Poemul luminii migdalate

* * *

Aşa precum e toamna, ce sadic s-a impus
Prin siluirea verii cu glasu-i de tutore
Făcându-şi umbra-n ceară cu firavul păiuş,
Vor fi cele mai grele acele prime ore

Când se răceşte ceaiul şi-n ochii ţi se încurcă
Modelul de pe masă cu-n colţ de rai promis.
Soldaţi stau să perinde spre tâmpla care încă
Mai macină la digul ce uşa l-a prezis.

La fel vor fi şi primii ani. Vor trece apoi
Când vor toci şi masa ce coatele ne-a strâns
La ceai, ca să-l sorbim? Uita-voi de convoi
Şi de strâmtoarea zilei, de orbul care a plâns?

Cristaluri verzi scăpate-n teluricul imens
Pe orbitele olive vor epata oglinzi
Căci cea mai grea ţi-e viaţa până vei dai un sens
Luminii migdalate din ochii mari şi blânzi.

poezie de Tania Ramon
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au gust de tine...

Ochii mei poartă izbânda luminii
pun carmin în sângele macilor
şi râd atât de albastru
când fluturii se rotesc în simfonii,
ochii mei stau primii la pândă
să prindă galbenul ce sărută albul lunii
şi atunci ochii mei scriu poezii,
ochii mei sunt căprui şi verzi în lumină
aşa ca o dulce nehotărâre,
când vrei să pleci şi nu poţi,
sau ca atunci când stelele
nu ştiu să spună noapte bună
ochii mei poartă în sclipiri chipul tău,
aşa sunt ochii mei
scrişi să vadă cu tine....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţa mea cu ochii mari

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... strălucitori,
Sublima mea, din visuri calde, ţi-s ochii două ghicitori.
Privirea ta mă-nnebuneşte... şi mă îndeamnă la iubire,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... şi-n răsărit, şi-n asfinţire.

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... scânteietori,
Magia mea din basmul viu... ţi-s ochii cerul cu doi sori.
Privind, la tine,-nnebunesc şi mă-nfior plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi, îmi pierd întreaga chibzuinţă.

Micuţa mea, cu ochii blânzi, cu ochii blânzi... şi lucitori,
Îmi dezveleşti uitate simţuri şi rătăcesc cu capu-n nori.
Privirea ta mi-aprinde viaţa, iubirea ta e-al meu păcat,
Micuţa mea, vreau ochii tăi, să lumineze-al meu ducat.

Micuţa mea, cu ochi duioşi, cu ochi duioşi... şi sclipitori,
Iubita mea cu chip de înger, amurgul dulce şi dulci zori!
Privind la tine, mă topesc, amorul meu... târziu şi mare,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... să ţi-i iubesc fără-ncetare.

Privind la tine,-nnebunesc şi mă-nfior... plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi... îmi pierd întreaga chibzuinţă.

poezie de Ion Apostu (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teoria relativităţii a lui Einstein a arătat că noţiuni ca spaţiul si timpul, care anterior păreau independente şi absolute, sunt de fapt întrepătrunse şi relative. Eistein a arătat că şi alte proprietăţi fizice ale lumii în care trăim se întrepătrund în mod neaşteptat. Faimoasa lui ecuaţie oferă unul dintre cele mai importante exemple în acest sens. Prin ea, Einstein a arătat că energia (E) şi masa (m) unui obiect nu sunt concept independente; putem determina energia, cunoscând masa (înmulţind-o pe ultima cu pătratul vitezei luminii), sau putem determina masa, cunoscând energia (prin împărţirea ultimei la pătratul vitezei luminii). Cu alte cuvinte, energia şi masa, precum dolarul şi euro, sunt valute convertibile. Dar, spre deosebire de cazul banilor, rata de schimb, egală cu viteza luminii la pătrat este şi va fi mereu fixă. Cum această rată de schimb e atât de mare (viteza luminii la pătrat), atunci un obiect de masă mică poate produce multă energie.

Brian Greene în Universul elegant
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea Luminii

Pe Calea Luminii s-aprind lumânări,
Candele cu flacăra spre nalt
Şi ochii noştri parcă-s stele-n rugi
Când mergem la biserica din sat.

Iubirea prinde aripă de ceară,
Crucea ni-i în gând, bătută-n cuie
Prin palmele şi coastele de Sfânt
Ce lumea către dreapta Domnului o suie.

Miroase-a pască şi a cozonac,
Mieii au pierdut visul de ţâţe,
Mama potcoveşte ouăle de zor,
Stelele se macină sub coajă de tărâţe.

Mă-mbogăţesc în îngeri şi-n credinţă
Şi merg pe sfârcul veacului în trap,
La toţi vă spun: "Hristos a înviat!"
La pieptul Lui cu voi vreau să încap

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit că fără tine nu mai pot

Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veşnic mă voi îmbrăca,
Şi-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.

Mereu absentă, când viaţa-ţi pare fantezie,
Purtându-ţi frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.

Fatomă sunt, cand viaţa mea prin viaţă-ţi umblă,
Si nu mai ştiu, ce să-ţi mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Şi nu îmi gasesc locul pe pământ.

Cu-n ochi te văd, şi totuşi esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viaţă si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.

Când mă priveşti, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aştept
Să-ti spun doar tie da, şi să îţi fiu mireasă.

Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Şi-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
Să uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veche poveste la ceai

Erau mereu nedezlipiţi în lumea lor caldă,
Se impartaseau unul cu altul la masa iubirii
Şi deschideau zilnic ferestre spre fericire.

O fereastră s-a deschis spre lumea noastră rece
Şi pasiunea se risipi cu aburii ceştilor de ceai.
Ochii li s-au deschis şi se priveau nedumeriţi,

Buzele se dezlipeau cuminţi din sărut.
Li s-au descâlcit mîinile una din alta
Şi s-au retras timide sub masa tăcerii.

S-a răcit ceaiul, a spus ea cu glas răguşit,
Închide toate ferestrele, e atât de frig
Că mi-au dat lacrimile! Şi el a închis.

poezie de David Daniel Adam (2 iulie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne şterge apa din oglinzi

Stimată doamnă, amândoi
Privim oglinzile din noi
În care ape flutur' vag
Când amintiri adie trist
Ca un refren uitat de Liszt
Dintr-un regat de inocenţă
Ajuns la ultima scdenţă
Şi-n care nu mai suntem noi
Copiii blonzi, căci amândoi
Am tot plătit la vămi întruna
Şi-apoi ne-a despărţit furtuna
Cu dune de nisip şi sare
Şi-şi duce crucea fiecare
Lăsând în urmă urme, urme
În care noaptea vin să scurme
Străini ce seamănă cu noi;

De-aceea doamnă, amândoi
Cu ochii plânşi şi suferinzi
Ne şterge apa din oglinzi
Cum valul mării lent nisipul
Când bate vântul şi disipu-l

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie II

Visez cu ochii mari, deschişi
Visuri doar ideale
Ochii ce mi-s dragi îs prinşi
Steluţe pe bolţi siderale.

Dar stelele lumină rece
Iar ochii tăi emană-n spaţii
O căldură care trece,
Ca furtuni prin constelaţii.

Răpeşti din inimă ce-ai cucerit,
Iubirea, liniştea şi fericirea
Şi-n ochii ce odată i-ai privit.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă nu m-aţi învăţat să dorm

am crezut de cuviinţă
că e bine să întorc stele pe dos
să-mi mânjesc degetele cu strălucire
ca apoi să vă ating ochii
ochii voştri, orbilor
care m-aţi ţinut strâns de mână
până când am învăţat să înţeleg semnele
trei snopi de gânduri mi-am pus la căpătâi
şi n-am putut închide pleoapă peste pleoapă
am zăbovit în mine până să cresc
şi femeie m-am născut
când întâmplarea m-a luat pe nepregătite
şi dacă nu m-aţi învăţat să dorm
v-am ţinut grijile în braţe
vouă, umbrelor mele topite în amurguri reci
şi-n răsărituri neîmblânzite
până când am uitat că greul nu-i decât uşorul
ce-ţi ridică sufletul spre cer

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii

Când ochii mei
Se întâlnesc cu ochii tăi,
Se luminează zările,
Se purifică apele
Şi pornesc lacrimile
Fericirii spre infinit.

Când ochii mei
Se întâlnesc cu ochii tăi,
Dezlănţuim unirea
Cerului cu viaţa
Şi noi ne transformăm în
Lumina divină,
Ruptă din tine, Soare,

Care distruge ura din Război!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ceaiul a fost gata, am vrut să mă apropii de masă, dar Bessie îmi spuse să stau liniştită, cu acel ton poruncitor pe care-l cunoşteam atât de bine. Voia să stau lângă foc; pusese în faţa mea o măsuţă pe care se aflau o ceaşcă şi o farfurie cu pâine prăjită; apoi mă aşeză întocmai ca altădată pe un scaun şi-mi dădu dulciuri exact aşa cum făcea pe vremuri cu cele pe care le şterpelea pentru mine. Am zâmbit şi la fel ca odinioară, m-am supus.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng bărbaţii

Am plâns şiroaie de sudoare
Cu lacrime în ele prinse,
Sau picuri ce-au udat ogoare,
Pe feţe şi prin bărbi prelinse.

Şi am mai plâns în nopţi şi-n cuget,
Când ei ne secerau strămoşii.
Au nu văzut-aţi ? Până-n suflet
Aveam de ură ochii roşii !

Am plâns când s-a tăiat străbunul
În creste de Carpaţi, trădat.
Sau când s-a dărâmat gorunul
Sub care Horea-i îngropat.

Şi am mai plâns când ţarini large
Din ţară-au luat şi le-au robit.
A fost nevoie de baltage
Să reprimim ce ne-au răpit.

Poate nu plângem la morminte,
Sau lacrimi nu vărsăm uşor.
Dar hohotim doar în cuvinte
Când cei ce-s dragi se pierd ori mor.

Am plâns tăcut în foc şi geruri
Pe câmp de luptă, la oştiri.
Aşa crestatu-s-au în riduri
Pe chipuri hărţi de amintiri.

.........
De n-am mai plâns, e că izvorul
Din care el şi ea luau lacrimi,
Secase scurs din ea, când dorul
De el o asuprea. Şi-n patimi.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vine toamna

Si trece vara, vine toamna
cât de aproape tu mā simti?
las frunzele sā-mi steargā fata
si buzele zilei pustii...

Iar gândul sā treacā cu zborul,
ca noptile ce-au fost fierbinti,
în verile când mā scāldai cu dorul
si mā chemai sā nu mā uiti...

În locul verii vine toamna
când strugurii sunt moi si copti
se coc si merii lângā poarta
sārutului cu foi de soc..

Dacå pādurea este goalā,
vād urma pasilor trecuti
când ne plimbam pierduti în varā
fārā sā stim cā toamna dor...

Si trece vara, vine toamna
dar trec si anii printre noi,
rāmân si singuratici pomii
cu frunze galbene ce mor!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-aş bea un ceai...

Aş bea un ceai de lavandă
Cu doar un pic de gutuie
Şi-n mintea mea gânduri, o mie
Să le aştern versuri-ofrandă...

Aş bea un ceai de măceşe
Cu numai un strop de lămâie
Şi-n mine trecutul să-nvie,
Istorii frumoase mă-nfeşe...

Aş bea un ceai de Masala
Un gând să-mbăieze curat
Apoi să-l aşeze pe strat
Unde, leneş, să-l ia ameţeala...

Aş mai bea şi un ceai anonim
Chinezesc, un no name arogant
Să mă-mbie din cană, galant,
Să mă facă un mic acronim...

poezie de Petrică Conceatu (5 decembrie 2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viaţa

Viaţa este o suflare,
sau poate ceva mai mult.
Este scurtă-îmbrăţişare
a timpului petrecut.

Viaţa e o alergare,
maraton fără sfârşit,
După fericirea care
ne-a vrăjit, ne-a amăgit.

Viaţa e o căutare
într-un timp nedefinit,
A miracolului care
doar în vis ne-a ispitit.

Viaţa este o fereastră
deschisă spre viitor,
Către care viaţa noastră
nu are aripi de zbor.

În zadar omul se zbate.
Idealul nu-l atinge.
Viaţa de trup se desparte,
Omul repede se stinge.

Vreme vine, vreme trece,
Fericirea-i doar un vis,
Rămânem statuie rece,
Cu ochii spre Paradis.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul morilor

Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Glasul morilor severe care macină Romanţa
Zilelor de mâine,
Glasul dătător de pâine,
Care-mbracă-n alb veşmânt
Năzuinţa şi speranţa.
Glasul morilor severe care-ngroapă
Şi dezgroapă
De sub piatră-acelaşi Cânt,
Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Să-l asculţi de dimineaţă, până-n seară,
Ore-ntregi şi zile-ntregi,
Să-l asculţi supus ca-n clipa când vorbeşte inspirarea
Să-l cunoşti,
Să-l înţelegi,
Să-l înveţi pe dinafară
Şi să-l cânţi şi tu cu apa,
Şi să-l cânţi şi tu cu vântul,
Căci e glasul-n care Cântul
Plămădeşte-ndestularea!...

Iar când noaptea amuţeşte glasul morilor,
Târziu,
Când prin scocuri, nemişcată, apa doarme ca-n sicriu,
Când prin aripi vântul trece cu aceeaşi nepăsare
Suverană,
Ca prin pânza zdrenţuită-a unei nave,
Şi când piatra morii-ţi pare
O pecetie domnească
Dezgropată din arhiva prăfuitelor hrisoave,
Tu să te gândeşti la grâul care face să-ncolţească
Iarna,
De sub piatra morii, năzuinţa şi speranţa,
Şi să-ţi aminteşti de glasul care macină Romanţa
Zilelor de mâine -
Glasul dătător de pâine!

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, VI, nr. 8 (august 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul nopţii

Când noaptea îşi va recunoaşte vina
Şi va pleca, lăsându-mi dezvelit
Un trup ce-l voi privi, îndrăgostit,
Tu nu vei şti, vei fi precum lumina
Ce-mparte viaţă-n drumu-i nesfârşit
Prin lumea-n care simt că-s numai eu
Privindu-te, zeiţă, ca un zeu.

Pe chipul tău, îmi voi citi menirea
Şi-mi voi lua, din ochii tăi, avânt
Spre culmi, cu o putere ca de vânt
Pornit ca o rafală spre iubirea
Ce-i cârmuieşte viaţa pe Pământ
Şi-l face să se simtă ca un zeu,
Aşa cum simt, în clipa asta, eu.

Îţi voi şopti, când noaptea se va trece,
Cuvintele ce-n suflet ţi le-am scris
Când inima ţi-a tresărit în vis,
Iar ochii nu ştiau ce se petrece
Şi, pentru-o clipă, doar, ţi s-au deschis,
Privind, prin întuneric, cum un zeu
Ţi se-nchina. Eram, acela, eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii iubito

Deschide ochii iubito.
Şi uită-te în ochii mei cât sunt de trişti,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Şi priveşte părul meu,
Alb ca neaua care se aşterne pe câmpii.
Tu eşti ca soarele care răsare
În zorii dimineţii azurii.
Deschideţi sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu eşti lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Şi priveşte braţele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ţi cuprindă trupul,
Frumos şi ca lacrima de curat.
Deschideţi palmele iubito şi ţine inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote şi ea.

poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primii ani de şcoală

Să ne-amintim de primii ani de şcoală...
Erau copii, dar anii au trecut,
Să ne-amintim de doamna învăţătoare
Ce ne-a iubit, pe toţi atât de mult

În clasa I priveam cu ochii-n lacrimi
Părrinţii, cum spre casă au plecat
Dar mângâierea doamnei noastre, parcă,
Putere şi curaj ne-a insuflat.

Ne aştepta pe bănci câte-o bomboană
Şi-o jucărie de la cei mai mari
Şi mai erau primele cărţi de şcoală...
Priveam tăcuţi, cu ochii vioi şi mari.

Zile-au trecut, una şi încă una
Precum o mamă ne-a apropiat
În juru-i. Nu ştiam ce e furtuna
Şi să sperăm în viaţă ne-a-nvăţat.

Ne-a arătat întâii paşi în lume
Ce greu era, dar am continuat
Vocea ei blândă ne dădea putere
Totul era atât de minunat!...

Ne-am despărţit cu ochii-n lacrimi
Doamne, de ce cei patru ani s-au scurs uşor,
Acum trecând prin curtea şcolii noastre
Plângem din nou, din lacrimile lor

O văd în vis pe doamna-nvăţătoare
Ce tâmple albe. Viaţa ne-a schimbat
Dar n-am să uit întâii ani de şcoală
Totul a fost atât de minunat!

Parcă ninge... Fulgi pufoşi de mătase
-mi cad în palme
E o plapumă de vată-ntreg pământul
Oare ce-i?
Ninge azi în toată lumea
Şi de alb plin este cerul
Vezi? Albul pur e-n suflet, e dincolo de lume
Aici sortiţi pieirii suntem, precum o zi...
Dar va să vină iarăşi zorii zilei.
Când Domnului, tu înger îi vei fi
Atingerile tale dau lumină
Acelui care vrea să te asculte
Şi liniştea le-acoperă durerea...
Credinţa-n tine veşnic se ascunde...
În stânga e abis, neant în dreapta
Chiar dacă drumuri greu, e numai unul
Şi-aceea treci peste furtuni, de-aceea,
Nimic, aici, nu ţi se pare greu.
În grădina mea, dac-ai să vi,
Strălucind, lungi fire argintii
Ai să vezi pe-alei, pe flori, pe frunze,
Melcii sunt, urmându-şi calea lor,
În apropiatul viitor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluminare

luna era grea şi abia se rostogolea în tării,
urma să plouă îndelung,
să se cureţe pădurile
să se spele pletele brazilor şi ochii fecioarelor
printre gene ca stelele,
lungi-răsăritene,

urma să fie noapte grea,
creşteau inimi sălbatice de prunci,
mureau inimi mari obosite,
inimi care muşcau din zidul spoit cu humă
precum licărul flăcării din vatră,

de fiecare dată când Dumnezeu chema
praful ca aurul asupra mea,
era prea mult cuvânt şi prea puţină pâine,
şi mă umpleam în pântec de tot ce odinioară
trecuse cu pas de om
peste pragul altarelor, marilor grădini ale cerului,
unde doar grăunţa luminii reînvie
chip şi lut, de aici şi până-n veac

trecuse şi viaţa mea precum mraniţa pădurii,
precum scoarţa cărţilor,
zidul ros al bisericii
şi toate cele care se destramă
să-mi coasă cămaşă de mireasă din apa râului,
să-mi sape fântână în gândul bătrânilor
să-mi taie sicriul din păduri ce nu mai sunt

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!