Unde-s iernile de altădată?

Mi-e dor de o poveste spusă la gura sobei,
Să-mi simt obrajii-n flăcări şi-n ochi să am scântei,
Să cred iar în dreptate şi în puterea vorbei
Că Făt-Frumos va-nvinge vrăjitoare şi zmei!

De ce-n copilărie ni se promite-o lume
Fără minciuni şi ură, fără înşelăciuni,
Ne-ndeamnă toţi să facem mereu doar fapte bune?
Creştem, deschidem ochii şi vedem... deşertăciuni!

Parc-am trăi în două lumi total diferite:
Cea pură, frumoasă, a basmelor cu zâne,
Pentru ca mai târziu, să trecem, pe nesimţite,
În lumea cu prea mult rău şi prea puţin bine!

Unii mai păstrăm încă, în suflet, lumea bună
Cu zmei şi vrăjitoare însă, luptăm în van,
Doar o firavă rază nu-nvinge o furtună
Şi nici putere n-are să topească-un noian!

Când oare o să ningă iar, cu fulgi diamantii,
Şăgalnici, ei să mă prindă-n dansul lor nebun,
Să se ascundă răul sub a zăpezii mantii
Şi-n fiecare casă, să ajungă Moşul bun!

Când mai vine acea iarnă, cu râsete zglobii,
Cu ecou de colinde şi iz de cozonaci
Ca altădat' să fie, sărbătorile iar vii,
Să simţi că Isus coboară şi să cânţi... ori să taci!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de ce

Nu ştiu de ce viaţa, nu ţine mai mult,
Nu ştiu de ce aţa, repede s-a rupt.
Nu ştiu de ce visul, de-a trăi mai mult,
Invocă Paradisul, ce nu l-am văzut.
Nu ştiu de ce iubirea, prea repede dispare,
de ce omenirea, duşmănie are.
Nu ştiu de ce iubirea, apare doar în doi,
Nu ştiu de ce menirea, prea scurtă-i pentru noi.
Nu ştiu de ce teama, de lumea neştiută,
Atunci când trecem vama, toţi oamenii o uită.
Nu ştiu de ce, dar cred, că pot trăi de două ori.
În destinul meu mai cred, că pot muri de multe ori.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt după dreptate

Hei, creiere spălate cu anii toţi pierduţi,
Nu vă mai lăsaţi prostiţi, furaţi, minţiţi,
Aţi fost atraşi fără să vreţi într-un joc strâmb,
Trăiţi fără speranţă într-o lume de plumb.
Mereu pălăvrăgesc stăpâni răi şi fac semn,
Ne impun să ne exprimăm într-o limbă de lemn,
Luptăm cu aceşti duşmani o luptă disperată,
Noapte de noapte, până când zorile
Ne pleznesc peste faţă

Strigaţi, strigaţi după dreptate,
Răzbunaţi lumea care-n decadenţă zace!
Strigaţi, strigaţi după dreptate,
Eliberaţi lumea ce-n lanţuri de sclav zace!

Legati la ochi, sub puşti ne secerăm
Împuşcaţi pe la spate sau torturaţi în somn,
Terorizaţi ne scufundăm cu Terra în derivă,
Ascunşi încă-n tranşee de răzbunări şi frică,
Spre un ţel apus ce abia acum ne ajunge din urmă.

Strigaţi, strigaţi după dreptate,
Răzbunaţi lumea care-n decadenţă zace!
Strigaţi, strigaţi după dreptate,
Eliberaţi lumea ce-n lanţuri de sclav zace!

Sudoarea curge de pe frunte şi pe gât,
Simţi urma unui ştreang ce carnea ţi-a rănit,
Inima-n piept îţi bate aproape să se spargă,
Războiul psihologic te confirmă şi neagă.
Aştepţi să-ţi deruleze viaţa ca pe-un film
Şi-n cămaşa de forţă să te simţi de volţi plin,
Câştiguri nu există şi omul latră tare,
Cu viaţa strânsă-n hăţuri pe-un muc de lumânare.

Strigaţi, strigaţi după dreptate,
Răzbunaţi lumea care-n decadenţă zace!
Strigaţi, strigaţi după dreptate,
Eliberaţi lumea ce-n lanţuri de sclav zace!

Ce să ne mai gândim, nimic nu e corect,
Timpul nostru e sclavul unui sistem abject,
Ne revoltăm prea des, căci astfel nu putem trăi,
Şi pentru libertate preferăm a muri.
Ca nişte uşi de veghe ardem din Paradis,
Să luminăm tot iadul şi fumul lui încins,
Lumea este distrusă şi noi suntem distruşi,
Arzând ca sfinţi pe-altare şi sataniste uşi.

De aceea zic:
Strigaţi, strigaţi după dreptate,
Răzbunaţi lumea care-n decadenţă zace!
Strigaţi, strigaţi după dreptate,
Eliberaţi lumea ce-n lanţuri de sclav zace!

cântec interpretat de Judas Priest, muzica de Judas Priest din Screaming for Vengeance, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să tac

Tu spui că sunt o enigmă vie...
Că pot cu gândul mereu scrie.
Că sufletul îl am prea apăsat,
Că nu prea cred să fiu salvat.

E drept ai uneori dreptate,
Nu pot să tac, vorbesc de moarte.
Dar oare tot ce ne înconjoară...
E adevăr... sau apă chioară?

Cum pot să tac... când tot e strâmb?
Când n-avem loc pe acest pământ.
Că fără milă îl călcăm,
Nimic nu vrem ca să salvăm.

Noi suntem nişte trădători.
Pământul ne-a primit cu flori
Cei care mâine vor veni
Pe ce pământ vor mai trăi?

Ei unde oare vor pleca
Dacă pămînt n-o exista?
Gândiţi şi daţi-mi un răspuns
O viaţă aveţi... şi nu-i deajuns.

Sunt cred... cel mai înverşunat,
Dau foc la tot ce e stricat.
Sunt chiar furtună în deşert,
Şi vreau pământ fertil nu sterp.

Îmi spui să cred că voi răzbi...
Şi dragoste voi întâlni...
Speranţa mea... un vis pierdut
Cum să o iau dela'nceput?

Probabil s-o schimba ceva...
Când eu... nu voi mai exista.
Nu pot să tac e prea târziu,
Mi-e teamă de ce pot să scriu.

Mi-e teamă... chiar şi să vorbesc
Pot multe inimi să rănesc.
Aşa că tac şi mă ascund
În jur e Răul până-n fund.

E seară... v-am cam pluctisit,
Am spus doar ce eu am gândit.
Vă mulţumesc anticipat
Nu tac... dar totuşi am plecat!

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm în ploaie...

Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Şi-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Ştiam că vii şi-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee.

Ai apărut şi pe neaşteptate
M-ai sărutat... N-am apucat să-ţi spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun.

Ce elegant eşti azi, iubitul meu!
Şi în priviri simt dulcea ta iubire...
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire.

Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic şi nimeni azi nu ne desparte.

Un pas... şi încă unul... M-ai cuprins
În dansul tău... Curată nebunie!
Cad stropi zglobii de ploaie printre noi,
Iar eu mă simt ca niciodată... vie...

În hohote de râs ne-am rătăcit
Printre săruturi dulci facem cărare
De fericire plin e universul
Ce ne-a-mbrăcat azi dragostea în soare.

Atât de-aproape eşti acum de mine!
Doar hainele prea ude-s între noi
Iubirii noastre însă nici nu-i pasă
De vor mai fi furtuni sau alte ploi.

Dansăm în ploaie şi-i atât de bine
Să stiu că ai venit şi nu mai pleci
În valsul nostru vom pluti spre stele,
Ne vom iubi acolo sus, în veci...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm în ploaie

Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Şi-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Ştiam că vii şi-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee

Ai apărut şi pe neaşteptate
M-ai sărutat… N-am apucat să-ţi spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun

Ce elegant eşti azi, iubitul meu!
Şi în priviri simt dulcea ta iubire…
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire

Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic şi nimeni azi nu ne desparte

Un pas… şi încă unul… M-ai cuprins
În dansul tău... Curată nebunie!
Cad stropi zglobii de ploaie printre noi,
Iar eu mă simt ca niciodată… vie…

În hohote de râs ne-am rătăcit
Printre săruturi dulci facem cărare
De fericire plin e universul
Ce ne-a-mbrăcat azi dragostea în soare

Atât de-aproape eşti acum de mine!
Doar hainele prea ude-s între noi
Iubirii noastre însă nici nu-i pasă
De vor mai fi furtuni sau alte ploi

Dansăm în ploaie şi-i atât de bine
Să stiu că ai venit şi nu mai pleci
În valsul nostru vom pluti spre stele,
Ne vom iubi acolo sus, în veci...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în Steaua

Cred în Steaua
La bine şi la greu,
Cât voi trăi
Steaua va fi
Sufletul meu.

Cred în Steaua,
Colţ de tricolor,
Cu ea trăiesc,
Cu ea mă mândresc,
Pentru ea pot să mor.

Pentru onoare şi adevăr,
Pentru albul fir de păr,
Pentru lumina ce vine din ea,
Cred în Steaua mea.

Pentru albastrul cerului sfânt,
Pentru tot ce am fost şi ce sunt,
Pentru speranţa ce vine din ea
Cred în Steaua mea.

Ştiu prea bine că-n adâncul meu
Este bunul Dumnezeu
Şi-n viaţa aceasta, bună sau rea,
Cred în Steaua mea.

Om bogat sau om de rând
Trăim împreună sperând,
Dar toţi ca unul zicem aşa:
Cred în Steaua mea.

Lumea să ştie că sunt luptător
Şi că nu renunţ uşor,
Fie lupta uşoară sau grea,
Cred în Steaua mea

Port în mine semnul ceresc,
Am curaj şi îndrăznesc,
Focul credinţei mă ţine în şa,
Cred în Steaua mea.

Steaua va fi veşnic în inima mea,
Steaua îmi dă puterea de-a crede în ea!

cântec interpretat de Cristian Buică, muzica de Cristian Buică, versuri de Cristian Buică
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am murit demult, ceva m-a omorât!
Am rătăcit doar printre clipe, rece şi pustie!
Nu mai credeam în viaţă, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai ştiam ce-i zâmbetul, eram o dimineaţa stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!
Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar şansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viaţa tot mai goală în faţa mea!
Să mor sau să trăiesc, să iubesc sau să urăsc,
nici una nici alta nu mai pot, nici nu ştiu cât aş putea să te iubesc, sau să te omor de prea mult dor, să te omor, doar atât mai pot şi să fug, să tac, în urmă să nu mai privesc!
Şi-n nopţile negre, pustii, să mă jelesc că nu te-am putut iubi, că nu te-am lăsat să-mi fii ce aş fi vrut în acea zi!
Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te aud când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd!
Şi mă dori, o durere atât de surdă, aş ţipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!
Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar şi pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi şterge lacrima!
Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume gri

Bine, prea mult gri
E prea puţin
Tu vrei doar apă
Dar bei vin
Nimic nu-i veşnic!
Secundele nu au un preţ,
Mă pierd în părul tău prea creţ,
Să ştii că azi,
Lumea a mai pierdut o zi.
Lumininile nu le mai vezi,
Refuzi să crezi ochi prea verzi
Şi totuşi,
Inima nu are robinet.
Când visele nu mai au aripi
Eu te invit să decolăm,
O lume gri, necunoscută,
Să ştii, ne aşteaptă să zburăm!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie de toamnă

În acest an de stihii năpădit
Şi încărcat de ură mult prea crunt –
Nici pomii, nici iubirea n-au rodit –
Nici crizanteme, parcă, nu mai sunt.

E o toamnă tristă, plină de mâhniri,
Tristeţi rodesc în suflet şi-n grădini...
Ca-ntr-un blestem, mă–ntorc în amintiri
Şi anii mei – îi simt tot mai puţini.

Prilej de veselie nu găsesc
În acest început de veac hain...
Nici nu mai ştiu ce-nseamnă să iubesc
Şi-n inima-mi se adună mult venin.

Doar cârcotesc la fiecare pas,
Ce tot mai greu prin viaţă mi-l târşesc...
Şi vorbe de ocară, al meu glas –
Despre-al meu trup şi suflet des rostesc.

Şi gânduri sumbre mintea-mi otrăvesc,
Dorinţe vagi de trecere-n neant...
Doar despre morţi îmi place să vorbesc
Şi tot mai des cu huma sunt galant.

O! Ce fior năvalnic ar putea
Să-mi salte ochii stinşi către azur?!
Să lumineze stearpă viaţa mea –
Să mă simt tânăr şi să mă simt pur.

E prea târziu, aceste-s doar visări,
Regrete, doar regrete mă-nconjoară...
S-au stins ale speranţelor vii mări –
Fiinţa mea tânjeşte să dispară...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun fără mama

Iar ninge frenetic şi blând, ca-n poveste,
Dar visul mi-e trist şi râsul mai rar;
De-aş sti că în cer e mai bine, măcar,
Căci tare mi-e dor şi mama... nu mai este!

De ce nu ni-i dat să te văd la ocazii?
Îmi bate Crăciunul la uşă, grăbit,
Aş vrea să mă bucur, dar mä-ntreb uimit:
Simţind c-o să-i taie, se bucură brazii?

Iluzie-i totul: stelele ne par mici
Şi fulgilor, dacă le e bine-n cer,
De ce mai coboară, doar ştiu c-aici pier?
Ce folos c-am de toate? Tu nu eşti aici!

De bune, de rele, azi pot să-mi dau seama;
Doar iarna ne-adună gândurile-n snop,
Încerc, lângă tine, durerea să-ngrop,
Cum "Crăciun fericit!", când n-o am pe mama?

De când ai plecat, mi-a fost rău, mi-a fost bine,
Fără zâmbetul tău, cum le-oi fi trecut?
Tu ştii că mi-e greu, iar şirul le-am pierdut,
Al câtelea, e-acest Crăciun fără tine?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiţi în ceaţă?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit şi în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aş duce – e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură şi răcoare
E prezent şi e trecut
E un univers comun.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumin paralele

trăim în lumi paralele
-crezi că există?
-eu da
la vedere pe stradă
în vorbe, în fapte
în versurile scrise
trecem unul
pe lângă celălalt

încerc o evadare
din lumea mea
-prea târziu
şopteşte gândul
ai pierdut mult
a recupera, imposibil
nu mai ai timp

-Regret...
mi-aş fi dorit
să trăiesc în lumea ta
aş fi fost fericită
sau cel puţin
aşa cred

-nu fi sigură
nu tot ce crezi
e şi adevărat
fiecare om
are o lume a lui
neştiută de nimeni.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără de vis sau răsărit

Mi-e plină inima de NOI, din Răsărit în Răsărit,
altar în suflet ţi-am clădit din clipa-n care ne-am găsit.

Te-ai odihnit în el un timp- umblaseşi mii de vieţi hai-hui-
şi, când ţi-am crescut puteri noi, ai dispărut fără să-mi spui.

Apusul arde-n flăcări reci şi vântul şuier-a pustiu.
Te-ai rătăcit în negre nopţi şi-acum te simţi ca-ntr-un sicriu.

Nimic nu vezi, nimic n-auzi, ştii doar că nu ai niciun rost
şi nu-nţelegi ce s-a-ntâmplat, de ce e totu-atât de-anost...

Eşti vagabondul dintre lumi, cu suflet trist şi ponosit.
Degeaba plângi că ai greşit, când de IUBIRE ai fugit.

În cununie-nsingurat, acum mă strigi să fim iar DOI.
Nu pot, am obosit prea mult de a lupta ca-ntr-un război.

Nu mai găsesc puteri să-ţi spun cât TE IUBESC... cât TE-AM IUBIT...
Rămâi în lumea ta... sărac.. fără de Vis sau Răsărit...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, copile drag

De ziua ta, Copilul Meu,
Mă rog la Bunul Dumnezeu,
Să-ţi dea tot binele din lume
Şi-n minte numai gânduri bune.
Noroc, iubire, sănătate,
În viaţă tu să ai de toate.
Să ai în suflet numai soare
Şi-n viaţă veşnic sărbătoare.
S-ai parte doar de fericire,
Şi multă, multă implinire.
Chiar dacă nu sunt lângă tine
Aş vrea să ştiu că-ţi este bine
Şi când ţi-i greu sau nu ţi-i bine,
Să ştii că-s mereu lângă tine
Cu gândul şi cu inima
Te rog să crezi, copila mea.
Iar dacă ţi-am greşit vreodată,
Te rog mă iartă, dragă fată.
C-aşa-i în viaţă, toţi greşim
Când nici nu ne închipuim.
Dar trebuie să avem răbdare
Cu toţi cei ce ne ies în cale.
Şi trebuie s-avem puterea,
Să trecem multe cu vederea...
Că a greşi e omeneşte,
Dar oare cine nu greşeşte?!

poezie de Mariana Simionescu (1 iunie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul iertării-i prea lung...

La cer să-mi ajungă o rugă în dungă, n-am scară şi nici în genunchi,
De-aş sta în altare, nu am lumânare şi nici busuiocul mănunchi.
E cale prea lungă şi ruga în dungă e-un cifru mai greu de pătruns,
Pe care-l dezleagă doar mintea întreagă, în care iertări s-au ascuns.

Mă doare un soare ce n-are răbdare şi vine mai des decât ieri
Şi-n foc pârjoleşte un vis ce-nfloreşte pe-o gură-necată-n tăceri.
Cuvinte proscrise se târă şi mi se mai frânge-un poem pe asfalt,
E raiul departe, un iad ne desparte şi cum să ajung spre înalt?

Se rupe o treaptă şi îngeri aşteaptă, ca Domnul să facă minuni,
Dar, nu se aude, de-atâtea palude, când mlaştini în suflet, aduni,
Nici strigăt, nici jale, doar slabe vocale se tânguie-n margini de lumi.
Nu-i chip de tămadă, când moartea-i pe stradă, doar moartea să ţi-o asumi.

E vreme de ducă, când pe coji de nucă, genunchii la rugă n-ajung,
Prea multe păcate se zbat vinovate şi drumul iertării-i prea lung...

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă copilăriei

Copilărie, lume de mister
Cu zmee înălţându-se pe cer,
Cu tălpi ce desenează pe pământ
Poeme simple, fără de cuvânt,
Copilărie, cântul din zăvoi,
Ne-aşteaptă mână-n mână pe-amândoi –
Doi feţi frumoşi săltând înspre lumină.
Copilărie – muza mea divină!

Copilărie, lume de mister,
În nopţi târzii, tăcut, încă te chem
Să-mpodobim lumina la fereastră,
Să-mi fie viaţa bună şi frumoasă,
Să cânt şi eu cu stelele deodată
Şi să-ţi zidesc paşii fugari în piatră...
Copilărie, de-ai putea să vii
Să pot să fiu copil măcar o zi!

Cu zmee înălţându-se pe cer,
Copilărie, tainic giuvaer,
Te-ai dus în lumi de basm şi catifea...
Te-ai dus, însă vei fi mereu a mea!
Când creionez cu gândul fericirea,
Când prind în braţe de lumini, iubirea...
Oh, sunt un strop uitat de clorofilă,
De-aceea, iată, nu am nici o vină!

Cu tălpi ce desenează pe pământ
Întâiul pas, eternul legământ,
O lacrimă de ceruri m-a legat
Şi vezi?! În alte lumi am exilat.
Apoi, crescând, am învăţat cuvinte.
Târziu am învăţat să fiu părinte,
Să-mbătrânesc, să spun poveşti cu zmei
Pentru copiii şi nepoţii mei.

Poeme simple, fără de cuvânt
Le-am prins pe cer, cu zmeii mei zburând
Şi i-am închis în tocul cu cerneală
Să strige, să se scrie şi... să moară.
Apoi am scuturat cenuşa-n cânt
Şi-am aruncat-o-n ochiul tremurând.
Mi-e luna prinsă-n lanţuri de mărgele
Şi lacu-i argintat şi plin de stele.

Copilărie, cântul din zăvoi
Şi fluturi albi cu aripile moi
Şi păsări întrecându-se în tril,
Iarba mustind în luna lui April,
Lucirea peste ramuri ude... Sus
În munţi acelaşi tulnic de apus,
Toatea a tale sunt, copilărie –
Copil frumos cu inima zglobie.

Ne-aşteaptă mână-n mână pe-amândoi,
Lanul de grâu, fântâna din zăvoi,
Sângeri şi maci în sufletul de nea
Să-mbujoreze bătrâneţea grea.
Ne-aşteaptă la căsuţa din chirpici
Ia ţesută-n noapte cu arnici,
Icoana şi ştergarul, lampa veche
Şi anii noştri fără de pereche.

Doi feţi frumoşi săltând înspre lumină
Pe petecul turcoaz de muselină,
Doi zmei pe cerul cu senin brodat
Spre care ca un cânt ne-am înălţat,
Ecoul vieţii-n ceruri să se piardă,
Iubirea-n noi, o candelă să ardă
Sub verigheta unui curcubeu
Cât vom rămâne-n lume tu şi eu.

Copilărie – muza mea divină,
Te-aşez pe pături moi de muselină,
Te învelesc cu îngeri de mătasă,
Căci pentru toţi rămâi cea mai frumoasă.
Sub genele cereşti de-ntunecare
Tu-n noaptea vieţii redevii cărare.
Luceşte-n ochi o lacrimă de sânger
Copilărie – pământene înger.

Copilărie – muza mea divină!
Doi feţi frumoşi săltând înspre lumină
Ne-aşteaptă mână-n mână pe-amândoi.
Copilărie, cântul din zăvoi...
Poeme simple, fără de cuvânt,
Cu tălpi ce desenează pe pământ,
Cu zmee înălţându-se pe cer,
Copilărie, lume de mister.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!