Unui criticastru

Critică tot ce-ntâlneşte, fără vrun discernământ,
Tot ce mişcă sau nu mişcă, tot ce este pe pământ.
Dacă s-ar privi-n oglindă, ar vedea că nu-i perfect,
Că mulţime de defecte-"mpodobesc" acest abject:

Că-a lui gură este strâmbă şi că nasu-i mult prea mare,
Că saşie-i e privirea, scăfârlia păr nu are,
Că urechea-i clăpăugă, iar sprâncenele-i lipsesc,
Că-a lui frunte e teşită, ochi porcini, obraz grotesc,

Că bărbia-i e curbată, groasă şi aşa de lată,
Că întrece în lăţime de zăpadă o lopată;
Gâtu-aproape că-i lipseşte, capu-nfipt direct în umeri
Şi-alte-atâtea mii defecte, imposibil să le numeri.

poezie satirică de George Budoi din Pamflete şi satire (24 martie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare la căsătoria civilă a unui el cu o ea

Mă întreb, în gând, cu rost:
Cine oare e mai prost?
Nu ştiu, zău, mă jur pe Pluto.
El, măgarul, că-a cerut-o,
Sau o fi (eu n-aş nega)
Măgăriţa că-a spus da?

pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (1 aprilie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei "frumoase": Nu există femei urâte, ci doar bărbaţi care nu ştiu să aprecieze frumuseţea...

Mare, grasă, lată-n şolduri,
Parcă-i luată de la solduri;
De-o măsori, la ea lăţimea
E mai mare ca-nălţimea.
Iar această başoldină
E un munte de slănină,

Cu picioare scurte, groase,
Aspre, dure şi păroase,
Labe mari la cea gurmandă,
Încălţări doar la comandă
Şi atârnă de-al ei trunchi
Ţâţe mari pân' la genunchi...

E atâta de umflată,
E aşa de gogonată,
Că atuncea când păşeşte
Parcă se rostogoleşte.
Când ea merge, şade vântul,
Se cutremură pământul.

Iar această balabustă,
Un morman de şunci în fustă,
Are-un creier de găină,
Minte ioc sau prea puţină,
Ifose că e savantă,
Deşi este ignorantă.

Este cam oligofrenă,
Are-o gură de balenă,
Ştirbă, fără dinţi în gură,
Chip schimonosit de ură
Şi sprâncenele stufoase,
Cât piciorul meu de groase.

Niciodată nu zâmbeşte,
Gâtul parcă îi lipseşte,
Capu-i e-nfundat în umeri,
Părul rar rapid îl numeri.
Are-o frunte mică,-ngustă,
Vorba aspră, simplă, frustă,

Şi-o bărbie ce-i atârnă,
Nasul mare ca o bârnă,
Iar de gros - cam ca pe mână,
Dar ea crede că-i o zână;
O privire de bovină,
Dar ea crede că-i divină.

De priveşte în oglindă,
Crapă sticla, sare-n grindă
Sfărâmată-n mii de cioburi,
Groaza celor două globuri.
La cât e de graţioasă,
Cum să spui că nu-i frumoasă?!...

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (13 octombrie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plagiatul la Molière

De găsea ceva plăcut,
Plagia neabătut.
Când vrun critic avizat
Îl prindea că-a plagiat,
Îi spunea în băşcălie:
"Ce-am găsit, al meu să fie!"

pamflet de George Budoi din Plagiere şi Plagiatori: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (17 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către cititor

Geniale cititor,
Iartă-l tu pe autor,
De nu-i la nivelul tău
Şi că-a scris pe gustul său!

Eu aştept de mult, reţine,
Proba că tu scrii mai bine.

pamflet de George Budoi din Cititorul şi citirea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (16 august 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soacra (după un proverb spaniol)

Soacra este o signoră
Care uită că-a fost noră.

distih de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (3 mai 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeala

De când lumea, se vorbeşte
Că-a greşi e omeneşte;
Nu e om să vieţuiască
Niciodat' să nu greşească.

poezie de George Budoi din Cugetări versificate (17 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În scoică stau lejer ca-n brişcă

În scoică stau lejer ca-n brişcă...
Mă poartă-un cal de mare trap
Să văd dacă plan(c)tonul mişcă
Şi toţi supuşii mei au cap.

Şi primul care-mi iese-n cale
E-un rac cu ochii de piper
Fierar cu cleşti şi fără foale
Cu mersul în marşarier.

Urmează fiinţe fără maţe
Ce-mi fac la reverenţe, zeci!
Doresc cu snopul lor de braţe
Să mă îmbrăţişeze, deci!

Aşa cum văd se tot perindă
În vis supuşi pe lângă brişcă
E ca-ntr-o noapte cu colindă...
Când tot ce este viu se mişcă!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul

De om se spune, spun şi eu,
Că-a fost făcut de Dumnezeu.
Sper să nu-mi fie cu păcat,
Dar dracu-apoi l-a "retuşat";
"Retuşu"-i după chipul său,
De-aceea-i omu-atât de rău.

pamflet de George Budoi din Originea omului (23 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou anonim

de origine fără culoare
cu toate acestea pur şi simplu colorată ca o salamandră
rochia şuierată o lipeşte de trup
în timp ce ochi mari se deschid
interminabilă privire verde
sub gene tremură traversând veacuri de câmpii şi munţi împăduriţi
buze de coral se strâng ca şi cum ar pretinde o zi însorită
acolo unde este o amuletă şi iarba nu tace
plete de sub pălăria căzută pe o parte
se agaţă alge de umeri cochilii
sub pâlcul de nori albi interogativi
un verb se mişcă atinge retina
mă lovesc cu palma peste frunte vântul acesta
nu este vântul de afară nici cel de azi nici cel de ieri
e o adiere de primăvară ce s-a lăsat pictată
de un ochi anonim fără să pretindă ceva

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este interesant că termenul obraznic, care conţine cuvântul obraz, înseamnă un om "fără obraz", nu unul "cu obraz", cum te-ai aştepta semantic la prima vedere.

George Budoi în Dicţionarul obraznicului şi obrăzniciei (2010)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamgiul

Prea mult luciu ca să-l numeri,
Acest soare pur, dar şui
Şi-a depus pe gârbovi umeri
De geamgiu cămaşa lui.

poezie clasică de Stephane Mallarme din Album de versuri (2010), traducere de Şerban Foarţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cineva priveşte cerul într-o noapte senină, fără Lună, obiectele cele mai strălucitoare care se văd sunt probabil planetele Venus, Marte, Jupiter şi Saturn. Vor mai fi şi un număr mare de stele exact la fel ca Soarele nostru, dar mult mai departe de noi. De fapt, unele dintre aceste stele fixe par a-şi schmba foarte lent poziţiile una faţă de cealaltă atunci când pământul se mişcă pe orbită în jurul Soarelui; în realitate ele nu sunt deloc fixe! Aceasta deoarece ele sunt relativ aproape de noi. Pe măsură ce Pământul se mişcă în jurul Soarelui, le vedem din diferite poziţii pe fondul stelelor mult mai îndepărtate. Din fericire, aceasta ne permite să măsurăm direct distanţa dintre stele şi noi: cu cât sunt ma aproape, cu atât par că se deplasează mai mult.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o femeie frumoasă se află în faţa unor bărbaţi, goală, cu o frunză de smochin în mână, pe care o mişcă la fel ca pe un evantai, nu asupra frunzei îşi vor aţinti ei privirea...

aforism de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (23 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevinovată, Toamna

Îşi mişcă toamna şoldul ei de fată
Şi-şi scutură cu gest de alintată,
şuviţele-n obraz alunecate...
Îşi scutură şi pletele pe spate
Cum trece-aşaa, săltat şi avântată
Nu-i încă vina ei, nu-i a ei toată
Că lumea-n urmă scrie de suspine,
Poeţi se-ntreabă toţi, de unde vine!?
Şi... încă mult se-ntreabă, cum aşa
De lasă doar căderi în urma sa,
Iar din plămânii ei de dulce fată
Când te respiră ea, e vinovata!
... Nici frunzele nu mor, nici ea nu-i rea
Ooo, dulce fată, dulce fata mea...
De te-ar vedea cu ochi trecuţi prin gând,
De-ar înţelege ei şi rost şi vânt,
De-ar înnopta mai des în ploi de stele
De-ar sta mai mult în inimă şi-n cele
Ce prea statornice-s în firea ta,
Alt sens în Toamnă, sigur, ar vedea:
În pasul ei elastic este viaţă
Şi-n frunzele desprinse şi în ceaţă...
Culorile le-aşterne-n alt tablou,
Nimic din ce pictează nu e nou,
Şi totusi...! vechiul lumii -cel ce moare-
Aduce Viaţă.... viaţă viitoare
Din care tu şi eu, poeţi de vreme,
S-aşternem lumii ăsteia, poeme;
Spui... vals de frunze plânse peste tot?!?
Ah, te-aş opri, nu spune iar, nu pot...
Că-n frunza-i scuturată ce o poartă,
Dumnezeieşte-i de... nevinovată!

poezie de Shanti Nilaya
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrucât este iubire, Dumnezeirea se mişcă; iar întrucât este iubită, mişcă spre sine toate lucrurile care sunt capabile de dragoste.

citat din Sfântul Maxim Mărturisitorul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrucât este iubire, Dumnezeirea se mişcă; deoarece este iubită, Dumnezeirea mişcă spre Sine toate lucrurile care sunt capabile de dragoste.

citat din Sfântul Maxim Mărturisitorul
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am prea multe defecte reale ca să accept ca ticăloşii să mă acuze de defecte inventate de ei.

aforism de George Budoi din Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (28 ianuarie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jurul tău se mişcă multe mări. Este imposibil să nu te îneci puţin.

citat din Sarah Manguso
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un vrăjitor răutăcios, care a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede şi chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase privelişti în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioşi sau şedeau cu capu-n jos. Feţele lor erau aşa de schimonosite că nu le puteai cunoaşte şi dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creştea şi îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie pe Venus

uşor, i se prelinge lacrima pe obraz
un obraz palid care nu cunoaşte culoarea,
ajunge până la gura, o gură strânsă într-un mod bizar,
de unde vorbele dure ies fără jenă şi prea multă reţinere.

acest tablou îţi întunecă privirea
şi îţi amorteşte gândirea

nu o poţi ajuta
pe fata cu ochii cenuşii
să îşi revină

ea nu poate fi salvată.

în curând culorile ei
vor dispărea,
ploaia ce curge peste ea
va avea grijă de asta.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!