Și-acum?
cuvintele vin și se duc
zac bolnav
telefonul sună pisica doarme
Linda aspiră
aștept să trăiesc
aștept să mor.
aș vrea să fi putut trezi în mine ceva curaj.
o obsesie idioată
dar copacul de-afară nu știe asta:
îl urmăresc în după amiaza târzie și însorită
cum se mlădie urmând vântul.
nu-i nimic de declarat aici,
e vorba doar de-o așteptare.
fiecare trebuie să-i facă față singur.
Oh, odată am fost tânăr,
Oh, odată am fost incredibil
de tânăr!
poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.