Piramida

Ce multe ne învaţă piramida
din partea 'nvăţătorului suprem!
Stătea ascunsă-n piatră crisalida,
o taină aşteptînd un Nicodem.
Pe cei smeriţi ce pătrundeau să fure,
cu mîna goală i-a zvîrlit din sîn,
Dar fără margini vrea să se îndure
de cei ce văd în piatră pe Stăpîn.

Urcînd de pe pămînt spre nehotare
să puie mijlocirea într-un chip,
pe patru muchii ea purtă sub soare
o cruce în pustia de nisip.

Din patru culmi şi Biblia ne-aşteaptă
pe-ntîiul prag, ce-i lesne tuturor.
Ca să urcăm apoi din treaptă-n treaptă
spre Unul Nevăzut, dar Văzător!

Ce multe ne învaţă piramida
pe cei ce scriem pentru Har un vers!
Pe cei ce-n inimă purtăm firida
în care dibuim un univers.

Keops şi magii aşteptau Scriptura.
Şi un isvod a fost din Rai adus.
Ce e ceresc, ideea şi măsura,
nu-s de la noi, ci ni se dau de sus.

Şi-apoi ce dîrz au stăruit pietrarii
ducînd desăvârşirea spre atom.
Ce-i omenesc se-opreşte în fruntarii,
dar fiecare treaptă are-un om.

O, de-am putea şi noi cuprinde gînduri
ca în desenul piramidei pur,
cu nici o piatră răzvrătită-n rînduri,
cu nici un colţ mai moale său mai dur.

O, de-am cuprinde slăvile în haine
şi gîndul veşniciei într-un unghi!
Din miezul labirintului de taine
să scoatem simplitate de triunghi!

În şase zile a lucrat sublimul.
Şi-n şase zile-a frînt pe Belzebub.
Dar ce va fi-n etern Ierusalimul
cînd piramida Lui va fi un CUB!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piramida mea

E plăcut să spun:
"Piramida mea".
Sună grav, important.
E ceva conţinut aici, în
Piramida mea.

Pe de altă parte,
Nu mai pot scăpa de ea.
Toată lumea leagă numele meu
De piramida mea.

Toţi vorbesc numai
De Keops, cel cu piramida
Lui Keops.
Am făcut lucruri mai importante
În viaţă.
Poate mult mai măreţe, mai durabile.
De ce numai unora le e dat să absoarbă totul?
Să devină embleme?

Ah, numele
Nu-mi va ieşi nicicând din piramidă!

Am desenat în jurul ei un cerc
Şi-n fiecare dimineaţă controlez
Să văd dacă-a reuşit numele să treacă măcar cu un
Pas dincolo.
Dacă poate să existe singur,
Imposibil!

Totuşi piramida mea
Sună trăznitor,
(Pe silabe: Pi-ra-mi-da mea!)
Parcă-aş intra într-un imens clopot
De pământ şi cer.
Clopotul meu.

Dacă n-o înălţam atunci,
Cu toate că şi atunci erau vremuri grele,
Acum n-o mai puteam face.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albumul cu amintiri

Îmi pregătesc albumul cu amintiri,
unde sunt multe nopţi şi retrăiri
ce-mi lasă o umbră pe chipul tău,
ce stă adâncă în sufletul meu,
cu zile şi amurguri parfumate,
şi-apoi multe fotografii aruncate.
Tu eşti în inimă şi-n minte,
ca o aşteptare fierbinte.
Privind albumul dorul m-a cuprins,
c-a fost un foc în inimă aprins,
ce iară m-a aruncat în gânduri,
şi-ntre vise cu multe rânduri,
apoi plec spre drumuri neştiute,
cu multe cărări spre stea apărute,
şi-apoi spre alte noi căutări,
urmând entuziasmată, neştiutele cărări.

poezie de Eugenia Calancea (16 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cînd îl iubesc pe Isus

De cînd îl iubesc pe Isus,
mai 'nalt mi se pare înaltul,
cărările urcă mai sus
şi soarele-i altul!
De cînd îl iubesc pe Isus,
bujorii mai roşii se-arată,
iar stele cum ies în apus,
n-au fost niciodată.

De cînd îl iubesc pe Isus,
as vrea să-L ador ca Debora,
un cîntec, pe aripi adus,
ducînd tuturora.

Ca Iacov o scară aş vrea,
spre nouri de albe răsfrîngeri,
să urc tot pămîntul pe ea,
în murmur de îngeri.

De cînd îl iubesc pe Isus,
mi-e drag să văd oameni cum cîntă,
cu lacrimi de freamăt nespus,
pe cartea cea sfîntă.

Şi-aş vrea, cît cu dorul cuprind,
cînd n-or mai fi arcuri şi suliţi,
s-aud lumea-ntreagă vorbind
de Domnul pe uliţi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ne-ai adus

Tu ne-ai adus iertarea.
Ne-ai dat Salvarea-n dar.
Ne-ai scos din închisoarea
păcatului murdar.
Ne-ai dat o nouă fire
şi un veştmînt curat.
Dar noi, ca mulţumire,
Isuse, ce ţi-am dat?

Tu ne-ai adus putere,
scîntei din focul tău,
o sfîntă-nvăpăiere
ce mistuie ce-i rău.

Spre veşnica cetate
o cale ne-ai tăiat.
Dar, pentru-acestea toate,
Isuse, ce ţi-am dat?

Tu tot ce-aveai în lume
şi-n cer ne-ai dăruit:
şi inimă, şi nume,
şi Duh nemărginit.

Şi-n zarea albăstruie
Tu ce-ai luat şi cît?
... Doar patru răni de cuie
şi-o rană-n piept. Atît...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-ne Doamne!

lemn dur de piatră
poartă corp
în cruce zdrucinat
care tresare şi doare

spre lut frământat
capul plecat se-ndoaie
iar fruntea se-nclină
spre pământ şi ţărână

în roşu de sânge
ochi privesc în jos
iar carnea se zbate
în cuie bătută

păcatul nostru
El duce pe cruce
iar ce nu a fost ieri
vrea să fie mâine
pentru noi în răstignire
ca să poată duce

spre lumină se-n dreaptă
şi-n rugă El se-n-chină
Tatălui cu suflet
pentru noi cu iubire
şi-n iertăciune

pentru mari păcate
El spre cer se-ndreptă
şi-n fiecare noapte
va cere
Tatălui cu milă
să ne ierte

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire de mamă

Începând cu Eva
iubirea a venit pe Terra
a aterizat aşa de una singură
la persoana întâi
aşa a fost ea hărăzită
să aducă afecţiunea primordială
apoi fiecare mamă
a mai pus o cărămidă
la piramida iubirii
cu timpul piramida
a devenit deal
apoi munte
şi continuă să crească
în variantă optimistă
va creşte necontenit
se va extinde accelerat
aşa ca universul
pe care-l va acapara
în termeni euforici.

poezie de David Boia (19 mai 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitologii subiective

Piramidele sunt goale, repetă unii cu încăpăţânare şi tristeţe, în vreme ce Don Quijote, fericit şi eroic, porneşte, scoţând un strigăt de tiumf, spre altă moară de vânt. Îndoielile, ca şi iluziile, se întâlnesc în vârful piramidei.

.......
N-am fost capabil niciodată să discut despre moarte perfect liniştit şi fără contradicţii. Şi, probabil, ar trebui să mă mulţumesc că în deşert piramida nu înseamnă mai mult, dar nici mai puţin, decât înseamnă catargul de care se leaga Ulise; pentru a nu ne ucide sirenele dansând pe nisip...

Trebuie să mă reîntorc la Œdipe şi la sfinxul grec. Vârful piramidei e un zeu provizoriu. El mă lasă singur cu tentativele mele de a deprinde arta dificilă a măsurii, cea care îmi lipseşte de câte ori mă încurc în propriile mele declaraţii despre fericire.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima bucurie

Prima bucurie
ce mi-a dat Isus,
primul ghiocel
de mîna lui adus,
prima zi cu soare,
soare-adevărat,
a fost ziua cînd mi-a spus
că m-a iertat!
Cea dintîi minune
care m-a uimit,
nu-i nici foc din cer,
nici apă din granit.
Cea dintîi minune,
un etern ecou,
e că-n mine s-a născut
un suflet nou!

Ultima dorinţă
care-o am de spus
e să vie toată lumea
la Isus!
Şi cînd El ne duce
Sus la Dumnezeu,
vai...
să nu rămînă nimeni.
Dar nici eu...

Prima bucurie
ce mi-a dat Isus,
primul ghiocel
de mîna lui adus,
prima zi cu soare,
soare-adevărat,
a fost ziua cînd mi-a spus
că m-a iertat!

Cea dintîi minune
care m-a uimit,
nu-i nici foc din cer,
nici apă din granit.
Cea dintîi minune,
un etern ecou,
e că-n mine s-a născut
un suflet nou!

Ultima dorinţă
care-o am de spus
e să vie toată lumea
la Isus!
Şi cînd El ne duce
Sus la Dumnezeu,
vai...
să nu rămînă nimeni.
Dar nici eu...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neaţa, Soare!

Băiatul cu inimă de piatră şi ochi de cicoare
M-aşteptase trei vieţi să înălţăm zmee;
Mă iubea! Mă iubea?
" -'Neaţa, Soare!"
Şi dimineaţa, în sfârşit, păşise liberă
Din cea mai pustie închisoare
Cu trepte din mozaicuri de Ravenna
Şi lacăte scandinave.
Mă iubea!
-'Neaţa, Soare!

Băiatul cu inimă de piatră,
Căutând câmpuri de maci în zare,
Adormise... trei vieţi, lângă fântâna Siloamului;
Aştepta... Aştepta?
-'Neaţa, Soare!
Şi câmpul de maci răsărise sub bolta
Primului cer de mai, peste neghine amare,
Cu roiuri de azime şi mâini iertătoare
Ce primeneau dimineaţa.
-'Neaţa, Soare!

Băiatul cu inimă de piatră
Şi mâini alteori zdrobitoare,
M-aştepta strângându-mi la piept drumul;
Mă iubea! Mă iubea!
"-Neaţa, Soare!"
Şi inima îi strigă cu glas de clopot
Într-un început de câte trei ori,
În patru zări,
Şi încă o dată pentru mine:
-Neaţa, Soare!

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aicea sărăceneanul se simte acasă, pentru aceea mână numai în paşi. De altminterea, nici nu i se urăşte. Aproape la tot pasul întâlneşte câte un cunoscut, cu care mai schimbă vorba "de unde şi până unde?". Ăsta duce un car de var, celălalt un car de poame; mai apoi vine unul cu împletituri, altul cu un car de roate, doage, ori alt lemn lucrat. Iară pe marginea drumului, din când în când, dă de pietrarii care ciocănesc din zori de zi până la apusul soarelui. Astă cale nu e pustie! Unde coteşte valea şi drumul, acolo sunt vărăriile. Aici apoi e târg întreg. Unii încarcă var, alţii descarcă piatră şi lemne: pietrarii fac tocot; vărarii aruncă lemne în foc; stăpânii fac larmă unul pentru cinci.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta iertării

Sub cerul unde liniştea m-aşteaptă
Cu crini în mâini, spre care n-am mai mers,
Ce mare e femeia care iartă
Un om de neiertat în Univers?!

M-am fost crezut oracolul stihiei
Şi împăratul clipei, mai ales,
Şi-adesea—avocatul Veşniciei
Şi-abia acum, târziu, am înţeles

Că toatele-s în van de nu-i durerea
Primordialul schit, spre care-n zori
Cuvântul meu a-ncendiat tăcerea
Şi-a-ngenuncheat în faţa unei flori,

Care e Ea, a lumii mele soartă,
O sfântă-n amintirea de neşters.
Ce taină e femeia care iartă
Un om de neiertat în Univers?!

Ce unică-i femeia, cea creată
Din vraja Adevărului Suprem,
Fără de care-s piatră răsturnată
Peste-al lui Christ mormânt, să mă tot tem

Şi-n lipsa Ei să nu-mi găsesc o poartă
Prin care aş fugi de prealumesc
S-o cer lui Dumnezeu, să mi-o dea toată
Şi-atunci pe loc să simt că-nmuguresc

Şi crengile cu fructe se îndreaptă
Spre îngerii văzduhului ales.
Ce nobilă-i femeia care iartă
Un om de neiertat în Univers?!

Un dangăt nesfârşit în spovedire,
O turlă de sublim sub prima stea,
Ce poate fi-ntregită mănăstire
Doar cu altarul care este Ea!

poezie de Traian Vasilcău (2016)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina crucii

Verticală ce coboară şi, întors, uneşte Sus
Şi Orizontală care-încercui Răsărit şi Apus
Linie de Coborâre de la Slavă spre Noroi,
Trăsătură de unire largă între noi şi noi.

Coborâre luminoasă de la cer pân' la Atom
Legătura îmbrăţişării dulce între om şi om
Punte de eterne-abisuri ocolind desăvârşit
Este Linia şi cercul, şi Sfârşit şi Nesfârşit.

Este Unul şi Mulţimea, este Clipă şi Etern
Sabie cerească-ntinsă din ´Nălţime spre Infern
Taină şi Simbol şi Jertfă, Stâncă de nezguduit
Semn de teamă şi putere, Steag în veci nebiruit.

Cheie care cele patru margini ale lumii-nchizi
Braţul Milei şi Dreptăţii care mântui sau ucizi
Viu Izvor al mântuirii pentru vii şi pentru morţi
- Cruce, slavă cui te poartă, slavă Celui care-l porţi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papucii, poezie pentru părinţii copilăroşi

De obicei, în prag de seară,
Îmi las papucii într-un hol,
Iar dimineaţa, când mă scol,
Îi iau şi haida, hai, pe-afară!

De multe ori, îi uit afară,
În faţa holului, pe scară,
Pe-o treaptă care e mai sus,
Iar dimineaţa, nu-s şi nu-s!

Apoi, îi caut cam o oră,
Căci nu v-am spus, vă spun acuş,
Adus acasă, de o soră,
În curte, am un căţeluş.

Mi-e tare drag, la drept vorbind,
Căci îl iubesc şi guguştiucii,
Dar dacă-l prind, precis îl prind,
Vă spun cinstit că-i dau... papucii!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă

De la orbi învaţă
Şi ia seama bine
Ce-i vederea-n viaţă
Şi viaţa-n sine.

De la surzi învaţă
Şi ascultă bine
Cum cheamă la viaţă
Cuvântul din tine.

De la prunci învaţă
Inima curată
Ce-ţi aduce-n viaţă
Pace necurmată.

De la orice floare
Învaţă mereu
A vieţii splendoare
Ce-o dă Dumnezeu.

Dumnezeu te învaţă
Viaţa din Scriptură
Căci Scriptura-i Viaţă,
Har fără măsură.

De la vînt şi ceaţă
Ia învăţătură;
Slava Lui măreaţă
Se vede-n natură.

Căci natura întreagă,
Cerul înstelat,
Face să Se vadă
Cel ce le-a creat.

De la tot ce vezi
Şi auzi învaţă,
Învaţă să crezi
În Suprem şi Viaţă.

Din toate învaţă
Că-n orice suflare
Se vede măreaţă
Mâna creatoare.

Tot ce-a fost creat
Este-n armonie
Cu-al vieţii Împărat
Până-n veşnicie.

"Un Fiu ni S-a dat"
Din ceruri de Sus,
Domn şi Împărat;
Viaţa eIsus!

Învaţă să-auzi
Şoapta Lui divină
Ajutând pe surzi
La Hristos să vină.

Fii un văzător
Care îl conduce
Pe nevăzător
Cu râvnă la cruce

Şi-alege-n toate
Viaţa cea de Sus
Ce-i Eternitate
Cu Domnul Isus.

Traiul cu folos
Pe pământ să-ţi fie,
Parte cu Hristos
Să-ai în veşnicie!

Ioan Hapca
10/01/2020 -Zaragoza

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea reciprocă a celui ce învaţă şi celui ce-l învaţă este prima şi cea mai importantă treaptă spre cunoaştere.

citat celebru din Erasmus
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine mă simt...

Ce bine mă simt cînd în clipa cea grea
aud glasul Tău cum mă cheamă.
O, pune-mi în inimă liniştea Ta
şi scapă-mă, Doamne, de teamă.
Apucă-mi Tu braţul, puternic, şi ia-l,
cînd marea mă-nvolbură-n spume.
Rămîi lîngă mine la oricare val,
şi scapă-mă, Doamne, de lume.

Ajută-mi privirea spre Tine să ţin,
predat închinării depline,
aşterne-o maramă pe tot ce-i străin
şi scapă-mă, Doamne, de mine.

Ce bine mă simt cînd în ceasul cel greu
simt liniştea-n piept cum revine.
O, scapă-mă, Doamne, de tot ce-i al meu
şi umple-mă-n totul de Tine.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată.
Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată…
Ea bate, şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu şi ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată.
Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată...
Ea bate, şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu şi ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Dreptul la timp (1965)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dictaturile construiesc. Crede cineva că piramida lui Keops s-ar fi putut zidi prin muncă voluntară?

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La săvârşitu' lumii

La săvârşitu' lumii
Trâmbiţa-ş-or înjerii
În patru cornuri de lume,
La tăt omu p-a lui nume.
Şi or trâmbiţa cu frice,
Domnii şi-mpăraţ' or plânje,
D-apoi noi ce-om pute zâce?
Ne-om răscumpăra cu sânge.
Nu cu aur, nici cu-arjint,
Ce cu suflet drept şi sfânt.

- Pă cei buni unde i-or pune?
I-or încuie într-un nor
La binele tuturor.
- Pă cei răi unde i-or pune?
I-or încuie într-o piatră,
Lumina să nu o vadă;
Şi pă piatră muşchi or creşte,
De lumină nu-i nădejde.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!