Vis viu

Era pustiu... şi rece... şi noian
De gânduri, adâncite în Înalt...
Un Dor nespus stătea-ntr-un colţ de lume,
Simţindu-mi neputinţa, pierdută în neant...

Cu-o lacrimă fierbinte, căzută fără greş,
Când Soarele se-alintă domol, în asfinţit,
În inima mea frântă, ce nu mai avea "cash",
Trezi, cântându-mi dulce, un VIS abia şoptit.

Atunci, ca niciodată, lăsai cel bob de Soare
Să-mi mângâie Lumina, ce-abia mai pâlpâia.
Mirajul ne cuprinse, arzând în vâlvătaie
Şi-n mariajul mistic, cu el, în zbor ne lua.

Ce dulce ameţeală! Ce contopire sfântă!
Când, fără de atingeri, privindu-ne, pierduţi,
Aflarăm ce-i IUBIREA şi, fără de osândă,
În mistuiri de flăcări, trecurăm peste punţi.

De-atunci, ne-aduce-aminte Lumina ce cuprinde
Şi-al lui, şi al meu suflet, de viaţă chinuit,
Că-n lumea asta mare, plină de mii cuvinte,
IUBIRE eşti cu totul, atunci când eşti iubit.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis viu

Era pustiu... şi rece... şi noian
de gânduri, adâncite în Înalt...
Un Dor nespus stătea-ntr-un colţ de lume,
simţindu-mi neputinţa pierdută în neant...

C-o lacrimă fierbinte, căzută fără greş,
când Soarele se-alintă domol, în asfinţit,
în inima mea frântă, ce nu mai avea "cash",
trezi, cântându-mi dulce, un VIS abia şoptit.

Atunci, ca niciodată, lăsai cel bob de Soare
să-mi mângâie Lumina ce-abia mai pâlpâia.
Mirajul ne cuprinse, arzând în vâlvătaie
şi-n mariajul mistic, cu el în zbor ne lua.

Ce dulce ameţeală! Ce contopire sfântă,
când, fără de atingeri, privindu-ne pierduţi,
aflarăm ce-i IUBIREA şi, fără de osândă,
în mistuiri de flăcări, trecurăm peste punţi.

De-atunci, ne-aduce-aminte Lumina ce cuprinde
şi-al lui, şi al meu suflet, de viaţă chinuit,
că-n lumea asta mare, plină de mii cuvinte,
IUBIRE eşti cu totul, atunci când eşti iubit.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără de vis sau răsărit

Mi-e plină inima de NOI, din Răsărit în Răsărit,
altar în suflet ţi-am clădit din clipa-n care ne-am găsit.

Te-ai odihnit în el un timp- umblaseşi mii de vieţi hai-hui-
şi, când ţi-am crescut puteri noi, ai dispărut fără să-mi spui.

Apusul arde-n flăcări reci şi vântul şuier-a pustiu.
Te-ai rătăcit în negre nopţi şi-acum te simţi ca-ntr-un sicriu.

Nimic nu vezi, nimic n-auzi, ştii doar că nu ai niciun rost
şi nu-nţelegi ce s-a-ntâmplat, de ce e totu-atât de-anost...

Eşti vagabondul dintre lumi, cu suflet trist şi ponosit.
Degeaba plângi că ai greşit, când de IUBIRE ai fugit.

În cununie-nsingurat, acum mă strigi să fim iar DOI.
Nu pot, am obosit prea mult de a lupta ca-ntr-un război.

Nu mai găsesc puteri să-ţi spun cât TE IUBESC... cât TE-AM IUBIT...
Rămâi în lumea ta... sărac.. fără de Vis sau Răsărit...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce şi frumoasă afrodită

Eşti frumoasă când râzi din inimă,
dar şi când lacrimi îţi curg pe obraz.
Eşti frumoasă când ai încredere
că mâine poţi trece peste necaz.
Eşti frumoasă când păstrezi în suflet,
gândul care pe om îl înalţă.
Eşti frumoasă când mergi mai departe,
animată de-o nouă speranţă.
Eşti frumoasă când ştii să mă alinţi,
dar şi când mă iubeşti cum te iubesc.
Eşti frumoasă că ai bunătatea,
de a-i ierta pe cei care-ţi greşesc.
Eşti frumoasă pentru că simţi
şi speri, într-o viaţă fericită.
Tu eşti visul meu dintotdeauna,
dulce şi frumoasă afrodită.
Eşti fiinţa care iubeşte fără motiv,
fără încercări şi fără aşteptări.
Eşti fiinţa care-am vrut s-o întâlnesc,
pribeag fiind, pe-ale vieţii cărări.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e iubirea?

Ce e iubirea? De inima o cheamă.
Ce e iubirea? De lasă-n suflet rană.

Ce e iubirea? Când fără ea, degeaba mai trăim.
Ce e iubirea? De nimic pe lume, nu e mai sublim.

Ce e iubirea? Când o cunoşti
Şi simţi că eşti omul cel mai bogat din lume,
Ce e iubirea? Când te părăseşte şi rămâi buimac.

Ce e iubirea? De toţi îi cântăm, scriem şi vibrăm.
Ce e iubirea? Atunci când o trădăm.

Ce e iubirea? Atunci când nu o cunoşti.
Ce e iubirea? Pentru cei răi şi proşti.

Ce e iubirea? Când te părăseşte
Şi totul în viaţă, ţi se prăbuşeşte.

Ce e iubirea? Când din ateu, devii un credincios.
Ce e iubirea? Pentru tirani şi ticăloşi.

Ce e iubirea? De n-ar fi Dumnezeu
Şi în iertare, nu încercăm să credem mereu.

Ce e iubirea? De inima mereu o cheamă,
Ce e iubirea? Când mai toţi, de la ea, avem o rană.

Ce e iubirea? Când viaţa ne-o fericeşte un timp,
Apoi ne părăseşte căutând al destin.
Ce e iubirea? La care atâta râvnim.

poezie de Valeria Mahok (10 august 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce şi frumoasă Afrodita

Eşti frumoasă când râzi din inimă,
dar şi când lacrimi îţi curg pe obraz.
Eşti frumoasă când ai încredere,
că mâine poţi trece peste necaz.
Eşti frumoasă când păstrezi în suflet,
gândul care pe om îl înalţă.
Eşti frumoasă când mergi mai departe,
animată de-o nouă speranţă.
Eşti frumoasă când ştii să mă alinţi,
dar şi când mă iubeşti cum te iubesc.
Eşti frumoasă când ai bunătatea,
de a-i ierta pe cei care-ţi greşesc.
Eşti frumoasă pentru că simţi şi speri,
că vei învinge ispita,
Eşti visul meu dintotdeauna,
dulce şi frumoasă Afrodita.
Eşti zeiţa care dăruieşte
fără încercări, fără aşteptări.
Eşti fata care-am vrut s-o întâlnesc,
pribeag fiind, pe-ale vieţii cărări.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete lumină

Eram cândva o minge de magică lumină
Ce-a coborât din ceruri să prindă chip de lut
Şi ne unea un suflet şi-o muzică divină
Dar când ne-am prăbuşit nu ne-am recunoscut.

Şi-am rătăcit în lume cu suflet jumătate
Tot căutând lumina să ne putem uni
Tu l-ai urmat pe soare eu am rămas în noapte
Şi-atâta timp pierdurăm fără a ne-ntâlni.

Am răsărit departe-n grădina neştiută
Când tu desfăşurai pe cer aripi de vise
Tu căutai iubirea, eu am rămas pierdută
Luptându-mă cu lacrimi şi gânduri interzise.

Dar ţi-ai întors privirea şi m-ai zărit plângând
La margine de viaţă fără să am vreo vină
Când ochii se-ntâlniră ne-am pomenit cântând
Aceeaşi melodie de suflete lumină.

Poate că-n astă viaţă timpul ne presează
Şi că lumina noastră-i aproape a se stinge
Dar mi-ai jurat în versuri că-n viaţa ce urmează
Mă vei găsi îndată şi dragostea va-nvinge!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce povară ...

Iubirea e visul ce ţi-e hărăzit,-
Te leagănă-n braţe în cântec şoptit.
Iubirea e soare trimis pe pământ,
În sufletu-ţi arde purtată de-avânt.
Ca-ntre nicovală şi crudul ciocan,
Aprinsă-i ca lava arzând sub vulcan.
Iubirea urneşte şi munţii cu stânci.
Nu e o nălucă, nici basm pentru ţânci.
Iubirea e spadă, iubirea e scut
Răneşte fatală la modul acut.
O! Dulce povară, din miere şi-amar,
Te pune în lanţuri când nici n-ai habar.
Iubirea e cântec, iubirea e dans,-
Să fie pereche pluteşte-n balans.
Iubirea e floare, iubirea e spin,
E viaţă iubirea, trăieşte-o din plin!
Iubirea e stâncă în crucea urgiei
O cântă adesea poeţii-elegiei.
Iubirea e mare, iubirea-i ocean,
A inimii undă ce nu curge-n van.
Iubirea e sânge fierbinte prin vene,
Alungă şi tihna şi somnul din gene.
Iubirea e fugă, iubirea-i popas.
De-ţi tragi răsuflarea, îşi ia bun rămas.
Iubirea e cerul, iubirea e stea
Şi plină, ca luna, e inima mea.
Iubirea e arcul, iubirea-i săgeată
Ce are ca ţintă inima mea toată.
Iubirea-i balsamul atât cât eşti viu.
Nu-i Fata Morgana dansând în pustiu.
Iubirea e gândul, iubirea-i ideea.
De vreţi vinovatul, îl ştie femeia...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea – lumina mea albastră

Cu ce lumină-albastră cerul tău –
Cer presărat, intens, cu praf de stea –
Lin înveleşte-n doruri lutul meu
Ce-i rece şi sleit, iubirea mea.

Sclipesc în noaptea rece ochii tăi
Cu dulce şi aprins aleanul lor –
Stârnind în mine flăcări-vâlvătăi,
Ce fac să simt că sunt nemuritor.

Tu nici nu ştii, măcar, azurul meu,
Cum te privesc – şi obraznic şi curat..
Ce dulce paradox e-n mersul tău –
Lasciv şi inocent e, totodat'!

Când mă săruţi, gingaş, adeseori,
Cu buze moi, arzând catifelat,
Tu mă reînvii, fără să mă omori –
E-un simţământ neînţeles, ciudat.

Cum se revarsă-n noapte ploi de stele –
Din cerul de catran, cum se desprind!
Dar cea mai arzătoare dintre ele –
Eşti tu, iubito-n braţe când te prind.

Când trupurile noastre se despart,
E un dezastru în fiinţa mea –
De, parcă, ceru-ntregii lumi s-a spart
Şi mi-a căzut în cap un ciob de stea!

Atunci, buimac, privesc plecarea ta,
Printre copacii-abia îmbobociţi
Şi sunt cuprins de-o disperare grea –
Căci ani şi oameni ne ţin despărţiţi.

Deci, ce eşti tu? Lumina mea albastră!
Ce-mi curgi fierbinte-n sângele-ngroşat
Şi-mi luminează-a ochilor fereastră
Cu cer albastru – când nu e înstelat.

Iar gândurile tale trec prin mine –
Adesea pleacă, dar mai des rămân...
Şi –ntinerit, simt când îţi este bine –
Când nu ţi-e bine – mă simt trist, bătrân.

Iubirea mea, lumina mea albastră –
Noi, împreună, n-o să adăstăm...
Dar, undeva, unită-i soarta noastră
Şi nu ni-i interzis ca să visăm...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

vedeam lămurit umbrele nopţii printre scaieţi,
plouase zdravăn şi în umezeala călduţă greierii se întreceau
să nu cânte, puneam mâna pe tine, juram ca pe
cei din familie,
nimic nu mă împiedica să-mi doresc moartea,
deşi încărcătura ei spirituală
îmi lua tot cheful,
iubirea peste care se-auzeau ultimele lopeţi de ţărână.

marea,
azi, nu se îndepărtează din camera mea
pot ieşi
pe acoperişul vecin,
cerul pare o geografie confuză de parcă
Dumnezeu s-ar fi răzgândit înainte de Cartea Genezei.

pentru că tu mă faci genial şi iubirea ta
scoate tot ce-i mai frumos din mine fără să pretindă nimic,
pentru că m-aş simţi inutil dacă lacrimile tale
nu ar cădea pe umărul meu şi carnea dulce
de om n-ar sfârâi în interiorul conştiinţei, unde ceva
spiritual nu s-ar trezi să-mi spună că ocaziile se răzbună,
dar în cazul tău reprezintă felul în care fiinţa umană încearcă să treacă,

pentru că nimic fără Dumnezeu înseamnă nimic fără iubire,
iar nimic fără iubire înseamnă nimic fără tine şi pentru că
atunci când fizic suferinţa depăşeşte speranţa de viaţă primită
la naştere, când am început să căutăm tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte,

pentru că toate aceste lucruri înseamnă de fapt
un întreg pe care nu-l poţi împărţi fără să inventezi
alte lumi,
iată de ce eşti singura în stare să spere,
să nu se laude, să sufere totul, să ierte în felul naturii noastre divine,
care de mii de ani lasă lumea mai bună...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de diamant

Inimă de diamant, apărută din neant
plină eşti de strălucire! Inimă, îmi eşti iubire!

Inimă de diamant, rană dulce din neant,
plină eşti de bunătate! Inimă, îmi eşti dreptate!

Inimă de diamant, în arome de Levant
fie-ţi cântecele line, revărsate peste mine!

Nu sunt inimă de piatră! Te iubesc cum niciodată
N-am iubit o inimioară, diamant de primăvară!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt

ceafa pârjolită de soare se frânge sub sloiul de gheaţă al spaimei
dacă eu mă tem şi ei se tem de mine.
nu pentru că aş fi eu mai bun
nu pentru că aş fi eu mai puternic
ci doar pentru faptul că iubesc
şi ştiu că iubirea doare
lumea fuge de iubire şi se mulţumeşte cu surogate
da, nu e uşor să iubeşti sau să fii iubit
mai ales atunci când te arunci cu toată fiinţa
împrăştiindu-te-n bucăţi
ce cad şi se usucă.
nedorite.
dacă toată lumea ar putea fi doar iubire şi iertare
atunci răul s-ar strânge în hăuri
în hrube, în deşert
fugind fără să înţeleagă ce-l mână
iubirea e o rană ce nu se vindecă, o porţi ca pe-o plagă
la vedere căci nu poţi s-o ascunzi
ea se revarsă ca lumina, îmbrăcându-te
dar cine mai are nevoie de un suflet împlinit
când totul în jur se năruie?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti primăvara mea

Tu eşti primăvara mea,
Emoţiile mele înfloresc,
Când sunt cu tine iubirea mea.
Tot ce simt este firesc
Eşti dulce ca o bezea,
Tu eşti toată lumea mea!

Sunt îndrăgostită lulea
Fără tine nu aş mai putea
Ori de câte ori te văd inima-mi tresaltă
Simt o grămadă de fiori deodată.

Nu uita, scumpa mea iubire
Că tu eşti totul pentru mine
Fără tine nu vreau să trăiesc
Şi momentul de faţă să rămână amintire.

poezie de Petruş Ida-Andreea (1 februarie 2022)
Adăugat de Petruş Ida-Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti lângă mine

Eşti lângă mine atunci când eu mă simt pierdută
Eşti lângă mine atunci şi asta mă ajută
Eşti lângă mine atunci când plouă şi când ninge
Eşti lângă mine atunci când dorul mă învinge
Eşti lângă mine atunci când rana rău mă doare
Eşti lângă mine atunci când caut alinare
Eşti lângă mine atunci, ca îngerul ceresc
Şi mă veghezi mereu, mă-nveţi cum să iubesc.

poezie de Angela Guo, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când întâlneşti o pasăre albastră

Când întâlneşti o pasăre albastră,
ascultă sfatul ei.
Priveşte florile din glastră,
şi-n sobă, focul cu scântei.
Pasărea albastră-ţi spune:
păstrează-ţi lacrimile.
Vor veni şi vremuri bune
şi-ţi vor şterge patimile.
Glasul ei îţi va mai spune,
că soarele va răsări,
doar când luna va apune
şi oamenii se vor trezi.
Cu patimă, ea îţi mai spune
că întoarcerea la rădăcini,
de unde eşti plecat în lume,
te bucură, nu mai suspini.
Asta doar în lumea vie,
că în lumea împietrită,
zborul tău din colivie
nu este o reuşită.
Ascultă sunetul, vezi lumina
şi-n viaţă, drumul e deschis.
Soarele va lumina grădina
şi vei trăi ca-n Paradis.
Ascultând pasărea albastră
vei deveni mai înţelept.
Vei înţelege lumea noastră.
Asta de la tine-aştept.

poezie de Dumitru Delcă (16 iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul s-ar sfârşi!

Lumina dragostei e una
Seamănă cu lumina din cer
Păsările sunt nepieritoare în zborul lor
E viaţă tot ce nu vezi se amestecă
Cu soarele cu ochii nostri
de cireş nu trece o sclipire printr-o clipă
Bogaţi am fi, săraci bogăţiei fără iubire
Totul s-ar sfârşi!
Comete ceruri, veşnicie şi lumea ar tembeliza
Aplauze şi frigul s-ar topi în asfinţit
Ierni şi primăveri ar fi talaze
O ploaie a verii fără răsărit
P. S. Am scris aceste poezii cu inima.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

"Isus este iubire."
(Goethe)

Fără de tine orişicare
Osteneşte în zadar
N-are bucuria vieţii,
Nu-i frumos, este murdar.

Cine te simte, îţi ridică
Templu zilnic, tot mereu
Nu mai simte osteneala,
Nu mai simte o dată greu.

Cine te simte şi devine,
Astă lume un poet
Cin' te simte, fredonează
Zi de zi dulce sunet.

Chipul tău iubire sfântă,
Pururi este luminat
Bunătatea ta străluce
Mai dulce şi mai curat.

Boala ta e boală sfântă,
Doar tu eşti bogată-n miere
Nu cunoşti vreo depărtare,
Nu ai aceste bariere.

Zi de zi tu eşti aproape
Scumpă şi trandafirie
Fără tine întreaga viaţă
Este searbădă, pustie.

Zi de zi eşti mai frumoasă,
Niciodată cu tristeţe
Faţa ta întrece-n lume
Orişicare frumuseţe.

Dintre lucrurile lumii
Pururi eşti cea mai de preţ
Şi-n anii de copilărie
Şi în seri pline-n nămeţi.

Glasul pururea ţi-e dulce,
Ochii tăi făr' nici o ură
Mai de preţ în astă lume
Chiar un strop, o picătură.

Ca zi zorii dimineţii
Îţi e privirea mai senină
Zările tale mai dragi,
Mai măreţe şi-n lumină.

Făr' de tine bucuria
Din viaţă ea dispare
Cerul nu-i senin vreodată
Se întunecă în zare.

Lumea întreagă-i mohorâtă,
Făr' de tine doar în chin
Chiar şi mierea fără tine
E simţită doar pelin.

Doar prin tine se clădeşte
Orişicare viitor
Doar prin tine orişicare
Devine un visător.

Orişice-ar veni pe lume,
Orişice s-ar întâmpla
Tu rămâi la fel de dulce,
Mila o vei contempla.

Anii tăi pururea tineri
Vor rămâne-n orice prag
Chipul tău iubire sfântă
Pururea rămâne drag.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

Femeie, eşti o lacrimă pe geana zării,
În sufletul copiilor eşti o scânteie;
Tu ai în inimă luminile visării,
Când tot asculţi o-ncântătoare melopee.

Eşti raza lucitoare ce ne luminează
Şi inima şi sufletul arzând de dor...
Când versurile toate-n mintea ta vibrează,
Spre tine se îndreaptă scumpul tău odor.

Eşti mamă bună şi soţie iubitoare,
Tu te îndrepţi întotdeauna spre credinţă,
Alături de familia ta eşti răbdătoare
Şi inima ţi-e plină de bunăvoinţă.

Femeie, eşti născută din iubire mare
Şi ai tăi dragi părinţi în braţe te-au purtat,
Iar sufletul ţi-e plin de binecuvântare,
Că şi copiii de speranţă n-au uitat.

Eşti floare simţitoare şi înmiresmată,
Te mlădiezi în adierea vântului
Şi te înalţi spre soare ca o nestemată,
Când vezi verdeaţa ierbii şi-a pământului.

Tu te îmbraci, mereu, în haina-nţelepciunii...
Eşti minunată-n colţul tău de verde rai;
Când te apleci spre frumuseţea rugăciunii,
În suflet dragostea pentru copii o ai.

Femeie, în această viaţă eşti Lumină
Iar inima de binecuvântare-i plină...

poezie de Bombonica Curelciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire totală

Când nu mai e dorinţa, în sine, egoistă
Şi nici privitul scoarţei în sclipire,
Atunci, târziu, doar dragoste există
Într-un profund... esenţă de iubire.

Când nu mai ai nevoie în spusul de cuvinte
Şi doare un celălalt, lovit, în depărtare,
Atunci e amorul aburul fierbinte,
Ce umple piept, iubind pe cel ce-l doare.

Când nu mai vezi că eşti, nu mai exişti
Decât să fii întruparea altui gând,
Atunci în dăruit şi Universu' îl mişti
Şi-iubirii îi eşti îngerul... se pogorând.

Când nu mai ai nimic, nici trup să dărui
Şi suflet, dintr-un gram, eşti un halou,
Numai atunci, îndrăgostit să stărui
Să ceri iubirea, ce doar tu o strigi, ecou!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!