Nostalgie
Pe când cocoșii roșii cântaseră pentru a treia oară
Împământind cerescul celor ce crai se visau
C-un fel de răzvrătire specifică unei dimineți urbane,
Iar floarea de salcâm își lepăda pe caldarâmuri reci junețea,
Sub ploaia decoltată și mult prea trivială
Ce-i abuza nerușinată, grădinii, vie frumusețea,
Dezbrăcând-o ca pe un nud de Modigliani,
În tonuri calde, cafenii,
Treceam buimac la braț cu... Viața...
Cu-același sacou gri Romarta,
Cu-aceeași fustă din poplin
Ne sărutam schimbând venin...
Și eu și Viața, chinuiți de finalul brutal al ultimului scenariu cosmic
Căruia ne abandonaserăm doar din teama de a nu fi
Eram... mai mult înțelepți decât tineri,
Și mai mult firoscoși decât filosofi,
Mai mult buni decât frumoși
Și mai mult triști decât buni...
Cum eu nu fusesem drept cu Viața
Și nici Viața nu fusese dreaptă cu mine,
Nici oracolul din Delfi nu ne mai putea găsi frumusețea...
Și, cu toate astea, schimbând săruturi în venin,
Dragă mi-era doar ea, doar Viața
De parcă azi ne-am întâlnit întâi
Cu fasturi și minunății.
Ne-am amintit unde-am greșit ca un școlar grăbit la joacă
Atunci când între două coperți rupte am prins eternitatea;
Ea îmi spusese:
"-Eu sunt tot ce ai,
Cum nu ești descendent din Cronos
Și nici vreun Univers nu ai,
Nu mă minți,
Nu mă uita,
Nu mă trăda!
Vreo altă Persefona, astăzi, cui ar ajuta...!?"
Ea m-a iubit, ah, ea m-a iubit ca primăvara floarea crudă de cireș,
Ca beduinul de la Bab El-Mandeb oaza de modernitate,
Ca eschimosul vânătoarea
Dar nu cât mine libertatea...
Și, totuși, ne-am iubit,
Și astăzi, un mâine singur de-ar mai fi,
Tot ne-am iubi...
poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre frumusețe
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre școală
- poezii despre vânătoare
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre trădare
- poezii despre tristețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Nostalgie
Pe când cocoșii roșii cântaseră pentru a treia oară,
Împământind cerescul celor ce crai se visau
C-un fel de răzvrătire specifică unei dimineți urbane,
Iar floarea de salcâm își lepăda pe caldarâmuri reci junețea,
Sub ploaia decoltată și mult prea trivială,
Ce-i abuza nerușinată, grădinii, vie frumusețea,
Dezbrăcând-o ca pe un nud de Modigliani,
În tonuri calde, cafenii,
Treceam buimac la braț cu... Viața...
Cu-același sacou gri, Romarta,
Cu-aceeași fustă din poplin,
Ne sărutam, schimbând venin...
Și eu și Viața, chinuiți de finalul brutal al ultimului scenariu cosmic,
Căruia ne abandonaserăm doar din teama de a nu fi,
Eram... mai mult înțelepți decât tineri
Și mai mult firoscoși decât filosofi,
Mai mult buni decât frumoși
Și mai mult triști decât buni...
Cum eu nu fusesem drept cu Viața
Și nici Viața nu fusese dreaptă cu mine,
Nici oracolul din Delfi nu ne mai putea găsi frumusețea...
Și, cu toate astea, schimbând săruturi în venin,
Dragă mi-era doar ea, doar Viața,
De parcă azi ne-am întâlnit întâi,
Cu fasturi și minunății.
Ne-am amintit unde-am greșit, ca un școlar grăbit la joacă,
Atunci când, între două coperți rupte, am prins eternitatea;
Ea îmi spusese:
"-Eu sunt tot ce ai,
Cum nu ești descendent din Cronos
Și nici vreun Univers nu ai,
Nu mă minți,
Nu mă uita,
Nu mă trăda!
Vreo altă Persefona, astăzi, cui ar ajuta...!?"
Ea m-a iubit, ah, ea m-a iubit ca primăvara floarea crudă de cireș,
Ca beduinul de la Bab El-Mandeb oaza de modernitate,
Ca eschimosul vânătoarea,
Dar nu cât mine libertatea...
Și, totuși, ne-am iubit
Și astăzi, un mâine singur de-ar mai fi,
Tot ne-am iubi...
poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
10 Ianuarie 2016
Astăzi am aniversat
cincizeci și șase de ani,
de când viața ne-am legat
și am ajuns veterani.
Chiar de când ne-am întâlnit,
ne-am iubit ca și acum.
Destinele ne-am unit
și-am pornit pe-al vieții drum.
Viața noastră n-a fost plină
de belșug și de lumină.
Dar de anii mulți, trăiți,
ne declarăm mulțumiți.
Au trecut anii. Împreună,
bucurii am împărțit.
Necazuri am lăsat în urmă
și-n viață am reușit.
Întâi am ridicat o casă,
să avem un adăpost.
Ne-am îngrijit s-avem pe masă
și-n lume s-avem un rost.
Apoi, au venit copiii
pe care mult i-am dorit.
Mai frumoși ca trandafirii,
lângă noi au înflorit
Ce-am dorit la tinerețe,
pe parcurs, am împlinit.
Acuma, la bătrânețe,
avem un trai liniștit.
poezie de Dumitru Delcă (2016)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre trecut, poezii despre trandafiri, poezii despre tinerețe, poezii despre timp, poezii despre prezent, poezii despre mulțumire sau poezii despre lumină

Furtuni și stele
Ne-am iubit în ochii lumii,
Sau ascunși, feriți de toate,
Ne-am iubit precum nebunii,
Într-o clipă, pe jumate
Ne-am iubit în ploi superbe,
Uzi în suflet, vii sau morți,
Între zori și nopți acerbe,
Între granițe de sorți
Ne-am iubit răpuși, albaștri,
Pe sub ceruri călătoare,
Pe pământ și printre aștri,
Printre stele căzătoare
Am iubit murind, dar veșnic
Doar iubind am renăscut,
Prin sărutul, care strașnic
L-am simțit... și cât l-am vrut!
Ne-am iubit precum furtuna,
Eu un tunet și tu stropi,
Fulgere ne-au fost cununa
În biserici fără popi
Ne-am iubit cumva fantastic,
Fără timp, fără de noi,
Ne-am iubit, iubind artistic,
Ca-n picturi... sinceri și goi
Ai fost note, portativul,
Melodie într-un trup,
Eu doar vers, tu doar motivul
Ca iubire să-ți aduc
Ne-am iubit... tu o regină,
Eu... un rege-ndrăgostit,
Ne-am iubit cumplit, cu vină,
Doamne cât ne-am mai iubit!
Ne-am iubit război și pace,
Ne-am iubit noapte și zi,
Însă inima nu-mi tace
Și mai vreau a te iubi
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre noapte, poezii despre vinovăție, poezii despre versuri, poezii despre tăcere, poezii despre trup și suflet, poezii despre sărut sau poezii despre suflet
Prea târziu
Noi ne iubim de mult, și fără ură,
Chiar de scăpăram vreo vorbă rea din gură;
Nu ne-am făcut mult bine, nici mult rău,
Și totuși parcă ne desparte-un râu.
Ce ne desparte nici nu știm prea bine,
Dar știm de undeva că răul vine,
Ca de sub sol un gaz otrăvicios -
Se ofilește tot ce-a fost frumos.
Io-s vinovat ori tu ești vinovată?
Viața toată-i pată lânga pată.
E prea târziu să ne mai despărțim.
Nu mai e tare mult, mai stai. Murim.
poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Mihai Beniuc despre vinovăție, citate de Mihai Beniuc despre viață, poezii despre moarte, citate de Mihai Beniuc despre moarte, citate de Mihai Beniuc despre iubire, poezii despre gură sau poezii despre bine și rău

Amintire de prier (gazel)
Azi, cu drag, mi-am amintit
Când și cum ne-am întâlnit...
Ne-am iubit o lună, două,
Mă simțeam îndrăgostit,
Și te-am întrebat, în iarbă...
Mi-ai răspuns: "... la infinit!"
Te-am cerut, îmi ești soție,
Visul nostru e-mplinit...
Un rebel eram, dar iată
Cât de mult m-am liniștit,
Duc gunoiul, fac mâncare,
Spăl, fac patul, îți recit...
Și mă mir, întâia oară,
Cât îs de căsătorit!
poezie de Grigore Cotul din Registru de intenții
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre căsătorie, poezii despre visare, poezii despre soție, poezii despre mâncare, poezii despre infinit sau poezii despre amintiri
Respir viața în sufletul meu la fel de mult cum sufletul meu respiră viața în mine. Sunt mai mult decât emoție, mai mult decât gând, mai mult decât viață... Sunt pur și simplu tot ceea ce este. Și tot ce nu este. Și totul dintre cele două. Eu sunt.
citat din Barbara Ann Martin
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre suflet sau citate despre gânduri

Iubire cuantică
Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister și taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă
Noi ne-am iubit o veșnicie,
Chiar dinainte de-a fi viață.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafață.
Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voința și nevina
Erau Cuvânt și nu vorbire.
Și ne-am iubit adu-ți aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenții fără fapte.
Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naște.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaște.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre particule, poezii despre naștere, poezii despre inimă sau poezii despre cuvinte
Iubire
Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura însăși ești,
Decât libertatea mi-ești mai dragă -
Fără voi, ca un ocnaș trăiești.
Te iubesc cu toată nebunia,
Ca pe-un hău, nu ca pe-un drum de roți,
Te iubesc mai mult decât se poate,
Cât de mult - să înțelegi nu poți.
Fără noimă te iubesc întruna,
Și când beau și-atunci când spun prostii;
Mult mai mult decât pe mine însumi
Te iubesc. Vreau sigură să fii.
Te iubesc mai mult decât pe Shakespeare
Decât toate cele pământești,
Mi-ești și decât muzica mai dragă,
Pentru mine, muzica - tu ești!
Te iubesc mai mult decât speranța
Gloriei, în veac de vis și fum,
Decât țara asta ruginită,
Fiindcă tu ești țara mea acum.
Ești nefericită? N-ai temeiuri!
Nu-L mai mânia pe Cel de Sus.
Decât fericirea mi-ești mai dragă
și decât iubirea, mai presus.
poezie de Evgheni Evtușenko
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre prostie, poezii despre patrie, poezii despre nefericire, poezii despre nebunie sau poezii despre natură

Schimb de experiență
Erai tu Venus, eu Adonis,
Ne-am întâlnit așa de-odată,
Iar delegația la Tomis
Am prelungit-o vara toată;
Erai frumoasă și nebună,
Erai a mea și-aveam noroc,
Zburdam pe plajă împreună -
Doi cai sălbatici, plini de foc,
Prin valuri ziua și prin soare,
N-aveam nici griji și nici urgențe,
Iar noaptea ne-o doream mai mare,
Să tot schimbăm experiențe.
Erai o iapă lată-n crupă,
Eram un tânăr armăsar,
Și ne-am iubit atunci, dar după,
Ai dispărut c-un marinar...
Ne-am întâlnit acum, vezi bine,
Când devenim sexagenari
Și suntem două cabaline
Ce fac... doar schimb de ochelari.
poezie de Marius Coge din Vis și armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre schimbare, poezii despre plajă, poezii despre noroc sau poezii despre marină
Lumina din viața mea
Întâlnirea noastră a fost doar într-o simplă zi,
Mi-ai apărut în drum ca raza de lumină,
Mi-ai apărut când uitasem ce-nseamnă a iubi
Și cu toată lume eram doar o străină.
Eu mergeam încet pe drumul cel greșit,
Cu ochii împăienjeniți și plini de lacrimi grele...
Pe tine-n cale-atunci te-am întâlnit
Și m-ai îndreptat cu chipul înspre stele.
În viața mea acum nu-i nici o amintire,
Nici un pic de lacrimi în inimă n-am străns,
Căci am greșit, și-am suferit odată din iubire
Și pentru aceea rău am rămas și-am plâns.
Nu eram mai mult decât un om pierdut,
Eram prea disperată, chiar simțiam că mor,
Dar prezența ta arzândă m-a făcut
Să revin privind din nou în viitor.
Și uite azi pășesc cu biruință
Și mă îndrept în viață mai departe,
Dar ție-ți spun că poți avea credință
Sunt gata să te-ajut în orice greutate.
În tine am găsit încrederea deplină
Și orice aș simți îți mărturisesc
Ai apărut în viața mea ca raza de lumină
Pe care am îndrăgit-o și astăzi o iubesc!
poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre stele, poezii despre plâns sau poezii despre ochi

Brâncuși: Ce sunt eu? O virgulă între două veșnicii... Sunt fir de nisip, dar fără mine, mai gol va fi pustiul! Pentru că nici piramidele nu sunt eterne. Și nu vor dăinui mai mult decât postamentul lor planetar... Strămoșii mei au fost mai înțelepți decât egiptenii... Ei își făceau sicrie de brad, nu sarcofage! Nu poți înșela moartea, ascuns într-o ladă de piatră... În fond, ce e viața? Dragoste, contemplare, eliberare... Gata! Am iubit și am contemplat destul! A sosit vremea să mă eliberez... Vârsta amăgirilor a trecut. Deasupra nu văd nimic. Doar coaja albastră a oului ceresc. E timpul să plec! Să-mi fac pernă din oasele mamei mele... Dalta, o iau cu mine... Voi sculpta și Dincolo! Vreau să fac Raiul și mai frumos...
replică din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuși), scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre moarte
- citate despre iubire
- citate despre înțelepciune
- citate despre vârstă
- citate despre trecut
- citate despre timp
- citate despre sculptură
- citate despre religie
Sfârșit de săptămână
chiar crezi că poți face ceva cu viața ta când tot ce contează cu adevărat moare încet
subtil și plin de durere în fața ochilor tăi?
ei bine nu!
am simțit-o pe pielea mea
nu eram așa la început
mi-am dat seama la sfârșit cât de prețioase sunt unele persoane
mult mai prețioase decât diamantele
decât aurul
decât lumea întreagă
și tu să le vezi așa zăcând, așteptând să-și verse sufletul?
e tragic
mult mai tragic decât un copil mort într-un incubator,
mult mai jalnic decât un bețiv culcat la pământ pe marginea șanțului,
mult prea mult pentru un om care se zbate să ajungă dincolo,
mult prea mult pentru mine.
iar eu nu eram deloc departe
stăteam pe canapea așteptând să-și dea ultima suflare
și ea se tot zbătea
se lupta să rămână în viață
picioarele îi erau reci
la fel și mâinile
poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre tragedie, poezii despre săptămâni, poezii despre sfârșit sau poezii despre picioare
Când ne-am urât și ne-am iubit plângând
Rememorarea de-ntâmplări confuze
Copii crucificați ca niște Criști
Cu paznici veseli pentru îngeri triști,
La marea invadată de meduze.
Ți-am poruncit brutal să nu te miști
Până-ți culeg tot frigul de pe buze,
Cerându-ți mai apoi din suflet scuze,
Pentru minciuna că, oricum, exiști.
Dar n-ai să fii niciunde mai cuminte
Și mai supusă altuia nicicând,
Cum doar în noaptea oarbă și fierbinte,
Când ne-am urât și ne-am iubit plângând,
Fără s-avem nevoie de cuvinte,
La câtă moarte adunam în gând.
poezie celebră de George Țărnea
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crucificare, poezii despre îngeri, poezii despre minciună, poezii despre meduze sau poezii despre gânduri
Mi-e dor de tine
am învățat să nu mă nasc, mai ales
când
mi-e dor de tine
știu, știu
o să-mi spui
răzând
cu ochii plini de stele:
viața pentru mine
esti tu
nimeni altcineva!
mai târziu am învățat să nu mă nasc
nici când
mă iubești
nici când mă urăști
atunci
pentru tine
eu doar nu sunt
nu ți-am cerut
să mori
nici când te-am urât cel mai mult
nici când te-am iubit
doar că
de la o vreme
am învățat
cum să dorm cu tâmpla zdrobită
gândul acesta că te-as iubi nu e făcut
pentru minte
ci pentru o tăcere stingheră,
înfiptă adânc
în amândoi
si in el, iubito,
îmi aud rănile zvâcnind
sau...
poate că nu
poate că
ele mă aud pe mine.
poezie de Nicolae Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură sau poezii despre somn
Eu nu cer să fiu iubit
Eu nu cer să fiu iubit,
Aș cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Și nici nu sunt sigur că merit.
Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aș simt obligat să întorc serviciul
Și nu știu dacă mai pot.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă prețuiește.
Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aș cere și nu aș primi,
Aș fi nefericit.
Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerșeală,
Aștept doar să fiu iubit
Și atât.
Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri și vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci așa L-am văzut pe Dumnezeu
Șoptindu-mi prin senzații.
Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puțin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.
poezie de Cosmin Druță din Teorie poetică și poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre serviciu, poezii despre rouă, poezii despre religie, poezii despre fericire, poezii despre cadouri, poezii despre ajutor sau poezii despre Dumnezeu

Annabel Lee
Ce-a fost
s-a întâmplat, cu mult mai demult decât cu un an în urmă,
Într-un regat de lângă mare
Acolo unde trăia o fată, cine-a mai ști,
Pe numele ei Annabel Lee;
Cu nici un alt gând pe pământ
Decât să fie iubită de mine.
Am fost un copil și ea un copil,
În acel regat de lângă mare,
Dar ne-am iubit cu o dragoste mare,
cu mult mai mare decât o dragoste mare
Și a mea Annabel Lee -
Cu o dragoste celestă, de serafimi înaripați,
Jinduită de ea și de mine.
Și așa, nu vitregiile, ci Îngerii,
într-atât de fericiți în Ceruri,
Pe ea și pe mine au prins invidie -
Da! dintr-aceasta (pe atunci,
toți oamenii au știut,
În regatul de lângă mare),
Cum s-a pornit un ger, născocit din norul nopții,
Și a ucis-o pe-a mea Annabel Lee.
Fiind pricină invidia,
În regatul de lângă mare de-atunci, dintr-odat'
A suflat un vânt ucigaș din ceața înghețului spre ea,
Frumoasa mea Annabel Lee.
Și-ale ei rude înalte au sosit și au luat-o
Pe un val uriaș și au dus-o departe
S-o-nchidă sus într-un mormânt între ape
N-Apus de-acel regat de lângă mare.
Dar dragostea noastră era mai puternică
decât dragostea însăși,
Chiar mai puternică decât a celor bătrâni -
Cei din trecut, cu mult mai înțelepți
Și nici îngerii din Ceruri de sus
Nici demonii de jos de sub mare
N-or să poată vreodată-niciodată
să rupă din sufletul meu
Sufletul frumoasei Annabel Lee;
Pentru tine, lună din grinzi,
nu-i important să îmi prinzi visul meu despre
Ea, frumoasa Annabel Lee;
Dar eu simt cum mă dor ochii ei luminoși,
dintre stelele niciodată ascunse de nor,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Și așa, toate nopțile-n val, mă amăgesc lângă ea...
Oh! Draga mea - dragă, a mea - viață, iubită mireasă,
În mormântu-i lângă mare -
În cavou-i scufundat în mare.
poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Horia Muntenus
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre monarhie, poezii despre invidie, poezii despre înălțime sau poezii despre vânt

Romanță fără muzică (Că ne iubim știe lumea toată)
Că ne iubim - și-o știe lumea toată -
E-adevărat ;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu știm,
Nici lumea nu va ști...
Și nu va ști-o, poate, niciodată...
......................
Ne-am cunoscut în țara-n care-alt'dată
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Într-un amurg de toamnă, orchestrată
În violet,
În alb,
În roz
Și-n bleu.
Și ne-am iubit întâia oară-n parcul
În care Nimfele de marmură privesc,
Cu ochii-ntrebători, către peluza
Pe care-un Zeu își pregătește arcul,
Să-și bată joc de cei ce-l ocolesc...
Și ne-am iubit!...
Ți-aduci aminte?...
Bluza -
Ah!... Bluza ta pe sânu-ți decoltat
Părea un peplum de mătase, sfâșiat
Pe sânul unei Venere ce moare!...
Și ne-am iubit cu-atâta nebunie,
Că statuile albe ne-au privit
Cu ochi geloși,
Iar zeul a-mpietrit
În mână cu-o săgeată-otrăvitoare!...
Și ne-am iubit,
Și-azi toată lumea știe
Că ne iubim...
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu știm,
Nici lumea nu va ști!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Romanțe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre sculptură, poezii despre parcuri, poezii despre muzică, poezii despre gelozie sau poezii despre batjocură

Tributul
Plătim acum, ca-n vremurile din urmă
Tribut pentru morminte, vise, griji
Dar pentru mulți, sufletul nostru moare,
Înlocuiește viața, de artiști.
Eram săraci, săsraci suntem și-acuma
N-avem prea mult, dar azi suntem n-avem nimic
Ne-a mai rămas doar visul și minciuna
Și poate un colindător calic
Acum n-avem nici suflet, nici morminte
Religia de mult e doar o umbră...
Doar Dumnezeu nu mai păzește trupul
De viața, mult prea grea și mult prea sumbră.
Dreptate vrem și-o viață mai bună,
Sinceritate, liniște și pace
Dar cine glasul meu să-l mai audă
Când lumea-i plină azi, de "dobitoace."
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre sinceritate, poezii despre plată sau poezii despre pace

Un fel de remiză
știu că nu ne-am văzut de mult
nu mai contează oricum
între mine și tine
nu-i decât un punct
în care se adăpostesc
pentru o vreme
umbrele și mirosul greu de igrasie
care mă împiedică să te văd
nu e nici ură nici încăpățânare
ci doar un zid umed și înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...
încerc să mă târăsc prin
smoala din zid
și mi-e greu
presimt ceva rău
neputința se-ncolăcește pe mine
și îmi taie răsuflarea dar
mă gândesc că de fapt
toate sfârșiturile sunt părți
care egalează distanța dintre noi
aici în lumea mea
cu o singură moarte
e ca un fel de joc cu remiză...
***
nu nu-mi doresc nimic mai mult
decât să stau în fața oglinzii
și să privesc depărtările
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încăpățânare sau poezii despre dorințe

Oamenii planetei
Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieți amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...
Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăiește...
Sunt mult prea multe crime
Iar viața prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viața ne-ncălzește...
Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Și nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viața este mută...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Adina-Cristinela Ghinescu despre viață, poezii despre planete sau citate de Adina-Cristinela Ghinescu despre înălțime