Delfin

Şi dacă-atunci te-aş fi putut privi,
aş fi văzut lucirea vinovată
a ochilor ce mi-au plăcut odată,
dar au uitat de mine într-o zi...

Iar dacă mai citesc tot ce îmi scrii,
e doar un obicei şi-o aşteptare
a unui adevăr ce, poate, doare,
dar îl prefer, şi-ar trebui să ştii.

Acum, pe-un ţărm îndepărtat, străin,
cu gândurile-n valuri zbuciumate,
zbătându-se în salturi de delfin,

aştept o clipă de sinceritate
ce m-ar elibera de greul chin
al sufletului ce-i doar... jumătate.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delfin

Şi dacă-atunci te-aş fi putut privi,
aş fi văzut lucirea vinovată
a ochilor ce mi-au plăcut odată,
dar au uitat de mine într-o zi...

Iar dacă mai citesc tot ce îmi scrii,
e doar un obicei şi-o aşteptare
a unui adevăr ce, poate, doare,
dar îl prefer, şi-ar trebui să ştii.

Acum, pe-un ţărm îndepărtat, străin,
cu gândurile-n valuri zbuciumate,
zbătându-se în salturi de delfin,

aştept o clipă de sinceritate
ce m-ar elibera de greul chin
al sufletului ce-i doar... jumătate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia nisipurilor

Călătoreai pe apele iubirii
în mângâierea unui vânt uşor
ce te-ndrepta, pe calea fericirii,
c-un suflu calm, spre-un ţărm atrăgător.

Te-ai alintat, în micile balansuri,
pe valuri de tandreţe şi de vis
ce îţi păreau mirificele dansuri
din vremi descrise-n foi de manuscris.

Şi ţi-a plăcut, dar mersul tău pe mare
ţi s-a părut prea singur şi prea lin
şi ţi-ai dorit mai mult, ai vrut cu-ardoare,
furtuni aduse de un vânt străin.

Când au venit, te-au avântat pe valuri
ce te-au îndepărtat de calea lui,
departe de iubire şi portaluri,
purtându-te sălbatic şi haihui.

Iar vechiul vânt, acum, nu te mai vede,
iar de ar face-o n-ar şti niciun chip
de-a te aduce-n mare şi nu crede
că te ajută-n marea de nisip..

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş...

Te-aş purta cu mine prin lume,
Şi te-aş strânge adesea la piept,
Ţi-aş evidenţia cele bune,
Dar nu mai rezist să aştept.

Te-aş face să îţi ştii menirea,
Să ştii să alegi limpezită,
Să simţi întru totul iubirea,
Să simţi cât de mult eşti iubită.

Te-aş privi o viaţă întreagă,
Te-aş privi şi o sută de vieţi,
Păcat că nimic nu se leagă,
Şi-n suflet port numai tristeţi.

Te-aş alinta aşa cum ştiu eu,
Şi ţi-aş scoate din suflet amarul,
Sălbatic aş fi ca un leu,
Domestic aş fi cum e calul.

Te-aş uita, dar nu o pot face,
În gând până astăzi mi-ai stat,
Te las de acuma în pace,
Căci ştiu că de mult m-ai uitat.

poezie de Mihail Cosmin Pamfil (16 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lacrimi, în poeme

În lacrimi,
în poeme...
Te găsesc într-o discuţie cu indecizia,
te găsesc într-un viitor străin, prizonierul soarelui...

Unde eşti acum?
Când eu mor în finalul de vineri de dorul tău absurd...

De ce nu eşti acum?
Lângă mine să poţi vedea în trei silabe tot ceea ce vreau într-o singură poezie...

Eu vreau acum.
Să-ţi vorbesc negru
undeva pe-un câmp de nori,
unde vorbesc eu
iar tu nu-mi spui doar ziua bună...

În lacrimi,
în poeme...
Te strig cu toată fiinţa mea nebună,
cu o obsesie în vene
ce nu-mi permite să fac abstracţie de timp şi să aştept imposibilul...

Poate că,
într-un mal spart în toracele valurilor
mă abţin să nu mai scriu mâine
scrisori vizibile ochilor tăi...

Poate nu,
acum cred că nu se poate povesti nimic despre noi, inexistenţii anilor mei de uitare absolută,
dar în povestea mea de la pământ la cer
îţi voi rosti de fiecare dată numele...

Poate nu ştiu
şi mi-e frică
de neputinţă şi atât.

Poate nu ştiu
şi mi-e dor
de nenumăratele dorinţe
ce mă urăsc bătrână...

În lacrimi,
în poeme...
Tu exişti perfect şi imperfect
doar pentru mine...

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul alb

Paşii mei pământeni se aştern
într-o salbă, de-un alb nesfârşit
ce se-ntinde şi pare grăbit
să devină un alb de infern.

Pe întinsul, de-acum, răvăşit
se înşiră, ca pe-un portativ
note scurte,-aşezate naiv
într-o doină cum n-ai auzit.

Sunt doar paşii mânaţi de un dor
pe un drum căutat şi dorit
spre un loc ce aşteaptă,-ncălzit,
cu o uşă ce n-are zăvor,

unde focul pocneşte-n scântei,
iar pe masă, o cană cu vin
vrea să uiţi de al drumului chin,
şi infernul de-afară, de-o bei.

Iar în ochii ce-arată spre ea,
raze dulci, de iubire se-ascund
şi doar ochilor tăi le răspund,
într-o lume, cu totul, a ta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipire...

M-am risipit precum un ţărm în valul sidefiu,
Tu treci în umbra mea de jar, dar vai, e prea târziu.
Furtuni îmi ţes cărări de jad şi-n leagăn de argint
Mă pierd, alerg tăcut şi cad... şi braţele-mi întind...

Nimic nu-mi este cunoscut, în ceţuri rătăcesc,
Mă soarbe-n el un gol rotund... Aripi de vis îmi cresc!
Mă strigi, dar nu mai pot privi... privirile mă dor!
Pe alte căi îmi este dat să trec rătăcitor...

Acum sunt înger în apus... Demon n-a fost să fiu!
Tu m-ai gonit din iadul tău, acum e prea târziu...
Frenetic eu te-aş fi iubit, necuvincios de cast,
Dar sărutarea-ţi cu venin în suflet mi-a rămas.

Acum luminilor din jur, eu îngenunchi şi plâng,
Căci au ales din calea ta, să vreau, să pot să fug...
Din iadul tău nepieritor, să ştiu să evadez,
În alte lume să mă nasc, să am alt vis, alt crez.

Oh, demon, eu eram un mit, tu noapte de granit,
Dacă cu-adevărat ştiam, eu nu te-aş fi iubit...
Dar am crezut cuvinte dulci, atât de-nşelătoare
Şi prea târziu am înţeles că sufletul mă doare.

Himeră cu aripi de foc, te-ademenea tacit,
Eu poate n-am ştiut ca ea, iubite, să te mint...
Eu m-am pierdut în adevăr, iar tu în depărtare,
Sunt val îndepărtat de ţărm, lotcă pierind pe mare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţi divine

Îmi vreau seninul zilelor ferice,
Căldura verii, clipele cu noi,
Îţi vreau lucirea ochilor complice
Sărutului furat cu buze moi.

Vreau umbra mea adăpostindu-ţi chipul
De-un Soare însetat şi arzător
Ce îşi ascunde razele-n nisipul
Şi marea ce-l aşteaptă-mbietor.

Îşi va apune-a zilei strălucire
În valuri zbuciumate de dorinţi,
Iar ea-i va stinge-n ape de iubire
Şi clipe dulci, trăirile-i fierbinţi.

Mai vreau, în zori, privirile-ţi blajine
Să aibă-ascunse-n strălucirea lor
Plăcerea dimineţilor divine
Sub cerul nostru-albastru, protector.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare aşteptarea care tace...
Prin gânduri rătăcesc şi tot la tine,
În sentimente frumoase şi opace
Mă regăsesc cu simţăminte pline.

Mă doare când nu te văd odată...
Să te ating, cum o făceam cândva...
Aşa durere n-am avut vreodată,
Aş vrea să-mi scrii, să spui ceva!

Mă doare fără tine cum nu ştii...
Zbuciumate clipe, că nu-mi eşti...!
Aştept pierdută să te-ntorci, să vii,
Nu-mi doresc decât să mă iubeşti...!

Şi sper ca viaţa mult să mă iubească,
Să îmi ofere tot ce i-am cerut...
Dezamăgiri să nu mai lovească,
Inima care de la-nceput te-a vrut...

Lui M. C.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate eşti...

Eşti aşa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate eşti femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o şterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi eşti, cealaltă o să-ţi fiu.

Jumătate eşti vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.

Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.

Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate eşti vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.

Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar şoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.

poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp interzis

Pe sub nori osândiţi să se scurgă-n potop
Pe-un Pământ vinovat de-o rotire în plus,
Trec în stoluri zvâcniri cu priviri spre apus,
Ca un dor necântat la o frunză de plop.

Sunt doar aripi de gând şi secvenţe de vis
Îngropate în zori cu o lună în crai
Ce-adunase în ea, de dorinţe, alai,
Şi lucirea din ochi vinovaţi de ce-au scris.

E freneticul zbor într-o lume ce nu-i,
Dar atrage-n pustiu, iar pustiul e viu
Ca o inimă-n braţele de bisturiu
C-un tăiş ce o vrea doar în visele lui.

Şi mai trece o zi, şi apare un gol
De un gând reîntors la o noapte de frig
A osândei în care-am intrat şi îmi strig
Valuri noi, răstignite-n pereţi de atol.

Se mai văd printre nori urme vagi de apus
De un roşu pierdut în fărâma de vis
C-un Pământ vinovat de un timp interzis
Şi de dor când mă caut în mine şi nu-s.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii destinului

Ţi-am răsărit din gânduri
de dincolo de mine
ce au găsit ieşirea
din noaptea de tăceri
a viselor pierdute
în timpul până ieri
în spaţii depărtate,
de întuneric pline.

Tu mi-ai simţit privirea,
mi-ai auzit chemarea,
la pieptul meu, senină,
cuprinsă de-un fior,
te-ai alipit cu suflet,
cu inimă şi dor,
iar pe tăcerea nopţii
s-a aşternut uitarea.

Spre sufletele noastre
vin valuri de iubire
în lunecarea calmă
a mării pe-un nisip
ce, însetat, aşteaptă,
la ţărm, a sa venire.

Destinul ce ne leagă
surâde-n regăsire
ne-ascunde viitorul
şi, de-ar avea un chip,
din ochii lui, lucirea
ne-ar fi călăuzire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăruri

Te caut în gânduri, în colţuri ascunse
Prin care nici timpul demult n-a trecut,
Prin ziduri ce-nchid întrebări nerăspunse,
Şi poate apari, adevăr absolut.

Mă-ntreb de exişti sau e numai părere,
Te caut în van? Adevărul meu trist
E viaţa-mi lipsită de orice plăcere
În care mă-ntreb pentru ce mai exist.

Prin bezna adâncă, în slaba lumină,
Găsesc amintiri zdrenţuite de timp,
Le-ascult, le ridic şi le scutur de tină,
Sunt foarte schimbate de lungul răstimp.

Citesc printre lacrimi ce-mi cad peste dale,
Mă mir câte lucruri frumoase-am uitat,
E alt adevăr care-mi iese în cale,
Şi nu e al meu, e... ce n-am căutat.

Le am pe-amândouă acum şi mi-e bine
Căci simt că se poate, nu-i timpul pierdut
Mai am înc-o şansă, norocu-i cu mine,
Acum ştiu ce e adevăr absolut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o seară

Te aştept într-o seară să vii,
Depărtări să pălească uimite,
Până ieri se credeau infinite,
Iar acum parcă nici n-ar mai fi.

Te aştept într-o seară să-mi spui
De iubiri care nu au sfârşit,
De un vis ce s-a vrut împlinit,
Făr-a da vreun tribut nimănui.

Poate-am spus, poate sper doar să ştii
Că iubirea nu are hotare,
E-o cerească şi pură-ntâmplare,
Te aştept într-o seară să vii.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se lăsă purtată pe ritmul muzicii alături de Lucian, căci să danseze cu el era cu adevărat o plăcere. Îl privi pe furiş, discret, dar cu mare atenţie. Era acelaşi Don Juan irezistibil... Ea însă-i rezistase! Cinci ani şi jumătate trecuseră în mod plăcut peste chipul lui; nu mai era doar un băiat chipeş, simpatic; acum trăsăturile îi erau, într-adevăr, mult mai bine conturate; arăta perfect, afurisitul! Trecerea anilor nu-l schimbaseră prea mult, poate doar îl maturizaseră puţin... Avea până şi aceeaşi privire expresivă, pătrunzătoare, ca de vultur, mai ageră chiar decât cu cinci ani şi jumătate în urmă, mai intimidantă. Iar el era atât de aproape de ea; dansa cu el... Acum să-l fi văzut toate admiratoarele lui; ar fi murit de invidie să-l ştie alături de ea.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru.....

Într-o zi de LUNI,
dorul de tine se vă dezbrăca de inhibiţii.
Poţi să mă săruţi pentru că eu voi plânge,
poţi să mă iubeşti pentru că eu te voi trăda.

Voi privi lumina ochilor tăi şi voi râde
descoperind în ei răsăritul de soare.
Îţi voi căuta umbra şi voi fi fericit că te-am regăsit.

Nu voi săruta urma paşilor tăi
de nemulţumit ce sunt cu atâta puţin...
voi săruta în schimb imaginea ta
de pe retina ochilor mei ştiind că de acolo
nu te poate fura nimeni.

Nu cred că poate cineva
să mă înţeleagă, decât TU.... ştii de ce?
Pentru că sunt doar nebunul tău...

poezie de Alex Daniel din Lumea nebunilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O jumătate de oră în care amândoi am înţeles puterea unei clipe: o clipă face cât o viaţă, o viaţă poate fi o clipă doar şi o viaţă se dărâmă într-o clipă. O jumătate de oră în care lumea a fost numai a noastră. O jumătate de oră în care, neîndrăznind să visăm de teama năruirii jumătăţii de oră, până la cenuşă, am ars amândoi. O jumătate de oră.

Daria Dalin în Lacrimile tulipanului
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mierea mea, amarul meu

Dacă prin capcana sorţii
Te-ar zdrobi un curcubeu,
Dragul meu, tu, chinul meu,
Aş jeli în poala morţii.

Dacă m-ar goni pizmaşa,
Şi m-ar vinde unui rug,
Eu în lacrimi care curg
Ţi-aş spăla de dor, cămaşa.

Apoi aş porni bolnavă,
Dragul meu, tu, chin dulceag,
Să te-adun din lut beteag,
Aş trudi precum o sclavă.

Te-aş clădi printre pustiuri,
Raiul meu, destinul meu,
Şi ţi-aş săruta mereu
Peticelele în râuri...

Ţi-aş reda privirea verde,
Te-aş restrânge din bucăţi,
Aş ciopli cu şapte dălţi,
Mâna mea să te dezmierde.

Ţi-aş face proiect de suflet,
Dragul meu, croitul meu,
Cu forţă de semizeu;
Da urgent, într-un răsuflet.

Ai fi gata prin răsfrângeri,
Dragul meu, suspinul meu,
Te-aş iubi cum ştiu doar eu,
Sub aripile de îngeri.

Şi de-ai mai pleca, în fine...
Mierea mea, amarul meu,
Printr-un tainic procedeu
Te voi zămisli din mine.

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum?

cuvintele vin şi se duc
zac bolnav
telefonul sună pisica doarme
Linda aspiră
aştept să trăiesc
aştept să mor.

aş vrea să fi putut trezi în mine ceva curaj.
o obsesie idioată
dar copacul de-afară nu ştie asta:
îl urmăresc în după amiaza târzie şi însorită
cum se mlădie urmând vântul.
nu-i nimic de declarat aici,
e vorba doar de-o aşteptare.
fiecare trebuie să-i facă faţă singur.

Oh, odată am fost tânăr,
Oh, odată am fost incredibil
de tânăr!

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dacă tu ai să găteşti, eu ce-ar trebui să fac între timp?
Lucian: Nimic. Doar să priveşti. În plus, mai putem discuta.
Lia: Nu cred că-mi convine varianta asta; pare plictisitor.
Lucian: Nu-i adevărat. Ai făcut destule pentru mine zilele astea; acum e timpul să stai liniştită. Şi ar trebui să fii obişnuită cu aşa ceva, doar asta face de obicei un terapeut: Stă de vorbă cu pacienţii, pune întrebări, îi ascultă cu atenţie şi le dă sfaturi utile.
Lia: Ai dreptate, însă acum nu sunt aici în calitate de terapeut, iar tu nu eşti pacientul meu; ai fost al doctoriţei noastre, nu şi al meu. Şi ţi-aş dori să nici nu ajungi vreodată.
Lucian: Aşa sper şi eu. Deşi nu cred că m-ar deranja prea mult acest lucru.
Lia: Să nu-ţi închipui că ar fi o plăcere să fii pacinetul unui psihiatru.
Lucian: Dar al unui psiholog?
Lia: Nu încerca să întorci lucrurile în favoarea ta, pentru că e cam aceeaşi chestie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!