Sa uit

Am ieşit pe câmpul cu flori
Să-mi pierd părerile de rău,
Dar vântul mi-a trezit fiori
Şi-am resimţit sărutul tău.
Atâta patimă am strâns
Din mângâierea vântului,
Că ziua-ntreaga eu am plâns,
Dorind să dau pustiului,
Tot ce-am simţit în mine ieri.
Să uit şi patimi şi iubiri
Şi să recad în lungi tăceri,
Fără dureri, fără simţiri.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îmbrăcat oceanul

Din cioburi
şi din marea cu gust de aguridă,
din soare,
pământ,
păduri şi
flori de păpădie,
am încropit scânteia ce-am scos-o din firidă,
să-mi lumineze viaţa,
îndrumător
să-mi fie.

Din nori
fără de apă uscaţi pe portativ,
din cer
fără de-albastru şi
ploaie
fără plâns,
am meşterit tablou cu margini fără tiv,
l-am strâns în pumn
şi
într-un colţ de suflet mi l-am pus.

Din vreascuri
şi nuiele,
din spini şi mărăcini,
am împletit
coroană,
coroană-mpărătească,
am îmbrăcat oceanul în pomi
cu rădăcini,
m-am răsădit în suflet
cu sufletul
să crească.

Din soare fără raze
şi
lună fără casă,
din pomi fără de sevă
şi
flori fără petale,
am croşetat dantelă,
maramă de crăiasă,
am strâns-o în privire
şi
mi-am făcut-o cale.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce-ar fi viaţa fără amintiri?
Şi sufletul fără iubiri?
Ce-ar fi gura fără vorbiri?
Şi trupul viu fără simţ şi simţiri?
Ce-ar fi omul fără harul divin?
Un robot viu, pustiit de tot ce-i sublim.

poezie de Valeria Mahok (9 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire întemniţată

Iubite, fără mângâierea ta sunt tristă
Şi fără al tău surâs ce în inimă mi-a rămas,
Iar sufletul îmi jeleşte şi n-are batistă,
De atâta plâns, rămânând fără glas.
Iubite, mi-am trimis gândul către tine,
Zburând adiat de vânt ca o pasăre călătoare,
Să te ajungă din urmă, să te aducă la mine,
Căci dorul îmi sfâşie inima, iar sufletul mă doare.
Iubite, fără tine nu mai sunt ca o stâncă,
Sunt ca şi cerul înnorat, ca şi marea agitată,
Fără tine, rana din suflet mi-e tot mai adâncă,
Iar inima-mi bolnavă tânjeşte să fie vindecată.
Iubite, te aştept şi azi, sperând c-ai să te-ntorci,
Să-mi redai fericirea, să zâmbesc ca altădată,
Ca un trandafir să înfloresc, sărutându-ţi buzele dulci,
Să nu mai plâng, căci fără tine iubirea-mi zace-ntemniţată...

poezie de Daciana Lazăr (13 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pleca! ...

Vrei lânga mine să rămâi,
Să-mi faci din pieptu-ţi căpătâi?!
Să uit de al tristeţii gând,
Nu mai pleca nicicând, nicicând!
Să-mi fie sufletul senin,
Nu doar o cupă cu venin.
Să mă trezesc sperând, dorind,
Să ard, cu patimă iubind.
Să mă privesc în ochii tăi,
În care tremură văpăi.
Să uit trecutu-mi făcut scrum,
Nu mai pleca nicicum, nicicum!
Spre tine să mă-ntorc râzând
Când ţi-aud glasul implorând:
Eu voi rămane! Tu rămâi,
Să-mi fi iubirea mea dintâi?!
Şi-am să îţi spun cu glas domol,
Fără s-amân, fără ocol,
Cu ochii larg deschişi visând:
Nu mai pleca nicicând, nicicând!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta vara (poezie în grai bănăţean)

Atâta vară am dă strâns
În pumnii mei atât dă goi
Sâmt seru supt atâta plâns
Scoboare, s-ogene în noi...

Atâta vară pringe glas
Şî satu lacom o înghice,
Şelaină vara fără şeas
Ascunge umbre prăsăgice...

Mă caltă vara sub tălpoane,
Nişi soarilii n-ostăneşce,
O sâmt în mine cum gorgoane
Ş-atâta umbră prăsăgeşce..

Atâta vara aş dăspringe
Sămne dă foc îs prăstă tot,
Şî vara toată mă cupringe,
M-aş lăpada dă ea, nu pot...

Atâta vara arge şeasu,
Pierdut dă mine la hotar
Dân soare îm aprind limpaşu
Noptî pierduce in zădar!

Atâta vară-am strâns şî dau
Dau multă lumii dă mă are
Şî noapcea mă aşceaptă-o iau
În braţă, lăpădat dă soare...

poezie de Sergiu Boian
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

În colţul ochiului mă-nţeapă
O lacrimă pe care-ncerc s-o strâng,
Dar nu m-ascultă şi îmi scapă,
Şi-am început încet... să plâng...

Amară, dulce ori sărată,
O altă amintire s-a mai strâns
În lacrima fierbinte şi nevinovată,
Dar a alunecat... şi iar am plâns...

Am strâns în ea povestea mea nespusă,
Trăirile mi-au dat în clocot
Pentru iubirea mea apusă
Şi-am început să plâng... în hohot...

Nu meriţi lacrimile mele
Şi nici măcar prin gând să-mi treci,
Am să visez şi-am să călătoresc prin stele,
Tu să rămâi acolo unde-ai vrut să pleci...

Ai prăduit comoara sufletului meu,
Ai irosit emoţiile ce s-au strâns,
Te roagă să te ierte Dumnezeu
Că doar m-ai folosit... şi-am plâns...

poezie de Florentina Mitrică (27 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea iertării (2)

A venit spre mine surâzând,
Într-o zi în care doar durerea
Înflorea cu lacrimi peste gând,
Fără să zărească mângâierea.

Eu îl priveam cu îndoială:
Cine era?... De ce mă căuta?
E timpul pentru socoteală?
Sau al meu înger care mă certa.

Venise numai pentru mine,
Şi cu o voce dulce îmi spunea:
-În suflet ai numai ruine,
Tu singură îţi faci inima grea.

M-a dus apoi cu gingăşie
Înspre un crâng în curcubeude flori,
În care-un tril de ciocârlie,
Se auzea din cerul fără nori.

Şi m-a rugat să uit necazul,
Ce duce sufletul în negru hău,
Întunecând ades obrazul,
Pe care curg părerile de rău.

Mi-a arătat drumul uitării,
Şi o grădină-n care Dumnezeu
Lăsase doar floarea iertării,
Ca s-o culeagă cei cu suflet greu.

Am sărutat uşor petala
Şi-am înălţat ochii spre cer
Să-i mulţumesc pentru zicala,
Că-n tot şi-n toate, stă cuvântul SPER...

poezie de Dorina Omota din Când tăcerile dor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără Dumnezeu şi soare nu ai exista.

Fără apă nu ai exista.

Fără păduri nu ai exista.

Fără albine nu ai exista.

Fără hrană nu ai exista.

Fără animale nu ai exista.

Fără flori nu ai exista.

Fără culori nu ai exista.

Fără muzică nu ai exista.

Fără sunet nu ai exista.

Fără lumină nu ai exista.

Fără propriul corp nu ai exista.

Fără spiritualitate nu ai exista.

Fără forme de relief nu ai exista.

Fără plâns şi râs nu ai exista.

Fără natură nu ai exista.

Fără sentiment nu ai exista.

Fără foc nu ai exista.

Fără aer nu ai exista.

Fără univers nu ai exista.

Fără armonie nu ai exista.

Fără întelepciune nu ai exista.

Fără simţuri nu ai exista.

Fără smerenie nu ai exista.

Fără geometrie nu ai exista.

Fără suflet nu ai exista.

Fără pământ nu ai exista.

Fără gând nu ai exista.

Fără iarbă nu ai exista.

poezie de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Fără...
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiori de dor...

Fiori de dor răsar în noapte,
Râuri de şoapte, sub tâmple albe,
Din albia lor m-alintă uşor.

Fiori de dor, iubirea nostră,
Ca marea albastră schimbă culori,
Rătăcind spre vechea fereastră.

Fiori de dor, valuri de flori
Îmi mângâie visul, unor noi chemări,
Efemere păsări măiastre.

Fiori de dor, sub lună plină,
Nopţi neuitate, ciorchini de fiori,
Miresme înflorate din lanul amintirilor.

Fiori de dor, gingăşii dorite,
Veşnic nepreţuite, la timpul lor,
Dar acum, la apusul vieţii, adorate.

Fiori de dor, salcie de stele,
Lacrimile mele strălucesc fără vrere,
În absenţa ta, vis nemuritor.

poezie de Valeria Mahok (18 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiori de dor...

Fiori de dor răsar în noapte,
Râuri de şoapte, sub tâmple albe,
Din albia lor m-alintă uşor.

Fiori de dor, iubirea nostră,
Ca marea albastră schimbă culori,
Rătăcind spre vechea fereastră.

Fiori de dor, valuri de flori
Îmi mângâie visul, unor noi chemări,
Efemere păsări măiastre.

Fiori de dor, sub lună plină,
Nopţi neuitate, ciorchini de fiori,
Miresme înflorate de roua amintirilor.

Fiori de dor, gingăşii dorite,
Veşnic nepreţuite, la timpul lor,
Dar acum, la apusul vieţii, adorate.

Fiori de dor, salcie de stele,
Lacrimile mele strălucesc fără vrere,
În absenţa ta, vis nemuritor.

poezie de Valeria Mahok (18 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua de dimineaţă

El şi-a pus cafeaua
liniştit în ceaşcă,
laptele l-a pus
în ceaşca de cafea,
zahărul l-a pus
în cafeaua cu lapte
şi cu linguriţa
l-a amestecat.

a băut cafeaua,
ceaşca a lăsat
fără să-mi vorbească.
a scos o ţigară,
a fumat tăcut,
s-a jucat cu fumul
- cercuri a făcut -
a pus, calm,
tot scrumul
într-o scrumieră

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

şi s-a ridicat,
şi-a pus pălăria
cu un gest distrat,
şi-a luat pe umeri
mantaua de ploaie,
pentru că ploua,
apoi a plecat.
a plecat în ploaie

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

(şi atunci mi-am strâns
fruntea grea în palme
şi am plâns...
am plâns...)

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor îmi e de tine ...

Dor îmi e de tine, dragă,
Dor de ieri, cu dor de azi.
De noi doi ce-o să se-aleagă,
De nu vii la piept să-mi cazi?!

Dor îmi e de tine, fată,
Tu mi-eşti dragostea dintâi,
Ce-a plecat ca niciodată,
Când credeam c-ai să rămâi.

Dor îmi e de tine, dragă,
Nu-s nici flori, nu-s nici fântâni,
Lângă ele-a gurii fragă
Să mi-o dai fără s-amâni.

Dor îmi e de tine, fată.
Crezul meu e că m-aştepţi,
Proaspătă şi-mbujorată,
Vechi fiori să redeştepţi.

Dor îmi e de tine, dragă,
Să te salt de subţiori.
Lumea, dacă ne reneagă,
Ne-om iubi din seară-n zori.

Dor îmi e de tine, fată,
Vreau să-ţi mângâi părul tău.
De destin mi-ai fost tu dată
Şi iubită şi călău.

Dor îmi e de tine, dragă,-
Toate-s vânt, iubirea-mi nu.
Vechi simţiri pe veci ne leagă
Şi-am să vin de vrei şi tu!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vom mai sti

Ai bătut la uşa sufletului meu.
Te-am lăsat să intri. N-am ştiut,
Că-ntr-o zi-mi va fi atât de greu
Să te pierd. Şi totuşi, te-am pierdut.

Nu pot să-nţeleg cum ai plecat,
Fără doruri şi regrete-n tine,
Cum poţi să te scuturi de păcat,
Să te pierzi si să mă pierzi pe mine?

Mi-ai lăsat doar vis şi disperare.
Dar privind trecutul, poate mâine
Vei constata că-n noaptea ce apare,
M-ai pierdut şi-acum te pierzi pe tine.

Vei reveni, poate-ntr-o zi, să ceri
Trecutul drag, în nopţile pustii.
Mă vei găsi, atunci, la fel ca ieri?
Nu pot să ştiu şi nici tu nu vei şti.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvăşit de lipsa,
A ceea ce-mi lipseşte!
M-am trezit cu un dor,
Şi-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorinţă!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu ştiu ce vreau,
Că niciodată nu am ştiut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut şi-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

Am învăţat să tremur...
Noaptea când fumez o ţigară cu fereastra deschisă
Sau dimineaţa când cobor dintre plapumele calde
Când nu simt căldură-n juru-mi, tremur,
Uitând cine sunt eu şi cine eşti tu,
Doar atunci pot să te uit.
Te scot din mintea mea fără să vreau
Şi mă gândesc cum fac să-mi fie iarăşi cald
De-aş putea...
Aş sta la soare tot anul
Pe plajă... la mare...
Şi-aş înota-n adâncuri să pot uita din nou
Cine sunt eu şi cine eşti tu
De-aş putea...
Aş vrea să-mi crească aripi sub piele
Să pot fi sus mereu
Să nu m-atingi nici tu, suflet rău, ce parcă-mi vrei pieirea
Şi n-aş zbura în jurul tău...
Aş vrea să zbor deasupra casei mele
S-arunc cu praf de zâne...

Am învăţat s-alerg...
Aseară când citeam din tine
Regăsind frânturi din mine
Am fugit în Uitare,
Mi-am ales cele mai groase piei
Şi-am pornit la drum prin viscole şi ploi.
Vântul mi-a înFrânt aripile,
Iar pe mâini au început să-mi crească spini.
Plânsul meu a devenit ecou.
Am vrut să-mi smulg ochii
Delirul îmi spunea că ei sunt de vină pentru tot.
Inima mea începuse să aibă crustă
Fiecare suflu părând cel final.
Nu găseam nimic...
Nu te vedeam uitare!
Plânsul meu a devenit cuţit
Îmi sfâşiam vise, credinţe, iubiri
Imaginea ta devenea tot mai grea.

M-am dezgolit...

Inima-mi intră într-un tic-tac
Dinţii au început să-mi crape,
Iar carnea mi s-a înnegrit
Tremurau toate...
Şi-am ajuns la poartă, Uitare
Iar vântul tău mi-a încetinit aleanul
Şi n-am intrat, am stat şi am privit...
Mii de ochi goi mă chemau la tine.
Părtaşii tăi erau ca pomul roditor ce nu mai are roade,
Ca o femeie stearpă.

Şi n-am mai vrut să intru.

Am vrut să-mi fie iarăşi cald
Drumul Înapoi am început să-l caut
Neştiind ce-am devenit.

Aseară când citeam din tine
Regăsind frânturi din mine.

Am străbătut aşa lungi căi ale sufletului meu.

poezie de Roxana Maria Neacsa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... călătoare...

Sunt călătoare şi mereu mă pierd
În veşnicia caldă a iubirii...
Cu zarea ei, mereu mă dezmierd,
Sărutând pe roşu, trandafirii;

Sunt... călătoare în zori de zi,
Printre petale şi cuvinte;
Pe cărarea nopţilor târzii...
Îmbrăţişând luceafărul, cuminte.

Sunt petala vie ce te-ar înveli...
De mi-ai fi tu, dorul pe aripe,
Sau înger plângând în nopţile târzii,
Să mă afund cu tine în nesfârşite clipe.

Sunt, in clipe trecute sau începutul
Unei iubiri pline de nectar...
Când pe buze îmi curge sărutul,
Unui trandafir primit în dar!

Sunt, frunza alintata de vânt...
Iar mângâierea ta mă-mbie,
Să zbor pe aripe de doruri când,
Iubirii încerc să-i scriu o poezie.

Sunt ploaia ce se plimbă prin flori,
Când cu mângâierea mâinilor ating,
Plete ude de căzute flori de măr,
Când anii pe fruntea mea se sting!

Sunt călătoare-n trecut, prezent şi viitor...
Nemuritoare boemă-n altar
De flori, ce mă-mbată cu parfumul lor,
Când îmi oferă al iubirii lor dar!

Sunt... calatoare pe-un câmp plin de flori...
Pierdută în albastrul de rouă
Si risipesc tăcerea din fiori,
În mângâieri cu mâinile-amândouă!

Sunt, am fost şi voi fi mereu,
O călătoare... o muritoare de rând;
Iar adevarul iubirii îl sădesc mereu,
În flori, în colţul inimii... şi-n gând.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta toamnă

E atâta moarte-n toamna
Nostalgiilor de vals,
Ploi îmi sângeră în rana
Tremurărilor de glas.

E atâta vis în karma
Zilelor ce mi-au rămas,
E atâta plâns în taina
Clipelor ce-s fără pas.

Şi de-atâta rece geme
Ora-mi într-un film rulat,
Şi de-atâtea urme zace
Gându-mi într-un vers uitat.

E atâta frică-n noaptea
Fără somn, când umbre bat,
Din a vieţii cherestea
Desprinzând rupturi de fard.

E atâta ură-n dogma
Sentimentelor de jad,
E atâta gol în tagma
Lumilor ce-nvinse cad.

Şi de-atâta strigăt tace
Sufletu-mi robit de vreri
Şi de-atâta umblet pace
Nu-mi găsesc între dureri.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit cum se lungea perfid
Pe linia părului meu
Încercând să-mi alunece,
Linguşitor,
În ureche
Cuvinte ştiute,
Tocmai când uitasem să te aud...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când îşi ascuţea ghearele
Pe albul obrajilor mei
Încercând să-mi sufle,
Subtil,
În nări
Un parfum cunoscut,
Tocmai când uitasem să te simt...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când vărsa amintiri
Pe conturul buzelor mele
Încercând să-mi vândă,
Zâmbind,
Pe pleoape
O poveste uzată,
Tocmai când uitasem să te trăiesc...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit când îşi desena labirintul
Pe golul sufletului meu,
Încercând să-mi umple,
Neputincios,
Celulele
C-un vis plâns,
Tocmai când uitasem să te am...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit cum vâna semne
Pe dreptunghiul ochelarilor mei,
Încercând să ascundă,
Crud,
Din lumină
Cu umbre secătuite,
Tocmai când uitasem să te văd...

poezie de Gabriela Chişcari (30 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa mărilor şi oceanelor

Trec catarge către maluri,
Înecându-se-n tăceri,
Trec pierzându-se în valuri,
Trec şi azi, treceau şi ieri.
În corola lui de alge,
Vântul, bun toreador,
Pescăruşii îşi atrage
Într-un dans ameţitor.

Trec catarge către maluri...
Scoici, în dans de catifea,
Proiectează idealuri
În oglinzile de stea.
Plâng de doruri marinarii –
Zorile le dau fiori,
Când zăresc în larg corsarii –
Mari oceane de ninsori...

Înecându-se-n tăceri,
Prinse-n valul roditor,
Nave trec la fel ca ieri –
Braţe de navigator.
Prinse-n valuri de argint
Transcendent căţărătoare,
Se pierd clipe de alint
Şi dispar, dispar în zare...

Trec pierzându-se în valuri –
O povesste-n univers,
Albatroşi strigându-şi plânsul
În sălbaticul regres.
Lacrimi – scoici pe plja tristă,
Sângeriu apus – trădare,
O durere neînvinsă
Şi-o eternă disperare.

Trec şi azi, treceau şi ieri,
Risipindu-se-n clepsidră,
Multe valuri de dureri...
Prinşi de-a timpului ispită,
Iar plângându-şi morţii lor,
Mateloţi fără morminte.
Plâng în vis şi plâng de dor,
Plâng de-aducerile-aminte.

În corola lui de alge,
La Dumnezeiesc altar,
Navă fără de catarge,
Îngenunchi şi eu – un val.
Peştii mei aleargă liber
Către stele şi-napoi,
Ploi de îngeri, chip de înger,
Spre oceanele din voi.

Vântul, bun toreador,
Ca o aripă de miere,
Râu de aur poartă-n zbor
Şi sălbatice mistere.
Apoi lin precum un zmeu
Din copilăria castă,
Le va-ngădui mereu
Celor duşi, să vină-acasă.

Pescăruşii îşi atrage –
Cânt de clopot şi de dor,
Răstigniţi pe drum de alge,
Pe tărâmul viselor.
Plâng apusuri... Marinarii,
Altor zări poem rostesc.
Răsărituri în vitralii,
Un copac înmuguresc.

Într-un dans ameţitor,
Ancoră de gând şi timpuri,
Albatros la ţărm cobor,
Din uitate anotimpuri.
Singură, cu peştii mei,
În mormântul gol de şoapte,
Ca o pasăre mă-ntorc
Şi mă risipesc în noapte.

Într-un dans ameţitor,
Pescăruşii îşi atrage
Vântul, bun toreador,
În corola lui de alge.
Trec şi azi, treceau şi ieri,
Trec pierzându-se în valuri,
Înecându-se-n tăceri,
Trec catarge către maluri...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!