Cu adevărat cu El?

"Cine zice că rămâne în El, TREBUIE să trăiască şi el cum a trăit Isus." (1 Ioan 2,6)

Cărările spre slăvile-aurite nu au sfârşit, dar au un început -
În grajdurile Betleemului Iudeii - acolo-au luat fiinţă şi-nceput.
Ai cunoscut şi tu, creştine, umilinţa acelei pocăinţi zguduitoare,
Primind s-apuci, batjocorit fiind, să mergi şi tu pe-a grajdului cărare?
Acel ce a creat şi timp, şi spaţiu a trebuit să fugă urmărit
De-un fir de praf, de un nimic, de-un nimeni, dar care totuşi îl ura cumplit.
Ai cunoscut şi tu, creştine, această ură stârnită de viaţa ta divină?
De nu, ai grijă: n-ai să-mparţi nici pacea din veşnicia care stă acum să vină.

Acel ce le-a făcut şi e dispecer, veghind de veacuri peste lumi şi stele,
Şi-a aşteptat chemarea în lucrare, treizeci de ani tot adunând surcele.
Ai cunoscut şi tu această aşteptare, făcând un lucru foarte ne'nsemnat,
În timp ce-o mare misiune-ţi sta în faţă? Putut-ai tu s-aştepţi să fii chemat?

Acel ce a hrănit pe mii de oameni, El însuşi fu din greu înfometat,
Deşi numai dorind putea să aibă; nu-i totul oare tot prin El creat?
Ai cunoscut şi tu, creştine, lipsa şi ai răbdat în timp ce-ai fi putut
Să ieşi din ea neascultând de Domnul, oricând, dacă aceasta ai fi vrut?

Acel ce prin cuvântul gurii Sale a pregătit la oameni locuinţă,
El însuşi n-avea unde-Şi pune capul, să-Şi odihnească sfânta Lui fiinţă.
Ai practicat şi tu această renunţare la vreo nevoie legitimă pentru viaţă,
Lipsindu-te de bani, de somn sau de confort, pentru măreaţa misiune care-ţi sta în faţă?

"Mâncarea Mea - spunea odată Domnul - e să fac voia Tatălui ceresc
Şi-o noapte-ntreagă-am stat în rugăciune, s-o aflu, iar acum vreau s-o-mplinesc."
Te-a ars vreodată şi pe tine focul dorinţei de-a cunoaşte voia sfântă
Până-ntr-atât să-nchizi televizorul, ca să petreci o oră-n plus de părtăşie sfântă?

Acel ce-n viaţa Lui n-a cunoscut păcatul rosti în timpul cruntei morţi pe cruce
Cuvântul cel mai scump prin care vestea iertării de păcate ne-o aduce.
De câte ori întins pe stâlpul infamiei, deşi erai complet nevinovat,
Rostit-ai rugăciunea de iertare pentru acel ce cinstea ţi-a mâncat?

El a murit, dar nu ca să rămână-n groapă, ci devenind izvor de viaţă dătător.
Ai înviat şi tu, trăind acuma din putrezirea eului tău muritor?
Ori mort, ori viu; ori moarte, ori viaţă dai.
Nu-i cale de mijloc. Răspunde-acum: în care dintre ele eşti şi stai?

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peronul gării nu e acel spaţiu de aşteptare cunoscut de oricine. E un fel de timp în care sufletul îşi opreşte pe-o clipă motorul pentru a putea muri din nou.

Miron Mariana (septembrie 2013)
Adăugat de Miron Mariana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi la Domnul

Veniţi la Domnul mântuirii
La Acel ce munţii a întărit
Nădejdea mea ş-a omenirii
La Acel ce marea a potolit.
La Acel ce umple-n veselie
Apusul, zorile de zi
La Acel care dă bogăţie
Ce dealuri face a sări.

Veniţi, că Domnul e scăpare
E locul ‘nost de adăpost
Fără de El nu e salvare
Şi viaţa n-are nici un rost.

Veniţi că Domnul e putere
Pe mâini ne poartă-n cale grea
Dă îndurare, mângâiere
E Soare, Scut şi va lucra.

Veniţi la Acel care dă hrana
Ce cu lumina S-a învelit
La Acel ce închide orice geană
La Acel ce zilele-a lungit.

Veniţi. că somnul face dulce
Şi boale vindecă de tot
Veniţi la El, veniţi la Cruce
Veniţi că Domnu-I Savaot.

Pe aripi de vânt altul nu merge
Şi car din nori nu şi-a făcut
Păcatul altul nu va şterge
Nu e putere - este lut -.

Veniţi căci ziua e aproape
Şi în curând El va sosi
Veniţi la El din neagra noapte
Se arată zorile de zi.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când există acel spaţiu, acea tăcere şi acea nemăsurată energie, ia fiinţă acel ceva care este dincolo de orice nume, de orice măsură şi de orice timp; atunci ia fiinţă acel ceva care este sacru. Dar pentru a-l găsi, trebuie să ai mare iubire, mare compasiune, şi totul trebuie să înceapă acasă.

Krishnamurti în Mintea fără margini
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân Pământ

Bătrân Pământ, bătătorit de păsurile vremii,
Preafrământat şi răscolit de oameni şi milenii
Sunt mulţi acei ce i-ai hrănit cu pâine şi mărire,
Cu strălucire şi belşug, cu dor de nemurire,
Şi-a căror soartă ai unit apoi în bolta-ţi sumbră,
Trezindu-se că tu, Pământ, te-ai dus ca şi o umbră.
Iar bogăţia, slava lor, coroane, sceptre, nume
Le-ai spulberat, ostil Pământ! Au fost ca nişte spume.
Ei sunt acuma la un loc cu plebea ordinară,
Cu sărăcimea căreia n-au vrut odinioară
Nici o dojană a le da. Acum, fără-osebire,
Le macini carnea, iară ei se duc în nemurire.
Nu meriţi, nu, bătrân Pământ, s-adun comori pe tine!
Mi-e scârbă de onoarea ta! Tot ce dai tu, nu ţine.
Înşelătoarele baloane de la clăbucul de săpun
Îţi concurează ispitirea şi preţul ce pe tine pun.
Detest chemările ce-mi faci şi amăgiri bizare.
Tu doar promiţi, dar ştiu ce dai: speranţe-nşelătoare.
Îmbie-mă, dar e-n zadar, căci am găsit un Altul,
Coborâtor din alt tărâm, din cerul preaînaltul.
El mi-a înfipt adânc în piept speranţe şi-mplinire,
Şi-n haosul în care tu m-ai dus prin amăgire,
"Lumină!" El a poruncit şi "Linişte deplină!"

Trezit din somn de amăgiri, prin pacea Lui Divină,
Vreau să ţi-o spun dar apăsat: eu pot a te alege;
Dar tot ce ai chiar de mi-ai da, nu poate să mă lege!
Tu eşti un cerc, un globuleţ prin spaţiu-alergător,
Şi tot ce dai e trecător, ca gândul zburător.
Căci ce eşti tu, bătrân Pământ? Un punct de conştienţă
A Celui care singur e, singura existenţă.
Un singur "SUNT" ai cunoscut şi tu, şi eu, şi toate:
Acela este Dumnezeu, din sferele înalte.
De El, de acest singur "SUNT" mi-e inima legată,
Cu o iubire de la El. Tu nu poţi niciodată
A mă avea din mâna Lui, nici prin momeli, nici forţă,
Căci arde-acum în viaţa mea a dragostei Lui torţă.
Bătrân Pământ, o ştiu, aşa-i, nu eşti tu vinovat,
Ci eu-s acel ce te-a făcut să fii azi blestemat.
Dar în curând vei fi şi tu sfinţit, cum sunt şi eu
Pe-altarul arderii prin foc trimis de Dumnezeu.
Aşa cum viaţa mea a ars prin crucea lui Isus,
Aşa vei arde nimicit şi tu prin foc de sus,
Ca să te naşti un nou Pământ, curat pentru vecie,
Pe care va trona în veci Cel viu din veşnicie.
De-aceea eu nu preţuiesc comorile-ţi fragile,
Căci viaţa ta s-ar număra oricând chiar şi în zile.
Aceasta ştiu de la Acel din, prin şi pentru care
Am fost făcuţi şi eu, şi tu, creaţiile Sale.

O da, bătrân Pământ, acum lumina Lui cerească
Îmi e cu totul îndeajuns, la timp să mă trezească
Din somnu-adânc al lui Satan, ce-arată înspre tine
Ca înspre singurul ce eşti, de care totu-ar ţine.
O, da, Isus îmi e de-ajuns. Iar tu, de vrei a-mi da
Un loc sau vreun hatâr cumva, mie-mi e totuna.
Filele istoriei tale acum sunt pe sfârşit,
Iar eu, urmaş al lui Isus, de Tatăl sunt trezit
Să văd ce soartă ai: curând vei arde-n întregime,
Cu aur, slavă, bogăţii, cu tot ce ai pe tine.
Ei, spune-atunci, bătrân Pământ: când ştiu că pe altar
Vei arde în curând de tot, aş mai putea măcar
Să mă gândesc a mă lega de tine în vreun fel?

O, nu! Isus îmi e de-ajuns! El, Singurul Acel
Ce-n veci rămâne neschimbat. Isus mi-ajunge acum,
De nu mi-ai da, bătrân Pământ, nici praful de pe drum!
Degeaba strigi, căci eu sunt mort. Ce-i viu acum în mine
E slava vieţii lui Isus, ce te-a învins pe tine,
Atunci când tu L-ai ispitit, în ţarina pustiei,
Cu toată strălucirea ta şi slava bogăţiei.
Acel Isus e azi al meu. El mi S-a dăruit.
Şi mi-e de-ajuns. De ce mai strigi? În El sunt împlinit.
Tu n-ai ce-mi face, eu sunt mort. Isus trăieşte-n mine,
Şi cheamă-L, dacă mâna-ţi dă, cu daruri de la tine.
Nu mă înmoaie amăgiri, nu mă-nspăimânţi nici cu urgii.
Isus pe toate le-a-nfruntat, şi împotriva Lui tu vii.

Isuse, Tu îmi eşti de-ajuns în orice-mprejurare;
Eu numai Ţie îţi aduc, acum, şi-n veci o venerare,
Un preţ, tot preţul care e şi toată-a mea-nchinare!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru fiinţă.

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Atunci" şi "Acolo"

(Geneza 18,17 şi 22)

Când citeşti Sfânta Scriptură luminat de Duhul Sfânt,
Găseşti taine mari pitite sub câte un mic cuvânt.
Iată unul spre exemplu: Avraam, privind odată
Cum fierbea-n văpaia zilei pustia înfierbântată,
A văzut trecând pe-acolo trei bărbaţi, trei călători,
Exponenţi sfinţi ai puterii, cu un rol executor.
Cum îi vede, li se pleacă şi le cere ca favor
Să îl lase să le facă spălarea picioarelor.
Iar după ce-i ospătează cu ce are şi ce poate,
Să îi lase să-şi urmeze drumul lor pe mai departe,
Îngerii primesc oferta, apoi Avraam grăbit
Pregăteşte iute cina şi începe la servit.
După ce termină masa, îngerii îi spun că vor
Să-şi vadă pe mai departe de călătoria lor.

Aici este punctul unde se consumă actul care
Justifică poezia căreia-i daţi ascultare.

Avraam nu se mulţumeşte doar cu timpul scurt în care
I-a avut părtaşi în casă, la odihnă şi mâncare,
Ci, fără să ia în seamă oboseala din pustie,
Se scoală să îşi petreacă oaspeţii-n călătorie.
Şi ATUNCI - zice Scriptura - când Avraam îi petrecea,
Din dorinţa lui cea sfântă lângă Domnul să mai stea,
ATUNCI îi conferă Domnul cinstea şi onorul care
Şi-azi le are pregătite pentru noi, când fiecare
Clocotim în inimi dorul lui Avraam cel credincios,
De-a petrece cât mai multă vreme cu Domnul Hristos.
ATUNCI când el a fost gata a-şi jertfi confortul său
Pentru câteva momente, să le stea cu Dumnezeu,
Domnul a fost şi El gata cu o dublă cinste, care
Nu fusese cunoscută până-atunci încă sub soare.
Iată-l deci chemat la rangul de înalt consilier,
Discutând cu Domnul planuri, sus alcătuite-n cer.
Iar al doilea har în urmă, la atâta dăruire,
Este sacrul privilegiu de a face mijlocire
Pentru Lot cel lacom care, în goana după avere,
Se-ndeletnicea în viaţă cu ce e pământ şi piere.

O, ce lecţie bogată şi plină de-nvăţăminte
Ne-a pus Duhul Sfânt în faţă, prin textul de mai-nainte!

Sunt creştini cari plâng cu jale că nu pot să înţeleagă
Voia Domnului în viaţă şi deci nu pot s-o aleagă.
Tu acel care eşti sincer şi cu-adevărat doreşti
Să cunoşti voinţa sfântă, pentru ca s-o împlineşti,
Află că de multă vreme chiar Domnul Se străduieşte
Să-ţi arate, însă, vezi tu, El nu Se dezvăluieşte
Decât să-ţi incendieze inima cu-n foc nestins
De-al cuprinde-n timp şi spaţiu pe Cel veşnic necuprins.
Dup-aceea însă pleacă, iar tu trebuie la fel
Ca Avram să ieşi cu Domnul şi să zăboveşti cu El.

Ziua când întâia oară ţi-a luat foc în suflet dorul
Să cunoşti în viaţă voia cum o vrea Mântuitorul,
Este ziua ta în care Domnul Cel de altădată
Vine să te viziteze, ca pe Avraam odată.
Dacă deci vine la tine, ca la Avraam la fel,
îl petreci şi tu pe Domnul? Faci şi tu ce-a făcut el?
Despre Avraam ne-arată Cuvântul că şi-a lăsat
Umbra rece şi plăcută şi cu Domnul a plecat;
Şi-abia numai în pustie, unde dogorea cuptorul,
Domnul Se destăinuieşte şi-Şi ridică slujitorul
La un rang ce până-atuncea nu fusese niciodată
Cunoscut aici pe Terra, după ce-a fost blestemată.

Cum stau lucrurile pare când e vorba despre mine:
Am lăsat şi eu ce-mi place şi ce-mi face mie bine,
Ca să pot rămâne singur cu Domnul ca în pustie
Şi să mi Se reveleze, ca lui Avraam, şi mie?
Aş vrea să mai spun o dată că în ceea ce priveşte
Cunoaşterea voii sfinte, faptul principal nu este
Să ştii pe de rost Scriptura, nici doar să fii credincios,
Ci să ieşi din tine-afară şi să stai lângă Hristos.
Căci precum se vede-n textul din Scriptura arătată,
Domnul nu a stat de vorbă cu Avram de prima dată,
Ci ATUNCI - spune Cuvântul - când Avram a părăsit
Umbra lui dulce de-acasă şi cu Domnul s-a-nsoţit,
ATUNCI îi împărtăşeşte Domnul voia Lui cerească
Şi ACOLO îl învaţă şi arta să mijlocească.

Aş vrea să revin acuma cu-ntrebarea de mai sus:
Cum stai tu când este vorba de rămasul cu Isus?
Să zicem că dimineaţa ai citit tu în Cuvânt
Că-i ferice credinciosul care-n viaţă pe pământ
Hrăneşte şi vizitează un sărac neputincios,
Că prin asta el petrece direct cu Domnul Hristos.
Mai târziu, înspre amiază, Hristos vrea să îţi vorbească
Indicându-ţi o adresă, unde vrea să te-ntâlnească.
Însă la adresa-aceea nu e cerul de cleştar,
Ci-i un Lazăr plin de bube, ce stă-ntr-un bordei murdar.
N-are bani nici pentru pâine şi mai şi miroase greu,
Că-i bolnav şi n-are cine să-l ducă nici la WC-eu.
Vai, cât de neprimitoare e pustia cea fierbinte,
Locu-n care însă Domnul vrea să-ţi spună taine sfinte!
Dar cât de ispititoare e şi umbra cea stufoasă
De-a rămâne să vezi meciul la televizor acasă!
Sau te-aşteaptă şi vecinul, să câştigi dolari la el...
Lasă-L pe Isus săracul, ai să-L vezi când mergi în cer.
Vizitându-L azi pe Domnul, sărac şi paralizat,
Pierzi venitul şi dolarul din pământul blestemat.

Iată, două voci te cheamă; însă tu să ştii, creştine:
Numai prima-i de la Domnul, cealaltă din iad îţi vine.
Rămâi astăzi lângă Domnul, cel bolnav şi-n sărăcie,
Ca să stea şi El cu tine în eterna veşnicie,
Căci numai "ATUNCI" şi-"ACOLO", lângă Domnul de petreci,

Vei cunoaşte fericirea, de acum şi până-n veci!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jack: Rose, cu tine viaţa nu-i de ici, de colo. Bine, pe dinafară, eşti o fetiţă rasfăţată, dar în realitate eşti cea mai surprinzătoare, uluitoare, minunată femeie din câte am cunoscut eu...
Rose: Jack, eu...
Jack: Nu, lasă-mă să termin. Eşti uimi...- nu sunt tâmpit, ştiu cum decurge totul. Am doar 10 dolari în buzunare, nu am ce să îţi ofer şi ştiu acest lucru. Înţeleg. Dar sunt deja implicat. Dacă tu sari, o fac şi eu, îţi aminteşti? Nu pot să plec fără să ştiu că îţi va fi bine... Este tot ce vreau.
Rose: Ei bine, sunt bine... voi fi bine... serios.
Jack: Serios? Nu cred. Te-au închis, Rose. Şi vei muri dacă nu scapi. Poate nu acum, pentru că eşti puternică, dar... mai devreme sau mai târziu, acel foc care mă atrage la tine, Rose... acel foc va izbucni.
Rose: Nu este menirea ta să mă salvezi, Jack.
Jack: Ai dreptate... tu însăţi eşti singura care o poate face.

replici din filmul artistic Titanic
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp dai pentru Isus?

În viaţa-aceasta trecătoare
C-un ne-aşteptat şi brusc apus
Tu eşti chemat, ca fiecare,
Să dai răspuns la o-ntrebare
De-o importanţă foarte mare
"Cât timp dai tu pentru Isus?"

Ai timp de prieteni, şi e bine
Dacă-i ajuţi şi-i fericeşti;
Dar, mai presus de-orice şi-oricine,
Petrece-ţi timp cu El, creştine,
Şi în relaţia cu Sine
Cu totul să te dăruieşti.

Îţi faci timp pentru relaxare
Vizionând/citind ceva...
Dar nu-i mai câştigată oare
Clipa cea tainică în care
Isus, în slava Lui cea mare,
Vorbeşte cu fiinţa ta?

O, da, cu mult mai preţioasă
E părtăşia cu Hristos;
Ce stare 'naltă, glorioasă
Când uiţi de tot şi nu-ţi mai pasă
Păşind cu-avânt şi dor spre Casă,
Plin de nădejde, bucuros!

Dai timp şi vlagă – pentru gură –
Muncind aproape-o 'ntreagă zi;
Însă Cuvântul din Scriptură
E hrana unică şi pură
Ce-ntinereşte-a ta făptură
Dacă-ţi faci timp pentru-al citi.

Din viaţa ta aglomerată
Îi dai lui Isus doar un pic
Sau, mai grav, poate niciodată...
Dar ce-o să faci la judecată,
Când vei vedea că-n truda-ţi toată
Făcut-ai totul şi nimic?!

Ia bine seama azi, creştine,
Ce faci cu timpu-ţi preţios;
Să nu te pierzi pe veci pe tine,
Alege de acum mai bine,
C-aici şi-n viaţa care vine
Să dai TOT timpul lui Hristos!

Amin.

poezie de Paula Diţă (27 martie 2013)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp dai pentru Isus?

În viaţa-aceasta trecătoare  î
C-un ne-aşteptat şi brusc apus
Tu eşti chemat, ca fiecare,
Să dai răspuns la o-ntrebare
De-o importanţă foarte mare
"Cât timp dai tu pentru Isus?"

Ai timp de prieteni, şi e bine
Dacă-i ajuţi şi-i fericeşti;
Dar, mai presus de-orice şi-oricine,
Petrece-ţi timp cu El, creştine,
Şi în relaţia cu Sine
Cu totul să te dăruieşti.

Îţi faci timp pentru relaxare
Vizionând/citind ceva...
Dar nu-i mai câştigată oare
Clipa cea tainică în care
Isus, în slava Lui cea mare,
Vorbeşte cu fiinţa ta?

O, da, cu mult mai preţioasă
E părtăşia cu Hristos;
Ce stare 'naltă, glorioasă
Când uiţi de tot şi nu-ţi mai pasă
Păşind cu-avânt şi dor spre Casă,
Plin de nădejde, bucuros!

Dai timp şi vlagă – pentru gură –
Muncind aproape-o 'ntreagă zi;
Însă Cuvântul din Scriptură
E hrana unică şi pură
Ce-ntinereşte-a ta făptură
Dacă-ţi faci timp pentru-al citi.

Din viaţa ta aglomerată
Îi dai lui Isus doar un pic
Sau, mai grav, poate niciodată...
Dar ce-o să faci la judecată,
Când vei vedea că-n truda-ţi toată
Făcut-ai totul şi nimic?!

Ia bine seama azi, creştine,
Ce faci cu timpu-ţi preţios;
Să nu te pierzi pe veci pe tine,
Alege de acum mai bine,
C-aici şi-n viaţa care vine
Să dai TOT timpul lui Hristos!
Amin.

poezie de Paula Diţă (27 martie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A plătit Isus tot preţul

A venit Isus din cer
El Lumina şi Iubirea
Pentru oamenii ce pier
Să le aducă izbăbirea

Nici în înger de lumină
Nici arhanghel strălucit
Ci în om fără de vină
Creatorul a venit

Creatorul cel sublim
Însuşi El s-a coborât
Fiul slavei—Prinţ Divin
La noi iată a venit

El Acel ce ne-a iubit
Mai 'nainte de a fi
În plan când El ne-a zărit
De atunci El ne iubi

Şi cu Tatăl ce-mpreună
Lutul fin l-a frământat
Până când apoi în urmă
A Lor Chip iată i-au dat

Şi-a suflat în nări suflare
Şi omul a devenit
O fiinţă pe cărare
Cu um mers neobişnuit

Căci avea din Dumnezeu
El suflare din suflarea
Taină ce e-n empireu
Singură fiind lucrarea

Ce-avea taina nemuririi
Prin suflarea Celui Sfânt
Şi amprentele iubirii
Ale-Ntâiului Cuvânt

El Lumina şi Adevărul
Fiul Celui Prea Înalt
Ce-a rămas pentru om ţelul
Ce se vrea în veci curat

El e unica Fiinţă
Din Tatăl ce s-a născut
Şi-n toate e biruinţă
Tatălui fiind plăcut

Şi omul a devenit
Pe pământ stăpân pe toate
Totul i-a fost oferit
De Cel ce-i stăpân pe moarte

De Cel care a creat
Tot ce mişcă pe pământ
Şi ce e în lung şi-n lat
În imensul Infinit

Însă omul a căzut
În ispită şi-ncercare
Şi păcatul l-a umplut
Transferându-l la pierzare

De aceea a venit
Domnul Isus să-l salveze
Creatorul Cel slăvit
Iar viaţă să-i doneze

Fiinţa aceasta ce-i din lut
Din lumină şi iubire
Sub povoară a căzut
Morţii dată— la pieire

Ce-a creat Domnul mai scump
Mai curat şi în lumină
Totul pururea-i pierdut
Căci imensă i-a lui vină

Pe pământ iat-a sosit
La noi Însuşi Creatorul
Să-şi salveze în sfârşit
Omul— ce-i fură fiorul

Şi-i fură chiar şi iubirea
Chipul Lui— doar el îl poartă
Însă nu— neprihănirea
Căci el e-o fiinţă moartă

Domnul Isus a venit
Să-i redea iarăşi viaţa
Omul iar neprihănit
Să-i privească în veci faţa

A venit ca să plătească
El păcatul cel amar
Şi fiinţa omenească
Să fie-mbrăcată-n har

Iar Cuvântul Cel Divin
În smerenie-mbrăcat
S-a plecat spre cel în chin
Înspre omul vinovat

S-a plecat spre cel căzut
Şi rănit şi plin de sânge
Un rob iată s-a făcut
Boala— moartea spre învinge

Mâna ce a plămădit
Lutul umed cu fineţe
Iată astăzi s-a oprit
La rănit cu aşa tandreţe

Şi cu atâta gingăşie
Rănile i le-a spălat
Cum numai El singur ştie
Şi le-a uns şi le-a pansat

Nu există nicio mână
Ca a Sa pe acest pământ
Căci iubirea-i e stăpână
Şi e Fiul Celui Sfânt

Fericiţi au fost acei
Ce au fost de El atinşi
Ca oiţe şi ca miei
Şi-n Sine au fost ascunşi

Domnul este Dumnezeu
Şi e Viaţa viitoare
Viaţă la poporul Său
Salvare celui ce moare

Dar credinţă ni se cere
Să credem cu adevărat
Pe Isus doar în vedere
Să-l păstrăm şi-un duh curat

A venit Isus din cer
Raza sfântă de lumină
Pentru oamenii ce pier
Vinovaţi şi plini de vină

A venit ca El să moară
Pentru cei ce-s vinovaţi
Oamenii ca să nu piară
Ci să fie-n El spălaţi

El e preţul mântuirii
Preţul care e de ajuns
Ca viaţa omenirii
Să nu aibă-n veci apus

Cine crede în Hristos
Viaţă nouă să primească
Ca în cerul glorios
Şi în Rai el să păşască

Căci Isus ne e menirea
Viaţa noastră şi destinul
El ne e în veci iubirea
Ne e Viaţa şi stăpânul

N-avem altă fericire
Şi n-avem un alt destin
Căci Hristos ne este Mire
În El totu avem deplin

Mâna ce ne-a plămădit
Dându-ne înfăţişarea
Din cer iată a venit
Crucii dând îmbrăţişarea

Pironită a fost pe cruce
De cuiul cel ucigaş
În lumina ce străluce
Pentru orişice vrăşmaş

Lumea nu l-a cunoscut
Deşi El i-a dat fiinţă
A Lui mână i-a făcut
Bucuroasă a ei fiinţă

Iar ai Săi nu l-au primit
Deşi printre ei veni
Domnul Vieţii cel slăvit
A lor Săi— se oferi

Însă ei iat-au respins
Şi oferta şi salvarea
Lucrarea nu i-au admis
Ci i-au dăruit pierzarea

Cum a fost planificat
El pe cruce îşi sfârşi
Viaţa fără de păcat
Şi prin jertfa Lui plăti

Tot păcatul omenirii
Şi a ei nelegiuire
Ca din apele pieirii
Omul să aibă ieşire

A plătit Isus tot preţul
Omul liber e acum
De taie din el dispreţul
Şi în viaţă-şi taie drum

Prin credinţa în Hristos
El fiindu-i singur ţel
Mirele cel glorios
Îl ia-n ceruri lângă El

În lumina mântuirii
Dacă omul se îmbracă
Şi Isus Domnul iubirii
Cu Sine îl ia în barcă

Credeţi dar în Mielul Sfânt
Şi în jertfa din Calvar
Ca răpţi de pe pămât
Să fiţi toţi prin al Lui har

Domnul Isus e salvarea
E viaţa şi lumina
Numai El e îndurarea
Uşa Vieţii-ntodeauna

E nădejdea noastră vie
Preţul care ni s-a dat
Să intrăm în veşnicie
Fie Tatăl lăudat

Fie Tatăl proslăvit
Pentru planul Lui cel sfânt
Căci în Isus am primit
Viaţa nouă pe pământ

Cinste slavă şi mărire
Tatălui Cel Sfânt din cer
Căci în marea Sa iubire
I-a salvat pe cei ce pier

I-a salvat pe cei ce vor
Iar viaţa s-o primească
Să aibe Mântuitor
Până-n patria cerească

Prin credinţă nu prin fapte
Şi iubirea de Cel Sfânt
Noi salvaţi suntem de moarte
Deşi nu azi de mormânt

Glorie şi Lui Hristos
Şi onoare-n veşnicie
Căci Isus de aici de jos
Ne dă viaţa-n veşnicie

Să-i cântăm a Lui iubire
Domnul Isus ne-a salvat
Dacă în neprihănire
Trăim cum ne-a învăţat

poezie de Ioan Daniel Bălan (19 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evanghelia-i salvarea

Evanghelia-i lumina
nouă care ni s-a dat
să trăim întotdeauna
toţi cu sufletul curat

Evanghelia-i viaţa
care azi ni se oferă
luminată s-avem faţa
trăind astfel noua eră

nu-i lumină nicăieri
ca Ea azi să lumineze
să ne scape de plăceri
şi în rai să ne aşeze

Domnul doar este Cuvântul
El Isus Hristos Mesia
ce ne oferă Legământul
să intrăm în veşnicia

unde nu mai e hotar
şi nici timp şi noapte nu-i
ci al Domnului sfânt har
dăruit este oricui

celui care împlineşte
voia Tatălui Cel Sfânt
şi fiinţa-şi dăruieşte
Domnului azi prin Cuvânt

Evanghelia-i destinul
omului de pe pământ
prin Isus Hristos azi Domnul
şi credinţa în Cuvânt

Evanghelia iubirii
nouă ni s-a dăruit
ca pe drumul mântuirii
să mergem pân' la sfârşit

ni s-a dat lumina sfântă
prin Isus Hristos Mesia
să intrăm cu toţi la nuntă
moştenind dar veşnicia

cine dar azi se încrede
în Hristos are viaţă
moştenirea nu şi-o pierde
raiul sfânt doar îl înalţă

prin Isus doar ni s-a dat
şi iubirea şi credinţa
s-avem sufletul curat
Lui să-i dăm pe veci fiinţa

numai El ne izbăveşte
de păcatul cel amar
sufletul ni-l curăţeşte
prin sânge de pe Calvar

în Hristos doar ni s-a dat
tot ce-i bun şi e-n lumină
fie Domnul lăudat
căci suntem fără de vină

Isus ne-a răscumpărat
şi ne-a dat a Lui iertare
pe-a Lui braţe ne-a luat
să avem pe veci salvare

Evanghelia-i viaţa
care azi ni se oferă
pururea curată faţa
s-o avem în noua eră

nu-i nimic mai de valoare
ca Ea azi pe acest pământ
Ea e singura salvare
e-al vieţii vii Cuvânt

Adevărul e lumina
şi Ea-i Adevărul Sfânt
ce ne-nvaţă-ntodeauna
sfinţi să fim pe acest pământ

din lumină în lumină
ni se cere să păşim
înspre patria Divină
ochii să ni-i aţintim

prin Isus Hristos Mesia
să ieşim biruitori
s-avem raiul veşnicia
numai Lui să-i fim datori

prin Isus şi pentru El
să ne fie aici umblarea
harul Lui Emanuel
să-l trăim şi îndurarea

Evanghelia-i iubirea
oferită pentru noi
să trăim neprihănirea
de lumea acesta goi

goi de fire — goi de lume
însă plini azi de Hristos
de-a vieţii-nţelepciune
ce ne este de folos

Evanghelia-i salvarea
noastră azi a omenirii
harul sfânt şi îndurarea
de pe căile pieirii

prin Ea doar avem credinţa
oferită de Hristos
şi asemeni biruinţa
tot prin Mielul glorios

Evanghelia-i Cuvântul
ce ne leagă pe vecie
noi să moştenim pământul
Hristos Mire să ne fie

glorie dar Lui Mesia
slavă Celui Prea Înalt
ce-a creat şi veşnicia
şi-n noi sufletul curat

cinste slavă şi onoare
Tatălui cel veşnic Sfânt
ce ne oferă azi salvare
numai prin al Lui Cuvânt

numai prin Hristos Mesia
şi prin jertfa din Calvar
ce ne oferă veşnicia
viaţa veşnică în dar

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 august 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găleata... părăsită

(Ioan 4,28)

Pe când mă hrăneam odată cu Cuvântul din Scriptură,
M-am ales - cum e normalul - cu bogată-nvăţătură.
Şi pentru că nu se cade să ţin numai pentru mine,
Am păstrat, iubite suflet, din belşug şi pentru tine.
Aşadar, citeam cum Domnul, fiind în călătorie,
Ostenit de-atâta soare şi nisipul din pustie,
S-a oprit lângă-o fântână, ca să Se mai odihnească,
Şi găsind puţină umbră dorea să Se răcorească.
Dar să nu uităm un lucru când citim Sfânta Scriptură:
Nu e scris nimic într-însa ca vorbe de umplutură.
Şi de-asemeni să se ştie că în viaţa lui Hristos,
Când trăia şi El în carne la un fel cu noi de jos,
Chiar foamea şi oboseala îi erau subordonate
Tatălui slăvit din ceruri, care-i dirija pe toate.
Iată-L deci acum pe Domnul, obosit lângă fântână,
Cum priveşte o femeie venind cu-o găleată-n mână.
Oare-I este şi Lui sete şi-o aşteaptă pe femeie,
Ca să scoată cu găleata şi să-i dea şi Lui să beie?
El, prin care-au fost făcute cer, pământ şi mări şi ape,
Aşteaptă la o femeie? El singur să bea nu poate?
Nu, aşa ceva nici vorbă. Ci-n această-mprejurare
Ni se dă o-nvăţătură şi o mare-ncurajare.

Iată care este taina: ori de câte ori ne cere
Vreun serviciu sau vreun lucru, Domnul are în vedere
Să ne binecuvânteze cu un dar din cele care
Nu sunt cunoscute-n lumea celor ce trăiesc sub soare.
Aşadar, femeia vine cu găleata ei în mână,
Pregătindu-se să scoată apă rece din fântână.
Domnu-i zise-atunci: "Femeie, dă-Mi, te rog, să beau şi Eu!"
Femeia-L privi mirată şi-i zise: "Cum, Tu, iudeu,
Ceri unei samaritence să-Ţi dea apă de băut?"
"O femeie, zise Domnul, dacă ai fi cunoscut
Pe Cel care-ţi cere-acuma, ai fi vrut să-ţi dea El ţie,
Căci El e izvorul apei celei vii din veşnicie."
În sfârşit, când mai la urmă Domnu-o-ntreabă de bărbat,
Ea mărturiseşte sincer, că trăia destrăbălat.
Aici Domnul îi răspunse: "Ai vorbit adevărat,
Că din şase, nici acesta nu ţi-e legitim bărbat".
Când şi-a dat seama femeia că Acel iudeu cunoaşte
Taina vieţii ei trecute, imediat în ea se naşte
Gândul că Acesta este Mesia, Cel aşteptat
Să elibereze lumea din pierzare şi păcat.

Acum să luăm aminte, că aici e punctul care
M-a stârnit la poezie şi adâncă cercetare.
Femeia, în clipa-n care a-nţeles că-acel iudeu
E Hristosul sfânt din ceruri, e Fiul lui Dumnezeu,
A uitat de tot şi toate, şi de apă şi găleată,
Şi s-a dus în sat să spună la toţi vestea minunată.
Ce dovadă grăitoare ne aduce acest act,
A ce-nseamnă o-ntâlnire cu Isus adevărat!
Nu veniseşi tu femeie, cu găleata ta în mână,
Toată calea ceea lungă să scoţi apă din fântână?
Unde-i setea şi nevoia care te-au făcut să ieşi
Pe-o arşiţă aşa mare, de să crezi că te topeşti?
N-ai vrea să ne spui şi nouă marea ta descoperire
Prin care devii stăpână chiar pe legile din fire?

Cu-astfel de-ntrebări în minte, cercetând Sfânta Scriptură,
Am găsit înscris acolo următoarea-nvăţătură:
Cine s-a-ntâlnit cu Domnul, nu doar simplu cu un nume,
Trăieşte din clipa-aceea după legi din altă lume.
Cine L-a-ntâlnit pe Domnul, care nu S-a dat-napoi
Să îşi părăsească cerul din dragoste pentru noi,
Îşi uită ca şi femeia chiar setea chinuitoare,
Căci îl arde-acuma setea ca să ducă vestea mare
Celor din cetatea lumii, care, ca şi el cândva,
Ar pieri în iad de n-ar fi să-i prevină cineva.

O, ce trist să vezi atâţia care spun că L-au găsit
Pe Mesia, Cel de veacuri prin Scripturi prorocit,
Care însă-n loc să ardă de dorinţa de-a împarte
Vestea mântuirii-n lume, şi-n aproape, şi-n departe,
Dimpotrivă, umblă-n lume nu să-i dea, ci să-i apuce
Bogăţie cât mai multă, un trai bun şi viaţă dulce.
Femeia samariteancă avea o găleată-n mână
Înainte să-i vorbească Domnul Isus la fântână.
Însă după întâlnirea cu Hristos nu doar cu-n nume,
Şi-a uitat şi de găleată, şi de setea ei de lume;
Căci Hristos este izvorul apei vii, iar cine-L are
În veci nu mai însetează după cele pieritoare.
Cine scormoneşte-n lume: bani şi pofte trecătoare,
În timp ce totuşi vorbeşte despre viaţa viitoare,
E un ipocrit făţarnic şi un mare mincinos,
Care s-a-ntâlnit cu-n nume, dar nu cu Domnul Hristos.
Ăştia-s fariseii care şi-azi dau pe Isus la moarte,
Căci Îl pomenesc pe nume, dar tăgăduiesc prin fapte.

Şi acum, în încheiere, o-ntrebare mi se pune:
Mi-am lăsat şi eu găleata care-adună ce e-n lume?
Dacă nu, acum degrabă să mă-ndrept către Hristos,
Până când, ca şi femeia, uit plăcerile de jos.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În luptă cu păcatul

În luptă cu păcatul e greu să biruieşti
Dacă n-ai ajutor de la al tău Hristos,
Fii credincios pe cale, cu drag să Îl slujeşti,
Şi-n viaţa ta, creştine, fă totul, cu folos

Fă totul cu iubire, să fie mulţumit
Să nu te-abaţi nicicând, lucrează cu dreptate,
Cuvântul Său te luptă să fie împlinit
Cu Domnul, vei ajunge să poţi păşi departe

Iar planurile tale pe rând s-or împlini
Dacă mergi mână în mână, cu Domnul tău Isus,
În Cel ce dă viaţă de vei nădăjdui
Cu El, drumul e sigur şi vei ajunge sus

La Tronul de-ndurare al Tatălui Ceresc
Acolo, în lumină şi-n glorie vei fii
Stăpân cu Domnul Vieţii, cu Fiul cel regesc,
Şi-a Lui Impărăţie, în veci vei stăpâni.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Cu Domnul pentru totdeauna (29 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cineva îşi imaginează că un altul îşi apropie lucrul iubit prin aceeaşi legătură de amiciţie sau printr-una mai strânsă decât aceea prin care şi-l câştigase numai pentru el, va fi afectat de ură faţă de însuşi lucrul iubit, şi va fi invidios pe celălalt. Această ură faţă de lucrul iubit, legată de invidie se numeşte gelozie, care, de aceea, nu este decât o şovăială a sufletului născută dintr-o iubire şi, în acelaşi timp, dintr-o ură, însoţită de ideea altuia pe care îl invidiem. Apoi, această ură faţă de lucrul iubit va fi mai mare, în raport cu bucuria de care gelosul obişnuia să fie afectat de iubirea pe care i-o dădea la rândul său lucrul iubit, şi de asemenea în raport cu afectul de care era mişcat faţă de acel cu care îşi imaginează că lucrul iubit era asociat. Căci, dacă îl ura, prin chiar aceasta va urî lucrul iubit, fiindcă îşi imaginează că lucrul iubit afectează cu bucurie ceea ce el însuşi urăşte;şi de asemenea pentru că este silit să asocieze imaginea lucrului iubit cu imaginea aceluia pe care-l urăşte.

citat celebru din Baruch Spinoza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel mâine

Mâine vom fi doi străini,
nu cu amintiri plăcute.
În ochi vom purta venin
şi-n inimă săgeţi multe.
Acel mâine îmi doresc
să dispară, de se poate.
Acel mâine îl urăsc.
Aduce în viaţă noapte.
Îl vreau pe ieri, cu tot ce-a fost.
Cu amintiri plăcute.
Cu-acele zile fără post
Şi îmbrăţişări, sute.
Acel ieri, ne lumineze
viaţa pentru totdeauna.
Îngerii să ne vegheze,
fericiţi să ne dăm mâna.
Acel mâine, dacă vine,
sufletul să ne zâmbească.
Nimic să nu ne dezbine,
iubirea să ne unească.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun

Am cunoscut bunu' în persoană;
Am cunoscut femeie, am cunoscut mamă.
Şi tată am cunoscut, am cunoscut soră...
Şi-o ţară ce mă vrea oricum, mă suportă oră cu oră.

Câţi câini am cunoscut, i-am crescut, m-au crescut
Şi mă iartă mereu... să mă aibe nu cerşesc vreun avut.
Şi Dumnezeu nu m-aude că-l neg, nu mai cred
Şi înger îl am sigur, că-s încă, în viaţă purced.

Şi am cunoscut bine suprem aproape, prin străini,
Unde am cunoscut casă, m-am cunoscut singur, cu bune şi vini.
Am cunoscut, înfiorat de atât adevăr, bunătate...
Mă transfigur în jur, mă dau tot... bun, să fie o eternitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gândul lui Lucian revenise chinuitor un singur amănunt, care nu-i dădea pace în acel moment: Anume, el era comandantul misiunii, iar în curând acest lucru va fi cunoscut de foarte multă lume, după oficializarea televizată din acea seară. O responsabilitate cam mare şi grea care să apese pe umerii lui, un tânăr de numai 21 de ani. Oare cum ar fi corect să se comporte în această situaţie? Va reuşi să se descurce sau nu? El spera că da! Mai ales dacă se va comporta, după cum îşi pusese în gând, ca şi cum nu s-ar fi schimbat nimic, deci, nu i se va urca şefia la cap.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine crede dar în Mine

Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte — să-mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
Să nu pierd aici nimica cum dar El m-a învăţat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
Să nu piară pe vecie — în El cine se încrede
Şi aşa Mântuitorul ne-a vorbit de Fiinţa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morţi îl voi învia

Eu sunt Pâinea — din cer ce s-a pogorât
Domnu aşa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau şi-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viaţă atunci — era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăieşte
Cum dar El acum ne spune din cer că El Însuşi este

Însă Doamnul le-a vorbit — între voi să nu cârtiţi
La Mine nimeni nu vine viaţa de nu o sfinţiţi
Dacă Tatăl nu v-atrage şi nu locuieşte-n voi
Nu puteţi veni la Mine să vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris — toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu fiinţa îi voi învia
Şi de-a pururi şi-n vecie viaţă el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun — cine crede dar în Mine
Viaţa veşnică o are şi el de la moarte — la viaţă vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieţii din cer care se coboară
Şi din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar — el va trăi
Şi Pâinea pe care o dau este trupul Meu să ştiţi
Pentru voi dar iată-l dau fraţii Mei cu toţi să fiţi
Cine crede dar în Mine Viaţa veşnică o are
Căci Eu îi ofer un nume şi îi dau pe veci salvare
O veniţi dar prin credinţă — Evanghelia o urmaţi
Ca să fiţi cu toţi de aicea şi surori şi să-mi fiţi fraţi
11-02-2020- mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel Pegas

Acel Pegas cunoscut,
Ca fiind şi Carul Mare,
Se roteşte neîntrerupt,
În îndepărtata zare.

Nu am făcut un clasament,
Ca să-ţi aleg o cântare,
Dar ca simplu eveniment,
Pentru mine eşti CEA MARE.

Nu-ţi fac statuie din aur,
Nici cioplită în granit,
Vei rămâne al iubirii faur,
Mergând cu mine în Infinit.

Împreună pe acelaşi drum,
Sprijină-te pe al meu braţ,
Lasă-mi al tău parfum,
Să-l absorb cu nesaţ.

poezie de Mihai Leonte din Armonii majore
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel ce n-a cunoscut decât pe soţia sa şi a iubit-o, ştie mai mult despre femei decât cel care a cunoscut o mie.

citat celebru din romanul Anna Karenina de Lev Tolstoi
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!