
Tu poți iubi
Tu poți iubi c-o mână și-o privire,
ba chiar cu gândurile, uneori,
și-i numai o duioasă amintire
când inima-ți râdea adeseori.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Testul iubirii
Nu îmi testa iubirea pentru tine
și nu te îndoi de ea nicicând!
E-a ta, o poți simți, îți aparține
și-o poți vedea, chiar ochii închizând.
E peste tot: în tine, te-nconjoară,
e-n aerul ce îl respiri, în vise,
în ziua cea mai dulce sau amară,
în tot ce ești, în gând și-n cele scrise.
N-o poți vedea și nici n-o poți atinge,
e și puternică, dar și fragilă,
încât o neîncredere o stinge
și o distruge fără nicio milă.
Să n-o testezi! E-un fluture pe-o floare
cu aripi tremurânde,-atât de fine,
de-o frumusețe ce,-n privire, doare,
așa că nu-l atinge, e mai bine!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât cerul îmi va fi iubire
Tu, aceea dintr-o veche dimineață
Ce-mi întârziase, într-o zi de mai,
Știi că-n ziua-ceea începeam o viață
Plină de iubire-n care tu dansai?
Te strângeam în brațe c-o privire blândă
Și-mi doream, în ochii-ți, numai eu să fiu
Sclavul ce-ți închină fiece izbândă,
Rege, fără tine, pe-un regat pustiu.
Mi-ai văzut privirea și mi-ai dat o mână
Ce-o păstrez în suflet din acel trecut
Cu o noapte care-n veci o să rămână
Noaptea fericită când ne-am cunoscut.
- Spune-mi, tu, iubito, cât vei sta cu mine?
Cât din viața asta mă vei mai privi
Cu privirea-n care dragostea din tine
Se alintă-n ochii care știu a-mi fi?
- Îți voi fi cât cerul îmi va fi iubire,
Cât privirea-ți caldă îmi va mângâia
Gândurile toate, ca-ntr-o amintire
Dintr-o dimineață ce n-o pot uita.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Legături vii
De pleci sau vii, acum nu mai contează!
Când intri-n inimă, nu poți ieși
Chiar dacă se întâmplă într-o zi
Să simți că s-a sfârșit și ea cedează.
Mai e ceva, sau trebuie să fie,
Ce te oprește-n loc, deși ai vrea
Să-ți fie mai ușor, să poți pleca,
Să nu îți vezi iubirea-n agonie.
De pleci sau vii, ceva... un suflet, poate,
Te ține-nbrățișat în el, cumva,
Și îți ocupă gândurile, toate.
Mai bine-ar fi să vii, căci a pleca
Nu rupe legăturile ciudate
De care, chiar de-ai vrea, nu poți scăpa.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimia sufletelor
E-o luptă-n care sufletul se zbate,
surprins de forța ce i se opune,
de gândul care nu i se supune,
și-i spune, cu tărie: "Nu se poate!"
El n-are logică - el e iubire -
și nu-nțelege cum de e posibil,
când totul este clar și e vizibil,
să nu te bucuri de o regăsire
c-un altul, care e menit să-ți fie
aproape și acum și-n nemurire,
gândindu-te că nicio amintire
nu întărește simpla alchimie,
enigmă pentru-ntreaga omenire,
pe care el -și numai el- o știe.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamătul roșu
Codrule-n sânge, pădure de jar,
Inima-ți bate în freamăt amar.
distih de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcate sfinte
Din toată ființa-ți divină
Numai o singură privire
Mi-a fost de-ajuns ca să devină
Cea mai frumoasă amintire.
Iar din întreaga ta iubire
Ce veșnică vreau să rămână
M-am mulțumit ca amintire
C-o fină strângere de mână.
Și... copleșit de fericire
Portretul tău să întregesc
Eu voi purta ca amintire
Zâmbetul tău cel îngeresc.
Până la prima întâlnire
Și toată vremea înainte
Nu-mi vor pieri din amintire
Aceste trei păcate sfinte.
Cu imensă bunătate
Tu mi le-ai dăruit pe toate
Îți urez multă sănătate...
Să fi ferită de păcate.
poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul din vis
Ai zburat odată,
demult,
atunci când
puritatea
aripilor tale
lumina cerul.
Ți-ai umplut sufletul
cu licărul aștrilor,
iar plutirea ta
a devenit
cântecul cometei.
Mai poți zbura,
uneori,
la limita
visurilor.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poți iubi constrâns, dar oare poți iubi din milă față de cineva? Ce faci, atunci când această milă este luată drept cea mai râvnită iubire? Te invit să citești simțurile, gândurile, visele, năzuințele și datoriile de pe marginile foilor de carte sufletească și psihologică.
citat clasic din romanul Suflete zbuciumate de Stefan Zweig (1938)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul gândurilor cristaline
Când gânduri se revarsă în tăcere
și nu vor neștiute să rămână,
nu le certa, ajută-le și cere
să fie ca o apă din fântână.
Mai limpezi vrei să fie ca izvorul?
Doar tu poți face asta, printr-o pace
pe care-o poți avea, cu ajutorul
cuiva ce n-ar putea a se preface.
Consultă-ți sufletul - și fă-o bine -
iar, dacă simți căldura lui, lumină,
iubirea ce, în piept, n-o poți reține,
atunci, ca pe o apă cristalină,
trimite-ți gândurile, fără teamă,
spre ceea ce, cu dragoste, le cheamă.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de albastru
De-mi ești seninul zilelor de vară,
Te-mbrățișez cu brațele-mi de cer
Și c-o privire ca întâia oară
Când ochii-au fost iubirii mesager.
Iar dacă-mi vii ca mângâierea apei
Și mă cuprinzi în valuri de sărut,
Mi te voi scrie-n amintirea pleoapei
Ca un poem al clipei ce-a trecut.
Cu ochii-nchiși, te voi putea privi
Și-ți voi fi cer de-albastru și de rouă
În clipele când tu mă vei iubi
Și orice timp va fi o vară nouă
Iar de va fi, sub pleoapa mea să dori,
Ne vom topi-n albastrul unei flori.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am urechile mici, neobișnuit de mici și aproape lipite de cap. Ochii mei nu sunt mai mari decât ochii altor oameni și nici mai adânci. Totuși, cu urechile mele, așa cum sunt, aud nu numai sunetele din jurul meu, aud și departe, în amintire, uneori chiar foarte departe, în amintirile altora. Totuși, cu ochii mei, așa cum sunt - uneori verzui, alteori albaștri, alteori spălăciți - văd nu numai până unde văd ceilalți oameni. Văd departe, în amintire, ba chiar foarte departe, în amintirile altora
citat celebru din Zaharia Stancu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea amintirilor
În pădurea care cântă cu petale-n primăvară,
Pașii mei urmează calea începută într-o seară;
Tu te-ndrepți, pe o alee presărată cu suspine,
Spre o bancă ce păstreză amintirile cu mine.
Sub același cer și astăzi, ne târâm, din întâmplare,
Pași din primăveri trecute, pe-o alee și-o cărare,
Tu - cu gândurile tale, eu cu tine-n ale mele,
Într-o seară când pădurea se acoperă de stele.
În lumina lor, cărarea pare-o vale presărată
Cu un praf de-argint ce curge spre aleea ce se-arată
Ca un râu cu unde line într-o noapte-ntunecoasă
Reflectându-mi dintre stele una, parcă, mai frumoasă.
Mă apropii de aceea cu speranță și uimire,
Dar pe bancă îmi lucește, singură, o amintire.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestea din poveste
Azi te colind, iubito,
Îți vin cu leru-i ler
Și-o veste ce-am gândit-o
Cu mine mesager.
Eu cred că-i minunată,
Dar tu, ca să o știi,
Va trebui, îndată,
Pe loc a-ntineri
Și-a fi aceea care,
La douăzeci de ani,
Erai amețitoare
Când înfloreau castani.
Ne-ntoarcem în povestea
Rămasă în trecut,
Când am venit cu vestea:
"Te vreau!", iar tu ai vrut.
E-o zi ce-o să rămână
Cu noi la drum pășind,
Luându-ne de mână...
Și mâine te colind.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările nopții de foc
Dacă-mi ești lumină-n visul ce mă-mbie
Pe cărări ascunse-n nopțile de foc,
Fă înscrisu-acela, sacru pe vecie,
Să mi te cuprindă ca al meu noroc
Și să-mi fii de-a pururi dulcea armonie
Ce-mi pulsează-n suflet clipe, rând pe rând,
Doar de fericire și de bucurie
Când te țin în brațe și te am în gând.
Dacă în privire îmi vei străluci
Ca o rază caldă într-un cer senin,
Îți voi fi-ncântare și te voi iubi
Până când Pământul ne va fi străin
Și-n cărări celeste-alături vom păși,
Înspre epilogul nostru în destin.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu știam
Tu îți puneai o mână
pe fruntea mea,
iar eu nu știam
ce fel de frunză
a toamnei
mi-a împodobit
fruntea.
Tu mă priveai zâmbitoare
în somnul meu,
iar eu nu știam
ce fel de nor
îmi apără visul
de soare.
Tu îmi vorbeai
în șoapte atât de calde,
iar eu nu știam
cum de adie
un vânt plăcut
prin gândurile
mele.
Tu m-ai învelit
cu sufletul tău,
iar eu n-am știut
când m-am lăsat cuprins
cu totul
de tine.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

O viață și o zi
Din alte lumi și timpuri sau, poate, dintr-un vis,
Te-ai avântat spre oameni prin porți ce s-au deschis,
Lăsându-ți libertatea o viață a trăi
Alături de acela pe care-l vei iubi.
Ne-ai studiat, mirată, și chiar din prima clipă,
Ai înțeles: iubirea nu-i, pe Pământ, risipă.
Dorită? Da, de-aceia ce spun, la toate: "Vreau!",
Uitând să mai împartă ceva cu cei ce n-au.
Hulită? Da, se-ntâmplă la cei ce n-ar putea
Să-i înțeleagă taina, să știe cum e ea,
Să-i simtă ne-ntinarea, puterea, bucuria,
Și să-i accepte-n suflet lumina și domnia.
O cunoșteai de-acolo, din vechea lume-a ta,
Și-i căutai pereche: pe-acel ce-ți poate da
Aceeași încântare în visul de-a iubi
Tot ce te înconjoară, o viață și o zi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi
Te voi iubi în fiecare clipă,
Te voi iubi pe soare și pe nor,
Te voi iubi pe-a vântului aripă,
Te voi iubi-n amurg lângă izvor.
Te voi iubi pe iarba din grădină,
Te voi iubi-n padurea de argint,
Te voi iubi pe-o rază de lumină,
Te voi iubi când stele nu ne mint.
Te voi iubi pe hol sau pe chiuvetă,
Te voi iubi de vrei... pe aragaz,
Te voi iubi frenetic pe mochetă,
Te voi iubi spre seară pe-un pervaz.
Te voi iubi pe cumpăna fântânii,
Te voi iubi în lift sau pe butoi,
Te voi iubi cum se iubesc păgânii,
Te voi iubi de vineri, până joi.
Te voi iubi urcând spre miazănoapte,
Te voi iubi și când am să cobor,
Te voi iubi cu mângâieri și șoapte,
Te voi iubi... când mă înveți să zbor.
Te voi iubi... pe plaja aurie,
Te voi iubi în marea de azur,
Te voi iubi când nimeni nu mă știe,
Te voi iubi... și-apoi am să te fur.
Te voi iubi când încă se mai poate,
Te voi iubi când încă mai sunt viu,
Te voi iubi și voi uita de toate,
Te voi iubi cât nu e prea târziu.
Te voi iubi-ntr-o noapte de beție,
Te voi iubi... mărturisindu-ți trist,
Te voi iubi... pe-o coală de hârtie,
Te voi iubi... când nici nu mai exist.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, toată
Îmi înfiorai seninul,
Inima-mi făceai să bată
Și-mi erai ca o poveste,
Ca o vrajă,
Dar divin,
Când îmi întâlneai privirea
Și-o sorbeai
Din ochi căprui,
Iar cu buzele,
Cu părul,
Glasul,
Trupul,
Ochii,
Toată,
Mi-aduceai în suflet grija
Negustorului hain
Care-și mângâie comoara
Ce-i străluce
Numai lui.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa din privire
Tot curg, mă scurg, și nu pot să-mi opresc
Atâtea curgeri, înspre tine, toate,
Pe drumuri vii, de suflete gravate
În hărți ce, niciodată, nu greșesc.
Mă urmăresc privirile din mal
În mersul meu, când leneș, când năvalnic,
Atunci când munții mă încearcă, falnic,
Și îmi transformă curgerea în val.
Mă-ndrept spre tine, undele îmi curg
În șoapte încărcate cu iubire,
Iar tu le-aștepți în zorii de amurg,
Prin strălucirea clipei din privire
În care dulcea ta ademenire
Mă cheamă și m-așteaptă și... mă scurg.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori...
Buzele încă îmi ard
Doar amintirea ți-o păstrez
Când uneori pe gânduri cad,
Pe tine iarăși te visez.
Da, te păstrez în amintire
Intactă, chiar și parțial,
Când în vreo clipă de gândire
Zbor în neant, spre ireal.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!