Charlotte Bronte

Când ceaiul a fost gata, am vrut să mă apropii de masă, dar Bessie îmi spuse să stau liniștită, cu acel ton poruncitor pe care-l cunoșteam atât de bine. Voia să stau lângă foc; pusese în fața mea o măsuță pe care se aflau o ceașcă și o farfurie cu pâine prăjită; apoi mă așeză întocmai ca altădată pe un scaun și-mi dădu dulciuri exact așa cum făcea pe vremuri cu cele pe care le șterpelea pentru mine. Am zâmbit și la fel ca odinioară, m-am supus.

citat celebru din romanul Jane Eyre de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Wuthering Heights" de Charlotte Bronte este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -35.00- 9.99 lei.

Citate similare

Charlotte Bronte

Imagini din trecut îmi reveneau în minte, când o vedeam pe Bessie cum se învârtește în jurul meu, aducând tava pentru ceai și cele mai frumoase cești de porțelan, tăind pâinea și ungând-o cu unt, punând să se coacă un cozonăcel și dojenind din când în când pe micuțul Robert sau pe Jane, întocmai cum făcea altădată cu mine. Bessie păstra aceeași iuțeală în mișcări, pasul îi era la fel de ușor și privirea la fel de deschisă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
Charlotte Bronte

M-am ridicat, mi-am scos liniștită pălăria și mănușile fără să aștept invitație, apoi le-am spus celor două domnișoare Reed că mă duc să o caut pe Bessie, care trebuie să fie la bucătărie și s-o rog să afle dacă doamna Reed mă poate primi. M-am dus și după ce-am găsit-o pe Bessie și am trimis-o să-mi îndeplinească dorința, m-am apucat să-mi despachetez lucrurile. Până atunci mă ferisem totdeauna de aroganță: cu un an înainte, dacă aș fi fost primită în același fel, aș fi plecat din Gateshead chiar a doua zi; acum însă îmi dădeam seama că ar fi fost o purtare nechibzuită. Făcusem o călătorie de o sută de mile ca să-mi văd mătușa și trebuia să stau cu ea până ce avea să se însănătoșească ori să moară. N-avea nici un rost să-mi fac sânge rău pentru trufia și nebunia fetelor mătușei și singurul lucru cuminte era să nu le iau în seamă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Vladimir Potlog

Când stau cu voi la masă

Când stau cu voi la masă
Și închin un pahar cu vin.
Viața îmi pare mai frumoasă,
Îmi pare un vis sublim!

Vă ascult cum vorbiți,
Despre niște lucruri atât de banale,
Dar sunt mulțumit că soarta
V-a scos în a mea cale.

Eu nu sunt ca voi
Și voi nu sunteți ca mine,
Dar când suntem împreună
Zilele îmi par mai calde, mai senine.

Hai să fim uniți,
Hai să fim oameni de omenie,
Căci viața e scurtă și trebuie trăită
în pace și veselie,

Când stau cu voi la masă
Și mâncăm din aceeași pâine,
Atunci știu că Dumnezeu e cu noi,
Atunci înțeleg că Dumnezeu e cu mine.

poezie de (2024)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Charlotte Bronte

În fața mea văzui două doamne tinere. Una era tot atât de înaltă ca și domnișoara Ingram – foarte slabă, cu fața galbenă și aspră, avea în înfățișarea ei ceva ascetic, impresie subliniată și mai mult de simplitatea rochiei strâmte de lână neagră, de gulerul scrobit, de părul tras de pe tâmple și aspectul atât de călugăresc al mătăniilor de abanos cu cruciuliță în capăt, pe care le purta la gât. Am fost sigură că era Eliza, cu toate că fața ei prelungă și searbădă amintea prea puțin de cea pe care o cunoscusem pe vremuri.

citat celebru din romanul Jane Eyre de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine

am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine
înlăuntrul meu, în inima mea
știam asta, era ca o aspirație
mi-am imaginat dragostea
putea fi cum vrea ea
altfel ar fi fost greu s-o găsesc
viața a făcut acest lucru pentru mine
am aflat-o în sufletul meu
viața a decis pentru mine
m-am gândit și la faptul că dragostea
nu voia să se întâlnească cu mine
că se temea de sufletul meu
de minunea din sufletul meu
avea ochi frumoși dragostea
și-mi zâmbea
și în sufletul meu era furtună
și Dumnezeu era pregătit să rămână lângă mine
acum sufletul meu nu mai e împărțit în două
cântă melodii vesele inimii cerului.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Charlotte Bronte

Privirea rătăcită și glasul schimbat arătau ce prăbușire se petrecuse în ființa aceea atât de voinică odinioară. S-a răsucit agitată și a vrut să-și tragă plapuma, dar n-a izbutit, din pricina cotului meu, care se sprijinea pe un capăt al învelitoarei.

citat celebru din romanul Jane Eyre de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

E un exercițiu pe care-l fac de fiecare dată cu studenții: pun un scaun și stau. Și ei se așteaptă să-i întreb ceva, să le zic ceva, băi hai, faceți aia sau aia. Și încep și stau, știi, și sunt priviți de ceilalți, și nu știu ce să facă cu statul ăsta. "Aoleu, stau pe scaun". Și văd că e o tăcere absolută și toată lumea se uită la ei. Ăsta e un exercițiu pe care eu îl ador. Ăsta e un exercițiu pe care l-a făcut și Sanda Manu cu noi. Și e foarte bun, pentru că îți dai seama că foarte greu reușești tu să fii tu, personal, cu toate ale tale, stând pe un scaun. Atunci când ești privit. Atunci când lumea se uită la tine. E foarte greu.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Gurău

Mai bine stau...

.. mai bine stau să mă ajungă
din urmă că nu sunt legat
de prima iarbă cât de lungă
atât de naltă în păcat...

... mai bine stau să mă trimită
în satul meu cu oameni mari
consumatori de răsărită
e viața pusă în doi pari....

... mai bine stau legat la poartă
e-un nene ce iubește mult
conceptul arta pentru artă
și tare-aș vrea să îl ascult...

... mai bine stau să-mi văd de treabă
vezi bine nimeni n-a murit
iar pentru cei care mă-întreabă
să fiu un capăt de chibrit...

... mai bine stau să mor odată
de două ori știu nu se poate
în rai intra, poarta-i legată
c-un fir de ață și de toate...

... mai bine stau sfrijit la poartă!....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Charlotte Bronte

Pe vremuri jurasem să nu-i mai spun niciodată mătușă, dar acum socoteam că nu-i nici un păcat să uit și să calc acel jurământ. I-am prins mâna ce sta întinsă peste cearșaf și dacă în clipa aceea ea ar fi strâns-o cu bunătate pe a mea, aș fi simțit o adevărată plăcere. Dar firile reci nu sunt așa de ușor de îmblânzit și nici antipatiile profunde nu se sting atât de iute. Doamna Reed își retrase mâna și întorcându-și fața de la mine, spuse ceva despre noaptea care era caldă. Îmi aruncă iar o privire la fel de înghețată și în clipa aceea am înțeles că părerea ei despre mine, sentimentele ei față de mine nu se schimbaseră și nici nu se puteau schimba vreodată. Am văzut în ochii ei de piatră, prin care nu putea răzbate lumina dragostei și din care nu puteau izvorî lacrimi, că era hotărâtă să mă socotească până în ultima clipă drept tot ce poate fi mai rău, fiindcă de m-ar fi socotit bună, ar fi simțit nu o bucurie mărinimoasă, ci o durere aprigă, o durere de rană adâncă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Charlotte Bronte

Cu aproape nouă ani în urmă, tot Bessie mă însoțise de-a lungul aleii pe care o urcam acum. Într-o întunecată, cețoasă și urâtă dimineață de ianuarie părăsisem casa aceea dușmănoasă, cu amărăciune și deznădejde în suflet, simțindu-mă alungată și proscrisă, ca să-mi aflu adăpost la înghețatul Lowood, locul acela atât de îndepărtat și atât de puțin cunoscut mie.

citat celebru din romanul Jane Eyre de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Poetul

un haos plânge în mine
sau râde homeric
ha-ha-ha
nu stau
nu aștept nimic
mă sprijin de gânduri opace
nu sunt acel ce îl cauți
nu scriu slove de aur
nu sunt acel chemat
nu am nici frumusețe, nici noroc
pasul e întunecat și gol
de ce îmi cer să râd
când lacrimi curg
am patimă la joc
știu, știu, nu am noroc
de ce te apropii
nu, te rog
se zvonea ieri prin târg
că sunt tânăr poet
ei, un nebun, un cântăreț
ce pot să fac
să țip, să plâng, să tac
din neant am fost creat
unde plec...
e drumul meu
dau de pereți cu el
aici, nu am ce să mai fac cu el
de mine,
vai de mine...
e bine, e tare bine, nu...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

4 februarie 1663. Astăzi fiind zi de colocviu la școala de pe lângă catedrala Sf. Paul, am ascultat câteva disertații la cele șapte științe liberale; deși erau exact ca disertațiile școlarilor de altădată, parcă totuși nu erau așa de bune ca ale noastre, de pe vremuri. M-am dus să asist la examenele claselor mari la latină, la greacă și la ebraică; găsesc că n-au răspuns nici pe departe cum răspundeam noi; doar la geografie s-au prezentat bine. Apoi am coborât în școală;

în Jurnal, Anul al patrulea (1663) (1965)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Concise Pepys" de Samuel Pepys este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 10.99 lei.

O mamă face bilanțul

Băiatul meu aproape nu-mi mai scrie.
Ba, totuși, mi-a mai scris de Paște:
Se-ntoarce-n timp mereu cu duioșie
Și dragostea din sufletu-i o recunoaște.

Atunci când l-am văzut ultima oară
era exact acum un an jumate.
Mai stau din când în când la noi în gară
și văd cum pleacă trenuri către el, departe.

Iar câteodată chiar îmi iau bilet
și gata sunt să mă pornesc să-l văd.
Cobor însă apoi din tren discret
și merg să dau biletul îndărăt.

Acum un an și-a luat și o nevastă
a cărei poză a zis că o primesc.
Mă vor lăsa acum să vin la ei în casă?
O pătură aș vrea să le-mpletesc.

Însă nu știu de-așa ceva îi place...
și dacă îl iubește cum ar merita.
Mă simt o solitară de o vreme-ncoace.
Oare ca el și alții pe lume-or exista?

Ce bune au fost acele-apuse vremuri,
când locuia în casa părintească!
Acum stau noaptea și-ascult în beznă trenuri.
Oare continuă și-acum să mai tușească?

I-am pus pantofii mici cu grijă la păstrare.
Acum el a crescut și-n veci o sa-mi lipsească.
Iar eu stau liniștită și totuși nu am stare.
Cel mai frumos ar fi copiii să nu crească.

poezie celebră de din Zarvă în oglindă (1929), traducere de Dragoș Carasevici
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "35 mai" de Erich Kastner este disponibilă pentru comandă online la 28.80 lei.

Bessie: O, prima întâlnire. O să fie interesant. Hei, ce s-a întâmplat?
Joey: Nu știu, pare ciudat. Adică Dawson și cu mine la o întâlnire? Nu ți se pare ciudat?
Bessie: A fost ciudat când v-ați sărutat?
Joey: Nu, a fost destul de bine. Dar ideea e că nu s-a mai întâmplat de atunci, adică de ieri.
Bessie: Nu e neobișnuit pentru că eu cred că al doilea sărut e mereu mai dificil decât primul.
Joey: De fapt ne-am sărutat de mai multe ori în seara aia.
Bessie: Da, dar se consideră ca fiind doar un sărut, iar acel prim sărut este cel pasional. Este cel plin de dorință și atracție, dar cel de-al doilea sărut este rațional. Ai timp să îți faci griji și să analizezi, iar majoritatea femeilor preferă acel prim sărut, dar eu îl prefer pe al doilea pentru că este vorba despre ceva mai mult. Vei primi cel de-al doilea sărut, Joey și va fi minunat. Va fi real. Va fi plin de înțeles.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Corina Dașoveanu

* * *

m-am gândit să-mi desenez o casă.
am început cu un scaun,
fiecare om are nevoie
de un colț de sentiment stabil
pe care să se așeze când obosește
de prea multă închipuire.

apoi am schițat un pom.
încă nu m-am hotărât dacă va fi un nuc,
peste care să treacă umbrele
spre odihna lor neagră, ascunsă în nord,
sau va fi un altceva,
din care să înfrunzească gălăgios, dimineața, vrăbiile...

între timp,
am adormit între cele 4 crengi cardinale
pe care le înfipsesem pe post de structură
în schița asta săracă
și am lăsat desenul să se gândească singur
despre câtă dragoste ar avea nevoie
pentru umplerea încăperii.

când m-am trezit, desenul era gata.
era foarte cald înăuntru,
mirosea a nou
și a cineva care încă nu venise...

această casă seamănă cu mine, am zis.
stă norocul în ea ca un ou.
sunt un cuib.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

În așteptare, Lia controlă cu privirea-i albastră interiorul cabinetului instructorului, fără a se atinge de nimic. Pe o măsuță găsi însă patru broșuri cu date și informații referitoare la misiunea pe care urmau să o întreprindă, broșuri despre care era sigură că erau adresate celor patru candidați care vor reuși să treacă de toate cele cinci teste, așa că luă o broșură de acolo și se așeză, afundându-se în studierea amănunțită a acestei broșuri. În timp ce ea citea liniștită în cabinetul domnului Manea, pentru ceilalți candidați, al cincelea test nu se sfârșise încă; nici pentru examinatorii lor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bine, Doamne, stau...!

O, Doamne, cât de bine stai
În fericirea cea din Rai
Și bine, Doamne, stau și eu
Că Rai e și-n sufletul meu!

Mai chicotește câte-un sfânt
Când deodată-ncep să cânt
Și pizmă-mi poartă-n barba lor
Toți dracii care trist mă vor...

Am fost pe placul lor mereu,
Acum stau să iubesc și eu
Și pe argintul Lunii jur
Ca fericirea mea s-o fur
Că numai ea-i fără cusur.

poezie de
Adăugat de Ioan MorosanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Woody Allen

Mickey: Acum o lună cam, am avut o zi în care simțeam că am ajuns la capătul puterilor. Nu mai voiam să trăiesc într-o lume fără Dumnezeu. Am pușca asta, care, mă crezi sau nu, am încărcat-o și am dus-o la tâmplă. Și-mi amintesc că mă gândeam că gata, o să mă sinucid. Dar dup-aia mi-am zis... și dacă mă înșel? Dacă Dumnezeu există? În cele din urmă, nimeni nu știe asta. Apoi m-am gândit că nu, nu e suficient, vreau certitudini. Și-mi aduc aminte foarte clar că ceasul ticăia, iar eu stăteam acolo nemișcat, cu arma la tâmplă, întrebându-mă dacă să trag sau nu. (Arma se descarcă.) Dintr-odată, arma s-a descărcat. Fusesem atât de încordat încât degetul meu a apăsat pe trăgaci fără voia mea. Dar transpirasem suficient de mult ca arma să alunece de pe tâmpla mea și să nu mă nimerească. Brusc s-au adunat vecinii la ușă și... mă rog, scena a fost de iad. M-am dus la ușă, nu știam ce să spun, eram jenat și confuz și în mintea mea totul se derula cu o sută de kilometri pe oră. Și mi-am dat seama că trebuie să ies din casă, să simt aerul curat și să-mi limpezesc gândurile. Îmi aduc aminte că m-am plimbat pe străzi atât de mult că nu mai știam ce e cu mine, totul părea atât de violent și ireal. Am hoinărit o vreme, trebuie să fi fost ore. Mă dureau picioarele, îmi simțeam capul greu, trebuia să mă așez jos, așa că m-am dus la un cinematograf. Nu știam ce film rulează, doar aveam nevoie de un moment de liniște ca să-mi adun gândurile, să găsesc o logică pentru a reseta lumea pe o perspectivă rațională. M-am dus sus, la balcon, și m-am așezat pe scaun. Mai văzusem filmul de atâtea ori când eram copil, dar întotdeauna mi-a plăcut. Și cum mă uitam la actori, prins în acțiune, mă întrebam cum să te gândești să te sinucizi? E atât de stupid. Uite-i pe oamenii aștia din film, sunt atât de amuzanți... ce importanță mai are că adevărul e întotdeauna dureros? Și ce dacă Dumnezeu nu există și trăim o singură dată și asta e tot? Și totuși, de ce să nu vrei să trăiești? Doar nu e toată viața asta un obstacol. Și mă gândesc că ar trebui să încetez să îmi mai distrug viața căutând răspunsuri pe care nu le voi găsi niciodată și să mă bucur de atâta cât e. Și poate, cine știe, mai e ceva și după. Șansele sunt mici, dar... e tot ce știm.

replică din filmul artistic Hannah și surorile ei, scenariu de (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Play It Again Sam Paperback" de Woody Allen este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

Cutremure

un mal departe de celălalt. o zonă de deraiere
în care alunecăm zi de zi cu piepturile încinse
de heets-urile pe care le-am încălzit

în loc de fumul de țigară / aburul tutunului încălzit.

pe bulevarde o liniște totală. doar ceasul ticăie
anunțănd sfârșitul iminent al timpului.

pauză de țigară

// nu sunt acea păpușă care cere un foc în mijlocul bulevardului pentru a fi băgată în seamă.
nu sunt acea femeie care are pieptul puternic plin de zale și iluzii.
port iluziile în altă parte / în pantece acolo unde nu poate ajunge nimeni.
nici tu //

pe primul mal stau părinții mei într-o casuță mică cu geamuri galbene.
stau în prag / îmi fac cu mâna / dar mâinile lor sunt însângerate.

mi se pare că-s morți / dar ei se uită la mine și-mi zâmbesc.
zâmbetele lor mă sperie.

pe celălalt mal sunt eu și cu tine / în camera noastră luminoasă și lustruită.
eu stau pe parchet și număr clipele până cand respirația mea se va opri.
expir ioni de argint. ioni de argint din trupul meu supus atât de mult
promisiunilor de evadare.
tu stai și te uiți la mine. e atât de bine.

// pauză de țigară. //

cutemur și dintr-o dată nu mai știu în ce parte să mă duc.
cerul isi târâie picioarele lungi lângă mine/ norii lui sunt
perne care mă sufocă.
adevărul este acesta. oriunde aș fi trebuie să te iau și pe tine.

orinunde aș fi trebuie sa îi iau și pe ai așa cu tot cu măinile lor însângerate,
zâmbetele lor lugrube & senzația că sunt morți.

dar din nou spun. spun. e atât de bine. dacă n-aș avea amintirile acestea aș muri.
aș fi o pasăre fără control
fără busola internă a magnetismului care o leagă de pământ.
tu lea-gă-mă de patul acesta cu aceasta sfoară neagră / și lasă-mă să rămân aici.
pe bulevarde o liniște totală.

// pauză de țigară //

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Rugă pentru ziua Schimbării la Față

Doamne!...
Lasă-mă să stau de vorbă cu Tine,
Nu fi Tată vitreg cu copilul Tău,
Care n-a făcut în viață decât bine
Și n-a fost plătit în schimb decât cu rău...

Lasă-mă să-Ți spun că nu se poate
Să rămâi mereu așa cum ești,
Când puterea Ta se-ntinde peste toate
Și când toate sunt așa precum voiești...

Lasă-mă să-Ți spun c-alcătuirea
Celor ce le crezi fără prihană
A-nceput să răzvrătească omenirea,
Dornică de-o viață mai umană...

Fă să fie-așa precum se spune
C-ai fi vrut să fii cu lumea toată -
Rău cu cele rele,
Bun cu cele bune -
Fii măcar acum ce n-ai fost niciodată...

Fă să fie bine pentru bine
Și, la fel, frumos pentru frumos
Și să fim și noi la fel cu Tine -
Cel de Sus la fel cu cei de jos.

rugăciune de din Gândirea, VII, nr. 9 (septembrie 1927)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook