David rege

Din încercări amare şi din curse,
Ieşise, David, domn încoronat.
Apoi în sfatul miilor propuse
Ca chivotul să-l ducă la palat.
Pe când duceau cu fast măreţul scrin,
În carul nou, era să se răstoarne.
Şi Uza-ntinse mâna. Din senin,
Un fulger îl făcu buştean de carne.

Ce mare rău, când te-ai obişnuit
Atâţia ani, cu cele sfinte-n casă,
Sau, când lucrarea sfântă ai pornit
După metoda cea necredicioasă.

Sub drugi de chivot pune gâtul tău,
Nu boii filisteni să tragă carul,
Căci doar un hop pe drum, în ceasul rău,
Şi nu ştii când ţi se retrage harul.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că am înghiţit o stea

când alergam ca un zăpăcit pe coama dealului
să prind de roate carul mic
să-i pun piedică cu un lanţ din tulpini de păpădie
cum am văzut că punea bunicul la carul cu boii crescuţi de el
luat cu împrumut de la CAP să-şi care lemne pentru iarnă
îmi plăcea că boii încă-l cunoşteau de stăpân
şi-i ascultau cu blândeţe comenzile
când hăis când cea când hooo măi dragilor
mă scutura carul ca pe un dovleac nepriponit
cântam ca un apucat melodii auzite pe la radio
iar privighetorile se luptau să mă-ntreacă
doar bunicul număra frunzele
zicea că vine în curând toamna
mirosea deja a tămâiosă pe deal
când zburdam ziua după puful păpădiilor
ca după galaxiile nopţiilor
ca după steaua aceea care-mi bate acum
în inimă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

David şi Templul

Din îndurare, Dumnezeu a dat
Lui David, planul Templului din ceruri,
Ca Solomon să-I facă un palat,
Iar David doar să strângă giuvaeruri.
La fel şi astăzi, Domnul hotărăşte
Prin cel mai mic să facă lucruri mari.
Deci, nu vă supăraţi când El voieşte
Să fiţi doar salahori şi nu zidari.

Căci celor mai smeriţi, le-a pus deoparte
Răsplată mare, sus, lângă Cristos,
Pe când celor slăviţi de guri deşarte
Le-ajunge "înălţarea" cea de jos

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul mergea pe lângă boi şi-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă şi să ieie pelea vulpii. Însă, cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia, şi peştele din car cădea. După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine... şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta... re-i mai era foame! Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.

Ion Creangă în Ursul păcălit de vulpe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avarul

Cel nemulţumit cu darul
pierde şi boii şi carul.
Aşa păţeşte avarul
când vrea avere cu carul.

poezie de Dumitru Delcă (23 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul Mic sau Carul Mare (unuia care-i talentat, dar cam "spriţar")

Ieri, am văzut cum mânuieşti paharul,
Şi doresc să-ţi adresez o întrebare:
"Se zice, ai avea talent cu carul,
Dilema-i: Carul Mic sau Carul Mare?'"

epigramă de Alex Dospian (iulie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a răsturnat carul cu proşti s-a văzul că are talent cu carul.

citat din David Boia (14 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi găsit Carul Mare sau Ursa Major, cum i se spune în astronomie. După ce aţi identificat Carul Mare priviţi ultimele două stele din patrulater (din car). Acestea indică drumul spre steaua Polară. Trasaţi o linie imaginară de la steaua mai slabă la cea strălucitoare şi mergeţi cu privirea până când întâlniţi o stea cu strălucire asemănătoare cu a stelelor de la care aţi pornit. Aceasta este steaua Polară. Dacă nu sunteţi siguri că aţi identificat-o bine, mergeţi în casă (sau aşteptaţi) o jumătate de oră, apoi ieşiţi şi vedeţi dacă steaua Polară s-a mişcat în raport faţă de clădirile de pe teren (fata de copaci sau orizont). Dacă nu s-a mişcat este steaua Polară.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă cu buturuga mică

-De nu vrei, ca-n zicală, s-o păţeşti,
Ai grijă,-amice, să mă ocoleşti!
Strigă spre car, o buturugă mică,
Stând neclintită-n cale-i, fără frică.
Dar carul, încărcat de grea povară,
Abia mergând pe drumu-ngust de ţară,
Atât de moale după lungă ploaie,
O înfundă cu totul în noroaie.
Povestea contrazice, deci, zicala,
De-aceea carul scârţâi MORALA:

-Să nu-ncerci să-l răstorni pe unul mare,
Când nu ştii ce pământ ai sub picioare!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amu, într-una din zile, flăcăul se scoală de noapte, face mămăligă îmbrânzită şi ce-a mai dat Dumnezeu, pune mâncarea în traistă, înjugă boii la car, zice Doamne-ajută şi se duce la pădure, să-şi aducă un car de lemne. Şi ajungând el în pădure pe când se mijea de ziuă, a tăiat lemne, a încărcat carul zdravăn şi l-a cetluit bine, şi pân-or mai mânca boii, s-a pus să mănânce şi el ceva. Şi după ce a mâncat cât a trebuit, i-a mai rămas o bucăţică de mămăligă îmbrânzită şi, făcând-o boţ, a zis: "Ce s-o mai duc acasă? ia s-o pun ici pe teşitura asta, că poate-a găsi-o vreo lighioaie ceva, a mânca-o şi ea ş-a zice-o bodaproste". Şi punând mămăliga pe teşitură, înjugă boii, zice iar un Doamne-ajută şi, pe la prânzişor, porneşte spre casă. Şi cum a pornit el din pădure, pe loc s-a şi stârnit un vifor cumplit, cu lapoviţă în două, de nu vedeai nici înainte, nici înapoi. Mânia lui Dumnezeu ce era afară! să nu scoţi câine din casă, dar încă om! Însă dracul nu caută mai bine; la aşa vreme te face să pierzi răbdarea şi, fără să vrei, te vâră în păcat.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astronomică

Carul Mic şi Carul Mare
Le-ai pus, Doamne, la loc sfânt,
Sus, pe cer. Dar, de ce oare,
Ai pus boii pe Pământ…

epigramă de Efim Tarlapan din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferi de voce şi talent

cât în Carul Mare
nu încap.
Când auzul umbrei mele
va fi dus pe Carul Mic
la cimitirul de stele,
te chem de pe acum
să-i cânţi melodii de ger
încălzite în uitare.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

drum fără sfârşit -
însoţind Carul Mare
din carul cu fân

haiku de Mircea Teculescu din Romanian kukai (10 iulie 2013)
Adăugat de Mircea Teculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buturuga mică... răstoarnă carul mare

Cum zicea a mea bunică:
"Pe la noi, era în stare,
Buturuga a mai mică
Să răstoarne carul mare"

Măi, ce vorbă minunată!
Însă azi, am un regret,
Cum pădurea-i defrişată
Buturugi sunt berechet,

Dar nu stau pe căi bătute,
Sau pe-o uliţă măcar,
Ci, apatice, tăcute,
Stau "ca lemnele" în car,

Şi niciuna dintre toate,
Cum e caru-n van pierdut,
N-ar cădea, intrând sub roate,
Să-l răstoarne ca-n trecut,

Aşteptând din cer să cadă
O surcică-n ajutor,
Ori să intre la obadă
Vreo codiţă de topor,

Şi cum râpa-i mai la vale,
M-aş mira, că-ai dracu' boi,
Chiar de-apare-un ciot în cale,
Caru-l trag... tot înapoi!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând împăratul la un război, luă şi pe fiul său cu dânsul, ca să se deprinză cu ale războaielor. Acolo, nu ştiu cum se făcu, nu ştiu cum se drese, că numai ce îl aduseră acasă rănit. Să fi văzut pe mă-sa jăliri şi plânsete. Nopţile le făcea zile privindu-l la boală. Iar dacă o ajunse oboseala de nu mai putea sta în picioare, împărăteasa puse pe fata ei din casă, ca pe un om de credinţă, să îngrijăască de dânsul, şi apoi, când una, când alta, erau nelipsite de lângă patul rănitului. Cuvintele cele blânde şi înţelepte ale fetei, mângâierile ei cele dulci şi neprefăcute, smerenia ei deşteptară în inima bolnavului o simţire ce nu o avusese până atunci, iar mai mult decât toate, cum ştia ea să umble de binişor când îi primenea rănile, făcu pe fiul de împărat să o iubească ca pe o soră, căci pare că-i alina durerile când punea ea mâna pe rănile lui.

Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea Iordanului

Întâi Iehova a trecut Iordanul,
Stând nevăzut, pe chivot ca pe-un tron.
Întâi trecu porunca şi credinţa,
Exemplul sfânt pornit de la amvon.
Şi apele, mişcate, sau oprit,
Căci s-a făcut cărare-ntre primejdii.
Poporul sfânt a fost călăuzit
Să guste primul farmec al nădejdii.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dor

Fă-mă dorule drum lung,
La iubitul meu s-ajung
Pe un cântec de vioară,
Într-un ceas de primăvară.

Fă-mă dorule "senin",
Să mă cheme şi să vin,
Cu o doină prinsă-n păr,
Când dau florile de măr.

Fă-mă dorule iubire
Şi cu şoapta din privire
Să-l ating, apoi să mor,
Fă-mă dorule doar dor.

Fă-mă dorule-o fereastră
Pusă în povestea noastră,
Să îl văd când va veni,
Într-o noapte, într-o zi.

Fă-mă dorule drum greu
Până la iubitul meu,
Să îl strig după un nor,
Fă-mă dorule doar dor.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mezinul se vâră iute în horn şi, sprijinit cu picioarele de prichici şi cu nasul de funingine, tace ca peştele şi tremură ca varga de frică. Dar frica-i din rai, sărmana! Asemene cel mijlociu, tuşti! iute sub un chersin: se-nghemuieşte amlo cum poate, tace ca pământul şi-i tremură carnea pe dânsul de frică: Fuga-i ruşinoasă, da-i sănătoasă!... Însă cel mare se dă după uşă şi - să tragă, să nu tragă? - în sfârşit, trage zăvorul... Când iaca!... ce să vadă? Ş-apoi mai are când vedea?... căci lupului îi scăpărau ochii şi-i sfârâia gâtlejul de flămând ce era. Şi, nici una, nici două, haţ! pe ied de gât, îi rătează capul pe loc şi-l mănâncă aşa de iute şi cu aşa poftă, de-ţi părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. Apoi se linge frumuşel pe bot şi începe a se învârti prin casă cu neastâmpăr...

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un episod de viaţă

În zori a plecat de-acasă să cosească pentru boi
Iarbă bună, iarbă grasă, cu lucernă, cu trifoi,
Otavă din cea aleasă pentru vite, pentru oi.

Carul scârţâie alene, omu-ndeamnă la urcuş:
- Hai, Cezare! Haide, tată! Uite, ajungem acuş.
O să paşti liber băiete, nu te mai ţin la ţăruş.

Când ajunge sus, bătrânul slobodă calul din ham,
Strânge hăţul, ia mâncarea, o agaţă într-un ram,
Prinde coasa şi se-nchină către cerul ca de geam.

Să mai trăiască ar vrea, câţi ani cucul îi cuvântă.
Cântă coasa în trifoi, omul fluieră şi cântă,
Munca pentru el a fost, totdeauna treabă sfântă.

Cum culcă la pământ otava, brazdă după brazdă,
Se-opreşte. Priveşte sus şi nu-i vine ca să creadă
Că pe cerul cel senin se-adună norii grămadă.

La munte vremea se strică cum se scutură un nor.
Iată! Ploaia a-nceput. Omul adună fân de zor
Şi-l încarcă în căruţă, ca să-l ducă în obor.

După ce înhamă calul, repede pornesc la drum,
Dinspre munte vine ploaie cu vânt, grindină, cu fum.
Peste el cad brazi grămadă şi-i rupe carul cu fân.

Omul cade, calul fuge, potopul s-a aşternut.
S-a speriat rău bătrânul când din munte a căzut,
Lângă el, un brad mai mare, pe care vântul l-a rupt.

Printr-o vreme rea ca asta, de multe ori a trecut,
Dar să îi rupă şi carul, zău că nu e de crezut,
Ba să îi fugă şi calul, care, poate s-a pierdut!

Din şanţu-n care căzuse, se ridică. Iese-n drum,
Scutură fân de pe dânsul, vede că nu mai e fum,
Deznădăjduit se-ntreabă, ce să facă el acum,

Fără Cezar, fără car... Cum să ajungă acasă?
Ploaia a-ncetat de-acum. Vremea e din nou frumoasă.
Omul pleacă-ngâdurat, fără fân şi fără coasă.

Ajuns acasă le spune la vecini tot cea trăit,
Cum deodată tot cerul, cu nori s-a acoperit,
Până să bage de seamă, ploaie mare s-a pornit.

Ce-i drept, necazul e mare, dar e învăţat la greu.
Cu obrajii-n mâini gândeşte:-Unde o fi calul meu?
Nu tu cal, nu tu căruţă... care mai e rostul său?

Tot gândind, iese-n ogradă. Rămâne stupefiat
Când îl vede pe Cezar că-i obosit şi speriat.
Bucuros, cu ochii-n lacrimi, pe frunte l-a sărutat.

- Bunul meu căluţ! Ajutorul meu! Nu m-ai părăsit.
Am rămas tot împreună. Ploaia nu ne-a despărţit.
O să reparăm noi carul, şi iar mergem la cosit.

Scurtă vreme a trecut, omul pe treabă s-a pus.
A lucrat şi zi, şi noapte. Din răsărit la apus.
Acum calul iar înhamă. Pleacă să cosească sus.

Pe drum omul iar doineşte mergând s-adune trifoi.
Privind muntele îi zice: -Nu poţi scăpa tu de noi!
Cezar şi cu mine vom mai înfrunta vânturi şi ploi.

Ajuns sus, din nou coseşte, calul paşte liniştit,
Ziua stă să se sfârşească, cu soare în asfinţit,
El încarcă în car fânul, care cu drag l-a cosit.

Cam grăbit înhamă calul, apoi zice:-Hai Cezar!
Dumnezeu să ne ferească de necazuri şi amar,
S-ajungem cu bine-acasă, să punem fânu-n hambar.

Drumu-i lung până acasă, dar ajunge, în sfârşit.
Opreşte carul în curte şi se-chină mulţumit,
Că în iarna care vine, poate să stea liniştit.

poezie de Dumitru Delcă (6 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt carul de la margine de sat

Sunt carul de la margine de sat
Şi zac de multă vreme părăsit;
O iederă pe roţi mi s-a urcat,
Iar caii mei zănatici, au murit.

Aveam prelată şi un coviltir,
Dormeau sub ea vreo zece puradei,
Iar şeful şatrei ascundea-n chimir
Şi-n oişte, purcoi de cocoşei.

Dar au plecat la Londra, la Bruxelles
Şi au cerşit cu toţii pe afară,
Acuma s-au întors şi au castel,
În loc de cai, au Mercedes la scară.

Mai am in minte pocnetul de bici,
Iar loitrele mai poartă încă semne,
De la buştenii mari sau chiar mai mici,
Când noaptea se furau din codru lemne.

Doar carii ce mă rod neîncetat,
Sunt durerosul leac de-nsingurare:
Stau nopţile, sub cerul înstelat,
Privind invidios la Carul Mare!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând el tot înainte, peste câtva timp ajunse într-un sat şi, din întâmplare, se opri la casa unui om. Omul de gazdă, fiind rotar, îşi lucrase un car şi-l înjghebase, în casă, în toată întregimea lui; ş-acum, voind să-l scoată afară, trăgea de proţap cu toată puterea, dar carul nu ieşea. Ştiţi pentru ce? Aşa: uşile era mai strâmte decât carul. Rotarul voia acum să taie uşorii, spre a scoate carul. Noroc însă că drumeţul l-a învăţat să-l desfacă în toate părţile lui, să le scoată pe rând afară ş-apoi iarăşi să-l înjghebe la loc.

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!