Sonetul zânuţei mele

Am să vă spun povestea unei zâne
pe care am ţinut-o pe genunchi
în ani cam cât la mână un mănunchi
aş face-acum din degete bătrâne.

Era zânuţa mea, era cea mare,
era prinţesa, prima dintre fete,
frumoasa ce voia să se desfete
cu o poveste seara, la culcare.

-Deschide gura, mergem la Zânuţă!
-Dar numai dacă mergem cu maşina!
-Vom merge cu ce ai tu în mânuţă!

La început, era doar cu tetina,
apoi a fost păpuşa cea drăguţă,
dar le schimba zânuţa mea Corina.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Să mergem pe-alte ţărmuri, împreună,
să nu lăsăm nimic să ne despartă,
să fie între noi doar voie bună,
să mergem, la sfârşit, pe-aceeaşi poartă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătorească

M-am tot gândit: "S-o spun sau să n-o spun?"
şi-apoi mi-am zis: "De-o fi să-mi dea crezare,
momentul ăsta cred că-i cel mai bun
de spus povestea mea de vânătoare".

Şi-am să v-o spun, că-ntâi april e-o zi
în care vânătorii şi pescarii
au concurenţă mare şi ar fi
chiar culmea să-i învingă "adversarii".

Povestea mea e simplă şi mă jur
pe toate raţele atunci vânate,
că tot ce-a fost (cu nimeni prinprejur)
nu-i doar un banc (din cele-adevărate).

Eram cu puşca, seara, la vânat,
când a venit direct spre mine-o raţă
pe care-am doborât-o de îndat'
ce am văzut-o, brusc, ieşind din ceaţă.

Dar – ce credeţi? – mai vine una... poc!...
şi încă una... poc!... şi cade-n apă...
se-ngroaşă gluma, trag, nu stau deloc,
de mă-ntrebam: "În sac, or să încapă?"

-Dar, bine-bine – mă veţi întreba –
îţi mai lăsau şi ele un răstimp
să schimbi cartuşe, arma a-ncărca?
-Păi ce, de asta mai aveam eu timp?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergem la culcare

Mergem la culcare fără bilanţuri
ci doar împlinim un ritm biologic şi-un banal cotidian
nu ne întrebăm dacă am înseninat deznădejdea
din sufletul celor ce le-a fost dăruit mai puţin.
Spălaţi în durere şi-n aspre lipsuri
se tânguie ai noştri semeni anonimi
ştim doar să clamăm pietatea şi bunătatea
dar trăim pentru ego-ul ce latră-n pustiu.
Zdrenţuiţi de nevoi şi de ziduri amare
cei mulţi nici soarele nu-l mai zăresc prin glodul hulpav
de ne este bine şi cald adunăm risipiri şi minciuni veştede
măsurăm timpul prin nepăsare, răutate, năruire şi tern.

poezie de Limona Rusu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă duc seara la culcare

Când mă duc seara la culcare
Îmi pun o mână sub obraz,
Mă gândesc la fiecare...
Dar cine s-a gândit la mine azi?

Şi îmi las gândul trist să plece
În locurile-n care n-am ajuns,
Şi lacrimile încep să mă încerce...
Dorul de tine m-a străpuns.

Din drumul lui mereu se-ntoarce,
Îl rog în noapte să dispară,
Dar nu vrea să mă lase-n pace
Şi amintirea-ţi începe să mă doară.

Când mă duc seara la culcare...
Nu mai încerc să mă opun,
Las gândul ca să plece-n zare
Şi vorbe dulci, în vis, îţi spun!

poezie de Elena Bulancea (2015)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Digul

Marea loveşte digul pe care în seara aceea
n-am avut curajul să mergem până la capăt. Piatra udă
luneca şi, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram neatenţi,
ne puteam prăbuşi în apa ce fierbea dedesubt.
Dar am fost atenţi. Ca totdeauna. Atât de atenţi,
încât într-o zi vom renunţa să mai pătrundem pe dig.
Ne vom mulţumi să ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
şi îl vom uita în cele din urmă,
vom uita că-ntr-o seară eram poate hotărâţi să mergem la capăt.
Acum chiar dacă aş merge pe dig,
nu mai pot s-o fac decât singur. Pot aluneca
sau pot înainta curajos. E totuna.
Şi-aş vrea să uit în ce zi mă aflu, în ce an şi unde,
să ascult marea lovindu-se întruna de dig, să mă întreb
cine sunt, ce vârstă am şi ce caut aici.
Şi de ce m-am oprit în faţa acestui dig,
ca şi cum l-aş cunoaşte?

poezie celebră de Octavian Paler din Scrisori imaginare
Adăugat de Corina Avram
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi şti

Voi şti că vin la Tine, Doamne
Voi şti că eşti cu mine iar
Voi şti că Tu eşti cel ce-mi spune
O rugăciune este-un har.
Voi şti că n-ai plecat departe
Că numai eu nu Te-am văzut
De-atâta plâns şi întristare
Mi-a fost şi sufletul căzut.

Mă ia de mână, Doamne, acum
Să mergem amândoi pe drum
Mă ia de mână, nu mai sta
Ca să mă pui la dreapta Ta.

Să fiu cu Tine împreună
Şi să priveşti la chipul meu
Să-mi pui luceferii în mână
Şi dragostea de Dumnezeu.

Să Te cunosc cum nimeni alta
La umbra Ta să odihnesc
Să-Ţi spun apoi cutremurată
Isuse, Doamne, Te iubesc!...

poezie de Adriana Cristea (18 aprilie 2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziţa: Ei, Doamne! Ţato, parol, ştii că eşti curioasă! Ce, pentru comediile alea mergem noi? Mergem să mai vedem şi noi lumea. Ce, adică toţi câţi merg acolo înţeleg ceva, gândeşti? Merg numai aşa de un capriţ, de un pamplezir; de ce să nu mergem şi noi?

replică celebră din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul I, Scena 7, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce mai face Nero?
Maria: Câinele tău? Mult mai bine decât seara trecută. Poţi trece să-l iei acasă, în seara asta. Dar poznaşul meu?
Lucian: Rikky?! Foarte bine. S-a acomodat perfect la mine acasă; cred că-i place, se simte bine...
Maria: Trădătorul!
Lucian: S-a aşezat în lămâiul de la intrare, de pe hol şi a început să latre de mama focului, de i-a speriat pe toţi ziariştii în dimineaţa asta; se ţineau, bieţii, departe de garduri, fără a mai fi nevoie de jandarmi, gardieni sau poliţişti; Rikky era suficient...
Maria: Ca să vezi, ce figură! A avut ce învăţa de la câinii mei.
Lucian: Ţi-e dor de el, nu-i aşa? remarcă Lucian. Ai să-l vezi în curând.
Maria: Bine, aştept să mi-l aduci acasă, când vei veni să-l iei pe Nero. Acum trebuie să plec.
Lucian: Nu, stai puţin! Cum să pleci? Mergem împreună; te duc eu, cu maşina directorului, încă mai am cheile de la dânsul în buzunar, nu i le-am dat lui Rikky. Poate astfel scăpăm şi de body-guarzii aceia... Mai întâi trecem pe la mine pe acasă, apoi mergem direct la tine.
Maria: Bine, să mergem!
Lucian: Aşteaptă-mă numai puţin, te rog! Trebuie să pun cât de cât ordine pe aici, pe puntea principală, nu se poate să lăsăm totul vraişte!
Maria: Tu?! Tu să pui ordine?
Lucian: Cine altcineva?! Ceilalţi au plecat, iar roboţi încă n-avem... Dacă n-ar face nimeni ordine, ce-ar zice dom' profesor de dimineaţă, dacă ar găsi puntea principală în starea asta?
Maria: Da; dar de ce tu? Eşti comandantul misiunii, nu intră în atribuţiile tale!
Lucian: Aş... Lia... Mergem spre casă; dacă vrei, hai şi tu cu noi!
Lia: Nu, mulţumesc; n-aş vrea să vă deranjez. Mă descurc şi singură.
Lucian: Cum doreşti. Ne vedem mâine.
Lia: Desigur; mâine.
Maria: Pa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea unei Cenuşărese

"A fost odată", da, şi îmi plăcea!
Trăiam poveşti în marile castele
Sau prin păduri cu vrăjitori şi iele,
Iar viaţa o poveste îmi părea.

Eram cu o prinţesă uneori,
Şi, mult mai des, cu regii, cavalerii,
Dând dezlegare minţii şi puterii,
Doar binelui să-i fim apărători.

Eram copil, eram în lumea mea,
Credeam în feţi-frumoşii din poveste,
Dar totul a trecut şi, fără veste,
Am căpătat o eroină-a mea:

Cenuşăreasa ce-n al nopţii miez,
Temându-se de calda mea privire,
Cu inima bătându-i în neştire,
N-a vrut ca în poveste s-o urmez.

Eram acolo, însă n-au putut
Privirile-mi să îi găsească urmă.
A dispărut... şi uite-aşa se curmă
Povestea ce-am lăsat-o în trecut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul dintre cele mai aventuroase lucruri care ne-au mai rămas de făcut este să mergem la culcare. Pentru că nimeni nu se poate atinge de visele noastre.

citat din E.V. Lucas
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gura lumii slobodă

Acu', eu ce să zâc? – o să lansez
O carte de-o să zâcă lumea: -Îu!
Da ce-are, muică, ăsta, ce-i, botez?
Sau o lansa bărcuţe pe pârâu?
Da' câte-mpătureşte, c-are mii!!!
O fi vreuna să lanseze-n Jii,
Că ăsta e oltean d'ăl get-beget,
Lansează tot, nu ţâne la secret
Nici zaibăru' cu care s-a-nţărcat,
Nici prazu' tot pe care l-a mâncat,
Aşa că mergem toţi, ce-o fi o fi,
Că rar se fac asemenea... prostii!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamzela

- Preafrumoasă domnişoară,
Ochii tăi mă înfioară,
Iar privirea ta îmi face
Vorbele deloc dibace.
N-am la dragoste măsură,
Dar, pe-aproape, e-o trăsură
Care, numai cu doi cai,
Ar zbura cu noi în Rai.
Ce spui, dragă domnişoară,
Vrei să mergem astă seară
La un tur de Paradis?
- Vai, musiu, nu m-am decis,
Dar aş vrea cu tine-n Rai
Dacă ai destui parai
Şi promit, fiind eu doamnă,
Că ţi-i termin până-n toamnă.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iubire

O poveste aş dori să-ţi spun
o poveste frumoasă, de-adormit copiii,
fără Feţi-Frunoşi şi Zmei,
ci o poveste simplă de iubire.

Sunt poveşti ce le-am uitat de mult,
altele nu se pot spune,
poveşti fără sfârşit şi început,
iubirea, doar iubire şi iubire.

Dragostea cu miros de fân
Când mugurul dădea în floare,
am să-ţi spun de ce a plâns
în povestea cu foi albe.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul trecerii prin lume

Cine suntem şi unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim,
Dar nu putem ca să pricepem
Al veţii sens ce ni-l urzim...

Ce e lumea nu-nţelegem,
Nici pe Pământ cum răsărim,
Cine suntem şi unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim.

Noi suntem tentaţi să credem
Că-n acest loc doar poposim,
Apoi spre viitor să trecem
Luaţi în zbor... de Heruvim.

Cine suntem şi unde mergem?

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngenunchiat...

... mă rog vieţii în genunchi
să-mi scurgă pe piept dintre lacrimi, pe trunchi,
din ploaia de timp ce spală vecie,
mă rog în genunchi fericirea să-nvie.
... tot pleacă învieri, depărtându-se Paşte
din miei, sacrificiu făcuţi a se naşte
chiar rugi de se îngână-n prieri din rărunchi,
de-o lume ce merge prin viaţă în genunchi.
... se strâng câmpuri, pline de grâu, în mănunchi,
să scoale din foamea de-o lume, în genunchi
târând brazde, arate pe chip împietrite,
rigole săpând veşnicii nesfârşite.
... mă rog omenirea să nască noi prunci
din mările înalte în abis, nori adânci,
cerşind, ei la rând, pe-un covor de genunchi,
că timp eu n-o s-am, de sortitul... de junghi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bâlciul

Mă ia de mână copilăria
Şi zice:
-Hai să mergem până
La bâlciul albastru din cer!
-N-am cu ce!-îi răspund-
Nu mai am decât
O lacrimă, un surâs
Şi um dinte de aruncat
Peste casă...
-Şi totuşi, hai să mergem
Până în văzduh,
Să ne dăm de-a dura
Pe toboganul norilor
Până într-o altă zi...
-N-am cu ce! - îi strig
Tu nu vezi cât
De departe şi de târziu
Am învăţat să visez?
Tu nu vezi că eu zbor
Altfel - pe dinăuntru!

poezie de Daniel Zaharia
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Re-boot

E un program, nu prea mai merge
Şi, poate, se rezolvă c-un restart,
Căci o bootare-i început, e start,
Iar dacă nu va merge, îl voi şterge.

Sistemul a pornit de-acum o viaţă,
Programul... mai târziu s-a încărcat,
Şi-a fost frumos, a fost cum am visat,
Cu soare, câţiva nori, puţină ceaţă,

Dar, pe total, a fost o bucurie
Şi sper să meargă, trebuie-ncercat,
Căci să îl şterg ar fi o nebunie.

Voi încerca, sistemul meu să fie
Aşa cum eu mă ştiu de altădat',
Căci e iubirea ce am de salvat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultimii cinci ani este anormal să mergem cu maşinile şi cu transportul în comun care mergem.

perlă de Marian Vanghelie
Adăugat de Carmen Sisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Auschwitz

Furia,
incisivă ca o cange,
pune stăpânire pe mine.
Zilnic,
fiecare nazist,
ia, la ora 8:00 A. M., un copil
şi îl prăjeşte pentru micul dejun
la tigaie.

Iar moartea, obişnuită cu aş ceva, priveşte impasibilă
şi îşi curăţa mizeria de sub unghii.

Omul este esenţa răutăţii,
spun asta în gura mare.
Omul este o buruiană
care trebuie arsă,
spun asta în gura mare.
Omul
este o pasăre plină de mâl,
spun asta în gura mare.

Iar moartea, obişnuită cu aş ceva, priveşte impasibilă
şi se scarpină în cur.

Omul cu degete roze la picioare,
cu uimitoarele lui degete de la mâini
nu este un templu,
ci o magherniţă,
spun asta în gura mare.
Fie ca omul să nu mai ridice niciodată ceaşca lui de ceai.
Fie ca omul să nu mai scrie niciodată o carte.
Fie ca omul să nu-şi mai încalţe niciodată pantofii.
Fie ca omul să nu-şi mai poată ridica niciodată privirea
într-o noapte blândă de iulie.
Niciodată. Niciodată. Niciodată. Niciodată. Niciodată.
Rostesc aceste lucruri în gura mare.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că fericirea personală nu are legatură cu omul de lângă tine. La Judecata de Apoi nu mergem "de mână", ci absolut singuri, şi dăm socoteală pentru cât am fost de fericiţi noi înşine. Cât am făcut noi pentru noi.

Dorina Chiriac în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!