România, te iubesc!

Peste-nghesuitele dealuri,
Prin văile lui badea Ion
De-a lungul Dunării cea mândră
De-a latul moşilor Carpaţi
Privirea mi se-aşterne.
Şi caut a lumii ură-n ochi s-o văd
A megalopolisurilor vuiet să-l aud
Dar în zadar mi-e căutarea...

Deasupra-i cerul stă albastru-mov
De parcă ne-am găsi prin boreale
Şi dedesubtu-i oase de daci pământul îl încarcă.
Nimic nu-i veşnic, Luceafărule tânăr
Şi niciun car cu boi nu trece-acum pe drum.
La Târgu-Jiu o umbră de-un infinit precar
Aşterne iarba verde sub stâlpul de metal.
Enescu din tablouri îmi cântă rapsodii
Când în tăcere Blaga compune poezii.

Ce-i mai frumos ca iarna la foc să ne-aşezăm,
Să spună baba noastră poveşti şi povestiri
În vechea sobă un cozonac să crească,
În oala mare sarmalele să fiarbă?
Şi-o mămăligă aurie, aburind... ah, plăcere...

Toate acestea-s multe, puţine sunt de fapt.
Un petic de lumină în ochii celor dragi
E mult iubita ţară ce veşnic ne-a purtat
În pântecele-i calde...
O, mamă, dragă mamă...
Nici de ţi-e bine tare, nici de ţi-e rău şi jale
Nu te-oi lăsa, iubito, nu te-oi mai da la alţii!
Tu esti un veşnic pământ ceresc,
România,
Te iubesc!

poezie de Kevin Iovănescu (12 decembrie 2017)
Adăugat de Kevin Iovănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cât de departe e
ce mi-ai promis?

mi-e foame, mamă!

tu cântă, sapă
te uită-n jur de-a lungul şi de-a latul
să vezi câţi sunt ca noi şi rabdă

mi-e sete, mamă!
am obosit de foamea ce mă roade
adânc, adânc

e o fântână mai încolo
de-al nouălea rând

să ai răbdare, sapă
sapă până când
pământul tot o să îl simţi în gură
şi nu uita să cânţi

Copile!

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aeternum

Veşnic te-oi purta în minte
Dragă, până-n clipa morţii,
Cum în buzunarul vestei
Port eu veşnic: cheia porţii

epigramă de Octavian Goga din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, pentru mine,
Nu plânge, zău nu are rost,
Sunt val ce strigă ziua lumii
Şi noaptea uitå de ninsori

Nu plânge, mamă, nu e bine,
O lacrimă de-a ta, e mult
Mai bine lasă-mă pe mine
Să-mi duc necazul început!

Nu plânge, mamă, trece toamna
Şi frunzele se pierd pe drum,
Simt rodul dragostei în mine
Ce-ascunde amintiri de mult!

Nu plânge, mamă, n-am så mor,
Când vântul bate dinspre nord
Şi sufletul mi-e îngheţat
De dorul mare ce îl am!

Nu plânge, mamă, lasă aşa...
Sau hai să plângem împreună,
Ne ştergem lacrimile-n zori
Şi până-n seară se usucă!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea cântării

—"Ai poate prin lume vro ţintă
De-alergi, călătorule vânt?"
—"Prin largile lumi ale zării,
Prin taina cea sfânt-a cântării
Şi, singur, pe vremea-nnoptării

M-opresc pe-o colină şi cânt.
Şi-n urmă-mi pădurile cântă
Cu freamăt de doină, cu şoapte,
Iar uneori până-n pământ
Cu şuier de crivăţ -prin noapte."

—"Dar care ţi-e veşnica ţintă
De-alergi, călătorule nor?"
—"Ascult şi eu vântul prin vale
Cum şuieră doine de jale,
Iar dacă-mi întâmpin în cale
Tovarăşi, începem în cor
Cântarea ce vântul ne-o cântă:
Cu murmur prin noaptea cu lună,
Cu vuiet de aripi în zbor
Şi trăsnete-n zi de furtună."

—"Ai poate pe dealuri vro ţintă
De-alergi tu, drumeţe pârîu?"
—"Ţin ochii la norul din zare
Să-nvăţ aiurata-i cântare;
De-i paşnic, pe-ascunsa-mi cărare
Eu cânt printre lanuri de grâu:
Când noru-n văzduh se frământă
Îmi urlu de-a lungul câmpiei
În goana mea fără de frâu
Sălbatecul cânt al mâniei."

—"Tu singur eşti fără de ţintă,
Poete, şi-n gânduri mereu?"
—"Ascult cum îşi freamătă cântul
Pădurea, pârîul şi vântul;
E cerul al meu şi pământul,
Şi cânt, ca şi ele, şi eu.
În urmă-mi popoarele cântă
Cântări de la mine-nvăţate:
Şi tot ce e-n sufletul meu
E-n sufletul lumii mirate".

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul călătoreşte de-a lungul şi de-a latul lumii în căutarea a ce are nevoie şi se întoarce acasă pentru a găsi asta.

citat din George Moore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda rândunelei

Din zori, de cum s-aprind,
Tot cântă rândunica
Sub streşini ciripind
Era şi fată mare
Şi mândră de-a cătare
Şi-apoi, pe lângă toate,
Şi fată de-mpărat.
Uşor se duce nume
De-un lucru bun în lume,
Dar mai uşor de-un lucru
Frumos cu-adevărat.
Şi-n toată lumea vestea
I-a mers, cum merg de-acestea
Când trec din gură-n gură
Grăbit din sat în sat.

Dă roate şoimu-n zbor
Şi ţipă rândunica
Şi n-află ajutor.
Cum vin în şir cocorii,
Venit-au peţitorii:
Ieşea din casă unul,
Iar celălalt intra.
Şi ea şi-a plâns durerea:
O, dă-mă cui ţi-e vrerea,
Măicuţo, dar străină
Departe nu mă da!
Şi-n ciuda bietei fete,
Ea, vitrega, o dete
Străinilor de-acolo,
Veniţi de undeva.

Cad fulgi pe câmpul gol
Şi plânge-o rândunică
Pierdută dintr-un stol
Pe-un larg adânc al mării
Spre-adâncul larg al zării
Se duc corăbii multe
Cu fata de-mpărat.
De-amar ea nu mai poate:
Inelul scump şi-l scoate,
Din deget, şi-l aruncă
În marea ce-o străbat.
Atunci, să ştii tu bine,
Voi mai vorbi cu tine,
Când mi-or găsi inelul.
Iar mirele-a îngheţat.

La cuib venind acum,
Sfărmat găsi ea cuibul
Iar puii morţi în drum
Ea blândă se supune
Şi face tot cum spune
Bărbatul ei, şi-n toate
Nu-i dă nici un cuvânt
De plângere; nu-şi frânge
Nici mâinile, nu plânge,
Ci rabdă datul sorţii.
Dar, tare-n jurământ,
E mută a ei gură:
Nici dragoste, nici ură
N-arată, ci rămâne
De-a pururi un mormânt.

Prin pomi sunt laţuri mii.
Prin aer zboară şoimii,
La cuib pândesc copii
Şi iată! azi răsună
De multă voie bună
Palatul tot; cu vuiet
La rege robii vin.
Un peşte-au prins în mare
Şi-n el, în bună stare,
Inelul scump al doamnei.
I-l dau, de sânge plin!
Stăpânul îl priveşte
Şi vesel se porneşte
La doamnă-sa să-i spună,
Scăpat de-atâta chin.

Aripile i-au frânt,
Se zbate-acum de moarte
În ţărnă, pe pământ
De-acum tu nu mai plânge!
Şi-n braţe el o strânge.
Cu mâna cea purtată
Prin sânge pe inel,
Bărbia el i-o prinde:
Dar braţele-şi întinde
Cu ţipet doamna-n aer,
Uitându-se la el.

Iar braţele-i deodată
În vânt încep să bată,
Mişcări părând de aripi
Cu umblet uşurel.

Şi s-a nălţat în vânt
Deodată rândunica!
E negru-al ei vestmânt,
Că-n negru se purtase
De când se măritase!
De-atunci ea vesel zboară
Pe dealuri şi pe lunci
Şi-ntruna ciripeşte
Şi-ntruna povesteşte
Tot ce-a tăcut o viaţă
De jale şi de munci.
Şi cum fu dezmierdată
De-o mână-nsângerată,
E gâtul rândunelei
Ca sângele de-atunci.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Pe spate ne-am întins în iarbă: tu şi eu.
Văzduhul topit ca ceara-n arşiţa de soare
curgea de-a lungul peste mirişti ca un râu.
Tăcere-apăsătoare stăpânea pământul
şi-o întrebare mi-a căzut în suflet până-n fund.

N-avea să-mi spună
nimic pământul? Tot pământu-acesta
neîndurător de larg şi-ucigător de mut,
nimic?

Ca să-l aud mai bine mi-am lipit
de glii urechea - îndoielnic şi supus -
şi pe sub glii ţi-am auzit
a inimei bătaie zgomotoasă.

Pământul răspundea.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

M-a crescut mama în poală
Din leagăn şi pân' la şcoală
Zile-ntregi şi nopţi de-a rândul
Mi-a vegheat somnul şi gândul.

M-a învăţat să gânguresc
Să spun mamă, să zâmbesc,
M-a învăţat apoi prin casă
Primii paşi până la masă.

M-a învăţat ca să nu mint
M-a învăţat să nu m-alint
Să nu ştiu ce este frica
Toate m-a învăţat mămica!

Mamă bună, mamă dragă
Te-oi iubi o viaţă-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut
Pentru că tu m-ai crescut.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil străin

Eram străin şi-am pribegit,
Tu, mamă, pruncul ţi-ai iubit,
Când zările erau pustii,
Mamă, doar tu puteai să ştii.

Şi fiinţa ta acoperea
În somn, întreaga fiinţă-a mea,
De-aceea mamă-ţi mulţumesc
Şi te iubesc!

..............................................
Eram străini şi pribegeam prin sat,
Nu aveam mamă, casă şi nici pat,
Tu m-ai crescut cu trudă şi amar,
Îmi amintesc măicuţă, iar şi iar.

Strigam la porţi de oameni ferecate,
În suflet, mamă, ne clădeam palate,
Aveam iubirea, rostul de a fi
- mpreună, mamă,-n fiecare zi.

Umblam pe drumuri lungi şi prăfuite...
Doar Dumnezeu şi noi mai ţinem minte.
De-aveai un colţ de pâine strâns în sân,
Tot mie mi-l dădeai, ca şi acum.

Când pentru viaţa noastră asudai
Muncind cu ziua pentru a trăi,
Tu îţi puneai o temelie-n rai
Şi-n suflet taina dragostei de fii.

Tu îmi vefgeai şi creşterea şi somnul
Şi braţul, pernă mamă ţi-l puneai,
Să doarmă lângă tine puişorul
Cel pentru care zi de zi trudeai.

Ne-acopeream cu cerul şi pământul
Ne era veşnic ţol şi aşternut,
Ne biciuia în nopţi de sticlă vântul...
Doar noi durerea vieţii am ştiut.

Nu m-ai lăsat să sufăr, oh, ştiu bine!
Dormeam în gări, pe bănci de lemn murdare,
De-aceea azi, măicuţă, pentru tine,
Ridic rugi simple întru înălţare.

M-ai dat la şcoală... Mândră erai mamă
Când mă vedeai că mă înalţ... Iar eu
Spuneam în sat, întregii lumi, cu fală,
Că m-ai crescut şi sunt feciorul tău.

Prin tine, mamă, prins-am rădăcină,
Doar ţie mamă scumpă-ţi mulţumesc...
Mă iartă mamă dacă am vreo vină!
O viaţă-ntreagă am să te iubesc!

Şi dincolo de moarte, în lumină,
Eu rugi fierbinţi spre cer voi înălţa,
Domnul, măicuţă, să te aibă-n pază
Căci am ajuns ce sunt, prin grija ta.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rănitul dintre linii

Ce plumb mă leagă de pământ,
Ce greu mi-e trupul şi ce frânt,
Ce linişte e-n jur acum
Mi-e viaţa numai ca un fum.

Îmi cad pe faţă fulgi de nea
Ca pe un bulgăr de mormânt
Şi nu-i nici ploaie, şi nici vânt,
Ce rece e pe faţa mea.

De unde-n gură-atât cobalt,
Ce mult aş vrea să-mi fie cald,
Să nu se-audă nici un tun,
Ce-nalt e cerul şi ce bun.

Toate-s aproape şi departe
Şi parcă-s legănat de ape,
Cu ochii în eternitate,
Ce stranie singurătate.
Iar ninge tare şi mi-e frig,
Aş vrea să mă ridic, să strig.
Cine-i alături şi mă cheamă,
Mamă, mamă.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii

Mamă cât de tânăr eram,
Puf de fulg, de pe piept, când zburam
Cale-albastră, din cer, în priviri...
Nu mai rabd nostalgii, amintiri.

Mamă cât de suplu eram
Ca un paj... prin idile fugeam
Mlădios; lunecând pe speranţe,
Mi-acontam viitor de vacanţe.

Mamă cât parfum degajam
Dintre roze... nectar răsuflam,
M-aninam cu liane de braţe
De iubiri reînnoite, nesaţe.

Mamă cât curaj emanam
-Cum vulcanul ce-n piept îmi zbăteam-
Prăvăleam orice zid, piroclastic,
Cu un şarm, dezarmant, de sarcastic.

Mamă ce frumos era totul,
Zile lungi, nopţi himere, norocul,
Nicio grijă de ziua de mâine,
Fericit doar cu banul de-o pâine.

Mamă, mamă, ce dor mi-e de mine,
Gloss sau luciu-n imagini divine,
Incolore, de gri impregnate
Doar de iris şi-n gând colorate.

Mamă, mamă, sunt dragul de eu,
Creatura-ţi idilică, zeu
Ce-ai râvnit... să-l ai veşnic aproape.
Suntem ambii... din posteritate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livia Mătuşa

La ea totu-i simplitate,
Inima-i pură de mamă
Veşnic în piept îi va bate,
Iubind pruncul ce îl are...
Are har la scris şi spor,

Multe poeme-nşirând
Ani de-a rândul, cu răbdare,
Trudind, ca totul să fie bine...
Uneori uită de sine
Si doar la copil i-e gândul;
Are suflet blând, de mamă.

acrostih de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ţară fără de hotare

Dragostea-i o ţară fără de hotare,
Cel iubit, de-a pururi este domnitor,
Inima e sfetnic bun atunci când doare,
Doina cea de jale - imn înălţător.

Jertfa-i noaptea lungă şi istovitoare
Când oştenii-doruri duc mereu solii,
E erou cel care, nu va să coboare
Steagul înălţatei lui melancolii.

Numai o redută - singura credinţă -
După lung asediu poartă biruinţi,
Inima vitează din a sa fiinţă
Bate cu puterea viselor fierbinţi.

Dragostea-i o ţară fără de hotare
Unde-i totul verde sub cer azuriu;
Cine-n ea se-aşează, veşnic nu mai moare
Şi tot veşnic tânăr, vajnic şi mlădiu.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mama

Prin replici duioase, o mamă te strigă
Îţi cântă să dormi, te veghează în noapte,
Te cheamă la ea, căci ţi-e cânt şi verigă
Ţi-e cântec de jale şi strună de şoapte.

epigramă de Ileana Nana Filip din Poliţişti pe tocuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru cea mai bună mamă (mama mea)

Exişti! Şi deci îţi mulţumesc!
Oh, nici nu ştii cât te iubesc!
Şi mamă, oricât mi-aş dori,
Mai mult nu te-aş putea iubi.
E ceru-ntreg, pământul tot,
Al Domnului şi-al tău, socot...
Şi dealuri, munţi, păduri, câmpii,
Pe toate ţi le-aş dărui.

Exişti! Şi deci îţi mulţumesc!
Copac prin tine-nmuguresc.
Sunt ploi de flori, măicuţa mea,
Eu sunt doar pulbere de stea.
Sărut pasului tău lucirea,
Căci tu eşti mamă, fericirea.
Eşti visul, leagănul în care,
Găsi-voi veşnic alinare.

Oh, nici nu ştii cât te iubesc!
Eşti ceru-n care mă privesc
Boboc de crin şi lan de grâne...
Iubirea ta îmi va rămâne,
Templu gătit spre închinare,
Alai de nuntă, sărbătoare...
La tine plec genunchiul, dar,
Iubire fără de hotar.

Şi mamă, oricât mi-aş dori,
Noapte să fiu, tu ai veni
Lună să-mi fii la căpătâi.
Etern în suflet să-mi rămâi!
Tu eşti apus si răsărit,
În tine munţi s-au zămislit
Şi-n mângâieri de ape arzi
Pe sub sprâncenele de brazi.

Mai mult nu te-aş putea iubi!
Oh, mamă, tu mereu vei fii
Fântână, val, lumină, har,
Pace şi vis, cântec, amnar,
Clopot şi flacără şi dor,
Trecut, prezent şi viitor...
Şi alpha şi omega lumii...
Vad pete pravila furtunii...

E ceru-ntreg, pământul tot,
Al tău măicuţă... De-am să pot,
Poeme-n piatră voi săpa
Să fii în amintirea mea!
Şi-aş pune sufletul hotar,
Mamă, fiică să-ţi fiu iar,
Aş ţese-n chihlimbar poteci,
Cu mine-n gânduri să-ţi petreci...

Al Domnului şi-al tău, socot,
Voi fi şi eu când am să pot.
Când pregătită a pleca
Cu dragoste îţi voi urma...
Dar azi zidită-n tine, sunt
Copac cu flori, copac crescând,
Copac rodind ce-a strâns cu sârg
Atatea fructe dând în pârg.

Şi dealuri, munţi, păduri, câmpii,
Eu ţie ţi le-aş dărui.
Şi râuri cu alai de peşti,
Feţi şi prinţese din poveşti...
Ţi-aş da al păsărilor tril,
Flori şi al vieţii elixir,
Comori - ciorchini în suflet prinse,
Dar toate, toate sunt doar vise.

Pe toate ţi le-aş dărui,
Căci mama pentru-ai săi copii
E neaua, pulberea de stea,
Mireasă, dans de catifea,
Fluture-n zborul către soare,
Pace, lumină şi culoare,
Mama e plaja unui trup
Şi timpu-i sapă-n val, adânc.

Pe toate ţi le-aş dărui!
Şi dealuri, munţi, păduri, câmpii.
Al Domnului şi-al tău, socot,
E ceru-ntreg, pământul tot.
Mai mult nu te-aş putea iubi
Măicuţă, oricât mi-aş dori.
Oh, nici nu ştii cât te iubesc!
Exişti! Şi deci îţi mulţumesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, spune

De ce nu mai dai nici un semn,
iubito cu ochii de lemn?
De ce nu-nţelegi ca sunt Viaţa,
iubito cu ochii de ceaţa?

De ce nu ma laşi sa te-ating,
pe tine cu floare sa ning
şi nu ma saruţi pe idei,
iubito, cu ramuri de tei?

De ce nu dai drumul la vânt,
iubito, cu sâni de pământ;
şi ma tot laşi de cu jale,
iubito, cu ochi de migdale?

De ce şoldul ţi-e ca ulciorul,
sprânceana pe cer ca şi norul;
şi mă îmbăt în de tine
şi sparg absolutul cu rime?

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic pierdut

Parcă veşnic pierdut prin ţinuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veşnic peisaj:
Unde nori coloraţi îmi cântă despre tine,
Folosindu-ţi surâsul pe post de mixaj...

Unde soarele veşnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbeşti s-ajungi în viitor...

Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...

Unde eu sunt acelea ce îţi urmează paşii,
Când păşim împreună pe aceeaşi cărare!
Unde timpul, nebunu', nu îşi păstrează aşii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...

Unde lumea şi pacea se-nţeleg de minune,
Unde nimeni nu ştie să trăiască-n trecut,
Unde tu şi cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veşnic pierdut...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Foaie verde, flori de mirt, mamă,
La Covid m-am convertit, mamă,
Că vor mamă să mă ducă,
În Italia la muncă, mamă.

Doamne, cât îmi e de greu, mamă,
Plânge portofelul meu, mamă,
Nu mai am nici mărunţiş,
Mi-e gândul la măritiş, mamă.

Lasă mamă că nu mori, mamă,
Iei Covid de sărbători, mamă,
Şi le dai pe card la toţi,
Fată dragă, cât mai poţi, mamă.

Bani în cont ai cu lopata, mamă,
Fiindcă eşti fata lui tata, mamă.
Şi-apoi tot te-ai mărita
Cu Covid, de ziua ta, mamă.

Naşa Carantina ştie, mamă,
De folos ce-are să-ţi fie, mamă.
Stai aici şi nu pleca,
Acolo n-ai ce căta, fato!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic temător

O clipă dintr-un infinit
În parcul veşnic temător,
Mi-e dor să o trăiesc din nou
Eu temerară… el temător.

Era momentul multor vise
În toamna veşnic temătoare,
O candelă sclipea simbolic,
Deşi o alta va dispare...

Vizionar în parc tomnatic
A fost şi vântul, dar nebună
N-am vrut s-ascult versu-i cantabil,
Deşi refrenu-n gând răsună.

Pierdut prin sunete e graiul,
Sau poate cutezanţa-n fapte...
Nu se va-ntoarce niciodată,
Căci e gonită prea departe.

Cui este teamă de cuvinte,
Când se apropie iubirea…
Cad lacrimi pe obrazul dulce
Visând să ai doar împlinirea.

Prin paşi umbriţi şi-mpovăraţi,
Te laşi purtat spre nicăieri…
Ai fost un veşnic temător,
Iar acum veşnic ai să speri...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!