Parapanta

În fiecare dimineaţă, te arunci în vid.
Alergi spre abis, ca un civilizat.
Ca un aforist cu lectorat defunt.
Pământul se roteşte, din ce în ce mai nebuneşte.
Şi lumea iar îţi scapă, cu siguranţă.
Evohe, Icar, în sfârşit ai reuşit!
În astă scufundare, îmbătat de profunzimile aerului.
Cum să nu devii lejer?

*

Azi, te arunci în cer.
Purtat de vibraţiile ţâşnitoare ale unei vieţi
Evită să priveşti de sus acest vultur
— Să rămânem prieteni, frate piţigoi.
Aerul foşneşte şi nu se vestejeste niciodată.
De tragi de o frânghie, soarele se-ntoarce.
De alta, o culme se pleacă.
Şi neaua a căzut, acolo sub lumină.

*

Pădurea, o spumă de zmarald?
În fine am redevenit un pitic vioi.
La şcoala păsărilor, ca odinoară.
De ce casele aceste şi-ar lua înapoi ale lor veste?
Cerul, munţii, marea, parcă nişte jucării.
Ascultă fineţea aerului, deasupra penelor.
Fin strateg, ca un găgăuţă.
Cascada zboară la cer.

*

Iarba primeşte.
Cum doar ea ştie să o facă.
În mijlocul florilor zvelte, anonime, de neuitat.
Tot cerul acesta roşu sau verde de împachetat, cu grijă, într-un sac.
Lumea, atârnată de un carlig de peşte,
violină sau de măr, verde.

*

O culegere de aforisme nu e un univers, dar cutia de
culori ce le conţine toate.

Naratorul este acum la pamânt?

« Am devenit punctul acesta, acolo, sub voalul
mătăsos al interogării. »

天神 — Închin acest vers către Dumnezeu şi
Poet.

poezie de Francois Vaucluse, traducere de MariAnne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo sunt

unde umbra timpului
îşi aşterne cuvintele
metafora
începe să-mi frământe degetele
printre culori

mirajul punctului îmi ascute inima
iar vântul
prin mine croieşte cărări adânci

redescopăr pădurea
într-un gând

versul îmi taie respiraţia

atunci mă regăsesc
şi las potecile fricii
să-şi piardă pământul

sub tălpi simt
iarba aceea primăvăratică
pe care
din tunelul cu pereţi de şah ieşind
am simţit-o unindu-se cu cerul
în punctul cristalin al aerului
de dincolo de lumile
materiei

acolo sunt respir cuvântul dintâi
tac
ascult
trăiesc tăcând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Zbor... zbor şi dau de univers,
Acolo mă întâlnesc cu întunericul si misterul,
Ce mă afundă după 15 straturi de univers,
Într-un alt univers;
Acesta e făurit din gânduri călătoare
Uitate prin neant, peste tot şi nicăieri;
Acesta e cuibul lor...
Un gând plânge că şi-a pierdut iubitul,
Altul e un gând care aleargă într-un cerc continuu
Şi spune că are de gând să facă o sută de lucruri uimitoare
Pe care nu le face, doar aleargă în cerc...
Omul a murit de mult,
Dar visul neîmplinit încă duce o luptă în univers. Frica l-a oprit...
Merg mai departe de aceasta vale a plângerii
Şi dau de gânduri visătoare, de gânduri de iubire,
De toate gândurile ce dansează şi se creează nestingherite din capetele oamenilor,
Unele sunt mai ceva ca ciupercile, de cum se înmulţesc!
Eu plec pentru că nu vreau sa fiu pierdută-n gânduri...
Nu mă uit pe unde merg şi cad din acest univers,
Mă las purtată de praful de stele până la Dumnezeu.
Acolo totul e lumină, dar nu arde.
Simt că sufletul meu devine una cu lumina, de parcă şi-ar fi găsit puzzle-ul.
E un sentiment minunat!
Nu mai vreau să plec de aici...

poezie de Veronica Ştefania Dănciulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulburatorul vis

Acest pamânt mirositor si lacom
Cu trasnetele lui ucigatoare,
Fara belsug si fara adaposturi,
Acest aform abandonat de Soare
Care sub talpa înca arde
Si a pacatuit cu Luna,
În care ne-ngropam pe rând
De-a pururea si-ntotdeauna
Acest pamânt fara culori concrete,
Golan rostogolit prin constelatii,
Cu gravitatia legata-n glezna
Si cu atât de relative spatii.

Acest pamânt fara culori si gust
Pe care iarba verde sângereaza
Si când simtim ce-i zborul, si zburam
Aripile din umeri le reteaza.
Sa fiu rotund si nu ma multumesc
Muscând din el, flamând, a câta parte?
Parintii mei, cugetatori, au curs
Prin iuresul plecarilor spre moarte;

Diana, tu si eu mai suntem vii
Sa nu rostesti acum nici un cuvânt
Ca ma trezesti si voi fi las, iubito
Si amândoi vom curge în pamânt.

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea, de fapt

domnule taximetrist opreşte-mă te rog
pe marginea prăpastiei,
pe la sfârşit de an,
vreau să văd cum e pe fundul gropii,
acolo,
unde mai nimeni nu se uită niciodată.

du-mă în treacăt pe la azilul de noapte,
pe la casele de bătrâni şi orfani,
pe la casele de nebuni,
prin ghetourile umilinţei,
du-mă până la sfârşitul lumii
şi înapoi,
lasă-mă puţin la colţul străzii unde îşi
amanetează oamenii sufletul
şi trupul
să văd dacă Dumnezeu se vede la fel
de frumos,
şi dacă aerul încă nu e impozitat.

sunt şi acolo oameni pesemne care iubesc,
le e foame,
şi chiar mai plâng câteodată.

domnule taximetrist, du-mă
pe marginea prăpastiei în fiecare an,
să mă uit în ochii lui Dumnezeu,
să-mi spună şi mie
cum e lumea
de fapt.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graffiti

Bea vin roşu, acesta înseamnă viaţă eternă.
Bucură-te de toate aceste daruri făcute nouă
În anotimpul pentru vin, trandafiri şi prieteni beţi.
Fii fericit în acest moment.
Acest moment este viaţa ta.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupe de rouă

În fiecare zi
cupe de rouă ridică pământul
închin către cer...
Gingăşia din flori
îmbrăcată-n culori,
mulţumeşte soarelui
binecuvântarea de a nu lăsa în jur
un Pământ tern!
În fiecare dimineaţă ne,, naştem "
cu ochii privind către zări,
rămânem puri,
deschişi către viaţă
dacă vedem minunea din rouă
ca darul divin ce limpezeşte adâncuri
de suflet,
acolo unde ziua si noaptea lasa în urmă...
suspin!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lui Heraclit

Produs al aerului soarele ar fi
al vremuirii, joc al unor pământeşti stihii,
aşa credea-nţeleptul din Efes.
S-ar plămădi solarul trup din nou, în fiecare zi,
din aburii fosforescenţi care din mare ies.
Ştiu că iubita mea-i aşa, pe care o slăvesc.
Mereu e alta, alta e, tot alta,
ca soarele antic, un rod al fiecărei dimineţi.
S-alcătuieşte din lumini pe care nu le-nveţi,
se înfiripă din splendori pe care tăcând le preamăresc.

Făptură fără ieri, întruchipată iar şi iar,
în ciclurile arzătoarei, reluatei tinereţi
îmi este dat, până la capătul acestei vieţi,
în fiecare zi din nou s-o cuceresc.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii fericit

Bea vin roşu, acesta înseamnă viaţă eternă.
Bucură-te de toate aceste daruri făcute nouă
In anotimpul pentru vin, trandafiri şi prieteni beţi.
Fii fericit în acest moment.
Acest moment este viaţa ta.

poezie de Autor anonim-SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul

(după ploaie şi furtună, împarţi cerul în două, ştii tu omule de unde apare?...)

Curcubeu pe cer aprins
Roşu galben parcă-i nins
Verde şi alte culori
Toate prinse-n lumea lor.
Vântul ţi-e tată străin
Ploaia mamă din vecini
Soarele frate holtei
Ziua sora ce o vrei.
După ploaie şi furtună
Ieşi zâmbind tinând în mână
Un mănunchi de viorele
Sus pe cer te joci cu ele.
Altă ploaie şi furtună
Îţi faci drum ca o nălucă
Şi te-aşezi cu fală mare
Unde-i locul dumnitale
Şi râzând priveşti la soare.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde soarele răsare din ape

El îşi frânge mâinile şi întreabă pe toată lumea
ce se-ntâmplă cu oraşul acesta de ceară
şi cu marea fără ţărmuri
unde soarele răsare din ape
în dimineţi uitate de Dumnezeu în depărtare,
lumea pare să fie smulsă din somn
ea nu citeşte şi se roagă la idoli inexistenţi.

Moartea vine întotdeauna singură, pe furiş
într-o zi în care-i lovită de amnezie
şi caută să-şi facă datoria ingrată
noaptea când totul pare fără suflare,
dar aude ţipătul păsării chemătoare
şi de acum ştie unde să caute.

O lumânare aprinsă pâlpâie rar
vântul se lasă pradă sentimentelor calde,
şterge paginile unei vieţi,
învie o altă speranţă mai vioaie ca el
într-un alt orizont mai albastru.
liber şi deschis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori se spune că oamenii de ştiinţă sunt lipsiţi de romantism, că pasiunea lor pentru a afla, jefuieşte lumea de frumuseţe şi mister. Dar, nu este neliniştitor să înţelegem cum funcţionează lumea de fapt - că lumina albă este alcătuită din culori, că culoarea este modul în care noi percepem lungimile de undă ale luminii, că aerul transparent reflectă lumina care comportându-se în acest mod face discriminare între unde şi că cerul este albastru pentru acelaşi motiv pentru care apusul de soare este roşu. Nu face nici un rău romantismului unui apus de soare dacă cunoaştem câte ceva despre acesta.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos verde...

Ai cel mai frumos verde pe pământ,
Cu el se înveleşte iarba când i–e dor,
Te privesc uimit ca pe un loc sfânt
Când cobor pe coapse la izvor.

Şi–n armonia lui sub pleoape îmi descântă,
Atât de viu, de frumos şi tandru,
Zăpada cărnii pure ce tresaltă
Pe sânul tău ca lujerul de leandru.

Doar în faţa ta acum mă–nclin
Cu sfiala unui val în părul lung,
La cascada unei flori de crin,
Acolo eu trăiesc şi am să mă sting!

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată

mă-ntorc în lumea mea
de unde am plecat
acolo îmi găsesc liniştea
acolo cuvântul e cuvânt
floarea este floare
soarele acelaşi
în fiecare dimineaţă

nu pot urca mai sus...
nu pot aspira
spre înălţimile artei
acolo unde tu eşti împărat

mă-ntorc acasă
recunosc, nu fără un regret
dar mă voi regăsi
trecând pragul casei
care mă aşteaptă
aşa am fost, aşa voi fi
şi nu mă voi schimba
niciodată.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşea dintr-un lac

albastru vătămat de noapte
un cap deschis la versuri
spre ceruri se-nălţa
fugea de furii probabil
şi lacul părea hotărât să-l tragă
înapoi în abis să scrie acolo
poezii cu vinul dens şi roşu
cum scriu toţi poeţii
căci nu e tortură să arunci
sentimentele pe foi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarba arată mai verde de cealaltă parte a gardului, s-ar putea ca acest lucru să se întâmple datorită faptului că acolo au mai multă grijă de ea.

citat din Cecil Selig
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa

iarba verde şi ceru-nalt,
primăvara salcâmilor
este voalul cu care
mi-am acoperit azi
uşa
care dă către Valea Plângerii
şi Izvorul Aducerii Aminte

aşa fac în fiecare zi
în care mă trezesc
iar... om
învăţat să deschidă
toate cele pe care scrie "Dangerous" -
începând de la Cutia Pandorei...

tu-eu, cea de dincolo -
NU ciocăni!

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

verde
pământul e brun
verde
pământul e scump
verde
pământul e moale
verde
pământul e greu
verde
pământul e ieftin
verde
pământul e gol
verde
pământul e praf
pământu-i noroi
verde
pământul
verde
pământul

poezie de Alexandru Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul suprem

Nu marea
Nu cerul
Ci ochii tăi sunt reflectaţi
În cer
În mare
Albastrul ochilor tăi
E adevărul adevăratului albastru
Dacă tu nu ai fi
Marea ar fi cenuşie
Cerul ar fi cenuşiu
Iar soarele ar fi lipsit de lumină
Şi pământul s-ar scurge
Ca plumbul topit în univers
Dând naştere unei căi al uitării

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul sonor

Tu eşti cerul în amurg,
Acel amurg în care lumina se absoarbe
Pentru a se descompune în corpusculi
Şi eu sunt acest copac-femeie care te priveşte
Cu ochi puri
Dintr-un trunchi de piatră,
În timp ce frunza lui îşi tremură
Sunetul verde.
În univers o stea moare pentru iubire
Şi eu simt forţa care îi aspiră cuanta de lumină.
Aş vrea să devii nemărginirea mea neagră
Pe acest pământ care işi crapă scoarţa
Din când în când
Şi mai ales acum,
Ca la un sfârşit de timp.
Vântul este îmbrăţişarea ta
Lângă acest câmp de maci care îşi tremură hipnotic
Umbra roşie melodioasă
Şi lângă acest lan de grâu copt,
Care îşi tremură sonor galbenul.
Dansezi în jurul meu
Pe o melodie astrală,
Albastră ca un blues,
Pe care o auzim numai noi
Frunzele mele se prind de pletele tale
Ca un sărut.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea a aranjat lucrurile astfel încât să nu îţi pui niciodată problema propriului tău potenţial. Şi toată nefericirea provine din faptul că nu eşti tu însuţi. Fii doar tu însuţi şi toată nefericirea şi toată competiţia cu ceilalţi dispar; nu îţi mai pasă că alţii au mai mult, că nu eşti tu cel care are mai mult. Dacă vrei ca iarba să fie mai verde, nu are rost să priveşti în curtea vecinului. Este atât de simplu ca iarba să fie mai verde! Omul trebuie să fie înrădăcinat în propria sa energie potenţială, indiferent care este aceasta. Lumea va fi atât de mulţumită astfel, încât acest fapt vi se va părea pur şi simplu incredibil.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!