Comori

Doi ani, am risipit, zi după zi,
IUBIRE-n viaţă, vis şi poezii,
şi m-am plimbat, în zorile albastre,
cu gândurile întâmplării noastre.

Prin amintirile demult uitate,
am colindat plângând, pe înserate,
sorbind un ceai călduţ, de portocale,
cu muza dragă, ce-mi ieşise-n în cale.

Din goana lumii vrând să dezertez,
am aşternut în versuri al meu crez,
dar sufletu-mi şoptea, cam prea târziu,
c-a obosit, că este încă viu.

Prea credincios, păstrase bucuria
ce îmi fusese toată bogăţia,
iar visele-i stăteau cuminţi, la pândă,
să îmi hrănească inima flămândă
de mângâiere şi Lumină Lină,
după o viaţă cruntă şi haină.

L-am ascultat şi rău deloc nu-mi pare!
Îl odihnesc... şi-acum nu îl mai doare
nimic din ceea ce nu înţeleg.
Şi nu mai vreau vreodată să aleg
Tristeţea, ce ne-mpinge către Moarte,
făcându-i Întunericului parte.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea repede

Zboară clipele-n vânt una câte una,
La rând, pierzându-se-n uitate zări,
Prea repede la asfinţit răsare luna,
Prea-n grabă apune soarele în mări.

Prea repede s-a risipit copilăria,
Iar tinereţea parcă a trecut acum,
Prea lungă-i, Doamne, veşnicia,
Pentru o viaţă ce trece ca un fum.

Prea repede trec zilele cu soare,
Iar nopţile albastre nu-mi ajung,
Prea scurtă mi se pare bucuria,
Pentr-un infern atât de lung.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

La margine de mine, la margine de dor,
pe margine de vise din margine de nor,
îmi mărginesc voinţa, îmi mărginesc puterea,
îmi mărginesc răbdarea ce mi-a mărginit vremea.

Din miez de amăgire din mijlocul furtunii,
din miez de viaţă fadă din crezul stins al lumii,
îmi rămân părticele, îmi rămân picături,
îmi rămân zile scurte şi câteva frânturi
de soartă împărţite-ciuntite amintiri-
ce-mi sapă, zi şi noapte, obosite priviri.
Nimic nu îmi mai place, nimic nu-mi mai doresc,
doar liniştea-mbrăca-voi, cât mai am să trăiesc.

Mă-ntorc plângând la mine, mă caut, în sfârşit,
m-am tot strigat o viaţă, dar nu m-am auzit...
Într-un târziu mă aflu, dar nu mai sunt tumult
şi-acum, când pot s-aud, nu mai am ce s-ascult...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu...

Nu încerc nimic din ce nu-mi stă în fire,
Nu încerc deloc să nu am remuşcare,
Dar încerca-voi totul doar pentru iubire,
Cu riscul de-a avea a morţii sărutare!...

Poate-mi vor spune unii că prea le înfloresc,
Nici cotul nu mă doare că-n versuri e admis,
Contează că am gândul la ceea ce iubesc
Şi ştiu eu diferenţa dintre real şi vis...

Să zicem că un lucru noi l-am clarificat
Şi nu mă-ntreabă nimeni ce, cum şi cât ador,
La sentimentul ăsta ce l-am zeificat
Eu am să-l ţin în viaţă şi după ce-am să mor!...

Din toată modestia, iubire, tu-mi oferi
O altă primăvară din multe primăveri!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (12 martie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!

Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiţi,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!

Stii....?

Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopţile şi visele, dimineţile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele şi lacrimile!

Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar şi binele!
Şi... şi nu ştiu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!

Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viaţă,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!

Mi-e teamă să nu mă pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Şi totuşi mă bântuie un gând!

Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viaţă?
Dintr-o altă lume?

Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Şi sună a gol dintr-un....
Prea plin!

Şi totuşi nu-i un vis,
Şi totuşi suntem Noi!

Şi totuşi mă doare vina...!
Vina de a te iubi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mă doare, dulce, Dorul cuibărit
în sufletu-mi, de viaţă ostenit...
Durerea lui mă mângâie duios,
ca pe-un copil, de mamă adormit...

Cobor în mine, s-aflu cu uimire,
ce şoaptă către tine m-a mânat,
când, negândind decât la mărginire,
nu mai visam nimic, cu-adevărat.

Acuma ştiu prea bine din ce zbor
mi te-amintesc, când plâng, privind... un nor...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-a obosit existenţa asta,
Atât de mult, atât de adânc,
De mă bagă-n mormânt!
Mă seacă, mă usucă!
Şi mă tot aruncă,
Ba-n cer, ba-n pământ!

Şi-ntre timp m-am trezit,
Cu tine-n gând, în lacrimă!
Te caut prin visuri, prin viaţă,
Pe-o alee, pe străzi, prin timp,
Şi... nimic!

Poate-i un zid între Noi!
Sau poate nici nu mai suntem!
Poate-i blestem!
Sau rătăcim chiar prin Noi!
Poate ne-am depărtat prea mult,
Şi-acum prea târziu!
Poate trecerea în nefiinţă,
Poate... o clipă!
O clipă cât o viaţă!

Sau poate-ntr-o... dimineaţă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Les adieux

Cu inima de foc şi pară,
am mai scăzut încă o vară.
Să scrii nu e deloc uşor
când eşti un simplu muritor.

Azi divorţez de poezie
şi tot ce-nseamnă fantezie.
Cât timp mă-nvârt în vas de lut,
îmi iau realul, azimut.

Las sufletu-mi să se-odihnească
în liniştea mea pământească,
spre stele nu mai vreau să zbor
sau să mă odihnesc pe-un nor.

Rămâneţi vii în amintire
voi, ce mi-aţi dăruit IUBIRE.
Scânteii voastre de Divin
zâmbesc cu drag şi mă închin...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n stoc

Am adunat din vieţi întregi,
IUBIRE-n vise netrăite
Şi-acum, tu sufletu-mi dezlegi
În vers de şoapte, viu grăite.

Un zâmbet ca raza de Soare,
Ce mângâie plecarea Lunii,
Ne şterge lacrimile-amare,
Plânse din adâncimea runii.

Din întunericul uitării,
Tu m-ai furat şi-ai îndrăznit
Să mă iubeşti... cum valul mării,
Sărută ţărm, în asfinţit...

Stoc infinit de prea IUBIRE,
Avem în clipa inimii...
Ne vom lăsa dulcea simţire
Să ardă-n miezul patimii...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşafodul

rupt din soare, tăvălit prin glod
sufletul meu, vlăguit de viaţă
se întoarce înspre dimineaţă,
din exiluri îmbibate cu exod

ani la rând, l-am tot şi tot primit
totdeauna stam cu uşile deschise
ca venind să-mi tălmăcească nişte vise
care-n lipsa lui m-au prididit

ani la rând, demers după demers
ultimatum după ultimatum-toate lui
să-mi răspundă categoric- încă cui
aparţine, şi prin care Univers

el râdea cum râde o fantomă
când o sperii cu lumini de Lună plină
şi cântare de cocoş din fund de splină
-singur mai perplex ca o protomă

şi-mi şoptea să mă feresc de piua
unde ape bat, aproape de departe
şi e dincolo de viaţă şi de moarte
şi de noaptea -altercaţie şi ziua

şi-mi spunea că-i scris demult în stele
că în clipă sorocită o să plece
părăsindu-şi lutul ăsta trist şi rece
luând cu sine numai gândurile mele...

... rupt din soare, tăvălit prin glod
chiar dacă sunt chip şi asemănare
parte voi avea ca fiecare
de acelas soi de eşafod...

poezie de Iurie Osoianu (24 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipire...

M-am risipit precum un ţărm în valul sidefiu,
Tu treci în umbra mea de jar, dar vai, e prea târziu.
Furtuni îmi ţes cărări de jad şi-n leagăn de argint
Mă pierd, alerg tăcut şi cad... şi braţele-mi întind...

Nimic nu-mi este cunoscut, în ceţuri rătăcesc,
Mă soarbe-n el un gol rotund... Aripi de vis îmi cresc!
Mă strigi, dar nu mai pot privi... privirile mă dor!
Pe alte căi îmi este dat să trec rătăcitor...

Acum sunt înger în apus... Demon n-a fost să fiu!
Tu m-ai gonit din iadul tău, acum e prea târziu...
Frenetic eu te-aş fi iubit, necuvincios de cast,
Dar sărutarea-ţi cu venin în suflet mi-a rămas.

Acum luminilor din jur, eu îngenunchi şi plâng,
Căci au ales din calea ta, să vreau, să pot să fug...
Din iadul tău nepieritor, să ştiu să evadez,
În alte lume să mă nasc, să am alt vis, alt crez.

Oh, demon, eu eram un mit, tu noapte de granit,
Dacă cu-adevărat ştiam, eu nu te-aş fi iubit...
Dar am crezut cuvinte dulci, atât de-nşelătoare
Şi prea târziu am înţeles că sufletul mă doare.

Himeră cu aripi de foc, te-ademenea tacit,
Eu poate n-am ştiut ca ea, iubite, să te mint...
Eu m-am pierdut în adevăr, iar tu în depărtare,
Sunt val îndepărtat de ţărm, lotcă pierind pe mare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taurul

E de Pamânt, ca semn zodiacal,
Şi-şi ţine-adânc picioarele în el,
Mulţi zic că are ochelari de cal,
Dar lui nu-i pasă de asta, defel.

E credincios Luminii răsădite
În inima cât pâine-ardelenească
Şi spune lumii, simplu, prin cuvinte,
Cât de frumos prea simte să trăiască.

Un pic prea arţăgos de multe ori,
Că-l doare nedreptatea risipită
De oameni care nu privesc spre nori
Să-şi taie-n curcubeie-a lor ispită.

Din cinste şi credinţă-şi face scut,
Luptând cu întuneric pân' la moarte
Şi, chiar dacă-n arenă a căzut,
Când se ridică, merge mai departe.

Când suliţe ce viaţa i le-nfige,
Să-l moară, că prea e neobosit,
În mari dureri, ar vrea şi el să strige,
Dar... plânge mut, în zâmbet învelit.

Şi când IUBIRE arde pân' la scrum,
Nedându-şi milă-n "rupt" de suferinţă,
Nicio furtună nu îi stă în drum,
Dăruind totul, cu întreaga-i Fiinţă...

Cine-l cunoaşte cu adevărat
Îl va păstra mereu în mintea sa
Şi-l va iubi cât timp îi este dat,
Nereuşind vreodată a-l uita...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţare şi dorinţă

Nu mai vreau ca să trăiesc în fum,
Vreau în viaţă să-mi aleg alt drum.
Nu mai vreau să rătăcesc în ceaţă,
Vreau să-mi construiesc o nouă viaţă.

Nu vreau să trăiesc doar în minciună,
Vreau adevărul să poarte o cunună.
Nu vreau ca întunericul să mă sperie,
Vreau să primesc lumină, puzderie.

Nu vreau să mă stăpânească plânsetul,
Vreau să-mi lumineze faţa, zâmbetul.
Nu vreau privirea să-mi fie-ntunecată,
O vreau senină, de grijile lumii scăpată.

Ajunge! De prea mult rău mi s-a scârbit.
Vreau binele să fie de toţi oamenii primit.
Vreau de-acuma un soare nou să răsară
Şi-n viaţa mea să fie veşnic primăvară!

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vârtej prea metaforic

Ne-am pierdut identitatea într-un val al nepăsării,
Unde zâmbetele triste cuceresc obrajii lumii,
Undeva, la o treime, piramidele uitării
Încă ne arată timpul când ne inventau străbunii

Evidenţa stă ascunsă sub un lacăt al tăcerii,
Fără copii după cheia ce deschide universul,
Au rămas prin constelaţii sub privirea omenirii,
Dar cum să ajungi la ele doar cu gândul sau cu mersul

Încă sunt oşteni ai vorbei, însă prea puţini se pare,
Ce îndreaptă câte-un deget către sursa de lumină,
Înspre ceruri ei arată că există o cărare
Către infinitul sacru şi culoarea lui divină

Dar în cruda realitate, drumul existenţei noastre,
Şovăie sub îndoiala unor lecţii prefăcute,
Care ne îndepărtează de esenţele albastre
Şi preschimbă adevărul în expresii surdo-mute

Între timp, dar ce e timpul? Noi vâslim în gol secunde
Printre îngâmfări rebele, prea deştepţi şi plini de sine,
Într-un spaţiu care parcă caută să se scufunde
În vârtejul metaforic, unde răul pare bine

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă doină

Nu mai pot scrie versuri, nu mai vreau să scriu versuri.
Ce e cu maimuţăreala asta continuă?

Odioşii cititori te aşteaptă ca la fiecare pagină
să fii cel puţin genial (pentru ei) să îi scoţi
din mocirla cotidianului, să-i ridici în sfere înalte
"ia să vedem ce mai zice scriitoraşul acesta"
după ce îţi ia cartea în mână, cântărind-o din ochi.

În timp ce ei îşi odihnesc mădularele
după o noapte de dragoste tu alergi după rime
ca un disperat, scormonind prin amintirile lor,
dar bocceaua ta cu cântece nu-i satisface nici cât
un orgasm mai prelungit, uneori.

Nu mai pot scrie versuri, nu mai vreau să scriu versuri.
Ce e cu îngereala asta continuă?

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce ne naştem oare?... oricum plecăm din viaţă...
De ce ni-s numărate şi orele ce trec?
Prea multe feţe aspre ascunde-a noastră faţă
Şi măsurat ni-i timpul necredincios şi sec

De ce regret trecutul, oricum nu este cale
Să mă abat din drumul cuprins între porunci
Căci scris mi-a fost pe frunte s-o iau direct la vale
Deşi tot urc spre vârfuri luptând chiar şi pe brânci

Din tot ce-am luat cu mine nimic n-are valoare
Iluzii şi speranţe s-au rătăcit pe drum
Şi dacă spus-au unii că fericirea doare
De ce aveau dreptate şi încă au şi-acum?

Să nu te chinui astăzi să înţelegi cuvinte
Căci de înveţi prea multe, vei vrea să ai un rost
Dar vântul veşniciei îţi va aduce-aminte
Că moarte-i după viaţă şi doar un om ai fost...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout (14 septembrie 2006)
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinaţie

M-am născut unde ai vrut tu Doamne!
Mi-ai dat spiritul,
darul tău cel mai de preţ.
Cu el îmi croiesc destinul
şi-mi aleg destinaţia,
depăşind toate barierele timpului
şi spaţiului.
Umilită de viaţă,
iubirea îşi caută drumul,
neştiind unde-i este gara,
destinaţia ei ultimă,
dar până la gară,
cale lungă este de străbătut.
Îmi pun aripile
şi-mi născocesc zborul,
dar nu vreau Doamne...
încă nu vreau o destinaţie.
Vreau mai întâi să-mi găsesc lumina
în flacăra smerită a lumânărilor,
în lanuri albastre
în care încă mai zboară zorii,
în ropotul inimii mele
şi în laptele miere al mamei,
care curge molcom,
îngânându-mi somnul
din care m-am născut
cu clocotul vieţii.
Un curcubeu
zămislit într-un vers
îmi va fi punte în naştere,
trecerea de la somn
la viaţă,
de la acumulare
la aplicaţie şi dezvoltare.
Lasă-mă iubire,
vreau să dorm doar în braţele tale,
sunt năucă de atâta viaţă,
vreau să-mi regăsesc somnul.
Somnul dinaintea naşterii,
Somnul,
în care tu Doamne
mi-ai dat înţelepciunea
şi toată cunoaşterea lumii.
Naşterea m-a făcut doar conştient de darurile mele,
obligându-mă ca prin trudă
să-ţi preţuisec darul.
Tot TU,
în nemărginita-ŢI bunătate
mi-ai pus pe buze cuvantul,
cu el voi duce cunoaşterea mai departe,
cu el voi dezmierda timpul
să-mi cânte serenade
şi tot cu el
voi transmite
generaţie după generaţie
toată acumularea de veacuri a omenirii.
În nerăbdarea mea
ajunsă în intersecţia destin,
voi şti oare,
care drum să aleg?
Voi alege drumul corect
să-mi găsesc destinaţia,
sau rătăcitoare voi fi
până ce voi ajunge
în acelaşi loc de destinaţie
hărăzit de tine Doamne!
Determinare,
joc fatal al sorţii,
sau propria mea alegere!
Care este adevărul Doamne,
care?
Oricare ar fi adevărul
eu voi alege!
Sunt propria mea determinare.
Înainte de naştere,
a ta am fost Doamne,
mi-ai dat
tot ce ai crezut de cuviinţă că merit,
mi-ai dat cioturi de aripi,
care vor creşte doar în lumină,
cu ele voi zbura oriunde,
voi cuceri galaxii
şi te voi slăvi
pe tine Doamne,
creatorul meu desăvârşit.
După naştere
destinul îmi aparţine,
sau tot tu îmi alegi
destinaţia finală?!
Îmi vreau lumina
şi zborul,
îmi vreau
înfiorarea dintre funzele teiului,
când zorii îmi mângâie zarea,
vreau
ca flacăra macilor
să-mi ardă
cele mai tainice dorinţe,
îmi vreau
curcubeu nemuritor
peste timp şi spaţiu,
vreau
să beau din cupa nemuririi
licoarea blestemată a zeilor
şi mai vreau Doamne....
VREAU TOTUL
sau NIMIC!

poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea

la margini de spaţiu de timp şi de duh
de viaţă de moarte de toate
tristeţea e totul ce pot să mai duc
aidoma crucii pe spate

tristeţea e unicul meu sentiment
tristeţea e unica mea alinare
e golul din suflet ce tace strident
şi doare şi doare şi doare...

la margini de spaţiu de timp şi de duh
de viaţă de moarte de toate
tristeţea e totul ce pot să-l mai duc
şi totul ce nu se mai poate

poezie de Iurie Osoianu (27 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti... eşti fragă...

nu spune nimic dragă, n-a fost să fie,
nu spune nimic, n-a fost iubire,
a fost din noi melancolie,
a fost un ceas, de rătăcire

nu spune nimic dragă, mi-ai fost dragă
şi-acum îmi eşti iubirea toată,
nu spune nimic, e marţea neagră,
te simt doar eu, tu, niciodată

nu spune nimic, dragă, îţi ştiu privirea
când cheamă sub gene toată sclipirea,
nu spune nimic, lasă tăcerea
cu liniştea ei să stingă fierea

nu spune nimic, dragă, te rog, nu spune
şi-aşa sunt ars de multe glume,
nu spune nimic, mai bine pune
paharul cu vin, dulce s-adune

nu spune nimic, draga mea dragă,
nu vreau să ştie lumea întreagă,
nu spune nimic, iubire dragă,
dragă mi-ai fost, îmi eşti... eşti fragă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crimă

Nu vreau să-ngrop mii de vise ucise,
cât timp nu-nţeleg pentru ce-au fost proscrise!
Cum să nu doară a lor netrăire,
când toate erau în culori de IUBIRE?!

Mă amăgesc, ştiu că n-o să-nţeleg!
Chiar de-aş putea, n-aş mai şti ce s-aleg...
E mult prea târziu şi adorm chinuită,
inima doare, bătând obosită.

M-apropii de-ACASĂ cu fiece zi
şi-ncerc să păstrez tot ce nu pot păzi
de somnul cel negru, ce-mi spune-n glas stins
că ochii închişi ucid orice vis...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!