Iubită ţară, ce-ai ajuns!

În România mea de glorii -
Frumoasă şi sofisticată,
Zac adevăruri peremptorii,
Ce nu se schimbă niciodată.

Acei ce-şi dăltuiesc averea,
Tot înşelându-i pe cei mulţi,
De partea lor va fi puterea,
Cu cât mai lipsiţi de virtuţi!

Pe când acei care muncesc
Ajung slugi la nişte "poame",
Nu doar că nu se-mbogăţesc
Ba mai mult, pot muri de foame!

Pentru vacanţe se găsesc
Locuri mirifice – o droaie
Pe plaiul nostru românesc...
Dar noi mai nou, plantăm gunoaie!

Avem de toate pentru toţi,
Unele chiar din abundenţă,
Însă părem nişte netoţi:
Noi exportăm inteligenţă!

Aleşii storc de aur ţara,
Nu se gândesc la ce va fi;
Ce naţie mai are tara
De-a-şi asupri propriii copii!

De-ar şti eroii tăi prezentul,
Nu s-ar putea opri din plâns;
Şi-ar schimba chiar şi testamentul...
Sărmană ţară, ce-ai ajuns!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ăia care bat o femeie şi copii mici de ajung în spital sunt nişte viermi, nişte gunoaie, nişte carcase cu buletin, fără nimic pe dinăuntru sau în pantaloni.

citat din Mihaela Rădulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excrocul prin excelenţă

Acei care nu găsesc nimic pentru care chiar merită să trăieşti,
inventează întotdeauna ceva pentru care să se poată muri.

Apoi, ei vor ca noi, toţi ceilalţi oameni, să murim
pentru acel ceva.

poezie de Lew Welch, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră pentru Dumnezeu nu rămâne niciodată fără răspuns. Şi este chiar mult mai mult decât recompensată, pentru că Dumnezeu ne înţelege chiar şi atunci când toţi cei din jurul nostru ne înţeleg greşit. Pentru că Dumnezeu ne iubeşte chiar şi atunci când toţi ne părăsesc. Pentru că Dumnezeu şi-aduce aminte de noi chiar şi atunci când toţi ceilalţi ne-au uitat. Noi suntem ai lui Dumnezeu şi doar ai Lui pentru eternitate.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Săraca mea ţară bogată
De mulţi... prea mulţi... ai fost prădată
Se zvârcolesc în morminte morţii
Te laşi prădată de toţi hoţii.

Române tu... din neam străbun
Cum poţi ca să mai rabzi acum
Să vezi copii cum îţi pleacă
Slugi la străini... fără de soartă.

Ajunge... atâta minciună
Românii iarăşi se adună
Vrem să trăim în ţara noastră
Să muncim glia strămoşească.

Se schimbă mereu prim miniştrii
Iar noi ne amăgim... ca proştii
Promit salarii..... pensii mărite
Dar la raft... toate-s iar scumpite.

Şi atunci nu avem altă salvare
Ieşiţi cu toţi cu mic cu mare
Repuneţi ţara pe picioare
Să aducem copii de peste hotare.

Haide, Moldovă... Bucovină
În ţară să facem lumină
Să punem ţara pe picioare
Nu să vărsăm lacrimi amare.

poezie de Mirela Tufişi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem din toate

Avem un preşedinte, avem şi prim ministru,
Avem guvern, avem şi sute de parlamentari,
Deşi nici unul dintre ei, nu este un ilustru,
Dar de îi iei la număr, suntem cei mai tari.

În toată lumea eu nu cred că mai există,
Încă o ţară, cu aşa de mulţi
conducători,
De–aceea toată România, e aşa de tristă,
Noi ne plătim cinci şefi, la trei locuitori.

Ce este şi mai rău e că–i plătim degeaba,
Nu fac nimic cât timp le ţine lor mandatul,
Abia–n finalul celor patru ani i – apucă treaba,
Şi ne promit orice doar să mai prindă altul.

Avem necazuri multe, avem lipsuri la toate,
Pe–acest pământ nimeni, nu ne doreşte,
Avem boli, ce peste tot au fost
eradicate,
Exodul Românilor spre–aiurea se- nteţeşte.

Avem doar plus opt grade în apartamente,
Avem benzina, mai scumpă ca în Occident,
Avem din Europa cele mai scumpe alimente,
Avem cele mai multe taxe de pe continent.

Avem salarii alocaţii şi pensii de tot râsul,
Transportul e mai scump decât o putem duce,
De vrei medicamente te cam apucă plânsu,
Cât despre cultură, de mult i s–a pus cruce.

Avem în ţară cohorte de hoţi şi criminali,
Poliţia chiar şi când vrea ne le mai face faţă,
Hoţii neprinşi au ajuns astăzi mari miliardari,
Şi–i cumpără pe toţi cu multă nonşalanţă.

Avem din toate, dar absolut nimic de bine,
Pentru că ne lipsesc conducătorii-adevăraţi,
Chiar de–aş putea, eu nu mai ies în lume,
Oriunde merg românii, sunt foarte rău trataţi.

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Unire

Suntem născuţi pentru durere,
În evul acesta sălbatic,
Conduşi de nişte hahalere,
Ce-ncalcă legea sistematic.

Din sân am supt gustul dreptăţii,
Dorul şi dragostea de ţară,
Azi suntem râsul societăţii,
Valoarea-n bani ni se măsoară!

La centenaru-aniversar,
Serbăm mult mai mulţi ani de chin,
Zâmbetul ne e tot mai rar,
Te uiţi cu frică la vecin!

Am uitat ce-i prietenia,
Încrederea-i o amintire,
Însă, trăim în România,
Deci: Trăiască Marea Unire!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de lume

Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toţi oamenii în jurul ei roiesc,
Mulţi uită să mai meargă pe acasă,
Iar alţii cred că doar aşa-i firesc.

Despre cei sfinţi vorbesc cei cu păcate,
În faţa celor mulţi să pară sfinţi,
Voindu-şi lor să-şi poată da dreptate
Că sunt părinţi pentru ai lor părinţi.

Sunt judecaţi cei ce-şi cunosc greşeala
Lăsaţi în pace sunt cei vinovaţi,
Şi chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar şi cei morţi sunt luaţi.

Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc şi ei n-au timp de-ajuns!

Acei ce-s mulţi şi spun că ştiu de toate,
Pe cei ce ştiu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un râs grotesc.

Sunt tot mai mulţi ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Şi nici de viaţa lor nu le mai pasă,
Crezându-se ei înşişi dumnezei.

Se tot rostesc şi se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Şi scrie, cu nesaţ, cel care minte
Pentru a fi un "ceva" pe Pământ.

Pe la biserici, unii, vindecarea
Şi-o vor, prezenţa zi de zi făcând,
De parcă totul îşi doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gând.

Firescul nu mai poate să se-ntâmple,
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să îşi ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-şi doresc.

Şi-aşa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-şi zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii sărmani

De ce în suflete avem atâta răutate
Şi mame ce au sufletele blestemate
Care dau viaţă la copii
Apoi îi lasă ai nimănui
Nu au nici suflet, nici conştiinţă
Acei ce condamnă doar la suferinţă

Nu se gandesc la legea omenească
Copilul l-au făcut că să trăiască
E tot mai plin pământul de orfani
Copii abandonaţi, sărmani
Femei lipsite de omenie şi iubire
Copii fara copilărie

Prin plâns îşi strigă al său dor
Sunt prea firavi sa ceară ajutor
Sunt tot mai mulţi copii îndureraţi
Prin gări şi prin spitale abandonaţi
Sunt tot mai mulţi copii lipsiti de mângâiere
Ce poartă în suflete poveri grele

Cuvântul mamă pentru ei înseamnă răutate
Copilul e un dar de la divinitate
Nu este un animal de soi
Să-l aruncam prin lada de gunoi
Nu-i un ziar, o pungă reciclată
Să obligăm statul să îl crească.

Chiar Dumnezeu ne plânge din icoane
de un copil ce suferă de frig şi foame
E tot mai plin pământul de cretini şi ipocriţi
De acele bestii ce pretind că sunt părinţi.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În România se moare de prostie

În România prea uşor se moare
În România se moare în spitale
E aşa de trist şi totul doare
Ne mor copiii in incubatoare

Se moare prea mult în România
De vină este doar prostia
Mă simt un om trădat
De cei pe care i-am votat

În loc să construim spitale
Să vindecăm bolile rare
Noi aruncăm miliarde pe rachete
Avioane şi tanchete

Se moare peste tot în România
Devină sunt prostia şi hoţia
E un tandem ce poţi să-l vezi frecvent
Cu sediu chiar în Parlament

În România se moare la birou
În România se moare la metrou
În România este atâta nepăsare
De aceea în România se tot moare

Români veniţi cu toţi în stradă
O Lume întreagă să ne vadă
Nu suntem groapă de gunoi
Putem renaşte doar prin noi
 
Veniţi să strigăm într-un glas
Chiar dacă ţara e în impas
Avem un viitor, el este scris
Pentru eroii neamului a fost un vis

Chiar dacă am pierdut un rege
Pe urmele lui vom merge
El ne-a vorbit de-a ţării nemurire
De-a noastră mântuire prin iubire

În România se moare...
Vă mai interesează Domnilor de ce oare
În Parlament doar vă certaţi, se ştie
Păcat, în România se moare de prostie

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul la români

Când Dumnezeu a dat norocul,
Românii goleau polobocul;
Nici n-au ajuns la împărţire,
Prea mândri-n cuget şi-n simţire!
Aleg să fie guvernanţi
Doar farisei şi aroganţi -
Preocupaţi să prindă "potul",
Ne-ar vinde, de-ar putea, cu totul!
Degeaba-s pricepuţi la toate:
Ei nu muncesc, doar "dau din coate",
Isteţi, dar numai dau din gură,
Le place doar pe... "scurtătură"!
Aşa-i poporul meu faimos,
Ce, cu trecutu-i glorios,
Se mândresc azi, numai bătrânii,
Căci, unde sunt acum românii?
Ogoarele-s părăginite,
În sat sunt case părăsite,
Dar avem cluburi, "păcănele"
Vitejii ţării luptă-n ele!
Românul e polivalent:
În furt, minciună, e-un talent!
Şi dacă nu-şi găsesc un loc,
Se vaietă că n-au noroc!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O casă pentru iubirea mea

Eu te-am trăit iubire frumoasă,
Ţi-am dat copii şi ţi-am făcut casă.
Eu te-am trăit cu toată puterea!
Cu tine-mpărţeam liniştită, averea.

Eu ţi-am trăit chiar şi plecarea
Şi nu ţi-am plâns pierdută, zarea.
Te-am aşteptat iubire frumoasă,
Doar cu merinde rostuite pe masă!

Şi iată că-mi vii, în chip frumos
Cu părul negru de abanos
Cu ochii verzi şi privirea senină
În care timpul a pus iar lumină.

Şi te primesc iubire frumoasă!
Te invit iar la mine acasă
Pentru că ştiu că tu încapi toată
În inima mea, o casă curată!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea, Sfântă icoană,
Ţara mea, meleag de dor,
Tu eşti pentru mine ca o mamă,
Ca un vis nemuritor.

Eu o să mă întorc mereu la tine
Cum să întoarce o pasăre din al ei lung zbor,
Căci tu eşti pentru mine
Acel cuib plin de tandreţe şi amor.

Ţara mea, ogor cu pâine,
Pâine coaptă în cuptor,
Tu veşnic vei rămâne,
Plaiul meu cel roditor.

Aici este ţara mea
Cu graiul ei nepământesc,
O altă ţară mai frumoasă
Niciunde eu nu găsesc.

poezie de Vladimir Potlog (27 mai 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charlotte: Mă pot juca şi cu oamenii, ca şi cu păpuşile. Nimic nu poate schimba asta. Păpuşar voi muri. Dar sper că nu de boală, ci de bătrâneţe. Cine ştie. Viciile mi-au salvat viaţa, pentru a-mi putea trăi visul mai departe. Cea mai frumoasă pasiune a mea: păpuşile. Nu aş putea renunţa la niciunul dintre acestea: viciile şi păpuşile. Le iubesc deopotrivă, ca pe nişte copii înfiaţi.

replici din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar vreau să scap de acei evrei care, de la război încoace, ne-au invadat ţara dinspre Europa de Est şi ne-au slăbit morala prin speculaţii nebuneşti, care sunt lipsiţi de patriotism şi care au adunat averi din catastrofa noastră naţională. În ceea ce-i priveşte pe restul, nu vreau decât să le limitez influenţa promulgând interdicţii legale împotriva participării lor în guvern şi eliminând din viaţa publică neevrei care se comportă ca nişte marionete ale capitalului evreiesc.

Adolf Hitler în The Jewish Criterion, interviu realizat de Max Fraenkel (23 ianuarie 1931)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

România

Avem Carpaţi şi mare,
Podişuri şi câmpii:
O ţară minunată
Şi fluvii de prostii.

Aveam păduri pe coaste
Şi grâne pe ogor,
Acum avem doar cioturi
Şi iarbă pe răzor.

Aveam conducători
Ce drepţi stăteau în faţă,
Acum avem doar "lideri"
Ce râd pe sub mustaţă.

Aveam respect pe lume,
Respect pentru vecini,
Acum avem doar fiţe
Şi ne cam dăm "străini",

Străini ce-au fost afară
Şi nu mai ştiu română,
Că au lucrat departe
Un an sau chiar o lună.

Şi noi am fost odată
Ce nu mai suntem azi.
Atunci ce putem cere
De la nişte bieţi brazi?!

Al căror rol pe lume
Este să crească înalţi,
Pe când al nostru este
Să ne avem ca fraţi.

Căci fraţii nu se-njură,
Nu se lovesc în spate,
Ci merg mână în mână
'nainte spre dreptate.

poezie de Nadia-Cosmina Prigoană
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intelectuali nu sunt acei, care au ros pur şi simplu fundurile prin universităţi, ci acei care pun la contribuţie mintea pentru a schimba lumea în bine.

aforism de Valentin Chilat Cornaci
Adăugat de Valentin Chilat Cornaci
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţi vii

Vaiet prelung răsună-n asfinţit,
Smerite, clopotele-au amuţit;
Încremenit-a vântul în răscruce,
Bătrân pământ, povara abia-şi duce!

Tot ce-a fost sfânt, s-a scufundat în noi,
E-n van, a mai da timpul înapoi;
În loc să fim ca fructu-n pârg, pe ram,
Ca poame, se usucă-al nostru neam!

Cei buni nu mai pot fi puşi în valoare,
Cât timp cei răi îi tot calcă-n picioare;
Valoarea, azi,, e însăşi nonvaloarea,
Răspunsul nu-i pereche cu-ntrebarea!

În nimic nu mai credem, şi-n final,
Ne trezim fără niciun ideal,
Debusolaţi şi orbi, nu găsim drumul,
Atât de mulţi, dar nu contăm niciunul!

Când moştenire-n cuget nu există,
Mult mai mult decât moartea, viaţa-i tristă,
De n-ai ce lăsa-n urmă, la copii,
TotuiI pierdut: suntem nişte morţi... vii!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara numită România

Oameni buni şi lume bună,
România ne e mumă.
România noastră Mare,
cu Dunăre, Carpaţi şi mare.
România legendară
cu români de viţă rară.
România dodoloaţă
unde toţi am primit viaţă.
Am stat de strajă la hotară
şi-am apărat această ţară.
Aici ne e ţara şi neamul.
Aici ne e râul şi ramul.
Aici viaţa nu-i amară.
De ce să plecăm afară?
Când cei aleşi să cârmuiască
închină ţara românească
marilor puteri din lume,
se leapădă de al său nume.
Hai să dăm mână cu mână
cei cu naţie română!
Să readucem în ţară
iar, frumoasa primăvară.
Aici am fost şi vom rămâne
stăpâni pe ape şi pe grâne.
Vom trăi şi vom lucra moşia
aici, în ţara numită ROMÂNIA

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să trăim pe pământ în uniune,
Multe lucruri în bine s-ar schimba în lume
Şi-om duce o viaţă liniştită şi tihnită
Fără să ştim de suferinţă, durere şi de frică.

De-ar fi să înţelegem odată cu toţii, că a fi,
Este mai presus cu mult decât de a avea,
Am descoperi că pe Dumnezeu l-am sluji
Şi-a nostră fiinţă de lumină s-ar înălţa
Şi-n porumbelul păcii s-ar transforma.

De-ar fi să ne iubim şi să nu ne-nvrăjbim,
Fiecare dintre noi ar da acel ceva divin,
Pe care îl avem decând pe lume venim
Şi ţara şi planeta ar prospera şi înfrumuseţa.

De-ar fi să dăm din ce avem şi celui sărac,
Lui Dumnezeu sigur îi va fi pe plac,
De-ar fi să dăm şi din ceea ce suntem noi,
Vom fi pe veşnicie ca cei mai bravi eroi.

De-ar fi ca ai lumii aleşi conducători,
Să fie pătrunşi de jurământul dat pentru mandat
Şi-ar respecta cu sfinţenie acest legământ,
În lume nu s-ar mai întâmpla ca faptea rea
Să stâpânească şi să supună omenirea.

De-ar fi ca noi, toţi, să folosim puterea şi ştiinţa,
Pentru a întări credinţa în a făuri, clădi
Un viitor curat şi luminat pentru copii,
Mândri de noi vom fi, împăcaţi şi mulţumiţi,
Că cei dragi în urma noastră vor fi fericiţi.

De-ar fi să înţelegem cu adevărat darul vieţii
Şi l-am sluji pentru desăvârşirea noastră, a lumii, comunităţii,
Ne-am înălţa ca albatroşii, pe cer, deasupra mării
Şi acolo, sus, unde mugurii spiritualităţii cresc,
Cu Universul ne vom contopi şi cu El vom rezona,
Iar pe pământ vom semăna pacea şi dragostea.

De-ar fi ca noi balanţa înspre bine s-o înclinăm
Şi în mod voit de ne-am detaşa de tot cei rău şi detestabil,
Mintea noastră altfel ar lucra, multe bune lucruri ar crea,
Spre împlinirea şi izbânda vieţii ce va urma
Şi împreună ne-om bucura şi respecta.

De-ar fi ca lumina libertăţii ce ne călăuzeşte,
Ne va conduce pe calea lui, a binelui,
Învingători ne vom declara în lupta cu viaţa,
Stăpânii adevărului suprem din noi vom fi
Şi-n curăţenie sufletească vom trăi.

De-ar fi să trăim vreodată acel ceva sublim
Şi misiunea cerească să o descoperim,
Imnul bucuriei şi –implinirii vieţii vom cânta,
De-ar răsuna şi s-ar revărsa pe toată planeta.

Din basme ştim că binele cu răul în luptă strânsă sunt,
Dar niciodată binele nu se lasă înfrânt,
Să sperăm că aşa va fi şi-n a noastră viaţă,
Să nu ne lăsăm conduşi doar de paiaţe
Şi-atunci va fi ordine între noi şi naţiuni
Şi spre alte culmi împreună vom păşi

poezie de Georgeta Ganea (19 ianuarie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urăsc!

Urăsc pe cei care urăsc ce nu-nţeleg,
Urăsc pe toţi acei care-şi aleg
Să vadă doar ce vor şi cum le este bine,
Care privesc pripit şi cred că văd în mine.

Urăsc pe cei care vorbesc doar să se-audă
Care nu gândesc şi mintea le e surdă...
Urăsc prejudecata furibundă
Şi întocmită fără-a iubirii undă.

Urăsc pe acei care se ceartă
Şi pentru toate dând vina tot pe soartă...
Urăsc pe toţi acei crezându-se eterni,
Pledând pioşia, când nu ştiu a fi demni.

Urăsc să mă complac în fel de situaţii,
Ce le urăsc în sine, având joase vibraţii...
Urăsc să mă arăt ce nu pot fi
Şi să înşel că ştiu ce nu aş şti.

Urăsc atunci când cineva opreşte
Iubirea ce în suflet înfloreşte...
Urăsc când omul se crede Dumnezeu
Şi fură destine, fermecând mereu.

Urăsc când se dă mare un om într-un nimic
Şi cum se-mpodobeşte că este mult prea mic...
Urăsc pe cei care se vând nestingheriţi,
Care stau mereu şi se dau grăbiţi.

Urăsc când spui pe nume şi nu ştii cine sunt
Când mi-ai pus etichetă doar dintr-un cuvânt...
Urăsc mult ignoranţa şi ce-i de suprafaţă,
Urăsc la fel de mult sufletul de gheaţă.

Urăsc obrăznicia a celor cu mulţi bani,
Crezând că-i al lor tot, fiind atât de-avari!...
Urăsc om fără milă şi pe cel păgân,
Neştiinţa dom'le, te lasă şi mai spân.

Urăsc pe-acei care nu ştiu să valoreze,
Tot ce ne-a fost lăsat de Tatăl să vibreze,
Urăsc mândria şi prostia când vrei să le ascunzi
Cu a lor negare în care te afunzi.

Urăsc tot ce-i urât şi urâţeşte,
Prin ura de urât se construieşte
Un suflet alb şi-o inimă celestă
Înmormântând ura cea funestă.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!