Împietrire

De piatră să fi fost... şi tot te-nduplecai
Să-mi spulberi cu o vorbă durerea din privire...
Nimic din ce-am trăit n-ar fi avut vreun rost,
De n-ar fi curs arome, ascunse în IUBIRE...

De piatră sunt şi munţii, pierduţi în depărtare....
Care sărută cer, găsindu-şi alinare.
Şi, ameţiţi de stele, căzute pe cărare,
'şi-aud bătând în stei o inimă prea mare.

Îi mai toceşte vântul, ce brazii îi îndoaie
Şi ploile ce-i spală, îi răcoresc pe frunţi,
Când Soarele, prea tare îi scaldă în văpaie,
Gândindu-se că-ndură, că de-asta s-au vrut munţi.

Până şi ei îşi schimbă în vreme semeţia,
Sub umbra unui nor ce trece peste culmi...
Întunecaţi, o clipă... trimit apoi IUBIREA
Crescută printre pietre şi lacrimi din genuni.

Se bucură de lumea care, în dor de viaţă,
Îi urcă până-n vârf, cântându-şi Fericirea.
I-aruncă-n jocul firii, ecoul ce-o rasfaţă,
Sporind, prin repetări, de mii de ori IUBIREA...

Doar tu... înmărmurit-ai în tine ca-ntr-o stâncă,
Azi te-ai ascuns de mine... nici tu nu ştii de ce!!!...
Degeaba te strig tare, cătându-te, flămândă,
În marea mea IUBIRE curată... PENTRU CE??!!!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea - modus vivendi

iubirea este lucrul cel mai frumos în viaţă
de n-ar fi ea nici soarele nu ar surâde
iubirea e ca ploaia pentru câmpuri toride
care spală munţii de mâzgă şi ceaţă.

de nu ar fi iubire codrii ar fi muţi
tăcerea s-ar aşterne peste privighetori
pe aripi de lumină suntem temerari visători
fii ai naturii ai dragostei recruţi.

de nu ar fi iubirea ar suspina marea
ţipetele ai ar goni pescăruşi
am bântui prin lume ca nişte spiriduşi
s-ar răscoli pământul, izvoarele zarea.

fără iubirea sacră sfinţi n-ar picta icoane
şi stelele pe cer ar muri în canoane.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine e iubire...

Nu te cunosc de multă vreme...
Dar te iubesc cum n-am crezut!
Studiat prin grafic, scheme...
Te-ai dovedit a fi ce-am vrut.

Şi n-ai făcut nimic să fie,
Chemarea mea către iubire...
Te-am pus în ramă aurie,
Şi-n inimă, în nemurire.

Nu tot ce simţi... şi înţelegi...
Nu ce-ţi doreşti, va fi să ai.
Sunt taine care le culegi,
Şi lucruri care le chemai.

Şi totul mult prea încâlcit...
Cum n-aş fi vrut acum să fim!
Dar, ţi-am dat timp cât ai dorit,
Şi că vom fi... că ne dorim.

Şi cică dragoste învinge...
Şi se mai spune că triumfă!
Dorul din urmă mă ajunge,
Mă domini dur ca o poruncă.

Aşa iubire n-am avut...
Aşa intens n-a fost să-mi fie!...
Credeam că totul e pierdut,
Dar tu... m-ai scos din colivie!

Şi m-ai eliberat în toate...
Şi nici nu ştii ce mult însemni!...
Destinul ce e scris în acte,
Ne-ndrumă-n inimi să fim demni!

Şi îţi mai spun un "te iubesc"...
Pe care nu-l rostesc oricum...!
Dragoste sinceră-mpletesc,
Sperând să nu rămână scrum.

E tot ce simt şi tot ce am.
M-am dat pe mine cu ce sunt...
Ce ai simţit şi ce simteam...
S-atingă un deznodământ.

Acolo unde e iubire,
Cântă şi soarele prin stele...
Să fie finala regăsire,
Iar eu s-aleg dintre inele...

Nimic nu-i greu când ştii ce simţi...
Nimic nu te împovărează!
Nimic nu are cuie, zimţi...
Totul e clar şi doar vibrează!

Şi pentru mine e iubire...
E dragostea ce-am tot sperat!...
Sper să nu fi fost risipire,
Ce-am dăruit şi-am aşteptat...

Poemă dedicată tuturor îndrăgostiţilor cu inima frumoasă...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi mereu iubire

În care vis mi te-ai ascus iubire
Aş vrea să vin să îţi şoptesc,
Că îmi este tare dor de tine
Şi în fiecare clipă te iubesc.

De-ai ştii că te am în suflet
Esenţă vie a sufletui meu,
Şi prind viaţă când sunt cu tine
Mă duci prin galaxie, mereu.

În care timp, uşor te voi atinge
Să-mi alin focul ce mă mistuie încet,
O boală eşti, te port în sânge
Şi în fiecare clipă te aştept.

Să vii să îmi acorzi un ultim dans
O ultima privire, plină de iubire,
Un tatuaj în suflet mi-ai rămas
Aştept doar clipă să fiu doar cu tine.

poezie de Georgescu Elena (9 ianuarie 2020)
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

El nu mă ştie...

Prin valuri de amintiri ce tot revin,
Am reuşit cumva să înţeleg DE CE...
Atunci cânt ţipete şi urlete de vin,
Mă declanşau în bucurii... De ce?

Am fost lipsită de iubirea ta,
Atât de multă vreme, c-am uitat...
Din anii ce s-au scurs şi viaţa grea,
Că m-ai iubit când nici n-am existat.

Cu cât tu peste mine vii ardent,
Cu-atât se înfiripă o iubire...
"De ce?" mă-ntreb abia acum, strident,
Când mă puteai avea cu o privire...

Pe notele de timp care s-au dus...
Prin rânduri care ţi le-am dedicat doar ţie,
Am înţeles DE CE nu mi-ai adus
Acea iubire ce mi-o păstrai doar mie.

El nu mă ştie că eu am ştiut!
El nu cunoaşte iubirea ce-o să vină...
Doar dragoste mi-a dat şi am avut,
Acea iubire ce doream... divină!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste fără punct...

La ceas târziu, crepuscular, vin şoapte
Ce mi-aş dori cumva să uit
În noapte...
Să nu visez iar despre tine, şi...
Să-ncep o nouă viaţă... a trăi.
Şi tot ce fac e să mă lupt să uit,
Pe inima care te strigă, să n-ascult.
Tu m-ai respins când te iubeam mai mult,
M-ai evitat, fugind laş şi mut!
De ce mi te-ai ascuns după tăcere?
Şi te-ai retras fără vreun cuvânt...
Nu ştiai că provoci durere,
Când în urmă nu laşi vreun rând?...
La ceas crepuscular vin iar himere,
Ce mă îmbată de amintiri nebune...
Destinul meu alambicat te cere,
Ca sufletele noastre să se-adune...
Nu pot să cred că n-ai iubit ce-a fost,
Nu pot să cred într-o indiferenţă!
Tot ce mi-ai dat, a avut un rost
Ce îl analizez în a ta absenţă.
Cred că te lupţi şi cu tine, dar altfel...
Cred că alungi intenţionat iubirea,
Precum şi sentimente fel de fel,
Şi îţi impui să-mi striveşti amintirea!
De ce atâtea jocuri de respins?
De ce nu îţi accepţi ce simţi real?
Valul de tristeţe m-a cuprins,
Când ai decis să pui un punct final.
Şi până la urmă, care-i scopul?
Ce-a fost de fapt adevărat...?
Atât a fost? Doar ţi-ai jucat rolul,
Îndrăgostindu-mă pe mine infernal?...
Nu ai lăsat vreo explicaţie convinsă!
Nu ai avut curaj nici să-mi vorbeşti...
Durerea e prea mare, când respinsă
Fost-am, fără să lămureşti!
A fost un joc şi-atât şi-un rol jucat?
A fost de la-nceput numai minciună?!...
Cum altfel să-mi explic de ce-ai plecat,
Când peste tot ţi-am fost atât de bună...?
Nu are sens, nici logică, nici drept
Să năruieşti o viaţă dintr-o joacă!
Să te uit, sau să te mai aştept?
Ca viaţa ce-ai distrus să-ţi dea o plată!
În viaţă nu se iau decizii singulare,
Când noi povestea am trăit-o amândoi,
Nu ştii măcar atâta lucru oare?
Că explicaţii se împărţeau la doi?...
De ce nu ai putut să mă priveşti în faţă,
Când ţi-ai luat decizia să laşi
În urmă şi cuprinsul şi prefaţă,
De ce nu mi-ai vorbit în loc să taci?...
Ce-aş mai putea să spun acum, tardiv...
Când faptele vorbit-au pentru tine,
Prea multe lacrimi s-au scurs pe portativ
Şi inima a rămas la tine...
Şi multe eu aş spune despre noi...!
Despre-o poveste de dragoste curată...
Unde-am trăit şi soare, dar şi ploi,
Şi ce-am trăit... vreau să mai fie o dată!
Dar de acum, să fie fără punct!
Să nu existe dor şi despărţire!
În braţele tale să m-arunc,
Şi să gustăm din plin din fericire...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea ta cu păr scăldat în aur

Te-ai înălţat de mult la cer, şi azi
În noapte străluceşti atât de tare,
Peste păduri cu-a ta lumină cazi
Şi peste munţii toţi şi peste mare.

Eşti poetul cel mai de cu seamă,
Ai scris cu sufletul atâtea versuri,
Ţi-ai declarat iubirea fără teamă,
Ai dus până la cap a tale visuri.

Fiind băiet odat' păduri cutreierai
Şi îţi plăcea s-auzi cântul naturii,
Întins pe iarba verde adesea tu stăteai
Visând ca ea să-ţi dea dulceaţa gurii.

Din prima clipă te-ai îndrăgostit,
Ţi-au curs şi multe lacrimi pe obraz,
Era frumoasă, paru'-i de aur despletit,
Pentru tine totul, icoană şi privaz.

Şi ai iubit-o mai mult decât viaţa,
I-ai dedicat poeme multe, multe,
Doar lângă ea îţi regăseai speranţa,
Căci ea ştia prea bine să te asculte.

Erai Eminul ei, iar Veronica
Minunea ta cu păr scăldat în aur,
A fost a ta iubire, unica,
Al sufletului tău dulce tezaur.

Peste păduri şi peste munţi şi mare
A voastră dragoste va dăinui în veci,
În fiecare seară Luceafărul răsare,
A ta lumină blândă peste noi o treci.

poezie de Răzvan Isac (13 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În fiecare dintre noi există moarte si iubire când ceasul tace şi zeii vor să vindece rana
ne-am născut prea târziu sau mult prea devreme
eu sunt mut,
tu aripă din care odată a curs apa şi sânge
hai nu ştii că e dimineaţă şi fluturii se scaldă în lumină?
tâmpla mi-a amorţit pe glezna ta ca florile tomnatice în acordul de frunze prea departe
ascultă apa umbrită din care soarele urcă la cer azi fără fluturi, fără curcubee se ascute vântul, doar pe el ascultă-l, pe bunul meu prieten cu care am îmblânzit şerpii cu o nuia de argint şi acum plec pentru tine în cuvinte.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume...

Motto: "Cred că lumea a fost prea mare pentru mine..." Octavian Paller

Mă pierd printre nouri şi plâng
Şi frunze foşnesc printre vânt
Sălbatică lume prinsă-n povesti,
E lumea albastră în care trăiesc!

Şi pomii îşi plâng soarta lor,
Şi fluturii plâng până-zori,
E trasă perdeaua de vise uşor
Şi lumea-o privesc printre flori!

Caut urma de iarnă prin noi
Cum curge cu fulgi şi noroi,
Sălbatică minte ce eşti,
Îmi ceri nemurire şi cerţi!

Te strig de pe culmi nenăscute,
Iubire, sopteşte-mi ceva,
Tărâna îmi cântă durerea
Şi lumea trăită-i tăcerea!

Mă pierd printre umbrele reci,
Cu iubire şi flori de regret,
I-au iubirea cu mine s-o am
Într-o lume ce plânge încet!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e timp

Nu mai e timp... pentru nimic,
Din ce ar fi putut să fie!
Cafeau-aşteaptă în ibric,
Dar eu simt că nu mai sunt vie.

Din clipa-n care ai uitat
Să mă mai cauţi, am murit.
Toată IUBIREA ce ţi-am dat
Ar fi ajuns de-un Infinit...

Te-am speriat? Iubeai prea mult?!
De ce mi te-ai ascuns de mine,
Când numai eu ştiam s-ascult
A Inimii tale simţire?!

Acum, degeaba te-ai întors,
Că nu te mai doresc, vezi bine!
Tot ce aveam noi mai frumos,
Ai risipit, fugind... de tine!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept, iubire!

Când tu vei vrea să fii cu mine
Voi fi mereu aici.
În orice depărtare te-ai afla
Te voi aduce lângă mine.
În fiecare zi eu voi trăi doar pentru tine
Şi voi îngenunchea în faţa ta
Şi-ţi voi cânta decât poeme de iubire.
Şi când tu vei fi pregătită
Şi vei vrea iubire,
Voi fi mereu aici şi te voi aştepta
Cu sufletul în palmă.
Voi aştepta venirea ta, iubită doamnă!
Iubirea de mult aşteptată.
Te vreau să-mi fi tu zâmbetul ce îmi alină inima.
Din vise adânci, iubirea noastră a zămislit.
Iar tu vorbindu-mi fără un subiect anume
Lăsându-mă decât pe mine să vorbesc despre iubire
Trăind în lumea mea de vis, un basm de nedescris ai să adormi.
Şi am jurat pe-a mea iubire
Că voi păstra ăi visul, dar şi dragostea.
Te-aştept sa vii!
Te-aştept să faci şi tu un pas spre mine,
Că doar aşa vom dobândi ce-am căutat
Iar eu promit că îţi voi dărui iubirea
Ce vreau să îţi aducă fericirea,
La care ai visat şi altădat.
Mereu de mână să fim amândoi.
În zile albe, nesfârşite.
Să nu-mi mai fie noaptea zi
Şi visul sec în zorii dimineţii,
Să fim doi purtători de viaţă
Pe cerul timpului să-nflorim,
Să fim în doi la bine şi la rău, mereu îndrăgostiţi
Şi să ne dăruim decât iubire.
Mereu stângaci ca-n prima zi,
Pierduţi în nopţi cu lună plină
Cuminţi, sub dulci îmbrăţişări
Sorbind lumină din iubire
Să ne cunoaştem fiecare of şi dor
Doar tu şi eu pierduţi în noi ca-n Paradis.
Şi să uităm de astă lume...
Dă-mi mâna când vei vrea să fii iubită!
Să-ţi pun pe deget un inel de vise.
Cunună-te cu mine!
Luminile sunt stinse...
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut...

Aş fi vrut să îţi scriu exaltate poeme,
Prin metafore-alese,, Te iubesc!" să rostesc,
Presărându-mi iubirea printre rime boeme,
Tărâm de poveste, meleag strămoşesc!

Aş fi vrut să îţi spun cum în inimă plânge
Mâhnirea că astăzi nu mai eşti dodoloaţă,
Străini că-i numim pe fraţii de-un sânge,
Umbrind sărbătoarea din ziua măreaţă.

Aş fi vrut să mai strig revolta din mine
Pornită spre cei ce-ţi vor azi dictatură,
,, Patrioţii" flămânzi care vor să domine,
Farisei îndemnând românii la ură.

Să-ţi grăiesc aş fi vrut că mă arde suspinul
Pădurilor care, nebunesc, sunt tăiate,
Că mai plâng în tăcere văzând jalea şi chinul
Urşilor împuşcaţi, ciocârliilor moarte.

Aş fi vrut să mă crezi, scumpa mea ţărişoară,
Că-nţeleg suferinţa părinţilor care
Îşi lasă copiii să muncească,, afară",
Găsindu-şi menirea numai peste hotare.

În slove de aur aş fi vrut să te-mbrac,
Dar cuvinte amare au curs pe hârtie.
Când poporul îţi este prea trist, prea sărac,
Nici oda nu ştie al meu suflet s-o scrie.
.
Aş fi vrut să-ţi mai zic, ţara mea prea-ncercată,
Că durerile tale ca o rană mă dor,
Însă vorba de lacrimi a fost înecată
Şi-am privit în tăcere spre divin tricolor.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, Doamne?

Nu mai lua, Doamne, copiii, pentru a ne preda lecţii,
că, zău dacă vedem rostul unei astfel de corecţii!
După ce ne laşi pustii, te-ntrebăm, ştii asta bine:
"- Doamne, dacă-s păcătos, de ce nu m-ai luat pe mine?!"

Ne-ai dat la pachet ispita încă de la Început!
De-asta ai construit Iadul, când ai făcut om din lut
şi-ai lăsat legea-nmulţirii, decretând-o ca păcat?!
Clar, când ai inventat Moartea, nu noi, Doamne, Te-am rugat!

AUZI, DOAMNE? Ce Te-amuză când ne vezi rupţi de necazuri,
înotând în marea vieţii, în furtuni, printre talazuri?!
Pentr-un strop de bucurie, plătim mult prea grea dobândă:
suferinţă, boli şi moarte care veşnic e flămândă.

Ai ascuns a Ta Lumină, cu o haină de-ntuneric-
un biet trup ce ni-l stâlceşti, pân-ajunge cadaveric.
Apoi, îţi anulezi munca, transformându-l în ce-a fost!
Dacă eram numai duhuri, totu-ar fi avut un rost.

Hai, mai schimbă legile, scapă lumea de păcate!
Tu chiar nu te-ai plictisit să-i faci Morţii, zilnic, parte?
Ţi se pare fascinantă, merituoasă, credincioasă,
când lacrimi de despărţire ne toarnă-n pahar, la masă?

Eu de ea m-am săturat, dar, oare, asta contează?!
E la fel ca la scrutin, degeaba lumea votează,
visând cai verzi pe pereţi, guvernaţi făcându-i placul...
Hai, Doamne, că te-am votat! Omoară moartea şi dracul,
să nu ne mai ia copiii, pentru a ne-nvăţa lecţii,
că, zău dacă prindem tâlcul unor astfel de corecţii!...

Erezie... nebunie... blasfemie... sau DURERE?!
Într-o mare de păcate, mai contează o... părere?!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit şi nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roşcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos şi blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut şi dulci şi-amare.

N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteţ pe cât am fost de bleg,
Printre bogaţi şi printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Şi am trecut prin vieţile a mulţi...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuţi
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă şterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toţi şi unic prin trăire.

Mă poţi cunoaşte dacă te uiţi în tine.
Sunt genul cel iubit şi cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acordul de frunze

În fiecare dintre noi există moarte şi iubire
Când ceasul tace şi zeii vor să vindece rana
Ne-am născut prea târziu sau mult prea devreme
Eu sunt mut, tu aripă din care odată a curs apa şi sânge
Hai, nu ştii că e dimineaţă şi fluturii se scaldă în lumină?
Tâmpla mi-a amorţit pe glezna ta, ca florile tomnatice
În acordul de frunze prea departe
Ascultă apa umbrită din care soarele urcă la cer azi
Fără fluturi, fără curcubeu se ascute vântul,
Doar pe el ascultă-l, pe bunul meu prieten
Cu ajutorul căruia am îmblânzit şerpii cu o nuia de argint
Şi acum plec pentru tine în cuvinte.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai să ştii... Şi... ce dacă?!

Ne-am întâlnit în ceaţa deasă
şi ne-am atins, fără să vrem,
şi ai ales să-ţi fiu aleasă,
luând din gară primul tren.

Spre-o destinaţie străină,
sorbindu-ne din ochi priveam,
dar tu nu aveai nicio vină!
Doar eu aveam! Că... te iubeam!

Tu erai prins în amăgire
şi nu ştiai ce va urma.
Eu eram toată doar IUBIRE
şi tu erai IUBIREA mea!

În glum-ai pus o sărutare
pe-obrazu-mi ce s-a înroşit
şi, de emoţie prea mare,
am închis ochii... şi-am dorit
stăpân să-mi fii, în Legea Firii!...
Şi ne-am iubit, uitând de noi...
Când ne-am trezit, i-ai spus IUBIRII
că n-ajunge pentru-amândoi.

Mi-ai curs în inima-mi pustie,
potop de lacrimi, ce mă-neacă...
Şi n-ai să ştii câtă IUBIRE
ţi-as fi sortit... da!...
Şi... ce dacă?!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoiala

Probabil nici n-a fost iubire
Şi nici iertare nu a fost,
O vorbă cât o amăgire,
S-a repetat fără vreun rost.

Pesemne nu a fost duioasă
Şi practic nici n-a corespuns,
Iar noaptea – aceea sperioasă
Înc-a rămas fără răspuns.

Probabil n-am avut curaj
Să stăvilim un biet reflux,
Iar dorul – simplu ancoraj
A devenit slogan de lux.

Speranţa n-a fost îndeajuns,
Iar motivarea prea subţire,
În lacrimi mute s-a ascuns,
Probabil, nu a fost iubire.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am născut din iubire

De-ar fi să-mi pun gândurile în palmă
Atunci a-ţi şti durerea mea.
Eu nu am fost decât o mamă,
Şi o soţie-am fost cândva.

Am dăruit iubirea toată
Şi sufletul l-am dăruit.
Ca mamă ştiu, sunt împlinită
Dar ca soţie-am suferit.

Am dăruit iubire multă
Şi înapoi nu am primit,
Nimic din tot ce-am dat, şi încă
Caut iubirea negreşit!

Ştiu că-i târziu şi e posibil
Să n-o găsesc cât mai trăiesc,
Când voi pleca, voi lua cu mine
Ce nu mi-a fost dat să primesc!

De aceea vreau să cânt iubirea,
Şi-n mine-s munţii sfărâmaţi,
Iubiţi, căci viaţa este scurtă,
Nu merită să aşteptaţi!

În inimă am strâns durerea
Ca pe un prunc nemângâiat
Şi-am învăţat să-i dau iubirea,
L-am mângâiat, şi l-am iertat.

poezie de Elena Bulancea (2015)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa inimii

Inimă, piatră de moară,
Mi-ai făcut viaţa amară.
Ai iubit şi bun şi rău,
Sufăr eu în locul tău.
Tu ai ales numai plăcerea,
Mie mi-ai lăsat durerea.
Dureri care trec greu,
Rănind sufletul meu.

Ai iubit şi rău şi bun,
Lumea mă credea nebun.
Câte nopţi şi câte zile
M-ai purtat pe căi străine!
Inimă n-ai vrut să ştii,
Cătai numai bucurii.
Bucurii care-au trecut,
Dar pe mine m-au durut.
Durerea de iubit,
Uite m-a îmbătrânit.
Noaptea chin, ziua amară
Mi-ai făcut tu, inimioară.
Trece viaţa tu nu vezi.
Nici nu vrei să mă-nţelegi.
De iubit, iubeşti mereu
Îmi faci chinul tot mai greu.
Tinereţea a trecut,
Inimă, dar tu n-ai vrut
De iubit să te opreşti
Te crezi tânără că eşti.

Inimă-am păcătuit,
M-ai împins tu la iubit.
Am iubit cu foc şi dor,
Nu mi-a fost deloc uşor.
Nopţile nu le dormeam,
De iubit îţi căutam.
Ţi-am făcut atâta bine,
Azi îţi baţi tu joc de mine.

Inimă dacă n-ai fi
Omul n-ar mai chinui.
Dar ce-i viaţa fără chin?
Un pahar vărsat cu vin.
Cât de bun, cât de gustos
Nu-l mai poţi lua de jos.
Inimă de n-ai fi fost,
Viaţa-ar fi avut alt rost.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

Mirare
e primul scâncet,
prima atingere a mamei,
lumina zilei,
prima mirare simţită de ochi,
primii paşi spre lumea cea mare
şi vocea suavă ce-ncepe să dea prin cuvinte,
trăirilor un rost!
Primul sărut şi prima iubire,
mirarea că inima bate mai tare,
iubirea divină ce viaţa o schimbă
uimirea a doua suflete
ce prin iubire devin
unitare!
Drumul în doi şi rodul iubirii
griji printre minuni,
zâmbete şi lacrimi,
toate-mpletite ne face să privim
caruselul vieţii ca o perpetuă
mirare!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o piatră încălzită de soare

Mai bine aşează-te strâmb pe o piatră încălzită de soare
şi judecă-mă drept.
Nu încerca să fii prea înţelept
Mai bine decât binele, binelui strică
şi orice lucru judecat în pripă
Se-ntoarce împotrivă-ţi.

Eşti încă prea crud să ştii ce e de ştiut,
Ce se întâmplă, şi cum se întâmplă,
Apa din alţii cât e de adâncă
Vârtejul nebun cât e de nebun
Cum vine pârjolul, cum lasă doar scrum,
Cum trebuie din scrum să renaşti, pocăit
şi iar te întorci de unde ai pornit
Când trebuie să uiţi, sau să-ţi aminteşti
Când trebuie să ierţi, sau să pedepseşti
Trecând peste tine.
Când singur rămâi, până unde să ajungi
Când spui ce ai de spus, sau când praf să arunci
În ochi de prieten, de părinţi, de soţie -
Ce ţii pentru tine, ce alţii să ştie
Ce-i bun şi ce-i rău, eterna problemă.
Să poţi rezolva savanta dilemă
În care,
Prin legile firii, atât de încurcate,
Pe rând şi deodată, cu toţii au dreptate.

Cu omul din tine, pustiit, fărâmat
Să poţi să te scoli de nimic rezemat,
Doar de omul din tine - care încă rezistă.
Să poţi să prefaci în surâs ziua tristă
Să treci marea-not, chiar de nu ştii să-noţi
Când pleci, să nu laşi doar urme de roţi.

... şi eu aş vrea să fiu turnat
În bronzul tare şi durabil
Ce corespunde admirabil
Solidului portret de tată
Din mintea ta întortocheată...

..............................

Hai, dă-te jos de pe piatră...

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!