Ieşirea din corabie

Potopul a venit deodată,
Neaşteptat, dar mult vestit.
În ziua-aceea păcătoşii,
Târziu, în valuri, s-au căit.
Din milioanele de oameni,
Opt suflete au fost salvate
Printr-o credinţă umilită
Ce zilnic i-a condus la fapte.

Peste oceanul nesfârşit
Care-nghiţise munţi şi case,
Numai ei singuri au plutit,
Purtaţi pe aripi luminoase.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

îl vezi

cum îşi duce crucea
şi nimeni nu crede
într-o viaţă viitoare
a fost dreptatea omenească
înfăptuită contra unei sume
de arginţi care au sucit minţile
se îndreaptă spre golgota
paşii îl duc spre mormânt
speranţa a murit în ziua
bolnavă din inima pustie
ridică-te şi mergi
ridică-te şi-n dură
pentru păcătoşii care nu s-au spovedit
pentru păcătoşii care nu s-au căit
viitorul e mut şi crucea
e din ce în ce mai grea
sufletele sunt reci - suspin
nici măcar durere nu mai e -
merge pe drumul lui
şi lacrima îmi cade pe
hârtia din dreptul lumânărilor
văd sufletele chinuite
cum se îngrozesc de ceea ce fac
oamenii bat cuie în trupul sfânt
aruncă injurii şi râd
sângele celui trimis de dumnezeu
curge adăpând păcatul
îl vezi cum suferă pentru oameni
plângi alături de crucea lui
plângi la picioarele lui
lacrimile tale se amestecă
cu sângele sfântului pe pământul ars

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

prin… şi peste

uneori viaţa a venit
peste mine aşa
lină, pic, pic, pic sau şerpuind
urcând ca o şoaptă de dragoste
ca mângâierea bunicii

alteori tumultoasă, deodată
pătimaşă
trezindu-mă
cu omătul cât casa
sau… în flăcări
mergând sus pe o sârmă ori
pe asfalt în clocot

viaţa vine în valuri, valuri
alungindu-mă, subţiindu-mă
contorsionându-mă
un «…îndu-mă» supraelastic, altul
interior – parcă văd: sărman suflet
cu mânuţele sale curate, sclipitoare
împingând pârdalnicul, vremelnicul
trup la deal
sau ţinând frână
cu călcâi fragil
la vale, spre valea umbroasă…!
ce minune
e ca un flash de la fotocameră
«ciizzz» – iată poza: «ai fost»

uneori viaţa a venit peste mine
aşa…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun, acum când lacrima mă doare
Şi mă întorc în lumea din care am venit,
Pe aripi de iubire am vrut să urc spre soare,
Dar raze de dispreţ m-au ars, m-au pârjolit!

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi frigul peste suflet e-un viscol nesfârşit,
Iar ploaia în torent îmi varsă lacrimi
Şi mor şi te iubesc, deşi m-ai amăgit!

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte,
Pe alei de suflet pustii de atâta neiubit.
Mă duc spre lumea-n care se mai poate;
Să speri în vise care-aicea s-au sfârşit!

Adio-ţi spun şi plec, o clipă nu mai stau,
Prea mult mă doare aproape să te ştiu,
Te rog numai să uiţi cât încă nu-i târziu,
Că am sa te iubesc oriunde o sa fiu!

poezie de Dorina Omota (4 septembrie 2014)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria lui Samson

Cât şapte elefanţi era de tare,
Şi-avea credinţă tare, la nevoie,
Dar nu avea iubire şi-nfrânare
Era mânat de pofte, de-a lui voie.
Îi împlinea îndată, Dumnezeu,
Dorinţa şi oricare rugăciune.
L-a păsuit în harul Lui, mereu,
Minune i-a făcut după minune.

Sărmanul orb! El a pierit când zeii
S-au prăbuşit la ruga lui de om.
Ultima-i poftă i-a fost, însă, dreaptă.
Eu sper să-l văd în rai şi pe Samson.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umanizarea Pământului

E mort Pământul!
De mult e mort şi e-ngropat sub oameni.
Sub oameni care nasc alţi oameni
fiindcă s-au rupt podurile Pământului
s-au lăsat oamenii
s-au aşezat oamenii
peste umanitate.
Din om te-ai născut în om te vei întoarce
tu peste mine
peste altul eu
şi întreaga divinitate
în
sub
în jurul
peste Dumnezeu.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceanul iubirii

Navighez pe oceanul iubirii
Delfinii zburdă peste tot în jur
Simt în nări mirosul fericirii
Ce umple aerul sărat şi pur.

Valuri de sentimente mă poartă
Spre orizontul depărtărilor
Nu-mi e necesară nicio hartă,
Urmez chemarea desfătărilor.

Sunt atras în mod irezistibil
Ah, cât de mult aş vrea să pot să zbor!
Deşi nimic nu este imposibil
Când simţi aşa un dor înălţător.

Ştiu că m-aştepţi, că vrei să mă dezmierzi,
Să mă iubeşti, să mă săruţi cu drag
În ochii mei cu totul să te pierzi
Iar eu la tine-n suflet să mă bag.

Atunci oceanul ne va înghiţi
Şi ne vom dizolva în infinit
Şi numai din legende se va şti
Ce mult şi ce frumos noi ne-am iubit.

poezie de Octavian Cocoş (10 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele... zilele

Nu ştiu cum au fost zilele mele,
Dar până la una au ars, au ars.
Cenuşa lor mi-a rămas în palmă
A venit vântul şi a risipit-o,
Peste grădini înflorite a risipit-o.

Nu ştiu cum au fost nopţile mele,
Dar până la una s-au topit,
Ca zăpezile iernii s-au topit.
A deschis gura pământul, gura,
Şi până la una le-a înghiţit.

Nu ştiu cum a fost dragostea mea.
Poate dulce a fost, poate amară.
Poate-a durat o viaţă, poate numai o seară.
Timpul viclean a adus-o pe aripi,
Timpul viclean a venit şi-a luat-o.

Nu ştiu cum va fi moartea mea,
Dar n-o să vrea să fie blajină.
Prea am dorit-o, prea am urât-o,
Prea am chemat-o ca s-o alung,
Prea am chemat-o...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aripi mă dezmierzi

Dintotdeauna mi-am dorit să zbor,
să mă înalţ zâmbind pe raze nevăzute,
călcând peste uitarea din timpuri neştiute,
dar, să plutesc cu aripi, pe vântul călător.

Atât de mult visez să mă înalţ din doruri,
plutind, atât de mult să simt că te iubesc,
cu fiece-nălţare, iubind să mă-nrobesc
apusului de soare, în mii şi mii de tonuri.

Ajută-mă să zbor, privindu-mi ochii verzi,
mai spune-mi dragul meu, că sunt atât de sus,
că doar printr-o privire toţi norii s-au supus,
mai spune-mi că pe aripi tandru mă dezmierzi!

poezie de Sorina Hăloiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă din soare cu aripi

Plouă din soare cu aripi de apă,
Zbori cu elan prin inima mea,
Pescăruşii din ochi se adapă
Atârnaţi vertebral de o stea.

Traversăm în valuri oceanul vieţii,
Stropi înfloraţi în suflet descriu
Frumuseţi din geana dimineţii,
Vreau să fie aşa şi-n veşnicul târziu.

Şi reciproc, o, Doamne, vreau să fie,
Aripi de apă s-ajungă până-n soare,
Să intru-n inima iubitei ca în vie,
Să mă îmbăt cu-a dragostei licoare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doua suflete

Vrând să nu fi singur în acea seară,
între atâţea oameni dornici de vorbe şi fapte nebune,
cu sânge şi minţi vlăguite,
ai întins aripile şi ai tot căutat
peste mii de purtători de veşminte omeneşti.
Într-un târziu ai găsit alte aripi
căutând ca şi tine.
V-aţi împreunat în plânset şi râs deghizat.
Feţele voastre pustiite şi plânse
atât v-au înspăimântat încât,
v-aţi desprins
şi aţi fugit iar prin lume.
Ştiaţi că drumul vostru e fără sfârşit
şi că masca voastră
e mereu alta.

poezie de Doina Elisabeta Margineanu
Adăugat de Serbana Isariovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văd zilnic oameni care locuiesc în case minunate, în acele case vechi, de pe marginea bulevardelor sau din zonele tăcute şi aurii ale oraşului, case adevărate, calde, cu personalitate, pe care le poţi iubi ca pe femeia vieţii tale. Cu ce le merită ei?

citat din Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a creat lumea

La începutul lumii noastre
Nu era cântec, cât de mic,
Nu era cer, nici mări albastre
Nici soare nu era; nimic...
Dar pe când primul strop de fire
Nu exista, nefiind făcut,
Era din veşnicii, IUBIRE,
Isus Cristos, fără-nceput.

În prima zi a săptămânii,
Lumină Domnul a creat.
Şi, izvorând din marea taină,
Ea-i primul dar ce ne-a fost dat.

În ziua-a doua, Dumnezeu
A construit un cer senin;
Sub el oceanul nesfârşit,
Pe el nori albi şi vântul lin.

A treia zi, creind uscatul
Şi mări şi râuri călătoare,
Tot Domnul a umplut natura
De ierburi şi de pomi în floare.

În ziua-a patra, Creatorul
Nu a mai luminat din Sine.
Ci a făcut, sori, lună, stele,
Ca, fără zgomot, să lumine.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curând

Vei vorbi la trecut despre dragostea noastră.
Se vor cerne uitări peste tot ce-am trăit.
Va fi lumea la fel, cu-apa zării albastră
şi cu valuri de nori pe genunchi de zenit.

Pe-al meu mal de tristeţi voi apune devreme.
Pe-al tău mal de speranţe vei apune târziu
neştiind c-am rămas doar acolo-n poeme
să te strig, să te chem, să te cânt şi să-ţi fiu.

Vei vorbi la trecut despre noi, despre mine.
La prezent voi vorbi despre tine şi noi
cât aceste bătăi de aripi mă vor ţine
în văzduhul în care-am plutit amândoi...

poezie de Aura Popa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În locul străzii a venit oceanul la fereastră

A venit oceanul la fereastră
şi ce furtună a fost toată noaptea!

Dimineaţa
geamul care murise alături de mine
era acoperit
cu-o pânză de corabie albă.

poezie de Dumitru Ichim din Nelogoditele tăceri (2013)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

E seară, e târziu şi e iarnă

e seară, e târziu şi e iarnă
cobor spre ţara care nu mai este.
acolo, unde zările s-au rasturnat
caut adieri de suflete, de vise, de umilinţă,. de credinţă
iau in mâini tristeţea si durerea şi... plec
las o picatură de soare pentru cei ce mai cred în adevăr

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După furtună...

S-au limpezit prin Romania nişte ape
Si nişte bolovani surpaţi din munţi
Au mai strivit din aburi cu supape
Ştergand c-un răt sudori pe zeci de frunţi

S-au linistit celebritaţile salvate
Din mlaştina uitării de Admin
Şi stau in randuri strict manipulate
De cel mai mizerabil anonim..

poezie de Iurie Osoianu (5 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii vin la Lot

Cereştii oaspeţi au intrat apoi
Şi în Sodoma ca să găzduiască,
Dar numai Lot se mai găsea dispus
Să apere străinii, să-i slujească.
De aceea Lot a fost salvat din foc,
Dar şi-a pierdut soţia şi copiii.
O, ce avertizare pentru noi,
Să nu alegem calea nebuniei!

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cain şi Abel

Primii copii născuţi pe acest pământ
Doi fraţi (crescuţi cu lapte de credinţă)
Adus-au două jertfe Celui Sfânt:
O jertfă ce nu doare, dusă-n vânt,
Şi alta sângerând de pocăinţă...

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt

Se întâmplă ca oamenii să ştie
Să vorbească în peste şase mii de limbi
Din peste o sută nouăzeci de ţări şi astfel
Se întâmplă ca oamenii să ştie să scrie
Poeme despre lumea din jurul lor
Şi despre lumile din ei
Şi din alţii
Despre iubirile lor pierdute
Regăsite
Şi iar pierdute
Oamenii ştiu să scrie despre orice
Despre prietenia legată cu aţă subţire
Care se rupe când dintr-o parte atârnă prea greu
Ori despre acea prietenie legată cu nod marinăresc
Ce ţine şi când se răstoarnă
Ei
Oamenii ştiu să scrie chiar şi despre
Ceea ce nu este
Nu a fost
Şi nu va fi
Pentru că lor le place să caute
Ceva nou
Ceva ce nu s-a mai întâlnit şi nu se va mai întâlni
De fapt oamenii vor să fie unici cu ceva
Orice
Cât de mic
Doar
Să fie
Numai şi numai
Al lor
Iar dacă nu e să fie
Ei ştiu să îşi inventeze propriile lumi
Oamenii ştiu să contruiască
Munţi
Şi mări
Şi oraşe
Cu munţi înguşti
Cu sute de etaje
Străzi
Cu valuri şi valuri
De maşini
Ţări
Delimitate
Pentru că de fapt
Oamenilor
Le place să pună bariere
Între ei
Să fie
Ceva
Numai şi numai al lor
Iar cine vrea să intre
S-o facă numai cu permisiunea lor
Se întâmplă
Ca ştiinţele exacte
Să fie pietre de temelie
Ale omenirii
Ei
Oamenii
Ştiu că E=MC ^2
Ei ştiu că lumile lor
Şi ale altora
Sunt alcătuite din atomi
Protoni
Şi electroni
Neutroni
Şi spaţiu
Energie
Frecvenţe
Şi vibraţii
Pentru că
De fapt
Oamenii iubesc
Să despartă
Să disece
Să caute
Să găsească
Ceva nemaigăsit
Numai al lor
Unic
Astfel oamenii
Şi-au dat seama cum să călătorească
Prin univers
Să părăsească lumea lor
Lumile celorlalţi
În căutare de ceva
Nou
Se întâmplă ca oamenii
Să mai ştie şi să numere
De la 0
La infinit
Pentru că ei au nevoie
Să ţină socoteala
Zilelor
Cât mai au de trăit
Şi de murit
De fapt
Oamenii ştiu
Că le este teamă
Să nu se găsească
Ceva ca nimic altceva
Şi de-asta ei
Oamenii au învăţat cum să-şi făurească
Lame
Cuţite
Şi pistoale
Tunuri
Şi rachete
Şi Bombe
De fapt oamenii se pricep cel mai bine
Să dărâme
Să sufoce
Munţi
Şi case
Oraşe
Şi ţări
Lumi
Şi mări
Şi oceane
Iubire
Şi încredere
Virtute
Şi credinţă
Şi vechi
Şi nou
Pentru că de fapt
Se întâmplă ca oamenii
Să nu ştie nimic

poezie de Radu Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un oraş fără nimeni

În oraşul fără nimeni au venit ceva jivine,
Au şi casă, au şi masă şi la dragoste se lasă,
Prezentabile, yes, impenetrabile, no,
Bate la ochi de eşti om, paturile duble au devenit lehuze,
Chiar şi seifurile s-au împreunat, na, ai venit pe neaşteptat,
Unde e actul, zici, cu voce de arici, how fragile are you,
Se miră Kakadou, are o leziune sub plisc, de la un pix,
Femeia în halat te-a tratat până la majorat, apoi te-a lepădat,
Instalatorul din Puchineşti, cel cu biciclete şi trotineşti,
Ales el prinţ de uels, a reparat cabina liftului julind-o fresh.
Apoi au venit oameni şi oameni, unii străini, alţii foarte stranii,
Ne spălăm pe dinţi în colectiv, cu bormaşina fără stativ.
Un bebe leonin s-a născut surprinzător cu trăsăturile unui aligator.
Priveşte la ceasul din centrul oraşului, spune, gata, deşeuri ale făraşului,
Destul am făcut politică infracţională, trecem totul la socoteală
Şi ne băgăm singuri la zdub, acolo munci-vom cu mare hei-rup.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!