Printre aici şi veşnicie

Ochi roşii flămânzi de întuneric te priveau...
Iată-mă doamnă.
Buzele flămânde de tăcere te sărută pe amintire.
Aici sunt doamnă.
Braţul meu dornic de nemişcare îţi mângâie orizontul.
Mă întrevezi prin tulbure?
Respiră-mi durerile.
Ia-mi şi tăvăleşte-le pe toate,
ucide-mi visele
te rog.
Ia-mi câte un vis, îţi repet,
înmoaie-l până la mocirlă în balta neagră
dintre care călcâiul tău roz de nemurire
peste care rochiţa ta rece
ascunde pudică două coapse
acoperite cu cei mai argintii solzi din lume.
Ţi-am supt laptele negru.
Între sânii tăi goi mă mir de cât de departe,
de cât de destul,
mă satur de timp.
Îţi dezvelesc carnea începutului,
tu, un punct.
Te ştiu prea bine te recunosc
Din somnul geometriei mele de om.
...
- Cine viermilor eşti, muritor netrebnic?
- Un simplu suflet, Stăpână... şi am venit să mor.

poezie de Dragoş Şerban
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tău e genial dragoste

Picioarele dumneavoastră
doamnă
sunt spectaculoase
cum mă poartă
dintr-un vis în altul
dintr-o noapte în alta
până la capătul lumii
şi
înapoi
Sânii
sânii dumneavoastră
doamnă
sunt geniali
îmi ştiu toate poeziile pe de rost
cele scrise şi cele pe care le voi scrie
Iar buzele
buzele dumneavoastră
fug dintr-un sărut în altul
cu
viteza dragostei
Eu
eu ce să mai zic
din al şaptelea cer
O
dar cine ştie
să numere mai bine
decât
dragostea
prietena noastră de taină

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (21 octombrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare pentru Moşu

Moş Crăciune, Moş Crăciune,
Câte lucruri am a-ţi spune...
Nu să-ţi cer, că mi-ai tot dat,
Acum vremea e de luat.
Vino cu a ta desagă
Şi ia-mi pofta ce mă leagă,
Lenea care m-a cuprins,
Şi cu braţul tău cel nins
Ia-mi din suflet întristarea,
Grijile şi frământarea,
Ia-mi şi toată răutatea,
Ura, frica, vanitatea,
Vorba cea înveninată,
Firea neînduplecată...
Şi cu renii năzdrăvani
Ia-mi din spate nişte ani
Să te laud neîncetat
C-ai fost bun şi că mi-ai luat.

poezie de Octavian Cocoş (22 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţii decedaţi

O, ia-mi Tu, Doamne, tot ce vrei,
Tot ce am scris cu-al meu condei,
Ia-mi tot ce am ca bănişori
Şi toate ale mele flori,

Ia-mi câţi ani vrei din a mea viaţă,
Ia-mi şi grădina cu verdeaţă,
Şi cărţile ce le iubesc,
Şi pomii care îmi rodesc,

Ia-mi, Doamne, darul de a scrie,
Şi titluri, funcţii, pe vecie,
Şi via mea cu strugurei,
Şi oile cu mieluşei,

Şi caii ce îi am la ham,
Şi casa, masa, tot ce am,
Pământ, pădure şi zăvoi,
Dar dă-mi părinţii înapoi!

poezie de George Budoi din Părinţii şi copiii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 august 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am primit o carte poştală cu Sfântul Valentin de la iubita mea. Pe ea scria, "Ia-mi inima! Ia-mi braţele! Ia-mi buzele!" Aşa face ea mereu. Îşi păstrează cele mai bune părţi numai pentru ea.

citat din Robert Orben
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Dumnezeu

Aşază, DOAMNE, pe umerii mei
tristeţea întregii lumi
eu sunt puternică, DOAMNE
ştiu să transform râurile de sânge în curcubeie
pe care să ieşim la promenadă cu toţii
de Crăciun, de Ramadan, Hanuka sau Diwali

DOAMNE, ia din zilele mele şi fă-le
sânge curat pentru muribunzi
sevă pentru păduri şi apă vie
pentru toate vieţuitoarele pământului

ia din poezia mea
şi dă-o celor ce doresc războaie
convinge-i că singurul război trebuie să fie
cel pentru supremaţia bucuriei
ia din aerul meu, DOAMNE
şi îmbracă Planeta în miros de flori
ia-mi văzul şi fă din el
covoare pentru rugăciuni
ia-mi hrana şi somnul
şi fă din ele ogoare şi păduri nesfârşite

îţi dau şi amintirile, DOAMNE
să faci din ele iubiri mai mari decât viaţa
ia-mi cărţile, dar fă-i pe copiii lumii
să trăiască într-o eternă poveste
ia-mi prietenii şi fă-i îngeri la dreapta Ta
ia din anii mei şi dă-le lor veşnicia, DOAMNE.
ia-mi sufletul şi împarte-l la şase miliarde
dar lasă-i pe toţi să cânte, sa viseze şi să râdă
Ia-mi tot ce am, tot ce ştiu, tot ce iubesc
şi dă-le oamenilor
tot ce pot avea
tot ce pot şti
şi tot ce pot iubi

poezie de Alina Beatrice Chesca (26 martie 2010)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

ŞAH cu DUMNEZEU
- poetului gorjean Spiridon Popescu

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Vrând să îmi ridici moralul,
Ia-mi nebunul, ia-mi regina,
Tura ia-mi, da' lasă-mi CALUL!

Grigore Tunşanu
Adăugat de Grigore Tunşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partenerii paradisului

- Bună seara, doamnă.
- Bună seara, domnule.
- Vă privesc până sub inimă, doamnă.
- Ştiu; dar şi eu vă privesc, domnule.
- Vă cunosc şi urna de veci, doamnă.
- Nicio grijă, şi eu vi-o cunosc
pe-a dumneavoastră, domnule.
- Mă enervaţi cumplit, doamnă.
- Şi dumneavoatră, nu mai puţin, domnule.
- Înseamnă că nu se mai poate face
nimic, doamnă.
- Desigur, domnule. Acesta e şi rostul
egalităţii dintre noi, dragă domnule.
- Nici să trăim, doamnă?
- Nici. La ce bun, domnule?
- Nici să murim, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Nici să vă las să trăiţi, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Atunci... vă ucid, doamnă!
- La ce bun, domnule?
- Dar eu sunt un geniu, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Vă asigur că sunt nebun, doamnă!
- La ce bun, domnule?
- Daţi-mi un "Do" de jos, doamnă...
- Aveţi un "Do" de jos; muriţi liniştit,
domnule!

poezie de Ion Crânguleanu din Riscul certitudinii (1985)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai zăbovesc un pic

Eu nu doresc să te-nsoţesc la coasă,
Doamnă drapată-n negru şi lălâie.
Te ştiu prea bine, doamnă, şi nu-mi pasă
De fânul tău cosit, cu miros de tămâie.
Deci, cată-ţi altul mai scârbit de trai
Să te urmeze peste tot-săracul!
Când ai de toate-n lumea asta,-n rai,
Refuzi să mergi, ori mergi ca racul.
Urâtă doamnă, drapată-n negru şi lălâie,
Mai zăbovesc un pic, gustând la tămâioasă
Şi fug de tine, doamnă, ca dracul de tămâie
Şi nu vreau, nu, să te-nsoţesc la coasă.
Mai zăbovesc un pic, gustând la tămâioasă.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie...

Scuzaţi doamnă
doamnă toamnă
că nu ştiu a vă primi
cu plâns rece
faţă gri
cu machiaj
şi anturaj
de cer vânăt
plumburiu...
scuzaţi doamnă
că nu ştiu
şi nu pot
ca să mă port
cum mi se cere
când tu speri
la revedere...
Scuzaţi doamnă
doamnă toamnă
că mă port
ca un hapsân
însă tu
cu-al tău elan
mă faci doamnă
mai bătrân
cu încă-un an!

poezie de Gheorghe Gurău din Cochetând cu muzele (septembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă

Doamnă, cât de străină vreţi să-mi păreţi, atât
de pur şi inocentă vă simt, cât de străină vreţi
să îmi fiţi, Eu atât de mult vă simt şi mă pierd
doar la gândul că totuşi îmi veţi răspunde în
scris ori verbal într-o zi spre sfârşit de timp ori de Noi!

Doamnă, îmi imaginez regăsirea dintre Doi
oameni pierduţi în timpuri trecute, îmi imaginez
regăsirea pe ultima clipă sau pe un ultim
anotimp ruginiu cu frunze uscate, căzute,
precum suntem şi Noi amândoi, în clipa de faţă!

Doamnă, sunt sigur că ochii dumneavoastră
sunt ca întâia oară, pătrunzători şi la fel de
,, necopţi", mai bine zis, verzi, iar zâmbetul... cu
câteva riduri, cu ceva toamnă venită cu trecerea
timpului, iar vocea, să-mi mai vorbiţi o dată!

Doamnă, să-mi mai vorbiţi o ultimă dată şi
să-mi mai trăiţi o ultimă clipă şi promit că îmi
va fi îndeajuns să iert şi să accept trecerea
timpului în care a lipsit dimineaţa şi toamna,
zilele toate şi toate anotimpurile dintr-o dată!

Doamnă, să nu ştiu acea dată, nu vreau şi nici
să vreau a şti, să nu-mi spuneţi, oricum, sunteţi
tăcută, retrasă, într-un fel ascunsă de lume... de
mine, cine mai ştie de cine, oricum, aşteptarea
mă domină într-un fel de neexplicat şi acum!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşti, Doamnă

Din cer cad ape, şiroind.
Pădurea are chipul tău,
Cu ochi de ghindă,
Păr de-alun,
Miros de vânt
Si gust de toamnă.
Eşti bine azi,
Iubită, Doamnă?

Nu eşti. Ţi-e dor
Si jale-ţi este.
Iei cartea de pe raft,
O pui la loc.
Tai ceapa, o căleşti.
Ce gust de toamnă!
De ce pui lacrimi,
Dragă, Doamnă?

Şi gogoşar? Ardei?
De toate pui?
Ti-e gandul dus
Departe-n alte zări.
Adună-te, că arde oala.
Inchide uşa, că e toamnă.
Ba plângi, ba râzi....
Tu iubeşti,... Doamnă.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pete

Ţi-am pictat corpul fără vină,
De la buzele mele te-ai pătat,
Şi acum pielea ta de aluniţe-i plină,
La cât de mult te-am sărutat.

Ţi-am spus în suflet să nu mă priveşti,
Că-i prea negru şi pătează,
Iar acum cu ochi negri tu îmi eşti,
Dorinţa când îi văd îmi sângerează.

Ai până şi pasul colorat,
Şi-mi alergi desculţă-n amintire,
Şi gândul meu mi l-ai pătat
Cu talpa ta mult prea subţire.

Cu Toamnă din greşeală te-am pătat,
Căci am pus mâna pe frunze,
În păr ţi-am pus un ruginiu-roşcat,
Şi un roşu-uscat pe buze.

De-al meu cuvânt eu te-am atenţionat,
Să nu-l asculţi şi sceptic să îl crezi,
Căci sufletul de acolo ţi-e pătat,
Când ai început să îl îmbrăţişezi.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori cu miros de femeie

La început de martie, femeilor iubite

Scaldǎ-mǎ într-o cupǎ de piatrǎ, iubitule
Sǎ curgǎ limpezi din ochii mei cele douǎ izvoare
Sǎ şiroiascǎ pe sânii mei apa
Bea din mine, fǎ-mǎ un vas între buzele tale.

Într-o cupǎ de piatrǎ a munţilor, te scald iubito
Prin mâinile mele curgi, sunet de cascadǎ
Sânii tǎ i, flori cu miros de femeie,
Din ei petale dulci curg, apǎ cu trupul tǎ u voi bea.

Întinde-mǎ pe piatrǎ sa mǎ ardǎ şi sǎ mǎ doarǎ
Sǎ curgǎ din pǎ rul meu iubire şi iar iubire,
Ca iedera te cuprind cu braţele, mǎ desfac toatǎ
Şi între coapse te inchid, departe cazi, departe.

Te întind, iubito, frumoasǎ din piatrǎ ruptǎ eşti
Vise cad în jur, un vis eşti tu, un vis sunt eu
Pǎ rul tǎ u mǎ înfǎ şoarǎ, trupul tǎ u mǎ cuprinde
Sânii uzi îi sǎ rut, ape cu gust de femeie.

poezie de Cornel Marginean
Adăugat de Anca Unceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Când frunzişul fiintei mele, lutul, straniu modelează,
Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează,
Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn
Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm.
În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul
Şi las luna să răsara... şi să mă cuprindă somnul...

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Las, sub valul mângâierii, umbra-n ceţuri să răsară,
Când înjunghiat de doruri, cad străin şi îmi astâmpăr
Setea crudă de săruturi cu duioase flori de nufăr,
Tu, iubito, dormi în taină! Dormi... căci veşnica-ţi chemare
Azi, e-atâta de departe şi atât de aspru doare...
Îţi ating neiertătorul gând, cu marginea privirii
Şi cad pradă disperării, în adâncurile firii.

Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Stea la margine de lume, bântuit frunziş de toamnă,
Îmi cunoşti întunecarea, tu, stihie îmbrăcată
Azi, în rochie de iarnă... Pentru toate vinovată
Eşti! Şi plata ţi se cere... Tu te-ascunzi sau te arăţi
În a ochiului strânsoare... şi-ai să pleci doar când socoţi.
Însă, doamnă, ia aminte! Suflet într-un pumn de lut,
Pentru tine voi rămâne muritor, pe-acest pământ.

Când frunzişul fiinţei mele, lutul, straniu modelează,
Scormoneşte-n pumnul celui, ce-n cuvinte re-crează
Trupul meu... Şi din nisipul strâns în podul palmei tale,
Fă margean de lacrimi calde, drum spre ultima chemare!
În ocean de îndurare lasă ţărm născut din mine
Şi înalţă-mă-n săruturi şi speranţe, către tine!
Dă-mi din falsa omenie, ideal al lumii mele,
Cheia fericirii mele ce mă va-nalţa spre stele!

Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează...
Hai, deschide poarta vieţii! Tainei mele tu veghează!
Parcă nu mai curge sânge-n trupul meu... curge lumină...
Eu sunt flamura dreptăţii, tu, eşti stea diamantină.
Zbor de fluturi peste cerul gol de îngeri şi de stele
Când o însetată umbră peste lume se aşterne...
Înghiţiţi de veşnicie, dintr-un pumn de oseminte,
Am făcut alese versuri, într-o salbă de cuvinte.

Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn
Caut, frământata umbră, azi, la sânu-ţi să adorm...
Şi-mi ascund în lacrimi ochii şi-mi ascund în gânduri dorul
Şi sub dulcea-ţi mângâiere simt cum mă apuca somnul.
Nu mai ştiu, e vis, e noapte, este vrajă, gând sau faptă,
Ştiu că pentru toate astea numai tu eşti vinovată.
În mirajul fericirii, în prăpastia ce leagă
Astăzi fiinţa, trup şi suflet, numai umbra ta aleargă.

Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm
Şi-mi ascund în întuneric, veşnic, teama de nesomn,
Căci în feeria vrăjii ce îmi fereca făptura,
Nesupus de întuneric, caut buzele-ţi cu gura.
Şi-mi spăl fiinţa cu lumina şi-mi spăl fiinţa de păcate
Şi în gândurile mele simt că nu mai este noapte.

În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul,
Chiar de nu mai eşti aproape, chiar de nu mai vine somnul...
Te-am iubit! Oh! Ştii prea bine! Te-am chemat! Te chem mereu!
Şi trecând prin timpul vieţii mă topesc de dorul tău...
Mă ascund în lutul vremii, pier în lumea trecătoare
Şi în dulci metamorfoze sunt pământul peste care
Talpa ta, setoasă parcă de renaşterea-mi visată,
Caută să se ascundă, azi, la fel ca altădată.

Şi las luna să răsară... las să-mi încolţească dorul
Şi mă nasc a doua oară... Nu sunt trupul, ci sunt OMUL
Ce-n sălbatica iubire şi în iureşul furtunii,
Pentru-un strop de fericire s-a luptat cu zeii lumii
Nu sunt marea, nici nisipul, sunt un EU, ce altădată
Te-am iubit cu-nfrigurare şi blestem, frumoasă fată...
Omul piere din iubire şi-n iubire se ascunde,
De aceea te tot caut, însă tu, eşti... unde?! Unde?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, iubito

Ah, iubito,
Ia-mă.
Eliberează-mi sufletul.
Umple-mă cu dragostea ta şi
Şi descătuşează-mă din aceste două lumi.
Dacă îmi îndrept dragostea în altă parte decât spre tine
Lasă focul să mă ardă dinăuntru.

Ah, iubito,
Ia-mi ce fac.
Ia-mi ce am nevoie.
Ia-mi tot
Ce mă ia de la tine!

poezie de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt tânăr, doamnă

Nu mai sunt tânăr, doamnă! în traiul meu anost
Doar serul din perfuzii îmi tropăie prin sânge.
Cum aş putea fi iarăşi Don Juanul care-am fost
Când trupul veştejeşte şi putirinţa plânge.

Nu mai sunt tânăr, doamnă! băut-am cred destul
Cât să pricep căderea când nu ai echilibru.
Un pătimaş în eros, nicum n-am fost sătul
Cât să pot satisface orgoliul meu de tigru.

Nu mai sunt tânăr, doamnă! nici tânăr, nici frumos,
Beau apă cam doi litri de când sunt la dietă;
De prea multe lipide şi-o gută-nfiptă-n os
Când tensiunea creşte mă-nvârt ca-n piruetă.

Nu mai sunt tânăr, doamnă, şi de pereţi mă ţin
Când scările cobor, că-mi scârţâie genunchii;
Sunt un cadavru viu la care corbii vin
Să ciugulească gena ce-au pus-o-n mine unchii.

Nu mai sunt tânăr, doamnă, iar azi, îţi jur, mai cred
Doar în cardiologi, căci mi se pune gheara
De câte ori vâd ţâţe; de vreau să mă reped
Vin emisarii hâtrei să-mi spună: bună seara!

parodie de Elena Victoria Glodean, după Mircea Dinescu (2014)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

- Eu sunt clipa, eu sunt visul,
Infernul şi paradisul,
Eu sunt tot ce-am fost şi sunt
Frunza legănată-n vânt
Şi sunt vântul ce adie
Şoaptele precum le ştie
Repetând cu obstinaţie
Întrebarea cea de graţie
Cine-ai fost şi cine eşti
Fiinţă născută-n poveşti
Zămislite de străbuni
Când mai răi şi când mai buni

Sunt nimic, însă sunt totul,
Visul ca şi visătorul,
Cel ce doarme şi veghează
Iluzia lumii trează.
Eu sunt cel care întreabă,
Şi tot eu cel ce răspunde
Purtând visul adânc în mine
Şi sperând mereu la bine.
- Ia-mi speranţa şi ia-mi visul
Recrează-mi paradisul!

poezie de Adriana Popescu din Fiul tăcerii
Adăugat de Radu Farcasu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie telefonică

Preţul părea rezonabil, locaţia
Nu conta. Proprietara a jurat că locuia
În afara spaţiilor comerciale. Mai rămânea
De făcut o mărturisire. "Doamnă", am avertizat,
"Urăsc călătoriile ratate – eu sunt african."
Tăcere. Tăcerea zgomotoasă a celor bine crescuţi. Vocea a revenit,
Vopsită cu ruj de buze, sugerând apropierea
de un portţigaret aurit. Am căzut, prosteşte-n plasă.
" CÂT DE NEGRU?"... Auzisem bine...
" EŞTI MARONIU SAU FOARTE NEGRU?"
Buton B. Buton A.
Putoare de respiraţie râncedă gen ascunde-te şi vorbeşte.
Separeu roşu. Cutie poştală roşie. Autobuz supraetajat
Plin de gudroane.
Era real! Jenat de
Tăcerea lipsită de maniere, cedez
Uluit şi cer politicos o explicaţie.
Grijulie cum era, modulând accentul –
"EŞTI NEGRU SAU BLOND BLOND?" Mi s-a aprins becul.
" Vreţi să spuneţi precum ciocolata obişnuită sau ciocolata cu lapte?"
Accentul ei a devenit clinic, înghesuind în lumina lui
o anume impersonalitate. Iute, pe lungimea de undă necesară,
Am răspuns. " Vest african sepia" – şi ca un fel de concluzie,
"Aşa se vede în paşaport." Linişte pentru spectroscopicul
Zbor al imaginaţiei, până când sinceritatea i-a schimbat accentul
La microfon " CE-I ASTA?" Cedând, " NU ŞTIU CE-I ASTA."
"Ca un brunet."
ADICĂ NEGRU, NU-I AŞA?"
"Nu întru totul.
La faţă, sunt brunet, dar, doamnă, trebuie să-mi vedeţi şi celelalte părţi.
Palma mâinii şi tălpile sunt blonde-peroxid. Din cauza frecării –
Prosteşte, doamnă – stând prea mult jos, fundul meu
E negru ca pana corbului. O clipă, doamnă! Simţind
În receptor tunetul venind
spre urechea mea – "Doamnă," am implorat, "n-ar fi mai bine
să vedeţi cu ochii dumneavoastră?"

poezie de Wole Soynka, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezadaptare

Prea devreme m-ai trimis
în lumea de reguli şi de constrângeri,
mamă!
Prin mâinile mele fragile
mai curg încă picături din interstiţiile stelare
prin care-am trecut cândva...
În jurul meu, se-nvârt toţi cei care
se simt aici acasă,
ridică poveri,
pe care le trec râzând de pe un umăr pe altul,
în timp ce clipa confortabilă
le-adăposteşte somnul, visele, iubirea.
Pe când eu...
Ating lucrurile cu sufletul, mamă, nu cu mâinile.
Degetele mele se-agaţă obsesiv
de tăcerea zilelor apuse
şi caută dincolo de ea,
dincolo de lumină şi de întuneric,
caută amintirile,
caută începuturile.
Începuturile a ce, mamă?
Că tot orbecăi prin scrumul zilelor de-odinioară
şi nu m-aleg decât cu latente cuvinte dulci-amare.
Eu şi cuvintele ne suntem unul altuia far,
în timp ce pe sub picioarele noastre curge
întunecatul râu al clipei şi-al obişnuinţei...
Mai ating uneori cu sufletul
câte un colţ de stea
sau câte un spin amar...
Şi, nu ştiu de ce,
din ce în ce mai deşi sunt spinii...
Şi-atunci,
la ce să iau mai bine seama,
mamă,
în lumea de reguli şi constrângeri în care m-ai adus?
La sufletu-mi concret,
pierdut prin lucruri,
sau la mâinile
prin care simt cum pulsează
tăcerea şi cuvântul,
lumina şi-ntunericul,
începutul şi sfârşitul?

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secăn'hend

şi tot mergând aşa
am găsit pe jos
viaţa asta
careva o aruncase
a purtat-o până aici
i-a ros şi gulerul
o scutur şi o iau
iată-mă ca nou

în buzunăraşul din stânga
dădui peste o cartelă expirată
iubirea prin părţile astea de timp
este prepay
dacă prinzi oferta
capeţi bonus surâsuri gumate pe care
dacă nu le consumi, totodată şi buzele
scad
mi-ar fi plăcut să reîncarc
dar monedă aici este ţărâna
şi de unde să mai avem astăzi ţărână
a ieşit la export
au rămas oasele albe ca laptele
un ocean adânc de oase
straturi, straturi

pe rever creşte o pată
cândva se chema
suflet

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!