Șoricelul din bucătărie
bănuiala mea s-a adeverit:
șoricelul din bucătărie există
a venit în prag și s-a uitat la mine
cum stau la masă și scriu
acum umblă pe undeva pe acolo
se aude cum roade ceva
și e optimist pentru
ziua de mâine
în semn de prietenie
am să-i las
în fiecare seară
câte o bucățică de pâine
sau de brânză
iar în zilele în care
am să mă simt fericit
am să-i las prăjitură și
dacă e cuminte
poate am să-i las și
puțin vin
poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zile
- poezii despre viitor
- poezii despre timp
- poezii despre seară
- poezii despre pâine
- poezii despre prietenie
- poezii despre optimism
- poezii despre lactate
- poezii despre fericire
Citate similare
Când scriu poezie
când scriu poezie parcă rup
bucăți de carne din mine
fiecare vers e ca o mușcătură adâncă
a unui animal sălbatic
aproape că țâșnește sângele
într-un carnagiu îngrozitor
al țesuturilor care mă țin în viață
din când în când
mă opresc și aștept
ca la semafor
să văd cum se mai simte Poezia
dacă trebuie să-i fac respirație
gură la gură sau dacă
pot s-o păstrez
în continuare
ca metresă
cât m-or mai ține
balamalele
poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre zoologie
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre sânge
- poezii despre semafor
- poezii despre gură
- poezii despre animale

Mă simt iubită pentru mine însămi, pentru sinele meu interior, pentru fiecare cuvânt pe care-l scriu, pentru timiditățile, tristețile, luptele, defectele, fragilitățile mele. În fiecare zi spun că nu-l pot iubi mai mult și în fiecare zi descopăr în mine mai multă dragoste pentru el. Ce pot să fac cu fericirea mea? Cum pot s-o păstrez? Îmi vine să îngenunchez pe când cade asupra mea precum ploaia, să-i adun stropii în dantelă și mătase și să-i lipesc din nou de mine.
Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre iubire, citate de Anais Nin despre iubire, citate despre tristețe, citate despre ploaie, citate despre fericire, citate de Anais Nin despre fericire, citate despre cuvinte sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Monica: Trebuie să merg la Peter să-i ud florile. Știți ceva? Dacă o să se despartă de mine, poate nu o să-i mai ud florile.
Chandler: Dacă o să se despartă de tine, poate Joey și eu ar trebui să-i udăm florile, dacă înțelegi ce vreau să spun.
Joey: Sau am putea să mergem acolo și să ne ușurăm pe ele.
replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre flori

Nu prea știu de ce-ți scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredințez nimicurile ce mi se întâmplă.... Poate că îmi scriu chiar mie.
Antoine de Saint-Exupery în Micul Prinț
Adăugat de Bernadeta

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prietenie sau citate de Antoine de Saint-Exupery despre prietenie

Rânduiala lui Dumnezeu...
De câteva zile cobor în
mine
doar seara
și caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...
și ce trist...
uneori nu mănânc
nu beau și nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
știu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihnește tata
plictisit și el de-atâta așteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă și ea cu nu prea mult timp
înainte de paști
mi- e greu să-l învinovățesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puțin în fiecare zi...
știu că așa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?
poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre învinovățire, poezii despre tristețe, poezii despre tată, poezii despre religie sau poezii despre odihnă
Ce mult aduce pădurea cu un azil uitat
În dimineața asta pierdută-n ceață
ce mult aduce pădurea
cu un azil uitat
cu truchiuri împuținate de iarnă
și resturi amintind de festinuri estivale
așteaptă niște buni samariteni
să-i primenească potecile
soarele de primăvară
să o îmbrace-n rochie nouă
pentru musafirii
care azi mâine
au să-i calce pragul
în dimineața asta pierdută-n ceață
ce mult aduce azilul
cu o pădure uitată
cu trupuri împuținate de boală
și rămășițe amintind de o cină frugală
așteaptă niște buni samariteni
să-i primenească odăile
soarele de primăvară
să-i spoiască prispa
pentru musafirii care
poate azi
poate mâine
au să-i calce pragul.
poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre rochii, poezii despre primăvară, poezii despre medicină, poezii despre iarnă, poezii despre dimineață, poezii despre boală sau poezii despre Soare
De ce mă ocolești ?
Aseară am trecut din nou pe strada ta,
Gândind că, poate, măcar o clipă te-oi vedea,
Dar în zadar până târziu am așteptat
Căci gândurile mele din nou s-au spulberat.
Poate-ai știut că vin și ți-ai schimbat cărarea,
Sau poate că destinul, îmi ocolește vrerea.
Nu știu, și nu pot să-nțeleg
Cum aș putea vreodată enigma să-ți dezleg.
Sunt întrebări cu temă ce-adesea ți le pui,
Dar nimeni nu le aude, căci sunt al nimănui.
M-au părăsit amicii și tu m-ai lepădat,
Unii, le uită toate dar eu... nu le-am uitat.
Nu știu de ce blestemul s-a-nfiripat în mine,
Căci n-am greșit cu voia nici măcar unui câine.
O.. Doamne! Fă-mi plăcerea, dacă și mâine vin
Și scoate-mi-o în cale s-o văd măcar puțin,
Să o privesc în față, în ochii ei verzui,
Să-i răscolesc în suflet iubirea cea dintâi.
Obrajii să-i roșească, privirea să-i tresară,
Să n-aibă timp să-mi spună o vorbă de ocară.
Apoi... S-o strâng în brațe, acolo în Dudești,
S-o-ntreb cu nostalgie: De ce mă ocolești?
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu (1994)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre trecut, poezii despre suflet, poezii despre schimbare, poezii despre prima iubire sau poezii despre plăcere

Domnișoarei Angela P. care mă silea să-i scriu în fiecare zi câte-ceva pe un album interminabil
De-o săptămână tot scriu versuri
Pentru figura ta cea roză
Spre a evita monotonia,
N-ai vrea să trecem și la proză?
epigramă de Cincinat Pavelescu din Epigrame (1925)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre versuri, citate de Cincinat Pavelescu despre versuri, epigrame despre trandafiri, citate de Cincinat Pavelescu despre trandafiri, epigrame despre timp, citate de Cincinat Pavelescu despre timp, epigrame despre săptămâni, epigrame despre roz, epigrame despre proză, epigrame despre poezie sau citate de Cincinat Pavelescu despre poezie
Omul care s-a împușcat
în casa în care locuiesc
cu ani în urmă
un om și-a pus capăt zilelor
beciul casei poartă și acum
zgomotul asurzitor al pistolului
care și-a descărcat glonțul
în tâmpla lui
războiul cu sine și cu lumea
l-a învins aici și l-a făcut
învingător dincolo
depinde din ce parte a existenței
privești realitatea
acum e noapte și liniște
poate că spiritul lui e lângă mine
și se uită peste umărul meu ce scriu
sau poate că el scrie acum
aceste versuri
iar eu dorm și visez că scriu
despre omul care s-a împușcat
în casa în care locuiesc acum
poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre victorie, poezii despre somn, poezii despre război sau poezii despre realitate
Ziua a treia
Vecinii bat, speriați, în ușă.
De undeva, iese fum mult
și miroase a cărbune.
Poate și cămașa din balcon
bate cu o mânecă în geam,
încercând să-și trezească stăpânul.
Poate că și o rază de soare
își întinde mâna prin geam
până la focul din casă.
Poate că și timpul trece încet,
ca să ajungă,
înaintea lui,
batăile în usă ale vecinilor.
Batrânii bat la uși.
Speră să le deschidă cineva,
speră să-i trezească pe cei adormiți
care, probabil, au uitat
că au început să facă de mâncare.
Iar acum zac în casele lor,
intoxicați cu fum.
Nu le deschide nimeni.
Așa bat și îngerii, în ușile noastre,
ori de câte ori
uităm că am început să credem în ceva.
Dar noi nu îi auzim,
noi nu le deschidem,
pentru că zăcem intoxicați
de propria renunțare.
poezie de Doina Postolachi din volumul de versuri Lumina de peste nopțile mele (2012)
Adăugat de Doina Postolachi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre îngeri, poezii despre început, poezii despre sperieturi, poezii despre mâncare, poezii despre mâini sau poezii despre foc
Să mori din dragoste de oameni...
Să mori așa deodată, este un lucru trist
Dacă ai știi și când, ai fii mai pesimist
Doar într-un singur fel, aș accepta să mor
Aș accepta din dragoste de oameni să mor
De ce aș fi de-acord să mor așa-n zadar
Poate că, pare puțin cam prea bizar...
În astă lume și eu am fost iubit
Cu ceva timp chiar înainte de-a fi zămislit
Eu am venit pe-acest pământ
În urma unui sfânt și dulce legământ
Doi oameni care s-au iubit mereu
Da, au fost chiar ei, mama și tatăl meu
Ce îmi doresc în astă lume și azi și mâine
Să stau la masă cu săracii și să mănânc o pâine
Și aș mai vrea în zilele ce-aduc atâta chin
Tot cu săracii să beau o cană cu vin...
De ce cu oamenii săraci, poți să mai simți plăcerea?
Nu de plăcere este vorba, așa poți să înțelegi durerea,
Durerea poți s-o simți numai la ei în casă...
Când nu au ce mai pune copiilor pe masă.
Când treceți pe lângă casa de copii orfani
Nu ezitați să-i alintați și să le dați bani
Chiar dacă-n fiecare zi ne tot rugăm la sfinți
Vom fi fără să vrem, în zilele ce vin, orfanii de părinți
Să ajutăm bătrânii, să nu trăiască-n umilințe
Lăsându-i să înțeleagă că pentru noi sunt ființe
Să le mai dăm motiv cu noi să mai trăiască
Chiar dacă într-o zi au să ne părăsească
Și ar mai trebui să mergem în spitale
Să observăm, cu dragoste de oameni, cazuri reale
Să căutăm să sprijinim pe cei ce sunt în suferință
Să apelăm la știință, să nu uităm și de credință
Revin și spun, că nu mi-e teamă, să mor
Din dragoste de oameni pentru oameni
Să încercăm să ne unim doar în eforturi
Avem mame și copii morți în avorturi
Spuneți-le celor ce luptă-n van
Pentru petrol și gaz metan
Că nu mai vrem să ne încălzim
Și nu mai vrem să tot murim
Nu ne interesează nici burse care cad
Nici conturi de miliardari ce scad
Suntem datori pentru copiii noștri
Să nu murim acum ca proștii
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre mamă, poezii despre iubire, poezii despre copilărie sau poezii despre știință

Lucian: Știi, când eram acasă, obișnuiam mereu să-i pregătesc eu însumi tortul de ziua ei și nu numai, cel puțin de când mă învățasem să gătesc și îi cumpăram mereu câte ceva, o mică atenție, flori sau altceva. În plus, îi scriam câteva versuri...
Lia: Versuri? Tu?!
Lucian: Da, eu. Îți vine să crezi?! Iar acum, nu pot nici măcar să-i spun "La mulți ani!"
Lia: Luci, ce faci?! De ce te ascunzi de mine? Luci, te rog, nu te feri de mine...
Lucian: Ce-ai vrea să vezi?! Asta?!... Ei, bine, uite, plâng! Ți se pare cumva imposibil?
Lia: Luci, nu te mai frământa!
Lucian: Nu mă compătimi, că n-am nevoie! Lasă-mă; îmi revin imediat!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre versuri, citate despre poezie, citate despre plâns, citate despre imposibilitate, citate despre dulciuri sau citate despre acasă
Pentru mine nu există nimic mai fascinant și mai îndatoritor, decât un om care mă copleșește cu tandrețe, respect, spiritualitate, în timp ce-mi atrage atenția asupra unei greșeli! Să-i întorc iubirea, să-i mângâi mâinile, să-i sărut fruntea, nimic nu e prea mult, pentru a-i răsplăti înțelepciunea!
Iulia Mirancea (11 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înțelepciune, citate despre timp, citate despre sărut, citate despre spiritualitate, citate despre răsplată, citate despre respect, citate despre mâini sau citate despre greșeli

Adela: Nis!
Nistor: Salut, Adela.
Adela: Răule! N-ai mai trecut de mult pe la noi.
Nistor: Îmi pare rău, n-am putut, am fost mult prea ocupat.
Adela: Te-am văzut de vreo câteva ori la televizor, în direct sau nu, pe diverse posturi și credeam că de când ai devenit atât de celebru, de cunoscut, nu-i mai bagi în seamă pe oamenii simpli, ca noi.
Nistor: Poftim? Nu! Cum se poate să-ți fi trecut așa ceva prin căpșorul ăsta drăgălaș? Uite, ca dovadă, acum mă aflu aici; am venit imediat ce mi-am făcut puțin timp liber și am scăpat de cei doi body-guarzi care se țineau scai de mine, non stop. Am venit special pentru tine, iar zilele astea două ți le dedic; sunt la dispoziția ta, în totalitate.
Adela: Foarte bine. Hai, intră!
Nistor: Nu; să mergem pe undeva; oriunde dorești!
Adela: Mai întâi trebuie să-i cerem voie tatălui meu.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile, citate despre timpul liber, citate despre televiziune, citate despre dorințe, citate despre devenire sau citate despre celebritate

Povestea mea de azi e aceeași ca în fiecare zi...
Când întredeschid ochii, mi-e teamă să nu văd din nou întuneric... ghicesc orele atât de ușor, ca și cum aș fi pendula din perete... sau, poate, pentru că mă trezesc la aceeași oră în fiecare dimineață...
Mai întâi simt cum mă doare liniștea, apoi zorii fără lumină... le aud scâncetul prin ușa deschisă de la bucătărie...
Ies pe balcon și număr stelele, dacă sunt și câte apuc până amețesc... mă gonește pustiul străzii...
Ce puțin îmi trebuie să devin euforică! Mă gândesc la cafea, țigară și la extazul poeziei pe care urmează să o scriu...
Ei, da, altă viață!
Decorul se estompează brusc și intru în starea mea de sublim, undeva, dincolo de lume, dincolo de durere, dincolo...
Nu e un loc anume, nu se definește, nu are hotare, e nemărginit în gândurile mele...
Primul vers îmi atinge ochii, apoi, restul curge ca o ploaie de vară... alerg prin mine, deși nu mai sunt eu... doar o hologramă a imaginației mele... e starea de grație care dispare o dată cu ultimul vers...
Trezirea e dureroasă, ca și cum m-aș lovi, în cădere, de colțul ascuțit al unei pietre...
Ziua trece leneșă, banală, cu durerile care îmi smulg câte o înjurătură... mîine, măine dimineață devreme plec iar în locul meu de taină, pentru câteva clipe care îmi dau putere să merg mai departe...
Mai dă-mi, Doamne, un MÂINE!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre întuneric, poezii despre stele sau poezii despre ploaie

De ziua mamei
E unică ca și viața, nu poți s-o schimbi, doar s-o-nțelegi
Si poate vrea din când in când să-i amintești că o iubești.
E mama ta si te-a crescut cum a putut.... o fi greșit...
E om si ea ca fiecare, n-o judeca, fii mulțumit!
Cu mâna ei ocrotitoare, ca aripa, te-a-mbrățișat,
Adu-i de ziua ei o floare, fă-ți timp să-i spui că n-ai uitat.
Au fost si zile, au fost nopți când n-a dormit gândind la tine
Poate-ai plecat demult de-acasă si drum iti e prin țări străine
Adu-ți aminte.... fiind copil, privirea ei iți da viață
Nu e târziu să-i ceri un sfat și să asculți ce te invață
Si dacă-n lume cineva există să-ți dorească bine
Să știi că numai mama ta se va gândi mereu la tine.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre sfaturi sau poezii despre protecție

Simt inima ta în mâinile mele
Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiți nici bucățele
mă otrăvesc câte puțin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detașez de adevărul încorporat
și mă mint,
caut furios
ceva care mă liniștește
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcnește ca ochiul meu stâng
și sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine și rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre ochi, poezii despre minciună, poezii despre inimă, poezii despre furie sau poezii despre cuvinte
Li-Vioara lui
Iubirea mea, mă dau bătută,
Și lui mă dăruiesc, azi, toată!
Să-i fiu o strună de lăută,
De mâna lui să fiu cântată!
Din șoldu-mi fraged de caisă,
Să-i fiu viorii lui eclisă!
Din mâna-mi slabă de poetă,
Să-i fiu viorii lui baghetă!
Din brațu-mi moale ca păiușul,
Să-i fiu viorii lui arcușul!
Din inima-mi din piept cocardă,
Să-i fiu viorii lui o coardă!
Din sânu-mi dulce rapsodie,
Să-i fiu viorii lui bărbie!
Și să mă cânte îngerește!
De solzii mei să mă descalțe,
Că prea mă zbat precum un pește...
La ceruri el să mă înalțe!
Să-i fiu a treisprezecea notă!
Să-i fiu și soață și cocotă!
Să-i urc și să-i cobor pe-octavă!
Să-i fiu stăpână! Să-i fiu sclavă!
poezie de Livia Frunză (25 martie 2016)
Adăugat de Livia Frunză

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre vioară, poezii despre soție, poezii despre sclavie sau poezii despre pești

Dacă vreți
Dacă vreți să-mi dați ceva,
Dați-mi tot ce veți putea,
Să le-așez pe undeva
Drept la inimioara mea.
Și apoi să cânt un cântec
Din trifoi cu șase rânduri
Să am noroc în viață
Iubirea să nu mă lase.
O să îmi sădesc grădină
Plină cu lumină lină
Vântului de voi șopti,
Nu va bate cât voi fi.
Ploii de o voi ruga,
Nu va curge cât voi sta
Singurică undeva
Doar cu doru-n viața mea.
Primăverii îi voi cere
Ciripit de păsărele
Sub cerdacul casei mele,
Să-i cer inimii durere.
Dacă am uitat ceva
Vă voi spune mâine așa,
Viața nu e peluzea
E durere, mai mult rea.
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre păsări sau poezii despre noroc
Să-I mulțumesc, mă simt dator!
Când îmi îndrept puțin privirea
La tot ce am în jurul meu,
Mă simt dator, cu mulțumirea
Să mă întorc spre Dumnezeu.
Că tot ce-am întâlnit în cale
Și tot ce încă întâlnesc,
E opera iubirii Sale...
Eu pentru asta-I mulțumesc!
Când văd un firișor de iarbă,
O floare simplă când privesc...
Un crin din câmp în haină albă...
Mă simt dator să-I mulțumesc!
Când lanuri văd cu spice pline,
Privind la mlădierea lor,
Văd pâinea zilelor de mâine...
Să-I mulțumesc, mă simt dator!
Iar când în clipe de-nserare
Văd bolta cerului senin,
Cu candelabru-n tremurare...!
Eu vreau să-I mulțumesc deplin.
Și pentru freamătul pădurii,
Și pentru murmur de izvor,
Și pentru tainele naturii,
Îi mulțumesc! Îi sunt dator!
*
Sub semnul de recunoștință,
'Nainte-Ți, Doamne, mă închin...
Eu vin din suflet cu credință,
Pios să-Ți mulțumesc deplin!
O, și-ntr-o sfântă dimineață,
Când tainic zorii se ivesc,
De tot ce-am întâlnit în viață
Și-atunci eu vin să-Ți mulțumesc.
poezie de Emil Bulgăr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mulțumire sau poezii despre vestimentație