Când nu voi mai fi

Mă gândesc şi la acea zi
Când nu voi mai fi şi nici alţii
Din cei ce-au supravieţuit morţii
De la Auschwitz
Atunci cine va mai povesti
Cine va mai auzi şi se va îngrozi?
Desigur copiii, nepoţii, urmaşii
Celor ce s-au dus în lumea neluminii
Poate ar trebui să scriu un testament
Ca un document, ca o rugăciune sfântă
Pentru a săpa în inima fiecăruia un monument
În memoria celor pieriţi
Şi un cuvânt în memoria celor
Ce născuţi după noi
Să nu uite, să repovestească celor
Ce n-au ştiut, n-au văzut
Ori n-au cunoscut genocidul
Că el a existat, ca un rug uriaş
Pe care au ars părinţii şi strămoşii lor
Şi să nu admită nimănui de a ne mai scuipa,
A ne denigra
A spune orice cuvânt nesfânt
Despre cei pieriţi fără mormânt
Să fie cinstită în veci
Memoria acelor milioane
Exterminate cu nemilă şi cruzime
Pentru singura lor vină:
Erau evrei.

poezie de Harry Ross din Auschwitz, ţara morţii: eu nu pot să uit şi nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!