Cel ce pleacă

Nu sta în calea
celui care pleacă
şi nu te-ascunde
în durere!
Nu uita- nicicând -
că până şi apa
fântânilor mai seacă.
Aşa-i şi cu iubirea
- care piere...
Tu lasă ploaia
ca să stingă
amarul roşu,
destrămarea...
Şi nu lăsa ani mulţi
sufletul să-ţi plângă!
Mai bine dorul
să ţi-l spele marea!
Nu sta în calea
celui care pleacă,
cu multe rugi şi implorări!
Tu lasă suferinţa
ca să treacă,
nu te-afunda
în renunţări!
Nu zăbovi prea mult
în visul
că iubirea e eternă.
Îmbracă armură
de răbdare
şi pune fard
peste ziua ta cea ternă,
aşteptând ca noul răsărit
sa se- oglindească-n mare.
Nu te-osteni
în nebună deprimare!
Tu pune punct!
Începe un nou capitol fericit
şi scaldă-ţi sufletul
în razele de soare!
O altă dragoste
te va aprinde...
Fi-va mereu un început!
Nu sta privind în golul
străinului trecut!
De amintire nu te prinde!
Cel ce pleacă n-a înţeles
ce vrei şi cine eşti,
dar tu vei regăsi
liniştea
în miezul
unei noi poveşti.

poezie de Mirela Şoimaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de adio

Să fii dintre aceia care pleacă
Şi nici nu se mai uită înapoi,
Pun stavilă tăcerea între noi
Şi totdeauna sabia în teacă.

De ai regrete, lasă-le să treacă
Ca şi cum scuturi flori de caprifoi,
Să fii dintre aceia care pleacă
Şi nici nu se mai uită înapoi.

Să recunoşti că-n valea asta seacă
Iubirea nu a curs ca un şuvoi,
Să recunoşti, chiar dacă n-o să-ţi placă
Că-n loc de inimă, ai doar un sloi...

Să fii dintre aceia care pleacă!

rondel de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sexul şi pâinea

Când toţi dorm, o linişte ciudată de cal fricos
joacă umbre pe spinarea aurită a celui care se ridică şi pleacă,
se ridică şi pleacă, se ridică
şi pleacă,
se clatină lustra, semn că mai mult decât
dulceaţa acestor buze, goliciunea acestor cuvinte,
dezmierdarea acestui nume,
aud apa cum sună, făina de grâu cum se-adună,
truda morilor dincolo de deal, dincolo de aceste toate,
nimicuri.

Ştiu, din ea nu se muşcă, din ea nu se rupe,
în ea se adâncesc coatele, se scrie prohodul, se îngenunchează
în faţa celui care se ridică şi pleacă,
se ridică şi pleacă, se ridică
şi pleacă,
dezbină şi înmulţeşte.
Trebuie să alegi, hai, trebuie să alegi.
Persuasiv eşti, diavole, dar eu voi fugi de tine,
căci asta e datoria ta, să mă prinzi.
Iar dacă reuşeşti acum, când prin toate alerg aşa, nemişcată,
o lumină senzuală va intra în sfera aceasta născocită,
ca un cuţit sclipitor, ascuţit,
deopotrivă,
în sex, în pâine.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pleacă un prieten, lasă în urmă un gol; când pleacă iubirea, rămâne pârjol!

Julian Radu
Adăugat de Julian Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ţi-a pierit iubirea

Dacă ţi-a pierit iubirea, de ce vrei ca altă poartă
Să o mai deschizi aiurea, pentru ce te oboseşti
Căutând atâtea scuze fiindcă nu mă mai iubeşti?
Gata! Astăzi nu mai doare, poarta este ferecată!

Dacă ţi-a pierit iubirea, nu mai construieşti castele
Pe terenul care plânge o ruină părăsită,
Nu mai poţi ca pe femeia ce ţi-a fost cândva sortită
S-o convingi că al tău suflet a scăpat dintre zăbrele.

Dacă ţi-a pierit iubirea, nu mai risipi cuvinte
Delicat amăgitoare, precum aburii de fum
Disipaţi dintr-o ţigară cu înţepător parfum,
Nu mă mai îmbăt cu-aceste mincinoase jurăminte.

Dacă ţi-a pierit iubirea, te îmbracă în uitare,
Nu mai răscoli trecutul ci aruncă-l la gunoi,
Nici în poză nu mai este locul pentru amândoi,
Alt destin acum ne este hărăzit la fiecare.

Dacă ţi-a pierit iubirea, lasă ploaia să te spele
Ca, prin ochii ei de rouă, să te limpezeşti cu lacrimi,
Alinându-ţi necredinţa dătătoare de reci patimi
Prin iertarea care poate vindeca păcate grele.

Dacă ţi-a pierit iubirea, nu mai înşela femeia
Care încă te iubeşte şi îţi este devotată!
Pleacă, este prea târziu, chiar de m-ai iubit vreodată
Spune-i cât îţi e de dragă, reaprinde-n ea scânteia!

Dacă ţi-a pierit iubirea, mergi pe drumul ce-ai croit,
Declară-i c-o vrei alături, stâlp în viaţă şi în casă,
Dă-i inelul de logodnă, zi-i că ţi-o doreşti mireasă,
Iar la mine nu te-ntoarce! Timpul nostru a murit!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

Prietenă, îţi dărui acest poem de nea
să-ţi încălzeşti picioarele mici-Norvegia-
al tău e păru-acesta şi-aici zâmbeşti tu, mamă,
şi fericirea mării ţi-e zâmbetul. Mi-e teamă
că-o să-mi rămână numai oceanele de lână,
reni ar putea ucide a mâinilor stăpână,
sângele pălmuieşte haosul primitiv,
urăsc aceste gheţuri care mă fac captiv
ce face-un înger vântul de corzi când îl anină,
de amintire linsă e pielea ta marină
prietenă, greu tare întinerim, mai sunt
în dejnădejde braţe plutind şi ochi. O, cânt
până când viaţa strigă dup-ajutor, tăcere,
o, cânt al celui care renunţă, dacă piere
de artă frumuseţea să piară-atunci. Fanarele
în sângele pavajelor strigă. Pentru vasul
ce pleacă nu-i a bine. Să scape cine poate!

Cerul îşi pune albele-i cravate.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Poezii în limba franceză, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să dai naştere unui animal deja pe moarte? Care e diferenţa între o fiinţă născută moartă şi una pe moarte, care agonizează 80 de ani? Niciuna. Doar suferinţa. Dar suferinţa asta nu înseamnă nimic. Din moment ce ei nu pleacă din lumea asta spre o alta, unde ar putea folosi ce au învăţat în agonia de aici, suferinţa piere şi ea odată cu ei. Pleacă goi şi neştiutori, la fel de goi şi neştiutori cum erau când au venit.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când înţelepciunea se va sui la inima ta şi ştiinţa va desfăta sufletul tău, când buna chibzuială va veghea peste tine şi înţelegerea te va păzi, atunci tu vei fi izbăvit de calea celui rău şi de omul care grăieşte minciună, de cei ce părăsesc căile cele drepte, ca să umble pe drumuri întunecoase, de cei ce se bucură când fac rău şi se veselesc când umblă pe poteci întortochiate, ale căror cărări sunt strâmbe şi rătăcesc pe căi piezişe. Atunci tu vei scăpa de femeia care este a altuia, de străina ale cărei cuvinte sunt ademenitoare, care lasă pe tovarăşul ei din tinereţe şi uită de legământul Dumnezeului ei, căci ea se pleacă împreună cu casa ei spre moarte şi drumul ei duce în iad; nimeni din cei ce se duc la ea nu se mai întoarce şi niciunul nu mai află cărările vieţii. Drept aceea mergi pe calea oamenilor celor buni şi păzeşte cărările celor drepţi, căci cei drepţi vor locui pământul şi cei fără de prihană vor sălăşlui pe el; iar cei fără de lege vor fi nimiciţi de pe pământ şi cei necredincioşi vor fi smulşi de pe el.

Solomon în Pildele lui Solomon, Învăţătura înţelepciunii - 2:10-22
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă seacă

De prin ceruri eunuce
Nu-i omăt a se mai cerne ;
Nu am şarmul de-a seduce
Doamna viselor eterne.

Noaptea pare tot mai seacă
( Lasă vinul care-i dulce! ),
Dorul vine, dorul pleacă
De bărbie să te-apuce.

Nu e iarnă - nu-i năpastă,
Fierbe caltaboşu-n tuci!
Un Adam fără de coastă
M-ai lăsat să mă usuci.

De ce nu priveşti în urmă,
De ce ştii numai să taci?
Pare-a mă strivi o turmă
De netrenici draci gonaci.

Mă îneacă iarna seacă
A dilemelor de cuci....
Chem sărutul tău, să-mi treacă
Dar nu vrei să mi-l aduci.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dificilul

DIFICILUL

Deseori el te întreabă,

Ai făcut cutare treaba?,

Desi nu ţi-a spus s-o faci,

Uita ca zis, de te baga iute-n draci.

Zice, hai să facem treaba aia,

Nestabilind clar linia,

Spune una, face alta,

Pleacă iute ca săgeată.

Mereu zice, stai un pic nu te grăbi,

Asta mereu mă scârbi,

Las', c-o facem altădată,

Şi o lasă suspendata.

Zice, de ce n-ai făcut aşa?,

Te lasă şi-n închide uşa,

Nu-n înţelegi ce vrea să spună,

Parca are prune-n gura.

Greu e să lucrezi cu el,

Nu-l poţi avea de model,

De fapt este un ciufut,

Fară pic de conţinut.

Daca-i ceri o lămurire,

Începe să gangure,

Şi îi suna telefonul,

Vorbeşte un ceas, pan' se strica microfonul.

La el, nu-ţi vine să te duci,

Mai bine-ţi faci zece cruci,

Laşi pe mai tărziu când poţi,

O lămurire să-i scoţi.

Meticulos, de nu se poate,

Vrea să fie ca la carte,

De fapt e delăsător,

Şi deloc încântător.

Ce faci, nimic nu e bun,

Lasă!, nu-i acuma oportun,

Nu-şi asuma, ce greşeşte,

Dar pe altul îl pedepseşte.

Vrea ca totul să se facă,

Mai repede şi mai degrabă,

Trebuie să faci ca el,

Că se supară de-altfel.

Iniţiativă, nu poţi avea,

Tot ce faci, poate cădea,

De-ai făcut, de ce-ai făcut,

Te pune la desfăcut.

Ori ce faci, nimic nu-i place,

Caută să te provoace,

Tot ce face el e bine,

Să faci aşa, cum dispune.

Te lasă vorbind şi pleacă,

Lasă timpul ca să treacă,

Şi când intra în impas,

Atunci, cam avem de tras.

Greu, lucrezi cu dificiliul,

N-ai ce face asta-i stilul,

De vrei, îl abandonezi,

Dar cu cu cine mai lucrezi?.

Nu ştie a explica,

La el nu-n înţelegi nimica,

De vrei să-n înţelegi ce vrea,

Te-apuca nervii şi sudoarea.

Zice des, ai răbdare, stai un pic,

Pleacă şi nu zice nimic,

Ramai singur şi vorbeşti,

De ajungi, să te scârbeşti.

Oare la şapte luni s-a născut?,

De parca-i în spatiu pierdut,

Ori ce-ai zice, ori ce-ai face,

Toate faptele-i displace.

Mai bine-n viaţă, trage chilul,

Nu lucra cu dificilul,

El păru-n cap ţi-l albeşte,

Moartea încet, el ţi-o grăbeşte.

Angelin Leru

23.10 2018

poezie de Angelin Leru din compozitie proprie (23 octombrie 2018)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Să nu te superi, draga mea Tristeţe!
Inima mea nu mai are resurse pentru a te alimenta,
Nu mai are timp, pentr a-şi fixa atenţia aspra ta,
Lasă-mi Inima să se bucure cum ştie ea, n-o mai împovăra!

Doar Sufletul meu ştie cât a luptat,
Să te transforme în Fericire, după cât a aşteptat.
Nu a reuşit, nu te-ai lăsat şi m-ai îndurerat.
Te rog, pleacă acum, ai devenit de nesuportat!

Lasă în locul tău să vină Iubirea creatoare,
Care să-mi facă Sufletul să zboare către Soare,
Să se umple de o lumină strălucitoare,
Pe care apoi să o răspândească pe Pământ, ca pe o binecuvântare.

Hai, fii bună şi te du, unde vrei tu!
Eu vreau să cânt şi să dansez,
Pe toată lumea să o îmbrăţişez,
Ale Iubirii cuante energetice, să le descătuşez!

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea din suflet. Iubirea

Nu-i nimic îmi spun. Cel mai preţuit este întotdeauna, în mintea noastră mică, cel care se desprinde, cel care pleacă, cel care ne înnebuneste în abc-ul simţurilor şi ne lasă să-nvăţăm singuri, că a iubi fără simţuri doare ca o răstignire şi ca o renaştere.

Nu există nici un vinovat. Există doar lucruri care se decid fără noi în cel care rămâne şi în cel care pleacă şi drumul este lung, foarte lung, până la curcubeul din suflet
unde sforile de păpuşă devin vizibile şi te poţi privi de la distanţă cum intri iarăşi magnetizat în fluxul şi refluxul neiubirii.

Doar până la curcubeul din suflet îţi spui, când încă crezi că iubirea este un dialog cu tine, -doar cu tine- pe care îl poţi anula uneori, când l-ai descifrat.

poezie de Tania Felicia Kubitza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem atât de puţini

în compania acestei nevroze care a înghiţit gâtul lebedei
într-un alfabet al învârtirii
încât
ne întrebăm
care pic din noi ar fi capabil să fugă
şi să spună lumii că din cauza noastră
toate întâmplările lor sunt asemenea
nu doar simple coincidenţe care dau naştere unei viituri de înjurături
înainte şi după scriptura unei mirese
proaspăt ieşită din calvarul ei alb

eu sunt doar un şofer
îmi conduc automobilul ca un bisturiu printr-o beregată
iar tu eşti o noapte înfiptă în auz
la fel ca şi o pasăre în zborul ei
aşa că lasă
lasă sunetele să treacă
lasă acel nimeni să ridice piatra
care o să mângâie obrazul de mai târziu
lasă dimineaţa împuşcată din pat şi pleacă
pentru că nu este crima ta
lasă totul să îţi intre în burtă
în sex
pătimaş
şi du-te femeie
du-te să rodeşti o casă

poezie de Daniel Dăian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea care nu-ţi umple sufletul complet când vine şi nu ţi-l goleşte complet când pleacă e un simplu moft.

George Budoi în Dicţionarul dragostei (2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crinul negru

Crinul negru
Bate vântul, bate ploaia, bate inima de piatră
Lasă-mi sufletul si gândul, cânta-mi iarăşi la vioară
Bate drumul dă-mi cărarea dă-mi o lumânare albă
Dă-mi o muză dă-mi un gând dă-mi iubirea dragă doamnă.

Cântă mutule cântă şi dă-mi sunet că sunt surd
Cântă soare cântă stele cântă lună in amurg
Scoate sabia din rană scoate! rănile să mi le ung
Pleacă tu iubito pleacă lasă-mi visul muribund.

Lasă cimitire spaţiu pentru tine vin plângând
Viaţa este viza noastră pentru moartea din pământ
Laşi tu cimitire ciorile, laşi groparul hoinărind,
Lasă-mi ultima dorinţă, crinul negru pe pământ.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Tofan Marius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă lasă...

De ce-ai venit să-ntorci cuţitul
În rana ce-ai făcut-o ieri?
Oricâte vorbe tu mi-ai spune,
Vor răscoli alte dureri...

Mă lasă să-mi trăiesc amarul,
Tu pleacă.. singur vreau să fiu,
Azi ceru-i părăsit de stele,
E noapte..-i frig.. şi e pustiu!

Te du.. şi nu uita, închide
Uşa tăcerii dintre noi,
Iar paşii tăi, iubiţi odată,
Să-i spele mohorâte ploi.

Şi uită-mă! Am fost o stea,
(Cândva îţi luminam privirea!)
Din ceruri a căzut, s-a stins
Cum stinsă-ţi este azi iubirea!

poezie de Mariana Filipaş (2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treacă iertarea de la mine

Noaptea flămândă se hrăneşte cu întuneric,
în cetăţi, prinţese furate privesc nedumerite cerul
şi împletesc în gânduri posibilităţi de evadare.

Se prind cu mâinile de durere pentru a o înşela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea aşteaptă la locuri de taină.

Nu ştiu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalţă prin rugă,

treacă iertarea de la mine la voi toţi
ca o cupă cu miere ce amprenta şi-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeţii.

În dimineţile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată şi vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcuşul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârşitul obosit odihneşte-n lut
şi nesfârşitul pleacă odată cu timpul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti cel mai mare dar

În stele, în noapte tu eşti partea bună,
Mă bucur, cănd nu e furtună.
Eşti ceva bun pentru sufletul meu,
Eşti gândul în iarnă ce nu mă lasă la greu.
Eşti liniştea ce-mi dă aripi în patima nebună,
Albastrul nesfârşit într-un amurg din strună.
Eşti etenul răsărit, când viaţa m-a înfrânt
Şi mă minunez de-am început să cânt.
Tu cu felul tău, eu vreau să-ţi mulţumesc
Şi nu te las să pleci, simt că din nou trăiesc.
Simt din nou bucuria şi o simt din plin,
Că din ninsoare şi vânt eu văd doar senin.
Văd aşa cum eşti, ca cel mai mare dar
Şi vreau să nu fie viaţa în zadar.

poezie de Eugenia Calancea (4 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu că...

E vara pe ducă
Şi dorul m-apucă.
Pe-alei, câte-o nucă
Apare, dar nu că
O cioară năucă
Nu poate s-o ducă.

E toamna pe vine
Şi dorul mă ţine
În ciocu-i, dar bine,
Ci nu ca pe tine,
Iubirea de mine:
O cioară ce-n fine...

Te scapă şi pleacă,
Văzând că eşti seacă.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că aşa a început

arunc din mine floarea sângelui
ca pe o pasăre pe care o iniţiezi
plin de erori
în zbor

pe trupul de piatră al statuii
furnica
îşi urmează calea cuminte
saltă uneori
reaşează firimitura de azimă
fericită că a încăput încă o lume
pe spatele ei fragil

pe o floare
o viespe
îşi spală picioarele aproape invizibile

lasă câte o picătură de otravă
se scutură de uri
şi pleacă mai departe
la atac

poate că aşa a început să se nască
arta
cine mai ştie? cine mai ştie?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada celui care pleacă

La serbarea mării e gratis,
orice spectator e binevenit,
scaunele sunt goale
soarele dă spre asfinţit.
***
S-aude în depărtare
ţipătul unui vapor,
iubita-i totuna cu Marea,
stelele pier de dor.
***
Valurile-ngână uşor
serenada celui ce pleacă.
s-apleacă-o pasăre-n zbor
timpul prea iute aleargă.
***
Pescăruşii s-adună în dans,
ninge cu pene de vise
valurile s-au albit,
ninge cu aduceri-aminte.
***
Serbarea a-nceput de mult,
stelele privesc mirate,
spectatorii au adormit
legănaţi de ape.
***
O rază de-a lunii coboară
lângă scena făcută din scoici,
îmi numără anii
trăiţi cu rost şi fără rost.
***
Luna păleşte mai tare,
n-am înţeles de ce,
poate-am greşit la adunare
falsificând ce e frumos.
***
Şi marea îşi cântă tristeţea,
vaporul in port a rămas,
spectacolul mării e viaţa,
pescăruşii – ani ce-au rămas.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!