Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Scrisoare neexpediată

Frate, ce mai face mama, a ieșit de sub zăpezi?
Tata mai înjură floarea, adulând copacii verzi?
Ai mai fost pe la morminte, lumânări le-ai mai aprins?
Sau le-a măturat furtuna, ori tăcerile le-au nins?

Plânge mama, când ne vede cum ne dezrădăcinăm,
Fiecare-n altă lume, peste lacrimă călcăm.
Și ce crivăț ne desparte și ce iarnă-i între noi!
Nu ți-e frig de-atâta ură? Am rămas numai noi doi.

N-am avut copilărie, te-am crescut, te-am apărat
Și-a plâns mama dând în mine, când de tine am uitat.
N-aveam timp de joacă, frate, parcă n-aș fi fost copil-
Te aveam pe tine-n spate, tu iubit, eu în exil.

Suspinam în versuri, noaptea, adormind în zori pe-o stea,
Era clipa mea de joacă, mă jucam în lumea mea.
Și acum arunci cu vorbe, curge sânge când te-aud.
Cât erai de vulnerabil și acum,. cât ești de crud!

Biata mama n-are tihnă, nu are nici în mormânt-
Ar ieși să ne împace, dar e-un munte de pământ,
Ce-o apasă și o ține prizonieră. De-aș putea,
Aș scârma țărâna rece, să o scot cu mâna mea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

[ƞtiinƣă ßi tehnologie] Roata cu colțuri by ugalen 11 April 2020, 14:59:24
[Lecturi] Răspuns: Basme by vanghelis007 05 September 2015, 19:04:36
[Lecturi] Răspuns: Basme by vanghelis007 31 March 2015, 17:00:40
[Lecturi] Alexandru Lapusneanul by Oana Tinu 15 January 2015, 13:28:43
[Lecturi] Răspuns: Basme by vanghelis007 28 October 2014, 19:05:42
Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook