Luna deplină

până la urmă
ne vor strânge cu una
cu două setări
apele din comprese şi pigmentul din sânge

ne vor salva
poate pauzele prelungi dintre spaţii (?!) mult afectate...
ne vor salva

poezia va sta
pe picioarele noastre, firave, până va exersa
forma de capră pansată. de ochii
lunii depline

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Adevărul e că nimeni nu te poate salva.
Dean: Ce ţi-am spus eu?
Sam: Nu, vreau să spun că nimeni nu te poate salva, pentru că tu nu vrei să fii salvat.

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărătoarea

dumnezeu a învăţat odată cu noi
să numere până la unu
să greşească până la doi
să-l uite pe trei
să fie cu ochii în patru

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

mă priveşti cu dispreţ
poate
îţi şi spui că nu trebuia să-mi sfâşii tricoul
în tufele bogate de zmeură (?!)
poate
nu sunt eu bărbatul rănit
pe care l-ai vrut la picioarele tale
sânge
rând acrişor

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haita

îmi dau picioarele din... mână în mână
ciobanii peste gardul de nuiele de la stână
(sunt lupul X am venit să, hei, rup mioriţa)

ei conlucrează: îmi trec picioarele patru
în faţă patru în spate patru pe stânga
patru pe dreapta (?!) sunt lupul păianjen

rup ever oiţa: o pun într-o plasă de ra
fie apele repezi, ale ierbii, ah, până la
brâu, trec prin păduri cu sacoşa în mare

sezon de împerechere a frunzelor cu
nervurile buzelor eXaltat ruginii care latră
haita de ciobani - în eXcelentă sculare

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robinetul

îmi spune ea
să o strâng în braţele noastre
cum aş strânge un robinet
să nu-i picure
nasul obraznic pe gresie
ei
cea mai răcită dintre femei
cea mai frumoasă
o floare metalică, dură
în calea uitării
apelor toate deschise

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la urmă

până la urmă
moartea s-a decis
să-şi facă de petrecanie

în mijlocul drumului
leşinată
pe dâra fumului
pe buza tunului

un soldat
a găsit-o zăcând

se răscolea într-însa
şi poate şi-n el

pe braţe
a dus-o până dincolo
de întuneric

pe drumul lui
moartea-şi dădea duhul
până la urmă...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă aşteptam

din partea profesoarei de ştiinţe
exacte să fie cea mai boemă
dintre colegele noastre: să cultive în serie
maşini de mizerie la
îndemnul unei parcări cu picioarele obo
site în sus
(?!)
cu oasele masate într-o roabă pe
numele ei tanti florica... de fată
strecurată printre patru
mii de cilindri în vestul cu ochii pe un
talon de parcare în zone
de-un galben săpun sau şampon
de perucă de epocă re
volută – cu graţie
claxonând pe acei
mai tinerei dintre fii filosofiei
chibritului scăpătat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era nevoie să conectezi, la aparate, un muribund. Era suficient, doar, să conectezi sufetul tău la al lui şi să-i transmiţi credinţa ta. Credinţa în Dumnezeu. Dar să fie o credinţă nestrămutată, ca jurământul lui Hippocrate: de a sluji celei mai înalte cauze – aceea de a salva vieţi. Numai speranţa poate salva o viaţă. Şi numai credinţa poate vindeca.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii vin pe lume pentru a o salva şi pentru a-şi salva părinţii.

Camelia Opriţa în Aventurile păpuşii de turtă dulce (2020)
Adăugat de Fani Facebook
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facebook comedy

stă în picioare şi foloseşte oglinda
drept tastatură: cu degetul mare & gros
atinge ochii şi buzele ochii şi buzele
mai rar se apucă de sinele nasului
mai rar se deretică în urechi
până când
locul său în oglindă îl ia
un altul care stă în picioare (?!) şi(-i) foloseşte
oglinda. în care îl râde în care îl dă
la o parte
e un loc cu multă mătreaţă – cade acolo
mai stă până când
îi vine rândul din nou: se postează
cât ai tasta cu picioarele depărtate în faţa
feţelor sale
moarte totuşi de râs în beneficiul vieţii
care şi ea se caută în oglindă
dar numai şi numai în
dreptând stângăciile tenului. vag iritat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charles Grey: Oameni destoinici ai Westminster-ului! Lumea este pe marginea prăpastiei: poate cădea sau se poate salva. Din Franţa până în America, femei şi bărbaţi luptă pentru libertate, pentru a-şi găsi menirea în această viaţă. E vremea schimbării!

replici din filmul artistic Ducesa
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai cuvântul ne mai poate salva, cuvântul ce-şi macină forma cu intensitatea unei stele, respirându-şi propria catastrofă.

Constantin Severin în Zid şi neutrino (1994)
Adăugat de Constantin Severin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Torente albastre

erai agilă ca o vidră
în noapte
despicând
oglinda lunii din râu
distanţa dintre visele noastre
o străbăteai
în torente albastre

dimineaţa ridicai orizontul
deasupra genunchilor de sare
la apus
prăvăleai un clocot dulce
ca siropul de arţar

ochii tăi erau ca apele
noaptea,
ziua
ca apele
plecai

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apele ploilor

lacrimi de crocodil sau de sânge
uite cum plânge în baţele noastre nerv
oase ultima toamnă trăită mes
chin (?!) pe dinăuntru
colţii zilelor ne fac tăiţei kilometrici bătăile
inimii foarte foarte aproape
de întrupare la firul apelor ploilor

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alibi

cineva sângerează în mine
dimineaţa
la amiază şi seara
nimănui nu-i pasă
evadarea în afara dimensiunii
ar fi un alibi
o realitate care
erodează timpul
într-o viaţă fără duminici şi
fără niciun Dumnezeu
schimbarea nu ar fi observată de nimeni
doar lumina ar exersa ivirea
între două începuturi
totuşi
în ziua a şaptea
mă voi odihni
apoi
voi mângâia ceea ce voi lăsa în urmă
apa
pietrele
şi vântul
despre plecarea mea spre nicăieri
sau spre un alt tărâm
unde începe singurătatea
nu voi vorbi cu nimeni

gestul va salva o lume

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna amară

cred că am pus de trei ori
sau mai mult
(cât ai tresări peste lunga vară în fierbere
cu o carte de bucate adevărate în cap...)
aceeaşi linguriţă de sare – în mân
care, mai aa
mestecă şi tu, mi-e mâna amară (?!) – armară
cât ai (s)clipi
îngerii,-n ajutor, şi o nară
de cuc: pasărea trece rece (in-di-fe-ren-tă)
acum din cuibul din arbori
direct într-o roabă plină cu trufe
mutante (?!) din care cobor
şi cobori tre
sărind prea sătui de reţetele
noastre... cu degetul supt
până la os – cu capul în spori
sau mai mult: cu
poezia vieţii în-scrisă pe frun
zuliţe de mentă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pic mai în aer

Văd prea bine că stepele noastre
s-au transformat în munţii cei mai
obraznici faţă de timpul ce nici
măcar nu ne cunună;
şi mai observ că noi n-am simţit
absolut nimic până acum, nici
măcar seismele curioase,
lascive, pofticioase
care anunţă mereu apocalipse
ce nu se lasă până nu mângâie
copiii noilor popoare sau nu
unesc mâinile care doar
au atins pereţi.

Ochii să-i deschidem! Nu mai poate
lumea să rămână la fel!
Să simţim mişcările astea ale
Pământului care ne iubesc mai
mult decât proprii noştri părinţi,
făcând să iasă din noi şi dintre noi
cuvinte în formă de minereuri
sau, chiar mai sfidător,
vorbe în război cu nişte
culori ce nu s-au mai pomenit până
acum pe Terra, din acelea care nu
au nevoie de flori ori fulgere pentru
a zâmbi, dansa, dezmierda sau a se
urca până la Dumnezeu cu
argint de prin gunoi.

Tot mai sus, aşa trebuie să se întâmple!
Trebuie ţinute în mâini şi auzite
prin liniile de palme ridicările
astea de munţi, tangoul ăsta sarcastic
şi totodată risipitor între micimile
harnice şi fortăreţele care trebuie să moară
pentru noi,

acestea din urmă ajungând
să silească istoria lumii a ne arata
din ea doar
canistrele goale din care se nasc
sufletele care simt cu adevărat
ce înseamnă a sili iubirea să nu
ţină cont de naţii,
învăţându-ne şi versurile să se
dea cu pauzele de pereţi.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă pentru a salva viaţa unui bolnav se pot dona organe, pentru a salva pe cei ce mor de foame nu s-ar putea dona proteine?

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patentul

strânge din dinţi ca un cleşte
patentat în urmă cu sute
de ani cu siguranţă se teme
politica firmei (?!) nu
îl vede nicicând reciclabil

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu pot mântui o ţară. Eu aş putea salva un om, care ar putea să salveze şi el un om, care ar putea să salveze şi el un alt om şi tot aşa până când va fi mântuită o ţară, un continent, o lume întreagă. Mâine în zori am putea porni la refacerea Lumii. Se caută un miel. Golgota e în aşteptare.

Traian Vasilcău în Atentat la Veşnicie (2005)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!