
Imponderabilul glonț al singurătății
Imponderabilă
moartea
ne caută
toată
viața
Când
prea
sus
Când
prea
jos
Când
ne
găsește
Nu
mai
are
loc
De
noi
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (2017)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Prea...
Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!
Prea înaltă și prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb și prea... zicală.
Prea dulce și prea amară,
Prea calmă și prea nervoasă,
Prea de râs și prea șucară,
Prea tristă și prea... haioasă!
Prea stinsă și prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră și prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!
Prea șuie și prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!
Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei
Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieți amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...
Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăiește...
Sunt mult prea multe crime
Iar viața prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viața ne-ncălzește...
Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Și nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viața este mută...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totu-i prea puțin, nimic e prea mult.
aforism de Costel Zăgan din Inventeme (20 ianuarie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Nechiob show
Mi-a fugit moartea de-acasă
Doamne cum să mai trăiesc
ea-mi făcea viața frumoasă
și absurdul mai firesc
Doamne cum să mai trăiesc
fără-un pic de răutate
când e mult prea omenesc
să mai vrei ce nu se poate
Fără-un pic de răutate
viața nu mai e frumoasă
nu mai am nimic din toate
mi-a fugit moartea de-acasă
Doamne cum să mai trăiesc
când e-absurd tot ce-i firesc
poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

În încercarea de a da formă nemărginirii
desenez grafice în care așez infinitul
când la stânga cu minus
când la dreapta cu plus
toată această viziune
din centrul nimicului
e ca și cum l-aș desena pe dumnezeu
pe o cruce
răstignit din iubire
când din prea multă
când din prea puțină
toată această viziune
din centrul unui suflet bănuit
acea suflare divină imposibil de demonstrat
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Retorică
Umorul meu e prea zglobiu
Sau, poate, doar prea hrăpăreț,
De mă-nțelegeți prea târziu
Ori prea devreme, măi, băieți!?
epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (22 ianuarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Sunt clipe în viață ce dor ca și o rană,
Sunt clipe de disperări adeseori,
Sunt clipe când visul ușor ți se destramă
Și cauți zadarnic în jur un ajutor...
Sunt clipe când îți copleșesc ființa toată
Furtunile-acestei lumi fără zăvor,
Dar nu uita, vine o clipă odată
Când vei zbura dincolo de nori....
Când încercările. s prea grele
Și nu știi când se vor sfârși
Mai este doar puțină vreme
Și Cel ce vine. va veni...
Chiar dacă viața. i mult prea crudă
Și te întrebi cât va dura,
Ce mai contează o secundă
Pe lângă veșnicia ta.......
Sunt clipe în viață când guști dezamăgirea
Și vezi adevărul că e mult prea amar,
Sunt clipe când nu poți găsi în tine puterea
Să schimbi clipe de gheață în clipe de jar,
Sunt clipe când multe poveri prea greu te-apasă
Și ești cu fiece pas tot mai obosit,
Dar nu uita că în curând tu, Acasă
Lângă Iisus te vei odihni...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere la patru ace
Cuvântul ăsta mi-e prea mic
tăcerea însă-i mult prea mare
și-mi pișcă fruntea câte-un pic
noaptea când vine la culcare
Tăcerea asta-i mult prea mare
se-ntinde vai ca și o lepră
habar nu am dacă și doare
destul că unii-o cred celebră
Se-ntinde vai ca și o lepră
și-mi strânge viața câte-un pic
păi concurez la ultima tenebră
destin din ce în ce mai mic
Tăcerea-i însă foarte tare
ca orice damă de onoare
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (19 noiembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Meseria de... tei sau generozitatea imponderabilă a florilor!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea era soare sau prea ploua, prea erau copacii verzi sau prea exploda aerul între noi când stăteam unul lângă altul. Prea ne doream, prea nu puteam.
Zully Mustafa în Nopți orientale 2
Adăugat de Dana Carastoian

Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura certitudine: moartea! Păcat c-o găsim prea târziu!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Candidați la posteritate
Cum nu-ncapi în moartea ta
să-ți mai împrumut și eu
și-o să-mi dai când vei putea
înapoi pe Dumnezeu
Să ți-l împrumut pe-al meu
mă confunzi cu Iov se poate
ori cu vreun alt derbedeu
pierdut prin eternitate
Mă confunzi cu Iov se poate
o să-ți dau când voi putea
bogat ciucur de păcate
poftim toată moartea mea
Să mă împrumuți căci eu
l-am pierdut pe Dumnezeu
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (12 martie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Exces lingvistic
După
moartea autorului
Crucea
a
intrat
În
dialog
profund
Cu
mormântul
Din
când
în
când
Tăcerea
împingea
iarba
afară
poezie de Costel Zăgan din Interludiu (septembrie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea Ianuarie
E prea iarnă și parcă prea gheață
Și foarte trist că te privesc în față,
A trecut Decembrie parcă prea mut,
E Ianurie, dar noi n-avem început.
E prea ger și prea tare bate vântu,
Când buzele tale își rostesc cuvântu'
E rece inima crăpându-se ca gheața,
Când lacrimi reci și grele îți zgârie fața.
Deșii ți-ai dorii să fie prea la început,
Când miciuna lovește fără să fi durut,
Ești mult prea albă ca zăpada,
Păcat, caci din orice pată îți gust otrava.
Te-aș reface cu puterea mâinii mele,
Din zăpada curată și câteva nuiele,
Dar ai dispărea la primele raze de soare,
Sau știi să pleci doar când soarele dispare?
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (6 ianuarie 2019)
Adăugat de Iustin Miron

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare poartă în sine fericirea lui, dar nu fiecare o găsește, iar când o găsește, adesea, e prea târziu.
citat din Victor Duță
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă un instrument cântă prea jos sau prea sus, dacă nu găsește tonul potrivit, atunci este diferit de restul și apare o dualitate. Dar când găsește tonul potrivit este integrat în unitate. Dispare? Nu, este integrat în "unu", în "acum".
Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cand totu-i prea puțin, nimic este prea mult!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme (26 ianuarie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

***
Când, doamnă, sunt cu tine,
al vieții duh dispare
din piept spre mădulare:
un mișcător și un prea dulce bine,
că sufletul se-abține
în calea lui firească
și de atâtea bucurii mă lasă.
Dar când te duci, el vine,
prea plin, să-l locuiască -
un ajutor mortal în propria-i casă.
Când te întorci, mă-apasă
plecarea lui din pieptu-mi, ca o jale.
Astfel, torturi egale-s
și răul și-ajutorul sau norocul:
când prea iubești e cel mai rău mijlocul.
poezie celebră de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Umorul lui e prea amar
și veselia o prea gravă
poetul ăsta ca un zar
are cerneala de otravă
catren de Costel Zăgan din Ia catrenul, neamule! (23 februarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul VIII
Trăiesc, mă sting; ard toată și mă-nec.
Îndur îngheț, când flăcări mă frământă
Mi-e și prea dulce viața și prea cruntă;
Prin bucurie, chinuri se petrec.
Deodată râs și lacrimă încerc,
Și desfătarea mari dureri împlântă;
Ce am se pierde și-n vecie cântă;
Deodată mă usuc și-n floare trec.
Astfel mă mână Amor necurmat;
Și-atunci când cred că sufăr cel mai tare,
Pe negândite totu-i alinat.
Apoi când bucuria-i mai adâncă
Și mi-o închipui fără de-ncetare,
În suferința cea dintâi m-aruncă.
sonet de Louise Labe (1556), traducere de Maria Banuș
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!