Vis viu
Era pustiu... și rece... și noian
de gânduri, adâncite în Înalt...
Un Dor nespus stătea-ntr-un colț de lume,
simțindu-mi neputința pierdută în neant...
C-o lacrimă fierbinte, căzută fără greș,
când Soarele se-alintă domol, în asfințit,
în inima mea frântă, ce nu mai avea "cash",
trezi, cântându-mi dulce, un VIS abia șoptit.
Atunci, ca niciodată, lăsai cel bob de Soare
să-mi mângâie Lumina ce-abia mai pâlpâia.
Mirajul ne cuprinse, arzând în vâlvătaie
și-n mariajul mistic, cu el în zbor ne lua.
Ce dulce amețeală! Ce contopire sfântă,
când, fără de atingeri, privindu-ne pierduți,
aflarăm ce-i IUBIREA și, fără de osândă,
în mistuiri de flăcări, trecurăm peste punți.
De-atunci, ne-aduce-aminte Lumina ce cuprinde
și-al lui, și al meu suflet, de viață chinuit,
că-n lumea asta mare, plină de mii cuvinte,
IUBIRE ești cu totul, atunci când ești iubit.
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.