Un romantic
De două ceasuri tremurând în stradă,
Cu ochii plini de mută resemnare,
Își face planuri extraordinare
Și-n mintea lui rostește o tiradă.
"Poftim la geam, sublimă arătare!
De-ai auzi tăcuta serenadă,
Te-ai apleca ușor pe balustradă
Ca să trimiți în vânt o sărutare."
El speră încă... Poate, cine știe,
De la distanță, prin telepatie,
Va-nfiripa cu ea un dialog.
Dar inima-i se strânge ca-ntr-un clește,
Pe când vardistul trece și-i șoptește
C-un zâmbet straniu: Circulați, vă rog!...
sonet de George Topîrceanu din A. Mirea: Caleidoscop
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Citate similare
Caleidoscop - Un romantic
De două ceasuri tremurând în stradă,
Cu ochii plini de mută resemnare,
Își face planuri extraordinare
Și-n mintea lui rostește o tiradă.
"Poftim la geam, sublimă arătare!
De-ai auzi tăcuta serenadă,
Te-ai apleca ușor pe balustradă
Ca să trimiți în vînt o sărutare."
El speră încă... Poate, cine știe,
De la distanță, prin telepatie,
Va-nfiripa cu ea un dialog.
Dar inima-i se strânge ca-ntr-un clește,
Pe când vardistul trece și-i șoptește
C-un zâmbet straniu: Circulați, vă rog!...
poezie clasică de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Multe-i spun când nu m-ascultă,
Dar tresar și tac din gură
Când, c-un zâmbet, își ridică
Ochii de pe cusătură.
catren de George Topîrceanu din Antologia epigramei românești (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chipul ei - o arătare
cu mirosul tău de lapte
m-am culcat cu el azi noapte
și-n velința-n care dorm,
n-am avut un pic de somn.
blestemat de-atâta lume,
cu norocul meu anume,
ce-i drept era cam puținel,
ți-am pus în deget un inel.
și cum lucea luna cea brună
o sfântă lebădă nebună,
eu te vedeam ușor zâmbind,
prin ceața nopții de argint.
venea spre mine, plânsu-mi-se
după ce mândra mă iubise,
era în pielea dumisale
un fel de mândră arătare.
vreau să dorm, lumină sting,
ochii ei mi se preling
peste ochii mei cruciși
și pe veci se lasă-nvinși...
și-n această grea tăcere,
chipul ei dispare, piere,
se adună și se pierde
pe-un tăpșan de iarbă verde.
unde ești, unde te-ai dus,
parcă ai zburat în sus,
ai fost meteor sau astru
de-ai zburat în cer albastru?
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 mai 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis vegetal
Aș vrea să fiu copac și-aș vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aș auzi
și-n voie te-aș privi întreaga zi.
M-aș apuca și iarna să-nfloresc,
ca sa te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
și nopțile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ți le-aș da.
Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori
m-aș apleca ușoară, să-ți sărut
când părul ce pe frunte ți-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aș juca, zvârlindu-ți mere
și foi de aur roșu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ți-aș apăra obloanele de ploaie.
Si, cine știe, poate că într-o seară
de primăvară, când va fi și lună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze și pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă și cu lună pe obraz,
eu ți-aș sări în casă, și senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aș începe să zâmbesc.
poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.
Vântul
De fete mari e lunca plină,
Iar vântul, răsfățat copil,
S-apropie tiptil-tiptil
De pe sub fagi, de pe colină.
Și fetele cu drag suspină:
O, Doamne, Doamne, adă-ni-l!
Pe umeri blondele lui plete
Tresar și sar încetinel.
El e frumos și tinerel,
Dar e sfios când e cu fete.
Iar ele râd și râd șirete
Și pe furiș privesc la el.
El umblă ca la el acasă
Și-ascultă fetele ce zic;
Mai rupe-n palme câte-un spic
Și răsfățat apoi își lasă
Pe spate capul și nu-i pasă
De fete și de câmp nimic.
Și printre spice el șoptește,
Vorbind aiurea și-alintat!
Și, cum se plimbă-n lung și-n lat,
Cu fetele să-mprietenește
Și din copil sfiios el crește
Flăcău întreg de sărutat.
Apoi ca-n glumă el le prinde
De mânecă, și-aprins de dor,
Își face joc prin părul lor,
În urmă brațul și-l întinde,
Pe cea mai dragă o cuprinde
Și-o strânge către el ușor.
Tot mai aprins, tot mai aproape:
Să te sărut, drăguțo, vrei?
Ce ochi frumoși ai, viorei,
Ca un întins adânc de ape.
De el nu-i nici un chip să scape
Și-atâta lucru-n urmă ce-i?
Ea stă la pieptul lui pierdută,
Dintâi cu ochii la pământ.
El zice-așa câte-un cuvânt,
Ea zice trei și-l tot ajută,
Și uite-l, uite-l c-o sărută
Ei, vezi tu, fetele cum sânt!
El a crezut că nu se poate,
Și iacă poți! Dar să te ții!
E greu să dai de căpătâi
Dar dacă dai, merg strună toate;
Și fata mult nu se socoate,
Când pierde mintea cea dintâi.
El o sărut-acum pe salbă,
Și fetele-mprejur se strâng!
Dar e prea mult! Am să mă plâng
La toți vlădicii, să dau jalbă!
Auzi, să duci tu lume albă
P-un câmp cu oameni, ca-ntr-un crâng!
Ba ele-și mai desfac și sânul,
Și-n sân el li se joac-acum
Îl prind odată și-l sugrum,
Că prea s-obrăznici românul,
Auzi, dar cine-i el, păgânul,
Ca să-mi sărute fete-n drum?
Nu știe nimeni de-unde vine,
Și capu-i stă la sărutat!
De-ar fi măcar de-aici din sat
Voi, câți sunteți flăcăi ca mine,
Să-mi spuneți voi acum, e bine
Să faci ca vântul, nu-i păcat?
Adică stăi! Ce fată moare
Dac-o săruți puțin? Da zeu!
Cum aș voi să fiu mereu
Un vânt și eu, în zi cu soare,
De-ar fi numai secerătoare
O fată pe care-o știu eu!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Unui medic conferențiar
Două ceasuri ai vorbit,
Blestemând vreo trei flagele;
Dar ia spune, te-ai gândit
Ce te-ai face fără ele?
epigramă de George Bota din Palatul de Justiție (2001)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dictare mută
E toamnă la fereastra mea sau dor
Ce picură mărunt, sâcâitor
Pe geamul dintre mine și copaci,
Făcându-mi semn că-i toamnă? De ce taci?
Nu vezi că sufletul mi-e desfrunzit
De buze, ca un mire părăsit,
Ca frunzele răpite de un vânt
Unui copac? Nu spui niciun cuvânt?
Ce suflet copt în ochii tăi cei cruzi
Îți face semn la geam și nu-l auzi?
Nu-i toamna, vara încă n-a trecut,
E dorul meu de tine, surdo-mut.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne despart pe noi de flori
Nisipul ridicat de vânt
Ne-a astupat din ochi
Și n-am mai văzut
Cât de curând, cât de curând,
Suflarea lui din când în când
Aruncă depărtarea lată,
Să țină clipă la distanță...
Atâtea depărtări și zări
Azi ne despart pe noi de flori,
Azi sub același cer plăpând
Când ne e soare, când e vânt,
Când e noroiul peste noi,
Când ne mai spală ochii ploi
Și fiecare cu-a lui noapte
Vorbește și se ceartă poate
Și fiecare cu privirea mută
Privește dimineața slută
Însingurată, bând cafea,
Gândindu-se la vremea rea
Ce trebuie să o străbată,
Cu ochii ce nu văd prin ceață.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine se mai uită la ei
In vară și primivară
Plini de flori, mireasmă
Cine se mai uită la ei?
Acum la copaci de tei
La salcâmi plini de rugi...
Acum, rămași chilugi
Ca niște bătrâni milogi.
In vântul aspru al vieții
Asteptând cu jale copii
In cuibul palmelor goale...
La anul vor reînflori
Și păsările vor veni...
Dar la ai noștri bătrâni
Uscați de viață prin azil
Cine se va mai și gândi...
Cu ramurile tremurând
Cu ochii pierduți in vânt
In toamna rece a vieții.
Vom ajunge toți pe rând...
Ca niste copaci chilugi
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cobe
(Demostene botez)
Tu care mă privești cu voie bună,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o lună
Sau peste zece ani indiferent.
Un mare potentat ce stă departe
(Și nimeni nu-i mai mare decât El)
Te-a osândit nevinovat la moarte,
Rostind sentința-i fără drept de-apel.
Și dacă, liber ca într-un ospiciu,
Te lasă încă-un pic să mai respiri,
O face doar așa, dintr-un capriciu:
Tu nu poți evada pe nicăiri.
Zadarnic l-ai ruga, că nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic.
La El nu merge cu protecție, cu rude...
Nu te salveză nimeni și nimic...
Tu vei muri și-n urma ta ograda
Va sta subt soare-a doua zi la fel.
Și factorul poștal va trece strada,
Lătrat de-aceeași javră de cățel.
Apoi pe-aceeași stradă solitară
Vor trece îndrăgostiții pe-nserat,
Visând în fiecare primăvară
Un vis pe care și tu l-ai visat.
De dimineață-aceleași servitoare
Vor scoate așternutul pe balcon,
Și fiecare doamnă, la culcare,
Va da pe nas cu cremă "Tokalon"...
Iar tu, ca o momâie-ncremenită
În fundul gropii umede și reci,
Vei sta privind în bezna nesfârșită
Cu ocii ficși, întunecați și seci.
Nu vei vedea apusurile roșii,
Nici nu vei ști de-i noapte ori e zi.
Și-n veci de veci tu nu vei auzi
Cum cântă-n soare, peste tot, cocoșii...
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-ai fi tu...
De-ai fi un răsărit de soare,
într-un vânt cald, m-aș transforma
și-aș goni cu-nverșunare
toți norii din calea ta...
De-ai fi o pasăre în zbor,
eu într-un cuib m-aș transforma
și te-aș chema nerăbdător
să mi te-așezi în palma mea...
De-ai fi un murmur de izvor
cu apă limpede și rece,
din apa ta aș bea de dor
și dorul meu, atunci va trece...
De-ai fi tu un salcâm în floare,
într-o albină m-aș transforma
și ți-aș sorbi c-o sărutare
nectarul din gurița ta...
Un câmp cu mii de floricele
frumoase și înmiresmate,
de-ai fi tu, transformat în ele,
cu drag, le-aș săruta pe toate...
poezie de Eugenia Calancea (7 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul unui cuptor de altădat
Aerul tremurând ușor prin lentile de soare,
Valuri de fluturi răsfrângându-se neobosit,
Prin fereastra deschisă, aducându-mi răcoare,
Florile de câmp evgheniseau aerul navlosit.
Pe valuri de căldură, las vara să mă zboare
Spre câmpul încăpițat amirosind a fân cosit,
Aerul tremurând ușor prin lentile de soare,
Valuri de fluturi răsfrângându-se neobosit...
În căminul copilăriei, cum și-n calendare,
Toate păreau la locul lor, nimica prisosit;
Încet, îmi deschid ochii și totul mă doare...
Reflectări din trecut, pe loc, mi-au amintit
Aerul tremurând ușor prin lentile de soare.
rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-ai ști
De-ai ști, sărmane om, de-ai ști...
Ți-ai strânge râsul în pahare
Și le-ai sorbi pe fiecare
Când rele zile ar veni.
Și băutura, fermecată
Te-ar ajuta să treci iar hopul.
Dac-ai mai bea încă o dată
O joacă ți s-ar părea totul.
De-ai ști, sărmane om, de-ai ști...
Ai rupe zilnic câte o floare
Și le-ai iubi pe fiecare
Ca singur tu să nu mai fii.
Și-atunci când copilașu-ți plânge
După bomboane, lucruri, jucării,
Mai bine tu la piept l-ai strânge
De-ai ști, sărmane om, de-ai ști...
De-ai ști, sărmane om, de-ai ști...
Ce soartă viața ți hărăzește,
Cum, după soare, te pândește
S-aducă norii plumburii,
De-ai ști, oh, multe dac-ai ști...!
Ți-ai înșira clipe-n mărgele
Împodobindu-te cu ele
Și multumind în pace ai viețui.
poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singuri
Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casă.
Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă,
Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin
Licărește-n umbra dulce, ca o piatră de rubin.
Bate vânt cu ploaie-n geamuri
Și e noapte neagră-afară...
Plânsul streșinii suspină ca un cântec de vioară
Monoton, șoptind povestea unei vremi de mult uitate...
Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate.
Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe,
Și de oameni și de patimi fericirea ne-o desparte.
Singur eu veghez în noapte,
Ploaia cântă tot mai tare...
Și m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
O zi de mai
Te-aștept de o oră, iubito, și sper
să-ți simt bucuria în mersul ușor,
privirea din ochii pe care-i ador,
parfumul pe care-l degaji în eter.
Sub teii în floare aș vrea să te plimb
pe-aleea ce-ți place, c-un vechi felinar
ce-ades ne atrage cu ochiu-i de jar
când ziua și noaptea spre seară fac schimb.
Te-aștept pe o bancă uitată în parc
din vremea în care râdeam încântați
mergând fericiți de curând săgetați
de-un zeu ce își plimbă prin ceruri un arc.
Apari, punctuală, c-un zâmbet ștrengar,
frumoasă, distinsă, plutind ca-ntr-un vis,
un înger la mine de soartă trimis,
să-mi fie pe viață al zeilor dar.
În ochii căprui care îți strălucesc,
Se-aprind mii de stele când spun: te iubesc.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cobe
Tu care mă privești cu voie bună,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o lună,
Sau peste zece ani indiferent.
Un mare potentat ce stă departe
(Si nimeni nu-i mai mare decât El)
Te-a osândit nevinovat la moarte
Rostind sentința-i fără drept de-apel.
Si dacă, liber ca într-un ospiciu
Te lasă înc-un pic să mai respiri
O face doar așa, dintr-un capriciu
Tu nu poți evada de nicăiri.
Zadarnic l-ai ruga, ca nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic
La El nu merge cu protecție, cu rude...
Nu te salvează nimeni și nimic.
Tu vei muri și-n urma ta ograda
Va sta sub soare-a doua zi la fel
Si factorul poștal va trece strada,
Lătrat de-aceeasi javră de cățel.
Apoi, pe-aceeași stradă solitară
Vor trece-ndrăgostiții pe-nserat,
Visând în fiecare primavară
Un vis pe care și tu l-ai visat.
De dimineața-aceleași servitoare
Vor scoate așternutul pe balcon
Si fiecare doamnă, la culcare,
Va da pe nas cu crema "Tokalon".
Iar tu, ca o momâie încremenită
In fundul gropii umede și reci
Vei sta privind în bezna nesfârșită
Cu ochii ficși, întunecați si seci.
Nu vei vedea apusurile roșii
Nici nu vei ști de-i noapte ori e zi,
Si-n veci de veci tu nu vei auzi
Cum cântă-n soare, peste tot, cocoșii...
poezie celebră de George Topîrceanu din Poezii, Ed. Tineretului - 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
TRĂIRI DE SUFLET...
Sufletul când aici, in lumea noastra apare
Dintr-un Suflet Mare, plin de iubire se naste
Și, cândva, în Lumina Iubirii va si dispare
Când va auzi a Cerului chemare.
Pana atunci întrupat în Om trăiește
Cu singurătatea convietuieste
Cu nenumărate încercări se întâlnește
Pe unele le ocolește, pe altele
drept în piept El le primește
Intre nesiguranță și speranță călătorește,
Vise împlinite și fericire își dorește,
Planuri multe - și construiește
Dar și suferințe și regrete,
bucurii și iar tristețe
Deseori pe drum găsește
Când sentimente pure în tenebre investește
Sau, pe cine n-ar trebui, iubeste
Lacrimi varsă și tot plânge
Inima-i arde și se frange
Dezamăgirile în amintiri amare și le strânge
Dar, in dezamagiri se și caleste
De sentimentele risipite se căiește
Apoi, poate, iar greșește
Când adevărată Iubire o ocolește
Pentru ca în sinceritate nu mai crede....
Si atunci se mută într-o Păpădie,
Păpădia o leagana toata-n vise
Puful sau in lumea larga o trimite
Sa devina mii de aripi de Iubire
Iar Sufletul pribeag din nou să spere
Poate cineva Păpădia o va prinde
În inimă cu iubire o va tine,
Și o va transforma într-un Suflet scăldat
În Lumină și adâncă Fericire....
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de iarnă
Cad din cer mărgăritare
Pe orașul adormit...
Plopii, umbre solitare
În văzduhul neclintit,
Visători ca amorezii
Stau de veghe la fereastră,
Și pe marmura zăpezii
Culcă umbra lor albastră.
Iarna!... Iarna tristă-mbracă
Streșinile somnoroase,
Pune văl de promoroacă
Peste pomi și peste case.
Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare -
Umple noaptea de fantasme
Neclintite și bizare.
Din ogeagul de cărbune
Face albă colonadă
Și pe trunchiuri negre pune
Capiteluri de zăpadă,
Iar prin crengile cochete
Flori de marmură anină, -
O ghirlandă de buchete
Care tremură-n lumină.
Reci podoabe-n ramuri goale
Plouă fără să le scuturi,
Ici, risipă de petale,
Colo, roi ușor de fluturi...
*
Și din valul de zăpadă,
Ca o mută arătare
Legănându-se pe stradă,
Un drumeț ciudat răsare...
Vine cu popasuri multe,
Face-n calea lui mătănii.
Câte-odată stă s-asculte
Clopoțeii de la sănii.
Alteori uimit tresare,
Dă din mâini șoptind grăbit -
Parcă spune-o taină mare
Unui soț închipuit...
Ca o umbră din poveste
Se strecoară-ncet, și iar
Stă deodată fără veste
Rezemat de-un felinar.
Fața lui se lămurește, -
Pare-nduioșat acum...
Visător și lung privește
Casele de peste drum:
Poartă mică... pomi în floare...
O fereastră luminată...
Streșini albe de ninsoare...
Toate-i par ca altădată!
Și păreri de rău trecute
Cad pe inima-i trudită,
Ca un stol de păsări mute
Pe-o grădină părăsită:
"Bulgăraș de gheață rece,
Iarna vine, vara trece
Și n-am cu cine-mi petrece...
Bulgăraș topit în foc,
Dacă n-am avut noroc!
Dacă n-am avut noroc..."
Glasul, înecat, se curmă.
Omul, șovăind în stradă,
Pleacă iar, lăsând în urmă
Pete negre pe zăpadă.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Riposta
Vrei să mă spânzuri, vasăzică?...
Când te-am citit, în adevăr,
Îți dau cuvântul că de frică
Mi s-a zbârlit un fir de păr!
Cum? Ți-a venit așa, deodată,
Netam-nesam?
Păreai un om cu judecată -
La asta nu mă așteptam.
Te-ai supărat și-ți pare rău
Că-s încă viu?
Păcat că ești de la Tazlău,
Păcat că trebuie să-ți scriu!
Dar asta-i datoria mea:
Să dau cu zacherlină-n proști.
Talent avem - o recunoști.
Atunci, păzea!
Păzea, să nu dai de rușine,
Să nu te strâng într-un sonet.
Să nu te spânzur eu pe tine
De-un epitet!
Păzea, că muza mi-i fecundă
Și când te-oi prinde nu te scap:
Cu șapte rime pe secundă
Îți dau la cap!
Păzea, să nu te-aștern pe-o filă
Și-n roca unui vers masiv
Să te-ncrustez definitiv
Ca pe-o fosilă!
Păzea, să nu-ți înfig în coastă
O epigramă ca un cui.
Să-ți sparg în cap o odă proastă,
Să faci cucui!
Să nu-ți arunc în ochi o stanță
Cu versuri mici,
Să nu te ard de la distanță
C-un hexametru ca un bici!
Și-apoi, în hazul galeriei,
C-un vers subțire ca un ac,
Pe frontispiciul Veșniciei
Să te fixez ca pe-un gândac!
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ion, intelectualul satului
Eu nu beau cu orișicine
Ce vă spun, nu-i o butadă
Și, gândindu-mă mai bine,
Poate deveni baladă.
Obiceiul ăsta ține
De mai mult de o decadă,
Și-i un lucru bun în sine,
Căci pe mulți face să creadă
Că-s în facultăți depline
De-mi vin glumele-n cascadă
(Cu perdea, cum se cuvine,
Mă feresc de orice sfadă).
Poate spune orișicine
Că, de-o lungă perioadă,
Am privirile senine
(Ochii limpezi stau dovadă).
Dar de unde, oare, vine
Abstinența de fațadă?
Păi, de la pahare pline
Golite-ntr-o escapadă
Când i-am spus - cu ce suspine! -
Unuia, vecin de-ogradă,
Că-mi plac unele vecine
Și le mai arunc ocheadă,
Ba chiar le aduc la mine
Și le fac în pat să-mi cadă
După ce, cu gesturi fine
Și cu vechea mea tiradă
Ce-i menită să le-aline,
Le scot părul din broboadă,
Le ating vreo rotunjime,
Și-apoi trec de baricadă.
Nu s-a mai putut abține
Și mi-a tras o bastonadă
De-am uitat, la pațachine,
Să le pun de-o serenadă.
Am trecut prin caudine,
Fără urmă de tăgadă,
Și-ați văzut cu toții cine
De prostii mi-a dat tămadă.
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!