Omul
(cugetare versificată)
"Ce capodoperă este omul
... Frumusețea lumii!"
Shakespeare
Dă-ți seama omule ce ești,
Ca visul unei umbre pământești.
Ca pâinea caldă omul este
Dacă e bun și locul îl sfințește.
Ca o vioară-n lume omu-i dat
Și merge când e încordat.
Când coardele viorii i-au căzut
Rămâne ca vioara-lemn tăcut. -
Și ca un ghem de ață omu-i dat,
Un ghem sunt clipele aici de stat
Ghem încâlcit ce trebuie descurcat,
Și nu toți să-l desfacă au apucat.
Și-i dat mult lumea a nu privi;
Privind-o mult, n-o poate suferi
Și omu-i bun atât cât e sărac
În bogății altfel oameni se fac.
Dorești să ști caracterul în el pus,
Pune-l să stea un rang mai sus,
Și vei vedea ce ascunde-n trup,
Căci deseori om pentru om e lup.
Pomul după roade îl cunoști
Oameni după fapte buni sau proști
Metalul după sunet poți a ști
Și omul când începe a vorbi.
El înflorește ca floarea în câmpie,
Sfârșitul zilelor însă nu-și știe
Zilele lui ca iarba-și au tăiat,
Pe urmă oricare ai fi-tot ești uitat. -
Cu ce se poate om să se mândrească
Atunci când viața este ca o iască?
Un trecător nu se poate mândrii cu avere,
Omul se poate; viața e trudă și durere.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nimeni nu știe când va muri. Nimeni. Omul, când se uită înainte, i se pare că viața lui va fi lungă. Și de asemenea i se pare că viața e ceva, că viața e mult, că viața e totul. Poate să fie așa, și poate să fie și altfel. Pentru că, atunci când omul se uită în urmă, i se pare că viața a fost puțină, dacă nu chiar nimic.
Zaharia Stancu în Șatra
Adăugat de scofieldutza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Minciuna
"A minți e un viciu blestemat."
Montaigne
Minciuna-i viciu blestemat
De moarte-marele păcat -
Una de ajuns de exprimat
Și pentru o viață ești pătat.
Făr' caracter e mincinos
Când spune vorbele pe dos
Ce este-n suflet, este scos
Minciuna-l face vicios.
Ușor este-a muta o floare
Nu însă a repara onoare
Spui o minciună-faci scrisoare -
Prin ea, poate, un altul moare.
Tatăl minciunii voi îl știți
Făcând minciuna, socotiți
Ciopliți, clădiți și înfloriți
Casa care s-o moșteniți.
Nu-i frumusețe aici sub cer
Când omu-i fără caracter
Robit e acela - nu liber -
Lucrează pentru Lucifer.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Există câțiva oameni, foarte puțini, cărora chiar le pasă de tine. Îi poți identifica după faptul că ei sunt acolo când tu ești cea mai proastă variantă a ta posibilă. Oameni care rămân lângă tine cu iubire și compasiune chiar când nu ai nimic de oferit. Oameni care nu s-ar da înapoi să te șteargă la cur dacă ai fi paralizat. Poate e mama sau tata, poate fratele sau sora, poate iubitul sau iubita SAU cel mai bun prieten sau prietenă. Oricare ar fi, identifică-i și pune-ți poza lor la vedere ca să nu uiți că ai comite cel mai mare păcat să îți bați joc de ei, chiar dacă ei te-ar iubi și atunci. Natura umană are câteva contradicții. Una din ele este că îi tratăm cel mai prost pe cei care ne iubesc cel mai mult.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghem-pisic
Stă pe labe, jos, pisicu,
noi îi spunem Mieunicu,
cât este ziua de mare
plânge după demâncare.
Este mic și drăgălaș,
dar e și tare poznaș:
ieri, pe ghem s-a repezit,
l-a luat, l-a răsucit,
cu gura și cu lăbuța,
dându-se peste el huța!
Învârtindu-l în neștire
s-a înfășurat în fire.
Când vine bunicul acasă
ce a văzut pe covor?
-Două gheme de fuior-
Aplecându-se să vadă
unul din gheme avea... coadă.
pe loc s-a speriat
când un ghem a... mieunat
și-a dat seama bunicu,
că nu-i ghem și-i Mieunicu.
Cât era el de bunic
nu văzuse ghem-pisic.
poezie pentru copii de Titina Nică Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă îți dorești cu adevărat ca un vis de-al tău să se împlinească, nu renunța la el niciodată. Adaptează-ți mereu strategia, învață, îmbunătățește-te și nu te lăsa până când visul tău devine realitate. Toate acestea se aplică la obiectivele care depind doar de tine ca să le îndeplinești. Însă atunci când este vorba de o altă ființă umană, acceptă că "nu" înseamnă "nu". Nu poți să forțezi pe cineva să te iubească sau să te dorească în viața sa. Oamenii nu sunt obiecte, nu sunt bunuri și nici lucruri. Ei au drumul lor, au viața lor și poate nu-și doresc sau nu îți mai doresc ca tu să îi însoțești în călătoria lor. Caută să ai demnitatea necesară ca, după ce le-ai arătat ce îți dorești tu de la ei, să accepți faptul că ei nu își doresc același lucru ca și tine. Să fii cu un anumit om poate fi doar visul tău, care provine din motivația ta interioară, dar poate sa nu fie și ceea ce-și dorește celalalt. Mergi mai departe, dă-ți o altă șansă și cu siguranță vei găsi pe altcineva care va dori același lucru ca și tine.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În personalitate se va vedea ce talente, abilități și cunoștințe ai scos la suprafață. Și în personalitatea ta stă salvarea ta pentru că orice îți dorești tu să obții poți obține cu abilitatea și competențele potrivite. Este puțin contraintuitiv pentru că omul vrea repede tot. Vrea soluția acum la greșeli făcute în 10 ani. Eu știu că nu există. Și nici nu îmi consum timp sau energie să lucrez cu oamenii aceștia până când nu vin ei, înfrânți și cu credința sfărâmată, să implore. Când omul spune smerit: "Fac orice, doar să scap din iadul ce îl trăiesc", atunci e semnul că poate începe să renască și atunci este pregătit să facă singurul lucru pe care îl știu în această lume ce poate ridica omul din iad și îi dă șansa să trăiască viața visurilor sale, să creeze raiul în sufletul lui și pe acest pământ. Să îți dezvolți personalitatea este singura cale pe care o știu pentru omul care nu are nimic altceva decât pe sine. Tu ce alegi?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossa noastră
Timpul trece și ne schimbă,
Istoria vrea să ne-amintim,
Iubirea-n piept, nu stă... se plimbă,
Cerul vrea doar să zâmbim,
Visul cere povestire,
Speranța spune că se poate,
Dorința-șteaptă împlinire,
Omul le trăiește toate.
Timpul trece și ne schimbă,
Chiar de vrem să refuzăm,
Schimbarea-i una-n orice limbă,
Nu putem, în timp, să stăm,
Dar ascultă ce gândești,
Cum te-aștepți, mereu, să fii,
Ia în calcul ce-ți dorești,
Tu alegi cum să devii.
Istoria vrea să ne-amintim,
Să invățăm din ce a fost,
Să nu uităm ce povestim,
Să gasim, în lume, rost,
Să simțim cum s-a simțit,
Să retrăim momente-ntregi,
Să aflăm de ce-au murit...
Dar ce înveți doar tu alegi.
Iubirea-n piept, nu stă... se plimbă,
Se hrănește din dorință.
Din simțiri ce nu se schimbă.
Se-ntreține cu voință.
Nu se vede dar se simte
Fix așa cum îți dorești,
La toți diferă, ține minte:
Tu decizi cum să iubești.
Cerul vrea doar să zâmbim,
Când ești trist, el strânge nori,
Să luptăm, să strălucim,
Când plângi mult, el până-n zori.
Nu-ți uita vreun sentiment,
Nu urî când poți iubi,
Nu grăbi când totu-i lent,
Nu fii trist când poți zâmbi.
Visul cere povestire,
Să-ți ofere noi idei,
Să vezi altfel, să inspire,
Să te simți așa cum vrei,
Să ai tot ce-ți poți dori,
Să nu ai nimic închis,
Și motive de-a zâmbi...
Asta-i viața, dar... în vis.
Speranța spune că se poate,
Ne șoptește s-așteptăm,
Să nu vrem să dăm din coate,
Sau, în luptă, să cedăm.
Să nu te oprești din zbor,
Poți primi fără să ceri,
Nu te da bătut ușor,
Ai pierdut, când nu mai speri.
Dorința-șteaptă împlinire,
Dar c-un preț, ca în povești,
Tre' să lupți, să-ți ieși din fire,
... să obții ce îți dorești.
Dar, doar una, de-ai avea,
... orice lucru, de păstrat.
Ce-ai schimba în lumea ta?
Ce-ți dorești cu-adevărat?
Omul le trăiește toate,
Spuse cel, acum, citit,
Speră-n vise, fiindca poate,
Și-n momente de zâmbit.
Își dorește amintiri,
Iubind și plutind pe-un nor,
Și un vers, plin de simțiri:
Omu-i om sau cititor.
Omul le trăiește toate,
Dorința-șteaptă împlinire,
Speranța spune că se poate,
Visul cere povestire,
Cerul vrea doar să zâmbim,
Iubirea-n piept, nu stă... se plimbă,
Istoria vrea să ne-amintim,
Timpul trece și ne schimbă.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora

Comentează! | Votează! | Copiază!

Se poate glumi?
Da și nu.
Se poate - când ai de-a face cu oameni sănătoși.
Nu se poate - cu oameni bolnavi.
Se poate - cu oameni veseli și bine dispuși.
Nu se poate - cu oameni posaci si mâhniți.
Se poate - cu oameni de spirit.
Nu se poate - cu oameni proști.
Se poate - cu literați și artiști.
Nu se poate - cu gloabe literare și artistice.
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Ica Ungureanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața
"Viața-i darul unic
Scurt și trecător
Dar cu care-ți cumperi
Veșnic viitor."
Traian Dorz
Ființa-i singura avere
Ce-o are omul pe pământ
Deci nu-ți disprețuii viața
Căci moartea vine ca un vânt.
Viața ea descrie curbe
Zigzaguri în nenumărat
Cât e viața? Niciodată,
Omul nu este informat.
Sunt sfinte lucrurile vieții
Ori care ar fi, pe orice fețe
Zidită este-n întregime
Și învelită-n frumusețe.
O lupta-i viața deci te luptă
Deci nu îți da răgaz tu ție
Căci scopul nostru de-a trăi
Sensul vieți-i bucurie.
Să ști și a trăii este o arta
Frumoasă între arte
Viața pentru fiecare ființă
Are ceva ce împarte.
Noi nu trăim cum vrem
Ci cum putem
Și viața nu numai pentru noi
E dată s-o avem.
Cu nimeni nu o compara
Vița căci ca a ta ea nu-i
Trăiește deci viața
Și lasă-i trăirea orișicui.
Când pleci, când pleci din viață
Când moartea te apucă
Mulțumește-i gazdei
Și pregătește-te de ducă.
Cine nu prețuiește viața
N-o merită nicicând
Te bucură tu astăzi
Căci trecem rând pe rând.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Viața trăită cu mintea este o viață mecanică. Devii un robot poate unul eficient; roboții sunt foarte eficienți mașinile sunt mult mai eficiente ca oamenii. Când ești condus de minte, poți câștiga mai bine și mai mult, dar nu vei fi mai viu. Poate vei avea un standard de trai mai bun, dar viața ta va fi seacă. Viața este vie doar când o trăiești cu inima.
citat celebru din Nae Ionescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pacea este vibrația dragostei în sufletul oamenilor, această dragoste ce poate să se amplifice printr-un exercițiu susținut. Pacea este calea înțelegerii, a încrederii, calea unei prietenii sincere între popoare, este condiția fericirii pe pământ. Viața poate să înflorească atunci când există o pace durabilă. Trebuie să luptăm pentru menținerea păcii pe Planeta albastră, pentru a oferi tinerei generații șansa de a-și trăi viața în plenitudinea tinereții, de a-și afirma personalitatea, de a-și dărui întregul lor potențial fizic și intelectual pentru progresul umanității, pentru bunăstarea societății. Pentru orice stare conflictuală trebuie găsite una sau mai multe soluții pacifiste și de fiecare dată când există, trebuie folosită calea tratativelor, pentru a le rezolva. Pacea favorizează dezvoltarea armonioasă a tinerei generații, cea care poate să găsească o cale eficace a unei comunicări favorabile între oameni. Idealul păcii este viața prosperă, căci astfel banii nu mai sunt dirijați pentru a produce moarte, distrugere, mizerie, ci pentru a face să înflorească floarea vieții. Pacea oferă energia creatoare care poate construi o lume, pacea aduce fericirea, acea fericire care vine să îmbogățească viața noastră, această fericire atât de dorită pe pământ. Pacea este șansa unei munci care poate înnobila omul, care determină progresul tehnic și cultural. Pacea este înțelegerea, armonia dintre oameni, viață fericită pe pământ, fără atrocitățile războiului.
Ecaterina Chifu în Reflecții / Reflexions (2006)
Adăugat de Ecaterina Chifu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul e o taină
"Omul e o taină, viața lui e vis."
Vasile Alecsandri
Omul e o taină, viața lui e vis
Sufletelor blânde, cerul le-e deschis
Un străin e omul pe pământ trimis
Ce trăiește atât cât îi e permis.
Blânzilor iertarea, Domnul le-a pRomani is
Fără nici o plată și în mod gratis
Omul e o taină, viața lui un vis
Sufletelor blânde cerul le-e deschis.
Pus este în Carte, în mare zapis
În măreața Carte toate fapte scris
Pentru rău ori bine care s-a comis
Rezervat e iadul ori scump paradis
Omul e o taină, viața lui un vis.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit dar ai și alte probleme. Poate trebuie să te întreții singur dar cel puțin ai banii tăi. Probleme însă sunt mai mari. Apoi îți faci o firmă. Câștigi mult mai mulți bani însă stresul și cheltuielile au crescut și ele mult, precum și responsabilitățile. Problemele nu dispar niciodată ci devin direct proporționale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poți să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am, și când o să fiu, am să fac" este păcatul pe care mulți oameni îl fac. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reușești să fii fericit chiar în clipa asta pentru că privind la viața ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, după ce ai supraviețuit și încă ești în picioare, nu poți să fii recunoscător și fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni și mai mari pe măsură ce viața trece. Știind acest lucru ce ai de gând să faci diferit începând din acest moment?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cea mai mare bogăție
"Cea mai mare bogăție
Dintre lucrurile date
Este aceea s-aibe omul
O deplină sănătate."
FTA
Când ochiul tău privește-n zare
La pomii ce în floare au dat
Și poți vedea așa splendoare
Tu ești bogat, foarte bogat.
Când gura ta dă fredonare
La ce-i măreț și luminat
Mult mai măreț de cât vioare
Ce lucru vrei mai minunat?
Când glas de păsărele cântă
Un cânt măreț și iubitor
S-auzi cum ele binecuvântă
Ce vrei tu mai înălțător?
Când poți cu mâna a bea apă
Cu ea să duci bucata-n gură
Chiar de e pâine doar și ceapă
Ești bucuros peste măsură?
Când încă o zi plină cu soare
S-o vezi în voie ești lăsat
Și altul tânăr, acesta moare
Ce zici, ești binecuvântat?
Când ai pe lume sănătate
S-o ai în corpul tău din plin
Mai poți trăi în răutate
Și murdări darul divin?
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul care crede că poate
Dacă tu crezi că ești învins, atunci ești;
Dacă tu crezi că n-ai curaj, atunci n-ai;
Dacă-ți place să-învingi, dar crezi că n-ai șanse,
E un semn aproape clar că n-ai.
Dacă tu crezi că vei pierde, ești pierdut;
În câteva cuvinte, pentru toți, oamenii simpli sau prinții,
Succesul începe cu-încrederea-n sine,
Totul nu este decât o stare-a minții.
Dacă tu crezi că ești un proscris, atunci ești;
Dacă tot trebuie să gândești, gândește-n stil mare.
Trebuie să fii sigur pe tine-înainte
De a câștiga primul premiu, înainte de-afirmare.
În viață nu-învinge-întotdeauna cel mai puternic sau mai dibace;
Mai devreme sau mai târziu cel care-învinge
Este omul care crede că o poate face.
poezie de Walter D. Wintle, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit, dar ai și alte probleme. Poate că e nevoie să te întreții singur, dar cel puțin ai banii tăi. Problemele, însă, sunt mai mari. Apoi îți faci o firmă. Câștigi mult mai mulți bani, însă stresul și cheltuielile au crescut și ele mult, precum și responsabilitățile. Problemele nu dispar niciodată, ci devin direct proporționale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poți să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am și când o să fiu, am să fac..." este păcatul pe care mulți oameni îl comit. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reușești să fii fericit chiar în clipa asta pentru că, privind la viața ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, dacă după ce ai supraviețuit și încă ești în picioare nu poți să fii recunoscător și fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni și mai mari pe măsură ce viața trece. Așadar, e nevoie să fii fericit acum sau nu vei mai fi niciodată.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate...
Poate nu ești un falnic împărat
Poate nu ești un filozof de marcă,
Dar dacă tu nu ai fi existat
Azi lumea ar fi fost mult mai săracă.
Poate nu ești o mare cântăreață
Poate nu ești model și nici artistă
Dar fără râsul tău de dimineață
Azi lumea ar fi fost cu mult mai tristă.
Poate nu sunteți buni și plini de-avânt
Poate că-n suflet nu aveți tărie
Dar fără voi aicea pe Pământ
Azi lumea ar fi fost mult mai pustie.
poezie de Octavian Cocoș (5 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunătatea
"Fii bun, dar ferește-te să nu creadă lumea că poți fi numai bun."
Nicolae Iorga
Cel bun el în orice dă-ți
Copleșit e în bunătăți
Fă oricând la toți dreptate
Poartă-te cu bunătate.
Bunătatea nu-i cu silă
Îndurare e și milă
Omu-n bunătate dus
Este vesel și dispus.
Ești bun, când ești blând
Numai binele făcând
Inima-n bunătate plină
Este roadă de lumină.
Bunătatea cu adevărat
Înseninează pe întunecat
Ușurează ce greu este
Pe trist ea-l înveselește.
Superioritate se arată
Doar când ai tu bunătate
Gestul tău de bunătate
Face rele a fi schimbate.
Chiar și răul văzând bine
El se va schimba pe sine
Răii noroc pot avea
Nu însă mult o să stea.
Doar cei buni sunt fericiți
Și de roade-s năpădiți
Ca un pom e bunul dat
Ca un pom cu rod bogat.
Fii bun față de oricine
Alții să fie cu tine
Sufletul nobil oricând
Este bun și este blând.
Cel mai bun de vrei a fi
Asta trebuie a dovedii
Să te bucuri să înalți
Binele la ceilalți.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Omule...
"Multe lucruri minunate există, dar nimic nu-i mai minunat ca omul."
Sophocles
Pășune ești de pășunat
Ești capodoperă lăsat
Ești iarbă moale pentru mulți;
Pentru smeriți, pentru desculți.
Frumsețe ești în lume pus,
Ca înger azi, mâine mai sus,
Neant în marele infinit
Și un model desăvârșit.
Ești râu de apă curgător
Ce izvorăște din izvor.
Nu-ți tulbura apa în jos
Pe lângă apa-i vreun setos.
Un pom pe lume ești menit
Să odihnești vreun obosit.
Și pom cu poamă tu ești dat
La trecător pentru gustat.
Nu ești sălbatic-pom frumos -
Și fructul îți este gustos.
Coroana ta de poame-i plină
La ea mulți trecători să vină.
Tu ești colibă și sălaș
În locul tău sărmani să lași
Și om tu ești și nu ești câine,
Flămândului ca să dai pâine.
Tu ești o floare, nu ești spin,
De ești ateu, de ești creștin
Ești foc pe timpul înghețat,
Căldură la străin de dat.
Pod peste ape mari ești pus
Să treacă omul cel supus
Și de pe tine sa privească
Valuri ce fost-au sa-l lovească.
Tu ești cărare printre stânci
Sa nu mai meargă om pe brânci
Ești far de mare și de port
Să fii văzut, să nu fii mort.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când viața o să se stingă pe Pământ, când el o să fie pustiit de oameni și de bătrânețe, pe care n-o poate opri nimeni, atunci o să apară condiții favorabile de trai pe Venus. Omul va fi nevoit să se mute într-o altă casă nouă și aceasta va fi planeta-soră Venus, viitoarea casă vremelnică a Omenirii, Din acest motiv Omul de azi trebuie să-și perfecționeze tehnica pentru "ziua de mâine", pentru a putea zbura de aici când va veni timpul potrivit.
Mihai Cucereavii (6 ianuarie 2017)
Adăugat de Mihai Cucereavii

Comentează! | Votează! | Copiază!