Tăcerea noastră mută

Trăiam sensuri comune, atât de comune încât ne desparte oceanul ambiţiilor noastre oarbe;
Cu vise colosale, hrănite de sunetul vocii tale muribunde după un sarut orgasmic.
Priveam în golul ochiilor tăi verzi, şi tu te pierdeai la văzul sânilor mei goi;
Atât de goi eram, încât nodurile din gât se loveau de vorbe ca de stânci.
Mă dureai crunt când tăceai... de ce tăceai?
Când vorbele dor, tăcerea a ucis ultimul sărut!

poezie de Alexandra Budecan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de permeabili

Atât de permeabili,
încât zarea trecea prin gâtlejul nostru.
Atât de încremeniţi de frică,
încât ne purtam sufletu-n cârje.
Atât de micşoraţi,
încât ne târam sub un ceasornic
unde nimic nu arăta ora.
Atât de tăcuţi
încât pierdeam obişnuinţa
celor mai simple cuvinte:
"dragoste", "liliac", "zăpadă", "prietenie".
Atât de singuri.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât adevărurile sunt mai înalte, cu atât trebuie să fim mai atenţi cu ele; altfel, se transformă în locuri comune, iar locurile comune nu mai sunt crezute.

citat clasic din Gogol
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există puţine suflete atât de cumpănite, de puternice şi de bine drămuite prin naştere, încât să te poţi încrede în purtarea lor şi care să fie în stare să se folosească cu moderaţie şi fără încumetare, de libertatea judecăţii lor, dincolo de marginile părerilor comune.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptele tale strigă la mine atât de tare încât nu mai pot să-ţi aud vorbele.

citat celebru din Ralph Waldo Emerson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frumuseţe

era atât de frumosă încât
şchiopăta în drumul spre casă:
frumuseţea o apăsa
când pe-un picior când pe altul
(?!) era
atât de frumoasă încât niciodată
nu se împiedica nu
se prăbuşea
decât în pârghia braţelor mele
ce măturau trotuarul cu aere
superioare căderii-n extaz

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Dacă tăceai, filozof rămâneai"

Aş vrea ca prin zicala asta
Să-mi scot din inimă un of
Şi să-mi conving, de fapt, nevasta
Că-n casă ea e filozof.

epigramă de Vasile Topliceanu
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea sinelui

Recele tău sărut mă durea,
Mă transforma în stană de piatră,
În izvor otrăvit pentru orice făptură ce-l gusta.
Braţele tale iubitoare, nu mă mai colorau pe mine
Nu-mi mai şoptesc misterul nopţilor de vară.
Mă doare sunetul inimii mele, ce-mi fredonează minciuni cu noi.
Doar o fabulă creată, ca o vază spartă de ploi.

poezie de Alexandra Budecan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mâinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur

dar corabia se scufunda atât de încet
încât dupăî o viaţă de om încă
mai ieşeam unul câte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrâşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabie
asta e o...
asta e o...

poezie de Matei Vişniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bolnav

de invizibilitate şi nu mă vindec
cu untură de câine
sau după trei ani de puşcărie
grea ca doi sâni
cu bătăi zilnice până leşinam
de foame dementă ca o reţea
de nervi învăluiţi în bandaje
am stat în faţa lor
zi de zi timp de un an
nimeni nu m-a văzut
eram sărac ca toţi săracii
poate şi mai sărac decât ei
dar vizitat din când în când
de forţe colosale
de un destin măreţ
ce se întrupează într-un personaj umil
care ajunge să vă orbească
cu lumina lui
eu am altă maca albornoz
ea luminează şi străluceşte la cota zero
o să înceapă şi aici un război din cauza ei
pentru ea merită să înceapă un război civil
sunt atât de invizibil
încât m-au bătut pentru că mi-am încurcat
urechile cu locuitorii din chinche
loveau între urechile care se vedeau
eu nu mă vedeam
dar urechile altui ţăran se văd
este o baladă în care lumea
rămâne la fel de fabuloasă
de câteva mii de ani
strânsă între neputinţă
şi transformări magice

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguiala de deznădejde a femeii este atât de convingătoare încât smulge iertarea aflată în inimile tuturor îndrăgostiţilor, când femeia este tânără, drăguţă şi atât de decoltată încât ar putea ieşi pe sus din rochie în costumul Evei.

Balzac în Verişoara Bette
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem atât de închipuiţi, încât am vrea să fim cunoscuţi de întregul pământ, ba chiar şi de oamenii care vor veni când noi nu vom mai fi; şi suntem atât de deştepţi, încât preţuirea a cinci sau şase persoane din jurul nostru ne amăgeşte şi ne mulţumeşte.

Blaise Pascal în Cugetări (1978)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fumează tot timpul

E-ndrăgostit atât de tare
De munţi, încât poţi să constaţi
Că şi atunci când e la mare
Nu se desparte de... Carpaţi!

epigramă de Mircea Popescu din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă faci trist

Mă-ntristez mereu la gândul
Cum că eşti aşa departe
Cum sunt cerul şi pământul
Şi văzduhul ce-i desparte.
Mă-ntristez c-a tale valuri
N-or să urce înspre mine,
Printre stele şi portaluri
De palate de lumine!
Mă-ntristez, căci ploaia lumii
Cu oceane de durere
Şi cu lacremi ostenite
Vrea durerea să îmi spele.
Mă-ntristez când tu în leagăn
De-un fior aprins cuprinsă
Înspre cerul enigmatic,
Îmi priveşti viaţa stinsă.
Sunt atât de gol `năuntru
Ca o ramură de toamnă -
Când cu-a vocii amintire
Glasul tău duios mă cheamă!
Sunt atât de trist căci totul
E un somn cu multe vise
Unde mi-am `cercat norocul
Când o poartă se deschise -
Şi-ai ieşit liniştitoare
Ca o mare fără spume.
Mă-ntristez atât de tare,
Mă închid în a mea lume...

poezie de Mariciuc Ruben-Laurentiu
Adăugat de Amis Poe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape

Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea să întind mâna
şi să te ating.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să deschid ochii
şi să te văd.
Poate că eşti
atât de aproape
încat
aş putea
să-ţi vorbesc
şi să te ascult.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să-ţi citesc gândurile
şi să te'nţeleg.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să-ţi simt adierea
şi să o opresc.
Poate că eşti
atât de aproape...

poezie de Lia Albu
Adăugat de Lia Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie însă, aşa cum am procedat şi în alte cazuri, să expunem diversele opinii comune legate de subiect şi, după ce vom fi relevat dificultăţile pe care acestea le suscită, să ajungem astfel să dovedim valabilitatea tuturor opiniilor comune privitoare la subiectul analizat sau, dacă nu e posibil, a celor mai răspândite şi mai importante; căci, dacă dificultăţile sunt rezolvate şi dacă opiniile comune rămân valabile, demonstraţia va fi satisfăcător încheiată.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a fi psiholog trebuie să fii atât de nefericit, încât să pricepi fericirea şi atât de rafinat, încât să poţi deveni oricând barbar; iar disperarea în care trăieşti să aibă totdeauna atâta ardoare, încât să nu ştii dacă trăieşti în pustiu sau în flăcări.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul prezent

să mă scriu, să mai scriu
o simfonie a iubirii
pe clapele unui clavecin în astă noapte
priveam tăcutele retine şi lăcrimam
în câte un vers
eu te chemam să complectez prezentul
cu verbul a iubi în taina nopţii
şi oboseam tot alergând după un adverb
tăceai şi te-nveleai cu tăcutele suspine
plecai şi te întorceai în mine
erai femeia fără chip şi nume
şi te priveam...
offf, ce priveam
cum pasul tău şăgalnic pierea prin ani
mă alintai şi iar plecai
să complectezi trecutul
cu un prezent rămas pe buza sorţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag

Când gândurile noastre nu sunt suficiente, recurgem la cuvinte.
Când cuvintele noastre nu sunt suficiente, recurgem la atingere.
Când atingerea noastră îşi întâlneşte limitele, descoperim o nouă dimensiune.
Un spaţiu atât de adânc încât minţile noastre nu-l pot percepe,
O dragoste atât de rafinată încât este imposibil să vorbeşti despre ea.
În acest spaţiu sălăşluieşte adevărul ultim al fiinţei noastre cele mai intime,
Unde pacea domneşte peste înţelegere, auz şi văz.
S-ar putea să te consideri pregătit pentru această întâlnire transformatoare,
Sau ai putea crede că un astfel de lucru nici măcar nu este posibil.
Indiferent de caz, timpul potrivit este întotdeauna acum.
Deschide larg ferestrele inimii tale,
Şi vei primi cu siguranţă binecuvântările sale.
Sincronizează-ţi auzul cu melodia sa,
Şi nu vei putea abţine de la a cânta odată cu ea.
Fără alte amânări, fără alte scuze, o întâlnire dincolo de bine şi rău.
Te voi întâlni acolo.
Cu iubire şi respect, Alex.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scena actorului nu-i atât de înaltă, încât să-l depărteze de noi; şi nici atât de joasă, încât să nu-l apropie de zei.

N. Petrescu-Redi în Îngândurări, 2016 (ediţia a II-a)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În unele vise parcă îi simţeam parfumul de lăcrămioare, iar săruturile noastre erau atât de reale încât, atunci când mă trezeam, gustam de pe buzele mele dulceaţa ca de miere a gurii ei moi... Astfel îmi începeam ziua fără ea, dar cu sărutul ei de "bună dimineaţa".

Anca Todor în Eternităţi - Cerul şi Pământul
Adăugat de Anca Todor
Comentează! | Votează! | Copiază!