Sunt păcătos

Gustat-am din iubiri amăgitoare,
Plin de păcate sunt... şi blestemat,
Le-am ameţit cu un boboc de floare
Şi-n aşternut, frenetic, le-am intrat.

Roşesc, acum, când îmi aduc aminte,
Puteri mi-au dat cu ţuică şi cu vin,
Le-am cucerit... cu numai trei cuvinte,
Mă iartă"Domnul", eu, la El mă-nchin.

Sunt păcătos şi hoţ... furând iubire,
Plăcere-mpart... şi fericire-aduc,
Oferte am, pot spune, în neştire,
La poarta mea-i vacarm şi balamuc.

Sunt păcătos, tâlhar, pentr-o femeie,
Vinul mi-e frate... dar şi confesor,
Orice iatac deschid, fără de cheie,
Ştiu să iubesc, divin, răscolitor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt păcătos

Gustat-am din iubiri amăgitoare,
Plin de păcate sunt şi blestemat,
Le-am ameţit cu un boboc de floare
Şi-n aşternut, frenetic, le-am intrat.

Roşesc acum, când îmi aduc aminte,
Puteri mi-au dat cu ţuică şi cu vin,
Le-am cucerit cu numai trei cuvinte
Mă iartă"Domnul", eu, la El mă-nchin.

Sunt păcătos şi hoţ, furând iubire,
Plăcere-mpart şi fericire-aduc,
Oferte am pot spune, în neştire,
La poarta mea-i vacarm şi balamuc.

Sunt păcătos, tâlhar, pentr-o femeie,
Vinul mi-e frate, dar şi confesor,
Orice iatac deschid fără de cheie
Ştiu să iubesc divin, răscolitor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă, Maică Românie!

Mă iartă, Maică Românie,
Că nu-ţi sunt fiul cel mai bun!
Mă iartă, strămoşească glie,
Că nu mai ştiu să-ţi fiu gorun!

Mă iartă, Maică iubitoare,
Virtutea mea-i nemernicia!
N-am dat un picur de sudoare
Şi nu mai ştiu ce-i vrednicia!

Mă iartă, Maica mea cea blândă,
Că te-am vândut pe trei arginţi!
Nu ne dă Domnul nici osândă
Scârbit de capuri fără minţi!

Mă iartă, Maica mea cea bună,
Mi-e cugetul murdar şi greu!
Mă iartă, vatra mea străbună
Că sunt un jalnic fariseu!

Mă iartă, Maica mea frumoasă,
Tu, Dochie cu ochii plânşi!
Acasă nu mai e acasă
Iar Domnii nu ne mai sunt unşi!

Mă iartă, Maică, de păcate,
De lipsa mea de omenie!
Mă ceartă Prutul de-al meu frate,
Mă iartă, Maică Românie!

poezie de Ion Apostu (30 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici sunt păcate

Şi-mi iartă greşeala de-a şti să iubesc,
Cu mintea, cu trupul, cu suflet ceresc,
Mă iartă că-mi caut etern în femei,
De-acum până-n clipa când vii să mă iei

Greşeli sunt destule şi ştiu că le fac,
Sunt înger în versuri, în viaţă sunt drac,
Mă iartă degeaba, degeaba mă ierţi,
Nu pot să nu fiu şi aştept să mă cerţi

Aleg semnul crucii chiar dacă greşesc,
Regrete m-apasă, dar vreau să trăiesc,
Degeaba promit că încerc să mă schimb,
Nu ştiu cum să port o coroană de nimb

Sunt doar păcătos pe un drum luminat,
Cu trupul murdar, dar cu suflet curat,
Mă iartă din nou că iubire aleg,
Din trup de femeie ajung s-o culeg

Atunci când va fi judecata de-apoi,
Oricum ne-om întoarce în cerul tău goi,
Nu vreau să mă judeci prin ce-s pe pământ,
Aici sunt păcate, acolo sunt sfânt

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt menestrelul

Sunt menestrelul... viselor de noapte,
Poeme scriu... la margine de dor,
Flămând voi fi, mereu, de buze coapte
Şi-n lumea asta... fi-voi călător.

Bani dacă n-am cerneală să îmi cumpăr,
Voi vinde sărăcia... într-un târg
Şi voi cânta iubiri... fără astâmpăr,
Când patimile-n sânge... vesel curg.

N-am să cerşesc şi nici nu împrumut,
Poetul ştie... tot ce nu se ştie,
De-i pică o cadână-n aşternut,
El o transformă într-o poezie.

Voi pune azi cuvintele-ntr-o formă,
Cu ritmuri pentr-o rimă-ncrucişată
Şi sentimente libere de normă,
În viaţa ast-atât de-ntortocheată.

Apoi... fuma-voi un trabuc nebun,
Privind la luna care ne zâmbeşte
Şi-nfăşurând-o-n aburi de tutun,
Pun de-o cafea şi scriu dumnezeeşte.

Sunt menestrelul nopţilor de taină
Şi în iatac pătrund fără de cheie,
Demult... eu am rămas fără de haină,
Dar te-am găsit... şi nu mai plec... femeie.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s

Nu-s nici hoţ... nebun nu sunt,
Dar iubesc, iubesc ochi verzi,
Nu-s batrân... am păr cărunt,
Vreau în tine să mă pierzi.

Nu-s tâlhar... haiduc nu sunt,
Port iubirea-n cingătoare,
Cu păr negru... fir mărunt,
Chipul trandafir în floare.

Nu-s director... nici golan,
Dar te vreau a mea stăpână,
De-aş rămâne făr-un ban,
Tot voi cere... a ta mână.

Nu-s actor... nici negustor,
Dar doresc cu-nverşunare,
Să te culc lângă izvor
Şi să te înalţ spre soare.

Nu-s beţiv... nici păcătos,
Cred în dragoste şi-n vise,
Dar iubesc tot ce-i frumos,
Chiar dacă-mi sunt... interzise.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte pierdute

Cuvinte aruncate, cuvinte pierdute
Rămase libere nesupuse
Pe toate le-am cules din vremurile trecute
Pe toate le-am înviat din vremurile apuse.

Şi le-am spălat cu rouă de soare
Le-am presărat pe ropotul ploii
Le-am zvântat apoi cu a verii boare
Şi le-am omorât din umbră toţi strigoii.

Apoi le-am aruncat pe toate în mare
De unde valul le-a adus la picioarele tale
Ca o sublimă şi imensă desfătare
Nişte religve din vremuri abisale.

Să le culegi cu grijă şi iubire.
La piept să le agheţi ca mărţişor
Să fie dovadă vie în amintire
Că-n inima ta eu mă răsfrâng, cu dor.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salut

O, generaţie-n întregime infatuată
şi-n cumplit de indispusă,
am văzut pescari la picnic sub soarele fierbinte,
le-am văzut familiile murdare,
le-am văzut zâmbetul plin de dinţi
şi le-am auzit râsetele aspre!

Şi-s mai fericit decât tine,
iar ei sunt mai fericiţi decât mine;
iar peştii înoată în iaz
şi n-au nici măcar haine.

poezie de Ezra Pound, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii cărora le-am zâmbit instantaneu (fără să-i cunosc) sau, le-am spus un cuvânt bun (fără să mi-l ceară) sau, le-am dat o floare (fără să o aştepte) şi cei pe care i-am întrebat: cu ce le pot fi de folos, m-au perceput ca pe un om normal!

aforism de Iulia Mirancea (24 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt Ubik. Înainte ca Universul să fie, eu sunt. Eu am făcut sorii. Eu am făcut lumile. Am creat fiinţele vii şi locurile unde locuiesc ele; le-am mutat aici, le-am aşezat dincolo... Merg încotro vreau eu, fac ceea ce le spun. Eu sunt cuvântul şi numele meu nu e niciodată rostit. Numele, pe care nimeni nu-l ştie. Mi se spune Ubik, dar nu acesta mi-e numele. Eu sunt. Eu voi fi întotdeauna.

Philip K. Dick în Ubik
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui popă păcătos

La cât de păcătos îl ştiu,
Să-l ierte Domnul e târziu,
Că-n viaţa toată, ca bărbat,
Nici o femeie n-a... iertat.

epigramă de Mitică Ion din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat să-mi ascult gândurile, dar să nu le mai cred în totalitate, ci să le iscodesc mereu, am învăţat să detectez fricile şi să le supun procesului de purificare. Am scris despre ele, le-am scos din interior la exterior, le-am aşternut pe paginile jurnalului, le-am analizat cu acurateţe şi le-am deosebit de gândurile creatoare. Fricile veneau mereu ca o urgenţă, totul era pe viaţă şi pe moarte în amprenta lor, totul era acum sau niciodată.

citat din romanul Visele nu dorm niciodată, Legămintele macilor de Nataşa Alina Culea (9 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub patrafir

Părinte, eu mă-nec din piept
Şi n-am puteri de vorbă multă ;
Cât voi putea vorbi m-ascultă
Să-ţi spun în grabă tot şi drept.
Aş vrea să-ncep cu fapte bune,
Dar n-am făcut, ori le-am uitat
Şi raiu-n cap puţin mi-a stat.
Şi-am fost şi prost la numărat —

Şi n-am ce spune.

N-aveam nici vreme. Tata-i mort
Şi mama-i cu copii, sarmana.
Ei de la mine-aşteaptă hrană,
Şi grija numai eu le-o port
De-acum ei singuri să şi-o poarte!
Mi-e milä de durerea lor,
De ei mi-e jale, nu că mor.
Dar cum e scris Că sunt dator

Şi eu c-o moarte.

Eu mă cunosc; sunt păcătos,
Că prea am dus-o-n râs şi-n glume...
Prea drag mi-a fost să fiu în lume,
Şi-am prea iubit ce-a fost frumos!
Pe lângă vin, voinicii roată,
Şi chiote pe deal în zori,
Şi ziua luncile cu flori,
Şi hora noaptea-n şezători,

Şi viaţa toată!

Şi mi-a plăcut în jurul meu
Să văd flăcăi pe bătătură
Şi cobza cu isonu-n gură
Să-mi zornăie zorind mereu.
Să văd cum se cotesc şirete
Pe-ascuns nevestele, şi-aprins
Se simt de peste brâu cuprins
Trupşorul cel subţire-ncins

Al unei fete.

Păgân sunt parcă, nu creştin!
Bisericos n-am fost, părinte,
Dar rar, când mi-am adus aminte,
M-am dus şi eu ca să mă-nchin.
Eu am pe Dumnezeu în mine:
Mereu îl simt, şi-l văd mereu —
Gândesc aşa! Mai ştiu şi eu!
Dar, taică, las' că Dumnezeu

Va şti mai bine.

N-am dat în viaţă nimănui
Prilej să-mi poarte duşmănie,
Eu n-am putut să ţin mänie
Că n-am avut, părinte, cui,
Măcar mi-au tot făcut-o unii!
Şi n-am fost slab şi nici fricos:
Pe opt ţi-i dau grămadă jos —
Dar m-am ferit să-mi fac ponos

Cu toţi nebunii.

O dată numai... P-un flăcău
L-am dat de ziduri, pentr-o fată
A doua zi a prins deodatä
La plug în deal să-mi pară rău,
Şi nici la boi n-am dat mâncare
Şi-n brazdă plugul l-am lăsat
Şi ca nebun am alergat
Pe dealuri, pe flăcău să-l cat

Să-i cer iertare.

Şi nu mai ştiu... atâta-i tot,
Ba, taică, stai! E cu vecinul.
Pe palme m-alinta creştinul
Şi drag m-avea ca pe-un nepot...
Şi eu i-am sărutat nevasta!
EI moş, ea o copilă-abia.
Mi-a fost şi milä, cum plângea,
Şi, Doamne, ochi frumoşi ce-avea —

Păcat e asta?

Dac-am uitat ceva să spui,
Mi-e martur Dumnezeu, părinte,
C-am spus ce mi-a venit în minte
Şi-oi spune tot, în faţa Lui!
Şi-acum canon... îl ştiu anume!
A fost aşa, şi n-aş cârti:
Canon e că nu pot trăi!
Şi-ntr-altă lume n-o mai fi

Ca pe-astă lume.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poezie tristă

Se face seară-n viaţa mea
Şi încurând e noapte.
Inima mi-e tot mai grea,
Iar vorbele-mi sunt şoapte.

Întunericul pândeşte
Mai rău ca un scorpion.
Boala multă mă slăbeşte,
Mă face din om, neom.

Dumnezeu la el mă cheamă.
Am să merg ca să-l slujesc.
De moarte nu-mi este teamă.
Nu vreau să mai chinuiesc.

O viaţă-ntreagă am muncit
Ca să vă las moştenire,
Averile ce-am dobândit,
Întru pomenire.

Cuvintele pline de har
Le-am aşternut într-o carte.
Vouă vi le las în dar
Să le duceţi mai departe.

Cuvinte de-nvăţătură
În versuri am adunat.
Fără pizmă, fără ură,
Vouă vi le-am dedicat.

Când o fi la despărţire,
În piatră voi să sculptaţi
O carte, drept amintire.
Citind-o, nu mă uitaţi.

Iar pe file să-ncrustaţi
Următoarele cuvinte:
"A trăit pentru Carpaţi
Şi s-a dus la cele sfinte".

poezie de Dumitru Delcă (16 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni -
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el...
Şi cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă -
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...

La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, de needucat

Eu nu studiez prea multe, sunt un om
care nu evoluează. Nasul meu despică aerul
fără nici un fel de profesionalism. Ideile mele profunde
au fost odată jucării pe duşumea; le iubesc, le-am lins
aproape toată vopseaua. Un pahar cu whisky
este o zăngănea pe care n-o scutur. Când iubesc
o persoana, un loc, un obiect, nu văd
ce ar putea fi de comentat.

Am învăţat cuvinte, cuvinte, cuvinte...
oricum, jumătate din ele
au murit din lipsă de exerciţiu, iar cele pe care
le-am folosit cel mai des
se uită la mine cu o privire care şopteşte: Mincinosule.

Ce mult admir raţa sălbatică atunci când, printr-un cerc perfect,
intră în apă fără să ridice vre-un strop sau pescăruşul care pe neaşteptate
străpunge marea. Eu sunt un cormoran
care se scufundă
cum a făcut-o întâia oară: îndreaptă-ţi capul înainte
şi lansează-te în picaj.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am căutat cuvinte virginale, cuvinte puturoase, cuvinte cu râie: le-am excitat aroma, le-am avivat rănile cu sticlă pisată şi le-am infectat pe unele complect; şi cum de la ele la azur e o distanţă directă, o corespondenţă, am făcut pe cale artificială şi cuvinte oglinditoare sau străvezii şi am silit să intre în lumina lor eterogenul, ca într-o vitrină de optician ambulant.

Tudor Arghezi în Ars poetica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu exact ce am păţit,
Dar muzele mi-au amuţit.
(Sau poate eu le-am ameţit?)

citat din Beatrice Vaisman (6 decembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţa viciilor

Am învăţat cu timpul, apoi am prins ideea
Că nu pot avea tihnă fără să deranjez,
Că viciile lumii sunt vinul şi femeia,
Iar suma lor, constantă şi nu pot să trişez.

Am învăţat că-n viaţă doar dracii mă înşală,
Făcându-mă să-l supăr mereu pe Dumnezeu,
Dar El e bun şi iartă oricum, orice greşeală,
Iar eu fiinţa slabă am să greşesc mereu.

Atunci cu toate astea odată învăţate,
Am încercat degeaba să mă opun şi eu,
Să fiu în rând cu lumea cea plină de păcate,
Iar vinul şi femeia le-am refuzat, dar greu.

M-am abţinut cu brio o vreme, cu mândrie
Doar până când mustaţa mi-a răsărit sub nas
Apoi parcă deodată, aşa a fost să fie
De vin şi de femeie n-am vrut să mă mai las.

Şi-am bântuit prin lume aşa nemântuit
Pe-aripa vieţii fără, întoarcere din sens,
Femeile şi vinul m-au cercetat intens,
Dar inima şi trupul curând au obosit.

În culmea deznădejdii m-am aruncat din mine
Păcatului iubirii să-i supravieţuiesc
Rugându-mă din suflet la entităţi divine
Să-mi lase numai gura, să beau şi să iubesc.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Cuvinte aruncate, pierdute, tăcute,
rămase nespuse,
pe toate le-am cules
şi le-am spălat cu rouă-de-soare.
Le-am presărat pe ropotul ploii
şi le-am înfipt în mare,
de unde valul le va aduce la picioarele tale.
Să nu te apleci!
Eu am închis odată valul în mâini
şi-am presărat fire de iarbă
pe creştetul universului
şi-am văzut:
Deasupra...
Dedesubt...
Nimicul îşi face culcuş.

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011)
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul din mine

Când viaţa mi se scurge-încet, încet
Eu mă îndrept spre sfântul Nazaret
Nu sunt de felul meu un păcătos
Am trupul plin de răni, fără folos...

La vârsta mea se-adună anii stând
Ca să-i alung eu nu mi-am pus în gând
Las scris posterităţii pe-un bilet
Că viaţa mea se scurge-încet, încet...

Nu pot ca s-o opresc în loc nicicum
Ar fi-n zadar, ştim totul este fum
Motive am pentru a fi discret
Eu mă îndrept spre sfântul Nazaret...

O glumă bună mi se pare-a fi
Ca să trăiesc ferice zi de zi
Am sufletul ca de un vierme ros
Nu sun de felul meu un păcătos...

Şi chiar de-ar fi, să mă exprim aşa
Cui foloseşte astăzi a visa
Sunt prea bătrân a fi invidios
Am trupul plin de răni, fără folos...

Am trupul plin de răni, fără folos
Nu sunt de felul meu un păcătos
Eu mă îndrept spre sfântul Nazaret
Când viaţa mea se scurge-încet, încet!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!