Cu câte poezii m-am îndepărtat de tine, lume, doar într-o singură zi!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (9 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, câte nopţi albe într-o singură zi, câte morţi într-o singură viaţă!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (septembrie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

căut poezii
pe tărâmul celălalt
însă doar proză

haiku de Costel Zăgan din Cratima timpului (21 septembrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o singură dată mi s-a spart cerul în cap? Priviţi câte stele verzi am pe tavan!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (13 octombrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tândală: În ultima vreme, mergi mai mult cu capul în jos, Păcală!
Păcală: Domnule, m-am îndepărtat prea mult de pământ, şi-l caut!

replici din Braşovisme de Costel Zăgan (21 aprilie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţi

Cât... cât să-mi dezgolesc sufletul
Ca să ajung la Cer, sau la tine?
Unde... unde am greşit sau cine...
Cine-a sortit soarta, numele nostru?

Cât... cât putem trăi... doar pentru...
A nu muri, doar pentru câteva clipe
În care cerul ne era şi martor şi...
Adăpost într-o margine de galaxie?

Câte, câte-am pierdut, câte cuvinte
Am prefăcut în tăceri şi în lacrimi,
Câte păcate ale altora putem plăti
Într-o singură viaţă, singură clipă?

Unde, pe unde să ne mai căutam
În care unghere... suntem rătăciţi,
Cine ne-a dăruit dăruirea din Noi,
Cine ne-a scris scrierea-n grabă?

Unde... unde ne aşteaptă sfârşitul,
Când va bate ultimul gong de final,
Vom reuşi să fim prezenţi sau...
Sau ne va trece soarta... absenţi?

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

volum de poezii

Volum de poezii: rană întreruptă de azur.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Definiţii eretice (28 august 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâţia proşti şi doar o singură viaţă!

aforism de Costel Zăgan din Caratele... prostiei
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Habar nu aveţi de câte ori mor într-o clipă! Şi totuşi, o aştept pe următoarea.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (septembrie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am pierdut în labirintul ochilor tăi; ca să mă (sal)vezi, trebuie să renunţi la... tine, Ariadna!

aforism de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o singură cămaşă

Doar o singură cămaşă
Ştie taina vântului
Ca o atingere
Înnebunită de dor
Doar o singură cămaşă
Poate fi sau nu fi
Între mine şi tine
Ca un târziu nedescifrat
Doar o singură cămaşă
Poartă stigmatul
Parfumat al păcatului
Tânguitor ca o poveste
Doar o singură cămaşă
Arde metaforic plăcerile
Din acele cuvinte
Nespuse de priviri
Doar o singură cămaşă
Poate fi albă
Providenţial
De albă.

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra îndoliată

"Într-o lume relativă"
absolutul e de vină
că ni-i viaţa în derivă
şi murind doar dăm lumină

Absolutul e de vină
ăla care este-n noi
tace iar limba română
printre strictele nevoi

Alea care suntem noi
o ni-i viaţa în derivă
parc-ar fi un car cu boi
"într-o lume relativă"

Absolutu-i vinovat
când se stinge un bărbat

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea valorizează divinul pulverizat în lume. Sau în tine însuţi.

Costel Zăgan în Teme şi inventeme: Scrisul? (2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ard între două poezii. Restu-i cenuşă.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (12 martie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu poezii cum face luna umbră: luminând!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea de Eminescu

Cum să mă despart de tine
e-atât de trist în lume
scriu tăceri şi mi-e ruşine
dacă ele-mi zic pe nume

E aşa de trist în lume
frunză verde zău de toamnă
lumea asta-i doar pronume
verbele nimic nu-nseamnă

Frunză verde zău de toamnă
scriu tăceri şi mi-e ruşine
căci tristeţea e o doamnă
cum să o despart de tine

Totul este trist în lume
d(o)ar Poetul e-o minune

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (24 septembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar mie

Astăzi nu mă sinucid:
Oricum e urât în lume.
O să-mi pun rana pe zid,
Două stele s-o consume!

epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (10 octombrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine-i rău

Toţi îmi oferă bucurii
al dracului cum să mai fii
m-am săturat de-atâta bine
fă-mi loc pe cruce lângă Tine

poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (13 august 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume plină de frică, fii curajos. Într-o lume plină de minciuni, fii onest. Într-o lume în care puţinora le pasă, fii plin de compasiune. Într-o lume plină de prefăcuţi, fii autentic. Pentru că lumea te vede. Lumea îşi pune speranţa în tine. Lumea este inspirată de tine. Lumea poate fi un loc mai bun datorită ţie.

citat din Doe Zantamata
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cred în poezia lumii

Acesta nu-i războiul meu
de câte ori să vă repet
să vă ferească Dumnezeu
ce chinuri are un poet

De câte ori să vă repet
că lume e-un dezastru
spre care alergăm încet
roşu fierbinte şi albastru

Că lumea-i un dezastru
să ne ferească Dumnezeu
rănit vă luminează-un astru
acesta e războiul meu

De câte ori să vă repet
că nu-s Iisus nici Mahomed

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (9 martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu cu teamă de-astă lume

M-am retras în casa mea, am dispărut din peisaj,
N-am bătut la porţi străine, singură mi-am dat curaj,
N-am plâns, n-am cerşit iubire, am ştiut s-o cuceresc,
Dragostea păstrând-o-n taină pentru ea scriu şi trăiesc.

Cei ce mi-au zâmbit continuu arătând prietenie,
Vrând să fie-atrăgători afişau doar viclenie,
M-am îndepărtat de ei, nimic nu aveau a spune,
Am fugit lăsând în urmă fumul de amărăciune.

Am descris realitatea cea furată, crunt destin,
De prin flori sau de prin pietre, din furtună sau senin,
Însetată-am fost mereu de dorinţa de dreptate,
Să-l ajut pe cel ce-înoată în ape învolburate.

În scutec de frunze veşted toamna m-a înfăşurat,
N-am să scriu din obligaţii, nici să scap de vreun păcat,
Scriu cu teamă de-astă lume că rămâne-ndepărtată
De iubirea cea de suflet, de trăirea cea curată.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!