24 Ianuarie

Pe douăzeci şi patru, în luna lui gerar,
Pe plaiul mioritic s-a împlinit un vis,
Ce-n gânduri paşoptiste cu dor a fost înscris
Şi-n rugă,-n sfat de taină de-umil ţăran plugar.

Moldova şi-a dat mâna, cu mare bucurie,
Cu fraţii ei de sânge din Ţara Românească,
Făcând speranţa veche în suflete să crească,
Nădejdea să-nflorească de-atuncea tot mai vie,

Că se va-ntinde-odată şi-odată hora mare,
Plecând din Bucovina, Moldova, în Ardeal,
De la Danubiu, Mureş, la Nistru, peste deal,
De pe la Prut, la Milcov şi până-n depărtare;

Un vis spre-o Românie rotundă, întregită,
Un pas cu hotărâre, făcut spre-Unirea Mare,
Un crez, stindard în veacuri, dorinţă arzătoare
Ce doar cu sacrificii mari fost-a dobândită...

În Iaşi, întâi de toate, domn Cuza-a fost ales,
La Bucureşti – acelaşi – şi astfel s-a impus
Unirea ceea Mică. Ce ar mai fi de spus?
Unirea-i crez şi astăzi şi vise noi se ţes

Alăturea cu fraţii ce fost-au despărţiţi
Cu sârmele ghimpate, de noi, acei de-aici,
Ce-au stat sub cizmă dură în anii bolşevici,
Duşi în Siberii albe de-acasă, prigoniţi,

Ce şi-au strigat durerea de-acolo, de departe,
Mereu, mereu, în graiul acesta românesc,
Ce şi-azi când se adună, când cântă sau jelesc,
O fac tot româneşte, din leagăn pân' la moarte.

Şi mai visăm şi-un Cuza, să vină ca să-i prindă
Pe loc cu-ocaua mică pe toţi aceia care
Cu mâinile rapace îşi bagă-n buzunare
Chiar tot, lăsând în urmă o ţară suferindă.

Visăm noi, dup' aceea, că vine un Moş Roată
Şi pe,, boierii" ţării la sfat, când să se-adune,
Drept îi povăţuieşte, pe toţi, cu-nţelepciune
Şi ei urechea pleacă spre-nvăţătura dată.

Ce vise prea frumoase! Gândire desuetă!
Trecute fapte, veacuri apuse, de-altădată...
Da'-mi spun cu hotărâre apoi, înfierbântată:
Istoria, se ştie, că doară se repetă!

poezie de Cătălina Orşivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi la hora mare!

Veniţi la hora mare ca să ne prindem toţi,
Sărbătorind Unirea, chiar azi, în ţara toată,
Moldova dându-şi mâna, acum, ca şi-altădată,
Cu Ţara Românească, cu buni, părinţi, nepoţi.

În anu-o mie-opt sute şi-n plus cincizeci şi nouă,
Un vis străvechi de veacuri atunci s-a-nfăptuit,
Când după multe piedici, pe dat' s-au înfrăţit
Surorile - provincii române amândouă.

A strălucit şi cerul, şi soarele-n tărie,
Pe două zeci şi patru, în luna lui gerar,
S-a înmuiat şi gerul, iar vântul cel hoinar,
Vrăjit, a stat s-asculte, în dulce reverie,

Când s-a încins o horă în Ţara Românească
Şi când Moldova toată cu drag s-a prins în ea,
Cu toţi cei cu simţire română alăturea;
O horă a frăţiei pe glia strămoşească.

S-a prins şi Cuza-n horă, alături cu poporul,
Kogălniceanu şi-alţii, şi fraţii paşoptişti,
Cu-entuziasm în suflet, cu toţi, pălmaşi, artişti,
Boierul şi clăcaşul, în rând cu negustorul.

Vlădică şi opincă, oricare bun creştin,
Cu lacrime pe pleoape, strigat-au bucuria,
Ardealul, Bucovina cântând cu România,
Din graniţe habsburge, de sub călcâi străin.

Un singur trup şi-un suflet, o singură simţire
Au dobândit Moldova şi Ţara Românească,
Aşa fiind şi datul, şi ordinea firească,
De la Mihai Viteazu, de la-a lui întregire.

Azi însă-amare lacrimi brăzdează-obrazul ţării,
Că trupu-i de o vreme ce pare-o veşnicie,
Ciunţit de cnut sovietic, aşa a fost să fie
Şi rana sângerândă noi n-o vom da uitării.

Dar înălţăm o rugă: când vremea o să vie
Şi-Atotstăpânitorul când s-o-ndura de noi,
De ăst popor al nostru, trudit, plin de nevoi,
Atuncea România cea Mare să învie!

poezie de Cătălina Orşivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unire-n cuget şi-n simţiri, Români!

Ţara mea-ţi sărut obrazu
Munţi, dealuri şi Câmpie,
Nu e ţară mai frumoasă
Pe pământ, ca România!

Mândră eşti ca paradisu
Şi rotundă ca un soare
te-a unit Mihai Viteazu
Într-o zi de sărbătoare.

Au zădărnicit Unirea
Şi-au ucis pe cel viteaz
Au urmat câteva veacuri
De durere şi necaz.

A urmat răznită ţară
Şi românii-ndureraţi
Că ningea cu suferinţă
Peste falnicii Carpaţi.

Dumnezeu, iubind Românii
Ne trimise călăuză
Şi Moldova cu Munteania
Le unise Domnul Cuza.

În ardeal plângeau Românii
Aşteptând măreaţa clipă
Căci, Uniţi, doreau s-ajungă
Sub o singura aripă.

A sosit şi clipa aceea.
Ca şi binecuvântare,
Când s-au reunit Românii
Într-o Românie Mare.

Cântă azi, la Alba-Iulia
Şi la Iaşi şi-n Bucureşti
Imnul izbăvirii noastre
Şi-a Unirii Româneşti.

Ştim că lacomi ca şi lupii
Mulţi străini ar vrea s-o guste
Dar vom sta mereu de strajă
Nesătulelor lăcuste.

ION VORNIC-RÂCU
poet tăran, Vârciorova
(Caraş-Severin)

poezie de Ion Vornic-Râcu din Banatica I
Adăugat de Bachin Deian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul vechii Dacii vrem

Când peste Prut rusificat-au Ţara,
Iar alţii vor enclave în Carpaţi,
Să ducem grănicerii sus pe Nistru,
Sărbătorind Unirea dintre fraţi.

De mii de ani ne-au divizat imperii,
Fost-a ca mierea plaiul strămoşesc -
S-au pripăşit şi alţii... Astăzi, frate,
Nu le mai place graiul românesc.

Bolnave minţi ne spun cum că-n Moldova
Trăiesc hibrizi, românii nu-s români,
Că-n zecile de ani de plagă rusă
Confraţii au uitat de Muşatini.

Când limba românească-i umilită
Pe daco-getic, aspru plai străbun,
Noi vom cânta mereu Hora Unirii,
Vom aştepta să vină Ceasul Bun.

Nu ne mai amăgiţi cu baliverne,
Nu vrem poduri de flori... Unire vrem!
Astăzi ne este scris, prin suferinţă,
Să izbăvim al neamului blestem.

Vom aştepta... Cândva vom trece Prutul,
Capul de lup pe steagul tricolor
Va re-ntregi pământul vechii Dacii,
Nemuritor, cu noi spre viitor.

poezie de Mugurel Puşcaş
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moldova, ţara mea de dor

Moldova, ţara mea de dor,
De cântec şi baladă.
Eşti ca o pasăre măiastră
Care cântă într-o livadă.

Cântă un cântec frumos
Despre un Voievod faimos.
Care a venit din ţara de jos,
Ca să fie oamenilor de folos!

Care a fost un domn viteaz şi mare,
El a apărat cu credinţă a tale hotare,
Ca tu Moldovă, să ajungi acum,
Să fii cea mai gingaşă floare.

O floare atât de frumoasă,
Cântată, iubită mereu,
Ca o casă mare,
Eşti ţara poporului meu.

Moldovă, dor nemărginit,
Eşti ca un strugure de poamă,
Plaiul meu prea mult iubit,
Unde m-a născut a mea mamă!

poezie de Vladimir Potlog (15 aprilie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kogălniceanu vorbindu-i domnitorului Alexandru Ioan Cuza

«Vorbesc, Mărite Doamne, în numele-Adunării,
Acum, când pentru noi e sfântă sărbătoare,
Vei lua destine-n mâini, vei da voinţă Ţării
Şi stai pe-acelaşi scaun ce-a stat Ştefan cel Mare.

Să se împlinească visul dorinţelor de bine,
Ce l-au purtat în inimi strămoşii noştri-n veacuri,
Din tată-n fiu păstrat, să-ajungă pânʼ la Tine,
Ca liberi toţi să fim şi pace în cerdacuri.

O, Doamne! Misiunea-ţi e mare şi frumoasă,
Tu, fă ca legea Ţării să n-aibă nedreptăţi,
Ca fiecare om şi fiecare casă
Să poarte doar cununa scumpei libertăţi.

Domnia Ta să fie în linişte şi pace,
Să nu ne-ntunece Ţara vreo umbră de război,
Fă ca ale noastre patimi să poată să se-mpace
Şi-alungă în pustiuri ce-i ură între noi.

Măria Ta, fii simplu, cum suntem noi din fire,
Urechea Ta să-ţi fie la adevăr deschisă,
Iar la minciună, Doamne, ca şi la linguşire,
Să-ţi fie întotdeauna urechea Ta închisă.

Fii bun, Măria Ta, fii Domn şi cetăţean
Şi-adu pe-aceste locuri doar zările senine,
Să nu uiţi pe Moş Ion Roată şi neamul său ţăran,
Ce-şi pun a lor speranţe şi-a lor credinţă-n Tine,

Sădeşte-n noi de-a pururi frăţia strămoşească,
Ca-n veci de veci în suflet şi-n inimi să ne stea,
Tot scumpă să ne fie Unirea românească,
Iar Tu, să ne trăieşti mulţi ani, Măria Ta!»

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, Românie mare

Bat clopote în depărtare, vestesc reîntregirea,
A neamului român, pe veci UNIREA,1 Decembrie e ziua.
O singură ţară, ROMÂNIA şi mamă a toţi românii,
Dinspre Abrud, încă se simte a Iancului chemare, vie.

La Alba vin cu mic, cu mare, în suflete purtând cu toţi
Aceeaşi unica dorinţă sfântă, unirea să înfăptuiască.
De la Alba, la Avrig, de-a României drag, să-înfăptuiască,
Hotare sigure şi pace, a noastră ţară să-înflorească.

S-au reunit la Blaj, provinciile toate, ca să semneze azi,
Unirea Moldovei cu Ţara românească pe vecie.
Acolo s-a născut a noastră, mamă ţară-România
Cu viersuri dulci, cu oameni bravi şi vorbe de iubire.

La mulţi ani români din orice colţ de ţară şi de lume
Încingeţi a unirii horă, prindeţi-vă strâns de mână.
Sângele în vene fierbe, vorbim toţi acelaşi glas,
Moldovă tu eşti altoi, pentru o mare Românie.

Unirea tuturor, sub acelaşi steag străbun, e tricolorul,
Ce-a fluturat mereu cu stoinicie, din veacurile adânci...
Un singur ideal avem în cuget, unirea tuturor,
De la Bălţi şi de pe Prut, glas de fraţi se-aud strigând.

Dumnezeu, bate la uşi şi ne-întreabă azi pe toţi,
Ce-am făcut cu libertatea, moştenită din străbuni?
Tu române, ai dus greul, peste umerii tăcuţi...
Azi deşteaptă-te române, că vei deveni supus.

Tu popor înalţă capul, cine ai vrea să te trezească
Din această amorţire, de-aia au luptat străbunii?
Oare azi nu vă mai pasă, viaţa pentru ţară-au dat,
Să trăim în libertate, nu cu jugul pe grumaz...

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotul Unirii

bate un clopot, bate la Alba
din vremuri aduce românii
de pe munte, din şesuri cărunte, din văile multe
de la marea cea mare răsună chemarea
au fost atunci o mână de români
ce-au făurit în bună zi unirea
au rupt tăcerea şi jugul din străini
şi au ales unirea
pe stemă au pus doruri şi dureri
iar pe Câmpia Libertăţii au adunat stele din cer
aici, de atunci, se vorbeşte româneşte
curg astăzi amintiri
de la Dunăre la Prut
de la Tisa până la mare
de jertfa unui popor de bravi români
ce au visat odată România Mare
au dăruit acestei lumii o floare între spini
şi au numit-o simplu, România
pământul sfânt în care ne plângeau copaci a jale multă
copii, părinţi ucişi de hoardele străine
şi au venit români de pe meleagurile toate
să înfăptuiască tainic ideal
''să ne unim cu Ţara''
ei au ales lumina, iubirea, libertatea
e clipa azi, române
o flacără arde în tine şi în neamul românesc
a fost atunci unire în spirit, în suflet şi în gând
hai azi la horă, mamă, tată
joacă-joacă iarăşi, soră, frate
''să dăm din nou mână cu mână''
să aruncăm pleava străină
să închinăm azi un pahar, să ne unim ca fraţii
suntem o naţie străveche, avem o viaţă şi un viitor
iubirea, cinstea, adevărul, ne este astăzi scutul
şi vom cânta în lume
jucând hora unirii peste veacuri, noi, neam biruitor
bate un clopot, aici mereu bate
un clopot bate în cetate, în veci va mai bate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ordon! Să treceţi Prutul!

- Ordon! Să treceţi Prutul, căci Patria vă cheamă,
Să re-ntregiţi o Ţară, ce-i leagăn de la Daci,
Râvnită de milenii, cei Mari doresc să piară,
S-o aibă sub călcâie, un Paşalâc de „Raci”.

- Trompeta dă semnalul, fiorul mă cuprinde,
Când vocea bărbătească, a unui brav Ostaş,
Ce-i comandantul nostru. El strigă: - Înainteee!
Credinţa este sfântă, să-nfrângem pe vrăjmaş.

Cu strigătul de: Uraaa! Totul părea sinistru,
Când am sărit din şanţuri, pe un plai pârjolit,
In salturi lungi sau scurte, râvnind să trecem Nistru
Mulţi au pierit sub gloanţe, iar eu… Am fost rănit.

Nu pot uita urgia, trăiesc şi azi momentul,
Din clipele de groază, prin care am trecut,
Nici vocea tremurân-dă, când mă ruga sergentul,
Să-i duc vestea, Acasă, să-i spun… Cum a căzut.

Dar Soarta mi-a fost crudă, să lupt pe mai departe,
La Kursk, Orel, Odesa, sau cotul unui Don,
Ce spumega de ură şi sângera a moarte,
Parcă-mi vestea sfârşitul, căci…Nu sunt rusofon

Şi După multe chinuri, Donul avertizează:
- Nu-mi încercaţi adâncul, nici malurile moi,
Căci Iadul vă aşteaptă! Chiar pe această oază
O să aveţi sfârşitul, înecul în mocirlă şi duhul, în noroi.

Pe-aicea nu se trece! Ţinutul nu-i al vostru,
Sunteţi duşmani de moarte. Dacă doriţi război?
Întoarceţi baioneta, plecaţi la Prut, la Nistru,
Acolo-i ţara voastră, un leagăn de eroi.

- Da! Poate ai dreptate. Dar aţi uitat cutuma,
Ce-o folosiţi de veacuri, fără temei legal?
Cum ne-aţi ciuntit Moldova şi toată Bucovina?
Dacă sunteţi puternici! Credeţi că e normal?

Voi ne-aţi împins la luptă să reîntregim o ţară
Făcând atâtea jertfe şi morţi nevinovaţi.
Blestemul vă cuprindă, mereu să fiţi ocară,
Mormintelor din oase, a celor bravi soldaţi.

- O lacrimă-am scăpat, de fiecare dată,
Când am citit sau scris un vers despre eroi,
Cei ce-au murit în chinuri, să apere o vatră,
Ce-i binecuvântată de-a pururi… Pentru noi.

Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Urmaşii să nu-i uite, le cer sub jurământ.
Ei ne-au lăsat credinţa, în Ţara Românească,
Un leagăn de milenii, acest Pământ ce-i Sfânt.

Corneliu l2.06.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (12 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România Pitorească

România-i ţara noastră
A celor, ce sunt Români
Şi în veci va fi a voastră
Dragii noşti', Dacoromâni.

Astăzi, este ziua ta
Slavă ţie! ţară dragă
Noi cu drag te vom cânta
Ca să ştie o lumea întreagă.

Eşti ţara cea mai bogată
De aceea eşti râvnită
Te-ajutăm să fii,, bărbată,,
Să devii iar împlinită.

O ţară mai frumoasă, în lume nu există
Tu Românie, ţara mea de dor
Arată-ne, că eşti,, unionistă,,
Să fim cu toţi românii, un singur popor.

Întâi Decembrie, este ziua ta
Bogată ţară,,, dar săracă,,
Tu ai avut cumplita soartă
Aceea, de-a fi mereu furată.

Parveniţi făr' de origini
Aciuaţi, pe-aici vremelnic
Hrăpereţi far'de ruşine
Ne-au furat în mod sistemic.

Ţara noast' nu-i de vânzare
Cum vor unii ca s-o vândă
Să le spunem c-un glas tare
Nu mai staţi duşmani la pândă!

Bate vântul de unire
Dinspre Bucureşti spre Prut
E visul nost' de reîntregire
De toţi românii, acum cerut.

Acum mai mult ca întotdeauna
Să fim uniţi şi patrioţi
Din cele două ţări, să facem una
Haide Române! Că sigur o să poţi.

Dacă acum unirea nu o facem
Poate, mai târziu va fi mai greu
România Mare s-o refacem
Haideţi acum! Să ne urmăm acest traseu.

Români!, prin noi acelaşi sânge curge
De ne unim, vom fi mult mai puternici
Doar împreună vom putea învinge
Că doar uniţi, putem rămâne veşnici.

Din Chişinău şi Bucureşti
Să se audă tonul de unire
Române! De vrei într-adevăr să te uneşti
E necesară o scânteie, sa-avem acea pornire.

Românie! chiar de-ai fost de unii sărăcită
Să ştii că toţi românii te iubim
Astăzi de ziua ta, sa fii mai fericită
Nu e departe ziua, când noi vom izbuti.

La mulţi ani! România.
01.12. 2022
Angelin Leru

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea cea Mare

1 decembrie 1918

Venise ceas de împlinire
Şi clipa marilor dorinţi
Cu-aceleaşi doruri de Unire
Din moşi strămoşi şi din părinţi.

Din aspiraţia de veacuri
Şi-n graiul spus de mii de ani,
Urmaşi crescuţi în vechi cerdacuri
Venind din daci şi din romani.

Aceiaşi doină-au spus-o-n cânt
Şi-n vechi Carpaţi şi-n Apuseni,
Ei, ce-au iubit un scump pământ
Valahi şi Moţi ori Moldoveni,

Pe tot întinsul pân-la mare
Au dat toţi glas neatârnării
Când, în firească încununare
Au ctitorit destinul Ţării.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea lui Cuza

Încredere, ţi-au acordat
De două ori te-au votat
Şi aşa au fost formate,
Ale noastre Principate.

Românii, la sfârşit de lună
Au dat mână cu mână.
Iar generaţiile, niciodată
Nu vor uita această dată.

Ţara Românească, Moldova, s-au unit
Unirea, astfel s-a înfăptuit.
Cuza, numai datorită ţie,
Învăţământul a fost organizat bine.

Un viteaz bârlădean,                                               
Mândru moldovean.
Ţăranilor, le-a dat pământ,
Acum se răscolesc în mormânt.

Când văd că această Românie
Se zbate doar în sărăcie.
Şi suntem conduşi de golani
Cu gândul doar la bani.

Universităţi, tu ai ridicat
Şi nouă ni le-ai lăsat.
Multe şcoli, numele ţi-l poartă,
N-o să te uităm niciodată!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (23 ianuarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Noi în cel dintâi război
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
am dat sânge şi sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Am dat viaţă şi soldaţi,
pentru-o patrie de fraţi,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au muşcat
Ultimatum şi Diktat.
Biata lume nu ştia
că-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov şi Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
şi lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.
Stalin cu teroarea sa
ne-a luat Basarabia
şi cu Hitler în acord
Bucovina de la nord.
Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat ţară şi pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.
Astfel am intrat şi noi
în al doilea război,
haideţi, dom-ne Mareşal
în Moldova şi-n Ardeal.
Noi de dor de noi luptam
pentru ţară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.
Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
şi-am fost ocupaţi de ruşi,
aliaţii au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.
Şi-am murit de mii de ori
s-avem iarăşi Trei Culori,
şi-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.
Ţara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
de uitat nu vom uita
ţara noastră cum e ea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Cât o fi român – român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.
Ţine minte fiul meu,
că există Dumnezeu,
uite cum a fost şi cum va fi,
şi un jurământ te leagă,
ţara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.
Când vei fi şi tu bărbat,
să te simţi mereu soldat,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbuciumată Basarabie

Atâtea zile scrise-au fost cu sânge,
În carnea ta, iubită Basarabie,
Pe trupul tău ce-au reuşit a-l frânge
Mulţi, când trecutu-l-au prin foc şi sabie.

Bugeacu-ngenuncheat de Semilună
Când dat a fost Imperiului ţarist,
Stăpânii ruşi au reuşit s-impună
Un trai amar, sărac, umil şi trist.

Cedat-au turci puşi pe căpătuială
Atunci şi ce n-avut-au niciodat',
Iar Domnul a văzut, făr' îndoială,
Cum glia doar din lacrimi s-a udat.

Călcată în picioare dintr-odată
De cei mai mari ai vremii-ai fost, cum ştii,
Făr' nicio vină, aspru condamnată,
Făr' niciun drept de-a te împotrivi!

Te-au pângărit, fecioară prea frumoasă,
Te-au umilit, bătut şi schingiuit,
Doar ca să-ţi uiţi trecutul de acasă,
Să-i uiţi pe-aceia dragi ce te-au iubit,

Să-i uiţi pe Basarabi, să uiţi Carpaţii,
Strămoşii cei viteji ce-au înălţat
Puternice cetăţi, să-i uiţi pe fraţii
Ce mult te-au plâns cu suflet îngheţat.

Au plâns şi ziduri roase de istorii
De la Cetatea Albă şi Hotin,
Tighina şi Soroca,-au plâns, şi norii,
Pământul, glia, totu-a fost suspin.

Şi Nistru-a plâns, în malurile sale,
Şi Prutu-nvolburat, şi Chişinăul;
Şi grânele ieşite-n brazda moale
Ştiut-au cine le va fi călăul.

Când s-a ivit o rază de la soare
Pe fruntea ta atât de încercată,
Păşit-ai drept spre România Mare,
Spre Ţara-Mamă binecuvântată.

În martie, pe douăzeci şi şapte
Ai lăcrimat mult, dar de bucurie,
Când Sfatul Ţării a trecut la fapte
Şi a votat Unirea, pe vecie.

S-a scurs un veac, dar binecuvântarea
Venită-atunci asupra ta ţi-a dat
Nădejdea că pământul tău, şi marea
N-or să mai fie triste niciodat'.

Cu flori în păr, cu chipul de lumină,
Sorbit-ai clipa ca pe apa vie
Şi revenind la draga-ţi rădăcină,
Ai tot sperat că bine o să-ţi fie.

Dar nu a fost aşa, că-i scris în stele
Că fost-ai zămislită din suspin,
Durere, suferinţă, lacrimi grele,
Amar, necazuri, cazne şi din chin.

N-a fost de-ajuns c-ai plâns atâta vreme,
Tu, soră, ci alături ţi-a venit
Şi Nordul Bucovinei care geme
Cu tine de atunci, în strai cernit,

Având aceeaşi nemiloasă soartă
De-a fi strivită sub călcâie reci,
Pe aria ce bogăţie poartă,
Doar paria fiind, sărmană-n veci,

Iar file-ngălbenite stau să spună
Mereu, cum vouă, cizma bolşevică
Cea aspră, v-a-mpletit pe dat' cunună
De spini, teroare, lacrimi şi de frică.

Cu sufletul zdrobit în bucăţele,
Tot Chişinău-n braţe-a strâns, ţinând
Un Cernăuţi strivit de roşii stele
Şi plâns-a iar, cu Bălţi, Orhei în rând,

Cu Bolgrad, cu Lăpuşna şi Chilia,
Cu Adâncata, Vijniţa, Boian,
Copii, bătrâni, părinţi şi toată glia,
Surori şi fraţi, şi preot şi mirean.

De-atuncea plâng cu lacrime de sânge
Zastavna, Sadagura, Văşcăuţi,
De-atuncea încontinuu glia plânge
La Ostriţa, Horecea, Şirăuţi.

Ai plâns tu, Basarabie, amar
Şi la Fântâna Albă ai jelit
Că-n gropile comune, în coşmar,
Şi trupul tău ţi l-ai văzut strivit.

Brăzdat ţi-a fost obrazul, chinuit
De lacrimi şiroind când neamu-ţi sfânt
A fost dus în Siberii-nlănţuit
Şi-aşa trăit-a, în destinu-i frânt.

O firavă nădejde în taifunu'
Sovietic pe-al tău chip a apărut
Când armia română,-n patru'ş'unu,
În iunie, trecut-a râul Prut.

Dar doar trei ani alăturea cu ţara
Ai stat şi-apoi ai fost tu ruptă iar
Brutal de la al mamei sân de gheara
Rusească ce n-avut-a stăvilar.

Trăit-ai iar ani de-agonii cumplite,
Teroare,-asasinate, deportări,
Cu-ai tăi mânaţi din spate ca pe vite
Înspre Siberii, înspre depărtări.

Luatu-ţi-au şi crucea, şi-alfabetul,
Ţi-au dărâmat biserici, te-au distrus,
Să te transforme-ncetul cu încetul,
Constrâns, cu forţa, din român, în rus.

Acei ce-au rezistat terorii roşii,
Ce cu destinul s-au luat la trântă,
Visează şi-astăzi moşii şi strămoşii
Şi ţarina română, veche, sfântă,

Visează apele cum şterg pe dată
Din cale graniţele dintre fraţi,
Visează că-şi şterg faţa-nlăcrimată,
Cu fraţii se visează-mbrăţişaţi.

Gândim şi noi la tine, soră, frate,
Cum ai trăit, cu suflet oropsit
Şi îl rugăm pe Domnul să ne-arate,
Unindu-ne, că nu te-a părăsit!

poezie de Cătălina Orşivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ rătăcitor

În veacuri de pământ, tu, domn la Putna,
In veacuri de pământ ascultă ţara.
Moşia n-ar fi toată făr-aceste
Veacuri de vecie prin care trece vara.

Nu doarme Domnul Ştefan, nu dorm plăieşii încă,
Nu-ncape-n cerul mare înaltul chip al lor,
Ei n-au murit si nimenea vreodată să nu creadă
Ca poate fi Moldova... pământ rătăcitor.

Ei n-au murit, o spunem pe apele ce curg
Din munţii noştri liberi, averea noastră sfântă,
Ei sunt pământ, pământ in ţara lor
Şi-acest pământ pe româneşte cântă.

poezie de Mihai Leoveanu
Adăugat de Drăguş Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez Mioritic

Noi, pe plaiul cel străbun,
Am avut mereu un crez:
Că e Dumnezeu român...
Da, dar Papa-i polonez!

epigramă de Lucian Mănăilescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino acasă, băiatul meu

Te aştept, băiatul meu. Vino acasă...
Anii au trecut, îmbătrânesc, puterile mă lasă.
Chemă-i şi pe ceilalţi care-s duşi departe,
Pensia mi-e mică, n-am bani, nici măcar pentr-o "carte".

Să vină şi nepoţii. Câţi sunt? Că... nici nu-i ştiu.
De când voi aţi plecat, pe icea e pustiu.
Avem recolte bune, a ploiet bine, şi câmpul este verde,
Nu-i cine să le strângă, pe câmp prea mult se pierde.

Curtea este mare, în sat este frumos,
Drumu îi dat cu "zmoală" şi nu-i mai noroios.
Copiii pot să "fugă" pe câmp şi la părău,
Să prindă câte-un peşte, că nu le-o părea rău.

În sat sunt televizii, de cele cu panou,
Sunt multe "discoteciuri" şi totul este nou,
Aveţi unde vă duce. Eu vreau să vă mai văd
Măcar o zi cu mine. Apăi... să mă prăpăd.

- O, mamă, dulce mamă, din negura de vremi,
Cu vocea-ţi tremurândă la tine tu ne chemi,
Mereu te simt aproape, îţi mistui bunătatea,
Şi noi la fel ca tine, simţim singurătatea,

Căci seva care curge, în "pomii" ce-au crescut,
E binecuvântată de când tu ne-ai născut,
Acum, pomii sunt mari, au rădăcini adânci,
Iar seva ta, măicuţă, dă roade şi pe stânci,

Ei cresc prin văi şi dealuri sau malul unor ape,
Cu harul tău, măicuţă, mereu ne-ai fost aproape.
Noi... îţi simţim durerea, şi-a noastră este mare,
Dar nu putem acum, vrem mică amânare.

Venim sigur la vară, când vremea va fi bună,
Chiar de-i mare distanţa, al tău dor ne adună.
Chemarea ta e sfântă, e sigur că venim,
Cu multă bucurie, sperăm să ne-ntâlnim.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Eminescu

Ciudată noapte simt că o să fie
şi-o să trăznească în dicţionar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naşte Eminescul nostru iar.

A fost sortit să vină-n cea mai dulce
şi-n cea mai sfâşiată dintre ţări,
pleca-vor toţi ai zilei să se culce
şi-l vor primi strămoşii lui călări.

Aşa firesc se-ntâmplă nefirescul,
pământul nostru suferă adânc,
la Ipoteşti se naşte Eminescu
şi-n toată România mame plâng.

La noapte, dintr-un pântec şi o slovă,
se naşte steaua celor ce-au tăcut,
îngenunchez, în faţa ta, Moldovă,
şi mâna mult lovită ţi-o sărut.

De-atâtea ori, în vremuri, sfâşiată
ai fost, Moldovă, cum să spun nu pot,
dar Eminescu ce se naşte, iată,
în Doina lui, o să cuprindă tot.

Ciudată noapte, noaptea noastră mare,
o noapte cum a fost la început,
şi, de la Cernăuţi şi pân' la Mare,
pâraiele se-aud plângând în Prut.

În el tresare trist Moldova toată,
toţi fraţii-nstrăinaţi se regăsesc,
în el o inimă va şti să bată
acum şi veşnic, dorul românesc.

În Voroneţ s-a răsculat albastrul,
ca dintr-un cer fremătător de fraţi,
la noapte-n ţară va urca un astru,
se naşte El, Români, vă închinaţi!

poezie celebră de Adrian Păunescu (15 ianuarie 1982)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru Oltenia

De bucurie rar avurăm parte,
În unele duminici, pe la nunţi,
Suntem olteni pe viaţă şi pe moarte,
Suntem olteni, adică suntem munţi.

Un rost ne-a dat măicuţa noastră, dulcea,
Să fim, dintre români, cei mai fierbinţi,
Din Dolj şi până-n Olt, şi până-n Vâlcea,
Şi până-n Gorj şi până-n Mehedinţi!

Oltenia, Eterna Terra-Nova,
Un cântec are astăzi şi-n priviri:
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

La Tricolorul românesc se-nchină
Şi-i face jurământ prin luptă, azi,
Oltenia, provincia latină,
A lui Mihai, al nostru, cel viteaz.

Oltenia pandură a lui Tudor
Şi-a lui Arghezi şi-a atâtor duşi,
Oltenia celui mai mare sculptor
Al omenirii, Constantin Brâncuşi.

Oltenia, Eterna Terra-Nova,
Un cântec are astăzi şi-n priviri:
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

Salut fratern, Moldova, Bucovina,
Salut fratern, Ardeal, şi tu, Banat,
Salut fratern, Muntenie vecină,
Şi Maramureş, neam ne'ngenuncheat.

Priviţi această sacră frumuseţe:
Oltenia, pământ de oameni buni
Şi pumn pedepsitor cu cinci judeţe,
Căuş al palmei vechilor tăciuni.

Oltenia, Eterna Terra-Nova,
Un cântec are astăzi şi-n priviri:
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

Olteni suntem în matca noastră,
Olteni am fost şi-aşa vom fi,
Iar Flamura roş, galbenă, albastră
Se oglindeşte bine şi în Jii.

Tot ce avem, noi am făcut cu trudă
Şi n-am trăit din milă şi pomeni;
Spre binele acestei ţări asudă
Şi semeţia noastră de olteni.

Oltenia, Eterna Terra-Nova,
Un cântec are astăzi şi-n priviri:
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

cântec interpretat de Valeriu Penişoară, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găina cântă, cocoşul tace

O schemă ce-i veche mereu se repetă,
Că nu-i demodată si nu-i desuetă:
Găina de cântă, cocoşul chiar tace,
Dar după aceea să vezi el ce face...

epigramă de Cătălina Orşivschi din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă României - România, lângă soare

Ţara mea cu ape line şi cu foşnet de izvor,
Ţara mea cu munţi de aur şi cu cântece de dor,
Toţi românii azi te-aclamă cu iubire în privire
Îmbrăcaţi în ii şi fote dăruind la toţi iubire.

Satele vuiesc în hore chiar şi-n sfânta mânăstire,
Nu e inimă mai mare ca a noastră Românie
Popii cântă în altare, la oraş se-adună-n pieţe
Pentru-această sărbătoare mână-n mână prinţi, alteţe.

Doamne câtă frumuseţe în cătunul de la sat
Unde se adună moşii şi cu tinerii la sfat...
Azi şi-au pus la pălărie un trifoi cu patru foi
Pentru zilele de mâine... câte datini sunt la noi?!

Dăscălii se-adună-n şcoli să-i înveţe sfânta taină
Pe copiii doritori, de tradiţie, cânt, haină...
Şi-n cămăşi de borangic deapănă trecutul sfânt
Ce-a rămas eternitate scris cu lacrimă-n cuvânt.

Nu e ţară mai bogată, mai frumoasă sau mai vie
Cum e ţara noastră dragă, cum e sfânta Românie.
-Hai române, ieşi din casă, pune vinul în ulcior
Şi-apoi joacă hora mare colo-n vale la izvor!

Nu e fată mai frumoasă cum e fata de la ţară
Îmbrăcată în catrinţă şi în iie-n primăvară...
Bat străinii azi la poartă să ne cumpere pământul
Şi se prind cu noi în horă legănându-se ca vântul.

Se adună azi la porţi tot românul de cu zori
Cu mănunchi de crizanteme şi cu alte multe flori,
Depănând poveşti din viaţa României iubitoare
Au uitat de-orice necaz, azi e zi de sărbătoare.

Caii tropăie-n grădini cu flăcăi frumoşi călare
Asta-i sfânta Românie, ţară dulce, roditoare,
Steagul flutură în vânt glorios.- Priveşte-n zare!
Cerul scrie un poem... România lângă soare.

poezie de Ana Podaru (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!