Făclia vie

În faţa mea merg Ochii cei de lumină plini,
Magnetizaţi de-un înger cu născociri savante;
Sânt fraţii mei avea aceşti doi fraţi divini
Ce-n ochii mei presară sclipiri de diamante.

Scăpându-mă de orice păcat copleşitor
Pe drumul Frumuseţii ei pasul mi-l imbie;
Mi-s slujitori şi totuşi eu sunt robitul lor;
Întreaga-mi fire-ascultă de-această faclă vie.

Voi răspândiţi, Ochi magici, o mistică lucire
De lumânări aprinse în plină zi; subţire,
Flacăra lor la soare păleşte dar nu moare;

Dar ele slăvesc Moartea, voi Viaţa; şi mereu
Cântaţi trezirea sfântă a sufletului meu,
Voi, aştri-a caror rază n-o stinge nici un soare!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bântuitul

Fâşii de văluri negre pe soare se aştern.
Tu, lună-a vieţii mele, înfăşoară-te-n umbră;
Te culcă, sau fumează, fii mută şi fii sumbră;
Cufundă-te în hăul urâtului etern;

Aşa îmi placi! Şi totuşi, vezi tu, dac-ai voi
Asemeni unui astru ce, şters, din umbră vine,
Să te răsfeţi prin locuri de nebunie pline,
Pumnal frumos, ei bine, din teacă poţi ţâşni!

În ochii tăi aprinde lumini din lampadare,
Aprinde pofte-n ochii golanilor, murdare.
Mă-mbată tot ce-mi dărui: dureri sau vis spumos;

Fii tot ce vrei, fii noapte sau roşie-auroră,
În mine, orice fibră te-ntâmpină voios:
O, Belzebut, întreaga-mi făptură te adoră!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe soare îl orbeşti...

Chear de-ai fi după soare să te piteşti,
Tot te vor vede ochii mei unde eşti.
Că la geam perdeaua-i deasă
Ajungând în a mea dulce casă.

Iar un soare, de s-ar opri în calea ta.
Iar eu orbind nu te-aş mai vedea,
Chear faţa ta strălucitoare
Vrea să oprească orice soare...

Tu eşti mandru, iar pe soare îl orbeşti,
Ca o lună coborâtă din poveşti.
Viaţa e frumoasă, aici pe pământ
Ca îngerul luminii, trimis de ceva sfânt.

Dacă de mine viaţă te ascunzi,
Ochii mei vor fi de lacrimi uzi.
Faţa fără zâmbet, gura ar ofta,
Ochii mei în lacrimi, pe tine te-ar căuta...

poezie de Eugenia Calancea (17 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguirea lui Icar

Sunt fericiţi, sătui, uşori,
Amanţii fetelor pierdute,
Cand mie braţele mi-s rupte
Fiindcă-am strâns cu ele nori.

Voi, sori fără asemănare,
Care-n adânc de cer luciţi,
În ochii mei de voi orbiţi
Doar amintirea mai tresare.

Zadarnic spaţiului voii
Să-i aflu miezu-n tainic joc,
Sub nu ştiu care ochi de foc
Aripa mi se nărui,

Şi ars de dorul meu zeiesc,
Nu voi avea onoarea sfântă,
Genunea care mă-nmormântă
Cu numele-mi s-o-nveşnicesc.

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-s ochii fulgi

Mi-s ochii fulgi, şi sufletul mi-i cerne
Peste dureri din răni ce-s efemere
Şi gândurile mi se-ncing în zări himere
Mi-s ochii stinşi de lacrimi şi tăcere.

Mi-s ochii fulgi, şi gândul mi-i aşterne
Peste dorinţe ce se-nchid în stele
Şi lacrimile mi se scurg pe vreme
Mi-s ochii stinşi de-a inimii durere.

Mi-s ochii fulgi, şi visul mi-i topeşte
Cu apa mărilor ce vine să mă-nnece
Şi amintirile-mi se ţes ca o poveste
Mi-s ochii prinşi în iarna fără veste.

Mi-s ochii fulgi, şi sufletul mi-i fulg
Şi iarna peste crânguri mi-l aşterne
Eu sorb din nostalgia viselor eterne
Mi-s ochii fulgi şi sufletul mi-i cerne...

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe soare îl orbeşti...

Chiar de-ai fi după soare să te piteşti,
Tot te vor vede ochii mei unde eşti,
Că la geam perdeaua-i deasă,
Ajungând în a mea dulce casă.

Iar un soare, de s-ar opri în calea ta,
Iar eu orbind nu te-aş mai vedea,
Chiar faţa ta strălucitoare
Vrea să oprească orice soare...

Tu eşti mândru, iar pe soare îl orbeşti,
Ca o lună coborâtă din poveşti,
Viaţa-i frumoasă, aici pe pământ,
Ca îngerul luminii, trimis de ceva sfânt.

Dacă de mine viaţă te ascunzi,
Ochii mei vor fi de lacrimi uzi,
Faţa fără zâmbet, gura ar ofta,
Ochii mei în lacrimi, pe tine te-ar căuta..

poezie de Eugenia Calancea (17 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Mă mir de unde-atât albastru-n ochii tăi!?
De unde atâta limpezime,
atâta lumină şi soare,
când te ştiu ca pe un căutător de
anotimpuri noi,
pe care nu le-a trecut nici măcar o pasăre,
nici un înger şi nici o femeie,
pentru că atunci, eu nu mai eram singur azi
şi aş fi învăţat să măsor timpul cu inima,
fericirea cu pasul, bucuria cu glasul,
pe care nu mi l-am auzit niciodată!
Ah, cum se mai leagănă cerul
în ochii tăi, aşa...
... ca pe un câmp bătut cu albăstrele!
Închide-i iubito
şi tot albastrul văzduhului se va face scrum!
Ca să mai existăm,
Magul va trebui să reclădească lumea!

poezie de Ovidiu Vasilescu Măcin
Adăugat de Cosmina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii de rouă

Cenuşa sfântă a strămoşilor
A fost spălată de roua
Din ochii românilor prigoniţi.
Schiază lacrima pe oasele gri,
Căutând eliberare, într-o rază de soare...
De aceea lumina se strigă precum un clopot...
E vuietul inimilor ce plâng!
Arat cu gândul prin cimitirul iubirii,
Cenuşa tăcerii scuturată de la tâmplele cetăţii!
Aici a rodit pomul morţii
Dat martirilor rod de lumină!
Nu-i izgoniţi din mormântul sufletului vostru,
Ignoranţi ai neamului românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ti-s ochii....

Ti-s ochii plini de valvataie,
Abia eu azi am observat,
Ei parca rasuflarea-mi taie,
Cand te privesc neincetat.

Ti-s ochii lung purtati de vant,
Privesc prin ei si ma zaresc,
In ochiul tau firav si bland,
Si stelele se oglindesc.

Si vad marea si vad tarmul,
La care-as vrea s-ajung,
Ti-s ochii plini de cantecelul,
Pe care azi il cant.

Ti-s ochii plini de soare,
In ei si razele clipesc,
Dar vad si-ndurerare,
Poate nu stii cat te iubesc...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Dacă tu vei căuta
Să se nalţe pacinic fumul
Jertfei tale, nu uita
Că, de ai spre soare drumul,
Umbra este-n urma ta.

Rob tăcut, pe care-l cheamă
Domnul său c-un gest tăcut,
Ia aminte plin de teamă
Orice gest i-ar fi făcut
Şi de toate ţine seamă.

Umbra-i robul, când urmezi
Drumul tău spre soare ţântă:
Nu te supăra, n-o vezi;
Chipul ţi-e-n lumină sfântă,
Şi-n lumină naintezi,

Dar când vii de dimpotriva
Soarelui, ea-i sfetnic rău:
Stăruind nemilostiva,
Să-nnopteze chipul tău,
Ce supărăcioasă fi-va!

Umbră, soare, al jertfei fum!
De prisos mi-e tâlcul, dacă
N-ai putut să-l prinzi. Şi-acum
Poţi s-alegi! Eşti cel ce pleacă,
Eu sânt cel de mult pe drum.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri

Ochii noştri sunt făcuţi pentru lumină.
Probabil poartă în sine esenţă divină,
Căci îi simt cum deosebesc adeseori
Culorile norilor dintre culori.

Ochii noştri poartă în sine
Aripi de înger şi raze senine.
De aceea privesc lung în noapte
Şi cred răsăritul întotdeauna aproape.

Ochii noştri caută. Mereu asta fac.
Oglinzile în care se descopăr le plac,
Deşi ştiu că sunt o minciună
Imaginea ce li se oferă de bună.

Ochii noştri în întuneric vor lumină.
De-i pui sub obroc se vor stinge în tină.
Însă idealul lor e să devină
Candelă ce arde şi face lumină.

Ochii noştri poate nu ştiu
Să privească atent în negrul pustiu!?
De aceea pentru ei ce nu are culoare
Nu are nici gust, nici valoare.

Ochii noştri nu pot nici în vise
Să vadă frumoasele idealuri promise.
În lumea lor cuvântul, se pare,
Este o minciună întâmplătoare.

De aceea, cred, ar trebui să-nvăţăm
Lumea şi în negru s-o colorăm.
Să obişnuim ochii să ne iubească,
Trăire interioară să ne dăruiască.

poezie de Mircea Nincu
Adăugat de Aurora Cretan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul zburător

A venit uşor prin vis
Ochii el mi i-a deschis
A venit uşor zâmbind
Încet dragostea şoptind

Înger desenat cu cretă
Înger cu aripi de fum
Vânt ce sperie o poetă
Cel ce lasă în zbor parfum

Ochii mov şi plini de stele
Privesc mândrii, rândunele
Înger galben, cal ce zboară
Pleacă dis-de-seară

Zboară şi nu mă găseşte
Plânge şi speriat priveşte
Ce-n lumină creşte, creşte
Inima ce o iubeşte

poezie de Mădălina Radu
Adăugat de Mădălina Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti toată un zâmbet...

Eşti toată un zâmbet, în soare ori ploaie,
Ochii, în diamante, îţi strălucesc,
Iar trupul în mâini mi se frânge,
Când în sărutări adânci te topeşti...
Frumoaso, timpul cu tine parcă ar sta,
Iar viaţa – doar un cântec pe buze,
Eşti toată un zâmbet, ştiai?
Eşti ploaia ce-n soare bucuria îşi plânge!...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri O avalanşă de tandreţe (octombrie 2014)
Adăugat de Andreea Stein
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţele din soare

Fiinţele din soare nu au umbră
Ele se-adună
într-un cerc colorat cu lumina
rotită pe faţă

Corpurile lor sunt flăcări lungi
şi uşoare la care visează
mari şerpi luminoşi
Fiinţele din soare nu au umbră
pentru că nu ştiu ce-i moartea
Nu ştiu ce-i viaţa

Moartea e ca o apă
cu sclipiri de marmură neagră
iar viaţa - o stare continuă
de iubire totală.

poezie de Ioana Trica din Continente suspendate (2008)
Adăugat de Ioana Trica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noştri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Şi se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viaţă viaţa-n muguri o clipesc.

Ochii noştri sunt în spaţiu porţi de cer şi anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire şi de soare,
De un timp golit în spaţiu, de un spaţiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetaşi într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârşite, raţiuni şi vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric şi de flori,
Trecem totul prin idee şi-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce ştiu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spaţiu grav, ocult.

Dar şi ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte şi trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinereţea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noştri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu ştiu să fie altfel, sunt ce sunt de când se ştie,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt aşa cum ştiu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminiţe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noştri se privesc.

poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, Bucureşti)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul şi Craniul

Pe craniul Omenirii şade
Amorul cocoţat
Şi prostul, pe-acest tron, sloboade
C-un râs neruşinat

Băşici rotunde, pus pe glume,
Şi le înalţă-n cer
Spre-a împlini o altă lume
Ascunsă în eter.

Iar globu-n firava lucire
Din zborul larg deschis
Îşi scuipă sufletul subţire
Ca auritul vis.

Cum sar băşicile, din craniu
Aud suspin smerit:
- "Acest joc sângeros şi straniu
Când va avea sfârşit?

Căci orice-n gura-ţi crudă poate
S-arunce-n cer senin
Mi-s creier, carne, sânge - toate,
O, monstru asasin!"

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

În ochii tăi ca-n două oglinzi însufleţite
Amurgul îşi răsfrânge privirea-nsângerată
Şi ochii tăi sunt roşii ca două flori de mac
Plutind împerecheate pe luciul unui lac.

În ochii tăi amurgul, uşor, pe nesimţite,
Se stinge ca lumina din candela uitată
Şi ochii tăi din roşii se-ntunecă şi par
Doi ochi tăcuţi de sfântă pictaţi într-un altar.

poezie celebră de Ion Minulescu din Revista noastră, II, nr. 2 (1 aprilie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul orbului de la naştere

Sub ochii aceştia sunt alţi ochi:
ochii orbului de la naştere,
fetuşi maturi
ce se rănesc cu lumina altei lumi,
ce lovesc în zbuciumul lor
placentele fără utere,
ce ne arată
drumul care ne continuă
la întretăieri,
unde sângele
se împreunează cu moartea,
unde paradigma e un licăr într-un ocean de mâl,
unde întâlnirea cu sine e o respingere,
e o fugă spre înţelepţii monahi.

Sub ochii aceştia
ochii orbului de la naştere
nu cunosc somnul şi nici visul,
şi nici unul pe celălalt nu se văd.
În ei sălăşluieşte numai
ideea de lumină.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Intermundii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Fii tot ce vrei, fii noapte sau roşie-auroră,
În mine, orice fibră te-ntâmpină voios:
O, Belzebut, întreaga-mi făptură te adoră!

tristih de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!