Un oraş fără nimeni

În oraşul fără nimeni au venit ceva jivine,
Au şi casă, au şi masă şi la dragoste se lasă,
Prezentabile, yes, impenetrabile, no,
Bate la ochi de eşti om, paturile duble au devenit lehuze,
Chiar şi seifurile s-au împreunat, na, ai venit pe neaşteptat,
Unde e actul, zici, cu voce de arici, how fragile are you,
Se miră Kakadou, are o leziune sub plisc, de la un pix,
Femeia în halat te-a tratat până la majorat, apoi te-a lepădat,
Instalatorul din Puchineşti, cel cu biciclete şi trotineşti,
Ales el prinţ de uels, a reparat cabina liftului julind-o fresh.
Apoi au venit oameni şi oameni, unii străini, alţii foarte stranii,
Ne spălăm pe dinţi în colectiv, cu bormaşina fără stativ.
Un bebe leonin s-a născut surprinzător cu trăsăturile unui aligator.
Priveşte la ceasul din centrul oraşului, spune, gata, deşeuri ale făraşului,
Destul am făcut politică infracţională, trecem totul la socoteală
Şi ne băgăm singuri la zdub, acolo munci-vom cu mare hei-rup.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit aseară mama

A venit aseară mama, ca-n romanţa populară,
Oare te-a găsit acasă, oare mai ştiai că-i ea,
N-a venit ca să-ţi aducă, a venit ca să îţi ceară,
A venit aseară mama cu broboada ei cea grea.

A venit aseară mama şi-i atîta de-nstărită,
Încît nici nu poate spune tot ce are-ntr-adevăr,
Are astm, contracte, noră, pensie, nepoţi, flebită,
Şi argint din cel mai straşnic în sprîncene şi în păr.

A venit aseară mama, bună seara, sărutmîna,
A simţit că nu te doare şi că te-a şi indispus,
Îi citeai în ochi căderea şi-i vedeai în trup ţărîna,
A venit aseară mama, s-o ajute cel de sus.

A venit aseară mama, n-a mai apucat să-ţi spună,
Dacă vrei s-o iei la tine, pentru cît va mai trăi,
Că o dau afar-din casă, că la dînşii în comună
Fac curat, dărîmă totul, lasă brazdele pustii.

A venit aseară mama, a plecat în zori la gară,
Cu broboada ca un plînset, peste ultimul temei,
Hotărîtă să te uite şi în casa ei să moară,
Cînd or omorî cu fierul, cei ca tine, casa ei.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii cenzurate, 1990
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din viitor

te invit în cabina mea
să ne iubim cum se iubeau oamenii
pe Pământ
am ascuns informaţii
din cele interzise nouă, cei ce semănăm cu oamenii,
putem învăţa atingerea buzelor
eu am făcut-o cu duplicatul tău
şi e rece
să ne trimitem duplicatele în sala experimentelor
vor exersa până la perfecţiune
apoi vom face totul fără greşeli

ştii legenda cu explozia supernovei?
se spune că toţi s-au transformat,
s-au strâns în braţe şi alte lucruri interzise
au făcut

când se apropie moartea redevenim oameni

hai să murim pentru o clipă
un pat alb am adus
în cabina mea.

poezie de Liviu-Ioan Mureşan (21 noiembrie 2008)
Adăugat de Liviu-Ioan Mureşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflex

globul ocular
Te-a cadrat
Şi retina te-a întors
Cu inima spre inima mea
Şi tu ai venit
Adică
inima ta a venit
Aşa sucită şi
m-am întors cu totul
S-o văd mai bine

poezie de Mihaela Cătană
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsăm totul aşa

Plouă mărunt în casă la noi şi lăsăm totul aşa. E o casă
veche locuită de un cor de copii – cam blegi dar buni cîntăreţi.
Au venit şi alţii să asculte au venit şi mamele lor să le
pună monede în palme. Puţine. Pentru că nu iubeşte nimeni
cîntecele din casa cea veche şi plouă mereu şi lăsăm totul aşa.
În patul meu nu mai doarme nimeni de mult buruienile cresc
peste tot oglinzile umblă sătule oloage. A venit o fată
frumoasă face tumbe acolo – biata copilă! Un măr s-a
rostogolit a dat peste ea zace fata într-o baltă de sînge.
Şi plouă mărunt peste sîngele ei şi lăsăm totul aşa.

poezie de Aurel Dumitraşcu din Mesagerul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterne căutări

nu ştim cine suntem
de ce am venit aici
unde ne ducem
construim nimicuri apoi trecem mai departe
mai hotărâţi să facem nimic
într-un zbor etern către nicăieri
poate azi, poate ieri
căutăm fără speranţă un loc
în care vom zidi fericirea
meşteri mari, lăsăm la fiecare colţ
o biserică neterminată
În care am zidit fiecare femeia
ne temeam să privim drumul
străbatem aiurea mări, ne întoarcem înapoi
fără a şti de am plecat, de ce am mai venit
în zid, inima ei a plâns, apoi a tăcut
turlele s-au prăbuşit în vânt
în palme port ţărâna sufletului
alteori aruncăm ancore în timp
opriri provizorii în lumi derizorii
destructurăm alte gânduri cu sufletele noastre
căutând un loc în inima Lui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet la ofertă...

Am strâns grămezi de suflet
Apoi le-am pus pe masă...
Şi le-am spus tuturor:
Luaţi... e gratis.

Şi au venit străinii,
Dar nu m- au inteles.
Cum să luăm pe gratis?
Fără nimic la schimb?
Deci, nu e marfă bună...

Şi mi-am chemat prieteni,
De aici şi pretutindeni
Şi s-au uitat miraţi!!!...

Şi mi-au venit copiii,
Mereu preocupati,
De şcoală de petreceri,
De fel de fel de lucruri...
Şi nici n-au observat....
Grămezile de suflet.
Li s-a părut normal...
Să fie la ofertă...
C-aşa s-au invăţat.

În lumea asta mare
Nu totu-i de vânzare
Deci haideţi toţi,
Străini, copii, prietenii..
De suflet la ofertă,
Acum... vă bucuraţi...

poezie de Angelina Nădejde (15 mai 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele tăcerii

Tăcerea ascunde venin,
Nu, spune Eugen Ionescu,
Da, spune Tzara,
Tu spui, te sărut, apoi taci
Timp de trei secole,
Plus fort que la mort,
Paul Valery priveşte printre degete,
O camionetă poate reduce la tăcere pe orice înţelept,
Uiţi, iubito, la început a fost Cuvântul,
Ex nihilo nihil, din Cuvânt se naşte totul,
O ritornelă, vrei?
Tristeţe – abur trist,
Mă-nvăluie o clipă doar,
Tu n-ai plecat, nici n-ai venit,
Ai existat?
E în zadar să-ntreb pereţii, corbii, cred
Că suntem doar atomi diverşi,
Unii mai grei, radioactivi,
Alţii-servili, uşori, perverşi,
Sunt pretutindeni – vid şi vis.
M-aşez şi mă topesc în scris.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă ceasul să meargă

Lasă ceasul să meargă, zice Richard,
Urechile îi ard, dar lasă ceasul să meargă,
Poeţii scriu de zor poeme,
Niciun ceas nu se opreşte la vreme,
Toate ceasurile merg, chiar şi pentru morţi,
Că moartea-i numai umbra unei porţi.
Dacă iubeşti, iubeşte mai departe,
Dacă exişti, încrede-te în soartă,
Totul e scris şi socotit şi judecat,
Întru sfinţenie sau chiar în plin păcat,
Eu cred în avataruri, cred c-am fost
Un fulg căzut din ceruri, fără rost,
Acum mă nalţ precum un prunc umblând prin timp,
Iubito, scrie-mi, până nu mă schimb.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cherie

Iubirea este cea mai proastă investiţie,
Pui la bătaie o inimă, primeşti o invitaţie la Primărie,
Pui un suflet, acolo, ai un bilet gratis,
Pierzi totul, casă, linişte, mal, te îneci,
Eşti un Titanic în miniatură,
Am visat într-o noapte
Că eram câine, te-adulmecam
Ca pe o pâine, erai proaspătă, caldă
şi primitoare, ce vrăji mi-ai făcut,
eşti vrăjitoare?
Te aud cum răspunzi cu o voce de prunc,
Am vrut cândva de pe bloc să m-arunc,
Nu era nimeni, nici nu visam,
Din Lună tu îmi zâmbeai. Eu lătram.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

A venit iarna-ntr-o zi - Era de aşteptat -
N-ai vrut s-o primeşti în casă, ea tot a intrat.
A venit iarna subit într-o după-amiază,
Aveai gândul rătăcit, mintea nu prea trează.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.
A venit iarna din nou pentru-a câta oară?
Ca o albă amintire pentru primăvară.

A venit iarna discret, ca din întâmplare,
A venit iarna sublim ca o taină mare.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.

A venit iarna şi eşti tot nedumirit:
Să te bucuri sau s-aştepţi până la sfârşit…
A venit iarna şi-ntreabă nevinovată:
"Nu ştii unde sunt zăpezile de altădată?"

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.

poezie clasică de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu-i profet

Nimeni nu-i profet în ţara lui,
Chiar de-i în Vaslui, în Covurlui,
m-aţi iubit, apoi iubirile s-au dus,
ca Fugara din romanul lui M. Proust,
nu scriu simplu, nici prea complicat,
nici izvorul nu e nesecat,
sângerez în taină asta ştiu,
cui, ce-i pasă? Moartea nu-ştiu-cui?
Altul vine, înfloreşte ca un pom,
Oameni suntem, unii mor în somn,
Alţii dintr-o vorbă, de cuţit,
mi-e ruşine să vă spun că v-am iubit.

Ai fost suspendat, îmi spune prietenul,
Mă simt ca un aerostat plecat în explorări importante,
Îmi vin semnale de la Pasărea Măiastră,
De la diverse stele căzătoare,
Un cotoi miaună jos cuvinte mieroase,
Cotoiul este Bulgakov în haine de gală,
Plutesc şi nu-mi găsesc pixul, al naibii pix,
Un fix cu bilă.

poezie de Boris Marian Mehr (16 septembrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima oară au venit...

Prima oară au venit după socialişti, iar eu nu am ridicat glasul în apărarea lor –
Pentru că nu eram socialist.

Apoi, au venit după sindicalişti, iar eu nu am ridicat glasul în apărarea lor –
Pentru că nu eram sindicalist.

Apoi, au venit după evrei, iar eu nu am ridicat glasul în apărarea lor –
Pentru că nu eram evreu.

Apoi, au venit după mine – dar nu mai rămăsese nimeni să ridice glasul în apărarea mea.

poezie de Martin Niemoller, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile şi nopţi,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii beţele de chibrit.

Apoi a venit altul şi a dat cu piciorul
(vrând poate să ţi se vâre în suflet întâi cu picioarele)
şi microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă şi o stângă a sa)
şi a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârşit, se puteau legăna elefanţii.

Apoi altul şi altul şi tot aşa...
până când sufletul a căpătat muşchi tari ca piatra.
Au venit inginerii şi au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
şi aşa s-au născut ai noştri copii.

Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos şi un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca să învăţ să te ating
fără să te întrerup
când îţi priveşti fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ţi-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
şi amândoi ne priveam în tăcere.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile frumoase

Orice femeie este frumoasă, de la mama,
de la logodnica, de la soţia Eva, noi fiind bieţii Adami,
mereu păcăliţi.
Prima femeie admirată de mine
A fost profa de germană.
Ea m-a iubit în felul ei, adică îmi dădea note maxime,
De unde şi dragostea mea pentru poezia germană.
Apoi, toate iubitele mele erau frumoase,
Unele mai mititele, altele mai măricele,
Dar, cele mai frumoase au fost doctoriţele
care m-au salvat de la moarte.
A venit la mine o zână, era rezidentă,
mi-a spus – ai să trăieşti, dar ai răbdare.
Am trăit, mi-a arătat că şi ea avea probleme
Cu ganglionii, trăia, râdea, a ajuns mare.
Apoi a venit o zână la Terapie intensivă,
Acolo se murea de ficat, eu eram Prometeu,
Dar ea mi l-a pus la punct
şi m-a învăţat să merg.
Acum iubesc o princesse lointain,
Este frumoasă şi mândră ca zeiţa Atena.
Cine va veni, să nu fie ultima femeie frumoasă,
Să nu poarte coasă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipiţi

Risipiţi pot fi oamenii, firele de iarbă,
Mărgelele, cuvintele,
Tu le aduni, vrăjitorule, artistule, vagabondule,
Spui, viaţa mea, dar cine are viaţa sa?
Ne împletim paşii cu paşii îngerilor,
Tu unde umbli? Nu ştii că timpul te va risipi
şi pe tine? Mai întâi a fost o copaie,
apoi strigătul disperat/ victorios?
Unii se grăbeau la cimitir, ALŢII SE ÎNTORCEAU,
Iarna şi vara se alergau în curte,
Aprinde lumânarea să vină Sfântul,
Un prim sărut ca la Facerea Lumii,
Să faci ceva ce n-a văzut Parisul,
Un muzeu cu meduze vorbitoare,
Dar a venit un pistolar, i-a scos ochiul,
E un se mn de moarte, a spus baba Crina,
Din neştiinţă se nasc basmele,
Adică din întuneric – lumina,
Unde e oaza salvării? Rătăcim.
Sus, pe Muntele Sfânt, se împart Legile.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nudişti

Un echipaj
Cu echipament
A venit
Acolo
Dar l-au respins
Cu dezinvoltură
Pe nepusă masă
Pe urmă
A venit echipa
Fără echipament
Şi au primit-o
Pe plaja
La pielea goală.

poezie de David Boia (17 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar de îl iubesc...

... şi pietre de mărgăritar ies din ochii mei,
şi foc şi jar... dintr-o iubire aprinsă...
şi mi-ai venit doar dragostea să-mi iei,
nicicând inima mea nu va fi stinsă!

... şi lucruri mici au dat cu pietre mari,
în sufletul ce te-a iubit fără condiţii...
am întâlnit la inimă oameni avari,
şi resemnaţi în negrele perdiţii.

... şi te iubesc aşa cum eşti... un şarpe!
am mult în mine ce să dăruiesc...
nicicând comoara n-o să mi-o îngroape,
unul ca tine... chiar de îl iubesc!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ce valoare?

Dar ce valoare are-un vis
În faţa oţelitei uri de oameni?
Zadarnicele versuri mor pe rând,
Uitate ca şi fructele-n decembre.
Un singur om cu sine singur?
Desigur, nimeni nu e singur,
Ne spune Cartea, dar polare
Adieri eu simt cum vin din dreapta- stânga.
În doi se naşte bucuria,
Iar trandafirii în boscheţi
Par a striga de fericire,
A fi corect, cornet perfect
Nu e deajuns, cum bate tunul
Din turnul Marii Uri de oameni.
Acolo-n turn este închisă o fată,
Dedalus l-a lăsat pe fiul său, Icarus
Să caute aurul în soarele cel bun,
n-a revenit, iar iezuiţii priveau
cu mare pizmă şi scuipau în mari batiste,
peste câmpii se lasă ceaţa,
noi unde vom porni, spre care cer?
O violină ne cânta departe.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa răspunsului mut

Ce văd!...
E-adevărat?...
Tu eşti?...
Cum?...
N-ai murit?...
Tot mai trăieşti?...
Pendulă care te-ai oprit din mers,
Încerci acum să mergi în sens invers?...

Hai!... Spune-mi...
Spune-mi tot ce ştii...
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morţi,
Nici celor vii...

Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?...
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Şi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?...
Şi care-anume sfânt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntâlneşti cu mine iar?...

De ce zâmbeşti?
E-adevărat?...
Te-ai răzgândit?...
Ne-am împăcat?...
Iar ne iubim?...
Sau, poate, şi-azi ne regăsim
Aceiaşi vechi duşmani?...
Dar tu mai ştii după câţi ani?...

Eu te-am iertat de mult!...
Dar tu?...
Răspunde-mi "Da"...
Răspunde-mi "Nu" -
Totuna mi-e!...
Ştii tu de ce -
La tine "Nu" şi "Da" nu sunt
Decât aceleaşi vorbe-n vânt!...

De ce te temi?...
De ce-ţi ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?...
De ce-ţi aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porţelan
Şi inima de Caliban?...

Răspunde-mi!...
Vreau să ştiu şi eu,
De ce-ai venit?...
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decât
Să-mi torni, ca şi-n trecut, pe gât
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să ţipi
Şi să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!...

Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?...
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?...
Ce nou secret îmi mai ascunzi?...
De ce scrâşneşti din dinţi
Şi taci?...
Hai!... Spune-mi, ce-ai de gând să faci?
Deschide-ţi gura - mii de draci! -
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut...
Nu gura...
Ci răspunsul mut!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mai întâi o singură zi
o singură noapte
fără niciun cuvânt
fără nicio literă
nimeni să nu spună ceva
pe întreaga planetă
liniştea să ţipe doar
înlăuntrul fiecăruia
de mâini să ne strângem
de suflete să ne ţinem
ochi în ochi să învăţam să ne tolerăm
crezurile dorinţele iubirile
mai apoi să facem asta o săptămână
o lună
un an
până vom fi iarăşi ce-am fost
OAMENI

chiar şi mai mult decât atât...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!