Toate simţurile mele

Toate simţurile mele - sufletul -
Le-am pus în vârful degetelor
Pe care prin părul tău le treceam.
De-atâta suflet, degetele îmi tremurau
Şi m-am oprit.
M-am prefăcut toată în vârfuri de degete
Ce-ţi netezeau părul.

poezie de Ada Amir-Pinkerfeld (1987)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am oprit lângă tine

Am căutat mereu umbra genelor
pe un obraz. Am căutat-o prin geografia răsăritenelor şi apusenelor
basme. Şi n-am găsit-o.

Numai târziu am găsit-o aci. Aci,
în patria mea, la seminţia mea.
M-am oprit lângă tine, când tăcerea ta
mi-a spus: "Nu mă atinge!"

M-am oprit lângă tine,
descoperind că părul tău e o flacără
pe care vântul n-o stinge.
Şi lângă minunea cea mai simplă
am stat cum se cuvine.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poezii (1963)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

UITARE PE BUCĂŢI

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare pe bucăţi

(Dintr-un volum ce fi-va, totuşi)

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmare a unei secunde

M-am nascut dintr-o secunda
de neatentie a universului
fiindca am primit
trup si glas de om inchizand
o furtuna in suflet.
Am strans in acea secunda
toate iluziile si amintirile timpului
si le-am inchis in coconul de argint
ce avea sa se numeasca visare.
Si tot in acea secunda
am cules cuvinte si silabe
pe care le-am trecut stravezii
prin mijlocul inimii mele
Iar ceea ce a urmat
s-a numit cunoastere.
O secunda a fost de ajuns
ca sa scape toate grijile si deceptiile
dintre marginile anotimpurilor
astfel incat le-am trait pe toate
adanc in abisul din mine.
De atunci am semanat iubiri si tristeti
udandu-le cu lacrima acelei secunde
si rastignindu-mi sufletul
intre adevar si minciuna.
Am rascolit urmele acelei secunde
ca o pasare de prada prin noianul gandurilor
m-am strecurat asteptand sa ating
macar pentru o clipa fericirea.
Insa pana atunci am desenat
sunete pe nisip
si am convins ploaia
sa imi pastreze o secunda de iubire.

poezie de Monixa Danila
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris o omletă bună

Am scris o omletă bună... şi am mâncat
o poezie fierbinte... după ce te-am iubit
M-am încheiat la maşină... şi mi-am condus
paltonul acasă... prin ploaie...
după ce te-am iubit
Am trecut pe roşu... şi am oprit la
verde... plutind undeva între culori...
de ici-colo...
după ce te-am iubit
Mi-am ondulat patul... şi am făcut
părul... uşor
confuz dar... nu-mi pasă...
Mi-am pregătit dinţii... şi m-am spălat
pe pijama... apoi m-am ridicat
... şi m-am întins pe pat...
Să dorm...
după ce te-am iubit

poezie de Nikki Giovanni, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stolul degetelor

Îmi număr stolul degetelor
tu taci şi-asculţi numărătoarea
şi mă numeri în gând
precum îşi numără petalele floarea.

Eu îmi arunc palmele
peste râsul copiilor ce fac schimb de copilării
din pântecul norului pe care îl privim
se naşte răsăritul de mâine.

Îmi număr stolul degetelor
întoarse pe dos din părul tău
să mă lumineze la faţă
şi-mi cânţi în gând
şi numeri şi oftezi
iar degetele între ele mi le legi
cu viaţă.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sophia: Întotdeauna ai fost lesbiană, Liz?
Liz: Când eram la colegiu, m-am culcat o dată cu un bărbat care avea părul lung. Stând cu ochii închişi, îi simţeam părul atingându-mi faţa şi îmi imaginam că e Joni Mitchell.

replici din filmul serial Prietenie pe muchie de cuţit
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care pe care

Mai am succes se pare la fetiţe,
Chiar de-s un păcătos, cu părul nins;
M-am spovedit şi am rămas surprins,
Că popa îşi lua pe-ascuns notiţe.

Sunt slab, păcatul veşnic m-a învins,
Greşit-am cu neveste şi actriţe,
Mai am succes se pare la fetiţe,
Chiar de-s un păcătos cu părul nins...

M-am spovedit şi-s în sfârşit destins,
Dar cleveteau în stradă trei leliţe,
Că popa la vecină-a fost surprins
Când se jucau de-ascunselea-n căpiţe...

Chiar de-s un păcătos cu părul nins.

rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbarea la faţă a numelui

aseară m-am hotărât să te numesc amin
să rămâi pentru mine
capătul cel trainic
al rugăciunii

aseară m-am hotărât să te numesc amin
trupul tău meschin îmi joacă feste
nu pot să te contest
te fac doar mască
pentru ceresc

aseară m-am hotărât să te numesc amin
să fii, să zbori şi să rosteşti
pe buzele mele arse de soare
dimineaţa, când părul tău
moare pe umărul meu

aseară m-am hotărât să te numesc amin
şi-am adormit, am stins culoarea
şi m-am trezit ca dintr-un vis
spunându-ţi pe nume
amin

poezie de Cosmin Dodoc
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am oprit în acele zile perfecte

Ne-am oprit în acele zile perfecte
şi am coborât din maşină.
Vântul îşi plimba degetele prin părul ei.
Era atât de simplu.
Am întors capul să spun ceva –

poezie clasică de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Foaie verde mărgărit,
Vă anunţ că m-am pârlit,
M-am pârlit destul de rău,
S-a dus dracu părul meu.

Pompierii vor veni
Şi rapid mă vor stropi,
Ori cu apă, ori cu spumă.
Foaie verde şi-o alună,

O să fac o baie bună
Fără şampon ori săpun...
Deci vă-ntreb: Ce fac acum?!

Ori iau foarfeca de coadă,
Şi tund părul. Să se vadă,
M-aş simţi destul de prost.

Aşadar, că-l am, ce rost?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea dimineaţa

Permiteţi-mi să mă opresc aici.
Permiteţi-mi să privesc o vreme peisajul.
Albastrul strălucitor al mării dimineaţa, cerul fără nici un nor,
plaja aurie; toate încântătoare,
toate scăldate-n lumină.

Permiteţi-mi să stau aici.
Permiteţi-mi să pretind că văd toate aceste lucruri
(adevărul este că, pentru un minut, când m-am oprit, le-am văzut)
şi nu obişnuitele mele vise zilnice,
amintirile mele, acele imagini de plăcere senzuală.

poezie de C.P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig

astăzi mi-a fost foarte frig, cumplit
mă strângea singurătatea în spate
şi tremurau toate amintirile
dar unde să mă încălzesc?

m-am închipuit asemeni fetiţei
dar chibriturile erau ude
şi în afară de fumul gros
nimic nu părea să mă ţină în viaţă

m-am ascuns între paginile unei cărţi
dar şi cuvintele alergau despletite de colo-colo
fără să ţină seama că îşi pierduseră sensul
şi că nu mai aveau pic de suflu în ele

ţi-am strigăt numele şi numele tău încălzea
m-am cuibărit suflet în suflet
ca un melc ce-şi zideşte pe iarnă casa
şi am închis ochii. afară?

chiar nu mai imi pasă... moarte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părul lăudat

P-o poiană mare,
Şi frumoasă tare,
A crescut odată un păr minunat,
Ce de toată lumea era lăudat.

Poporul grămadă, foarte curios,
Alerga să vază părul cel frumos:
Şi fieştecine cîte-un sac ducea,
Cu pere alese crezînd a-l împlea;

Însă, o mirare!
Văzu fiecare
Că părul măreţ
Era pădureţ;
Ba şi scorburos,
Sterp şi nodoros;
Şi din păr cădea
Cîte-o pară-abia;
Şi aceea... rea!
Iar vestitul nume
De părul mănos
Îl dudese-n lume
Un român drăcos:
Voind cu aceasta a ridicula
Pe cei ce cred toate fără-a cerceta.

D-atunci s-a născut
Proverbul ştiut:
Nu te du cu sacul la părul lăudat,
Că te-ntorci cu dînsul gol şi ruşinat.

poezie de Constantin D. Aricescu din Flori de la Tuşnad (1872)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părul

Mi-ai atins părul - tăcutele vise ale unui gând
Adormite sub paleta roşului din frunze.
Ai fi uscat ploaia, asemenea unui vânt blând,
Dacă îi zăreai goliciunea, lucind printre umbre...

Îţi simţeam degetele - alaiul dorinţelor tale
Alunecând pe a părului cărarea ruginie,
S-ar fi oprit timpul - dacă ai fi venit mai devreme,
Şi ai fi iubit goliciunea... pădurii adormite...

poezie de Anna Magdalena Mroz din Gesly azurowe (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcit prin mine

Ţi-ai rătăcit inima în sufletul meu,
ca un călător pierdut prin labirinturi nepătrunse.
Te simţi absent, dar eşti acasă,
în adăpostul fiinţei mele.
Iţi sunt călăuză prin gândurile tale,
pe care le simt cu fiecare suflare.
Iţi mângâi umbletul prin potecile mele
sărutându-ţi umbrele răsfirate prin părul meu.
Ţi-ai rătăcit inima în sufletul meu,
ca un drumeţ flămând cu traista uşoară.
Iţi întind palmele pline de iubire
şi-ţi hrănesc buzele arse de atâtea lacrimi.
Aseaza-te pe inima mea
şi adoarme-ţi temerile în ochii mei.
Iţi veghez liniştea în toate anotimpurile tale

poezie de Emilia Mariam (12 noiembrie 2004)
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se auzea un vaier

În două degete se auzea un vaier
Era ceva ciudat, un plâns de-amărăciune,
Un bocet de copil ce-a fost rănit şi rupt
Din braţele femeii în care a crescut.

Am sperat să fie glasul vântului de toamnă
Plin de greutatea norilor mâhniţi şi grei,
Ce se roteau deasupra pomului cu floare
Din care am rupt o creangă plină-n muguri albi.

Priveam în jurul meu cu sufletul la gură
Doream să văd o lacrimă pe un obraz de om
Un trecător ce şi-ar-fi-plâns tot dorul şi durerea
Ţinut în suflet după o fiinţă dragă ce-a plecat.

Nimic şi nimeni nu lăsa o lacrimă să cadă
În aburii pământului ce mă-ncălzeau in tălpi
Doar două degete strângeau în ele lacrimi
Din albul florilor tăiate crud de mâna mea.

Cu mintea am clătinat în mine inima mâhnită
Am fost atinsă-n cuget de-o mână nevăzută,
O rază de lumină ce mi-a umplut pe dată ochii
Să văd ce am furat şi am ucis în văzul tuturor.

Într-o secundă m-am simţit toporul rece
Un fier ce-a spintecat o mamă şi-a zâmbit
Un ucigaş de prunc mulţumitor de a lui faptă
Smulgând o viaţa din cosiţa şi ochii anotimpului.

Goală m-am simţit sub cerul ce mă mângâia!
Am coborât cu lacrima în plânsul florilor din degete!
Regretul mă sufoca şi mă îngenunchea pe iarba verde
În aburul pământului ce mă certa în taină de moartea unui
prunc.

Cu soarele la gât am hotărât să fug de-acolo,
Pe mâini simţeam răcoarea lacrimilor parfumate,
Parfumul morţii intrat în pielea degetelor mele
De care nu puteam să scap oricât fugeam de iute.

Cu chihlimbarul aşezat în poală m-am oprit,
Şi-am ridicat din el spre nouri calde braţe
Cu soarele am vrut să mă înalţ spre Dumnezeu,
Să pot ajunge iute la poarta celor ce primesc Iertare.

poezie de Adelina Cojocaru (5 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa cu un singur talger

Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut.
Păduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lăsat îngropată,
Duşmani pe care nu i-am urât,
Săbii pe care am refuzat să le mânui,
Cuvinte pe care n-am învăţat să le ţip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,
Piscuri pe care n-am apucat să le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodată!
Toate vor avea dreptul să mă acuze.
Şi faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reuşi să menţină un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru că nu între bine şi rău
Va fi balanţa din urmă,
Ci între a fi fost şi a nu fi fost.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmierii sufletului

S-au înălţat palmieri
În sufletul nostru de ciocolată...
Sângele cade-n cascade... Aşteaptă!
Pe platoul cerebral al cunoaşterii
S-au creat conglomerate de gânduri.
M-am oprit printre rânduri...
Cuvintele sunt la reanimare.
Sună sirenele plângeri carnale.
Le-am croit din lumină, altare.
În jur se simte durere şi jale.
Sentimentele veghează starea de fapt...
În tăcere m-am reîncarnat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ridicat

pe jumătate
de lângă un bărbat care locuieşte cu mine
cealată jumătate dormea adânc
în braţele lui
mi-am strâns părul
mirosea a trecut
ca florile ce se vestejesc şi rămân aiurea
suspendate între două vârste

am păşit
încet
în faţa oglinzii
să mă învăţ cu mine
jumătatea nelipită de pielea bărbatului
teribil de tânăr

am întins arătătorul
ca şi când aş fi dat acele ceasornicului înapoi
până la vărsta lui
cât să încapă şi această jumătate
ce umblă cu mâinile înfipte în părul trecut

apoi m-am liniştit
eram doar o parte din ceva ce se tot divizează
pe măsură ce paşii se îngroapă în covor
ca într-o chemare
absolut întâmplătoare
a timpului
sau poate a mâinilor lui
încercuite de o linişte asurzitoare

păream atât de naivă
în faţa oglinzii
eu
adică
jumătatea ridicată din mine însumi
eu
neînvăţată cu toate jumătăţile
ce se înjumătăţesc în fiecare zi
eu
care m-am abandonat în braţele bărbatului obişnuit
cu umbletul meu din fiecare viaţă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!