Şoricelul din bucătărie

bănuiala mea s-a adeverit:
şoricelul din bucătărie există –
a venit în prag şi s-a uitat la mine
cum stau la masă şi scriu

acum umblă pe undeva pe acolo –
se aude cum roade ceva
şi e optimist pentru
ziua de mâine

în semn de prietenie
am să-i las
în fiecare seară
câte o bucăţică de pâine
sau de brânză

iar în zilele în care
am să mă simt fericit
am să-i las prăjitură şi
dacă e cuminte
poate am să-i las şi
puţin vin

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când scriu poezie

când scriu poezie parcă rup
bucăţi de carne din mine

fiecare vers e ca o muşcătură adâncă
a unui animal sălbatic –
aproape că ţâşneşte sângele
într-un carnagiu îngrozitor
al ţesuturilor care mă ţin în viaţă

din când în când
mă opresc şi aştept
ca la semafor
să văd cum se mai simte Poezia –
dacă trebuie să-i fac respiraţie
gură la gură sau dacă
pot s-o păstrez
în continuare
ca metresă
cât m-or mai ţine
balamalele

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt iubită pentru mine însămi, pentru sinele meu interior, pentru fiecare cuvânt pe care-l scriu, pentru timidităţile, tristeţile, luptele, defectele, fragilităţile mele. În fiecare zi spun că nu-l pot iubi mai mult şi în fiecare zi descopăr în mine mai multă dragoste pentru el. Ce pot să fac cu fericirea mea? Cum pot s-o păstrez? Îmi vine să îngenunchez pe când cade asupra mea precum ploaia, să-i adun stropii în dantelă şi mătase şi să-i lipesc din nou de mine.

Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monica: Trebuie să merg la Peter să-i ud florile. Ştiţi ceva? Dacă o să se despartă de mine, poate nu o să-i mai ud florile.
Chandler: Dacă o să se despartă de tine, poate Joey şi eu ar trebui să-i udăm florile, dacă înţelegi ce vreau să spun.
Joey: Sau am putea să mergem acolo şi să ne uşurăm pe ele.

replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă.... Poate că îmi scriu chiar mie.

Antoine de Saint-Exupery în Micul Prinţ
Adăugat de Bernadeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult aduce pădurea cu un azil uitat

În dimineaţa asta pierdută-n ceaţă
ce mult aduce pădurea
cu un azil uitat
cu truchiuri împuţinate de iarnă
şi resturi amintind de festinuri estivale
aşteaptă nişte buni samariteni
să-i primenească potecile
soarele de primăvară
să o îmbrace-n rochie nouă
pentru musafirii
care azi mâine
au să-i calce pragul

în dimineaţa asta pierdută-n ceaţă
ce mult aduce azilul
cu o pădure uitată
cu trupuri împuţinate de boală
şi rămăşiţe amintind de o cină frugală
aşteaptă nişte buni samariteni
să-i primenească odăile
soarele de primăvară
să-i spoiască prispa
pentru musafirii care
poate azi
poate mâine
au să-i calce pragul.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă ocoleşti ?

Aseară am trecut din nou pe strada ta,
Gândind că, poate, măcar o clipă te-oi vedea,
Dar în zadar până târziu am aşteptat
Căci gândurile mele din nou s-au spulberat.
Poate-ai ştiut că vin şi ţi-ai schimbat cărarea,
Sau poate că destinul, îmi ocoleşte vrerea.
Nu ştiu, şi nu pot să-nţeleg
Cum aş putea vreodată enigma să-ţi dezleg.
Sunt întrebări cu temă ce-adesea ţi le pui,
Dar nimeni nu le aude, căci sunt al nimănui.
M-au părăsit amicii şi tu m-ai “lepădat”,
Unii, le uită toate dar eu... nu le-am uitat.

Nu ştiu de ce blestemul s-a-nfiripat în mine,
Căci n-am greşit cu voia nici măcar unui câine.

O.. Doamne! Fă-mi plăcerea, dacă şi mâine vin
Şi scoate-mi-o în cale s-o văd măcar puţin,
Să o privesc în faţă, în ochii ei verzui,
Să-i răscolesc în suflet iubirea cea dintâi.
Obrajii să-i roşească, privirea să-i tresară,
Să n-aibă timp să-mi spună o vorbă de ocară.
Apoi... S-o strâng în braţe, acolo în “Dudeşti”,
S-o-ntreb cu nostalgie: De ce mă ocoleşti?

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (1994)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoarei Angela P. care mă silea să-i scriu în fiecare zi câte-ceva pe un album interminabil

De-o săptămână tot scriu versuri
Pentru figura ta cea roză
Spre a evita monotonia,
N-ai vrea să trecem şi la proză?

epigramă de Cincinat Pavelescu din Epigrame (1925)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care s-a împuşcat

în casa în care locuiesc
cu ani în urmă
un om şi-a pus capăt zilelor

beciul casei poartă şi acum
zgomotul asurzitor al pistolului
care şi-a descărcat glonţul
în tâmpla lui

războiul cu sine şi cu lumea
l-a învins aici şi l-a făcut
învingător dincolo –
depinde din ce parte a existenţei
priveşti realitatea

acum e noapte şi linişte
poate că spiritul lui e lângă mine
şi se uită peste umărul meu ce scriu
sau poate că el scrie acum
aceste versuri
iar eu dorm şi visez că scriu
despre omul care s-a împuşcat
în casa în care locuiesc acum

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua a treia

Vecinii bat, speriaţi, în uşă.
De undeva, iese fum mult
şi miroase a cărbune.

Poate şi cămaşa din balcon
bate cu o mânecă în geam,
încercând să-şi trezească stăpânul.

Poate că şi o rază de soare
îşi întinde mâna prin geam
până la focul din casă.

Poate că şi timpul trece încet,
ca să ajungă,
înaintea lui,
batăile în usă ale vecinilor.

Batrânii bat la uşi.

Speră să le deschidă cineva,
speră să-i trezească pe cei adormiţi
care, probabil, au uitat
că au început să facă de mâncare.
Iar acum zac în casele lor,
intoxicaţi cu fum.

Nu le deschide nimeni.

Aşa bat şi îngerii, în uşile noastre,
ori de câte ori
uităm că am început să credem în ceva.

Dar noi nu îi auzim,
noi nu le deschidem,
pentru că zăcem intoxicaţi
de propria renunţare.

poezie de Doina Postolachi din volumul de versuri Lumina de peste nopţile mele (2012)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mori din dragoste de oameni...

Să mori aşa deodată, este un lucru trist
Dacă ai ştii şi când, ai fii mai pesimist
Doar într-un singur fel, aş accepta să mor
Aş accepta din dragoste de oameni să mor

De ce aş fi de-acord să mor aşa-n zadar
Poate că, pare puţin cam prea bizar...
În astă lume şi eu am fost iubit
Cu ceva timp chiar înainte de-a fi zămislit

Eu am venit pe-acest pământ
În urma unui sfânt şi dulce legământ
Doi oameni care s-au iubit mereu
Da, au fost chiar ei, mama şi tatăl meu

Ce îmi doresc în astă lume şi azi şi mâine
Să stau la masă cu săracii şi să mănânc o pâine
Şi aş mai vrea în zilele ce-aduc atâta chin
Tot cu săracii să beau o cană cu vin...

De ce cu oamenii săraci, poţi să mai simţi plăcerea?
Nu de plăcere este vorba, aşa poţi să înţelegi durerea,
Durerea poţi s-o simţi numai la ei în casă...
Când nu au ce mai pune copiilor pe masă.
 
Când treceţi pe lângă casa de copii orfani
Nu ezitaţi să-i alintaţi şi să le daţi bani
Chiar dacă-n fiecare zi ne tot rugăm la sfinţi
Vom fi fără să vrem, în zilele ce vin, orfanii de părinţi

Să ajutăm bătrânii, să nu trăiască-n umilinţe
Lăsându-i să înţeleagă că pentru noi sunt fiinţe
Să le mai dăm motiv cu noi să mai trăiască
Chiar dacă într-o zi au să ne părăsească

Şi ar mai trebui să mergem în spitale
Să observăm, cu dragoste de oameni, cazuri reale
Să căutăm să sprijinim pe cei ce sunt în suferinţă
Să apelăm la ştiinţă, să nu uităm şi de credinţă
 
Revin şi spun, că nu mi-e teamă, să mor
Din dragoste de oameni pentru oameni
Să încercăm să ne unim doar în eforturi
Avem mame şi copii morţi în avorturi

Spuneţi-le celor ce luptă-n van
Pentru petrol şi gaz metan
Că nu mai vrem să ne încălzim
Şi nu mai vrem să tot murim

Nu ne interesează nici burse care cad
Nici conturi de miliardari ce scad
Suntem datori pentru copiii noştri
Să nu murim acum ca proştii
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ştii, când eram acasă, obişnuiam mereu să-i pregătesc eu însumi tortul de ziua ei şi nu numai, cel puţin de când mă învăţasem să gătesc şi îi cumpăram mereu câte ceva, o mică atenţie, flori sau altceva. În plus, îi scriam câteva versuri...
Lia: Versuri? Tu?!
Lucian: Da, eu. Îţi vine să crezi?! Iar acum, nu pot nici măcar să-i spun "La mulţi ani!"
Lia: Luci, ce faci?! De ce te ascunzi de mine? Luci, te rog, nu te feri de mine...
Lucian: Ce-ai vrea să vezi?! Asta?!... Ei, bine, uite, plâng! Ţi se pare cumva imposibil?
Lia: Luci, nu te mai frământa!
Lucian: Nu mă compătimi, că n-am nevoie! Lasă-mă; îmi revin imediat!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine nu există nimic mai fascinant şi mai îndatoritor, decât un om care mă copleşeşte cu tandreţe, respect, spiritualitate, în timp ce-mi atrage atenţia asupra unei greşeli! Să-i întorc iubirea, să-i mângâi mâinile, să-i sărut fruntea, nimic nu e prea mult, pentru a-i răsplăti înţelepciunea!

Iulia Mirancea (11 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela: Nis!
Nistor: Salut, Adela.
Adela: Răule! N-ai mai trecut de mult pe la noi.
Nistor: Îmi pare rău, n-am putut, am fost mult prea ocupat.
Adela: Te-am văzut de vreo câteva ori la televizor, în direct sau nu, pe diverse posturi şi credeam că de când ai devenit atât de celebru, de cunoscut, nu-i mai bagi în seamă pe oamenii simpli, ca noi.
Nistor: Poftim? Nu! Cum se poate să-ţi fi trecut aşa ceva prin căpşorul ăsta drăgălaş? Uite, ca dovadă, acum mă aflu aici; am venit imediat ce mi-am făcut puţin timp liber şi am scăpat de cei doi body-guarzi care se ţineau scai de mine, non stop. Am venit special pentru tine, iar zilele astea două ţi le dedic; sunt la dispoziţia ta, în totalitate.
Adela: Foarte bine. Hai, intră!
Nistor: Nu; să mergem pe undeva; oriunde doreşti!
Adela: Mai întâi trebuie să-i cerem voie tatălui meu.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea de azi e aceeaşi ca în fiecare zi...

Când întredeschid ochii, mi-e teamă să nu văd din nou întuneric... ghicesc orele atât de uşor, ca şi cum aş fi pendula din perete... sau, poate, pentru că mă trezesc la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă...
Mai întâi simt cum mă doare liniştea, apoi zorii fără lumină... le aud scâncetul prin uşa deschisă de la bucătărie...
Ies pe balcon şi număr stelele, dacă sunt şi câte apuc până ameţesc... mă goneşte pustiul străzii...
Ce puţin îmi trebuie să devin euforică! Mă gândesc la cafea, ţigară şi la extazul poeziei pe care urmează să o scriu...
Ei, da, altă viaţă!
Decorul se estompează brusc şi intru în starea mea de sublim, undeva, dincolo de lume, dincolo de durere, dincolo...
Nu e un loc anume, nu se defineşte, nu are hotare, e nemărginit în gândurile mele...
Primul vers îmi atinge ochii, apoi, restul curge ca o ploaie de vară... alerg prin mine, deşi nu mai sunt eu... doar o hologramă a imaginaţiei mele... e starea de graţie care dispare o dată cu ultimul vers...
Trezirea e dureroasă, ca şi cum m-aş lovi, în cădere, de colţul ascuţit al unei pietre...
Ziua trece leneşă, banală, cu durerile care îmi smulg câte o înjurătură... mîine, măine dimineaţă devreme plec iar în locul meu de taină, pentru câteva clipe care îmi dau putere să merg mai departe...
Mai dă-mi, Doamne, un MÂINE!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

E unică ca şi viaţa, nu poţi s-o schimbi, doar s-o-nţelegi
Si poate vrea din când in când să-i aminteşti că o iubeşti.

E mama ta si te-a crescut cum a putut.... o fi greşit...
E om si ea ca fiecare, n-o judeca, fii mulţumit!

Cu mâna ei ocrotitoare, ca aripa, te-a-mbrăţişat,
Adu-i de ziua ei o floare, fă-ţi timp să-i spui că n-ai uitat.

Au fost si zile, au fost nopţi când n-a dormit gândind la tine
Poate-ai plecat demult de-acasă si drum iti e prin ţări străine

Adu-ţi aminte.... fiind copil, privirea ei iţi da viaţă
Nu e târziu să-i ceri un sfat şi să asculţi ce te invaţă

Si dacă-n lume cineva există să-ţi dorească bine
Să ştii că numai mama ta se va gândi mereu la tine.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt inima ta în mâinile mele

Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiţi nici bucăţele
mă otrăvesc câte puţin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detaşez de adevărul încorporat
şi mă mint,
caut furios
ceva care mă linişteşte
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcneşte ca ochiul meu stâng
şi sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine şi rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Li-Vioara lui

Iubirea mea, mă dau bătută,
Şi lui mă dăruiesc, azi, toată!
Să-i fiu o strună de lăută,
De mâna lui să fiu cântată!

Din şoldu-mi fraged de caisă,
Să-i fiu viorii lui eclisă!

Din mâna-mi slabă de poetă,
Să-i fiu viorii lui baghetă!

Din braţu-mi moale ca păiuşul,
Să-i fiu viorii lui arcuşul!

Din inima-mi din piept – cocardă,
Să-i fiu viorii lui o coardă!

Din sânu-mi dulce rapsodie,
Să-i fiu viorii lui bărbie!

Şi să mă cânte îngereşte!
De solzii mei să mă descalţe,
Că prea mă zbat precum un peşte...
La ceruri el să mă înalţe!

Să-i fiu a treisprezecea notă!
Să-i fiu şi soaţă şi cocotă!

Să-i urc şi să-i cobor pe-octavă!
Să-i fiu stăpână! Să-i fiu sclavă!

poezie de Livia Frunză (25 martie 2016)
Adăugat de Livia Frunză
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vreţi

Dacă vreţi să-mi daţi ceva,
Daţi-mi tot ce veţi putea,
Să le-aşez pe undeva
Drept la inimioara mea.

Şi apoi să cânt un cântec
Din trifoi cu şase rânduri
Să am noroc în viaţă
Iubirea să nu mă lase.

O să îmi sădesc grădină
Plină cu lumină lină
Vântului de voi şopti,
Nu va bate cât voi fi.

Ploii de o voi ruga,
Nu va curge cât voi sta
Singurică undeva
Doar cu doru-n viaţa mea.

Primăverii îi voi cere
Ciripit de păsărele
Sub cerdacul casei mele,
Să-i cer inimii durere.

Dacă am uitat ceva
Vă voi spune mâine aşa,
Viaţa nu e peluzea
E durere, mai mult rea.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-I mulţumesc, mă simt dator!

Când îmi îndrept puţin privirea
La tot ce am în jurul meu,
Mă simt dator, cu mulţumirea
Să mă întorc spre Dumnezeu.
Că tot ce-am întâlnit în cale
Şi tot ce încă întâlnesc,
E opera iubirii Sale...
Eu pentru asta-I mulţumesc!

Când văd un firişor de iarbă,
O floare simplă când privesc...
Un crin din câmp în haină albă...
Mă simt dator să-I mulţumesc!

Când lanuri văd cu spice pline,
Privind la mlădierea lor,
Văd pâinea zilelor de mâine...
Să-I mulţumesc, mă simt dator!

Iar când în clipe de-nserare
Văd bolta cerului senin,
Cu candelabru-n tremurare...!
Eu vreau să-I mulţumesc deplin.

Şi pentru freamătul pădurii,
Şi pentru murmur de izvor,
Şi pentru tainele naturii,
Îi mulţumesc! Îi sunt dator!

*
Sub semnul de recunoştinţă,
'Nainte-Ţi, Doamne, mă închin...
Eu vin din suflet cu credinţă,
Pios să-Ţi mulţumesc deplin!

O, şi-ntr-o sfântă dimineaţă,
Când tainic zorii se ivesc,
De tot ce-am întâlnit în viaţă
Şi-atunci eu vin să-Ţi mulţumesc.

poezie de Emil Bulgăr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!