
Suflet colorat
Mi-ai colorat sufletul
Cu răsăritul dimineților de primăvară,
Cu zâmbetul mării ce și-a primit algele verzi,
Purtând pe brațe perle și... pecetea chihlimbărie a soarelui,
Scoicile ce desenează iubirea
Pe plaja de vise,
Melci răsucindu-se-n spirală,
Aruncând la marginea Universului
Spre plus infinit,
Sâni îndrăzneți, curbându-se
În curcubeul de deasupra noastră.
Tu ai schimbat lumea, ascunzându-te în irisul meu,
Un singur cuvânt fericire...
Cu tine am dansat valsul dintâi,
Iar valurile de catifea
Au ascuns mirajul inimilor bolnave de atâta iubire,
Hrănind eternitatea sentimentelor.
De aceea electroni cu valențe libere,
Convertiți în furtună,
Caută urma pașilor noștri.
Totul se risipește în iubire!
Iubirea în noi se adună.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Iubire cu gust de cireașă
Iubire cu gust de cireașă amară,
Ne-am cunoscut într-o seară...
Eu visul din ochii tăi,
Tu dansul pașilor mei.
Cu rozele buzelor mi-ai mângâiat sânii,
Eu m-am ascuns timidă,
În căușul ochiului tău... și al mâinii.
Mâna ce mi-a atins sufletul
Și m-ai învelit cu lumină, dăruindu-mi
Fericire deplină.
M-am ascuns în inima ta, iar tu mă căutai frenetic
Prin vene.
Brațele tale mă ascundeau în ventriculul drept.
Copil inocent! Editura ochilor tăi
A scris povestea unei noi vieți.
Zâmbește!
Pe buzele tale
Am răsărit eu cuvânt de April.
Surâsul tău e divin!
Iubire cu gust de cireașă amară,
Te-am pierdut... într-o seară.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și furați de fericire
N-am uitat cu ce cuvinte, mi-ai spus tânără fecioară,
că în viață pentru tine, iubirea e o comoară.
N-am uitat nici fericirea, când mi-ai dat în vara toată,
cea mai caldă-îmbrățișare, ce putea s-o dea o fată.
Erai zveltă căprioară, alergai prin lunca verde,
mă chemai să vin la tine, unde lumea nu ne vede.
Animat de a ta iubire, priveam zarea necuprinsă,
să vin și eu lângă tine, m-așteptai cu mâna întinsă.
Am savurat iubirea noastră, pe fânul proaspăt cosit
și furați de fericire, îmbrățișați am adormit.
poezie de Dumitru Delcă (august 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tristă
Sunt tristă în sufletul meu...
Chiar dacă vă zâbesc,
Nu sunt eu.
Durerea doare,
Se strânge inima-n piept,
Sunt o furtună,
Plâng și aștept...
Multă iubire regret...
Se sting irișii, caută spre început,
Lacrima curge tăcut,
Somn ușor!
Port în suflet atâta iubire
Că nu pt să uit,
Nici cine sunt eu...
Scormonesc după iertare,
Căci am iubit fără hotar,
Inima doare și plânge...
Dar e-n zadar!
Amnar îmi e sufletul,
Dar mulți l-au pus să ardă pe jar...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina dantoniului
dedicată Corneliei Georgescu
Regină a dantoniului,
Pe trepte de marmură
Îți alunecă pașii...
Îndoielnice umbre te urmăresc ca un voal
Și se risipesc în cețoasele văi,
Peste umerii tăi.
Ochiul desenează stânci mișcătoare,
Alergând spre nava albastră,
Simbol simplificat și tacit,
Pentru prietenia nostră.
Ai colorat ochii cu marea
Și ai adus pe-al Proximei sol
Accente de dor,
Sărutări de jar și comete ce ard
Pe-al prieteniei altar.
Ciută scăldându-te-n tainice ape,
Îngerii i-ai adus mai aproape...
Iubirea ai luat-o cu tine,
Sădind-o pe solul arid...
Proxima planetă a iubirii,
Prin tine și prin matelotul de vise,
O altă iubire trăind...
Mi-a rămas încrustată în vise,
Ca o roză ce se deschide
Și te stropește cu ploi de petale
Lumina Proximei ce i-ai adus alinare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, tu mi-ai colorat gândurile și ritmurile
Iubire, tu mi-ai colorat gândurile și ritmurile
cu cele din urmă răsfrângeri ale măreției tale,
tu ai transfigurat viața mea prin frumusețea apropiată a morții.
Așa cum apusul de soare lasă să întrezărim puțin
din paradis,
tu mi-ai schimbat suferința în extaz suprem.
Prin vraja ta, Iubire,
viața și moartea au devenit pentru mine
o singură nemărginită uimire!
poezie celebră de Rabindranath Tagore din Petale pe cenușă, traducere de George Popa
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoare-n primăvară
Ninsoare de alb și de vis,
Ninsoare de flori de cais,
Ninsoare în sufletul drag...
Iubire, te-aștept iar în prag!
În lacrimi iubire să-ți pun,
În clipa ce trece acum,
Aromă de dulci sărutări,
Mireasmă de verde și flori.
Cununi de ploi de argint...
Cerceii de jad vreau să-i prind
Și-n părul de perle, în noapte,
Să-ți prind în tăceri nestemate...
Pe-altarul de pleoape de stele
Să-ți pun taina viselor mele,
Pe deget inel de cuvinte
Și-atâtea aduceri aminte...
Să-ți pun colier de rubin
Și-n marea de vis să pierim...
O perlă la mal risipită,
Iubirea mereu să ne mintă.
Din neguri, iubire, te chem!
Ești cânt, ești adesea blestem!
Ninsoare de alb și de vis,
Ninsoare de flori de cais...
Ninsoare - patimă amară,
Iubire - zvon de primăvară...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Glaciatie
Iubirea in epoca noastra
Prezinta reflux.
Si a ramas numai o plaja glaciara
Unde scoicile, muribunde,
Sufera de tuberculoza,
Si pescarusii au guta.
Nisipul s-a ascuns,
Se-ncalzeste intre pietre
Si plaja insasi a migrat
Spre zone mai calde.
De ce?
Pentru ca m-am intors
Spre tine, iubit-o,
Sa-mi incalzesc inima
Si ai plecat trantind usa,
Asa de tare,
Ca s-au spart in mii de cioburi
Lacrimile mele
Acoperind plaja cu glaciatie
De scoici muribunde
Si de refluxul iubirii.
poezie de Dragoș Angelescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Valurile mării
Din valurile mării și răsărit de soare
Ai apărut iubire, iubirea mea cea mare
Tu ai venit tiptil și-n suflet mi-ai intrat
Acum eu te iubesc și te iubesc curat
Și razele de soare cunună ne-au făcut
Sunt tare fericite că noi ne-am cunoscut
Și imi doresc iubire să nu ne desprțim
Acea cunună mare în doi s-o împletim
Să mergem înainte, pe drumul fericirii
Așa cum am pornit în numele iubirii
Și nimeni și nimic să nu se-mpotrivească
Și flori multicolore în cale să ne crească
poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Foarte multe declarații de "te iubesc" nu sunt decât "am nevoie disperată de tine". Învelim rahatul în staniol colorat și ne-am tăia o mână pentru a susține că noi facem din iubire tot ce facem. Nu era mai simplu pentru toți să spunem "Am nevoie de tine, ce pot face și eu pentru tine în schimb?" Iubirea există. Și e extraordinară. Doar că iubirea e un mușchi ce trebuie antrenat, o abilitate ce trebuie dezvoltată. Nu oricine e capabil de iubire, dar toți oamenii de pe Pământ au nevoi. De aceea, falsa iubire este întâlnită la tot pasul, iar marea iubire vine când lăsăm ce știm deoparte și suntem dispuși să învățăm.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ți amintești, în ziua de Florii!
Oh, am purtat a numelui tău, trenă,
Tu, înger rătăcit printre poeți...
Ți-a nins în puerilele secunde,
Cu flori de caiși și meri, pe epoleți...
Sub ochiul tău de verde și speranță,
Am răsărit mai verde, mai curat...
Și-n verde-am îmbrăcat eternitatea,
Așa cum numai tu mi-ai arătat.
Mireasă de smarald, la malul mării,
Ți-am împletit cu alge răsăritul
Și am lăsat colosu-nsingurării,
Zidind în mine iarăși, infinitul...
Sub val brodat sunt sâni de suferință,
Dar tu-i ascunzi sub tălpi însângerate
De inima flămândă de iubire,
Ce două inimi, încă, mai desparte.
Când voi păși către apusul lumii,
Să vi să-mi dai FLORIILE-napoi,
Căci ochiul meu ce s-a născut furtuna
Nu va mai fremăta sub pași de doi!
Când pleoapa mea în noape se va-nchide,
Când ochiul meu va lăcrima smerit,
Tu, de FLORII, să-ți mai aduci aminte,
Oriunde-ai fi, ce tare te-am iubit!
Să-ți amintești în ziua de Florii,
Că n-am să-mi vând iubirea pe nimic!
Și până la sfârșit te voi iubi,
Sub flori și sub săruturi sângerii!
Sau poate voi dormi nelimitat,
Fiindcă iubirea mea s-a spulberat...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine la cine se-mparte?!
cine la cine se-mparte?!
când scrii cu sufletul celuilalt -
de la mine la tine atâta cale vin
atâta drum...
simt o asuprire tandră
și-o altfel de singurătate -
iubire fragilă regizată de destin...
lumea dinafara iubirii nu există,
e o formă de disperare iubirea -
și viața ta toată e rece
și locuiești același trup
în care nu-ți regăsești ispășirea...
dar sufletul meu te petrece
bântuit de aceeași iubire-ntr-un vers
între fascinație și sărut
dacă iubești, iubirea nu-ți trece
și nu mai știu în care vârtej,
din care tumult
viața noastră în doi capătă alt înțeles...
eu scriu cu sufletul tău acum,
de la mine la tine atâta cale vin
cu aceeași asuprire tandră
din aceeași iubire fragilă
regizată de destin.
poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire nepermisă
Iubire nepermisă... clar de lună
Ce ne ascunzi sub umbre de cleștar,
Pe sâni mai simt sărutul, pe gât, pe ochi, pe mână..
Mi-e dor de-a lui iubire iar și iar.
Zefiru,-ți are-ascunsă răsuflarea...
Nisipul-trup stelar de scoici și val,
Ți-ascunde sufletul sub tălpi de lacrimi
Și sub priviri de dor, lăsate-n van.
Te simt ascuns în umbra umbrei mele...
Te văd în vis și buzele mă dor...
Hai vino! Mai sărută-mă odată!
Hai vino! Fără tine simt că mor!
Lasă-mi în dar, îmbrățișarea ta!
O voi păstra în gânduri ca pe-o taină!
Să nu uiți! Numai tu mă poți avea!
Doar eu pot fi a vieții tale doamnă!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodica
Rodica - fruct de rodie, din care
S-a întrupat sămânța roditoare,
Mamă și fiică, tânără soție
Purtând cu ea aleasă reverie.
Lumină, flori de sânger peste care
Din răsărituri, s-a prelins culoare,
O roză cu petale-mparfumate,
Firescul adevăr, sinceritate...
Aromă de gutui, de mere coapte,
Minune, fericire și dreptate.
O curgere de nicăieri, spre mâine,
Mierea din bobul copt, colțul de pâine
Din pumnul unui prunc care-și adună
Iubirea, dintr-o strângere de mână.
Mărinimia, farmecul vorbirii,
Un voal de vis din lumea fericirii
Și-n cercuri luminoase îngeri, stele,
Printre atâtea nume efemere...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirajul clipelor
În al serii ceas, la masa tăcerii,
Scriu rânduri, despre tine, despre mine,
Despre noi,
Despre mirajul clipelor în doi,
Cu voal de iubire așternut,
Difuz și senin ca cerul nopților,
Luminat de-al șiragului stele,
Trenă de pulbere, strălucind...
Îți mângâi gândul, cu aripile dorului,
Șoapte divine și murmuri!
Îți simt răsuflarea,
Ca adierea unor suave voci,
Pictându-ți alura, cu sărutări aprinse,
Si surâsuri desprinse, din al Soarelui mister...
Ne-am ascuns de noi,
Într-un cotlon al Universului,
Pe căi neștiute, pe urme pierdute,
Într-o constelație al Imaginarului,
Ne cuibărim, ne dorim, ne cerem,
Ne chemăm, ne strigăm,
În surdina clipelor ce pier,
Ne citim pe buze, iubirea ce renaște,
Secundă, cu secundă,
Clipă, de clipă,
Într-o broderie de trăiri, sentimente, tăceri,
O lume a simțurilor,
Cu urme, pe tălpile desculțe,
Ce aleargă pe cioburi, de iubire,
Frânturi de fericire,
Tatuate apoi, în suflete
Cu lacrimi conturate,
Pe chipurile atinse de timp,
În a vieții curgeri!
"Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi
și ți-aș săruta talpa piciorului,
nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea,
de teamă să nu-mi strivești sărutul?..." N. Stanescu
poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori cu parfum de tei
Alunecă într-un vis
Florile cu parfum de tei.
Se risipesc la marginea sufletului de copil,
Ca maiapoi să alerge sub umbrela pleoapelor grele,
Căutând libertate,
Dincolo de prezent.
Peștii prezentului se prind
În undița de lumină.
Este atâta surâs în inima noastră
Ca a evadat în grădina în care
Curcubeul și-a făcut leagăn.
Haideți cu mine, copii,
Să alergăm prin parcul
Cu vise și jucării!
Este lumină în noi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
- iubire (vezi și dragoste)
- Iubirea... o pasiune, o flacără divină, purtând în ea, indiferent de este durabilă sau nu ca și propria noastră condiție umană și, fericire, și viață.
definiție de G. Meredith
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
hai să învățăm mai întâi lecția iubirii
trebuie să nu încurcăm duhurile,
fiind egoiști, nu ne lepădăm de sinele nostru
de egoul nostru trufaș
pentru ca iubirea să poate intra în noi,
egoul trebuie să plece,
dacă intră egoul, iubirea pleacă,
dacă pleacă egoul, intră iubirea,
egoul și iubirea se exclud reciproc,
tot așa cum finitul
nu poate să se compare cu infinitul,
tot așa cum întunericul nu poate fi acolo
unde este lumina iubirii
să ne deschidem spre har,
ca să ne închidem spre fărădelegi
ca să sporim,
hai să învățăm mai întâi lecția iubirii
trebuie să reînvățăm apoi lecția iertării
ca să nu apună soarele peste mânia noastră
și răutatea să nu se învechiască
cine ne poate aduce bunăvoire între oameni
dacă nu credința și nădejdea și iubirea?
să ne iubim cu sufletul unul pe celălalt,
să ne dăruim apoi aripi de vulturi
și să ne aruncăm în vâltoarea vieții
să ne primenim gândurile bune
cu gânduri de fericire
încât să plouă cu stropi de fericire asupra noastră
peste lumea noastră de suflete
îmbrățișate de-a pururi...
dacă vom adormi cu dragostea în suflet,
somnul nostru va fi odihnitor
ca somnul unui copil,
dacă vom gândi atunci când suntem plini de iubire,
gândurile noastre vor fi profunde și în strălucire.
gândurile care se clădesc prin iubire
vor fi mai luminoase decât razele soarelui
și mai pătrunzătoare decât săgețile lui Arjuna.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aștept, iubire!
Când tu vei vrea să fii cu mine
Voi fi mereu aici.
În orice depărtare te-ai afla
Te voi aduce lângă mine.
În fiecare zi eu voi trăi doar pentru tine
Și voi îngenunchea în fața ta
Și-ți voi cânta decât poeme de iubire.
Și când tu vei fi pregătită
Și vei vrea iubire,
Voi fi mereu aici și te voi aștepta
Cu sufletul în palmă.
Voi aștepta venirea ta, iubită doamnă!
Iubirea de mult așteptată.
Te vreau să-mi fi tu zâmbetul ce îmi alină inima.
Din vise adânci, iubirea noastră a zămislit.
Iar tu vorbindu-mi fără un subiect anume
Lăsându-mă decât pe mine să vorbesc despre iubire
Trăind în lumea mea de vis, un basm de nedescris ai să adormi.
Și am jurat pe-a mea iubire
Că voi păstra ăi visul, dar și dragostea.
Te-aștept sa vii!
Te-aștept să faci și tu un pas spre mine,
Că doar așa vom dobândi ce-am căutat
Iar eu promit că îți voi dărui iubirea
Ce vreau să îți aducă fericirea,
La care ai visat și altădat.
Mereu de mână să fim amândoi.
În zile albe, nesfârșite.
Să nu-mi mai fie noaptea zi
Și visul sec în zorii dimineții,
Să fim doi purtători de viață
Pe cerul timpului să-nflorim,
Să fim în doi la bine și la rău, mereu îndrăgostiți
Și să ne dăruim decât iubire.
Mereu stângaci ca-n prima zi,
Pierduți în nopți cu lună plină
Cuminți, sub dulci îmbrățișări
Sorbind lumină din iubire
Să ne cunoaștem fiecare of și dor
Doar tu și eu pierduți în noi ca-n Paradis.
Și să uităm de astă lume...
Dă-mi mâna când vei vrea să fii iubită!
Să-ți pun pe deget un inel de vise.
Cunună-te cu mine!
Luminile sunt stinse...
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem
Privindu-te, mă tem
Că lacrimi vor curge în cascadă
Și se vor risipi în neant.
Vor alerga după lacrima-mamă,
Ascunzându-se de viforul arzător al durerii.
Chihlimbare vor dansa în irisul lepădat de satană,
Căci curcubeul de dincolo de cerul meu gri,
Caută să umbrească deșertul.
Nu pot plânge!
Nu am voie să evadez
Din sufletul meu...
Lumina îmi aparține!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce e iubirea?
Frica de a vorbi,
Frica de a te destăinui,
Frica de a simți,
Frica de privi,
Frica de a zâmbi,
Frica de a dărui,
Frica de a iubi,
Frica, te ține captiv
În lumea ta, ca pe un primitiv.
Dar când alungi frica de trăire,
În suflet ți se instalează iubire.
Sufletul îți devine luminos și plin
Și vrei să-i dăruiești
Celuilat din prea-plin.
Iubirea nu e chin,
Iubirea nu e venin,
Iubirea nu e supărare,
Iubirea nu e așteptare
Iubirea nu e rușinare,
Iubirea vinovați nu are.
Iubirea nu e fugă,
Iubirea poate fi o luptă
Pentru tot ce-i mai frumos
Și pe amândoi vă așteaptă.
Iubirea nu știe decât de
Dorință plină poezie,
Dor cu muzică stelară,
Bucuria de a-i aduce
Celuilat bucurie,
Fericirea de a
Împărți aceeași fericire
În doi, până la contopire.
Iubirea e uitare de sine.
Nu te mai gândești întâi la tine,
Ci la cel ce inima ți-a dat,
Iubirea e pierdere în celălalt.
poezie de Gabriela Aronovici din Dor cuantic
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!