Zeciuială din "in și chimen"

(Maleahi 23:23)

Mai deunăzi-ntr-o seară, bunul meu amic Costel
Mă-anunță cu vâlvă mare că sunt invitat la el.
"Căci - îmi spuse el cu tonul grav și apăsat în glas -
Tot ce am pe lumea asta numai mama mi-a rămas.
Și cum mâine-i ziua dânsei, vreau să fac chermeză mare,
Ca iubirea-mi pentru mama s-o cunoască fiecare."

Invitația aceasta nu era de refuzat.
Și-astfel iată-mă la locul și la timpul anunțat.
Un salon gătit cu grijă și cu gusturi rafinate
Impunea audienței izul de solemnitate.
Din cupola smălțuită, candelabre strălucite
Revărsau cu dărnicie roi de raze aurite.
Din pereți, de prin tablouri, te întâmpina duios
Un surâs blajin de mamă, cald, candid și maiestuos.
Iar pe fețele de masă, brodate cu măiestrie,
De pe-o placă marmoree, în fața la farfurie,
Te priveau doi ochi de mamă dintr-o poză-așa firească
Că-așteptai în tot momentul, să înceapă să-ți vorbească.

Gazda se grăbi să-anunțe preacinstita-audiență,
Că se simte onorată de aleasa lor prezență.
Și apoi, cu vocea caldă și glas emoționat,
Ne spunea: "Iubiți prieteni, este-un fapt adevărat
Că din toate cele câte ne-a dat Dumnezeu pe lume,
Nu-i nimic atât de dulce și de scump că-ai mamei nume!"
Două lacrime discrete, care-i umeziră ochii
Și-au atins din plin efectul, umplând lumea de emoții.
"Ia priviți" - ne spuse gazda, și-arătând spre-un piedestal,
La un semn al lui anume, făcu să îi cadă un voal,
Care scoase la iveală, în mărime naturală,
Statueta unei dame, ce jurai că e reală.
Sculptura era grozavă, căci uitasem să vă spun:
Sculptorul era chiar gazda, un artist cu nume bun.
"Ia priviți - spunea iar gazda - cât de mult îmi prețuiesc
Mama care mi-a dat viață, pe pământ ca să trăiesc.
N-am precupețit nimica, din tot ce-ar fi-adăugat
O măsură-n plus de artă, de frumos, de-adevărat!"
Și vorbind lăsă să cadă un alt voal, dând la ivire
Un portret mărime-ntreagă. Și un murmur de uimire
Străbătu audiența, căci așa asemănare
Între poză și sculptură părea unică sub soare.
Rama de cleștar suflată, în aur paișpe carate,
Sta pe-o marmoră ca sticla, pictată cu nestemate.
Oricum întorceai privirea, ochii ei te urmăreau
Cu o expresivitate de credeai că vii erau.

Contemplarea fu-ntreruptă iar de gazda măgulită,
Ce sorbea cupa plăcerii de lucrare reușită.
"Și acum, în cinstea mamei, care-o prețuiesc, vedeți,
Să cântăm tradiționalul «La mulți ani, mulți să trăiești!»"
Și-nălțând paharu-n aer, toasta cu vervă mare,
Dar... se-opri subit din vorbă, căci în jurul lui, stupoare:
Comesenii amuțiră, toți de parcă-au fost vorbiți,
Și priveau când vorbitorul, când poza nedumeriți.
Gazda rupse-atunci tăcerea: "Domnilor, mă rog, scuzați,
Însă... mi se pare mie, sau... pe cine așteptați?"
După-o scurtă ezitare, un mesean mai cu-ndrăzneală
Zise: "D-apoi de, cumetre, cam miroase-a păcăleală.
Tu ne-ai spus de-aniversarea mamei, o ființă vie,
Iar acum ne pui să zicem «La mulți ani!» la o statuie".
"Vai de mine - zise-atuncea gazda, ca din somn trezită,
Pe moment aveți dreptate, însă treaba e cinstită".
Și, vorbind, se duse-n grabă în odaia-alăturată,
De-unde a adus în mână un dosar legat în piele,
Cu coperțile-aurite, închingat în trei curele.
Cu un aer grav de taină și cu gesturi calculate,
A deschis frumos dosarul, și-a-nceput să ne arate
Cum că doamna din statuie și din poza-alăturată
Este mama lui cea vie, mama lui adevărată.
Iar pe când meseanu-acela începu iar să vorbească,
Explicând că vrea paharul cu statuia să ciocnească,

Gazda-i da mereu-nainte, spunând că originale
În familia mamei sale, el e singur care are.
"Căci de câtă folosință - vorbi gazda-nfierbântată -
I-ar fi mamei pomenirea, cu probă falsificată?
Probele ce țin în mână, preacinstită-audiență,
Sunt trecute prin comisii de înaltă competență.
Din familie sunt singur care am originale;
Ceilalți au doar copii moarte, hârtii fără de valoare."
"Domnule - zise meseanul, cel cu mâncărici la limbă,
Oi fi-având tu-originale, dar asta nimic nu schimbă.
O ființă vie mișcă, nu stă-nchisă-ntr-un dosar,
Fie el din nestemate și din aur cât de rar."
Gazda-n timp ce-și dregea glasul, zise: "Drept grăiși, vecine,
Așteaptă numai o clipă, că și proba asta vine".
La un semn discret din mână, hop, luminile s-au stins,
Iar peretele din fată ca ecranul s-a aprins.
Și pe fondul de lumină, răspândită generos,
Apăru un chip de mamă, ce se contura frumos.
Episoadele din viață, derulate pe ecran,
Îi dădură gazdei noastre ghes la vorbă și elan.
"Domnilor - porni deci gazda - ce v-am spus eu, așa este:
Mama mea e o persoană, nu e mit, nu e poveste.
Chiar averea ce se vede, e un fapt incontestabil
Ce obligă acceptarea adevărului viabil".
Dar meseanul, șugubățul, zise: "Uite-atunci ce vreau:
Dacă mama ta e vie, un pahar cu ea să beau".
La această provocare, gazda luată-n mod subit,
Neavând ce să răspundă, a tăcut și a-nghițit.
După-aceea zise: "Iată, dacă-ntr-adevăr doriți
Cu mama-n carne și oase paharele să ciocniți,
Hei, Ionică - strigă dânsul - ia te du să-mi dai de veste
Dacă hârca cea bătrână mai e-n viață, mai trăiește".
Ion s-a dus să cerceteze, și când s-a întors spunea
C-a murit de ani de zile, într-un sat de-alăturea;
C-au găsit-o moartă-n casă, cam după o săptămână;
Și pentru ca s-o îngroape, au pus mână de la mână;
Și c-ar fi avut ea, baba, și-alți copii pe undeva,
Dar și ei în sărăcie, că n-aveau nimic să-i dea.
Când s-a terminat raportul, meseanul cel pus pe șagă
Zise: "Bine, fie și-asta, cheamă-ți frații tăi de grabă.
Căci dacă sărbătorita e de ani de zile moartă,
Să-nchinăm măcar cu-aceia care numele îi poartă".

Dispăru iar mesagerul. Și la timpul anunțat,
Trei bărbați cu fața suptă, slabi, cu trupu-ncovoiat
Și rotind de zor în mână vechi căciuli de molii roase,
Apărură-n pragul ușii. Și cu iscodiri sfioase,
încercau să înțeleagă rostul lor într-un palat,
Cum în viața lor întreagă să vadă nu le-a fost dat.
Tot scurgându-li-se ochii la câte vedeau pe masă,
Îi frigea la suflet tare foamea ce-ndurau acasă.
Și risipa de căldură, câtă n-au simțit vreodată,
Le-ar fi-ajuns o iarnă-ntreagă pentru locuința toată.
Și covoare moi, frumoase, ca-n basmul cu Făt-Frumos
Atârnau și pe perete, erau puse și pe jos.

Din visarea asta însă iată-i că sunt brusc treziți,
De-o realitate care i-a lăsat și mai uimiți.
"Vasilică, Petre, Nae, ce mai faceți, frații mei?",
Zise însăși gazda casei, îndreptându-se spre ei.
Cei trei oameni înghețară, și de frică, și mirare.
Cum știa-mpăratu-acesta numele lor mic, nu mare?
"Eu - le zise-atunci el iară - eu sunt bunul vostru frate.
Dar... ia stai: nu mă cunoașteți? Nu, dar asta nu se poate!'

Îndreptându-se de spate și dregându-și vocea-ntâi
I-au răspuns toți cu mirare că nu știu că-s frați ai lui.
Întrebă atunci iar gazda: "Dar voi nu primiți lunar
Niște bani care se-alocă, ajutor financiar?
Eu sunt cel ce donez banii. Cum puteți să nu îl știți
Pe acela de la care ajutor lunar primiți?
Eu vă știu pe voi din poze și filme documentare,
Diafilme și rapoarte, foarte edificatoare!"

"Domnule - i-au zis țăranii - ne cuprinde-adânc mirare!
Dacă deci ne sunteți frate, cum se poate face oare
Că-n atâția ani de viață să nu vă învredniciți
De a-i vizita pe-aceia care frați vi-i socotiți?
Iar din banii ce-i trimiteți, până să ni-i însușim,
Ne rămân numai atâția că putem să ne lipsim."

"Vai - sări atuncea gazda - eu trimit bani mulți lunar.
Cum se face de vă-ajunge doar puțin în buzunar?"
"Să ne ierți, domnia voastră, însă banii ce-i donați
La biserică în contul celor ce vă suntem frați,
Se împuținează tare, căci acela care-mparte,
După cum zice zicala, cine-mparte, parte-și face.
Și-apoi, să ne ierte domnul: poze, filme și rapoarte,
Misionari care se plimbă, costă bani și astea toate.
Și cer iarăși iertăciune, dar treaba-i organizată:
Tu dai bani în contul nostru, la unii ca să-i împartă;
Dai cu cec să-i scazi din taxe; și, de, funcționarii-acei
Nu lucrează pe degeaba, își opresc ceva și ei.
Și apoi materiale de-ntocmit documentare,
Și salarii bunicele pentru toți aceia care,
În loc să ne-aducă pâine, haine și încălțăminte,
Vin să ne ia interviuri și ne dau învățăminte.
Și astfel mergându-ți faima că porți grijă pentru frați,
Poți în voie și risipă gusturile să îți faci.
Judecând după acestea, nu putem nici să gândim
Să fim frați noi cu acela pentru care flămânzim.
Totuși - și zicând acestea, își rotea în jur privirea -
Judecând pe ce se vede, ne fuge nedumerirea.
Căci pe seama foamei noastre, faci risipă de mâncare;
Și prin sărăcia noastră, ai și pe pereți covoare.
Căci ce-ai risipit aicea în plăcerile deșarte,
Ca să ne astâmperi foamea, ți s-au fost încredințate."

Cu acestea fiind zise, și-ndesară bine clopul,
Ca să plece fiecare, cum i-o îndemna norocul.
Și-au plecat lăsând în urmă un semn mare de-ntrebare,
Pentru mine, pentru tine, pentru toți aceia care
Socotim Ierusalimul mama noastră cea de sus,
Iar creștinii în nevoie, ca frați în Domnul Isus.

*

S-a descris până aicea tipul de creștin pe care -
Trist, dar trebuie s-admitem - întâlnești pe orice cale.
Întrebarea ce se pune sună astfel: cum stăm noi,
În lumina celor spuse, cu Hristos și cu ai Săi?
Când despre Hristos în lume suntem auziți grăind,
Și vin oameni să ne-asculte, ce văd ei la noi venind?
Doamne, umple-ne cu Tine, să fii viu văzut de-acum
De toți cei pe care-n viață îi vom întâlni pe drum.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Petre Ispirescu

Se apucă și umplu sânul de roșcove. Apoi făcu un coșuleț, cum putu, din nuiele de richită, și culese într-însul smochine, de care mâncase și el. După ce se întoarse la gazda lui din cetate, îi spuse că acum s-a împlinit. Auzind însă de faima celor doi împărați înțelepți, îi dete un fier ars prin inimă, și-și puse în gând a merge la dânșii să vază, oare n-or fi frații lui? Dară până să se pornească către dânșii, se mai duse o dată la ostrov, cu coșulețul de smochine pe mână, și începu a striga la smochine, pe la poarta palatului. Măiastra, auzindu-l, trimise să-l cheme. Cum îl văzu, îl cunoscu. Crezând că și în smochinele lui este ascuns vrun farmec numai bun pentru dânsa, porunci de-i cumpără coșul cu totul. El luă banii și se făcea a se mai plimba prin ostrov. Măiastra se puse la masă. Când la sfârșitul mesei, după ce mâncară împreună cu ai lor smochine, se făcură măgari. Hâț în sus, hâț în jos. Ba că o fi una, ba că o fi alta, nimic. Rămaseră măgari ca toți măgarii. Atunci flăcăiandrul, prinzându-i, le puse câte un căpăstru în cap, îi legă unul de altul și îi duse cu dânsul, după ce luă covățica și o băgă în sân; căci inima găinei o mâncase măiastra. Se duse cu cârdul de măgari la gazda lui.

în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Petre Ispirescu

Lăsă și plasă, și pește, și colibă și într-un suflet alergă la gazda lui din oraș. Îi spuse despre norocul ce dase peste el și începu a se găti să meargă la ostrov. Gazda se sili în toate chipurile să-l oprească de la această otărâre a sa. Fu peste putință. Îl trăgea ața la rele. Până una alta, umplu gazdei două tocitori cu bani. Apoi luă cu dânsul covățica de piatră și două pungi pline, și se duse la ostrov. Cum îl văzu măiastra, îl cunoscu. Înțelese ea că trebuie să fi dat el cu mâna în foc, și-l chemă la dânsa. Acolo, cu prefăcături, cu marghiolii și cu viclenii îl făcu de spuse cum are atâta stare. Și fiindcă flăcăiandrul își pierduse capul cum ajunse lângă dânsa, se lăsă să fie mâglisit, și măiastra îi șterse și covățica. Cum se făcu stăpână și pe acest lucru, porunci slugilor sale să-l huiduiască ca p-o găgăuță și îl goni cu rușine din ostrov. Când se văzu iarăși dat afară și înfruntat, nu se putu astâmpăra de necaz, cum de să nu se ție el, ca să nu fie și batjocorit, și cu banii luați. Plecă iară la gazdă și-i spuse toată șiretenia. Gazda îl povățui să ia pe seama lui o tocitoare de bani din care îi lăsase să se apuce și el de ceva și să nu mai umble ca un pierde-vară după icre verzi. Eu nu voi, și plecă în lume.

în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Găleata... părăsită

(Ioan 4,28)

Pe când mă hrăneam odată cu Cuvântul din Scriptură,
M-am ales - cum e normalul - cu bogată-nvățătură.
Și pentru că nu se cade să țin numai pentru mine,
Am păstrat, iubite suflet, din belșug și pentru tine.
Așadar, citeam cum Domnul, fiind în călătorie,
Ostenit de-atâta soare și nisipul din pustie,
S-a oprit lângă-o fântână, ca să Se mai odihnească,
Și găsind puțină umbră dorea să Se răcorească.
Dar să nu uităm un lucru când citim Sfânta Scriptură:
Nu e scris nimic într-însa ca vorbe de umplutură.
Și de-asemeni să se știe că în viața lui Hristos,
Când trăia și El în carne la un fel cu noi de jos,
Chiar foamea și oboseala îi erau subordonate
Tatălui slăvit din ceruri, care-i dirija pe toate.
Iată-L deci acum pe Domnul, obosit lângă fântână,
Cum privește o femeie venind cu-o găleată-n mână.
Oare-I este și Lui sete și-o așteaptă pe femeie,
Ca să scoată cu găleata și să-i dea și Lui să beie?
El, prin care-au fost făcute cer, pământ și mări și ape,
Așteaptă la o femeie? El singur să bea nu poate?
Nu, așa ceva nici vorbă. Ci-n această-mprejurare
Ni se dă o-nvățătură și o mare-ncurajare.

Iată care este taina: ori de câte ori ne cere
Vreun serviciu sau vreun lucru, Domnul are în vedere
Să ne binecuvânteze cu un dar din cele care
Nu sunt cunoscute-n lumea celor ce trăiesc sub soare.
Așadar, femeia vine cu găleata ei în mână,
Pregătindu-se să scoată apă rece din fântână.
Domnu-i zise-atunci: "Femeie, dă-Mi, te rog, să beau și Eu!"
Femeia-L privi mirată și-i zise: "Cum, Tu, iudeu,
Ceri unei samaritence să-Ți dea apă de băut?"
"O femeie, zise Domnul, dacă ai fi cunoscut
Pe Cel care-ți cere-acuma, ai fi vrut să-ți dea El ție,
Căci El e izvorul apei celei vii din veșnicie."
În sfârșit, când mai la urmă Domnu-o-ntreabă de bărbat,
Ea mărturisește sincer, că trăia destrăbălat.
Aici Domnul îi răspunse: "Ai vorbit adevărat,
Că din șase, nici acesta nu ți-e legitim bărbat".
Când și-a dat seama femeia că Acel iudeu cunoaște
Taina vieții ei trecute, imediat în ea se naște
Gândul că Acesta este Mesia, Cel așteptat
Să elibereze lumea din pierzare și păcat.

Acum să luăm aminte, că aici e punctul care
M-a stârnit la poezie și adâncă cercetare.
Femeia, în clipa-n care a-nțeles că-acel iudeu
E Hristosul sfânt din ceruri, e Fiul lui Dumnezeu,
A uitat de tot și toate, și de apă și găleată,
Și s-a dus în sat să spună la toți vestea minunată.
Ce dovadă grăitoare ne aduce acest act,
A ce-nseamnă o-ntâlnire cu Isus adevărat!
Nu veniseși tu femeie, cu găleata ta în mână,
Toată calea ceea lungă să scoți apă din fântână?
Unde-i setea și nevoia care te-au făcut să ieși
Pe-o arșiță așa mare, de să crezi că te topești?
N-ai vrea să ne spui și nouă marea ta descoperire
Prin care devii stăpână chiar pe legile din fire?

Cu-astfel de-ntrebări în minte, cercetând Sfânta Scriptură,
Am găsit înscris acolo următoarea-nvățătură:
Cine s-a-ntâlnit cu Domnul, nu doar simplu cu un nume,
Trăiește din clipa-aceea după legi din altă lume.
Cine L-a-ntâlnit pe Domnul, care nu S-a dat-napoi
Să își părăsească cerul din dragoste pentru noi,
Își uită ca și femeia chiar setea chinuitoare,
Căci îl arde-acuma setea ca să ducă vestea mare
Celor din cetatea lumii, care, ca și el cândva,
Ar pieri în iad de n-ar fi să-i prevină cineva.

O, ce trist să vezi atâția care spun că L-au găsit
Pe Mesia, Cel de veacuri prin Scripturi prorocit,
Care însă-n loc să ardă de dorința de-a împarte
Vestea mântuirii-n lume, și-n aproape, și-n departe,
Dimpotrivă, umblă-n lume nu să-i dea, ci să-i apuce
Bogăție cât mai multă, un trai bun și viață dulce.
Femeia samariteancă avea o găleată-n mână
Înainte să-i vorbească Domnul Isus la fântână.
Însă după întâlnirea cu Hristos nu doar cu-n nume,
Și-a uitat și de găleată, și de setea ei de lume;
Căci Hristos este izvorul apei vii, iar cine-L are
În veci nu mai însetează după cele pieritoare.
Cine scormonește-n lume: bani și pofte trecătoare,
În timp ce totuși vorbește despre viața viitoare,
E un ipocrit fățarnic și un mare mincinos,
Care s-a-ntâlnit cu-n nume, dar nu cu Domnul Hristos.
Ăștia-s fariseii care și-azi dau pe Isus la moarte,
Căci Îl pomenesc pe nume, dar tăgăduiesc prin fapte.

Și acum, în încheiere, o-ntrebare mi se pune:
Mi-am lăsat și eu găleata care-adună ce e-n lume?
Dacă nu, acum degrabă să mă-ndrept către Hristos,
Până când, ca și femeia, uit plăcerile de jos.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Garabet Ibrăileanu

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deși plin de toate naivitățile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate și a unei vieți care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută și frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile și săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câțiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o țin minte cum era la față, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre ființa ei, despre esența ei sufletească, despre ceva cald și lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o ființă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, și o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Adela" de Garabet Ibrăileanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -10.00- 7.99 lei.
E.E. Cummings

Pot să ating zise el

Pot să ating zise el
(o să țip zise ea
numai o dată zise el)
e plăcut zise ea

(pot să mângâi zise el
cât timp zise ea
mult timp zise el)
de ce nu zise ea

(hai s-o facem zise el
nu prea aproape zise ea
cât de aproape zise el
unde ești acum zise ea)

pot să mă așez zise el
(pe care parte zise ea
pe partea asta zise el
dacă săruți zise ea

pot să mă mișc zise el
așa-i dragostea zise ea)
mai vrei zise el
(dar o sa mor zise ea

așa-i viața zise el
dar soția ta zise ea
acum zise el)
ah zise ea

(super zise el
nu te opri zise ea
oh nu zise el)
mai lent zise ea

(gggata? zise el
îmmm zise ea)
ai fost grozavă! zise el
(ești al Meu zise ea)

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton amuzant

Distribuie
Vladimir Potlog

Mi-e dor de mama (Pentru mama mea, la 53 ani)

Mi-e dor de mama când e departe,
Mi-e dor de mama când mi-i aproape.
Dor o să-mi fii pănă la moarte,
Căci ea mi-a dat viața, m-a învățat carte.

Mi-e dor de dânsa când soarele răsare,
Când pomii sunt în floare,
Fără ea lume mică mi-se pare -
Cât ea este de mare.

Nici cerul plin de de stele
Nu e așa de frumos
Cum e glasul mamei mele -
Cald și melodios.

Mi-e tare dor de dânsa,
Și dor o să–mi fie mereu,
Căci ea este
Un înger păzitor al meu.

poezie de (25 octombrie 2010)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
Mircea Albulescu

Lumii toți suntem datori. Dumnezeu ne-a adus pe lumea asta, ca să o facem mai bună, mai blândă, mai adevarată, mai, mai, mai, mai... Mai demnă de trăit. Iată deci că m-am înscris și eu cu voia lui Dumnezeu în această galerie de oameni care au acest vis, acest țel: cum să facem noi să le fie semenilor noștri mai bine. Și, e adevărat, uneori se respinge această ofertă. Mi s-a întâmplat odată, demult, în timpul războiului, când am fost refugiați și tata a venit pe bicicletă și ne-a adus ciocolată. Gazda la care stăteam avea și ea un rând de copii, iar unul dintre ei era așa, mai de vârsta mea. Mama mi-a spus: ia și dă-i și lui ciocolată! El a luat ciocolata, a dat din cap, a mușcat și a scuipat.

în ziarul "Jurnalul Național" (aprilie 2015)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Marin Sorescu

Rădăcina grâului

Maica zicea:
"Lasă, fată, faceți-vă, fată, copii
Să aibă și ei unde se duce, cu cine să vorbească,
Să se joace.
Că eu am fost singură și nu-mi deschidea nimeni ușa,
Să-i spun și eu o durere.
Șase frați am avut și mi-au murit toți,
De câte-o boală, așa.
Se numeau: Enache, Nicolae, Constandin, Constandina, Ioana, Dina...
Să le faceți colac, că le stăpâniți moșia colea.
(Acum să facă ăștia de le-au luat pământul.
Cercelaru și cu Ciupag și cu Balamuc, ăi de mi-au măsurat moșia.)

Maica a avut moșie multă.
- Ei, zice mama, care seamănă acum
C-o poză de-a maicăi, de e pe perete,

Le-am făcut colac.
Acum nu mai pot să-mi frământ nici mie,
Că nu mai am nici pentru mine putere.
Și baba de la vale (bunica dinspre tată) îi spunea mamei:
- Fată, când ați pune de colaci, Să vă gândiți și la cumnații mei,
O fată Stanca și-un băiat Nicolae. Erau niște copii grași și frumoși Și-au murit pe la 10-12 ani. Erau frați vitregi cu Ion Bălan.

Și mama pe toți i-a ținut minte
Și la toți le-a făcut colac, cât a putut.
Morții noștri mănâncă și ei, odată cu ăi vii,
Și dacă nu le dai colaci de pomană, e ca și când ai
Lăsa niște copii fără pâine.
Se uită și ei cum mănâncă ceilalți
Și așteaptă acolo în grâu, la rădăcina grâului.
Să-ți aduci aminte și de ei,
Că ei au ținut mai 'nainte pământul și rostul vieții.

în La Lilieci (Cartea a treia-1980)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.

Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3)

Ce dragoste ne-a arătat
Ce dragoste Tatăl ne-a dat
Copii Lui să ne numim
Și suntem după câte știm.
Lumea nu ne știe cum nu L-a știut
Cum și pe Isus nu L-a cunoscut
Preaiubiți suntem copii
Al Celui din veșnicii.
Ce vom fi nu ni s-a dat
Încă nu s-a arătat
Dar când se va arăta
Toate atuncea vom vedea.
Vom fi ca El, vom fi așa
Cum este noi Îl vom vedea
Nădejdea asta dacă o ai
Te pregătești și nu mai stai.
Cel care păcatul face
În fărădelege zace
Isus, El s-a arătat
Pentru ca să fii salvat.
În El nu este păcat
Jertfă știți că El s-a dat
Cine-n Domnul se oprește
El nu mai păcătuiește.
Păcătosul nu L-a știut
Nici văzut, nici cunoscut
Copilași, nu vă-nșelați
Mintea voi vă luminați.
Cine stă-n neprihănire
Nu trăiește după fire
Ci ca Isus ce-a venit
Adecă neprihănit.
Cel care păcătuiește
Pentru diavolul muncește
Este pentru el venit
Și îl are la sfârșit.
Hristos, care ni s-a dat
Cel care s-a arătat
A venit ca să-l oprească
Lucrarea să-I nimicească.
Cel din Dumnezeu născut
Omul care a crezut
Sămânță din Domnul are
Nu mai poate face greșale.
Și-i a Lui și pe pământ
Fără de păcat și sfânt
Deci vedeți deosebirea
Unii seamănă cu firea.
Ai diavolului se numesc
Căci pentru el, ei muncesc
Alții au altă trăire
Nu în pofte și în fire.
Vi s-a arătat mai sus
Ei trăiesc pentru Isus
Sunt ai Domnului copii
Trăiesc pentru veșnicii.
Cine pe pământ trăiește
Și pe frate nu iubește
Nu este neprihănit
Ce atâta de vorbit.
Vestea de la început
Ea făcut-a cunoscut
Fraților, să vă iubiți
Pentru Domnul să trăiți.
Nu fi Cain la gândire
Fă la fapte cântărire
A lui Cain sunt pieire
La Abel – neprihănire.
Și mai spun nu te mira
Dacă lumea nu te vrea
Și că lumea te urăște
Ci pe Domnul îl slăvește.
Noi frați trebuie știut
Că din moarte am trecut
Da, din moarte la viață
Am primit o nouă față.
Cine fratele-și urăște
Din moarte nu se trezește
Este rău, pierdut și laș
Biblia-i spune ucigaș.
Noi ce dragoste avem
Și în Domnul noi suntem
Care știm că S-a jertfit
Ființa ce și-a pocăit.
Trebuie a-L imita
Pentru frați viața a-și da
Frați, să nu iubiți cu limbă
Și cu vorbe ce se schimbă.
Ci cu fapta, adevărat
Cu sufletul transformat
Astfel știm la ce suntem
Și că adevăr avem.
Inima ne-om liniști
Înaintea Lui de-om fi
Inima ne osândește
În ea Domnul de nu este.
Dacă inima nu-nșală
Ai la Domnul îndrăzneală
Ceri s-atunci vei căpăta
Dacă frate faci așa.
Dacă porunca-I păzim
Atunci ai Domnului fim
Și porunca așa spune
Să credem în Sfântu-I nume.
S-așa cum ne-a poruncit
Frate să facem iubit
Cine porunca păzește
Crede-n Isus nu greșește.
Isus știm că-n noi a stat
Prin Duhul ce ni s-a dat

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Dor de casă

La muncă în străinătate...
Am plecat de-acasă eu și tinerețea,
La fel ca voi!
Și am lăsat acasă gândul, că măvoi întoarce.
Venim aici crezând că vom deveni nu mai bogați,
Dar totusi ne mână dorința de a ne îmbunătăți puțin traiul.
Al celor de acasă, căci al nostru...
Nicidecum nu poate fi numit trai,
Ci mai degrabă exploatare, prin munca forțată,
Să nu-i zicem sclavie... căci suntem plătiți!
Prietenă îți este decât noaptea...
Cu ea tu te trezești,
Cu ea tu mergi acasă.
Am plecat gândind la o viață mai bună.

Mergem să muncim pământul altor țări...
Și pe al nostru Îl muncesc oameni cu chip Și brațe de tractoare!
A construi case în timp ce ale noastre se dărâmă...
Să avem grijă de copii și părinții altora,
Cei pe care suntem obligați să îi iubim doar pentru bani!
Dar de ai noștrii părinți și copii,
Cine are pivirea ațintită spre ei?
Cine are grijă?!
Este adevarat că tu sau eu, aici, purtăm o altă haină.
Un alt tip de mașină,
O casă cu etaj sau chiar grădină
Dar toate astea nu le poți avea în țara ta.
Tu, eu, peste ani vom purta în drumul spre sărăcie, doar amintiri.
Zic asta pentru ca doar tinerețea este bogăție...!
Un chip mai vechi, o față suferindă, o mașină, câțiva bani...
Copii tăi vor fi atât de mari ca nici nu te vor mai recunoaște,
Curioși și necunoscători, te vor întreba doar:
Ne-ai adus " bani "dătători de fericire?

Bunicii tăi demult s-au dus,
Iar cei ce sunt mai norocoși și încă au părinți... ce le vor zice?

Mamă, tată, cu banii ce eu v-am trimis
ce-ați făcut?!
Căci casa e la fel....

Iar ei te vor lua de mână și-ți arata un loc de veci la cimitir.
Uite mamă banii tăi și casa unde ne vei căuta.
Căci dacă vei mai întârzia în goana ta aici ne vei găsi.
Deci vino acasă!
Acolo unde te-am născut și ude te-ai jucat cu -ai tăi prieteni,
Unde ai sărutat pământul, învățând să mergi
Și unde-ai dat primul sărut unui băiat sau unei fete,
ori ai zâmbit vreunui bătrân.

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau așa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am mințit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care știu că
nu îți erau pe plac

știu că tu mă privești
de acolo de sus și mai știu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
așa cum sunt
știu că au trecut
mulți ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
și de venit înapoi
n- ai mai venit și
nici semne
nu mi-ai mai dat
deși știai că am nevoie
doar de tine și nu de bani
și de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
și eu doar câteceva pe aici deși inflația mi-a înghițit și
ultimul bănuț pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să știi că nu pot să ți-l mai dau și
ce rost ar mai avea dacă tu
nu ești niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ți spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ți-ai lăsat un copil pe pământ și că
ai vrea
să-i trimiți un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
și nimic mai mult...

da mama
știu că poate ar fi mai bine
să nu îți spun despre
lipsurile mele de aici și
să îți spun doar că
te iubesc
și că
am îmbătrânit de când
te tot aștept...

nu nu îți face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiți
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aș mulțumi
sau mi-aș împreuna
cele două degete și
l-aș întreba
când m-a mințit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

După vizita unui don juan

În casa lor când a venit
Avea gazda fată mare...
La plecare - în sfârșit -
Doar o fată gazda are.

epigramă de din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Ca între Tată și Fiu

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată și fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câțiva bănuți și
nici despre lucrurile care nu există
dacă ți-aș cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aș întreba de ce
nu-i înveți să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viața
și că
viața trebuie să-i învețe
când și cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineață devreme
să stea de vorbă cu tine și
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
își punea șorțul
și-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcați
din când în când își ștergea fruntea
brăzdată de griji și lăcrima
prin colțul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiți
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi își cufunda capul în pumni și suspina

ai mai îmbătrânit și tu și tata
ați spart cerul și prin crăpătura aceea
ne priveați chiorâș până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
își împreuna mâinile și te ruga să ai grijă de noi
cu siguranță mama e acolo și mă privește de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni și nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit și eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
știu că
tata și cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu, Doamne!
ține-mă pe genunchi în seara asta
și lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveți să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche față de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de din Volumul: Temnița de sub rană
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Din dragoste pentru copil

Văd ceva în depărtare
Care aleargă-n disperare,
Spre nu știu unde și de ce
Pe vreme nemiloasă, rece.
Norii furioși împroașcă
Pământul cu ploaie rece.
Fantasma cu greu înoată
Prin apa ce stă s-o înece.
Nu e fantasmă, e o mamă,
Femeie cu pielea albă,
Cu suflet negru de mânie
Și urlete de furie.
Toate astea se întâmplă
Din dragoste pentru copii,
Care-i mare, cât o stâncă,
Cât ceru-acoperă câmpii.
O mamă care e în stare
Să facă moarte de om.
Să-și înfigă a sale gheare
Ca drujba când taie pom.
A obosit și stă să cadă
Dar, vrea să-și verse tot veninul.
Ar vrea să-i sfârtece, să-i ardă
Pe cei ce i-au răpit copilul.
Gândurile-i sunt șovăitoare
Precum nisipul luat de vânt,
În teama ei chinuitoare,
Se prăbușește la pământ.
Dar teama tot arde-n ea
Îi amintește că există și curaj...
Adună puteri, se ridică și vrea
Ca să trăiască un miraj.
Să vină din întuneric
Copilul după care a plecat.
Este doar un vis himeric.
Își dă seama că a visat.
În stană de gheață se face
Totul peste care cade ploaia.
De cleștar sunt lacuri și băltoace,
În noapte cântă gheonoaia.
În depărtare zărește o lumină.
Spre ea se îndreaptă cu speranță.
Ploaia ce cade ca o ghilotină,
O lovește aspru în față.
Încet se-apropie de casă,
Ar vrea să strige, s-o audă
Cineva. Teama din inimă n-o lasă.
Sfârșită, cade în poarta udă.
Din curte vine un lătrat
De câine credincios.
Se apropie un bărbat
Și-o ridică repede de jos.
Pe nevasta lui o cheamă.
Amândoi o duc în casă.
Trupul leșinat, de mamă
Lângă sobă ei îl lasă.
Năluca din întuneric,
La somn dulce a căzut.
Aici totul e feeric
Fiindcă are-un așternut.
Speriați, cei doi se-întreabă:
Oare ce este cu dânsa.
Cu ce gânduri, cu ce treabă,
Așa departe ajuns-a?
Răspunsul încă nu vine.
Mai așteaptă până-n zori
Când se va simți mai bine
Și lipsită de fiori.
În căsuța caldă,
Somnul pare liniștit.
Capul în vise se scaldă...
Speriată... S-a trezit.
-Vai de mine, unde sunt?
Unde îmi este copilul?
Din nou vrea să iasă-n vânt,
Din nou o umple veninul.
Cu greu cei doi o liniștesc.
O întreabă ce-o apasă.
Ochii i se limpezesc
Și vede că nu-i acasă.
Cu sufletu-n lacrimi înecat,
Cu inima plină de durere,
Femeia-ncet s-a ridicat
Și-o cană cu apă cere.
Apoi începe să vorbească,
Să spună tot ce-a pătimit.
Cu patimă femeiască,
La drum, iarăși a pornit.
Gazda iarăși o oprește
Și-o roagă să îi asculte.
De-o minune-i povestește.
Apoi cu eforturi multe
O iau de braț și o ridică.
O duc alături să vadă
Mirajul. Femeia pică!
Ei o prind ca să nu cadă.
În pat, copilul ei dormea.
Ei, nu-i venea să creadă.
Era aievea? Era minunea?
Sau viselor îi era pradă!
Tremurând, se-apropie de el.
Se uită și nu-l vede.
Îl ia în brațe-încetinel
Și parcă tot nu crede.
La pieptul ei, când se trezește,
Îl strânge cu putere.
Copilul blând, ușor scâncește
Și lapte de la mama cere.
În casă-i cald, laptele-i cald,
Copilul iar adoarme.
Mama spune către Înalt:
- Îți mulțumesc Ție Doamne!
Acum că totul s-a sfârșit,
Gazda, mai pe larg îi povestește
Cum copilul l-au găsit...
Și mama se liniștește.
Pune copilul în pat,
Se ghemuiește lângă el:
- De tine nu mă mai despart
Dragul mamei băiețel.
După un timp de odihnă,
Împreună cu cei doi,
Drumul îl străbat în tihnă
Și duc copilul înapoi.
Cei doi frați rămași acasă
Tare mult se bucură.
Mama să se joace-i lasă.
Din piept, durerea o scutură.
De-un ospăț apoi gătește,
Împreună stau la masă.
Celor doi le mulțumește,
Când aceștia pleacă acasă.
Încercările vieții sunt mari.
Să nu cedăm. Să fim tari!
Ea n-a cedat. A suferit
Și iată, a izbândit.

poezie de (noiembrie 2010)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Mama

După cum știți fiecare
Mama, suflet mare are
Și pe-al ei suflet apasă
Tot ce e în întreaga casă.

Și sufletul ei cuprinde
Orice foc care se-aprinde
În inima celorlați,
Când la masă, adunați,
Spun de ce sunt apăsați.

Mama-i o nemărginire
De speranță și iubire
Care-aduce cu-a ei mână
În căminul ei lumină

Ea găsește oricând putere
Să mai poarte o durere
Într-a pruncului favoare
Ca-n furtuni să-i fie soare
Cu dulci raze protectoare.

Ea poartă-n inima ei
Tot ce sunt copii săi
Și din orice depărtări
Șterge lacrimi și întristări

Și așterne flori pe cale
Pentru odraslele sale
Simțind ca pe-o datorie
Să le facă bucurie.

În caldul ei sufletesc
Roade dulci, bogate cresc,
Roade de care au parte
Pruncii și când sunt departe.

Tu ești opera ce-o scrie
Mama ta cu bucurie
Și dorință luminoasă
Să fii veșnic valoroasă.

Tu ești rodul mamei care
Trece des prin încercare
Și prin valea de suspine,
Toate, toate pentru tine
Ca să-ți fie în viață bine.

Mama-i o nemărginire
De speranță și iubire;
Nu se lasă biruită
Nici în ultima clipită,
Luptă, luptă pentru tine
Să-ajungi OM, să-ți fie bine!

poezie de din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica CristeaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Petre Ispirescu

La trei zile când veniră ursitoarele, o ursiră ca ea să nu se poată mărita până ce nu se va găsi cineva care să petreacă o noapte în cămara ei și să scape teafăr. Pasămite Dumnezeu pedepsea pe copil pentru păcatul părinților. Nu numai atât, dară ursitoarele întinse pedeapsa aceasta și asupra împărăției. Ele zise că din ziua când va veni cel dintâi pețitor și nu va izbuti să scape, toate orașele și toate satele să se dărâme precum le-ai văzut și tu, și toți oamenii să putrezească, să le rămâie numai oasele. Aceasta ca să îngrozească pe juni, ca să nu vie în pețit. Vezi d-ta, și fermecătorul acela care a făcut pe împărăteasă să nască fu pedepsit, căci umbra lui este care vine noaptea de muncește și chinuiește pe bieții tineri carii se încumet a rămânea în cămara domniței. Mulți tineri s-au încumes până acum a face cercare, și toți au pierit. Auzind unele ca acestea Făt-Frumos, zise portarului că ar dori să vază și el pe fata de împărat.

în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Singura catedră de morală a neamului nostru românesc este biserica. Mântuitorul dorește să trăim toți oamenii ca frații pentru că acesta este arhetipul conviețuirii din rai. Spre aceasta tindem și Mântuitorul de aceea a venit în lume: să ne pregătească pentru a trăi. De aici, de pe pământ, să ne pregătească pentru rai. Și asta face Biserica, îi adună pe oameni. De aceea o să găsiți atât în Sfânta Scriptură, cât și la începutul predicii oricărui preot, de fiecare dată, care se adresează cu: "Frați creștini, iubiți frați creștini... Iubiți frați și surori în Domnul". Acestea sunt iată, modalitățile de adresare ale unui slujitor al bisericii către cei care sunt în biserică și în comunitățile respective. Biserica așa face, așa gândește. Preotul este frate cu enoriașii, cu cei pe care-i păstorește. Nu este gândit a fi șeful lor, conducătorul lor de nu știu ce rang, ci frate. Suntem frați cu toții.

citat din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Să fim uniți

Fraților, hai să rămânem frați la bine și la greu.
Cum suntem acum, așa să fim mereu.

Suntem trei frați, hai totdeauna să fim uniți.
Căci avem un tată, o mamă și trebuie să-i facem fericiți.

Eu țin la voi, cum țineți și voi la mine.
Când ne adunăm în jurul mesei îmi pare foarte bine.

Mama e bucuroasă, tata și cu mine suntem voioși
Când veniți acasă veseli și sănătoși.

Frați de sânge, iubiții mei frați,
Eu mă mândresc cu voi, că sunteți adevărați bărbați.

poezie de (9 ianuarie 2017)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Prețul nesocotirii (Ioan 12,48)

(Întâmplarea s-a consumat în Ohio, SUA, sub guvernatorul George Nash, între anii 1900-l904. Numele personajelor și unele aspecte ale întâmplării sunt împrumutate.)

Se spune că domnul Popa, dintr-un oarecare sat,
Ar fi zis ceva-mpotriva, la organele de stat.
Cei cu legea îl luară și, în tribunal băgat,
I s-a dat sentința morții: să fie decapitat!
Însă nu-și făcea el grijuri, căci un neam de-al lui sus-pus,
Avea pile chiar la șeful statului cel mai de sus.
Și într-adevăr, acela a ajuns până la rege,
Singurul ce-avea putința o sentință să dezlege.
Regele, un om cu suflet, ascultă și-i zise: "Bine.
Scriu cum m-ai rugat decretul și-i va fi dus chiar de mine".
Iar a doua zi apare regele-mbrăcat normal
La-nchisoarea cu pricina. Mergând el pe culoar,
A ajuns lângă celula celui ce fu condamnat.
Însă ce să vezi, acesta, era foarte ocupat.
Regele-l chemă pe nume și ținând în mâini hârtia,
Îi spunea că îi aduce vestea bună, amnistia.
Condamnatul, aruncându-i o privire-n vânt fugară,
Și zărind îmbrăcămintea-i cea de rând așa normală,
Zise: "Du-te, mă, de-aicea, coate goale, pierde-vară!"
Regele, respins tot timpul, fu silit să iasă-afară.
După ce primi onorul, se-mbarcă și-o luă din loc.
Rudele lui domnul Popa însă au rămas pe loc.
De îndată ce convoiul se pierdu în depărtare,
Rudele dădură buzna, cu o bucurie mare,
Să vadă pe domnul Popa a cărui eliberare
Fu adusă de instanța țării cea mai de onoare.
Dar... și ochii le-nghețară, căci în lanțuri închingat
Domnul Popa nu-i nici vorbă să fie eliberat,
Îl priveau toți muți de groază. Dar el, neînțelegând,
Începu să povestească, mai în glumă, mai râzând,
De un paznic de-nchisoare, ce-i aduse o hârtie
Pretinzând că aia este pentru dânsul amnistie.
"Și - continuă el mândru - eu i-am spus să iasă-afară,
N-am nevoie de ajutorul unui simplu pierde-vară.
Căci știam că o să-mi vină de la voi un ajutor.
Dar... ia stați! Ce se întâmplă? Arătați îngrozitor!"
"Da, răspunse-atunci unul, zguduit de-un plâns cumplit,
Însă ajutorul nostru tu ți l-ai nesocotit.
Căci acela pierde-vară și, cum zici tu, coate goale,
Era regele-aducându-ți vestea liberării tale."
"Vai, urlă întemnițatul, mergeți fuga la el voi,
Și scuzându-mi nebunia, să-l chemați aici-napoi!"
"Nu - îi fu atunci răspunsul - el nu-i la cheremul tău;
El dă ordine și cheamă; tu ești doar biet servul său.
Ba de-acuma vina-ți este incredibil mult mai mare,
Căci i-ai zis la rege-n față vorbe batjocoritoare.
Cine crezi că de mânia-i să te scape azi mai poate?
O, nenorocit de tine! Vina ta inițială
Îți fusese ridicată chiar de curtea marțială.
Astăzi nu mai mori de-aceea, ci pentru că din mândrie
Ți-ai respins singur iertarea, ba încă prin bășcălie.
Orice-n lume se mai iartă; dar după ce-nfrunți pe rege,
Nu mai sunt sub soare pravili care să te libereze."
Și-a murit nefericitul, din utopică mândrie,
Ignorând liberatorul și a lui scumpă solie.

Dar povestea asta tristă nu se termină la el,
Căci se află azi sub soare milioane, mulți la fel.
Hai să ne gândim. De pildă, care dintre noi ar spune:
"Eu n-am supărat pe Domnul, de când mă cunosc pe lume!"?

Toată rasa omenească, din Adam scoborâtoare,
Toți care populăm pământul ne naștem în închisoare.
Atunci, Dumnezeul slavei, împăratul Cel ceresc,
Dezbrăcându-Se de slavă și luând chip omenesc,
A venit El în persoană și decretul ne-a adus,
Prin Cuvântul din Scriptură spus de Fiul Său Isus.
Ai primit tu deci decretul? Sau, deși în închisoare,
Ai rămas ca domnul Popa mai departe-n nepăsare?
Uite, vreau să știi azi bine: fiecare om în viață,
Care în vreun fel sau altul spre Isus îți dă povață,
El înseamnă pentru tine că-mpăratul, Sfântul Rege,
Te caută-n închisoare, ca să te elibereze.
Ce-ai făcut tu cu-mpăratul? Ce-ai avea de spus acum?
Faci și tu ca domnul Popa? Râzi și-apoi îți vezi de drum?
Fii atent și ia aminte: azi te roagă și te-mbie,
Mâine însă, dai socoată ce-ai făcut cu-a Lui solie.
Astăzi ți-a trimis pe însuși Fiul Său să îl primești.
Dacă nu-L accepți acuma, mâine geaba te căiești.
Iară tu acela care I-ai luat numai iertarea,
Dar de pofta firii tale n-ai primit eliberarea,
Ce faci tu azi, când prin mine El ți-aduce-acest decret?
Sau, de vrei ca întrebarea să îți sune mai concret,
Te întreabă: faci tu oare toate pentru slava Lui,
Cum a dat Cel Sfânt porunca, prin Cuvântul Domnului?
Când ți-ai cheltuit dolarul, pentru-a cui plăcere-ai dat?
Pentru gustul tău sau slava Lui ce te-a răscumpărat?
Ți-a rămas o oră liber și citești nu scrieri rele;
întrebarea-i însă: cine e satisfăcut prin ele?
Ți-ai deschis televizorul - pofta cui o împlinești?
Pe a Domnului din ceruri? Sau a firii pământești?
Așa cum prea des se-ntâmplă, rău te-a supărat un frate;
Tu nu-i zici, nu-i faci nimica, dar îl ții tare departe.
Faci aceasta din iubire, pentru slava lui Hristos?
Sau iubirea închisorii, eului tău arțăgos?

Lista ar cuprinde multe, dar eu mă opresc acum
Și te rog ca și tu, frate, să te-oprești puțin din drum.
Vezi dacă-nchisoarea poftei firii tale rob te ține,
Iute ia-ți eliberarea anunțată azi prin mine.
Nu te-mpiedica de faptul că sunt om de rând și eu,
Căci mesaju-acesta-ți vine direct de la Dumnezeu.

Așadar, în orișicare închisoare te găsești,
Recunoaște-ți tot păcatul, iute-apoi să te grăbești,
Să primești și mesagerul, adică pe Duhul Sfânt,
Căci El apoi te va face, dintr-un rob, un liber sfânt.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine crede dar în Mine

Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Și cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte — să-mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
Să nu pierd aici nimica cum dar El m-a învățat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
Să nu piară pe vecie — în El cine se încrede
Și așa Mântuitorul ne-a vorbit de Ființa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morți îl voi învia

Eu sunt Pâinea — din cer ce s-a pogorât
Domnu așa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau și-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viață atunci — era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăiește
Cum dar El acum ne spune din cer că El Însuși este

Însă Doamnul le-a vorbit — între voi să nu cârtiți
La Mine nimeni nu vine viața de nu o sfințiți
Dacă Tatăl nu v-atrage și nu locuiește-n voi
Nu puteți veni la Mine să vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris — toți vor fi învățați de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu ființa îi voi învia
Și de-a pururi și-n vecie viață el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun — cine crede dar în Mine
Viața veșnică o are și el de la moarte — la viață vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieții din cer care se coboară
Și din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar — el va trăi
Și Pâinea pe care o dau este trupul Meu să știți
Pentru voi dar iată-l dau frații Mei cu toți să fiți
Cine crede dar în Mine Viața veșnică o are
Căci Eu îi ofer un nume și îi dau pe veci salvare
O veniți dar prin credinț㠗 Evanghelia o urmați
Ca să fiți cu toți de aicea și surori și să-mi fiți frați
11-02-2020- mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook