Lacrimi si soapte

Cândva am zărit un înger plângând
cu şuvoaie puternice de lacrimi.
De-atâta umezeală înmuguriseră curcubee
între ochii lui şi ţărâna pe care căzuse.

De ce atâtea lacrimi?
Mi-am pierdut aripile- a răspuns,
deşi i se desfăşurau din umeri
pline de un alb moale-luminos.
Le-am sărutat uşor dar fierbinte.
Le-am descris frumuseţea şi forma.
Am dat nume fiecărui fulg şi i l-am şoptit.

Nu mai ştiu după cât timp
îngerul s-a ridicat râzând.
A deschis aripile,
le-a încordat
şi a zburat
departe...

Insignifiant si invizibil
nu mai pot acum, nici măcar, să ating
zdrenţele ce-mi atârnă pe spate.

Pentru ce atâtea şoapte!

poezie de Aniela Ungureanu
Adăugat de Roxanna Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi roz

De lacrimi roz am auzit aşa-ntr-o doară
Şi le-am zărit în ochii tăi de primăvară;
Am vrut dulceaţa să le-o gust, dar lanţuri groase
Nu m-au lăsat s-ating icoana de mătase.

Petale roz, un zâmbet roz, ce feerie!
Dar, ce păcat, privirea mea, nu le mai ştie.
Şi, poate că nici n-am avut parte de ele,
Că-ntotdeauna le-am zărit printre zăbrele.

Sau, poate-n vise mi-a plouat un roz de vară
Aştept pe gene, rozul tandru să-mi răsară;
Dar, horoscopul mi-a prezis o veste tristă:
Că rozul este interzis, chiar de există.

Într-un muzeu a fost închis în veşnicie
Şi ştiu acum, că viaţa-n roz, n-o să îmi fie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vieţii

Atâtea amintiri am strâns în viaţă –
ce grele-mi par când anii se tot duc!
S-au aşezat pe gânduri ca o ceaţă
să îmi cobească-n cântecul de cuc!...
Iar de privesc aevea peste vreme,
spre căile pe care le-am parcurs,
mă răsucesc pe muchii de dileme,
rămase cu-ntrebări fără răspuns.

Mi-am căutat destinul printre stele,
din neguri reci m-am ridicat în zbor,
am aruncat ratările prea grele
pe zdrenţele căzute dintr-un nor.
Din drumul meu am izgonit himere,
care-aşteptau credinţa să-mi-o ia,
am frânt din ochi ispite efemere,
ieşite la răscruci în calea mea.

Am adunat din tină nestemate,
le-am şlefuit şi nume sfânt le-am dat,
mi le-au furat mişeii, pe-apucate,
zicând că ei în taină le-au creat.
Ajuns acum în toamna vieţii mele,
privind în urmă parcă mă-nspăimânt,
destinul meu, luat cândva din stele,
se zbate-n van pe-o aripă de vânt.

Dar tot urcând spre sferele astrale,
lăsând pământu-n urmă răscolit,
mai ud cu stropi de viaţă câte-o floare
când văd că se-ofileşte-n asfinţit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns...

mi-am ascuns durerile într-o lacrimă
şi am lăsat-o tulbure să cadă,
să pot zâmbi c-o floare într-o palmă,
să pot să văd ce ochii vor să vadă

mi-am ascuns visele în cele gânduri,
pe care nu le-am prins trăite,
pe care le-am strivit cu atâtea cârduri,
de zburătoare, toate părăsite

mi-am ascuns cuvintele după tăceri
şi le-am muţit cu mine de-odată,
cuvintele care nerostite ieri,
acum revin şi nu-mi spun că mă iartă

mi-am ascuns ochii sub greoaie gene,
i-am ascuns de mine şi de tine
şi-acum chiar dacă vor să mai lumine,
n-au străluciri de ieri, au cenuşiu de mâine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, sărmane Yorick! L-am cunoscut, Horaţio. Era un om plin de haz şi de o minunată fantezie. De mii de ori m-a dus în cârcă şi acum cât mi se îngrozeşte mintea! Îmi vine rău. Aci se deschideau buzele, pe care le-am sărutat de atâtea ori. Unde-ţi sunt poznele? Tumbele? Cântecele? Sclipirile acelea de veselie, care stârneau hohote la masă? N-a mai rămas nici una, ca să-şi râdă de strâmbătura ta de-acum? Stai cu fălcile încleştate?

citat clasic din piesa de teatru Hamlet de William Shakespeare (1599), traducere de Ion Vinea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul cuvântului

s-a trezit mai întâi trezirea
m-a tras după ea într-o zi de luni
îngerul meu încă dormea
odineşte-te
i-am şoptit să nu mă audă

începea săptămâna la amiază dar nu l-am apostrofat
i-am sărutat doar cu ochii albeaţa penelor
şi gândul a întrecut aşteptarea
aripile-i erau mai mari
în sinea lui nici nu se vedea
cum devenise cuvânt
şi înţelesul îl trezise din somn

atunci am început să cred în
îngerul meu
în paza lui din acele ore
rămase din zile şi în cele din toate nopţile
ca o sare ce-mi lipseşte peste ceva dintr-un vers

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pumn de vorbe galbene

şirul clipelor se-nşiruie nopţii
dureau falangele de-atâta scâncet
doar clape de pian înţeleg atâtea
de ce frunzele cad
ca şi un pumn de vorbe galbene?
pentru că vântul se-mbracă-n petale
veştede de-atâta ploaie de-ar plânge norii
destul că-n gri veşminte
s-ascund atâtea idealuri
restul muntelui l-am sfărâmat
şi-n pumni am doar ţărâna
pentru că rănile mă dor şi-n sânge
nu mai sunt de mult nici măcar leucocite
de vreau să rup trecutul ca pe-un vreasc
este pentru că s-au uscat pe ceas atâtea
trecute fapte şi-n joc încă sunt zaruri
le ţin strâns în palme şi-mi chem destinul
să vină-n puncte înşirate unul câte unul

şi pentru că am din nou lumină-n viaţa mea
ei, bine pentru asta mai beau o cupă din vinul
roşu, hărăzit doar celor fără vină!

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mărţişor! (1 Martie)

Atâtea fiinţe minunate,
Atâtea suflete delicate.
Atâtea fete frumoase,
Atâtea femei generoase.

Atâtea cuvinte plăcute,
Atâtea gânduri necunoscute.
Atâtea sentimente de iubire,
Atâtea clipe de fericire.

Atâtea flori pe pământ,
Atâtea vise mai sunt.
Atâtea stele pe cer,
Atâtea lumini în eter.

Atâtea lucruri finuţe,
Atâtea mărţişoare drăguţe.
Atâtea doamne şi domnişoare,
Azi! Un mărţişor pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (7 februarie 2018)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mâini am infinitul - Sacrificiu de înger

Astăzi am surprins infinitul
Îşi prindea largul în hora gândurilor,
Mi-am scufundat ochii în nemurire
Şi mi-am stropit buzele cu sânge de înger.

Am căutat mult,
Alături de tine fără a-ţi număra glasul.
Am păşit acelaşi cer pe care tu l-ai zburat
Şi am băut aceleaşi lacrimi pe care tu le-ai vărsat.

Am cercetat cosmosul
Fără să te cred când îmi spuneai că nu e bine,
Am violat, atingând doar, fiecare entitate,
Iar tu mă implorai să mă opresc.
Am stat la masă cu Dumnezeu
Şi în loc să-I mulţumesc L-am interogat.
Mi-am judecat intuiţia
Jurând să n-o mai folosesc.
Te-am judecat pe tine neascultându-te.
M-am întors acasă vorbind,
Dar fără să mă aud, iar tu, fără să mă auzi.
Mi-am prelungit fiinţa, dându-mi vocea.
Mă uitam în oglindă şi te-am văzut:
Erai lângă mine, erai rănit
Şi mi-ai şoptit că vei ajunge-n Rai.
Te-am luat în braţe,
Iar tu mi-ai acoperit ochii cu aripile.
Te-am strâns tare,
Dorind să mă dizolv în tine,
Şi am simţit pe buze sângele-ţi.
Am simţit cum pleci...
M-am uitat la mâinile-mi goale
Apoi am ştiut: infinitul era la mine!

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există sentimente care, deşi ţin de domeniul trecutului, nu trec odată cu el. Poate că, unele focuri nu pot fi stinse nici măcar de o inundaţie de lacrimi. Sau poate că, unele lacrimi sunt prea fierbinţi pentru a stinge un foc şi mai fierbinte...

citat din Marinela Lungu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De ce-mi baţi în inimă?
Mă zguduie, mă doare.
Nu-ţi e milă?
De ce-mi furi ziua senină?

De ce-mi fierbi sângele şi trupul?
De ce-mi sapi mormântul?
Şi nu vrei să-mi asculţi cuvântul,
Dorul şi gândul.

De ce tot te ascunzi printre surzi?
Printre lacrimi, şi plângi.
Şi te minţi printre veacuri
Şi lacrimi fierbinţi.

De ce tot mă respingi?
Mă alungi, şi mă renegi.
Te pierzi în trecut
Fără de cuvânt.

De ce doar întrebări fără răspuns?
De ce doar soare-n apus?
De ce atâtea tăceri?
Şi drumuri spre nicăieri.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am recoltat până acum circa douăzeci şi cinci de grame de lacrimi de la diferiţi bolnavi şi, mai ales, surori şi infirmiere, la care le-am spus diferite glume, ca să le fac să râdă cu lacrimi. Las această sticluţă cu lacrimi, în caz că mor, domnului doctor...

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

UITARE PE BUCĂŢI

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi şi rachiu...

Dar plâng că sunt viu
Ruinele mintţi de aur,
Steagul ţesut într-un laur,
Lacrimi de rachiu...
Dar plâng şi nu ştiu
Durerea iubirii părtaşe,
Fatalitatea din faşe,
Lacrimi în rachiu...
Dar plâng cenuşiu,
Îngerul alb, îngerul negru,
Pentru un demon integru,
Lacrimi şi rachiu...
Dar plâng la sicriu,
Cu zâmbet tristeţea se duce
Spre paradis fără cruce,
Lacrimi cu rachiu...

Scrâşnet de lacrimi ce se aprind,
Flori de rachiu... şi toate te prind...

poezie de Vasile Zamolxeanu (8 septembrie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare pe bucăţi

(Dintr-un volum ce fi-va, totuşi)

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu ştii, nu simţi, nu vezi
De atâtea ori cum cad plângând.
Nu vrei, nu poţi, n-ai să mă crezi
Cum pierd dorinţe tremurând.

Şi de atâtea ori ţi-am spus
Să vii, să pleci, nu te-am mai vrut...
Şi fiecare apus de soare
Mă ucidea printr-un sărut.

Sărutul dulce al răzbunării
Ce l-am gustat de atâtea ori,
Chemarea tristă a uitării
Din ofilirea unei flori.

Însă acum te rog fierbinte
La pieptul meu tu să revii,
Să mă alini doar prin cuvinte
Şi-n braţe strâns tu să mă ţii.

Şi să îmi spui că nu-i târziu,
Că nu-i greşeala cea fatală...
Pierdută-n golul cenuşiu,
Îmi dau suflarea cea finală.

poezie de Karine Vuicin
Adăugat de Karine Vuicin
Comentează! | Votează! | Copiază!

CIREŞE ROŞII...

Intr-o livadă minunată
Cu cireşe roşii încărcată,
De dimineaţa m-am plimbat şi cireşele le-am admirat.

Să le culeg am ezitat,
Am ezitat şi să se mai coacă am aşteptat.
Dar o ploaie puternică, dintr-odată s-a iscat
Şi cireşele s-au scuturat!

Chiar dacă unele, după ploaie le-am adunat
Cireşele roşii pe care le-am admirat,
Totuşi, iată, s-au stricat...

Viaţa, să mă înveţe, aşa a încercat
Şi pe viu mi-a arătat
Ca atunci când un dar ţie ţi s-a dat,
Şi tu să-l primeşti, ai ezitat

Darul, departe de tine a zburat,
Pentru că cine ţi l-a dat Acum, pentru totdeauna ţi
l-a luat!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger a intrat cândva în mine

Un înger a intrat cândva în mine,
În inimă, în vene şi în trup,
Am simţit că oasele îi rup,
L-am îmbăiat în miere de albine.

S-a murdărit de viaţă şi nesomn,
L-am spălat cu sângele-mi fierbinte,
L-am mângâiat cu rouă din cuvinte,
Să simtă că am sufletul de om.

Am început să ne-ncântăm gândirea,
El m-a încântat cu sferele cereşti,
Eu i-am cântat cu doruri pământeşti,
Definindu-i prin zâmbete iubirea.

El are ochii mari să vadă noaptea,
Eu am ochii mici să văd lumina,
Miroase-n jurul nostru smirna,
Se-nalţă peste cruci de mir cetatea.

Un înger a intrat cândva în mine,
N-a mai ieşit, îi este cald şi bine!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!