Oricine iubeºte o floare
Oricine iubeºte o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreºte-n cãrare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer...
Oricine iubeºte seninul,
când soarele urcã-n eter,
oricine-ºi înalþã suspinul,
când licãre-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer...
Oricine pe munþii albaºtri
priveºte granitul sever,
oricine pe cãi de sihaºtri,
strãbate pãduri de jugaºtri,
e-aproape,
aproape de cer...
Dar cine-a primit îndurarea
din rãnile blândului Miel,
acela e frate cu floarea,
cu râul, cu munþii, cu marea,
ºi-oriunde îl duce cãrare,
tot cerul,
tot cerul e-n el.
poezie celebrã de Costache Ioanid
Adãugat de anonim
Voteazã! | Copiazã!
Vezi ºi urmãtoarele:
- poezii despre flori
- poezii despre râuri
- poezii despre pãduri
- poezii despre oi
- poezii despre munþi
- poezii despre iubire
- poezii despre albastru
- poezii despre Soare
- Ne poþi propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii pânã acum. Ne-am bucura sã vedem o primã impresie despre textul de mai sus.