Dintr-un april

Din nou în miresme-i pădurea.
Ciocârliile uşoare înalţă
Cu ele cerul, greu umerilor noştri;
ce-i drept, încă se vedea ziua prin ramuri,
Cât de deşeartă erà –
dar în urma lungilor după-amieze,
de ploi încărcate,
vin auriile, frumoasele
ore-nnoite,
în faţa cărora, fugind, pe-ndepărtate faţade de case
ferestre rănite
se-nchid cu canaturi înfricoşate.
Pe urmă-i linişte. Chiar ploaia trece cu
paşi lini
peste lucirea tăcută a pietrelor liniştite.
Toate zgomotele se ascund de tot adâncite
în mugurii ramurilor plini de lumini.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anticipare

Sunt ca un steag înconjurat de vânuri ce vuiesc.
Presimt cum bat, cum vin, vreau să trăiesc,
în timp ce lucrurile jos încă mai stau:
domoale uşile se-nchid, vetrele sunt liniştite;
ferestrele nu tremură, iar greutăţile sunt prăfuite.

Cunosc furtunile şi-s agitat ca mări răzvrătite
Şi mă întind şi cad în mine
şi mă arunc şi singur sunt
în marea-nvolburată.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te găsesc în lucrurile toate

Eu te găsesc în lucrurile toate,
cărora li-s bun şi frate-mi eşti;
Ca o sămânţă, te aprinzi şi poate
în cele mari, mare te dăruieşti.

Acesta-i jocul forţei cea adevărate,
trece slujind prin lucrurile toate:
crescând în rădăcini, în trunchiuri piere
şi-n vârfuri, pare-o înviere.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (24 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină

Sau strâns în jurul lui confuzi, miraţi,
el ce se-nchide ca un înţelept
şi se retrage dintre cei intraţi
şi curge peste ei străin şi drept.

Singurătatea veche vine peste el,
cea care l-a crescut în faptele-i profunde;
va trece prin păduri, fidel,
cei ce-L iubesc de faţa Lui se vor ascunde.

La ultima lui masă i-a chemat
şi (ca o puşcătură ce-alung-un mieluşel
tremurând) goneşte mâini din pâinea ce le-a dat
cu-al său cuvânt: ei zboară înspre el;

ei flutură neputincioşi pe masa de onoare
şi căută o ieşire. El însă
este peste tot ca un apus de soare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (19 iunie 1903, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochi dulci...

Cu ochi dulci a venit toamna, trece-aşa, blândă, tăcută,
Paşii lini şi-i plimbă-n voie pe cărări îngălbenite,
Vântu-n linişte adoarme peste frunza aşternută,
Doar în trilul ciocârliei se-ngână doruri cernite.

Cântăreţii trag cortina, se plânge pădurea mută,
Un stejar aruncă gloanţe peste chipuri gălbejite,
Cu ochi dulci a venit toamna, trece-aşa, blândă, tăcută,
Paşii lini şi-i plimbă-n voie pe cărări îngălbenite.

Sus pe dealurile calde, în podgorii aurite,
Feţi Frumoşi însângeraţi nurii fetelor sărută,
În gutuiul de la poartă se-aprind lămpile grăbite,
Greieru-a-ncălzit arcuşul sub o tufă de cucută,
Cu ochi dulci a venit toamna, trece-aşa, blândă, tăcută.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin iubirile...

Vin iubirile ca bruma şi se lasă peste toate,
Strălucesc pe-a noastră cale, numai noi nu le vedem,
Căutăm sclipiri de aur chiar de ştim că nu se poate
Şi ne supărăm degeaba când dorim şi nu le-avem!

Vin iubirile ca ploaia cea călduţă şi de vară
Răcorind smaraldul vieţii, însă noi mereu fugim,
Ne e teamă, cred, de ploaie, însă ploaia vieţi-i rară,
Ea ar vrea să ne cuprindă, însă noi ne-adăpostim!

Vin iubirile ca ziua după nopţi de întristare,
Însă noi, fugind de noapte, ziua n-o putem zări,
Ne dorim s-avem de toate, chiar de ştim că-s trecătoare
Însă ne dorim prea multe, şi n-avem cum le trăi!

Vin iubirile prin iarnă, şi prin toamne, şi prin veri,
Şi prin primăveri cu floare ce se scutură apoi,
Fiecare are-o clipă până-n soare, de prin ieri
Şi de n-o primim în suflet nu mai trece pe la noi!

Vin iubirile ca viaţa, cu un răsărit şi-apus
Şi ne stau cu drag în cale, poate, poate le-om vedea,
Dar mândria ne orbeşte, şi privim mereu prea sus...
Îşi iau zborul spre departe... Nu mai vin... nu le chema!

poezie de Lili Şipoteanu (15 noiembrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apolo timpuriu

Precum o dimineaţă, în plină primăvară
deja, prin ramul încă desfrunzit privirea
şi-o trece uneori: aşa, pe faţa-i clară
nu e nimic s-oprească strălucirea

tuturor poeziilor, aproape să ne-omoare;
căci încă nicio umbră văzul nu-i umbreşte,
prea rece-i pentru lauri a tâmplelor răcoare,
iar din sprâncene, mai târziu va creşte

a trandafirilor grădină avântată,
din care foi căzând, rătăcitoare,
vor trece peste gura-i tremurată

ce încă tace, neuzată, tresărind,
doar cu al ei surâs ceva sorbind,
parcă i s-ar turna a lui Cântare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Cristos

De nu erai atât de simplă, cum putea
să ţi se-ntâmple ce-i în noapte-o rază?
Un zeu ce peste neamuri detuna,
se face blând şi-n tine se-ntrupează.

Mai mare fu-n închipuirea ta?

Ce e mărirea? Prin mulţimi pe care
el le străbate, trece dreapta-i soartă.
Nici chiar o stea nu are-aşa cărare.
Vezi, aceşti regi mărirea poartă,

si la picioare-ţi cară şi-ţi deşartă

comori pe cari le cred neîntrecute,
şi de-acest dar poate te miri tăcut –:
dar uită-te-n ale năframii cute,
cum de pe-acum el toate le-a-ntrecut.

Tot chihlimbarul peste mări trecut

scule de aur şi tulburătoare
arome ce în simţuri s-au topit,
toate acestea-s iute trecătoare
şi ei cu toţi, la urmă, s-au căit.

Dar (ai să vezi): el face fericit.

poezie de Rainer Maria Rilke din Viaţa Mariei, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Oră, mă laşi, te duci în larg.
Şi mă răneşte-aripa-ţi grea.
Singur: cu gura-mi ce să fac?
cu noaptea mea? cu ziua mea?

Iubită n-am, nici casă ca să stau,
şi nici un loc în care să trăiesc.
Şi orice lucruri cărora mă dau,
devin bogate şi mă cheltuiesc.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de lumini şi umbre

E ziua aproape,
alerg cu paşi grăbiţi
pe întinderi de ape
din al ploii şuvoi
lumina pluteşte în zare
iar norii fumurii se risipesc
picături de ploaie m-ating
îmi umezesc privirea,
sunt lacrimi pe fire de iarbă
lacrimi din ochii,
ce se-nchid şi deschid,
sub culoarea albastă a timpului
un joc de lumini şi umbre
aprind un dor nevăzut
eu sunt aici,
tu esti acolo departe
şi între noi,
o mare de gânduri
cu fiecare clipă ce trece
căutăm neobosiţi
scânteia de viaţă
dorim să simţim fericirea
crezând în noi şi,
mereu aşteptând, revărsatul zorilor.

poezie de Maria Ciobotariu (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţire

Sunt ca un steag înconjurat de zări.
Simt vânturile care vin din depărtări;
le voi trăi în timp ce lucrurile jos nici nu se mişcă;
uşile se-nchid încă domol şi-n sobe-i tăcere;
nu tremură încă ferestrele şi praful e des.

Eu ştiu de pe-acuma furtunile şi sunt zbuciumat ca o mare.
Şi mă desfăşur şi-n mine m-avânt
şi mă desfac din mine şi sunt
singur în furtuna cea mare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndărătul inocenţilor arbori

Îndărătul inocenţilor arbori,
bătrâna soartă-şi arată
obrazul ei mut...
Un ţipăt de pasăre care
se preface dincolo într-un rid al durerii,
în jurul severei, profeticei guri.

O, şi cei ce-n curând se vor îndrăgosti
îşi surâd, încă nebănuind despărţirea,
şi sub ei şi peste ei trece,
în chip de stele, destinul
cu suflet nocturn.
încă nu li-e dat să-şi trăiască dragostea,
ea-şi are încă lăcaşul
plutitor, pe orbite cereşti,
un uşor contur

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cumpănă cine n-a stat în faţa inimii sale?

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eu, Înfricoşatule. Nu m-auzi oare

Sunt eu, Înfricoşatule. Nu m-auzi oare
cum simţurile-mi bat spre tine, toate?
Privirile-mi, înalt înaripate,
stau feţei tale-alb înconjurătoare.
Nu vezi tu sufletul meu cum apare
în faţa ta în haină de tăcere?
Suava-mi rugă nu se coace, în putere,
pe căutătura-ţi, ca pe-un pom, mereu?

De eşti Tu visătorul, visu-s eu.
Dar de vrei să veghezi, sunt voia-ţi iară,
mă fac puternic pentru slava toată
şi mă rotesc – o linişte stelară –
peste cetatea timpului ciudată.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul intră în noi şi ne schimbă încă înainte de a se întâmpla.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe strada-nvăţată cu soarele

Pe strada-nvăţată cu soarele, din
jumătatea goală de scorbură prefăcută
de multă vreme în jgheab, adăpostind
un ochi de apă reîmprospătată pe încetul, îmi potolesc
setea: luând în căuşul mâinii
bucuria şi-obârşiile apei.
A bea mi se pare prea mult, prea întreg,
dar acest chip în aşteptare
mi-aduce în conştiinţă apă cu lumină.
Dacă, aşadar, ai veni, s-ar cădea, spre a-mi fi linişte,
doar o uşoară odihnire a mâinilor
fie pe rotunjimea tânără a umerilor, fie
pe zvâcnetul sinilor tăi.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Ion Caraion şi Petronela Negoşanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc acolo oameni, flori palide sub zgură

Trăiesc acolo oameni, flori palide sub zgură,
şi mor uimiţi de-o lume-mpovărată.
Şi că se schimbă-n hâdă strâmbătură
surâsul lor de gingaşă făptură,
nu vede nime-n noaptea-nfricoşată.

Ei merg pe uliţi, înjosiţi, bătrâni,
de-absurde lucruri cărora slujesc,
şi hainele pe ei se veştejesc
şi-mbătrânesc frumoasele lor mâini.

Mulţimea nu îi cruţă, îi apasă,
deşi sunt slabi, cumva şovăitori,
doar câini străini ce nicăieri n-au casă
merg uneori, tăcut, în urma lor.

La sute de călăi ei sunt ostateci,
şi orice oră-i strigă şi-i arată;
lângă spitale-aşteaptă singurateci
ziua intrării, ziua-nfricoşată.

Moartea-i aici. Nu cea de odinioară
ce-l atinsese pe copil în mers –
nu mica moarte-n magic înţeles;
ci-a lor atârnă verde şi amară,
ca rodu-n ei ce crud va fi cules.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu ştiu dacă sunt un vultur, o furtună sau un cântec.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce citeşte

Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoşteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiţi în oameni,
în oamenii întunecaţi de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
şi-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam şi totuşi curg
cuvintele şi şiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăştiate...
Acuma ştiu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolţile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Şi-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
şi de departe ca şi cum ar creşte
nimicul întâmplat se desluşeşte.
Şi dac-acum ridic din carte ochii,
nimic nu mi-e străin şi totul mare.
aici trăiesc ce se petrece afară
şi peste tot nimic n-are hotare;
dar mă-mpletesc şi mai adânc în linii
când ochii mei pe lucruri se coboară,
pe simplitatea gravă a mulţimii;
atunci încet pământul se revarsă.
Şi bolta-ntreagă-ncearcă s-o cuprindă:
întâia stea e cea din urmă casă.

poezie celebră de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VII

Flori, voi asemeni drept rânduitelor mâini
– mâini de fecioare, mâini de ieri şi de azi –
flori zăcând pe-un capăt de bancă-n grădini,
rănite pe-un capăt de lânced zăplaz,

încă o clipă de viaţă, apă-adăstând
în moartea ivită; – când ne veţi spune
cum din nou răsăriţi, între axe vibrând,
prinse-ntre degete gingaş; mai bune

decât aţi râvnit? Puteţi presimţi? voi plăpânde
laolaltă-n ulcior înviate,
resfirând spovedanii molcome, blânde.

Nelegiuit v-au cules. Mărturisească
păcate istovitoare, întunecate:
punţi din nou, înflorat, vă-mpletească.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara s-a dus

Am lăsat în urmă vara,
Toamna mi-a ieşit în cale,
Iar şi-a-ncreţit fruntea, ţara:
Ploi de crize vin, rafale!

Câmpu-i trist şi secerat,
Oamenii se-ascund prin case,
Plânge cerul, aritmat,
Peste frunzele rămase.

Sufletele ni se-nchid
Ca o pleoapă obosită,
Între noi creşte un zid...
Gândurile trec prin sită.

Melcii sunt acum stăpâni,
Scot coarne impertinente,
Nici tineri şi nici bătrâni,
Dar lipsiţi de sentimente.

Ciori ce proferează-n cor
Cântecul, ce-l ştiu de-o viaţă,
În urma cocorilor,
Pe-ntreg cerul se răsfaţă!

Poezia-nfrigurată,
Tremură în inimi frânte
Vis tinzând pre niciodată,
Pregătit iarna să-nfrunte!

Nu-mi lua Doamne, speranţa,
Gheaţa să nu se aştearnă,
Mai acordă-mi cutezanţa
Să mai pot învinge-o iarnă!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!