Cândva

Cândva o să priveşti în noapte,
Spre timpul ce nu l-am avut,
Spre o poveste spusă-n şoapte
O să mă chemi şi-o să te-ascult.

Căndva o să mă-ntorci la mine,
Plângând pe umerii mei goi,
Cândva o sa revin la tine
Si se va naşte iarăşi "noi".

Cândva nu va fi prea devreme
Şi niciodata prea pustiu,
Doar taci şi-ascultă. Timpu-n semne
Îţi spune: " Vino... Nu-i târziu!"

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva... Şi acum...

Am avut cândva o mamă,
Însă a plecat la cer.
Azi zâmbeşte dintr-o ramă,
Sufletului meu stingher.

Am avut cândva speranţe,
Dar s-au dus încetişor.
N-am acum decât restanţe
Şi în inima doar nor.

Am avut cândva iubirea,
Dar am rătăcit-o-n drum,
Mi-a rămas dezamăgirea,
Viselor făcute scrum.

Am avut cândva petale
Peste crângul zorilor,
Dar anii s-au dus agale
Spre albul ninsorilor.

Am avut, dar nu ştiu încă,
Zile, câte-oi mai avea
Şi aş vrea să fiu de stâncă,
Dar în gând port spaimă grea.

Am avut şi am şi-acuma,
Credinţa că Dumnezeu
Îmi va alunga cutuma,
Care arde-n trupul meu...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

Ştiu că ţi-am rămas datoare
Cu o noapte de splendoare,
Cu o clipă de iubire,
Cu un vis şi-o fericire,
Cu o faptă, cu o treaptă,
Ca o victimă ce iartă,
Cu poveştile o mie,
Cu un colţ de veşnicie,
Certitudinea din pi
Şi puterea de-a iubi.

Mi-ai rămas dator cu şoapte
Şi cu liniştea din noapte,
Cu un cal înaripat,
Cu tandreţea de bărbat,
Zece porţi şi doar o cheie,
Eu desăvârşit femeie,
Ferm rebelă, vag supusă
Voluntar, deplin răpusă,
Mi-ai rămas dator cu mine
Existentă într-un sine.

Ochii tăi, două păreri
Din albastrul cer de ieri,
Braţul tău, o albă punte,
Dinspre nicăieri spre unde,
Logica raţiunii pure,
Şapte genii imature,
Tu, definitiv şi viu,
După marele pustiu
Dintr-o căutare-n spaţii,
Încurcată-n ecuaţii.

Din acest motiv, odat'
Am tânjit şi inventat,
Timpul, spre a încerca
Undeva, cândva, cumva,
În viteza ca o soartă,
Să-mi deschid în spaţii poartă,
Înflorată-mpodobită,
Dăltuită, logodită
Cu un răsărit de stea,
Cu un vis, iubirea mea.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perspectivă

La tine vine primăvara,
La mine toamna se încruntă,
Hai să furăm din ere vara
Deşi e oarecum înfrântă.

La tine este iarăşi soare,
La mine a-nceput să plouă,
Mă uit spre depărtarea care
Şi-a pus un zâmbet frânt în două.

La tine este prea devreme,
La mine pare-a fi urgent,
Ne-mpiedicăm de-aceleaşi teme
Şi viaţa e în faliment.

Pare c-a fost cândva demult
Iubirea noastră decisivă,
Iar timpul hârâie ocult,
La mine nicio perspectivă.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Aş vrea, de s-ar putea....

Am fost aproape de Rai, cu tine de mine aproape
Cu al tău grai desprins din Rai
Erai zâna ce-mi spuneai şoapte in noapte
Acum eşti prea departe şi nu ai parte de cele ce le sperai

Voi înţelege cândva, atunci când voi putea
Că cele întâmplate, mi-au fost date spre a fi învăţate
Din baza mea de date te voi şterge şi nu aş vrea, pe tine, cu numele, iubita mea
Dar asta este dorinţa ta, ce o voi respecta mai presus dintre toate

Se prea poate, că intr-o noapte să mă strigi în şoapte
Dar eu voi da întâietate la a mea viaţă
Căci din cele prezentate, nu mai aud a ta inimă cum bate
Departe poate în altă viaţă, ne vom întâlni poate în piaţă

Să fac la toate faţă nu am cum, că nu sunt paiaţă
Al meu suflet fierbinte îl pun la gheaţă
Fetiţă minunată ce mi-ai dat cândva speranţă
M-ai învăţat ceva, să nu mai îmi pun sentimentele pe faţă

A fost aievea doar un vis
Multe atunci s-au zis
La un sărut aprins
Să tremuri nu ţi-am interzis

Doresc să trăiesc şi eu firesc
Omenesc voi să vorbesc
Şi din tot ce făptuiesc
Nu voi să greşesc

Trecutul e o poveste ce-mi dă de veste
Că prezentul se trăieşte. la fiecare aşa cum este
Şi voi ca în viitorul ce mi se pregăteşte
Una că tine dacă mai este.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva

În vremea de demult
Când noi nu ne ştiam
Speram...
Să fii al meu
Să fiu a ta
Doar viaţa separa
Ceva...
Neînţeles atunci
De mine
De tine
În timp ne vom vedea
Cândva...
Drumul nu s-a unit,
Dar tot ne-am întâlnit
Poveste a avut sfârşit
Dar eu speram ceva cândva...

poezie de Andreea Galbîn
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i niciodată prea târziu

Spunea, cândva, un fustangiu,
Că niciodat' nu-i prea târziu
Pentru-o cafea pe lumea asta,
Sau ca să îţi înşeli nevasta...

epigramă de George Budoi din Epigrame (6 iunie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între târziu şi prea devreme

De-i prea târziu, sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea,
Chiar dacă nu-i simţi împlinirea,
Primeşte-o-n suflet, nu te teme!

Gustată ea se vrea pesemne
Şi –mpărtăşită cu simţirea,
De-i prea târziu sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea.

Ea poate totul să însemne,
Poate fi însăşi fericirea,
Dar va rămâne în poeme
Doar chipul ei şi amintirea,

De-i prea târziu, sau prea devreme.

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste şi-atât

cândva toate erau ale mele
şi viaţa era de-nţeles
nu anii contau ci iubirea
tot timpul aveam de ales

principii şi taine, aiurea
puteam să greşesc orişicând
eram tânăr, cuprindeam cu privirea
pământul, cerul şi orice gând

puteam să mut chiar un munte
doar suflam şi l-am şi sfărâmat
clădeam imediat câte o punte
peste hăuri de în cale mi-au stat

iar mintea-mi zbura printre stele
visând că eram infinit
nu ştiam că fac parte din ele
sunt praful ce cândva ne-a unit

nu-mi pasă că toate sunt duse
sau de tine de mine de voi
amintirile rămân suprapuse
peste viaţa de mai de apoi

cândva iubeam zi şi noapte
nu existau îndoieli sau erori
dansam pe câmpuri minate
dar vedeam şi credeam doar în flori

te-ai dus tinereţe adio îţi spun
viaţa-i hâdă acum şi neghioabă
dihănii ca troli şi orci mă supun
crezând că au cu mine vreo treabă

cândva eram tânăr şi chiar eram eu
voiam să le ştiu mai pe toate
imitam un zeu dar eram derbedeu
mai bine de atât nu se poate

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Cândva ca tine eu am stat,
Privind mormântu-nlăcrimat;
Cândva vei sta şi tu ca mine,
Şi-alţi' lăcrima-vor după tine.

epitaf de George Budoi din Epitafuri (5 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit cândva o fată

Am iubit cândva o fată,
Nu de pe la noi din sat,
Împărţeam mărul în două
Şi, cândva, acelaşi pat.

Dar acum, mănânc migdale
Şi primesc din satul meu
Coşuleţ plin de petale,
Semne bune de rod nou.

Primăvara, iată, vine,
Soarele străluce iar
Prin înnoitele vitrine,
Răsfoind un calendar.

poezie de Dorică Lascarache (2 februarie 2013)
Adăugat de Dorică Lascarache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept!...

Te aştept, grăbeşte-te, dă-i zor!
Te-aştept, că-s încă răbdător
Şi, stau cu-al meu calculator,
Ce-mi ţine până vii, de dor.

Te-aştept de-un an, dragul meu fiu.
Vino, încă nu-i prea tarziu.
Sunt încă om, încă sunt viu.
Te-aştept... că mă iubeşti! O ştiu!

Dar... n-ar fi ultima-amăgire!
De n-ai să poţi veni cumva.
Pentru mine e ceva,
Iubirea şi dragostea ta.

Copile, te-aşteaptă mama,
De-acum un an, te tot chema!
De cum zorile se ridică,
Pe tine, mereu te strigă!
Vino să-ţi mai vezi părinţii,
Te rog, vino cu nepoţii.
Nu ţi i-am văzut vreodată,
Vă aştept copii în poartă.
Iar, peste timpuri de-ai să vrei,
S-ajungi pe la părinţii tăi,
Poate că, nu-i vei mai găsi.
Rămâne-vor locuri pustii.
Tăicuţul meu şi, scumpă mamă,
Vă voi pierde cândva, mi-e teamă...
Astăzi, la voi, dragilor viu.
N-aş vrea să cred că-i prea târziu.

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (5 martie 1998)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger a intrat cândva în mine

Un înger a intrat cândva în mine,
În inimă, în vene şi în trup,
Am simţit că oasele îi rup,
L-am îmbăiat în miere de albine.

S-a murdărit de viaţă şi nesomn,
L-am spălat cu sângele-mi fierbinte,
L-am mângâiat cu rouă din cuvinte,
Să simtă că am sufletul de om.

Am început să ne-ncântăm gândirea,
El m-a încântat cu sferele cereşti,
Eu i-am cântat cu doruri pământeşti,
Definindu-i prin zâmbete iubirea.

El are ochii mari să vadă noaptea,
Eu am ochii mici să văd lumina,
Miroase-n jurul nostru smirna,
Se-nalţă peste cruci de mir cetatea.

Un înger a intrat cândva în mine,
N-a mai ieşit, îi este cald şi bine!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu sunt

Azi nu sunt, nici ieri n-am fost,
Şi nici nu cred că voi mai fi
Într-o lume fără rost
În zadar aştept să vii.

În zadar se sparge luna
De obrazu-mi singuratic
Desenând în mine urma
Chipului tău pal, noptatic.

Azi nu sunt. Nu mai contează
Ce am vrut cândva să fiu
Azi nu sunt. Moartea-mi durează
Doar atât cât încă scriu.

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet înfrigurat

Ai să mă strigi dar n-am să-ţi mai răspund.
Cu marea-n braţe-mi voi ascunde sarea
de pe obraji într-un banal rotund
de inimă. Şi-i voi schimba culoarea.
Ai să mă chemi dar nu voi mai veni
spre ţărmul tău de zbucium niciodată.
Valul de frig îmi va încetini
umbra desculţă şi îngândurată.
Şi-ai să mă uiţi apoi într-un final
ca pe-o scrisoare-ntr-un sertar de vreme
scrisă mărunt, cândva c-un tuş vernal
când prea târziul ne părea devreme.
Uitarea va fi binecuvântare
doar pentru ţărmul tău, nu pentru mare...

sonet de Aura Popa (26 noiembrie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fost-am eu...

Fost-am eu copil cândva,
Mama pâine îmi cocea,
Şi povestea cea de seară
Printre stele mi-o citea.

Fost-am eu copil cândva,
Tata fluiere-mi făcea,
Şi să fiu de cer aproape
El pe umeri mă ducea.

Fost-am eu copil cândva,
Satul încă mai trăia,
Iară casa părintească
Cuib de îngeri îmi părea.

Fost-am eu copil cândva,
Drum spre Domnul se podea,
Şi pe el apoi plecară
Tatăl meu şi maica mea.

Am rămas să am pe lume
De părinţi lăsat un nume,
Demn pe care-l vor purta
Fiul meu şi fiica mea.

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva te-am iubit

Cândva te-am iubit, să păstrăm acele taine
Pentru ca iubirea e o taină
Ce nu poate fi stinsă de inimile noastre prea puţin aprinse
E noapte şi fluturii cu care ţi-am atins părul,
Azi-noapte au fost tainici,
Precum marea săruta curcubeul.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel avid de indecenţă

Şi tot revin spre tine... indecenţă,
În dimineţi prea pline de păcate
Când visul pare o incandescenţă
Topind iubiri... adeseori trucate.

M-ai amăgit cu tainica-ţi licenţă
Ce dă savoare... buzelor uscate
Şi tot revin spre tine... indecenţă
În dimineţi prea pline de păcate.

Arunc apoi c-un pic de inocenţă
Înspre abisuri veşnic neumblate
Jucând destinul.... fără reticenţă,
Pe-a timpului pierdută... libertate

Şi tot revin spre tine... indecenţă

rondel de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cândva vom spune
au avut şi oraşele
timpul lor de aur

haiku de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul...

Cu frig peste tristeţe şi nor pe anii mulţi,
Pierdut intr-o uitare a timpului grăbit,
Abia ducându-şi anii, ce şchioapătă desculţi
Prin temerea de mâine, a unui rătăcit.

Speranţa i s-a stins în rugile spre cer...
Zadarnice cuvinte, prea goale de răspuns.
Atâtea gânduri sacre se rătăcesc şi pier
Şi nu mai ştie locul în care a ajuns.

A fost cândva şi tată... a fost cândva bunic,
O lume de iubire crescută-n urma lui
Azi l-a uitat cu totul, î-i este doar... nimic...
O stâncă de tristeţe în găndul nimănui.

Priveşte-n nicăeri, doar umbrele o ştiu,
Prin zâmbetul stârnit... amarnic de tăcut,
O lacrimă prelinsă pe sufletu-i pustiu
E tot ce-l mai îndeamnă să plece din trecut.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutele vieţi

trăiam cândva aşa frumos,
îmi purtam sufletul pe dos,
bine-ndesat între bretele,
cu căptuşeala la vedere.

trăiam cândva aşa curat,
îmi ţineam visele sub pat,
într-o valiză prăfuită
şi viaţa îmi era tihnită.

trăiam cândva după bonton,
pe un altaz de roz bombon,
cu gândurile-ncopciate,
n-aveam iluzii, nici păcate.

trăiam cândva într-un sicriu;
apoi am început să scriu
şi viaţa se aşterne-n mine
ca muşchiul verde pe ruine.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!