Păcat

Pot unii oricâte să-ndruge,
Să jure: "Eu nu-s vinovat!";
Când tot ce e bun se distruge,
N-ajunge să spui doar: "Păcat!"

epigramă de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp interzis

Pe sub nori osândiţi să se scurgă-n potop
Pe-un Pământ vinovat de-o rotire în plus,
Trec în stoluri zvâcniri cu priviri spre apus,
Ca un dor necântat la o frunză de plop.

Sunt doar aripi de gând şi secvenţe de vis
Îngropate în zori cu o lună în crai
Ce-adunase în ea, de dorinţe, alai,
Şi lucirea din ochi vinovaţi de ce-au scris.

E freneticul zbor într-o lume ce nu-i,
Dar atrage-n pustiu, iar pustiul e viu
Ca o inimă-n braţele de bisturiu
C-un tăiş ce o vrea doar în visele lui.

Şi mai trece o zi, şi apare un gol
De un gând reîntors la o noapte de frig
A osândei în care-am intrat şi îmi strig
Valuri noi, răstignite-n pereţi de atol.

Se mai văd printre nori urme vagi de apus
De un roşu pierdut în fărâma de vis
C-un Pământ vinovat de un timp interzis
Şi de dor când mă caut în mine şi nu-s.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
https://Versuri. ro/w/jo87
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt că mă blastămă frunzele, buzele, moartele inimi, pentru că odată-nviindu-le, morţii din nou le-am lăsat.
Nu-s vinovat, nu-s vinovat că pururi caut, caut...

citat celebru din Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spun unii că există un Creator şi zic
Că pentru a distruge, fiinţe a creat.
Fiindcă sunt urâte? Dar cine-i vinovat?
Sau pentru că-s frumoase? Nu mai pricep nimic.

catren de Omar Khayyam
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transoceanie

Imensitate de apă ce există mereu, de un ieri,
o străbat din centru cred şi
nu există direcţii, sau ar fi
dar sunt şterse de valuri sau vânturi
ce nu duc nicăieri,
mă vântur,
e un dute-vino, doar câteodată mă bucur
c-ajung pe o creastă, dar nu se vede nimic
că sunt orbit
de spumă şi sunt aşa mic...
şi sunt mulţi alţii, mulţi, mulţi
într-un păienjeniş, fiecare c-un val
al lui, unii trăsniţi de fulgere...
şi niciunul n-ajunge la mal,
că nu există mal, nici amonte, aval
şi plouă
cu picături ca nişte mici ouă,
cu picături ca o rouă
ce acoperă apa, purtate pe valuri,
bătute de vânt,
fără nicio direcţie, căci n-au de ce să se lovească,
nu-s maluri...
sunt eu, nu mai sunt...
doar se mai înalţă un abur într-o imensitate de puf alb sau gri, nori
tăcuţi
până când tună
şi fulgeră... poate o fi vreo furtună?...
... s-a-ntâmplat de câteva ori!
Este-o mare de lume nebună, nebună, nebună...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aripi bat

oricâte ierburi
crescute haotic
în mâluri
te-ar mângâia

oricâte ape
ce duc spre nicăieri
te-ar spăla

oricâte ceruri
s-ar închide
sub pleoapele-ţi grele

să nu deschizi ochii
îngerul meu

să nu mă orbeşti
când vie îmi este lumina
şi vreau să te văd
îngere

tu să îmi fii umbra
dintre aripi ce bat...

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt unii care vor luna de pe cer. Îi înţeleg...

aforism de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisi mic

Ia spune, pisi mic, de ce
îmi torci când eu te mângâi! E?
Nu vrei să-mi spui? Las', nu-i nimic,
dar vii ca să te pup un pic?

Aş vrea să poţi să îmi citeşti
din cartea plină cu poveşti,
pe-aceea cu motanul cu
cizmuţe mari sau... ce vrei tu.

Dar nu, nu poţi vorbi aşa,
că doar eşti pisicuţa mea,
şi-atunci te pup şi te alint,
şi te iubesc şi... nu te mint!

poezie pentru copii de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeie

Eu nu-s doar om, sunt o dorinţă.
Nevoia ta de dragoste.
Când nu te-nfrunt am biruinţă,
Piedestal ţi-am braţele.

Eu nu-s doar om, îţi sunt o foame.
Nevoia ta de-a răsfăţa.
Când te iubesc mă ţii pe palme
Şi mă ridici deasupra ta!

Eu nu-s doar om, sunt visul tău,
Nevoia ta de a avea.
Creată-am fost de Dumnezeu,
Răspuns la rugă să îţi dea!

Eu nu-s doar om, eu sunt FEMEIE!
Nevoia ta de-am fi pe vrere.
Când nu mă lupt ţi-s
Dumnezeie,
Căci tu-mi cedezi a ta putere!

Eu nu-s doar om, sunt înger sfânt.
Nevoia ta de-a te-mplini.
Din cer venit-am pe pamânt,
Jumate ţie spre a-ţi fi!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricâte

Oricâte poveţe se spun
Nu sunt de ajuns
Oricâte vorbe se rostesc
Nu sunt suficiente
Mai degrabă se răstălmăcesc
Şi se interpretează
Haotic sau confuz
Atunci să se treacă
La interpelări albe
Stabilind priorităţi
Până când se arată
Un crez de certă valoare
În favoarea efectelor
De bine ce vor să vină.

poezie de David Boia (16 octombrie 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi aripi bat

oricâte ierburi
crescute haotic
în mâluri
te-ar mângâia

oricâte ape
ce duc spre nicăieri
te-ar spăla

oricâte ceruri
s-ar închide
sub pleoapele-ţi grele

să nu deschizi ochii
îngerul meu

să nu mă orbeşti
când vie îmi este lumina
şi vreau să te văd

tu să îmi fii umbra
dintre aripi ce bat...

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piano

Hai, vino să-mi fii partitură,
Să-mi iau cu privirea din tine
Doar note cu-aspecte feline
De pe-un portativ aventură.

Pianul să-ţi fie-aşternutul,
Iar tu, cu mişcări languroase
De mâinile mele atrase,
Iubirii să-i fii începutul.

Să fiu vinovat de-a ta vină,
Să fii, pe-un pian, vinovată
De lumea rămasă uitată
În muzica noastră deplină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul primăverii

Era o primăvară oarecare,
Cu flori de mai, salcâmi nebuni... şi eu
Strângându-te, duios, la pieptul meu,
În ziua devenită sărbătoare.

Şi totul s-a schimbat: doar noi eram
Înnebuniţi în primăvara-ceea,
În care ne pornisem odiseea
Prin viaţa ce,-mpreună, o-ncepeam.

A fost frumos, iubito! Am dansat
În multe nopţi când stelele-au cântat
Şi ne-au privit, din lumea lor, zâmbind;

În gândul meu, adesea, te cuprind
Şi îmi doresc surâsul ce-a contat
Când m-a atras cu umbra-i de păcat.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precizare

Chiar de sunt civilizaţi,
Şi de facto şi de jure,
Nu-s români adevăraţi
Cei ce nu ştiu să înjure!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovat sau păcătos?

Ai vină că te-ai culcat
Cu soţia lui, dar vezi,
Ar fi fost mare păcat
Ocazia să ratezi.

epigramă de Paul Constantin (28 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se învaţă atât de bine din greşeli, încât unii îşi crează în permanenţă material de studiu!

aforism de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i singur Iuda vinovat...

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu...
Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Isus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu...

Nu patru cuie L-au străpuns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu...

Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochi murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu...

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu...

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am acuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu...

Şi-acum Isus cel condamnat
azi El te-ntreabă: "Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?"
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popor fără istoric

De ce se scrie într-una istoria în fals,
N-ajunge oare sângele vărsat?
Ne închipuim că viaţa-i tot un vals,
Am şi uitat, că dansul pe cadavre e-un păcat?!

Şi cine-o scrie, nu ştim. Nu întrebăm
Ce interese au, de ce-s meschine.
Suntem total indiferenţi şi-i acceptăm
Şi umplem ţara, neamul, lumea de ruşine?!

Nici de-adevăr nu mai avem habar,
Trăim doar ca să trecem zile-n rând.
Nici la părinţi, n-avem un gând măcar...
Ce-a fost demult, se şterge, preferăm " curând"?!

La şcoli copiii învaţă- vorba vine-
Despre contemporani futili şi-anoşti...
N-au etalon, să înveţe zborul la înălţime!
Vrem viitor, de superficiali, de-agnostici, sau de proşti?!

Dar nici neştiinţa nu-i aşa de gravă
Pe cât minciuna într-una invocată...
Nu-s, dar se cred, eroi, de gaşcă sau enclavă,
Făcând din sfântul neam- bandit, din ţară- o spurcată!

Nemaiavând nicicum din rădăcini
Ne-a părăsit deja orice putere.
Deşi cunoaştem vinovaţii - ştim că nu-s străini -
Naivi, tot noi îi venerăm şi-i umplem de avere!?

Ne merităm şi soarta ţării şi destine,
Trăim cu ignoranţa într-un păcat...
Încet, încet, vom pierde viitorul ce ne vine
Şi vom sfârşi în declin... Pământu-i săturat!

Istoria-i acum doar simplă conjunctură
În folosul celor ce nu scriu, ce fac!?...
Pierzându-ne pe veci, tot ce-am trăit şi morţi... E-o făcătură!
Decideţi!!! Timpu-i scurt schimbării... Pierdeţi iară veac?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul gândurilor

Să fiu eu, oare, -acela vinovat
de strălucirea din privirea ta,
de zâmbetul de înger întrupat
în corp ce şi zeiţele ar vrea?

Să fie gândul tău la mine, -acum,
sau într-o-mbrăţişare cu al meu
pe podul ce le pare-un simplu drum,
când, pentru toţi ceilalţi, e-un curcubeu?

Am chipul tău în mine, un tablou
pe care-l văd aievea şi mereu,
am vocea ta, al inimii ecou,
te am în suflet, ca şi cum eşti eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!