Noiembrie, timpul melancoliei...

Noiembrie eşti luna parfumată de nuci şi castane
care acum îşi scriu dorinţele de la sfârşitul ciclului,
este luna culorilor de tot felul,
înţelegând covorul de frunze uscate.
Aş vrea să rămâi înainte de începutul altei ere,
când ramura se dezbracă complet,
iar bradul cu miros plăcut rămâne neschimbat
şi aşteaptă decoraţiunile de Craciun,
care vin ca o lecţie de speranţă ce încarcă inima.
Se pregăteşte să ne părăsească melancolia frunzelor
şi vine entuziasmul şi magia lucrurilor pe care le aştepţi cu nerăbdare.
Noiembrie este timpul melancoliei şi-a plimbărilor în natură,
dar timpul ne duce în decembrie care aleargă prea repede.
E ca şi cum ar fi adevarata toamnă a sufletului,
sezonul în care te curăţi pe tine,
în timp ce cade frunza şi zboară
şi binele deja se pregăteşte să crească,
iar copacii te vor învăţa lucruri
pe care nici un maestru nu ţi le va spune.

poezie de Eugenia Calancea (13 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Votează! | Copiază!