
Zbuciumată Basarabie
Atâtea zile scrise-au fost cu sânge,
În carnea ta, iubită Basarabie,
Pe trupul tău ce-au reușit a-l frânge
Mulți, când trecutu-l-au prin foc și sabie.
Bugeacu-ngenuncheat de Semilună
Când dat a fost Imperiului țarist,
Stăpânii ruși au reușit s-impună
Un trai amar, sărac, umil și trist.
Cedat-au turci puși pe căpătuială
Atunci și ce n-avut-au niciodat',
Iar Domnul a văzut, făr' îndoială,
Cum glia doar din lacrimi s-a udat.
Călcată în picioare dintr-odată
De cei mai mari ai vremii-ai fost, cum știi,
Făr' nicio vină, aspru condamnată,
Făr' niciun drept de-a te împotrivi!
Te-au pângărit, fecioară prea frumoasă,
Te-au umilit, bătut și schingiuit,
Doar ca să-ți uiți trecutul de acasă,
Să-i uiți pe-aceia dragi ce te-au iubit,
Să-i uiți pe Basarabi, să uiți Carpații,
Strămoșii cei viteji ce-au înălțat
Puternice cetăți, să-i uiți pe frații
Ce mult te-au plâns cu suflet înghețat.
Au plâns și ziduri roase de istorii
De la Cetatea Albă și Hotin,
Tighina și Soroca,-au plâns, și norii,
Pământul, glia, totu-a fost suspin.
Și Nistru-a plâns, în malurile sale,
Și Prutu-nvolburat, și Chișinăul;
Și grânele ieșite-n brazda moale
Știut-au cine le va fi călăul.
Când s-a ivit o rază de la soare
Pe fruntea ta atât de încercată,
Pășit-ai drept spre România Mare,
Spre Țara-Mamă binecuvântată.
În martie, pe douăzeci și șapte
Ai lăcrimat mult, dar de bucurie,
Când Sfatul Țării a trecut la fapte
Și a votat Unirea, pe vecie.
S-a scurs un veac, dar binecuvântarea
Venită-atunci asupra ta ți-a dat
Nădejdea că pământul tău, și marea
N-or să mai fie triste niciodat'.
Cu flori în păr, cu chipul de lumină,
Sorbit-ai clipa ca pe apa vie
Și revenind la draga-ți rădăcină,
Ai tot sperat că bine o să-ți fie.
Dar nu a fost așa, că-i scris în stele
Că fost-ai zămislită din suspin,
Durere, suferință, lacrimi grele,
Amar, necazuri, cazne și din chin.
N-a fost de-ajuns c-ai plâns atâta vreme,
Tu, soră, ci alături ți-a venit
Și Nordul Bucovinei care geme
Cu tine de atunci, în strai cernit,
Având aceeași nemiloasă soartă
De-a fi strivită sub călcâie reci,
Pe aria ce bogăție poartă,
Doar paria fiind, sărmană-n veci,
Iar file-ngălbenite stau să spună
Mereu, cum vouă, cizma bolșevică
Cea aspră, v-a-mpletit pe dat' cunună
De spini, teroare, lacrimi și de frică.
Cu sufletul zdrobit în bucățele,
Tot Chișinău-n brațe-a strâns, ținând
Un Cernăuți strivit de roșii stele
Și plâns-a iar, cu Bălți, Orhei în rând,
Cu Bolgrad, cu Lăpușna și Chilia,
Cu Adâncata, Vijnița, Boian,
Copii, bătrâni, părinți și toată glia,
Surori și frați, și preot și mirean.
De-atuncea plâng cu lacrime de sânge
Zastavna, Sadagura, Vășcăuți,
De-atuncea încontinuu glia plânge
La Ostrița, Horecea, Șirăuți.
Ai plâns tu, Basarabie, amar
Și la Fântâna Albă ai jelit
Că-n gropile comune, în coșmar,
Și trupul tău ți l-ai văzut strivit.
Brăzdat ți-a fost obrazul, chinuit
De lacrimi șiroind când neamu-ți sfânt
A fost dus în Siberii-nlănțuit
Și-așa trăit-a, în destinu-i frânt.
O firavă nădejde în taifunu'
Sovietic pe-al tău chip a apărut
Când armia română,-n patru'ș'unu,
În iunie, trecut-a râul Prut.
Dar doar trei ani alăturea cu țara
Ai stat și-apoi ai fost tu ruptă iar
Brutal de la al mamei sân de gheara
Rusească ce n-avut-a stăvilar.
Trăit-ai iar ani de-agonii cumplite,
Teroare,-asasinate, deportări,
Cu-ai tăi mânați din spate ca pe vite
Înspre Siberii, înspre depărtări.
Luatu-ți-au și crucea, și-alfabetul,
Ți-au dărâmat biserici, te-au distrus,
Să te transforme-ncetul cu încetul,
Constrâns, cu forța, din român, în rus.
Acei ce-au rezistat terorii roșii,
Ce cu destinul s-au luat la trântă,
Visează și-astăzi moșii și strămoșii
Și țarina română, veche, sfântă,
Visează apele cum șterg pe dată
Din cale granițele dintre frați,
Visează că-și șterg fața-nlăcrimată,
Cu frații se visează-mbrățișați.
Gândim și noi la tine, soră, frate,
Cum ai trăit, cu suflet oropsit
Și îl rugăm pe Domnul să ne-arate,
Unindu-ne, că nu te-a părăsit!
poezie de Cătălina Orșivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre plâns
- poezii despre România
- poezii despre țări
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre teroare
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Când plâng bărbații
Am plâns șiroaie de sudoare
Cu lacrime în ele prinse,
Sau picuri ce-au udat ogoare,
Pe fețe și prin bărbi prelinse.
Și am mai plâns în nopți și-n cuget,
Când ei ne secerau strămoșii.
Au nu văzut-ați ? Până-n suflet
Aveam de ură ochii roșii !
Am plâns când s-a tăiat străbunul
În creste de Carpați, trădat.
Sau când s-a dărâmat gorunul
Sub care Horea-i îngropat.
Și am mai plâns când țarini large
Din țară-au luat și le-au robit.
A fost nevoie de baltage
Să reprimim ce ne-au răpit.
Poate nu plângem la morminte,
Sau lacrimi nu vărsăm ușor.
Dar hohotim doar în cuvinte
Când cei ce-s dragi se pierd ori mor.
Am plâns tăcut în foc și geruri
Pe câmp de luptă, la oștiri.
Așa crestatu-s-au în riduri
Pe chipuri hărți de amintiri.
.........
De n-am mai plâns, e că izvorul
Din care el și ea luau lacrimi,
Secase scurs din ea, când dorul
De el o asuprea. Și-n patimi.
poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tăcere, poezii despre trădare, poezii despre stejari, poezii despre roșu, poezii despre ochi, poezii despre noapte sau poezii despre hărți
Liceu
Anii de liceu nu se uită niciodată
Nu uiți că erai obligat să porți cămașă și cravată.
Nu uiți cum așteptai cu atâta nerăbdare
Să vină mai repede vacanța mare.
Nu îl uiți pe cel care mereu îți lăsa suc în bancă
Sau când te rugai ora de mate repede să treacă.
Nu îl uiți pe cel care ți-a rămas ca un frate
Chiar dacă destinul te-a dus așa departe.
Nu îi uiți pe cei care măcar o dată te-au ajutat,
Care te-au făcut să râzi, care ți-au dat un sfat!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (10 martie 2019)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vinovăție, poezii despre vacanță, poezii despre vacanța mare, poezii despre sfaturi, poezii despre râs, poezii despre liceu sau poezii despre ajutor

Mama lui Iisus
Când Iisus a fost pe cruce răstignit
Mama lui a plâns cu lacrimi de durere.
Nu pentru că fiul ei a murit,
Dar pentru păcatele noastre grele.
Când Iisus la cer s-a înălțat
Ea a plâns cu lacrimi de bucurie.
Nu pentru că fiul ei din morți a înviat,
Dar pentru a noastră veselie.
Și cât a mai trăit ea pe pământ
A fost de Dumnezeu binecuvântată,
Să fie un om fericit!
Și să nu plângă niciodată.
poezie de Vladimir Potlog (20 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre religie
- poezii despre moarte
- poezii despre mamă
- poezii despre fericire
- poezii despre durere
- poezii despre crucificare
- poezii despre cruce
Poeții nu mor niciodată - In memoriam Adrian Păunescu (mentorul generației în blugi)
Cât ai fost printre noi, prea mulți pigmei grăbiți,
Te-au umilit profund și ți-au sărit în spate,
Îți aminteau prea des de vechile păcate,
Dar noi știam prea bine că mulți erau mânjiți.
În loc s-aleagă-atent doar grâul de neghină
Și pulberea de stele cu cinste s-o păstreze,
S-o pună-n fața noastră și să ne lumineze,
Au scormonit adânc și ți-au găsit doar vină.
Puteau să-ți stea alături și chiar să te urmeze
Pe drumul de rubine clădit în poezie,
Nu să urzească planuri cu-atâta fantezie
Ș-oricare pas al tău doreau să-l anuleze.
Ba că vorbeai cam mult ș-ades plictisitor,
Ba c-ai scris kilograme și e maculatură,
Ba că tupeul tău a fost făr' de măsură
Când te-ai vrut și tribun... ai fost un profitor.
Ș-acum și înainte ai dat cu barda-n lună,
Toți caii nărăvași ți-ai alergat cu spor,
Jucând un rol perfect''plângând'' pentru popor,
Când, în realitate, tu semănai furtună.
Dar cu rebelu-ți geniu la mulți le-ai dat răspuns
În fluviul tău de versuri ce greu l-au inghițit
Și sufletu-ți sensibil ades ți-au ciopârțit,
Te-au așteptat la colțuri, cu sete te-au împuns.
La căpatâiul tău acum e-nghesuială,
Vin chiar și-acei " prieteni" ce crunt te-au sfârtecat
Cu-aceeași limbă aspră cu care te-au spurcat
Se ploconesc, maestre, și cu mult zel te spală.
Tu pentru noi ai ars, o flacără ai fost,
Ai vrut să ne vezi liberi și pentru pace-ai plâns,
Oștirile de tineri în jurul tău ai strâns
Ș-atâtea generații găseau în tine-un rost.
Istoria și timpul te-or cântări mai bine,
Vor înclina balanța spre adevăr și-atunci
Cu toți vom respecta mai dreptele porunci
Și limpede vom ști povestea despre tine.
Chiar dacă n-or vrea unii de tin' să se mai știe,
Să nu fi mânios, nu te-om uita în veci,
În fruntea poeziei tu mândru o să treci
Și în literatură vei fi prezență vie.
poezie de Mariana Dobrin (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Mariana Dobrin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre tinerețe, poezii despre realitate, poezii despre prietenie sau poezii despre perfecțiune

Răspuns la poemul "Eu voi muri definitiv odată"
Tu ai murit definitiv odată
Și ai lăsat în urmă rugi și plâns...
Au plâns de tine neamuri, lumea toată,
Dar în tăcerea morții te-ai ascuns.
Ți-e trupul, azi, ca o lumină-n noapte...
Turnat în bronz, mereu să strălucești,
Căci ne veghezi și ne rămâi aproape
Din orice colț de lume ne privești.
Strivit de-acum între coloși de ere,
Ca un opaiț, cu trupul sfărâmat,
Ești stea de dor ascunsă printre stele...
Prin tine alte ere-au evadat!
E locul tău de veci o amintire...
Memoria celor ce te-au iubit
Și te-au numit pe veci nemărginire,
De-acum prin tine, a înmugurit.
Frate de sânge cu strămoșii, astăzi,
Azi în cenușa lor te-ai îngropat...
Ai devenit și tu trecut, Vadime!
Dar neamul românesc nu te-a uitat...
Ți-ai luat adio de la noi, știu bine...
La moarte trupul tău e condamnat,
Trec îngeri azi, căci cetele divine
Să te-ntrupezi în înger, te-au chemat.
De azi ai să măsori nemărginirea
Cu timpul clipei împărțit în ere...
Te plânge, oh, Vaidme, poezia.
Tu te înalți o flamură spre stele.
Vei fii pământ... Suntem nedumerire...
De ce, din lumea noastră ai plecat?!
Ești și vei fii petala de iubire
Ce lacrimă în versuri ne-a lăsat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre iubire, poezii despre înălțime sau poezii despre sânge

Copil sărman
Copil sărman, cu ochii triști și goi,
De ce-ți întorci privirea de la noi?!
Ți-e sufletul de lacrimi plin, rănit
Te-ntrebi de ce sau unde ai greșit,
De ce părinții tăi te-au părăsit,
Și singur ai trecut peste orori...
Te uiți spre cer și speri, plângi iar și iar,
Domnul ți-a dat iertare, dar și har.
Te-ai depărtat, oh, ființă-nstrăinată,
Copil fără noroc și fără soartă.
Și te întrebi, te-ntrebi necontenit,
Cu ce-ai greșit de nu ai fost iubit.
De ce e-n suflet astăzi răutate?!
Mame fără de suflet, blestemate,
De ce-și aruncă sufletele-n ghenă
Mame cu chip de om și suflet de hienă?
Mame ce, (oare?), nasc copii,
Și-i lasă, fără drept, ai nimănui...
Mame ce-ați condamnat la suferință,
Plecați-vă genunchiu-n pocăiță!
Credința bate clopot și cere-n voi iertare,
Mame fără de prunci, cu sufletele goale.
Cât să mai rabde, oare, Dumnezeu,
Pământu-acesta înjugat la greu?!
E tot mai plin pământul de orfani,
Copii abandonați, sărmani, orfani,
De mame ce au inimi de hărtie
Lipsite de iubire și-omenie.
Fără copilărie, mult prea triști,
Copil fără părinți, în noi exiști...
Copile, oh, destinul ți-a fost greu,
Dar l-ai lăsat pe bunul Dumnezeu
În drumul tău de ajutor să-ți fie...
Credința ta ai dat-o ca simbrie.
Sunt tot mai mulți copii abandonați,
Dar au rămas în suflet, veșnic, frați.
............................................................................
Prin gări și prin azile aruncați,
Valize de bogați, abandonați,
Dar dar primit de la divinitate,
Sufletul vostru-același drum străbate.
Voi sunteți pruncl ce trăiește-n noi,
Nu leș lăsat la lada cu gunoi.
Pruncul?! Ziar, ori marfă reciclată?!
Un gând străin, străin fără de soartă?!
Vezi? Plâng și sfinți și îngeri în icoane
Când suferă de frig, de griji și foame...
Pentru cei oameni falși și ipocriți,
Voi doar un zâmbet mai păstrați, cuminți.
Pretenția de-a fi numiți părinți?!
Voi știți să plângeți, mangâiați, iubiți?
Degeaba învățați azi să cerșiți iertare.
Ce vină are-aveți, ce vină mare!
Pedeapsa chiar de-acum e-ndepărtată,
Ca o furtună te va răzbuna odată.
Acolo, sus, e-o judecată sfântă,
Ascultă-mă părinte, mă ascultă!
Păcatu-i crunt și fără de iertare,
Pedeapsa ce o vei primi e mare,
Vei duce cruci, coroana lui Iisus,
Și sufletu-ți se va topi-n apus.
..................................................................................
Tu o străină-mi ești, tu nu-mi ești mamă
Eu am rămas și lacrimă și rană.
Atunci nu ți-a păsat de soarta mea,
N-ai vrut să știi de am ce îmbrăca.
Nici despre școală n-ai avut habar.
De ce te-ntorci plângând la mine, iar?
Nici boala crunta dacă m-a lovit,
Tu mamă n-ai știut, n-ai suferit.
Pe lumea, mamă, cât am să trăiesc,
Doar Domnului mai am să-i mulțumesc,
Să-mi plec genunchiul și smerit, să cad,
Cum cade-n munte trupul unui brad.
Un înger am cu mine și-l iubesc!
Și viață și iubire-i dăruiesc.
Eu Domnului îi dau recunoștiință
Că am în suflet înger de fetiță.
Cu sufletul ce-i frânt la jumătate,
Acopăr trupul fiicei mele-n noapte.
Sărut catapeteasma de lumină
Și te cinstesc azi, pronie divină...
(dedic aceste versuri mamei mele, care m-a părăsit când aveam doar un an)
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie
Înțelesuri
Când umbrele-noptării în Ghețimani s-au strâns,
La ceasul când tenebre văzduhu-ncet îl frâng,
Luptând în agonie, Isuse-acolo-ai plâns
Ca, azi, fără nădejde, cu-amar să nu mai plâng.
Când la Caiafa-n curte, haini Te-au iscodit,
Că-n mințile obtuze nu Te-au recunoscut,
Răstălmăcindu-Ți spusa, mârșav Te-au osândit,
Nedreapta-Ți pedepsire mi-e-al împăcării scut.
Pe via Dolorosa, de-arșița zilei stins,
Cu crucea grea în spate, când drumul îl urcai,
Ispita renunțării la jertfă ai învins,
Ai mers până la capăt, m-ai vrut cu Tine-n rai.
Când la Calvar, pe cruce, între tâlhari mureai,
Între pământ și ceruri ai atârnat smerit,
În dragostea Ta mare tot prețul Îl plăteai,
Știai ce iad e iadul, m-ai vrut de el ferit.
Acum, cu slavă mare, de toate mai presus,
Ești înălțat de-a pururi c-ai fost biruitor,
Doresc în ascultare să Te urmez supus!
Doresc să-Ți calc pe urme, Slăvit Mântuitor!
poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Înțelesuri (20 februarie 2019)
Adăugat de Olivia Pocol

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre smerenie, poezii despre mântuire, poezii despre jertfă sau poezii despre iad
Amintește-ți mereu să uiți
Lucrurile care te-au întristat,
Dar nu uita niciodată să-ți amintești
De lucrurile care te-au făcut fericit
Amintește-ți mereu să uiți
De falșii tăi prieteni,
Dar nu uita să-ți amintești
De cei care ți-au fost loiali.
Amintește-ți mereu să uiți
Necazurile prin care ai trecut,
Dar nu uita niciodată să-ți amintești
Binecuvântările primite zi după zi.
în binecuvântare irlandeză
Adăugat de Doina Maria Tudor

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tristețe, citate despre prietenie sau citate despre fericire
Amintește-ți mereu să uiți
Lucrurile care te-au întristat,
Dar nu uita niciodată să-ți amintești
De lucrurile care te-au făcut fericit
Amintește-ți mereu să uiți
De falșii tăi prieteni,
Dar nu uita să-ți amintești
De cei care ți-au fost loiali.
Amintește-ți mereu să uiți
Necazurile prin care ai trecut,
Dar nu uita niciodată să-ți amintești
Binecuvântările care veneau zi după zi.
Amintește-ți mereu să uiți
Lucrurile care te-au întristat,
Dar nu uita niciodată să-ți amintești
De lucrurile care te-au făcut fericit
Amintește-ți mereu să uiți
De falșii tăi prieteni,
Dar nu uita să-ți amintești
De cei care ți-au fost loiali.
Amintește-ți mereu să uiți
Necazurile prin care ai trecut,
Dar nu uita niciodată să-ți amintești
Binecuvântările primite zi după zi.
în binecuvântare irlandeză
Adăugat de Doina Maria Tudor

Comentează! | Votează! | Copiază!
E iarnă peste tine, Țară!
Secole de suferință
Au nins peste fiii tăi
Viscole de neființă
Ție ți-au tot fost călăi.
Au urlat nopțile reci
Peste câmpurile tale
Umbrele-n haite flămânde
Ți-au nesocotit hotare.
REFREN:
Ți-au plâns munții, apele
Sub troienele străine
Ți-au plâns fiice, maicile
Cu grei bulgări de suspine.
Dunărea a strâns în suflet
Lacrimile unui neam,
Iar Carpații ți-au fost scutul
Dinainte de Traian.
Și mâini crude, asasine
Ca pumnalele de gheață
Au voit să te dezbine
Soarta ta să li se-nchine.
Fantome albe de durere
Te bântuie acuma iară
Totu-i crunt și te-nfioară
E iarnă peste tine, Țară.
REFREN:
Ți-au plâns munții, apele
Sub troienele străine
Ți-au plâns fiice, maicile
Cu grei bulgări de suspine.
Dunărea a strâns în suflet
Lacrimile unui neam,
Iar Carpații ți-au fost scutul
Dinainte de Traian.
cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre suferință, poezii despre ninsoare, poezii despre mâini sau poezii despre munți

Veniți la hora mare!
Veniți la hora mare ca să ne prindem toți,
Sărbătorind Unirea, chiar azi, în țara toată,
Moldova dându-și mâna, acum, ca și-altădată,
Cu Țara Românească, cu buni, părinți, nepoți.
În anu-o mie-opt sute și-n plus cincizeci și nouă,
Un vis străvechi de veacuri atunci s-a-nfăptuit,
Când după multe piedici, pe dat' s-au înfrățit
Surorile - provincii române amândouă.
A strălucit și cerul, și soarele-n tărie,
Pe două zeci și patru, în luna lui gerar,
S-a înmuiat și gerul, iar vântul cel hoinar,
Vrăjit, a stat s-asculte, în dulce reverie,
Când s-a încins o horă în Țara Românească
Și când Moldova toată cu drag s-a prins în ea,
Cu toți cei cu simțire română alăturea;
O horă a frăției pe glia strămoșească.
S-a prins și Cuza-n horă, alături cu poporul,
Kogălniceanu și-alții, și frații pașoptiști,
Cu-entuziasm în suflet, cu toți, pălmași, artiști,
Boierul și clăcașul, în rând cu negustorul.
Vlădică și opincă, oricare bun creștin,
Cu lacrime pe pleoape, strigat-au bucuria,
Ardealul, Bucovina cântând cu România,
Din granițe habsburge, de sub călcâi străin.
Un singur trup și-un suflet, o singură simțire
Au dobândit Moldova și Țara Românească,
Așa fiind și datul, și ordinea firească,
De la Mihai Viteazu, de la-a lui întregire.
Azi însă-amare lacrimi brăzdează-obrazul țării,
Că trupu-i de o vreme ce pare-o veșnicie,
Ciunțit de cnut sovietic, așa a fost să fie
Și rana sângerândă noi n-o vom da uitării.
Dar înălțăm o rugă: când vremea o să vie
Și-Atotstăpânitorul când s-o-ndura de noi,
De ăst popor al nostru, trudit, plin de nevoi,
Atuncea România cea Mare să învie!
poezie de Cătălina Orșivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ger, poezii despre Țara Românească, poezii despre vânt, poezii despre unire, poezii despre uitare sau poezii despre trup și suflet

24 Ianuarie
Pe douăzeci și patru, în luna lui gerar,
Pe plaiul mioritic s-a împlinit un vis,
Ce-n gânduri pașoptiste cu dor a fost înscris
Și-n rugă,-n sfat de taină de-umil țăran plugar.
Moldova și-a dat mâna, cu mare bucurie,
Cu frații ei de sânge din Țara Românească,
Făcând speranța veche în suflete să crească,
Nădejdea să-nflorească de-atuncea tot mai vie,
Că se va-ntinde-odată și-odată hora mare,
Plecând din Bucovina, Moldova, în Ardeal,
De la Danubiu, Mureș, la Nistru, peste deal,
De pe la Prut, la Milcov și până-n depărtare;
Un vis spre-o Românie rotundă, întregită,
Un pas cu hotărâre, făcut spre-Unirea Mare,
Un crez, stindard în veacuri, dorință arzătoare
Ce doar cu sacrificii mari fost-a dobândită...
În Iași, întâi de toate, domn Cuza-a fost ales,
La București același și astfel s-a impus
Unirea ceea Mică. Ce ar mai fi de spus?
Unirea-i crez și astăzi și vise noi se țes
Alăturea cu frații ce fost-au despărțiți
Cu sârmele ghimpate, de noi, acei de-aici,
Ce-au stat sub cizmă dură în anii bolșevici,
Duși în Siberii albe de-acasă, prigoniți,
Ce și-au strigat durerea de-acolo, de departe,
Mereu, mereu, în graiul acesta românesc,
Ce și-azi când se adună, când cântă sau jelesc,
O fac tot românește, din leagăn pân' la moarte.
Și mai visăm și-un Cuza, să vină ca să-i prindă
Pe loc cu-ocaua mică pe toți aceia care
Cu mâinile rapace își bagă-n buzunare
Chiar tot, lăsând în urmă o țară suferindă.
Visăm noi, dup' aceea, că vine un Moș Roată
Și pe,, boierii" țării la sfat, când să se-adune,
Drept îi povățuiește, pe toți, cu-nțelepciune
Și ei urechea pleacă spre-nvățătura dată.
Ce vise prea frumoase! Gândire desuetă!
Trecute fapte, veacuri apuse, de-altădată...
Da'-mi spun cu hotărâre apoi, înfierbântată:
Istoria, se știe, că doară se repetă!
poezie de Cătălina Orșivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țărani, poezii despre visare, poezii despre gânduri sau poezii despre încălțăminte

Fratelui meu basarabean
Te-a adoptat cândva divinitatea,
Ai fost urmașul unui neam de voievozi,
Azi îți afirmi cu greu identitatea,
Te pierzi printre neoameni și irozi.
Te-au obligat să-l uiți pe Ștefan-vodă,
Să uiți să scrii, o doină să asculți,
Ți-au dat ceasloave cu rusească odă,
Neromânește tu să crești inculți;
Să spui că moldoveană ți-e averea,
Că mersul vremii trebuie oprit,
Că Prutul n-o să sece de durerea
Că limba ta și port ți-au pângărit!
Tu, frate dintre apele durerii,
Ce azi te vrem român cu orice preț,
Te chem cu bucuria revederii
Să facem pod de flori pe Prut măreț!
Să scriem peste brațele de ape
Același sfânt și din străbuni un nume,
Tu, frate, de pe estica cetate,
Ce-ai stat de strajă la hotar de lume!
Să facem România ca o altă
Mesopotamie, a timpurilor noi,
Să desenăm cu inima o hartă
În care să trăim și noi și voi!
poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă sau poezii despre ignoranță
Judecata
Iată-ncepe judecata
aici chiar pe acest pământ
omenirea va fi gata
dup-al Domnului Cuvânt
cu-a Lui îngeri veșnic sfinți
va veni în slava Sa
și pe cei nesăbuiți
Domnul îi va judeca
articol de condamnare
iată Legea nu va fi
ci doar viața aceasta care
fiecare o primi
ce-a lucrat dar fiecare
viața cum el a trăit
în a Lui Hristos lucrare
cât de mult s-a ostenit
neamurile adunate
înaintea Lui Hristos
de El vor fi judecate
cum trăiră aici jos
Hristos îi va despărți
ca păstorul oile de capre
și El îi va răsplăti
cu-a vieții sfântă parte
pe cei ce au ascultat
și viața o trăiră
porunca cum li s-a dat
căci pe oameni îi iubiră
oile la dreapta Lui
caprele la stânga
pentru slava Domnului
cei ce au trăit Scriptura
nu va chip de scăpare
Hristos toate doar le știe
și pentru a Lui lucrare
vor primi răsplata vie
celor de la dreapta le va spune
veniți binecuvântații Tatălui Meu
căci voi în această lume
ați trăit Cuvântul Său
foame când Mie mi-a fost
de mâncare voi mi-ați dat
și ați fost mereu la post
păstrând sufletul curat
când în temniță închis
Eu am fost în suferință
pe la Mine ați venit
vii fiind dar în credință
iar bolnav când în spital
am zăcut în grea durere
voi călcând al firii val
atunci mi-ați fost mângăiere
mi-ați adus ce ați știut
hrană să mă întremați
ca un frate v-ați făcut
sănătate să îmi dați
când am fost sărman lovit
și de lipsuri și de chinuri
pe la Mine ați venit
să-mi ștergeți grele suspinuri
Doamne când noi am făcut
totul iată ce ai spus
la săraci bolnavi când ați trecut
în Numele Meu Isus
toate Mie mi le-ați dat
a lor Mei când le-ați făcut
de Mine ați ascultat
și mi-ați dat al vost" avut
la stânga celor ce-au stat
Domnul iată le va zice
vă spun iată acum curat
de voi nu este ferice
căci am fost sub apăsare
și în temniță lovit
ați trăit în nepăsare
pe la Mine n-ați venit
și-n spital când internat
Eu am fost în suferință
pe la Mine nu ați dat
să-mi vedeți a Mea Ființă
când sărac și părăsit
am ajuns fără mâncare
nimic nu mi-ați dăruit
să găsesc în voi salvare
mergeți astăzi de la Mine
căci voi nu m-ați ajutat
când în lacrimi și-n suspine
adesea Eu m-am scăldat
Doamne când noi te-am văzut
și sărac și-n plâns amar
și bine nu ți-am făcut
nu ți-am dat nici un pahar
de apă ca Tu să bei
Ființa să-ți înzdrăvenești
mai aproape să ne iei
pacea să ne-o dăruiești
celor dar mai nensemnați
frați de-ai Mei voi n-ați făcut
fiți atenți și ascultați
al Meu suflet m-a durut
Eu am fost cel oropsit
și lovit căci frații Mei
nimic iată n-au găsit
în voi chiar niciun temei
cei din stânga apoi iată
flăcărilor au fost dați
cei cu inima curată
în viață au fost lăsați
căci în Noua-mpărăție
Stăpân unde Domnu-a fi
vor trăi în bucurie
Isus îi va ocroti
căci va-ncepe o-mpărăție
de-o mie de ani pe pământ
Domn Isus unde-o să fie
că-i al Vieții Sfânt Cuvânt
El pământu-l va schimba
chiar viața pe planetă
altă față îi va da
inserând noua dietă
în sfințenie să fie
predați Domnului oriunde
o viață-n armonie
sufletu spre-a ne pătrunde
glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste Lui Hristos
căci ne-a dat Cuvântul Său
să-l trăim aicea jos
mulțumim o Tată Sfânt
pentru Fiul Tău Mesia
ce ne schimbă pe pământ
să moștenim veșnicia
poezie de Ioan Daniel Bălan (24 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre sărăcie, poezii despre schimbare sau poezii despre răsplată
Să nu uiți, române
Române, tu să nu uiți
că trunchiul țării e poporul!
Aprig trebuie să lupți
să-ți aperi ramul și izvorul.
Glia țării e ogorul
unde noi cultivăm grâne.
Ne construim viitorul.
Asta să nu uiți, române!
Azi dușmanii stau la pândă,
vor să curgă iarăși sânge.
Tu te luptă, dă osândă
celor care viața-ți frânge!
Arată că ai onoare,
că în lume tu contezi,
Că tot ce-i ROMÂN, nu piere,
că vița neamului păstrezi.
Să-ți fie dragă țara
și glia și izvorul.
Păstrează-i primăvara,
să dăinuie POPORUL.
poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre primăvară, poezii despre onoare, poezii despre dușmănie, poezii despre crengi sau poezii despre cereale

La mulți ani, Alexandra!
Sufletul tău e darul cel mai de preț, pe care,
Divinitatea însăși, de mic copil ți-a dat...
Ți-a dat spre veșnicie, o inimă, din care,
Ca dintr-o pâine coaptă, la cei flămânzi ai dat.
Candoarea din ființă e înger de lumină...
Îmbelșugată lume cu centrul virtual
În trupul tău și-n gândul de stea diamantină
Prolifică, perpetuă, pe plan transcendental...
Ți-e frumusețea taină și-n nerostite umbre,
Te-ascunzi de necuvinte la fiecare ceas...
Eu îți doresc din suflet, mulți ani și fericire,
Iubire și lumină la fiecare pas...
O, turn de modestie, angelică mireasă
A celor ce de vremuri, în suflet te-au iubit,
Să-ți fie viața lină, lipsită de durere
Și lacrimă-ngânată de plâns, să-ți fie schit.
În energii celeste să-ți prinzi îmbrățișarea,
Tu, moleculă vie-a eternului firesc...
Din lacrimi să-ți răsară dumnezeiască lume,
Căci mulți din lumea asta, de-a pururi, te iubesc!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urări sau poezii despre pâine
Să nu uiți , copile
Tu să nu uiți copile că eu te-am zămislit,
Că-n pântece la mine, mult timp te-am încălzit.
În nopți fără odihnă, cu greu m-am chinuit
Ca să primești lumină și-n viață te-am pornit.
Când soarelui te-am dat, cu grijă te-am crescut,
În brațe te-am purtat și noaptea-n așternut.
Copilăria aleasă, mai ceva ca frumusețea
A fost acea crăiasă, ce ți-a adus tinerețea.
Cu aripi crescute către lume ți-ai luat zborul,
Te-au năvălit griji multe, copilăriei îi duci dorul.
Singur îți vei face nume, vei fi om realizat,
Vei avea și zile bune, vei fi țării brav soldat.
poezie de Dumitru Delcă (5 februarie 2023)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre zile, poezii despre zbor sau poezii despre odihnă

Basarabie, soră dragă
Basarabie, soră dragă,
Care ai fost de dușmani râvnită,
Ești ca o copilă orfană,
De mamă ei părăsită.
Basarabie iubită,
Care ai fost în sânge scăldată,
Ești ca un fir de iarbă
Sub o boltă înstelată.
Basarabie, floare de dor,
Care de mulți ai fost vândută,
Ești ca un izvor, cu apă limpede neîncepută.
Tu să nu cazi în disperare.
Basarabie, soră dragă,
Căci va veni și ziua cea mare,
În care dușmanul o să înțeleagă
Că nu ești singură și orfană,
Că ai o mama iubitoare,
Toți o știu cum o cheamă,
Acesta e România mare!
poezie de Vladimir Potlog (10 decembrie 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Vladimir Potlog despre mamă, citate de Vladimir Potlog despre dușmănie, citate de Vladimir Potlog despre sânge, citate de Vladimir Potlog despre iubire, poezii despre flori, citate de Vladimir Potlog despre flori, citate de Vladimir Potlog despre copilărie sau citate de Vladimir Potlog despre România
Suflet de mamă
Sub teiul înflorit, pe-un țol țesut prin tinerețe
Stai mamă, tu, la poartă în zi de sărbătoare
Dând altor săteni din când în când binețe,
E ziua-n care uiți că trupul crunt te doare.
Copiii ți-s plecați să-și facă rost prin lume
Bărbatul, stâlpul casei, la cele sfinte-i dus...
Câte-ai mai povesti, dar nu ai cui a spune
Noroc de tan' Maria, vecina dinspre-apus.
Cu ochii tăi blajini, împrejmuiți de riduri
Privești, aproape-n lacrimi, spre viața-ndepărtată
Când masa era plină te năpădesc suspinuri
Și se certau băieții... cin' apă să mai scoată...
Toiagul tău puternic duce atâtea-amprente...
Doar el îți e alături când noaptea se așază,
Când spatele trudit nu poate să se-ndrepte,
Iar mâinile-ți slăbite icoane aranjează.
Și-așa trecură veri peste-al tău suflet, mamă
Tu demnă-ai dus prin timp cele de sus venite,
O dată nu te-ai plâns, ai plâns doar la icoană
Strângând cu dor la piept poze-ngălbenite...
Că Dumnezeu te-ncearcă, îți ia, dar și te-alină
Așa bine cunoști... și-o crezi mai mult ca toți...
Ridică-ți azi privirea, se-apropie-o mașină!
Ți s-au întors copiii și ți-au adus... nepoți.
poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre icoane, poezii despre vecini, poezii despre vară, poezii despre tei sau poezii despre sărbători
Baladă pentru noi
Ai apărut în viața mea o clipă,
nu ți-a fost teamă și nici frică
să mă privești așa, în pripă
și să dorești să-ți fiu iubită.
A fost târziu, a fost devreme,
nici nu știm n-avem bareme,
nu facem calcule sau teoreme,
noi scriem slove în poeme....
De ne-a fost rău ne-a fost și bine
mă porți în gând, în amintire,
e lung drumul către tine,
din când în când mor din iubire,
Mii de flăcări mă încălzesc
de câte ori te întâlnesc
și dulci fiori mă răscolesc,
de câte ori eu te privesc...
De ești un Zeu, eu sunt o Zee,
ca Prometeu ai furat focul
și l-ai ascuns în sufletul de fee,
de l-ar găsi măcar norocul...
Iar dacă pleci rămân cu îndoială,
și fierbe în mine iar o teamă,
îmi lasă în suflet amăreală
dau lacrimi de toamnă - vamă...
... Că se topește în mine versul
prin slove triste se răsfiră,
rămâne gol tot universul,
suntem doar noi, chipuri de ceară...
poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre foc sau poezii despre vamă