Fetiţa reveni şi udă toate floricelele. Văzând-o atât de vrednică, de bună la inimă, cerul îi dărui o pereche de fundiţe albastre, iar soarele îi auri părul. De atunci toată lumea o alintă zicându-i – fetiţa cu părul de aur şi fundiţe desprinse din cer. Iar floricelele îi zâmbesc ori de câte ori trece pe alături.

finalul de la Fetiţa cu fundiţe desprinse din cer de Emilia Plugaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu chiar toată lumea e învălătucită de umbră. Şi fetiţa, şi bunica emanau aceeaşi lumină albă, asemănătoare cu lumina florilor din grădiniţă.

Emilia Plugaru în Povestea Creionaşului fermecat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzând câtă inimă pune pentru semeni, tocmai când nu se mai aştepta – Dumnezeu îi dărui un moştenitor. Veni pe lume un copilaş atât de frumos încât la soare te puteai uita, dar la dânsul ba.

Emilia Plugaru în Împăratul cel bun
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa: Ai logodnic?
Lily: Marshall a fost pe aici ieri, tocmai au învăţat cuvântul "logodnic".
Robin: A, nu. Nu am logodnic.
Fetiţa: Atunci cu cine locuieşti?
Robin: De fapt, am cinci câini.
Fetiţa: Şi nu te simţi singură?
Robin: Nu, am cinci câini.
Fetiţa: Bunica are cinci pisici, dar se simte singură.
Robin: Păi da, are pisici, eu nu sunt doamna patetică cu pisici, nu că bunica ta ar fi o doamnă patetică cu pisici – mai are cineva întrebări?

replici din filmul serial How I met your mother
Adăugat de Păuna Maria, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul cel Bun şi soţia sa erau acum tineri, frumoşi, cu părul negru strălucitor, ca atunci când de-abia îşi jucaseră nunta. Copilaşul avea obrăjorii rumeni, râdea şi în timp ce Împăratul îl strângea la piept, pronunţă primul cuvânt – tată.

Emilia Plugaru în Împăratul cel bun
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E noaptea de Ajun. Bradul şi-a aprins luminiţele. Jucării strălucitoare, de toate culorile zâmbesc fericite aninate de crenguţe; un clopoţel de argint le şopteşte din când în când: "Dzing, dzing, aveţi răbdare, acuşi vine moşul!". În casă miroase a frunze de brad, a pâine, a sarmale, masa e pregătită şi toată lumea e în aşteptarea bătrânului.

începutul de la Cadoul de Crăciun de Emilia Plugaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părul lăudat

P-o poiană mare,
Şi frumoasă tare,
A crescut odată un păr minunat,
Ce de toată lumea era lăudat.

Poporul grămadă, foarte curios,
Alerga să vază părul cel frumos:
Şi fieştecine cîte-un sac ducea,
Cu pere alese crezînd a-l împlea;

Însă, o mirare!
Văzu fiecare
Că părul măreţ
Era pădureţ;
Ba şi scorburos,
Sterp şi nodoros;
Şi din păr cădea
Cîte-o pară-abia;
Şi aceea... rea!
Iar vestitul nume
De părul mănos
Îl dudese-n lume
Un român drăcos:
Voind cu aceasta a ridicula
Pe cei ce cred toate fără-a cerceta.

D-atunci s-a născut
Proverbul ştiut:
Nu te du cu sacul la părul lăudat,
Că te-ntorci cu dînsul gol şi ruşinat.

poezie de Constantin D. Aricescu din Flori de la Tuşnad (1872)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele vrăjitor

Ghiocelul nu-i o floare,
Ci... un fulg de nea pe care
Soarele l-a tot vrăjit
Până fulgul... a-nflorit!

poezie de Emilia Plugaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimic, se îmbărbătau picii. Vom creşte mari şi vom schimba faţa acestui oraş. Viitorul e al nostru. Lumea pe care o vom construi noi va fi mai frumoasă, mai bună, mult mai curată şi mai cinstită.

Emilia Plugaru în Povestea Creionaşului fermecat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De acolo, din nori, Moş Crăciun îi priveşte şi inima i se umple de bucurie. Drumul până aici a fost presărat cu peripeţii. Dar parcă are însemnătate ceva de vreme ce aduci veselie şi voie bună unor copilaşi atât de frumoşi, atât de înţelepţi şi de cuminţi ca Vasilică?

Emilia Plugaru în Desaga cu fulgi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

aripi de fluturi şi păsări
flori şi gâze vesele
diverse culori
pisici cu fundiţe
soare zâmbitor

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O picătură de cer căzu pe pământ şi pe locul unde căzu răsări o floricică albastră, albastră ca cerul. Soarele o încălzea, o mângâia, floricica era fericită, îi plăcea totul în jur doar că de la un timp i se făcu sete.

începutul de la Fetiţa cu fundiţe desprinse din cer de Emilia Plugaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa mea

Cu chipul ei
Frumos brunet
Fetiţa mea
Este un zâmbet
Ce s-arată
În uşa mea
în scop direct
- ce faci?
Cum ai dormit?
E frig afară...
Vreau să ştii
De aceea
Am venit!!!
- Nu-i frig, răspund,
M-a înseninat
Un zâmbet cald
Şi a plecat....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile i se şterseseră; că i s-or fi şters de zbuciumul călătoriei ori de atâtea necazuri care dăduseră peste el, cine mai ştie? Se uita la fetiţa într-un picior, fetiţa se uita şi ea la dânsul şi soldatul simţea că se topeşte, dar tot neclintit stătea, cu arma la umăr.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa căpitanului

Ne-strânseserăm cu toţii în salonul navei,
Niciun suflet n-avea curaj să doarmă –
Era miez de noapte neagră peste ape,
Furtuna lovea-n bordaj cu pocnete de armă.

E-un lucru înspăimântător ca-n miez de iarnă
Să fii scuturat de valuri şi de rafalele de vânt,
S-auzi sfredelul trompetei şi urletul de pe comandă:
"Tăiaţi catargul şi-l aruncaţi în mare" – catargul frânt.

Tremuram cu toţii livizi, înfriguraţi şi îngroziţi,
Pentru că cel mai voinic dintre noi tăcea mâlc
Când marea scrâşnea-n spume sub chila navei,
Iar stâncile morţii clănţăneau cu un sinistru tâlc.

Şi-astfel stăteam acolo-n întuneric,
Fiecare preocupat de rugăciunea lui,
"Suntem pierduţi," a strigat căpitanul,
Coborând cu pas împleticit pe scări, tehui.

Dar fetiţa lui a şoptit cu glasul mic,
În vreme ce i se-anina de braţul rece, îngheţat,
" Dar Dumnezeu nu-i oare şi-aici pe ape,
Aşa cum este-acasă, pe uscat?"

Atunci noi am sărutat fetiţa şi-am început,
Zâmbind, să vorbim într-o dispoziţie mai bună,
Şi-am ancorat teferi dimineaţa în port,
Iar soarele zâmbea la orizont către lagună.

poezie de James Thomas Fields, 1817-1881, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acea viaţă tihnită, blândă, care părea atât de îndepărtată, fetiţa ar fi crezut-o pe mama ei. Pe vremuri credea tot ce-i spunea mama ei. Dar în această lume nouă şi aspră, fetiţa simţea că se maturizase. Se simţea mai bătrână decât mama ei. Ştia că celelalte femei spuneau adevărul. Ştia că zvonurile erau adevărate. Nu ştia cum să explice asta mamei ei. Mama ei devenise ca un copil.

citat din romanul Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay
Adăugat de Parachiv Andrei Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate simţurile mele

Toate simţurile mele - sufletul -
Le-am pus în vârful degetelor
Pe care prin părul tău le treceam.
De-atâta suflet, degetele îmi tremurau
Şi m-am oprit.
M-am prefăcut toată în vârfuri de degete
Ce-ţi netezeau părul.

poezie de Ada Amir-Pinkerfeld (1987)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de bine să poţi observa frumosul din jur...

Emilia Plugaru în Povestea Creionaşului fermecat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa de altădată

Mi-e dor de clipa când te-am întâlnit
De Marea Neagră în razele albastre
Declarînd sunt omul cel mai fericit
Iubesc si -i scriu dorul în astre

Calc fir de nisip sub piciorul gol
Mă bucur ca un copil de raza de soare
Pescarusi se întrec aleargă în stol
Iubesc clipa si ies la plimbare

Mă simt iarăsi fetiţa de altădată
Castele de nisip pe prinţ îl aşteptam
Cu ochii curiosi si-o inimă curată
Cântec de iubire pe mal eu fredonam

Si n-am să las timpul să treacă
Fără să-l prind minut după minut
În salba mea de amintiri frumoase
Îl pun în barca vieţii mele si-l sărut

O adiere pe umărul meu drept
Am crezut că-i mână ta ce mă cuprinde
Astăzi n-ai mai venit dar eu te iert
Era doar briza mării vântul îmi răspunde

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-aş fi crescut...

Dacă n-aş fi crescut
aş fi rămas acea copilă
veselă şi zburdalnică
în ochii căreia râdea
toată bucuria copilăriei
aş fi alergat încă
la fel de neobosită
pe toate coclaurile
şi prin podgoriile dragi
aş fi admirat şi acum macii
ce creşteau de nebuni
care înroşeau tot câmpul
şi obrajii mei de copil zvăpaiat
ce nu stătea o clipă locului
ce departe-mi pare
drumul spre acea fetiţă
de parca iarba a crescut
atât de deasă
între mine şi ea
şi nu pot răzbate
din spatele casei
Milcovul mă strigă
cu nostalgie ca atunci
când alergam desculţă prin prundiş
chiar dacă mă mai răneam
rănile parcă nu erau
la fel de dureroase
ca acum
eram mai curajoasă
decât băieţii
şi nu plângeam
acum când mă privesc
în oglinda copilăriei
mă văd cu alţi ochi
ce departe e lumea aceea
când oamenii se iubeau unii pe alţii
parcă şi iarba era mai verde
sub tălpile mele mereu goale
cerul era şi el mai albastru
mai curat
iar apa băută din căuşul palmelor
atât de pură
încât mă puteam oglindi în ea
ca-ntr-o oglindă fermecată
oamenii parcă nu alergau ca astăzi
atât de debusolaţi
în toate părţile
doar copiii alergau atunci
prin copilăria mea
ca-ntr-un joc de-a prinselea
azi când privesc în jur
oamenii aleargă continuu
nu se mai opresc
nu îşi vorbesc
şi nu mai zâmbesc...
din trecut mă strigă ea
fetiţa care dacă n-ar fi crescut
astăzi eu n-aş fi fost mamă
o privesc atent şi văd cum
îmi face cu mâna
şoptindu-mi să n-o uit...
şi ca să n-o uit
am închis-o într-o cămăruţă
a sufletului meu
deşi ştiu că
din când în când
mai iese de-acolo
să alerge prin copilăria ei
trag perdeaua timpului
şi zâmbesc melancolic
la peisajul unde doi copii
se joacă fericiţi în iarbă
conştiinţa mea mereu trează
mă scutură de mânecă
(dacă n-ai fi crescut...)
... şi din ochi mi se preling
picături de ploaie...

poezie de Alina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţei mele

Fetiţei mele, Corina, cu dragoste

Te-am adorat din clipa-n care
În astă lume-ai răsărit
Şi, ca pe o gingaşă floare,
Cu dragoste te-am îngrijit.

Îmi amintesc, fetiţa mea,
Cum gângureai, neobosită
Şi, Doamne, bine mai era.
Erai atât de fericită!

Văd chipul tău de îngeraş
Şi glasul dulce ţi-l ascult.
Tu, dragul mamei copilaş,
Când ai crescut atât de mult?

Apoi, să mergi ai învăţat
Şi teamă nu-ţi era deloc
Şi câte trânte ai luat...
De inima-mi stătea în loc.

Şi râdeai mult, fetiţa mea,
Tot chipul tău era lumină
Şi ai rămas şi azi aşa:
Veselă, dulce şi senină.

Să faci surprize îţi plăcea,
Să ne faci daruri, bucurii
Şi ne făceai, fetiţa mea,
Să ne simţim din nou copii.

Ne-ai dat atâta fericire
Câtă nu-ncape în cuvinte.
Ai fost şi eşti şi vei rămâne
Fetiţa noastră cea cuminte.

Cea care ştie ce te doare,
Cea care-ţi sare-n ajutor,
Un trup micuţ cu suflet mare
Tu, dragul mamei scump odor.

Viaţa va-ncepe pentru tine
Abia acum, cu-adevărat
Şi vei pleca de lângă mine
Tu, suflet dulce şi curat.

Îţi vei începe al tău zbor
Spre culmi pe care tu le-alegi
Şi nu va fi mereu uşor,
Însă nicicând să nu te-apleci.

Să rămâi dreaptă, fiica mea!
De vei cădea, să te ridici,
Să-ţi faci viaţa cum vei vrea,
Dar s-o clădeşti cu paşii mici.

Da, pas cu pas, cu-nţelepciune,
Ca să ai timp să-nveţi din ea
Şi toate lucrurile bune
Să se aştearnă-n viaţa ta.

Să nu te pierzi în amănunte,
În lucruri care nu contează.
Poţi să faci vrute şi nevrute,
Dar mintea să-ţi rămână trează!

Să îţi aşterni, fetiţa mea,
Viaţa aşa cum ţi-o doreşti.
Să dai mereu, fetiţa mea,
Şi înzecit ai să primeşti.

Să îi alegi cu-nţelepciune
Pe cei de care te-conjori
Şi să faci multe fapte bune,
Chiar de vei pierde uneori.

Şi să înveţi, fetiţa mea,
Mereu, constant, de la oricine
Că învăţând devii om bun
Şi implicit îţi va fi bine.

Şi chiar dacă vei da de greu
Să nu renunţi, fetiţa mea.
Alături îţi vom fi mereu
Şi dornici de-a te ajuta.

Cât te iubesc, fetiţa mea....
Tu pentru mine nu ai seamăn
Şi e aşa precum ai spus:
Da, tu eşti "sufletul meu geamăn".

Cu dragoste noi te-am crescut,
Aşa cum am ştiut mai bine.
Ţi-am dăruit tot ce-am putut
Şi ne-am mândrit mereu cu tine.

Ai 18 ani acum.
Când au zburat? Unde s-au dus?
Tu vei porni pe al tău drum
Să urci, Corina, cât mai sus.

Să ai curajul de-a visa,
Şi-ambiţia de a-ţi dori,
Să ai puterea de-a lupta
Şi mintea pentru-a reuşi.

Oriunde şi oricum vei fi,
De vei fi tristă sau voioasă,
Necazuri, griji şi bucurii
Să le împarţi cu cei de-acasă.

Îi vei găsi o vreme-aici,
În acest sat un pic mai mare,
Pe-ai tăi părinţi şi pe bunici
Iubindu-te fără-ncetare.

La mulţi ani, Corina!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!