Uitare

Câteodată uit,
Uit totul,
Uit rotund,
O uitare precum un fruct
Al pasiunilor pierdute,
Cu gust de timp mohorât

Şi atunci o zăresc cum fuge
Clipa despletită,
Pe un maidan al părerilor de rău,
Julită de trecut,
Desculţă‎ de prezent,
Tânără de viitor,
Chicotind ca vântul,
La un singur oftat secundă
De miezul sufletului,
Pe ceasul aceloraşi lacrimi,

O prind din urmă,
De umerii ei mici
Şi îi spun cu milă,
Scuturând-o,
"Tu de aici nu mai pleci niciodată,
Deoarece
Vei îmbătrâni clipă
Iar eu nu te voi mai recunoaşte

Vei avea şi tu
Copiii tai,
Îi vei învăţa dispreţul
Prin semne
Şi preţul
Ca troc;

Ce-ţi pot eu oferi
Pentru
A nu-ţi ‎ mai uita părinţii?

Poate că doar iertare,
Căci altfel,
Bătrână,
Matusalemic brazdată
De fagurii timpului,
Nu-ţi vei îngădui clipă,
Calea
Reîntoarcerii
În mine.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, prin mama mea

Tristeţea e prelungă în plânsul de copil,
Atât de sinceră şi pur definitivă,
Curate lacrimi spală privirea bleu vernil
Din sufletul gonind spre drumul în derivă,‎

El vede oare începutul sau sfârşitul
În spatele retinei neclarelor priviri?
Îi este dor de viaţă sau de infinitul
Ascuns în spatele multiplelor muriri?

Neconsolat îşi zbate mâinile în aer,
Himere pe pământ priveşte cu uimire,
Fuioare lungi de visuri din al speranţei caier
Se- ncurcă în neştire în miile de fire,

Le-ar despărţi dar poarta e-nchisa în uitare,‎
De parcă ar uita spre-a veşnic repeta,
Memoriile luminii din viaţa-i trecătoare;
Copilul meu prin mine iar eu prin mama mea.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunde

Tată, schimbă o secundă a ta cu o secundă a mea,
Aşa te voi strânge o secundă la piept,
Voi trăi veşnicia pe care-o aştept,
Voi redeveni fiică a ta
Pentru secunda aceea care-ar conta,

Tată, întoarce albastrul spre mine zâmbind,
O singură clipă din infinit
Întoarce-te unde-ai pierit,
În noapte, în boală, oricând,
Întoarce-te iar pe pământ,

Eu simplă singurătate,
In lumea atât de străină,
Te iubesc ca o lipsă de vină,
Cu durerea lumilor toate,
Cu gândurile ei nevinovate,

Azi eşti sfântul la care mă-nchin
În genunchii lumilor mele,
Spre biserica miilor stele
În umbra enormului chin,
Cu cugetul stins în deplin,

Schimb o secundă din infinit
Cu preţul de-a nu mai cunoaşte, a scrie,
Nicicând pe lume o poezie,
Cu clipa în care nu vei fi murit,
Cu clipa în care te ştiu fericit.

Dar ştiu că nu poţi veni către mine,
Mai ştiu ca în versuri mi-ai dat
Tot ceea ce viaţa mi-a luat
Cu preţul enormului bine
Şi al lumilor fără de tine.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirajul clipei trecătoare

Dispare dintr-odată clipa în trecut,
dar amintirea sa în urmă mai rămâne
pe un tipar mental, total necunoscut,
croit, cândva, la margine de ficţiune.

Ce-aduce clipa dispărută peste timp,
la tragicul tipar rămasă racordată...?
Ştiu poate zeii de pe miticul Olimp,
de vor mai fi nemuritori, ca altădată.

La clipa trecătoare te mai poţi gândi
când notele flotante-n game mişcătoare
cu-aceeaşi întrebare - "a fi sau a nu fi?"
îţi calcă, fără milă, Eul în picioare?

Căci într-o margine de clipă lunecând,
vei resimţi, subit, cum Eul tău apune
pe brâuri de uitare ce-ţi rămân în gând
cu amintiri prea vagi şi fără fuziune.

Refrene reci, venite-n valuri din trecut,
ne amăgesc mereu, cu-aceeaşi nepăsare,
într-un prezent opac şi fără de-nceput
adus, necontenit, de clipa trecătoare...

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-n noi "e putred mărul"

Prea bine ştim că nu ştim totul,
Dar câţi din noi ar vrea să-nveţe?
‎Puţin pricepem, dar dăm votul
Şi suntem gata de poveţe.

E drept că nu-i dreptate-n lume,
Prea des sărmanul păgubeşte,
Iar opresorul n-are nume,
Dar ne mai pasă, ne priveşte?

‎E-adevărat că adevărul,
Când nu-i întreg, e tot minciună,
‎Pe dinăuntru-i putred mărul,
Dar ‎arătăm doar partea bună...

Murim din clipa când ne naştem
‎Câte puţin, cum arde-o iască,
‎Din ale vieţii mulţi cunoaştem,
Dar ce puţini ştiu să trăiască!

Ne războim în timp de pace,
Mereu găsim în alţii-o vină,
Nimic nu pare să ne-mpace,
Noi vrem "justiţie divină"!

E-un dar să poţi să simţi cu fraţii,
‎Să-i poţi citi ca pe o carte,
‎Dar ne vedem mai buni ca alţii...
‎Ce hău de ei ne va desparte!

Oh, vai de cei bogaţi, sărmanii,
Nefericiţi îmbătrâniră;
În lumea-n care-au preţ doar banii
‎Chiar şi-nţelepţii-nnebuniră!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (12 iunie 2020)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea zurgălăilor de ceară

Regină în caleaşcă de uitare,
Trece ades splendoarea clipei
Peste maidanul vieţii trecătoare,
Aflat la marginea risipei,

Îmbătrâneşte-mpărăteasa
Cât rugineşte atelajul,
Cât preotul şi preoteasa
Din smirnă rostuiesc mulajul

Roţii fără de cadran
Ce se înfige în pamânturi,
Clipă de clipă, an de an
Şi nimeni nu mai ştie cânturi

De noapte, care sorb lumina,
Cânturi de umbre care nu au scop
Ar trebui doar să-şi asume vina
Ca suntem şi rămânem doar un strop.
...
În lumea zurgălăilor de ceară,
Uitare pre uitare se omoară.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau regrete

Când tu departe vrei să pleci,
iar eu acasă să rămân,
Când ochii-n lacrimi mi-i îneci,
ascultă vorbele ce-ţi spun:
Du-te, du-te! Dar nu mă lăsa.
Du-te, du-te unde-i casa ta.
Pleacă, pleacă dar nu fără mine.
Pleacă, pleacă, vin şi eu cu tine.
Dacă tu pleci singur ai să rătăceşti.
Vreau să mă asigur că încă mă iubeşti.
Pierdut în lumea mare, uşor mă vei uita,
Din ochi lacrimi amare, faţa îmi vor brăzda.
Nu-ţi mai spun băiete du-te, du-te. Nici să pleci.
Nu mai vreau regrete, iubire vreau în veci.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adjudecat

Transformă clipa în amintire, căci altfel o vei pierde
Striga spre mine,

Sobri, pe jilţuri,
Stau ceilalţi,

"O transform eu în umbră!"
Strigă cel negru de el

"O transform eu în neclar!"
Strigă cel gri de tot şi de toţi,

O transform eu într-o uitare
Ce mi-o voi aminti
Strig eu,
Sunt amintirile mele,
Strig eu,

Tranform-o o dată,
Spuse fericirea
Transform-o de două ori,
Transform-o de trei ori,

Adjudecat...

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenire

Uneori gândurile o iau razna spre pădurile din poveştile cu codri de argint.
Alerg să le prind din urmă dar pădurea deasă şi virgină îmi râde în nas
Tu chiar crezi că poţi reveni la umanul din tine fără să daunezi grav
sănătăţii celor ce aleargă să schimbe argintul meu în preţioasa zgură a facerii?
Mă întreabă un brad înalt scrijelindu-mi conştiinţa cu mii de ace argintii.
Eu nu spun nimic, nu mai cred în nimic, vreau doar să nu rămân fără gânduri.
Ce ar măcina creierul meu în restul timpului din clepsidră dacă ele,
gândurile, nu ar reveni în nisipul timpului.
S-ar lăsa să cadă fir cu fir, prin gaura cheii de la uşa blindată a marii treceri dincolo de zgura facerii.
Ar umple paharul cu iluzii, clipă cu clipă, pentru ca atunci când e plin să ni se toarne pe gât.
Dacă nu alunecă, ni se dau şi câteva lacrimi să înmuiem durerile din gâtlejul clepsidrei.
Aşa se poate reveni din nou la viaţă şi iar contăm, fir cu fir, clipă cu clipă
Revenire după revenire în aceaşi pădure de argint unde eu
alerg să prind gândurile din urmă, dar ele, gândurile nu se lasă prinse.
O iau razna prin hăţişurile vremii de apoi unde revenirea nu mai e la ea acasă.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă primăvară

Renaşte primăvara iar în mine
Şi mă-nnoieşte pentru-a câta oară!
E-un suflu de-nviere‎ ce revine,
E-acea speranţă ce nu vrea să moară.

Renaşte primăvara ‎iar în mine
Şi-ncet topeşte lespezile gheţii,
‎Mă-nvăluie lumina şi mi-e bine,
Simt calda-mbrăţişare a vieţii.

Renaşte-n mine iarăşi primăvara,
‎De cânt şi ciripit tresaltă zorii,
‎Un greier slab îşi ţârâie vioara,
Sub curcubeu se împăcară norii.

Renaşte primăvara iar în mine,
Nevinovaţi, pe pajişti, zburdă mieii,
Doineşte lin zefirul pe coline
Şi mă îmbie la visare teii.

Vreau verdele să-mi bucure privirea,
Să uit de valea tristă, cenuşie‎,
‎Dar mă grăbesc să-mi împlinesc menirea:
‎Din muguri să-nfrunzesc cu gingăşie,

‎Să-mbobocesc o floare albă-aleasă
Şi să-nfloresc la marea sărbătoare,
‎Când îmbrăca-voi haină de mireasă,
În primăvara cea netrecătoare.

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (23 martie 2020)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modus vivendi

O clipă este o aripă,
ea nu poate da sufletului
liniştea cerului.
*
Îţi trebuie o viaţă plină,
din clipă
să culegi lumină.
*
Cu certitudine,
clipa îţi poate da strălucire,
dar nu mântuire.
*
Din clipă culegi deseori spini,
iar anii petrecuţi îţi sunt străini.
*
Doar în clepsidră vedem
clipa prezentă,
manifestă atât de puţin,
lunecând spre începuturi
în izvorul divin.
*
Nu uita să aduni clipele,
bunele,
doar în ele stau ascunse
tainele.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea începe cu tine şi sfârşeşte cu Dumnezeu. Căci El te-a ridicat din labirinturi de pământ şi te-a adus la aceast praznic minunat de soare.
Începând de aici, nimic nu mai e al tău, şi nici ţie nu-ţi mai aparţii.
Lasă-te cuprins de ceea ce vrei a fi în ţesătura timpului. Numeşte-te echilibrul celuilalt ca să poţi fi o parte din întreg, o parte din clipa lui.
Iubirea este un ceas în care timpul nu există, ea este aurul sufletului care se întrepătrunde în următoarele dimineţi albastre cu graiul florilor.
Când vezi o iasomie înflorită în ceasul trecerii, scuturându-se în aripile vântului, atunci ai văzut un înger între floare şi tine, mărturia că El este în toate: lumină şi adevăr. Iar tu eşti trup din iubirea Lui, căci şi pământul este clipă din clipa Lui.

Camelia Opriţa în Iubirea este un ceas în care timpul nu există
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră

Viaţa aceasta e grăbită
Merită din plin trăită
Să ne bucurăm întâia oară
De tot ce n-înconjoară

Răzbim prea sus noi uneori
Am vrea şi cerul plin cu nori
Dar uităm ca să privim
Spre fraţii cei din vecini

Să trăim noi în prezent
Mereu atenţi la moment
La momentul oportun
Să-ncerci să fi un om mai bun

Să nu visam la viitor
‎La când eu oare o să mor
‎Să gândim doar la prezent
Iubire, dor, mult sentiment

poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (februarie 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silv-Ana

Pe mine cine mă zideşte?
Unde eşti Manole,
Alo!
Alo!
Iţi voi da un grad de siguranţă în plus,
Sunt seisme destule,
Nu-ţi va prisosi,

S. O. S. Manole!
Am nevoie de protecţie,
De siguranţă,
Te conjur,
Închide-mă,
Desparte lumea aceasta de mine,
Printr-un zid.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

Câteodată mă prefac că nu mai ştiu cum mă cheamă,
atunci Soarele-l întreb, dar el nu mă ia în seamă...
O întreb chiar şi pe Lună, de n-a auzit în noapte,
poate prin somn cineva... numele-mi striga cu şoapte!
Întreb pietrele ce tac, păsări clipind a mirare,
frunze galbene ce zac, moarte de îngrijorare...
Întreb Toamna cea cochetă ce-n oglindă se pudrează,
nimeni nu-mi spune nimic, parcă totul complotează
să mă-nchidă în uitare, numele să nu-mi mai ştiu,
să mă cheme-Nsingurare, sau poate... E Prea Târziu!

Numai vântul nebunatic pletele mi le resfiră,
pleoapele-mi alintă dulce, le închide şi suspină!
"Eu ţi-aş spune cum te cheamă, trebuie doar să m-asculţi,
să mă laşi să te cutreier, de mine să nu te-ascunzi!
Căci am auzit aseară cum te striga cineva,
te striga în vânt, haotic, nimeni nu îl auzea!
Cred că te striga, Uimire, sau parcă-ţi zicea Speranţă,
parcă Amurg Auriu, sau poate că... Dimineaţă!
Poate Vis Neîmplinit te striga, sau... Amăgire...
Dacă mă gândesc mai bine, cred că te striga... Iubire!"

poezie de Zenovia Priboi‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrastele Golgotei

La Golgota sus, pe cruce, ura-a pironit iubirea,
Gândea lutul că-ntr-o grotă va-ngrădi nemărginirea,
Cei care tribut dau morţii i-au pecetluit mormântul
Celui veşnic ce crease lumea numai cu cuvântul.

Bieţi nătângi, stăpâni pe clipă şi cu zile numărate,
Şi străini de-orice lumină, cu suflete-mpovărate,
Înglodaţi în fărdelege, cu cruzime şi trufie,
Au trimis la moarte-n chinuri pe Cel care morţii-nvie.

‎Răstigniră Adevărul la Golgota fără milă,
‎Cu nevinovatul sânge au scris cea mai neagra filă,
‎Apărând minciuna, ritul şi religiei taraba
Au legat pe Prinţul Păcii, slobozindu-l pe Baraba‎.

N-au ştiut mai marii vremii, nici slujbaşii stăpânirii
C-a Lui moarte-aduce-n lume zorii noi ai nemuririi,
‎Pe Singurul fără vină L-au ucis ca pe-un tâlhar,
Domnul, însă, dădea lumii al iertării sfinte dar.

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (2 februarie 2020)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mrejele propriului sine

Ai gust de uitare şi de zadar,
Timpul, Octombrie, pictat fără har,
Pe pânza în care un trup învelesc,
Stoluri aşterne, pasari păşesc...

Umilele ceruri le sunt interzise,
Iubite Octombrie, acestea fiind zise,
Îmbracă-ţi tunica de palidă ceară,
E frigul prea mare, în sine şi-afară

Şi degeaba reproşul aceluiaşi timp
Aşez în lumile ce nu pot să schimb,
Ai gust de deja iar ceea ce vine,
Pierit cade-n mrejele propriului sine.

Octombrie cu trepte de miere-n culoare,
Sunt zilele tale profund trecătoare,
Ai gust de uitare, vei trece iar;
Octombrie iubire, ai gust de zadar.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa câteodată îşi cere iertare

Viaţa câteodată îşi cere iertare,
Îţi dăruieşte uneori în compensare
Ca într-un falanster, cât ai avea nevoie,
Nicicum cât meriţi, mitralieră-n foc de voie,

Fără de ţintă şi uneori fără de glonţ,
Pe un perete alb dintr-un fragil gablonţ,
Pe care tu deja, cu trupul conturat,
Ai inima ţintită de glonţul neratat;

Nu curge sânge însă iar începe ploaia,
Şterge visarea, se pogoară din nou droaia
De suferinţe, pe un cuget fără şansă,
Ce n-are cum să ştie c-o ne-nţeleasă ansă

Îl trage din pustie pe un pământ de dor,
Îl ţine să răsufle până ce alţii mor
Şi nu mai ştie unde, în alba sa predare,
Să regăsească poarta spre veşnica uitare.

Da, viaţa îşi cere uneori iertare,
Într-o complicitate uluitoare,
Sacrificând pe tine întru iertarea mea,
Sacrificând ce vine, pe ce a fost deja,

Balanţă descentrată ce are doar dreptate
Şi greutăţile în impoderabilitate
Şi numai tu în fond, legat la ochi priveşti,
Cum gânduri şi speranţe în van mai iroseşti,

Îngăduinţă, toleranţă, neputinţă,
Imagine princiară fără de umilinţă,
Da viaţa o eroică şi asumată dezertare,
Eşti singurul ce poate a-i dărui iertare.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spune că există trei timpuri: trecut, prezent şi viitor. Ce greşeală grosolană şi dăunătoare. Exista două feluri de timp, trecut şi viitor, prezentul e în afara timpului. Şi viaţa adevărată, liberă se află în afara timpului, adică în prezent. Cât de important este să ştim asta. Se poate trăi numai în prezent, adică liber.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezentul

De-ţi pasă rămâi şi lasă
Pe gând nu fi supărat
Ţi-am lăsat scris pe masă
Nici măcar nu l-ai aflat

Între trecut si viitor
Eu prezentul neliniştit
Crescut în seva anilor
Am căutat si te-am găsit

Eu sunt un vânt rătăcitor
Prezent în fiecare clipă
Mereu în timp un călător
Nu face din mine risipă

Călătoresc cu steaua ta
Iubeşte-mă si mă răsfaţă
Prezent mereu deasupra ta
Trecutul nu-ţi mai este viaţă

Priveste-mă nu m-alunga
Căci viitorul este departe
Fără mine ani nu poţi adăuga
De sărutul meu să ai parte

Acum prezentu-i infinit
Viitorul este un cald curent
Cu iubire în gând am venit
Voi fi mereu un suflet prezent

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-atâta viaţă-n cimitir...

E-atâta viaţă-n cimitir, rămasă netrăită,
‎Atâta dor, visări, iubiri sub glia-nţelenită,
‎Ce-au fost curmate timpuriu, ori după lungi coşmaruri,
Scurtate-au fost şi dulci plăceri şi nesfârşite-amaruri‎.

‎Atâtea ţeluri cu cei duşi pe veci sunt îngropate,
Sub lespezi grele zac virtuţi ce-au fost mult lăudate,
Ambiţii, titluri, vanităţi, însemnele-nălţării,
Pe piatră-nscrise-ar vrea a fi o piedică uitării.

Atâta farmec risipit în clipele sublime
E îngropat şi e-nghiţit în lut în adâncime...
‎S-au stins invidii, neiertări şi fapte necinstite,
Prin praful vremii s-au pierdut blestemele rostite.

‎Ei au păşit-naintea ta în lumea de tăcere
Şi cât de multe ar schimba de le-ar mai sta-n putere!
Dar nu mai pot, s-au adâncit în somnul de sub glie
Şi-aşteaptă-a Judecăţii zi când morţii o să-nvie.

Tu eşti în viaţă, ce-ţi doreşti, la ce-ţi opresti privirea?
Spre ce te-ndrepţi şi unde cauţi să-ţi afli împlinirea?
De eşti un fiu risipitor... te du prin cimitire
Ca să nu uiţi: cândva şi tu vei fi doar amintire!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (4 octombrie 2019)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!