E-aproape toamna

E-aproape toamna şi mereu mă cată
O nouă elegie să-mi inspire,
Mă simt precum o frunză legănată
În vântul cel lipsit de păsuire;

Am fost şi mugur şi lăstar odată,
M-a poleit a vieţii strălucire,
E-aproape toamna şi mereu mă cată
O nouă elegie să-mi inspire;

Ştiu că şi iarna va veni îndată,
Dar pentru asta n-o să-mi ies din fire,
Mai gust un vin sau mai admir o fată
Şi mai evoc, în gând, o amintire.

E-aproape toamna şi mereu mă cată.

rondel de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu momo cată

Motto: Inscripţia "TU MOMO CATĂ", pe o tăbliţă
găsită la Tărtăria se descifrează: "Tu caută femeia"...

"Cherchez la femme" din Tărtăria vine
din adâncimi de vreme tracă
ce slove Doamne, simple şi divine
"TU MOMO CATĂ"...

tot caut s-o găsesc dar nu mai este
nici suflet şi nici seminţie dacă
sublim mai sună Doamne, ca-n poveste
"TU MOMO CATĂ"...

dar poate că prin alte Universuri
voi da de ea, de zgâtia de fată
-să-mi pui pe limbă Doamne alte versuri
"NU MOMO CATĂ"...

poezie de Iurie Osoianu (29 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni toamna...

Va veni toamna
Curând şi grăbit,
Soarele se duce trist la culcare,
Iar frunzele galbene-n jocul lor strâmt,
Hai -hui o pornesc în lumea asta mare.

Va veni toamna
Cu plete arzând,
Şi haine de vânt, transparente, din ceaţă
Dar ne va saluta rând pe rând
În oricare tacută dimineată.

Va veni toamna
Vezi, parcă nu mai au loc
Cocorii şi berzele să stea pe casă,
Va veni toamna
Şi căt nenoroc
Să fim părăsiţi de-a verii crăiasă.

Va veni toamna
Mă doare un gând
Că şi viata mea spre toamnă se-dreaptă
În mine speranţele şi zilele-mi plâng
Şi va fi ceata.... în orice dimineată.

poezie de Mihaela Ciubotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine iubeşte o floare

Oricine iubeşte o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreşte-n cărare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer...
Oricine iubeşte seninul,
când soarele urcă-n eter,
oricine-şi înalţă suspinul,
când licăre-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer...

Oricine pe munţii albaştri
priveşte granitul sever,
oricine pe căi de sihaştri,
străbate păduri de jugaştri,
e-aproape,
aproape de cer...

Dar cine-a primit îndurarea
din rănile blândului Miel,
acela e frate cu floarea,
cu râul, cu munţii, cu marea,
şi-oriunde îl duce cărare,
tot cerul,
tot cerul e-n el.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna şi eu

Merg la braţ cu Doamna,
Ce-am iubit mereu,
Ruginie-i toamna,
Ruginit şi eu!

epigramă de Arcadie Chirşbaum din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiemvrie

În lâncedul soare de-amiază, grădina
Îşi zvânta din brazde noroiul, şi cum
Nu-i nimeni să-i cate răcoarea acum,
Dar zborul de cioare îi cată hodină.
În mâlul ce scade vâscos, fumegând,
Mai luptă cu moartea o iarbă, o floare,
Cu frunze cernite-n sinistră coloare
A negrului muced — ce-ţi intră în gând
Mai muced, mai negru decât e în fire.
Sus ciorile negre, jos mucedele flori!

O, unde eşti, creangă de-april, să-mi improri
Ferestrele vieţii cu verdea-ţi lucire
Şi unde eşti, iarbă cu fragedul fir,
În gânduri să-mi intri cu haina ta nouă,
Şi proaspăt scăldată în bobul de rouă,
Ce-n suflet răsfrânge lumini de safir.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiemvrie

În lâncedul soare de-amiază, grădina
Îşi zvânta din brazde noroiul, şi cum
Nu-i nimeni să-i cate răcoarea acum,
Dar zborul de cioare îi cată hodina.
În mâlul ce scade vâscos, fumegând,
Mai luptă cu moartea o iarbă, o floare,
Cu frunze cernite-n sinistră coloare
A negrului muced — ce-ţi intră în gând
Mai muced, mai negru decât e în fire.
Sus ciorile negre, jos mucedele flori!

O, unde eşti, creangă de-april, să-mi improri
Ferestrele vieţii cu verdea-ţi lucire
Şi unde eşti, iarbă cu fragedul fir,
În gânduri să-mi intri cu haina ta nouă,
Şi proaspăt scăldată în bobul de rouă,
Ce-n suflet răsfrânge lumini de safi

poezie de Noiemvrie - Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foşnetul toamnei

Foşneşte toamna din marama-i zdrenţuită,
Franjuri jerpeliţi, rupţi de vânt încep să piară,
Pădurea tristă în alămuri e coclită,
Sfrijite frunze îşi dau duhul... Grea povară...

Foşneşte toamna în clinchete de tinichea,
La geamul meu o vrăbiuţă-ar vrea să-mi spună
Să-mi fie milă, s-o ocrotesc dac-aş putea
Să trecem peste iarna rece împreună.

Foşneşte toamna şi frunzele la uşă-mi bat,
În odăiţa mea tristeţile pogoară,
Mi-a mai rămas arama, argintu-i terminat,
Strivită-n talpă e iubirea de-astă vară.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

chem

Vine toamna
e vremea să-mi chem ursitoarele
să le fac unghiile
le voi tăia din carne, cu lac sidefiu le voi da,
să le fac părul în două cozi groase
transfuzii viole-aurii să le fie sângele nou
le voi cere primele zăpezi dedicate exclusiv
mie
iarna să vină cu drum pentru că nu mă tem
nu mă mai tem de înzăpeziri

vine toamna şi mă simt de parcă ar fi
şi un al cincilea anotimp undeva aproape
iminent

Chem chemările înţelenite, mirările deja
locuiesc aici precum fricile
care şi ele îşi caută
înnoirea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa de gând

Călătoreşti prin gândul meu
Mereu, mereu...
Şi te-aş opri să-mi stai o clipă
Să faci din ochii tăi risipă
De-al scânteierilor sărut
Să-mi aminteşti, din trup tăcut,
Plăcerea vechilor poveşti,
Să-mi spui, din nou, că mă iubeşti,
Că iarna, iată, a trecut
Şi încă-mi eşti.

O clipă doar?
Dar ea trecu
Lăsând în mine urma rece
A glasului ce spune "Nu!"
Pe drumul iernii care trece
Şi-n sufletul îngândurat
De tot ce-a fost,
De ce-ai fost tu,
De tot ce-n urmă ai lăsat
Când ai plecat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mania persecuţiei

Spune, să-mi inspire milă,
Că el n-are nici-o "pilă",
Însă cred că ne-a minţit,
Fi'ndcă-l văd mereu "pilit"!

epigramă de Virgil Scărlătescu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi în pleoapă

mă voi întreba mereu
ce din toamna arămie
ne aşază ochi în pleoapă
şi soare în păpădie?

nu ştiu, nu ştii cum şi cine
ne aşterne pe obraz,
sufletele împerecheate-n
agonie şi extaz.

alergând prin frunze arse
ploaia-i zbor de picuri mii
dragul meu deschide gura
să redevenim copii!

să foşnim frunzele moarte,
să umblăm după furnici
si să ne mirăm că ploaia
are mâinile-aşa mici

să spargem Calea Lactee
cu o piatră într-un lac
şi să-mi sorbi cu suflu-ţi suflu-mi
când privesc în sus şi tac.

ce din toamna arămie,
(mă voi întreba mereu)
ne aşază ochi în pleoapă,
stii tu oare,
dragul meu?

poezie de Daniela Sorina Ciurariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să ucid toamna

Mă întorc în toamna care mi-a plouat mereu în sânge,
Plânge salcia pe maluri şi în mine totul plânge.
De pe ram îşi iau adio toate frunzele şi vântul
Le răsfiră pe trotuare. Lasă-mi, vântule, cuvântul!

Să îmi fie adăpostul unde se-ntâlnesc gorunii,
Să-mi agaţe poezia de un colţ din trupul lunii,
De furtună s-o ferească, pân' la cer să o ridice,
Cu melancolia toamnei, să nu se mai intoxice.

E de-ajuns că sunt eu toamnă-n orice anotimp ce vine,
Măcar să-mi rămână versul, vară-albastră-ntre suspine,
Să danseze pe la baluri şi să strige-n gura mare:
Luaţi toamna de pe mine, hai, la toamnă de vânzare!

De n-ar fi aşa frumoasă, cu aromă de gutuie,
I-aş strivi poamele toate şi aş ţintui-o-n cuie.
Aş închide-o fără milă, în Siberii neştiute,
Să adoarmă sub ninsoare, gerul să o execute.

De n-ar fi, dar e minune, cu melancolii cu tot
Şi să o ucid în versuri, nici nu vreau şi nici nu pot.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, vine toamna

nici eu nu mai sunt cel care am fost
ştii bine asta
mamă
mimez doar ceea ce am fost
o parte din mine se clatină
precum vântul
din când în când
mă uit în oglindă şi mă contrazic
de dragul a ceea ce am fost
m-aş pregăti să-şi cer ceva dar
cuvintele mi se transformă în umbre
aidoma apei în gheaţă

vine toamna mamă şi
cuvintele nu se mai leagă
ştiu
tu plângi şi desenezi umbre
pentru atunci când
ne vom reîntâlni

mamă,
vine toamna

poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

O toamnă de vis

Toamna e mult apreciată-n scris,
zâmbeşti şi te simţi ca într-un vis,
la fel şi culorile ei precum ţi-a promis
te pot face să fii convins.
O fată îşi schimbă rochiile din seară în zi,
la fel şi toamna îşi schimbă culorile precum vezi,
dar peisajul este pentru a te linişti
şi indiferent de vreme, va fi sau nu va fi.
Când toamna e prezentă, orele petrec,
şi foşnetul frunzelor uscate, am să le încerc,
să fac să răsune codrul-n liniştea mută
şi inima să-mi bată ca după o luptă.
Vreau toamnei să-i ofer ceva, dar n-am nimic în schimb,
cu tine sub clar de lună aş vrea doar să mă plimb,
sunt sigură că doresc ceva ce nu pot avea
şi sper încă la o-mbrăţişare caldă din inima ta.

poezie de Eugenia Calancea (2 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna se numără bobocii

Din toţi bobocii, multe mii,
Ce-am numărat odată,
În toamna vieţii mi-aş dori
Doar un boboc de fată.

epigramă de Titu Ionescu-Boeru din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntreb...

Pe căile gândului meu
Doar suspine curg mereu,
Nici dorul nu mai e dor,
Nici iubirea ta fior...

Nici toamna nu-i anotimp,
Frunza din crâng n-are timp
Să-mi lase verdele-n prag,
Pe-alei paşii celui drag.

Nici ceru-nalt nu-i senin,
Nimic nu miroase a crin,
Nopţile-s atât de reci...
Mă-ntreb, tu când o să treci?

De ce nu vii, de ce nu pleci?
Mă plimbi prin ploile-ţi reci...
De ce toamna mi-e pustie,
Iubirea veşnic târzie?

Gândul mi-e un labirint
Plin cu frunzele-ţi de argint,
Ce cad pe alei cu dor...
Toamna iubirile-mi mor.

poezie de Camelia Boţ (11 octombrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit după tine în toamna vieţii

Acum îmi dau seama că ai plecat,
ca un copac ce e tăiat din viaţa lui
şi plâng că tu înapoi nu poţi să mai vii,
la locul nostru de amintiri,
sau să vii la mine să-mi dăruieşti un strop de soare,
cu o crizantemă în mână aducând un iz de toamnă,
să-mi umple inima de romanţe romantice,
cu care m-am obişnuit să trăiesc,
dar nu mai pot, te-ai dus acolo sus,
la judecata Domnului Isus,
ş-acum privesc la apus să văd unde te-ai dus.
Păşesc singură-n toamna vieţii,
p-alei înmiresmate cu parfumul tău
şi vreau să fii din nou lângă mine...

poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te plânge toamna

Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Iar copacii îşi pierd poboaba,
Frunzele-s uscate, seci.

Pe alee bate vântul,
Parcă te cheamă, suspinând,
C-o străbăteam zile de-a rândul,
Mâna în mâna, doar iubind.

Eu şi acum o străbat,
Cu paşi grei, cu oftat în suflet,
Să-mi amintesc ce n-am uitat,
Să-mi amintesc de al tău zâmbet.

E numai tristeţe-n jur,
Amintirile noastre se usucă,
Lăsând în urmă înmiresmat parfum,
Nu pot decât să le las să de ducă.

Urletul naturii ce piere,
Mă ceartă că am renunţat la noi,
Dar era peste puterile mele,
Să lupt, să iubesc pentru amândoi.

Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Timpul, înapoi nu îl pot da,
Să te întorc, dacă te-am rugat să pleci.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Andreea Văduva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta-i mai frumoasă

Şi toamna asta parcă-i mai frumoasă...
Cu must de frunze-mbietor şi cast!
În amintire încă mi-a rămas...
Mă simt din nou, oriunde-aş fi, acasă!

La geam văd ramuri ude cum îmi bat
Ca nişte braţe-ncovoiate-a dor...
Eu am îmbătrânit şi nu-i uşor
În "timpul-ieri", în vise, să recad.

Miroase-a nuci şi-a dulce must din vii,
A pâine coaptă-n ţestul petecit,
Pe care prunci fiind l-am tot privit
Înfometaţi, în serile târzii.

Şi parc-o văd pe mama cu batic,
Cum se-nchina şi se ruga mereu
Şi parcă nu mai sunt acelaşi eu,
Albit la tâmple şi vorbind peltic...

Mi-a nins în gând şi ani am strâns cu sârg!
Mi-a nins în viaţă... Şi sunt trist... Sunt trist!
Să fiu adult nici azi nu m-am decis
Mi-e toamna-n fiinţă şi cu toamna plâng.

Se scutură cenuşa peste cer...
Peste pământ, cenuşa creşte-n ploi...
Suntem copii! Suntem copii şi noi!
Mai mult, în toamna asta ca oricând,
Copii cu suflet cald şi auster,
Copii trudind între pământ şi cer...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!