O lăcustă

Mi-a umblat în păpădie
O goangă cu pălarie
Şi cămaşă stacojie.
Avea fuste şi manta,
Tăiate din catifea
Şi pieptar cu solzi de tiplă,
Căptuşit c-un fel de sticlă.
Domnişoarei cu trei rochii-i
Lăcrimau rubine ochii,
Să te-ntreb pe dumneata,
Cum venişi în iarba mea?
Şi de unde, domnişoară
De cristal şi scorţişoară?
După pana ce te-a scris,
Vii şi tu din somn şi vis.
Căci vopseli asemeni nu-s
Decît colo tocmai sus.
Unde sînt într-adevar
Pensule de-a fir-a-par
Şi zugravii de o şchioapă,
Meşteri scriitori cu apă,
Ce te-a suparat? Ţînţarul,
Păpurişul, nenufarul?
Aş fi vrut să stea s-o prind,
A venit încoa sărind
Şi-a plecat sărind într-alte,
Buruieni şi mai înalte.
Şi-aş fi vrut sa-mi stea întîi
Pe un vîrf şi s-o mîngîi.
Mi-a lasat atîta mic:
Bumbii goi, de păpădie.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!